« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL II

ELLEN G. WHITE

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

    Marturia 18

O UN APEL CATRE BISERICA

UN APEL CĂTRE BISERICĂ

   La 2 octombrie 1868, mi s-a arătat starea poporului care mărturiseşte a fi al lui Dumnezeu. Mulţi dintre ei erau în mare întuneric, totuşi, păreau a fi nesimţitori faţă de adevărata lor stare. Sensibilităţile unui mare număr de credincioşi păreau a fi amorţite cu privire la lucrurile spirituale şi veşnice, în timp ce mintea lor părea să fie trează faţă de interesele lor lumeşti. Mulţi îndrăgeau idoli în inima lor şi practicau păcatul care i-a despărţit de Dumnezeu şi i-a făcut să fie trupuri ale întunericului. Am văzut doar câţiva care stăteau în lumină, care aveau discernământ şi spiritualitate, ca să descopere aceste pietre de poticnire şi să le îndepărteze din cale. Chiar bărbaţi care stau în posturi de răspundere, în inima lucrării sunt adormiţi. Satana i-a paralizat, pentru ca planurile şi înşelăciunile lui să nu poată fi întrezărite, în timp ce el este activ spre a prinde în cursă, a înşela şi a nimici.

Pag. 440
   Unii dintre cei care ocupă postul de străjeri spre a avertiza poporul de pericol, au renunţat la veghere şi înclină spre comoditate. Ei sunt santinele necredincioase. Aceştia rămân inactivi, în timp ce vrăjmaşul cel viclean intră în fortăreaţă şi lucrează cu succes în domeniul lor spre a dărâma ceea ce Dumnezeu a poruncit să fie clădit. Ei văd că Satana îi înşeală pe cei fără experienţă, şi nebănuitori; totuşi, iau uşor totul, ca şi când n-ar avea nici un interes special, ca şi când lucrurile acestea nu i-ar privi pe ei. Ei nu sesizează nici un pericol special; nu văd nici un motiv să sune alarma. Lor li se pare că totul merge bine, şi nu văd nici o necesitate să înalţe sunetele credincioasei trompete de avertizare, pe care le aud aduse de mărturiile cele lămurite spre a arăta poporului călcările lui de lege şi lui Israel păcatele lui. Mustrările şi avertizările acestea tulbură liniştea acestor santinele adormite şi iubitoare de tihnă, şi lor nu le place. În inimă, dacă nu în cuvinte, ei spun: "De acesta nu este nevoie. Acesta-i prea sever, prea dur. Oamenii aceştia sunt tulburaţi şi excitaţi fără să fie nevoie şi par să nu fie dispuşi să ne dea odihnă sau pace. 'Destul! căci toată adunarea, toţi sunt sfinţi'" (Num. 16,3). Ei nu mai sunt dispuşi, ca noi să mai avem confort, pace sau fericire. Numai o muncă activă, trudă şi vigilenţă neîncetată vor mulţumi pe aceşti străjeri neraţionali, greu de a-i face potriviţi. De ce nu proorocesc lucruri liniştitoare, şi să strige: "Pace, pace? Atunci totul ar merge liniştit."

   Acestea sunt adevăratele simţăminte ale multora din poporul nostru. Şi Satana tresaltă de bucurie faţă de succesul lui de a stăpâni mintea celor care mărturisesc a fi creştini. El i-a înşelat, le-a amorţit sensibilităţile şi a înfipt steagul lui chiar în mijlocul lor, şi ei sunt atât de înşelaţi, încât nu ştiu că este chiar el. Oamenii n-au înălţat chipuri cioplite, totuşi, păcatul lor nu este mai mic înaintea lui Dumnezeu. Ei se închină lui Mamona. Lor le plac câştigurile lumeşti. Unii vor să facă orice sacrificiu pentru a-şi ajunge scopul.

Pag. 441
   Poporul care pretinde a fi al lui Dumnezeu este un popor egoist şi purtător de grija eului. Credincioşii iubesc lucrurile din această lume şi iau parte la lucrările întunericului. Au plăcere de nedreptate. N-au iubire faţă de Dumnezeu, nici iubire faţă de semenii lor. Sunt idolatri şi stau mai rău, mult mai rău în faţa lui Dumnezeu decât păgânii, închinători la chipuri cioplite, care nu cunosc o cale mai bună.

   Urmaşilor lui Hristos li se cere să iasă din lume, şi să se separe, să nu se atingă de ceea ce este necurat, şi ei au făgăduinţa de a fi fii şi fiice ale Celui Prea Înalt, membri ai familiei regale. Dar dacă nu se conformează condiţiilor, ei nu vor putea să aibă parte de împlinirea făgăduinţei. O mărturisire de credinţă a creştinismului nu este nimic înaintea lui Dumnezeu; ci ascultarea adevărată, smerită şi binevoitoare de cerinţele Lui îi identifică pe copiii Lui adoptivi, primitori ai harului Său şi părtaşi ai marii Lui mântuiri. Aceştia vor fi deosebiţi, un spectacol pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni. Caracterul lor deosebit şi sfânt va fi vizibil şi îi va deosebi în mod distinct de lume şi de pasiunile şi poftele ei.

   Am văzut că numai puţini dintre noi corespund acestei descrieri. Iubirea lor faţă de Dumnezeu este în vorbe, nu în faptă şi adevăr. Cursul acţiunii lor, lucrările lor, mărturisesc că ei nu sunt fii ai luminii, ci ai întunericului. Lucrările lor n-au fost făcute în Dumnezeu, ci în egoism şi nedreptate. Inimile lor sunt străine faţă de harul înnoitor al lui Dumnezeu. Ei n-au experimentat puterea transformatoare, care-i face să umble întocmai cum a umblat Hristos. Cei care sunt mlădiţe vii în Viţa cerească se vor împărtăşi de seva şi hrana Viţei. Ei nu vor fi mlădiţe veştejite şi fără rod, ci vor prezenta viaţă şi vigoare, vor înflori şi vor aduce rod spre slava lui Dumnezeu. Vor fi atenţi să se despartă de orice nelegiuire şi să desăvârşească sfinţenia în temere de Dumnezeu.

   Ca şi vechiul Israel, biserica L-a dezonorat pe Dumnezeul ei, prin

Pag. 442
îndepărtare de la lumină, neglijându-şi însărcinările şi abuzând de înaltul ei privilegiu de a fi deosebită şi curată în caracter. Membrii ei şi-au călcat legământul de a trăi pentru Dumnezeu şi numai pentru El. Ei s-au unit cu cei egoişti şi iubitori de lume. Mândria, iubirea de plăceri, şi păcatul au fost îndrăgite şi Hristos S-a îndepărtat, iar Duhul Său a fost stins în biserică. Satana lucrează alături de cei care mărturisesc a fi creştini şi, totuşi, sunt atât de lipsiţi de discernământ spiritual, încât ei nu-l descoperă. Ei nu simt povara lucrării. Adevărurile solemne pe care mărturisesc a le crede, nu sunt o realitate pentru ei. Ei n-au credinţă veritabilă. Bărbaţi şi femei vor da pe faţă toată credinţa pe care o au în realitate. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu mărturisirea lor de credinţă, ci roadele aduse de ei arată caracterul pomului. Mulţi au doar o formă de evlavie, numele lor se află în registrul comunităţii, dar în cer au un raport pătat. Îngerul raportor a înregistrat cu credincioşie faptele lor. Fiecare faptă egoistă, fiecare cuvânt urât, fiecare datorie neîmplinită şi fiecare păcat ascuns, împreună cu orice prefăcătorie abilă, este înregistrat în cartea de aducere-aminte, ţinută de îngerul raportor.

   Foarte mulţi dintre cei care mărturisesc a fi slujbaşi ai lui Hristos nu sunt ai Lui. Ei îşi înşeală sufletele spre propria lor nimicire. În timp ce mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos, nu trăiesc în ascultare de voinţa Sa. "Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?" (Rom. 6,16). Mulţi dintre cei care mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos ascultă de alt stăpân, lucrând zilnic împotriva Stăpânului pe care mărturisesc că Îl slujesc. "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona" (Mat. 6,24).

   Interese pământeşti şi egoiste angajează sufletul, mintea şi

Pag. 443
puterea celor care mărturisesc a fi urmaşi ai lui Dumnezeu. În mod practic, ei sunt slujitori ai lui Mamona. Ei n-au experimentat răstignirea faţă de lume, cu atracţiile şi poftele ei. Doar puţini dintre cei mulţi, care mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos, pot să spună în cuvintele apostolului: "În ce mă priveşte, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!" (Gal. 6,14). "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine" (Gal. 2,20). Dacă viaţa poporului lui Dumnezeu este caracterizată de ascultarea de bunăvoie şi de iubire adevărată, lumina lor va lumina lumea cu o strălucire sfântă. Cuvintele adresate de Hristos ucenicilor Săi au fost destinate pentru toţi cei care aveau să creadă în Numele Lui: "Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună de nimic, decât să fie lepădată şi călcată în picioare de oameni" (Mat. 5,13). O mărturisire a evlaviei, fără trăirea principiului, este tot atât de categoric fără nici o valoare precum este sarea fără proprietăţile ei de gust. Un pretins creştin fără principii este o batjocură, o ruşine pentru Hristos, o necinstire a Numelui Său. "Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci într-un sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri" (Mat. 5,14-16).

   Faptele bune ale poporului lui Dumnezeu au o influenţă mai puternică decât cuvintele. Prin viaţa lor virtuoasă şi prin faptele lor neegoiste, cel care priveşte este făcut să dovedească şi el aceeaşi neprihănire care a produs roade atât de bune. El este încântat de acea putere de la Dumnezeu, care schimbă fiinţele omeneşti egoiste după chipul divin, şi Dumnezeu este onorat. Numele Lui este slăvit. Dar Domnul este dezonorat

Pag. 444
şi cauza Lui defăimată de poporul Său, care se află în robia lumii. Ei sunt prieteni cu lumea şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Singura lor nădejde de mântuire este să se despartă de lume şi să-şi păstreze separat caracterul lor ales şi sfânt. O, pentru ce nu vrea poporul lui Dumnezeu să se conformeze condiţiilor puse de El în Cuvântul Său? Dacă ar face aceasta, n-ar da greş în a-şi da seama de excelentele binecuvântări date de Dumnezeu celor smeriţi şi ascultători.

   Am fost uimită când am văzut întunericul teribil al multor membri din comunităţile noastre. Lipsa adevăratei evlavii era astfel, încât ei erau unelte ale întunericului şi morţii, în loc să fie lumina lumii. Mulţi mărturiseau că-L iubesc pe Dumnezeu, dar prin fapte Îl tăgăduiau. Ei nu-L iubeau, nu-I slujeau şi nici nu ascultau de El. Interesele lor egoiste aveau prioritate. La mulţi părea să fie o alarmantă lipsă de principii. Erau stăpâniţi de o influenţă neconsacrată şi păreau să nu aibă nici o temelie în ei. Am întrebat ce înseamnă lucrurile acestea. De ce există o astfel de lipsă de spiritualitate, aşa de puţini care aveau o experienţă vie în lucrurile religioase? Am fost îndrumată la cuvintele profetului: "Fiul omului, oamenii aceşti îşi poartă idolii în inimă, şi îşi pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei? De aceea vorbeşte-le şi spune-le: 'Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Orice om din casa lui Israel, care îşi poartă idolii în inimă, şi care îşi pironeşte privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui - dacă va veni să vorbească proorocului - Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulţimii idolilor lui, ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, care s-au depărtat de Mine, din pricina tuturor idolilor'" (Ez. 14,3-5).

   Poporul lui Dumnezeu mi-a fost arătat ca fiind într-o stare de alunecare. Ei n-au privirea numai spre slava lui Dumnezeu. Importantă este propria lor slavă. Ei caută să se slăvească pe ei înşişi

Pag. 445
şi cu toate acestea se numesc pe ei înşişi creştini. Marele subiect al învăţăturilor lui Hristos a fost sfinţirea inimii şi curăţia vieţii. În predica Sa de pe munte, după ce a precizat ce trebuie făcut spre a fi binecuvântaţi, şi ce nu trebuie făcut, El a spus: "Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit" (Mat. 5,48).

   Desăvârşire, sfinţenie, nimic mai puţin decât atât, le va da succes în aducerea la îndeplinire a principiilor pe care li le-a dat El. Fără această sfinţire inima omenească este egoistă, păcătoasă şi stricată. Sfinţirea îl va face pe posesor să fie roditor şi bogat în fapte bune. El nu va obosi niciodată în facerea de bine şi nici nu va căuta să fie promovat în această lume. El priveşte înainte la timpul când Maiestatea Cerului îi va înălţa pe cei sfinţiţi la tronul Său. Atunci le va spune: "Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Mat. 25,34). Apoi, Domnul enumeră faptele de lepădare de sine şi de milă, împreună simţire şi dreptate, pe care le-au făcut ei. Sfinţirea inimii va produce fapte corecte. Lipsa de spiritualitate şi de sfinţenie este ceea ce duce la fapte nedrepte, la invidie, ură, gelozie, bănuieli rele şi fiecare păcat oribil şi odios.

   Am încercat, în temere de Dumnezeu, să le prezint celor din poporul Său pericolele şi păcatele lor, şi m-am străduit cu slabele mele puteri, cum am putut mai bine, să-i trezesc. Am prezentat lucruri uimitoare, care, dacă ar fi fost crezute, le-ar fi pricinuit întristare profundă şi groază şi i-ar fi condus la pocăinţă zeloasă de păcatele şi nelegiuirile lor. Am declarat înaintea lor că, din cele ce mi-au fost arătate, numai puţini din numărul celor care mărturisesc acum a crede adevărul, vor fi, în cele din urmă, mântuiţi - nu pentru că nu puteau fi mântuiţi, ci pentru că ei n-au vrut să fie mântuiţi în felul hotărât de Dumnezeu. Calea arătată de Domnul este prea îngustă şi poate prea strâmtă spre a le îngădui să intre

Pag. 446
atâta timp cât se prind de lume ori îndrăgesc egoismul sau păcatul de orice fel. Acolo nu există loc pentru astfel de lucruri; şi totuşi, sunt numai puţini cei care consimt să se despartă de ele, ca să poată merge pe calea cea îngustă şi să intre pe poarta cea strâmtă.

   Cuvintele lui Hristos sunt clare: "Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea" (Luca 13,24). Nu toţi cei care mărturisesc a fi creştini sunt creştini cu inima. Ei sunt acum păcătoşi în Sion, cum erau în vechime. Isaia, referindu-se la ziua lui Dumnezeu, vorbeşte despre ei: "Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi, care zic: 'Cine dintre noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?' 'Cine dintre noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?' Cel ce umblă în neprihănire, şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâna înapoi, ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să nu audă cuvinte setoase de sânge, şi îşi leagă ochii să nu vadă răul, acela va locui în locuri înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi" (Is. 33,14-16).

   Sunt şi acum ipocriţi care tremură când îşi fac o cercetare de sine. Propria lor răutate îi va îngrozi în acea zi care are să vină curând asupra noastră, o zi când "Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului" (Is. 26,21). O, fie ca acea groază să-i poată apuca acum, ca să poată avea un simţământ viu al stării lor şi să se trezească cât timp există îndurare şi speranţă, să-şi mărturisească păcatele, să-şi umilească sufletele înaintea lui Dumnezeu, ca El să poată ierta fărădelegile lor şi să poată vindeca abaterile lor! Poporul lui Dumnezeu este nepregătit pentru a rămâne curat faţă de rele şi pofte în mijlocul pericolelor şi stricăciunilor acestui veac degenerat. Ei n-au îmbrăcat armura neprihănirii şi sunt nepregătiţi să lupte împotriva nelegiuirii existente. Mulţi nu ascultă de poruncile

Pag. 447
lui Dumnezeu, cu toate că ei mărturisesc a le păzi. Dacă ar fi credincioşi să asculte de orânduirile lui Dumnezeu, ar avea o putere care ar aduce convingere pentru inimile celor necredincioşi.

   Eu am căutat să-mi fac datoria. Am arătat păcatele speciale ale unora. Mi s-a arătat că, în înţelepciunea lui Dumnezeu, nu vor fi descoperite păcatele şi greşelile tuturor. Toţi vor avea lumină suficientă spre a-şi vedea greşelile şi păcatele lor, dacă doresc să facă acest lucru, şi să le îndepărteze în mod serios spre a desăvârşi sfinţirea în temere de Domnul. Ei pot să vadă ce păcate a remarcat şi mustrat Dumnezeu la alţii. Dacă acestea sunt îndrăgite de ei, trebuie să ştie că Dumnezeu are oroare faţă de ele şi că sunt despărţiţi de El; şi dacă nu se apucă cu zel şi serios să le îndepărteze, vor fi lăsaţi în întuneric. Dumnezeu este prea curat spre a privi la nelegiuire. Un păcat este tot atât de grav înaintea Lui într-un caz, ca şi în altul. Nici o excepţie nu va fi făcută de un Dumnezeu nepărtinitor. Aceste mărturii individuale li se adresează tuturor celor vinovaţi, cu toate că numele lor nu sunt cuprinse într-o mărturie specială, dată; şi dacă persoanele închid ochii şi îşi acoperă păcatele, pentru că numele lor n-au fost arătate în mod special, ele nu vor fi binecuvântate de Dumnezeu. Ele nu pot înainta în viaţa spirituală, ci vor deveni din ce în ce mai întunecate, până ce lumina cerului va fi complet retrasă.

   Cei care mărturisesc evlavia, dar nu sunt sfinţiţi prin adevărul pe care-l mărturisesc, nu-şi vor schimba în mod vital cursul acţiunii lor, despre care ştiu că este odios înaintea lui Dumnezeu, pentru că nu sunt supuşi faţă de încercarea de a fi mustraţi în mod individual pentru păcatele lor. Ei văd, prin mărturiile altora, că propriile lor cazuri le sunt arătate cu exactitate. Ei îndrăgesc aceleaşi rele. Prin continuarea trăirii lor în păcat, îşi calcă conştiinţa, îşi împietresc inima, şi îşi înţepenesc grumazul, în acelaşi fel ca şi când mărturia ar fi fost adusă pentru ei. Trecând mai departe şi

Pag. 448
refuzând să-şi îndepărteze păcatele şi să-şi corecteze greşelile prin mărturisire smerită, pocăinţă şi umilinţă, ei îşi aleg propria lor cale, se obişnuiesc cu ea şi în cele din urmă sunt conduşi captivi de Satana, după voia lui. Ei pot să devină foarte îndrăzneţi, pentru că sunt în stare să-şi ascundă păcatele faţă de alţii şi pentru că judecăţile lui Dumnezeu nu s-au abătut asupra lor într-o manieră vizibilă. Aparent, ei pot fi prosperi în această lume. Ei pot să-i înşele pe bieţii muritori, scurţi la vedere, şi să fie priviţi ca modele de evlavie, în timp ce se află în păcatele lor. Dar Dumnezeu nu poate fi înşelat. "Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El. Dar cel rău, nu este fericit, şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu" (Ecl. 8,11-13). Cu toate că viaţa păcătosului poate fi prelungită pe pământ, totuşi, ea nu va exista şi pe pământul nou creat. El va face parte din numărul celor amintiţi de David în psalmul lui: "Încă puţină vreme, şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi. Cei blânzi moştenesc pământul" (Ps. 37,10.11).

   Pentru cel smerit şi pocăit, este făgăduită îndurare şi adevăr, dar judecăţile sunt pregătite pentru cei păcătoşi şi răzvrătiţi. "Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului tău de domnie" (Ps. 89,14). Un popor păcătos şi adulter nu va scăpa de mânia lui Dumnezeu şi de pedeapsa pe care o merită pe drept. Omul a căzut; şi va fi lucrarea unei vieţi, fie ea mai lungă sau mai scurtă, pentru a-şi reveni din cădere, şi a-şi redobândi, prin Hristos, chipul divin pe care l-a pierdut prin păcat şi continuă fărădelege. Dumnezeu cere o totală schimbare a sufletului, trupului şi spiritului pentru a recâştiga starea pierdută prin Adam. Domnul trimite îndurător raze de lumină spre a arăta adevărata stare a omului.

Pag. 449
   Dacă el nu umblă în lumină, arată că-i place în întuneric. Nu vrea să vină la lumină, ca nu cumva să i se mustre păcatele.

   Cazul lui N. Fuller mi-a pricinuit multă mâhnire şi chin sufletesc. Este îngrozitor ca el să se supună stăpânirii lui Satana, să comită nelegiuirea pe care a făcut-o. Eu cred că Dumnezeu a intenţionat ca acest caz de ipocrizie şi nemernicie să fie adus la lumină, în felul cum a fost adus, pentru ca să poată constitui o avertizare pentru alţii. El este un bărbat care cunoaşte învăţăturile Bibliei şi care a ascultat la mărturii aduse de mine în prezenţa lui chiar împotriva păcatelor pe care le practica el. De mai multe ori, m-a auzit vorbind hotărât cu privire la păcatele acestei generaţii, că stricăciunea abundă peste tot, că patimi josnice îi stăpânesc în general, pe bărbaţi şi pe femei, că în masele populare sunt practicate continuu păcate de cea mai urâcioasă ticăloşie şi că ei miros urât în propria lor stricăciune. Bisericile numai cu numele sunt pline de desfrâu şi adulter, crimă şi ucidere, rezultat al patimilor josnice şi desfrânate; dar aceste lucruri se ţin acoperite. Slujitori ai altarelor din locuri înalte sunt vinovaţi; totuşi, o mască de evlavie acoperă aceste fapte ascunse şi ei merg înainte an după an pe calea făţărniciei lor. Păcatele bisericilor cu numele au ajuns până la cer şi cei curaţi cu inima vor fi aduşi la lumină şi vor ieşi din mijlocul lor.

   Din lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, desfrâul şi adulterul sunt socotite de un mare număr de adventişti de ziua întâi ca păcate faţă de care Dumnezeu închide ochii. Păcatele acestea sunt practicate într-o mare măsură. Ei nu recunosc cerinţele Legii lui Dumnezeu asupra lor. Ei au călcat poruncile marelui Iehova şi îi învaţă zeloşi pe ascultătorii lor să facă la fel, declarând că Legea lui Dumnezeu este desfiinţată şi nu mai are nici o pretenţie asupra lor. În concordanţă cu această stare de lucruri liberă, păcatul nu mai apare extrem de păcătos, "deoarece prin

Pag. 450
   Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului" (Rom. 3,20). Ne putem aştepta să găsim în această grupă oameni care vor să înşele, să mintă şi să lase frâu liber patimilor desfrânate. Dar bărbaţii şi femeile care recunosc ca obligatorii Cele Zece Porunci, care păzesc porunca a patra a Decalogului, trebuie să aplice în viaţa lor principiile tuturor Celor Zece Porunci, date într-o excepţională splendoare pe Sinai.

   Adventişii de ziua a şaptea, care mărturisesc că aşteaptă şi iubesc venirea lui Hristos, nu trebuie să urmeze calea celor din lume. Aceştia nu sunt criterii pentru păzitorii poruncilor. Nici să nu copieze modelul adventiştilor de ziua întâi, care refuză să recunoască cerinţele Legii lui Dumnezeu şi o calcă în picioare. Această grupă nu trebuie să fie un criteriu pentru ei. Adventiştii, păzitori ai poruncilor, ocupă o poziţie înaltă, specială. Ioan i-a văzut în vedenie sfântă şi i-a descris astfel: "Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus" (Apoc. 14,12).

   Domnul a făcut cu vechiul Israel un legământ special: "Acum, dacă veţi asculta glasul Meu, şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei, dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi, şi un neam sfânt" (Ex. 19,5.6). El se adresează poporului care păzeşte poruncile Sale în aceste zile de pe urmă: "Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată". "Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul" (1 Petru 2,9.11).

   Nu toţi cei care mărturisesc a păzi poruncile lui Dumnezeu îşi păstrează trupurile lor în sfinţenie şi cinste. Cel mai solemn mesaj trimis vreodată muritorilor a fost încredinţat acestui popor; şi ei pot avea influenţă puternică, dacă

Pag. 451
vor să fie sfinţiţi prin el. Ei mărturisesc a sta pe platforma înaltă a adevărului etern, păzind toate poruncile lui Dumnezeu; de aceea, dacă se dedau la păcat şi comit curvie şi adulter, păcatul lor este de zece ori mai mare decât este cel al grupei pe care am amintit-o, care nu recunoaşte că Legea lui Dumnezeu este obligatorie pentru ei. Într-un anumit sens, cei care mărturisesc că păzesc poruncile lui Dumnezeu Îl necinstesc şi fac de ruşine adevărul, prin călcarea preceptelor lui.

   Tocmai răspândirea acestui păcat, desfrâul, în mijlocul vechiului Israel, a fost ceea ce a adus asupra lor semnalul neplăcerii lui Dumnezeu. Curând au urmat judecăţile lui Dumnezeu asupra lor în urma acestui păcat odios; au căzut cu miile şi trupurile lor stricate au fost lăsate în pustie. "Totuşi, cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: 'Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace'. Să nu curvim, cum au făcut unii dintre ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii. Să nu-L ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii dintre ei, care au pierit prin şerpi. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii dintre ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama că nu cadă" (1 Cor. 10,5-12).

   Adventişti de ziua a şaptea, mai presus de toate celelalte popoare din lume, trebuie să fie modele de pietate, sfinţi în inimă şi în conversaţie. Eu am relatat, în prezenţa lui N. Fuller, că poporului pe care l-a ales Dumnezeu, ca pe o comoară deosebită a Lui, i s-a cerut să fie înălţat, curăţat, sfinţit, părtaş la natura divină, fiind scăpat de stricăciunea care este în lume, prin poftă.

Pag. 452
   Dacă cei care fac o mărturisire de credinţă aşa de importantă se dedau la păcat şi nelegiuire, vina lor va fi foarte mare. Domnul mustră păcatele unuia, ca alţii să fie avertizaţi şi să le fie frică.

   Avertizările şi mustrările nu sunt date celor greşiţi din mijlocul adventiştilor de ziua a şaptea, pentru că viaţa lor este mai vrednică de condamnat decât viaţa pretinşilor creştini din bisericile cu numele, nici pentru că exemplul lor sau faptele lor sunt mai rele decât ale acelor adventişti care nu vor să dea ascultare cerinţelor Legii lui Dumnezeu, ci pentru că ei au o mai mare lumină şi, prin mărturisirea lor de credinţă, au ocupat poziţia de popor special, ales al lui Dumnezeu, şi au Legea lui Dumnezeu scrisă în inima lor. Ei îşi arată credincioşia faţă de Dumnezeul cerurilor, dând ascultare legilor stăpânirii Lui. Ei sunt reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ. Orice păcat din ei îi desparte de Dumnezeu, şi, într-un mod deosebit, Îi necinstesc Numele, dând vrăjmaşilor sfintei Sale Legi, ocazia să defăimeze cauza Sa şi pe poporul Său, pe care El l-a numit: "o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt", ca ei să vestească puterile minunate ale Celui ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

   Oamenii care sunt în luptă cu Legea marelui Iehova, care socotesc ca o virtute specială să vorbească, să scrie şi să acţioneze, pornind de la cele mai amare şi odioase lucruri, ca să-şi arate dispreţul faţă de acea Lege, pot face o înaltă mărturisire de iubire faţă de Dumnezeu şi, aparent, să aibă mult zel religios, cum au făcut marii preoţi şi bătrânii Iudeilor; totuşi, în ziua lui Dumnezeu, li se va spune de către Maiestatea cerului: "Găsiţi prea uşor". "Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului" (Rom. 3,20). Ei sunt înfuriaţi împotriva oglinzii care le-ar descoperi defectele caracterului, pentru că ea le arată păcatele. Conducătorii adventişti, care au lepădat lumina sunt înfuriaţi la nebunie împotriva sfintei Legi a lui Dumnezeu, cum a fost şi naţiunea iudaică împotriva Fiului lui Dumnezeu. Ei sunt într-o înşelăciune teribilă, înşelându-i şi pe alţii, fiind ei înşişi înşelaţi.

Pag. 453
   Ei nu vor să vină la lumină, ca să nu le fie mustrate faptele. Unii ca aceştia nu vor să fie învăţaţi. Dar Domnul mustră şi corectează pe poporul care mărturiseşte că păzeşte Legea Lui. El le arată păcatele şi le dezvăluie nelegiuirea, pentru că El doreşte să îndepărteze de la ei orice păcat şi răutate, pentru ca ei să poată să-şi desăvârşească, în temere de El, sfinţirea şi să fie pregătiţi să moară în Domnul sau să fie luaţi la cer. Dumnezeu îi dojeneşte, îi mustră şi-i corectează, ca ei să poată fi curăţiţi, sfinţiţi şi ridicaţi, şi, în cele din urmă, înălţaţi la tronul Lui.

   Pastorul Fuller a auzit mărturia adusă în public, că în presupusul popor al lui Dumnezeu nu erau toţi sfinţi, că unii erau stricaţi. Dumnezeu a căutat să-i ridice, dar ei au refuzat să vină la un nivel de acţiune mai înalt. Pasiunile senzuale corupte au dominat, iar puterile morale şi intelectuale au fost înfrânte şi puse în slujba lor. Cei care nu-şi stăpânesc patimile lor josnice nu pot aprecia ispăşirea sau să preţuiască cum trebuie sufletul. Mântuirea nu este înţeleasă sau experimentată. Cea mai înaltă ambiţie a lor este satisfacerea pasiunilor senzuale. Dumnezeu nu va accepta nimic, în afară de curăţie şi sfinţenie; o singură pată, o singură zbârcitură, un singur defect îi va exclude pentru totdeauna din cer, cu toată slava şi comorile lui.

   Au fost făcute provizii abundente pentru toţi cei ce se apucă serios, sincer şi atent să lucreze la desăvârşirea sfinţirii în temere de Dumnezeu. Prin Hristos, sunt prevăzute să fie aduse de îngerii slujitori, pentru moştenitorii mântuirii, putere, har şi slavă. Nimeni nu este atât de decăzut, corupt şi de netrebnic, încât să nu poată găsi în Isus, care a murit pentru ei putere, curăţie şi neprihănire, dacă vor să-şi îndepărteze păcatele, să înceteze umblarea pe calea nelegiuirii şi să se întoarcă cu toată hotărârea inimii la viul Dumnezeu. El aşteaptă să-i dezbrace de îmbrăcămintea lor pătată şi mânjită de păcat, şi să-i îmbrace cu hainele albe, strălucitoare ale îndreptăţirii; şi El îi invită să trăiască şi nu să moară. În El, ei pot să înflorească. Mlădiţele lor

Pag. 454
nu se vor veşteji şi nici nu vor fi fără rod. Dacă ei rămân în El, pot să tragă din El sevă şi hrană, să fie îmbibaţi cu Duhul Său, să umble chiar cum a umblat El, să biruiască cum a biruit El şi să fie înălţaţi la dreapta Lui.

   Pastorul Fuller a fost avertizat. Avertismentele date altora l-au condamnat pe el. Păcatele mustrate în alţii l-au mustrat pe el şi i s-a dat destulă lumină spre a înţelege cum a considerat Dumnezeu păcatele, pe care le comitea el, şi totuşi, n-a vrut să se întoarcă de pe calea lui cea rea. El a continuat să facă înfricoşătoarea şi nelegiuita lui lucrare, corupând trupurile şi sufletele turmei lui. Satana a întărit pasiunile desfrânate, pe care acest om n-a putut să le supună şi l-a angajat în cauza lui spre a conduce sufletele la moarte.

   În timp ce mărturisea că păzeşte Legea lui Dumnezeu, el călca, în modul cel mai josnic, preceptele clare ale ei. El s-a dedat pe sine întru-totul satisfacerii plăcerilor senzuale. El s-a vândut pe sine să facă lucrarea fărădelegii. Care va fi răsplata unui astfel de om? Indignarea şi mânia lui Dumnezeu îl vor pedepsi pentru păcat. Răzbunarea lui Dumnezeu va fi stârnită asupra tuturor celor ale căror patimi desfrânate au fost ascunse sub îmbrăcămintea sacerdotală. În timp ce mărturisea că este păstor al turmei, el conducea turma la ruină sigură. Aceste rezultate îngrozitoare sunt roadele unei minţi carnale, care "este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună" (Rom.8,7).

   Am fost îndrumată la acest text biblic: "Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu asculte de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânire păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu ca vii, din morţi cum eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii" (Rom. 6,12.13). Cei care vă pretindeţi creştini, chiar dacă nu vi se dă lumină mai multă decât conţine acest text, veţi fi fără scuză, dacă veţi îngădui să fiţi stăpâniţi de patimi josnice.

   Cuvântul lui Dumnezeu este îndeajuns să lumineze

Pag. 455
mintea cea mai întunecată, şi poate fi înţeles de cei care au vreo dorinţă de a-l înţelege. Dar cu toate acestea, unii dintre cei care mărturisesc a face din Cuvântul lui Dumnezeu obiectul lor de studiu sunt găsiţi că trăiesc în opoziţie directă cu cele mai lămurite învăţături ale lui. Atunci, pentru ca să-i lase pe bărbaţi şi pe femei fără scuză, Dumnezeu le dă mărturii lămurite şi pătrunzătoare, aducându-i înapoi la Cuvântul pe care ei au neglijat să-l urmeze. Totuşi, cei care slujesc patimilor lor păcătoase întorc spatele faţă de toată lumina aceasta. Ei nu vor să înceteze cu umblarea lor păcătoasă, ci continuă să găsească plăcere în fărădelege, în ciuda ameninţărilor şi a răzbunării lui Dumnezeu împotriva celor care fac astfel de lucruri.

   De mult timp, am avut intenţia să le vorbesc surorilor mele şi să le spun că, din cele ce Domnul a avut plăcerea să-mi arate din timp în timp, în mijlocul lor există o mare greşeală. Ele nu sunt atente să se ferească de orice aparenţă rea. Ele nu sunt toate precaute în comportamentul lor, aşa cum se cuvine femeilor care mărturisesc a fi evlavioase. Cuvintele lor nu sunt atât de selecte şi bine alese, cum ar trebui să fie, ca ale acelor femei care au primit harul lui Dumnezeu. Ele sunt prea familiare cu fraţii lor. Ele îşi pierd vremea în jurul lor, înclină spre ei, şi par să dorească compania lor. Sunt foarte satisfăcute de atenţionarea lor.

   Din lumina pe care mi-a dat-o Domnul, surorile noastre ar trebui să urmeze o cale cu totul diferită. Trebuie să fie mai rezervate, să arate mai puţină îndrăzneală şi să încurajeze în ele "ruşine şi sfială" (1 Tim.2,9). Fraţii şi surorile îşi permit prea multă conversaţie veselă când se află fiecare în compania celorlalţi. Femeile care mărturisesc a fi evlavioase se dedau la glume, bancuri şi râsete. Aceasta nu este potrivit şi întristează pe Duhul lui Dumnezeu. Manifestările acestea scot la iveală lipsa adevăratei curăţii creştine. Ele nu întăresc sufletul în Dumnezeu, ci aduc întuneric mare; ele îi îndepărtează pe îngerii cei cereşti şi curaţi şi îi duc pe cei care se angajează în aceste lucruri în jos, la un nivel scăzut.

Pag. 456
   Surorile noastre trebuie să încurajeze adevărata blândeţe; ele nu trebuie să fie necuviincioase, limbute şi obraznice, ci modeste, rezervate şi încete la vorbire. Ele pot să cultive politeţea. A fi amabile, afectuoase, miloase, iertătoare şi smerite ar fi potrivit şi plăcut lui Dumnezeu. Dacă ele ocupă poziţia aceasta, nu vor fi împovărate cu atenţie exagerată din partea bărbaţilor din biserică sau din afara ei. Toţi vor simţi că există un cerc sacru de curăţie în jurul acestor femei temătoare de Dumnezeu, care le va scuti de orice libertăţi nepermise.

   La unele femei, care mărturisesc a fi evlavioase, se manifestă o nepăsătoare libertate necuviincioasă care duce la greşeli şi rele. Dar acele femei evlavioase a căror minte şi inimă sunt ocupate cu meditaţie la subiecte care întăresc curăţia vieţii şi care înalţă sufletul să comunice cu Dumnezeu, nu vor fi abătute uşor de pe calea corectitudinii şi a virtuţii. Unele ca acestea vor fi fortificate împotriva sofisticăriilor lui Satana; ele vor fi pregătite să reziste vicleşugurilor lui seducătoare.

   Mândria, moda lumii, pofta ochilor şi pofta cărnii sunt în legătură cu căderea celei pierdute. Este îndrăgit ceea ce place inimii fireşti şi minţii lumeşti. Dacă pofta trupului ar fi fost dezrădăcinată din inima lor, ele n-ar fi fost aşa de slabe. Dacă surorile noastre simt nevoia de curăţie a cugetului, şi de a nu-şi permite niciodată un comportament neglijent, care duce la fapte nepotrivite, ele nu trebuie să-şi păteze deloc curăţia. Dacă ele ar vedea problema aşa cum mi-a prezentat-o mie Dumnezeu, ar avea o astfel de oroare de fapte murdare, încât n-ar fi găsite printre cele care cad, prin ispitirile lui Satana, indiferent pe cine ar alege el ca medium.

   Un predicator poate să se ocupe cu lucruri sacre, sfinte şi totuşi să nu fie sfânt în inimă. El poate să se predea lui Satana, să facă nelegiuire şi să corupă sufletele şi trupurile turmei lui.

Pag. 457
   Totuşi, dacă mintea femeilor şi a tinerilor care mărturisesc că-L iubesc şi se tem de Dumnezeu a fost întărită de Duhul Său, dacă ei şi-au format mintea pentru curăţie de cuget, şi s-au educat să evite orice aparenţă rea, vor fi la adăpost de orice apropouri şi ocrotiţi de stricăciunea care se află în jurul lor. Apostolul Pavel a scris cu privire la el: "Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat" (1 Cor. 9,27).

   Dacă un slujbaş al Evangheliei nu-şi stăpâneşte pasiunile lui josnice, dacă nu reuşeşte să urmeze exemplul apostolului, şi-şi dezonorează în felul acesta profesiunea şi credinţa, mergând până acolo, încât să susţină plăcerea păcatului, surorile noastre, care mărturisesc a fi pioase, nu trebuie să creadă cu nici un chip că păcatul sau fărădelegea pierde ceva din păcătoşenia lui, pentru că pastorul lor îndrăzneşte să se angajeze în el. Faptul că bărbaţi care sunt în locuri de răspundere se dovedesc a fi familiarizaţi cu păcatul nu trebuie să micşoreze vinovăţia şi enormitatea păcatului în mintea nimănui. Păcatul trebuie să apară tot atât de păcătos, tot atât de oribil, cum a fost privit şi până acum; şi raţiunea celor curaţi şi treji trebuie să deteste şi să evite pe cel care se dedă la păcat, ca şi când ar fugi de un şarpe a cărui muşcătură este mortală.

   Dacă surorile ar fi trezite şi ar avea curăţia de inimă, orice apropouri stricate, chiar şi din partea pastorilor lor, ar fi respinse în mod atât de categoric, încât niciodată n-ar mai fi nevoie de repetare. Mintea trebuie să fie teribil de înceţoşată de Satana, dacă ele pot să asculte la glasul seducătorului, pentru că el este pastor, şi de aceea calcă poruncile exprese şi clare a lui Dumnezeu, amăgindu-se că nu comit nici un păcat. N-avem noi cuvintele lui Ioan: "Cine zice: 'Îl cunosc' şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el" ( 1 Ioan 2,4). Ce zice Legea? "Să nu comiţi adulter" (Ex. 20,14). Când un om, care mărturiseşte că păzeşte Legea cea sfântă a lui Dumnezeu şi care slujeşte la

Pag. 458
lucrurile sfinte, profită de încrederea pe care i-o dă poziţia lui şi caută să facă pe placul pasiunilor lui josnice, faptul acesta în sine ar trebui să fie suficient pentru a o face în stare pe o femeie care mărturiseşte a fi evlavioasă, să vadă că, deşi ocupaţia lui este cât cerul de înaltă, o propunere necurată, care vine de la el, este de la Satana, deghizat ca înger de lumină. Eu nu pot crede că Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în inima celor care sunt gata să ofere inocenţa şi virtutea lor pe altarul patimilor desfrânate.

   Surorile mele, evitaţi orice aparenţă rea. În această epocă libertină, care miroase a stricăciune, nu sunteţi în siguranţă dacă nu staţi de pază. Virtutea şi modestia sunt rare. Fac apel la voi, ca urmaşe ale lui Hristos, care faceţi o mărturisire de înaltă ţinută, să cultivaţi preţiosul şi nepreţuitul mărgăritar al modestiei. Aceasta vă va păzi virtutea. Dacă aveţi vreo speranţă să fiţi înălţate în cele din urmă spre a vă uni cu societatea curată, fără păcat, a îngerilor şi să trăiţi într-o atmosferă unde nu există nici cea mai mică pată de păcat, cultivaţi modestia şi virtutea. Nimic altceva decât curăţie, sfânta curăţie, va face faţă solemnei revizuiri, va sta în ziua lui Dumnezeu şi va fi primită în cerul curat şi sfânt.

   Cele mai vagi insinuări din orice sursă ar putea să vină, care vă invită să vă dedaţi păcatului sau să îngăduiţi persoanei voastre cea mai mică libertate nepermisă, ar trebui să vă irite, ca fiind cele mai rele insulte pentru demnitatea voastră feminină. Sărutul pe obraz, într-un timp şi loc nepotrivit, ar trebui să vă facă să-l respingeţi cu dezgust pe emisarul lui Satana. Dacă el este din partea unuia din poziţii înalte, care se ocupă cu lucrurile cele sfinte, păcatul are o dimensiune de zece ori mai mare şi ar trebui s-o facă pe femeia sau tânăra temătoare de Dumnezeu să se ferească cu oroare, nu numai de păcatul pe care el voia să-l comită, ci şi de ipocrizia şi nemernicia celui pe care poporul îl respectă şi-l cinsteşte ca slujitor al lui Dumnezeu. El se ocupă cu lucruri sfinte şi totuşi, îşi ascunde josnicia inimii lui sub masca sacerdotală. Teme-te de orice familiaritate de felul acesta. Fii sigură că cea mai neînsemnată apropiere de ea este dovada
Pag. 459
unei minţi senzuale şi a unui ochi pofticios. Dacă în această privinţă, este arătată cea mai mică încurajare, dacă este tolerată vreuna din libertăţile amintite, nu poate fi prezentată o dovadă mai bună că mintea nu este curată şi castă, cum ar trebui să fie, şi că păcatul şi fărădelegea au farmec pentru voi. Voi coborâţi stindardul feminităţii voastre demne şi virtuoase şi prezentaţi dovada fără greş că o patimă şi o poftă josnică şi scârboasă, care niciodată n-a fost răstignită, a fost îngăduită să trăiască în inima voastră.

   În timp ce-mi erau arătate pericolele celor care se ocupau cu lucruri mai bune, şi păcatele care există în mijlocul lor - o grupă care nu bănuieşte a fi în nici un pericol din partea acestor păcate murdare - am fost îndemnată să întreb: Cine, Doamne, va sta când Te vei arăta Tu? Numai cei care au mâini şi inimi curate vor sta în ziua venirii Lui.

   M-am simţit îndemnată de Duhul Domnului să le îndemn pe surorile mele, care mărturisesc a fi evlavioase, să cultive modestia în comportament şi o rezervă potrivită cu ruşine şi sfială. Libertăţile luate în această epocă coruptă nu trebuie să fie un criteriu pentru urmaşii lui Hristos. Aceste manifestări de familiaritate la modă nu trebuie să existe între creştinii potriviţi pentru nemurire. Dacă senzualitatea, pângărirea, adulterul, crima şi uciderea sunt la ordinea zilei printre cei care nu cunosc adevărul, şi care refuză să fie stăpâniţi de principiile Cuvântului lui Dumnezeu, cât de important este ca gruparea celor care mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos, aliaţi îndeaproape cu Dumnezeu şi îngeri, să le arate o cale mai bună, mai nobilă. Cât de important este ca, prin castitate şi virtute, ei să stea în contrast vădit cu acea grupă, care este stăpânită de pasiuni josnice.

   Am întrebat: Când vor proceda surorile tinere cu bună-cuviinţă? Ştiu că n-are să fie nici o schimbare hotărâtoare spre mai bine până când părinţii nu-şi vor da seama de importanţa unei griji mai mari în educarea corectă a copiilor lor. Învăţaţi-i să procedeze cu rezervă şi modestie. Educaţi-i să fie de folos, să fie ajutoare, să servească altora, mai degrabă decât să aştepte să fie serviţi.

Pag. 460
În general, Satana stăpâneşte minţile tineretului. Fiicele voastre nu sunt învăţate tăgăduirea de sine şi stăpânirea de sine. Ele sunt răsfăţate şi mândria lor este întreţinută. Lor li s-a îngăduit să aibă propria lor cale până ce au devenit încăpăţânate şi îndărătnice, iar voi aţi ajuns la capătul priceperii voastre spre a şti ce cale să urmaţi, ca să le salvaţi de la ruină. Satana continuă să le conducă spre a fi de pomină în gura necredincioşilor din cauza impertinenţei lor, a lipsei lor de rezervă şi modestie feminină. Şi băieţii sunt lăsaţi să aibă propria lor cale. Nici n-au ajuns bine la vârsta adolescenţei că şi sunt alături de fetele de vârsta lor, pe care le însoţesc spre casă şi fac dragoste cu ele. Şi părinţii sunt atât de complet legaţi de propria lor îngăduinţă şi iubire greşită faţă de copiii lor, încât nu îndrăznesc să ia o cale hotărâtă spre a face o schimbare şi a restrânge pe prea grăbiţii lor copii în acest veac grăbit.

   Pentru multe fete, băieţii sunt subiectul de discuţie; pentru băieţi, acesta îl constituie fetele. "Căci din prisosul inimii vorbeşte gura" (Mat. 12,34). Ei discută despre acele subiecte care le trec cel mai mult prin cap. Îngerul raportor înregistrează cuvintele acestor băieţi şi fete care pretind a fi creştini. Ce încurcaţi şi ce ruşinaţi vor fi ei când se vor întâlni din nou cu ele în ziua lui Dumnezeu! Mulţi copiii sunt nişte ipocriţi pioşi. Tineri care nu mărturisesc a fi creştini se poticnesc de aceşti făţarnici şi sunt împietriţi împotriva oricărui efort care poate fi făcut de către cei interesaţi de mântuirea lor.

   În centrul lucrării trebuie aleşi bărbaţi în care să se poată avea încredere în orice caz de urgenţă spre a păstra fortăreaţa, bărbaţi altruişti, bogaţi în generozitate şi în fapte bune, a căror viaţă este ascunsă în Dumnezeu, şi care consideră viaţa mai bună, de mai mare valoare decât hrana şi îmbrăcămintea. "Oare nu este

Pag. 461
viaţa mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?" (Mat. 6,25). Dumnezeu are nevoie, în centrul lucrării, de santinele credincioase, care să iubească sufletele pentru care a murit Hristos şi care să poarte sarcina pentru sufletele care pier, privind înainte spre acea răsplată care va fi a lor când vor intra în bucuria Domnului lor şi vor privi la sufletele mântuite prin mijlocirea lor, ca să trăiască cât va trăi Dumnezeu şi să fie fericiţi, veşnic fericiţi, în slăvita Sa Împărăţie. O, fie ca să putem trezi taţii şi mamele la simţământul care apasă asupra lor! O, fie ca ei să simtă profund greutatea răspunderii datoriei! Atunci ei ar putea zădărnici planurile vrăjmaşului şi să câştige biruinţe preţioase pentru Isus. În privinţa aceasta, părinţii nu sunt lămuriţi. Ei ar trebui să-şi cerceteze mai îndeaproape viaţa, să-şi analizeze cugetele şi motivele, să vadă dacă au fost prudenţi în cursul acţiunii lor. Ei ar trebui să urmărească îndeaproape să vadă dacă exemplul lor în conversaţie şi comportament a fost ca cel pe care ar dori să-l vadă imitat de copiii lor. Curăţie şi virtute ar trebui să strălucească în cuvintele şi faptele lor, în faţa copiilor lor.

   Mi-au fost arătate familii unde soţul-tată n-a păstrat acea rezervă, acea demnă şi divină bărbăţie, care stă bine urmaşului lui Hristos. El n-a reuşit să facă acele fapte amabile, afectuoase şi curtenitoare, datorate soţiei lui, deşi a făgăduit înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor s-o iubească, s-o respecte şi s-o onoreze cât timp vor trăi împreună. Fata angajată în casa lor era liberă ca, oarecum la vedere, să-i pieptene părul şi să fie drăgăstos de manierată, şi el era mulţumit, nebuneşte de mulţumit. În iubirea şi atenţia lui faţă de soţia sa nu mai era atât de demonstrativ, cum era altădată. Fii sigur că acolo Satana era la lucru. Respectă ajutoarele pe care le-ai angajat, tratează-le amabil, politicos, dar nu merge mai departe. Comportamentul tău să fie în aşa fel, ca pentru ele să nu existe loc pentru apropouri la familiaritate. Dacă ai cuvinte şi fapte de amabilitate de oferit, întotdeauna este sănătos să le dai soţiei tale. Aceasta va fi pentru ea o mare binecuvântare şi va

Pag. 462
produce o mare fericire în inima ei, spre a se reflecta din nou asupra ta.

   Mi-a fost arătat de asemenea, că soţia a lăsat ca simpatiile, interesul şi afecţiunea ei să se îndrepte spre alţi bărbaţi, care pot fi membri ai familiei. Ea îi face pe aceştia confidenţii ei, arată o preferinţă pentru societatea lor şi le povesteşte necazurile şi poate chiar problemele ei intime.

   Aceasta este întru-totul greşit. În spate se află Satana; şi dacă nu te alarmezi şi nu te opreşti acolo unde eşti, el te va duce la ruină. Tu nu poţi păstra prea mare precauţie şi încuraja prea mult rezerva în această problemă. Dacă ai de adresat cuvinte afectuoase, iubitoare şi atenţii amabile, ele să fie date celui căruia i-ai făgăduit înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor să-l iubeşti, să-l respecţi şi să-l onorezi cât timp veţi trăi împreună. Ah, cât de multe vieţi sunt făcute amare prin dărâmarea zidurilor care îngrădesc intimitatea fiecărei familii şi care sunt menite să păstreze curăţia şi individualitatea vieţii private! O a treia persoană apare în intimitatea soţiei, iar problemele intime ale familiei ei sunt prezentate înaintea acestui prieten special. Acesta este şiretlicul lui Satana, ca să înstrăineze inima soţului şi a soţiei. O, fie ca aceasta să înceteze! Cât de multe necazuri ar fi evitate! Zăvorâţi în propriile voastre inimi cunoaşterea greşelilor unuia şi ale celuilalt. Spuneţi numai lui Dumnezeu necazurile voastre. El vă poate da sfatul cel bun şi mângâiere sigură, care va fi curată, neavând nici o amărăciune în ea.

   Am cunoscut mai multe femei care au socotit căsătoria lor ca fiind o nenorocire. Ele au citit romane până ce imaginaţia lor li s-a îmbolnăvit şi trăiesc într-o lume creată de ele. Ele se cred femei cu minte sensibilă, cu gândire superioară, rafinată, şi îşi închipuie că soţii lor nu sunt aşa de rafinaţi; că ei nu posedă aceste calităţi superioare, şi de aceea, nu pot aprecia presupusa lor virtute şi gândire rafinată. În consecinţă, femeile acestea se socotesc a fi mari

Pag. 463
suferinde, martire. Ele au discutat şi au cugetat asupra acestor aspecte până ce au devenit aproape maniace faţă de acest subiect. Ele îşi închipuie că valoarea lor este superioară faţă de a celorlalţi muritori, şi că nu este plăcut pentru sensibilitatea lor rafinată să se asocieze cu oameni obişnuiţi. Femeile acestea se înnebunesc singure; şi soţii lor sunt în pericol de a crede că ele posedă o minte superioară.

   Din cele ce mi-a arătat Domnul, această grupă de femei şi-au pervertit imaginaţia prin citirea de romane, visare cu ochii deschişi şi clădire de castele în Spania, trăind într-o lume imaginară. Ele nu coboară cu gândurile la îndatoririle obişnuite şi folositoare ale vieţii. Ele nu iau asupra lor poverile vieţii, care se află pe calea lor, şi nu caută să facă un cămin fericit şi plăcut pentru soţii lor. Ele lasă toată greutatea asupra soţilor, neducându-şi propria lor povară. Aşteaptă ca alţii să le preîntâmpine lipsurile şi să facă în locul lor, în timp ce ele sunt libere să găsească greşeli şi să pună întrebări după cum le place. Femeile acestea au un sentimentalism care tânjeşte după dragoste, gândindu-se continuu că nu sunt apreciate, că soţii lor nu le dau toată atenţia pe care o merită. Ele îşi închipuie că sunt martire.

   Realitatea este că, dacă s-ar dovedi folositoare, valoarea lor ar putea fi apreciată; dar când solicită mereu altora simpatie şi atenţie, în timp ce nu se simt obligate să răspundă cu aceleaşi sentimente, trecând pe alături rezervate, reci şi de neapropiat, nepurtând nici o sarcină pentru alţii şi neavând nici o simţire pentru nenorocirile lor, în viaţa lor se poate găsi doar puţin lucru de valoare. Femeile acestea s-au educat să creadă şi să acţioneze, ca şi cum a fost o mare bunăvoinţă din partea lor să se căsătorească cu bărbaţii cu care s-au căsătorit, şi de aceea organismul lor fin n-are să fie niciodată pe deplin apreciat. Ele au văzut toate lucrurile în rău. Ele sunt nedemne de soţii lor. Sunt o continuă încercare pentru răbdarea şi grija lor, când ar putea fi ajutoare,

Pag. 464
purtătoare ale poverilor vieţii împreună cu ei, în loc să viseze la o viaţă ireală, găsită în romane şi romanţe de dragoste. Fie ca Domnul să aibă milă de bărbaţii care sunt legaţi de astfel de femei-roboţi, potrivite numai pentru a fi servite, hrănite şi îmbrăcate.

   Femeile acestea, care presupun că posedă organisme atât de sensibile şi de delicate, sunt soţii şi mame nefolositoare. Sunt frecvente cazurile când ele îşi retrag afecţiunea faţă de soţii lor, care sunt bărbaţi folositori şi practici, şi arată multă atenţie faţă de alţi bărbaţi, şi cu sentimentalismul lor bolnav de dragoste atrag simpatia altora, le spun acestora necazurile, încercările şi aspiraţiile lor de a face vreo lucrare de seamă, şi descoperă că viaţa lor de căsătorie este o dezamăgire, o piedică spre a face lucrarea pe care ele sperau să o facă.

   O, ce nenorocire există în familii care puteau fi fericite! Femeile acestea sunt un blestem pentru ele şi un blestem pentru soţii lor. Socotindu-se a fi îngeri, ele se fac nebune, şi nu sunt nimic decât poveri grele. Sarcinile obişnuite pe care Domnul le-a lăsat pe seama lor să le poarte, ele le lasă tocmai în calea lor, şi sunt agitate şi plângăreţe, căutând tot timpul după o lucrare uşoară, mai deosebită şi mai plăcută. Socotindu-se a fi îngeri, până la urmă descoperă că sunt fiinţe omeneşti. Ele sunt agitate, arţăgoase, nemulţumite, geloase pe soţii lor, pentru că partea cea mai mare a timpului lor nu este petrecută în slujirea acestora. Ele se plâng că sunt neglijate când soţii lor fac tocmai lucrarea pe care au obligaţia s-o facă. În această grupă, Satana găseşte uşor acces. Ele n-au iubire adevărată pentru nimeni decât pentru ele însele. Totuşi, Satana le spune că, dacă x şi y ar fi soţii lor, ar fi într-adevăr fericite. Ele sunt victime uşoare pentru planul lui Satana, fiind uşor de condus, ca să-i dezonoreze pe soţii lor şi să calce Legea lui Dumnezeu.

   Acestor femei, le-aş spune: Voi puteţi să realizaţi sau să nimiciţi propria voastră fericire. Puteţi face situaţia voastră

Pag. 465
fericită sau de nesuportat. Calea pe care o urmaţi va da naştere la fericire pentru voi sau la mizerie. Nu s-au gândit niciodată aceste persoane că soţii lor sunt plictisiţi de inutilitatea lor, de firea lor arţăgoasă, de aflarea de greşeli, de izbucnirile lor în plâns, în timp ce ele îşi imaginează cazul lor atât de compătimit? Dispoziţia lor iritabilă şi arţăgoasă face într-adevăr ca afecţiunea soţilor lor să înceteze faţă de ele şi ei să fie atraşi să caute simpatie, pace şi confort altundeva decât acasă. În căminul lor, se află o atmosferă strivitoare şi este pentru ei orice, afară de un loc de odihnă, pace şi fericire. Soţul este supus ispitirii lui Satana, sentimentele lui îndreptate asupra ţintelor interzise, iar el este ademenit spre păcat şi, în cele din urmă, pierdut.

   Mare este lucrarea şi misiunea femeilor, mai ales a celor care sunt soţii şi mame. Ele pot fi o binecuvântare pentru toţi din jurul lor. Pot avea o puternică influenţă spre bine, dacă vor lăsa ca lumina lor să lumineze în aşa fel, încât alţii să poată fi conduşi să-L slăvească pe Tatăl nostru cel ceresc. Femeile pot să aibă o influenţă transformatoare doar dacă vor consimţi să supună calea şi voinţa lor lui Dumnezeu şi să-L lase pe El să le stăpânească mintea, afecţiunile şi fiinţa lor. Ele pot avea o influenţă care va tinde să-i cureţe şi să-i înalţe pe cei cu care se asociază. Dar această grupă este, în general, inconştientă de puterea pe care o posedă. Ele exercită o influenţă de care nu-şi dau seama, care pare să rezulte în mod natural dintr-o viaţă sfinţită, dintr-o inimă reînnoită. Acesta este rodul care creşte în mod natural în pomul cel bun al plantaţiei divine. Eul este uitat, absorbit în viaţa lui Hristos. A fi bogat în fapte bune este tot atât de natural ca şi respiraţia. Ele trăiesc spre a face altora bine; şi totuşi, sunt gata să spună: Noi suntem doar nişte slujitoare.

   Dumnezeu a prescris femeii misiunea ei; şi dacă ea, în felul ei smerit, dar după cea mai bună îndemânare a ei, face un cer din căminul ei, îndeplinindu-şi cu credincioşie şi cu iubire îndatoririle faţă de soţ şi copii, căutând continuu să lase să strălucească o

Pag. 466
lumină din viaţa ei folositoare, curată şi virtuoasă, spre a lumina totul în jurul ei, ea face lucrarea lăsată ei de Stăpân şi va auzi de pe buzele Lui sfinte cuvintele: Bine, slugă bună şi credincioasă, intră în bucuria Domnului tău. Aceste femei, care fac cu dragă inimă ceea ce mâinile lor găsesc de făcut, îi ajută cu un duh de voioşie pe soţii lor să-şi poarte poverile, îşi educă copiii pentru Dumnezeu şi sunt misionare în cel mai înalt sens. Ele sunt angajate într-o importantă ramură a lucrării celei mari, care trebuie făcute pe pământ - de a-i pregăti pe muritori pentru o viaţă mai înaltă - şi îşi vor primi răsplata. Copiii trebuie educaţi pentru cer şi potriviţi să strălucească în curţile Împărăţiei Domnului. Când părinţii, şi mai ales mamele, au o gândire sănătoasă, nu vor fi angajate în treburi care-i privesc pe vecinii lor, cu care ele n-au nimic de-a face. Ele nu vor merge din casă în casă să se angajeze în vorbărie la modă, stăruind asupra greşelilor, a relelor şi a dezacordurilor vecinilor lor. Ele vor simţi o atât de mare povară de a purta de grijă copiilor lor, încât nu vor găsi timp să adune învinuiri împotriva vecinilor. Bârfitorii şi purtătorii de noutăţi sunt un blestem teribil pentru vecinătăţi şi comunităţi. Două treimi din toate necazurile comunităţii apar din această cauză.

   Dumnezeu cere tuturor să-şi îndeplinească cu credincioşie îndatoririle de astăzi. Acestea sunt mult neglijate de către o mare parte a celor care mărturisesc a fi creştini. Mai ales datoria zilnică este pierdută din vedere de cele din grupa pe care am amintit-o, care îşi închipuie că ele sunt dintr-o categorie mai distinsă de fiinţe, decât fiinţele omeneşti din jurul lor. Faptul că mintea lor se îndreaptă pe această cale este dovada că sunt inferioare, mărginite, încrezute şi egoiste. Ele se simt mult deasupra celor sărmani şi smeriţi, ca cei pe care Isus i-a chemat. Ele încearcă veşnic să-şi asigure o poziţie, să câştige aplauze, să obţină credit, ca să facă o lucrare mare pe care alţii n-o pot face. Dar aceasta deranjează capacitatea delicatului lor organism

Pag. 467
să se asocieze cu cei umili şi nenorociţi. Motivele lor sunt cu desăvârşire greşite. Motivul pentru care ele evită unele dintre aceste îndatoriri, nu atât de agreabile, se află în egoismul lor suprem. Eul cel scump se află în centrul tuturor acţiunilor şi motivaţiilor lor.

   Mi-a fost arătat Maiestatea cerului. Când El, căruia îngerii îi aduceau închinare, şi care era bogat în cinstire, splendoare şi slavă, a venit pe pământ şi S-a făcut om, n-a invocat distinsa Lui natură ca o scuză spre a Se ţine la distanţă de cei nenorociţi. În lucrarea Lui, El S-a aflat printre cei suferinzi, săraci, necăjiţi şi nevoiaşi. Hristos a fost întruparea perfecţiunii şi a curăţiei. Caracterul şi viaţa Lui au fost slăvite; cu toate acestea, El nu S-a aflat printre oameni cu titluri înalte şi răsunătoare, nici printre cei mai onorabili din această lume, ci împreună cu cei dispreţuiţi şi nevoiaşi. "Eu am venit", spune divinul Învăţător, "să salvez ce era pierdut" (Mat. 18,11). Da, Maiestatea cerului a lucrat Întotdeauna pentru a-i ajuta pe cei care aveau cea mai mare nevoie de ajutor. Fie ca exemplul lui Hristos să facă de ruşine scuzele celor din această grupă, care sunt atât de atraşi de sărmanul lor eu, încât consideră ca fiind sub gustul lor rafinat şi sub înalta lor chemare să-i ajute pe cei neajutoraţi. Unii ca aceştia au luat o poziţie mai înaltă decât Domnul lor, şi în final, vor fi uimiţi să se afle mai jos decât cei mai de jos din acea grupă cu care natura lor delicată şi sensibilă a fost revoltată să se amestece şi să lucreze pentru ei. Este adevărat, se poate ca nu totdeauna să fie plăcut să te uneşti cu Domnul şi să devii conlucrător cu El în ajutorarea chiar a acelei grupe care se află în cea mai mare nevoie de ajutor; dar aceasta este lucrarea pe care S-a umilit s-o facă El Însuşi. Este slujitorul mai mare decât Domnul lui? El ne-a dat exemplul şi ne porunceşte să-l imităm. Aceasta poate să fie neplăcut, totuşi, datoria cere ca tocmai o astfel de lucrare să fie adusă la îndeplinire.

   În fruntea lucrării e nevoie de bărbaţi credincioşi şi vrednici de încredere. Cei care n-au avut experienţă în purtarea de poveri şi care nu doresc să aibă acea experienţă, cu nici un chip nu trebuie să se afle acolo. Sunt de dorit bărbaţi care vor să vegheze asupra sufletelor

Pag. 468
ca unii care trebuie să dea socoteală. La acest post important sunt de dorit taţi şi mame din Israel. Lăsaţi ca sufletele egoiste, preocupate de sine, zgârcite şi lacome, să-şi găsească un loc, unde mizerabilele lor trăsături de caracter nu vor fi atât de frapante. Cu cât mai izolaţi sunt unii ca aceştia, cu atât mai bine este pentru cauza lui Dumnezeu. Apelez la poporul lui Dumnezeu, oriunde s-ar putea găsi: Treziţi-vă la datoria voastră. Aveţi această lucrare pe inimă, pentru că trăim, într-adevăr, în mijlocul pericolelor zilelor din urmă.

   Nădăjduiesc că întâmplarea cu N. Fuller vă va trezi, taţi şi mame, ca să vedeţi necesitatea unei lucrări complete în casele voastre, în mijlocul vostru şi al copiilor voştri, ca nici unul dintre voi să nu poată fi aşa de înşelat de Satana, încât să socotească păcatul aşa cum l-a socotit acest bărbat sărman, vrednic de multă compătimire. Aceia care au participat cu el la acest păcat nu s-ar fi lăsat niciodată să fie înşelaţi şi ruinaţi, dacă ar fi avut un înalt simţ de virtute şi curăţie, şi ar fi nutrit o oroare constantă şi viguroasă faţă de păcat şi nelegiuire. În timp ce trăiesc şi proclamă cea mai solemnă solie adusă vreodată fiinţelor omeneşti, prezentând Legea lui Dumnezeu ca un test al caracterului şi ca sigiliul viului Dumnezeu, ei calcă sfintele ei porunci. Conştiinţa celor care au făcut acest lucru a devenit închistată şi împietrită. Ei s-au opus influenţei Duhului lui Dumnezeu până ce au putut folosi adevărul sacru ca o mască spre a ascunde diformitatea sufletelor lor corupte. Omul acesta a fost teribil de înşelat de Satana. El slujea pasiunilor vicioase, în timp ce mărturisea că este consacrat lucrării lui Dumnezeu, slujind lucrurilor sfinte. El se socotea pe sine sănătos, în timp ce în el nu era nici o sănătate.

   Am fost adânc mâhnită când am văzut puternica influenţă a pasiunilor senzuale, stăpânindu-i pe bărbaţi şi pe femei cu o inteligenţă şi capacitate peste medie. Ei ar fi fost în stare să se angajeze într-o lucrare bună, să exercite o influenţă puternică, dacă n-ar fi fost înrobiţi de pasiuni josnice. Încrederea mea în omenire
Pag. 469
a fost teribil de zdruncinată. Mi s-a arătat că anumite persoane, aparent cu un comportament bun, neîngăduindu-şi libertăţi nepermise faţă de celălalt sex, erau vinovate de practicarea în taină a viciului aproape în fiecare zi din viaţa lor. Ele nu s-au abţinut de la acest păcat teribil nici în timpul celei mai solemne adunări în sesiune. Au ascultat la cele mai solemne şi impresionante cuvântări despre judecată, care păreau să le aducă în faţa tribunalului lui Dumnezeu, făcându-le să se teamă şi să se cutremure; totuşi, continuau păcatul lor vrăjit şi favorit, pângărindu-şi trupurile. Erau atât de înrobite de acest păcat îngrozitor, încât păreau lipsite de puterea de a-şi stăpâni patimile. Noi am lucrat serios pentru unii, i-am rugat stăruitor, am plâns şi ne-am rugat pentru ei; totuşi, aveam cunoştinţă că în mijlocul tuturor eforturilor noastre serioase şi al profundei întristări, forţa obiceiului păcătos a obţinut supremaţia şi păcatele acestea erau comise.

   Prin boli grave sau printr-o convingere puternică, conştiinţa unora dintre aceşti vinovaţi a fost trezită şi i-a chinuit atât, încât i-a făcut să mărturisească lucrurile acestea în adâncă umilinţă. Alţii sunt tot atât de vinovaţi. Ei au practicat acest păcat aproape întreaga lor viaţă, iar organismul lor distrus şi memoria lor ca ciurul sunt rezultatul acestui păcat dăunător; totuşi ei sunt prea mândri spre a mărturisi. Sunt discreţi şi n-au arătat remuşcări de conştiinţă pentru acest păcat. Încrederea mea în experienţa creştină a unora ca aceştia este foarte mică. Ei par să fie insensibili faţă de influenţa Duhului lui Dumnezeu. Pentru ei, sacru şi profan e acelaşi lucru. Practica obişnuită a acestui viciu degradant şi pângărirea trupurilor lor nu i-a condus la lacrimi amare şi pocăinţă sinceră. Socotesc că păcatul lor este numai împotriva lor şi greşesc în aceasta. Dacă ei se îmbolnăvesc la trup şi minte, alţii sunt făcuţi să simtă, să sufere. Imaginaţia este greşită, memoria este deficitară,

Pag. 470
se fac greşeli şi peste tot există o deficienţă care îi afectează serios pe cei cu care locuiesc şi se asociază cu ei. Regretul şi umilirea amorului propriu sunt simţite, pentru că lucrurile acestea sunt cunoscute de alţii.

   Am amintit aceste cazuri spre a ilustra puterea acestui viciu distrugător de suflet şi trup. Mintea întreagă este predată pasiunii vulgare. Facultăţile intelectuale şi morale sunt învinse de puterile cele mai josnice. Trupul este moleşit, creierul slăbit. Materialul depus spre a hrăni organismul este risipit. Epuizarea organismului este mare. Nervii cei fini ai creierului, fiind excitaţi pentru o acţiune nenaturală, devin amorţiţi şi aproape întru-totul paralizaţi. Puterile intelectuale şi morale slăbesc, în timp ce pasiunile senzuale se întăresc şi sunt mult mai dezvoltate prin exerciţiu. Apetitul pentru hrană nesănătoasă strigă spre a i se face pe plac. Când persoanele sunt robite de obiceiul onaniei, este imposibil să le fie trezite sensibilităţile morale pentru a aprecia lucrurile veşnice sau să se delecteze cu exerciţii spirituale. Gânduri necurate cuceresc şi stăpânesc imaginaţia şi fascinează mintea, apoi urmează o dorinţă aproape nestăpânită pentru îndeplinirea faptelor necurate. Dacă mintea ar fi educată să mediteze la subiecte înalte, şi imaginaţia să fie antrenată să reflecteze asupra lucrurilor curate şi sfinte, ea ar fi întărită împotriva satisfacerii acestei teribile şi josnice dorinţe distrugătoare de suflet şi trup. Prin educare, aceasta s-ar obişnui să stăruie asupra a ceea ce este înalt, ceresc, curat şi sacru, şi n-ar mai putea fi atrasă de această dorinţă josnică, stricată şi dezgustătoare.

   Ce putem spune despre cei care trăiesc în lumina strălucitoare a adevărului, şi cu toate acestea, practică şi urmează pe calea păcatului? Plăcerile excitante interzise au un farmec şi o putere asupra lor şi le stăpâneşte fiinţa întreagă. Aceştia găsesc plăcere în nedreptate şi nelegiuire, şi trebuie să piară în afara cetăţii lui Dumnezeu, împreună cu orice lucru scârbos.

Pag. 471
   Am căutat să-i trezesc pe părinţi la datoria lor şi, cu toate acestea, ei continuă să doarmă. Copiii voştri practică viciul în taină şi vă înşeală. Voi aveţi în ei o încredere atât de mare, încât îi socotiţi prea buni şi nevinovaţi spre a fi capabili să practice păcatul în secret. Părinţii îi mângâie şi-i răsfaţă pe copiii lor, şi le permit mândria, dar nu-i înfrânează cu fermitate şi hotărâre. Ei au o frică aşa de mare de spiritul lor îndărătnic şi încăpăţânat, încât se tem să vină în contact cu ei; păcatul neglijenţei, care a fost notat împotriva lui Eli, va fi păcatul lor. Îndemnul lui Petru este de cea mai mare valoare pentru toţi care se luptă pentru nemurire. El se adresează celor care au o credinţă de acelaşi preţ:

   "Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte. De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele, ca să uniţi cu credinţa voastră fapta, cu fapta cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alergarea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.

Pag. 472
În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos" (2 Petru 1,1-11).

   Noi suntem într-o lume în care lumina şi cunoştinţa abundă, totuşi, mulţi, care pretind o credinţă de acelaşi preţ, sunt ignoranţi de bună voie. Lumina este în jurul lor, totuşi, ei nu şi-o însuşesc. Părinţii nu văd necesitatea de a se informa, de a obţine cunoştinţă şi de a o pune în practică în viaţa lor de căsătorie. Dacă ar urma după îndemnul apostolului şi ar trăi după planul adaosului, ei n-ar fi neroditori în cunoaşterea Domnului Isus Hristos. Dar mulţi nu înţeleg lucrarea de sfinţire. Ei par să creadă că au atins-o, când ei au învăţat numai prima lecţie de adunare. Sfinţirea este o lucrare progresivă; la ea nu se ajunge într-o oră sau o zi, şi apoi să fie menţinută fără nici un efort special din partea noastră.

   Mulţi părinţi nu obţin cunoştinţa pe care ar trebui s-o obţină în viaţa lor de căsătorie. Ei nu se păzesc ca Satana să nu profite de ei şi să le stăpânească mintea şi viaţa. Nu înţeleg că Dumnezeu le cere să-şi stăpânească viaţa de căsătorie faţă de orice excese. Doar foarte puţini socotesc că este o datorie religioasă să-şi stăpânească pasiunile. Ei s-au unit în căsătorie pentru scopul ales de ei, şi de aceea, conchid că legătura căsătoriei sfinţeşte satisfacerea pasiunilor josnice. Chiar bărbaţi şi femei care mărturisesc evlavia dau frâu liber pasiunilor păcătoase şi nu se gândesc deloc că Dumnezeu le cere socoteală pentru cheltuirea energiei vitale, care le slăbeşte puterea vieţii şi le moleşeşte organismul întreg.

   Legământul căsătoriei acoperă păcate de cea mai întunecată nuanţă. Bărbaţi şi femei care mărturisesc evlavia îşi degradează trupurile prin satisfacerea celor mai stricăcioase pasiuni, şi astfel se înjosesc sub nivelul animalelor. Ei abuzează de puterile pe care li le-a dat Dumnezeu spre a fi păstrate în sfinţenie

Pag. 473
şi cinste. Sănătatea şi viaţa sunt sacrificate pe altarul pasiunii josnice. Puterile superioare şi nobile sunt aduse în supunere faţă de înclinaţiile senzuale. Cei care păcătuiesc astfel nu cunosc rezultatul umblării lor. Dacă toţi ar putea să vadă toată suferinţa pe care şi-o atrag asupra lor prin satisfacerea dorinţelor lor păcătoase, s-ar alarma, şi cel puţin unii ar evita calea păcatului care aduce o răsplată atât de înspăimântătoare. Pentru o mare grupă este lăsată ca moştenire o astfel de existenţă mizerabilă, încât pentru ei ar fi mai preferabilă moartea decât viaţa; şi mulţi mor prematur, viaţa lor fiind sacrificată într-o ruşinoasă lucrare de satisfacere excesivă a pasiunii lor senzuale. Dar pentru că sunt căsătoriţi, ei socotesc că nu comit nici un păcat.

   Bărbaţi şi femei, într-o bună zi veţi afla ce este pofta carnală şi rezultatul satisfacerii ei. Patimă tot atât de josnică poate fi găsită în legătura de căsătorie, ca şi în afara ei. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe soţi să-şi iubească soţiile "cum a iubit şi Hristos biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea". "Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos biserica" (Ef. 5,24.25.28.29). Nu iubirea curată este cea care îl stimulează pe un bărbat să facă din soţia lui o unealtă care să slujească acestei pofte desfrânate. Este pasiunea senzuală care ţipă după satisfacerea dorinţei. Cât de puţini bărbaţi dovedesc iubirea lor în felul specificat de apostol: "Cum a iubit şi Hristos biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească (nu s-o pângărească) şi s-o cureţe ca să fie sfântă şi fără prihană" (v. 26.27). Aceasta este calitatea iubirii din legământul căsătoriei, pe care Dumnezeu îl recunoaşte ca fiind sfânt. Iubirea este un principiu sfânt şi curat; dar pasiunea desfrânată nu vrea să admită înfrânare şi să i se dicteze sau să fie stăpânită de raţiune. Ea este oarbă faţă de urmări; ea nu vrea să judece de la cauză la efect. Multe femei suferă de mare debilitate şi de boala instalată, pentru că nu s-a ţinut seamă de legile fiinţei lor;

Pag. 474
au fost călcate legile naturii. Puterea sistemului nervos a fost risipită de bărbaţi şi femei, fiind solicitată de acţiuni nenaturale spre a satisface pasiuni josnice; şi această pasiune vulgară, josnică, hidoasă, monstruoasă, pretinde delicatul nume de iubire.

   Mulţi dintre pretinşii creştini care au trecut prin faţa mea păreau lipsiţi de restricţii morale. Ei aveau mai multe caracteristici animalice decât onorabile. De fapt, ei toţi erau aproape ca animalele. Bărbaţi de felul acesta îşi degradează soţiile pe care au făgăduit că le vor hrăni şi îndrăgi. Ele sunt considerate nişte unelte puse în slujba satisfacerii înclinaţiilor josnice, desfrânate. Şi foarte multe femei se supun să devină roabe ale înclinaţiilor desfrânate; ele nu-şi păstrează trupurile lor în cinste şi sfinţenie. Soţia nu-şi păstrează demnitatea şi respectul de sine, pe care l-a avut înainte de căsătorie. Această orânduire divină ar trebui să-i păstreze şi să-i mărească respectul ei femeiesc şi demnitatea ei sacră; dar feminitatea ei castă, demnă şi pioasă, a fost consumată pe altarul patimei josnice; ea a fost sacrificată spre plăcerea soţului ei. În curând, ea pierde respectul faţă de soţ, care nu ţine seamă de legile cărora se supun animalele. Viaţa de căsătorie devine un jug amar; pentru că iubirea moare şi adesea locul ei îl ia neîncrederea, gelozia şi ura.

   Nici un bărbat nu o poate iubi cu adevărat pe soţia lui când vrea să se supună răbdătoare, să devină sclava lui şi să slujească pasiunilor lui depravate. Prin supunerea ei pasivă ea pierde valoarea pe care a avut-o altădată în ochii lui. El o vede trasă în jos de la tot ce-i înălţător, la un nivel josnic; şi în curând, el bănuieşte că tot aşa de uşor se va supune să fie degradată de un altul, ca şi de el însuşi. El se îndoieşte de fidelitatea şi curăţia ei, se plictiseşte de ea, şi caută ca altcineva să-i trezească şi să-i intensifice pasiunile lui diabolice. Nu se ţine seama de Legea lui Dumnezeu. Bărbaţii aceştia sunt mai răi decât brutele; ei sunt demoni în formă de oameni. Ei nu cunosc principiile înălţătoare şi înnobilatoare ale adevăratei iubiri sfinţite.

Pag. 475
   Soţia devine şi ea geloasă pe soţul ei şi bănuieşte că, dacă i s-ar ivi ocazia, el ar fi tot atât de gata să-i facă curte alteia, ca şi ei. Ea vede că el nu este stăpânit de conştiinţă sau de teama de Dumnezeu; toate aceste bariere sacre sunt doborâte la pământ de către pasiuni desfrânate; tot ceea ce este cucernic în soţ este robit poftei brute şi josnice.

   Lumea este plină de bărbaţi şi femei de acest fel; şi chiar case mari, elegante şi cu gust, conţin în ele un iad. Închipuiţi-vă, dacă puteţi, ce fel de urmaşi trebuie să aibă astfel de părinţi. Nu vor cădea copiii pe scară şi mai jos? Părinţii dau pecetea caracterului copiilor lor. De aceea, copiii care se nasc din aceşti părinţi moştenesc de la ei calităţile minţii, care sunt de natură inferioară, josnică. Şi Satana hrăneşte tot ceea ce tinde spre stricăciune. Problema care trebuie precizată acum, este: Trebuie, oare, ca soţia să se simtă obligată a se supune orbeşte cerinţelor soţului ei, când ea vede că nu-l stăpâneşte nimic altceva decât patimi josnice şi când raţiunea şi judecata ei sunt convinse că ea face acest lucru spre vătămarea trupului ei, pe care Dumnezeu i-a poruncit să-l ţină în sfinţenie şi cinste, păstrându-l ca o jertfă vie pentru Dumnezeu?

   Nu este o iubire curată şi sfântă aceea care o face pe soţie să satisfacă înclinaţiile senzuale ale soţului ei cu preţul sănătăţii şi vieţii ei. Dacă ea are iubire şi înţelepciune adevărată, va căuta să-l abată de la satisfacerea pasiunilor lui păcătoase spre subiecte înalte şi spirituale, stăruind asupra interesantelor teme spirituale. Se poate să fie necesar să insiste umilită şi afectuoasă, chiar cu riscul neplăcerii lui, că nu-şi poate înjosi trupul, supunându-se la excese sexuale. Ea trebuie să-i amintească, într-o manieră afectuoasă şi amabilă, că Dumnezeu are cea dintâi, şi cea mai mare pretenţie asupra fiinţei ei întregi, şi că ea nu poate trece cu vederea această pretenţie, pentru că va fi trasă la răspundere în ziua cea mare a lui Dumnezeu: "Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la Dumnezeu? Şi

Pag. 476
că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupurile voastre, care sunt ale lui Dumnezeu". "Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi dar robi oamenilor" (1 Cor. 6,19.20; 7,23).

   Dacă ea vrea să-şi înalţe afecţiunile şi să-şi păstreze în sfinţire şi cinste demnitatea feminităţii ei delicate, femeia poate face mult prin judicioasa ei influenţă, ca să-l sfinţească pe soţul ei şi astfel să-şi îndeplinească înalta ei misiune. Făcând astfel, ea poate să-i salveze pe amândoi, pe soţul ei şi pe ea însăşi, îndeplinind astfel o lucrare dublă. În această problemă, atât de delicată şi dificilă de tratat, este necesară multă înţelepciune şi răbdare, cât şi tărie şi curaj moral. Tărie şi har se poate afla în rugăciune. Iubirea sinceră trebuie să fie principiul conducător al inimii. Iubire faţă de soţ poate să fie singura temelie corectă a acţiunii.

   Dacă soţia hotărăşte că este prerogativa soţului să aibă deplină stăpânire asupra trupului ei şi să-i modeleze mintea, ca să se potrivească cu a lui în orice privinţă, să meargă pe aceeaşi cale cu a lui şi să îşi supună individualitatea, atunci identitatea ei este pierdută, absorbită de cea a soţului. Ea devine o simplă maşină pentru voinţa lui spre a o acţiona şi stăpâni, o creatură a plăcerii lui. El gândeşte, hotărăşte şi făptuieşte pentru ea. Acceptând această poziţie pasivă, ea Îl dezonorează pe Dumnezeu. Înaintea Lui, ea are o responsabilitate pe care trebuie s-o apere.

   Când soţia îşi supune corpul şi mintea stăpânirii soţului ei, fiind pasivă faţă de voinţa lui în toate lucrurile, sacrificându-şi conştiinţa, demnitatea şi chiar identitatea, ea pierde ocazia de a exercita acea influenţă puternică spre bine, pe care ar trebui s-o aibă spre a-l ridica pe soţul ei. Ea ar putea să domolească firea lui aspră, şi influenţa ei sfinţitoare ar putea fi exercitată în felul de a curăţi şi purifica, făcându-l să se străduiască serios să-şi stăpânească pasiunile şi să fie dispus spre cele spirituale, ca împreună să poată fi părtaşi la natura divină,

Pag. 477
scăpaţi de stricăciunea care este în lume, prin poftă. Puterea influenţei poate fi spre a conduce mintea la subiecte nobile, mai presus de satisfacerea plăcerilor senzuale şi josnice, pe care inima nerenăscută prin har le caută în mod natural. Dacă soţia simte că, pentru a-i plăcea soţului, ea trebuie să coboare la nivelul lui, când pasiunea senzuală este principalul temei al iubirii lui şi îi controlează acţiunile, ea nu-I place lui Dumnezeu, pentru că nu reuşeşte să exercite o influenţă sfinţitoare asupra soţului ei. Dacă socoteşte că trebuie să se supună pasiunilor senzuale ale soţului ei, fără nici un cuvânt de protest, ea nu-şi înţelege datoria faţă de el, nici faţă de Dumnezeul ei. Excesul sexual va nimici efectiv iubirea pentru exerciţii devoţionale, îi va lua creierului substanţa necesară pentru nutriţia organismului şi va extenua şi mai mult vitalitatea. Nici o femeie nu trebuie să-l ajute pe soţul ei la această lucrare de nimicire de sine. Ea n-o va face, dacă este iluminată şi are pentru el o iubire adevărată.

   Cu cât sunt îngăduite mai mult pasiunile senzuale, cu atât devin mai puternice, şi cu atât mai violente vor fi pretenţiile lor pentru a le satisface. Bărbaţii şi femeile temătoare de Dumnezeu să se trezească la datoria lor. Mulţi dintre pretinşii creştini suferă de paralizie de nervi şi creier, din cauza necumpătării lor în această privinţă. Putreziciune este în oasele şi măduva multora dintre cei care sunt priviţi ca oameni buni, care se roagă şi plâng, şi care se află în locuri înalte, dar ale căror corpuri pângărite nu vor trece niciodată prin porţile cetăţii cereşti.

   O, dacă aş putea să-i fac pe toţi să înţeleagă obligaţia lor faţă de Dumnezeu, de a-şi păstra organismul fizic şi psihicul în cea mai bună stare, spre a aduce Creatorului lor un serviciu desăvârşit! Fie ca femeile creştine să se abţină, atât prin cuvânt, cât şi prin faptă, de la excitarea pasiunilor senzuale ale soţilor lor. Multe n-au deloc tărie de irosit în această direcţie. Din tinereţea lor ele au slăbit creierul şi şi-au subminat organismul prin satisfacerea pasiunilor senzuale.

Pag. 478
   Lozinca vieţii lor de căsătorie ar trebui să fie lepădare de sine şi cumpătare; atunci copiii care li se vor naşte nu vor fi expuşi să aibă partea intelectuală şi morală slabă şi cea senzuală tare. Viciul la copii este aproape universal. Nu există o cauză? Cine le-a dat pecetea caracterului? Fie ca Domnul să deschidă ochii tuturor, ca să vadă că stau pe locuri alunecoase.

   Din tabloul care mi-a fost prezentat despre stricăciunea bărbaţilor şi a femeilor care mărturisesc evlavia, m-am temut că am să-mi pierd toată încrederea în omenire. Am văzut că aproape toţi se află într-o amorţire înfricoşătoare. Este aproape imposibil să-i trezeşti pe cei care ar trebui să fie treji, ca astfel să aibă întrucâtva un simţământ exact despre puterea pe care Satana o deţine asupra minţii lor. Ei nu-şi dau seama de stricăciunea care abundă în jurul lor. Satana le-a orbit mintea şi i-a adormit în siguranţă senzuală. Nereuşita eforturilor noastre de a-i ridica pe alţii să înţeleagă marile pericole care asediază sufletele, m-a făcut uneori să mă tem că ideile mele despre stricăciunea inimii omeneşti erau exagerate. Dar când sunt aduse în faţa noastră fapte care dovedesc trista urâţenie a unuia care a îndrăznit să slujească în lucrări sacre, în timp ce avea o inimă stricată, unul ale cărui mâini pătate de păcat au profanat vasele sfinte ale Domnului, sunt sigură că n-am desenat un tablou prea drastic.

   Eu aduc mărturie foarte puternică, atât prin scris, cât şi prin vorbire, sperând să-l trezesc pe poporul lui Dumnezeu să înţeleagă că a căzut în vremuri periculoase. Am fost deprimată profund, văzând indiferenţa manifestată de cei care ar trebui să înţeleagă lucrările lui Satana, şi care ar trebui să fie treji şi de pază. Am văzut că Satana dirijează chiar şi minţile celor care mărturisesc adevărul, să se dedea la teribilul păcat al curviei. Mintea unui bărbat sau a unei femeie nu trebuie să coboare într-o clipă de la curăţie şi sfinţenie la depravare, stricăciune şi păcat. Se cere timp spre a schimba omenescul în divin, sau a-i degrada pe cei făcuţi după chipul
Pag. 479
lui Dumnezeu în brutali sau satanici. Prin privire, ajungem schimbaţi. Deşi făcut după chipul Făcătorului său, omul îşi poate educa mintea în aşa fel, încât păcatul pe care l-a detestat altădată va deveni plăcut pentru el. Când încetează să vegheze şi să se roage, el încetează să mai păzească fortăreaţa, inima, şi se angajează în păcat şi nelegiuire. Mintea este înjosită, şi este imposibil să fie ridicată din nou din stricăciune, în timp ce este educată să înrobească puterile morale şi intelectuale, aduse în supunere faţă de patimi vulgare. Împotriva minţii păcătoase trebuie dusă o luptă continuă; şi trebuie să fim ajutaţi de influenţa curăţitoare a harului lui Dumnezeu, care va atrage mintea spre cele de sus şi o va obişnui să mediteze asupra lucrurilor curate şi sfinte.

   Trupul nu este supus de mulţi dintre cei care mărturisesc a păzi Sabatul. Unii, a căror minte a fost dintotdeauna depravată, au îmbrăţişat Sabatul. Şi când au îmbrăţişat adevărul, ei n-au simţit nevoia de a se conforma sincer şi a-şi schimba tot cursul acţiunii lor. Ei au urmat ani de zile înclinaţiile unei inimi nerenăscute şi au fost stăpâniţi de pasiunile corupte ale naturii lor păcătoase, care au şters chipul lui Dumnezeu în ei şi au pângărit de orice s-au atins; de aceea viitoarea lor viaţă va fi mult prea scurtă, în cazul celei mai lungi, spre a urca pe scara desăvârşirii creştine a lui Petru, pregătitoare pentru intrarea lor în Împărăţia lui Dumnezeu. Dar nu sunt mulţi care simt că nu pot fi mântuiţi prin mărturisirea adevărului, dacă nu ajung să fie sfinţiţi prin adevăr, ca răspuns la rugăciunea divinului nostru Domn către Tatăl Său: "Sfinţeşte-i prin adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul" (Ioan 17,17).

   Bărbaţi şi femei care mărturisesc a fi ucenici ai lui Hristos şi păzesc toate poruncile lui Dumnezeu, va trebui să simtă în viaţa lor zilnică adevăratul spirit care se luptă spre a intra pe poarta cea strâmtă. Cei care se luptă sunt singurii care se vor sili să treacă prin poarta cea strâmtă şi calea cea îngustă

Pag. 480
care duce la viaţa veşnică, la bucurie deplină şi satisfacţii veşnice. Cei care doar caută să intre, niciodată nu vor fi în stare. Întreaga viaţă creştină a multora va fi petrecută într-un efort nu mai mare decât acela de a căuta, şi singura lor răsplată va fi să descopere o totală imposibilitate pentru ei de a intra pe acea poartă strâmtă.

   Am fost surprinsă să văd cât de multe familii sunt orbite de Satana, aşa încât ele nu au nici o bănuială despre lucrările, vicleniile şi înşelăciunea lui Satana, practicate chiar în mijlocul lor. Părinţii par să fie drogaţi de influenţa paralizatoare a celui rău şi, totuşi, socotesc că totul este în regulă. Mi-a fost arătat că Satana caută să degradeze minţile celor ce se unesc în căsătorie, pentru ca el să-şi poată pune pecetea lui hidoasă pe chipul copiilor lor. Pentru că au intrat în legătură de căsătorie, mulţi socotesc că-şi pot permite să fie stăpâniţi de patimi senzuale. Ei sunt conduşi de Satana, care îi înşeală şi-i face să pervertească această instituţie sacră. El este foarte mulţumit cu acest nivel inferior, pe care-l ia mintea lor; pentru că el are mult de câştigat în această direcţie. Satana ştie că, dacă poate excita patimile josnice şi le menţine în ascendenţă, el n-are de ce să fie îngrijorat cu privire la experienţa lor creştină; pentru că facultăţile morale şi intelectuale vor fi subordonate, în timp ce înclinaţiile senzuale vor predomina şi vor fi ascendente; şi aceste patimi josnice vor fi întărite prin exercitare, în timp ce calităţile mai nobile vor deveni din ce în ce mai slabe.

   El îi poate modela pe copii mult mai uşor decât pe părinţii lor, pentru că el poate să controleze în aşa fel mintea părinţilor, încât, prin ei, poate pune propria lui pecete pe caracterul copiilor lor. În felul acesta, mulţi copii se nasc cu pasiuni senzuale, în mare măsură în ascendenţă, în timp ce facultăţile morale sunt slab dezvoltate. Copiii aceştia au nevoie de cea mai atentă creştere pentru a scoate la lumină, a întări şi dezvolta puterile intelectuale şi morale, ca acestea să poată lua conducerea. Dar lucrările lui Satana nu sunt observate, vicleniile lui nu sunt

Pag. 481
înţelese. Copiii nu sunt educaţi pentru Dumnezeu. Educaţia lor religioasă şi morală este neglijată. Pasiunile senzuale sunt în continuu întărite, în timp ce facultăţile morale ajung slăbite.

   Unii copii încep să practice onania încă din copilărie; şi pe măsură ce cresc în vârstă, pasiunile păcătoase cresc o dată cu creşterea lor şi se întăresc o dată cu întărirea lor. Mintea lor nu se odihneşte. Fetele doresc compania băieţilor, şi băieţii pe cea a fetelor. Comportamentul lor nu este rezervat şi modest. Sunt foarte obraznici şi îndrăzneţi şi îşi iau libertăţi necuviincioase. Obiceiul onaniei le-a înjosit mintea şi le-a pătat sufletele. Cugete netrebnice, citirea de romane, poveşti de dragoste şi cărţi cu conţinut murdar le excită imaginaţia, şi exact aşa ceva se potriveşte cu mintea lor depravată. Lor nu le place să muncească şi când se angajează în vreo lucrare se plâng de oboseală; îi doare spatele; îi doare capul. Există o cauză obiectivă? Sunt ei obosiţi din cauza muncii lor? Nu, nu! Şi totuşi părinţii cedează faţă de plângerile lor şi îi eliberează de muncă şi responsabilitate. Aceasta este exact cel mai rău lucru pe care îl pot face pentru ei. Ei îndepărtează în felul acesta aproape singura barieră care îl împiedică pe Satana să aibă acces liber la mintea lor slăbită. Munca folositoare ar fi, într-o mare măsură, o apărare faţă de stăpânirea lor de către acest viciu.

   Noi avem o oarecare cunoştinţă despre maniera lui Satana de a lucra şi despre cât de bine reuşeşte să facă aceasta. Din ceea ce mi-a fost arătat, el a paralizat mintea părinţilor. Cu greu bănuiesc că copiii lor pot fi greşiţi şi păcătoşi. Unii dintre aceşti copii mărturisesc a fi creştini şi părinţii continuă să doarmă, netemându-se de nici o primejdie; în timp ce mintea şi trupul copiilor lor devin epave. Unii părinţi nici măcar nu se îngrijesc să-şi ţină copiii cu ei când sunt în casa lui Dumnezeu. Tinerele iau parte la adunări, împreună cu părinţii lor, şi-şi ocupă locuri, dacă e posibil, mai ales în ultimele rânduri.

Pag. 482
   Ele au obiceiul de a se scuza pentru părăsirea locaşului. Băieţii înţeleg acest lucru şi ies mai înainte sau după fete, şi apoi când adunarea se încheie, ei le însoţesc acasă. Părinţii nu sunt deloc informaţi de acest lucru. Din nou sunt prezentate pretexte pentru a merge la plimbare, şi băieţi şi fete se adună pe terenuri plăcute sau în alte locuri retrase şi acolo se joacă şi se distrează, fără ca cineva să-i supravegheze. Ei îi imită pe bărbaţii şi pe femeile mature.

   Aceasta este o epocă grăbită. Băieţei şi fetiţe încep să-şi acorde atenţie unii altora când ar trebui să fie la grădiniţă, ca să ia lecţii de modestie şi comportament. Care este efectul acestei amestecări? Măreşte aceasta castitatea tinerilor, care se dună astfel împreună? Desigur că nu! Aceasta măreşte prima poftă păcătoasă, iar după astfel de întâlniri, tinerii sunt înnebuniţi de diavol şi se dedau la practici netrebnice.

   Părinţii sunt adormiţi şi nu ştiu că Satana a înfipt steagul său diabolic chiar în mijlocul familiilor lor. Am fost îndemnată să întreb, ce vor deveni tinerii din acest veac stricat? Repet, părinţii sunt adormiţi. Copiii sunt zăpăciţi de un bolnăvicios sentimentalism de dragoste, şi adevărul nu are putere să corecteze răul. Ce poate fi făcut spre a opri curentul răului? Părinţii pot face mult, dacă vor. Dacă o fată care de-abia a ajuns să intre în vârsta adolescenţei este acostată necuviincios de un băiat de vârsta ei, sau mai în vârstă, ea trebuie să fie învăţată să se simtă atât de jignită, încât astfel de apropouri să nu mai fie repetate niciodată. Când este des căutată compania unei fete de către băieţi sau tineri, ceva este rău. Acea fată tânără are nevoie de o mamă care să-i arate care este locul ei, să o înfrâneze şi s-o înveţe ce se cuvine unei fete de vârsta ei.

   Învăţătura stricată, care s-a răspândit şi care susţine, din punct de vedere al sănătăţii, că sexele trebuie să se amestece, şi-a făcut lucrarea ei vătămătoare. Când părinţii şi

Pag. 483
tutorii descoperă o zecime din dibăcia pe care o posedă Satana, atunci această asociere de sexe poate fi aproape inofensivă. Aşa cum stau lucrurile, Satana are cel mai mare succes în efortul lui de a fermeca mintea tinerilor, iar amestecul de băieţi şi fete nu face decât să mărească răul de douăzeci de ori. Faceţi ca băieţii şi fetele să fie antrenaţi în muncă folositoare. Dacă sunt obosiţi, ei vor fi mai puţin tentaţi să-şi corupă propriile lor corpuri. Nimic nu este de sperat în cazul tinerilor, dacă nu există o schimbare totală în mintea celor care sunt mai în vârstă. Viciul este imprimat pe fizionomia băieţilor şi a fetelor, şi totuşi, ce este de făcut spre a opri înaintarea acestui rău? Băieţii şi tinerii sunt lăsaţi şi încurajaţi să-şi ia libertatea de a face apropouri necuviincioase fetelor şi tinerelor. Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să-i trezească pe taţi şi pe mame la o lucrare serioasă, spre a schimba această teribilă stare de lucruri.

   Mă uitam la mărturiile date pentru păzitorii Sabatului şi am fost uimită de îndurarea lui Dumnezeu şi de purtarea Lui de grijă pentru poporul Său, care le dă atât de multe avertizări, le scoate în evidenţă primejdiile şi prezintă înaintea lor poziţia înaltă pe care doreşte ca ei s-o ocupe. Dacă ei s-ar păstra în iubirea Lui şi s-ar despărţi de lume, Dumnezeu ar face ca binecuvântările Lui să rămână asupra lo