« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL II

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

 

    Marturia 15

O CONSTIINTĂ PĂTATĂ

 

 

            Iubite frate N: Mă văd constrânsă dintr-un simtământ al datoriei să-ti adresez câteva rânduri. Mi-au fost arătate unele lucruri cu privire la situatia ta,  pe care nu pot să nu ti le spun. Mi s-a arătat că Satana s-a folosit de tine,  pentru că sotia ta n-a primit adevărul. Ai fost aruncat în societatea unei femei stricate, ai cărei pasi merg spre iad. Ea a pretins că nutreste o mare simpatie pentru tine, din cauza împotrivirii pe care ai primit-o din partea sotiei tale. Asemenea sarpelui din Eden, ea a luat o înfătisare fermecătoare. A imprimat în mintea ta impresia că ai fost maltratat, că sotia ta nu ti-a pretuit simtămintele si că n-a răspuns iubirii tale; că s-a făcut o greseală în relatia voastră de căsătorie; până când ai ajuns să-ti închipui că jurămintele tale de căsătorie, de a-i rămâne toată viata credincios celei pe care ai luat-o de sotie, sunt asemenea unor lanturi chinuitoare. Tu ai căutat întelegere la acest înselător înger în vorbire. Ai turnat în urechile ei ceea ce ar fi trebuit să fie încredintat numai sotiei tale, pe care ai jurat s-o iubesti, s-o cinstesti si s-o ajuti atâta timp cât veti trăi amândoi. Însă ai uitat să veghezi si să te rogi mereu, ca nu cumva  să cazi în ispită. Sufletul tău a fost pătat de o neîntelegere. Ti-ai pecetluit raportul vietii tale din cer cu o pată îngrozitoare. Totusi, umilinta si pocăinta adâncă înaintea lui Dumnezeu vor fi acceptate de El. Sângele lui Hristos poate să slujească la înlăturarea acestor păcate.  Tu ai căzut, ai căzut îngrozitor. Satana te-a prins în latul lui, apoi te-a lăsat să te descurci cum ai putut mai bine. Ai fost hărtuit, încurcat si îngrozitor de ispitit. Te tulbură o constiintă vinovată. Te îndoiesti de tine si îti închipui că toti se îndoiesc de tine. Esti neîncrezător în tine, si îti închipui că si în alte inimi există neîncredere fată de tine. Adesea, Satana îti prezintă trecutul si îti spune că nu mai are nici un rost să încerci să trăiesti adevărul, calea este prea strâmtă pentru tine. Ai fost biruit. Acum Satana profită de purtarea ta păcătoasă,  ca să te facă să crezi că nu mai poti fi mântuit. Esti pe câmpul de luptă al lui Satana, angajat într-un conflict crâncen. Bariera care înconjoară fiecare familie, si care o face sacră ai dărâmat-o. Acum, Satana te chinuieste aproape continuu. N-ai odihnă. N-ai liniste si încerci să-i faci răspunzători pe fratii tăi de simtămintele tale contradictorii, de nesigurantă si de îndoielile tale. Crezi că ei gresesc, căci  nu te bagă în seamă. Problema e la tine. Doresti să ai propria ta cale. Nu vrei să-ti frângi inima înaintea lui Dumnezeu si să te încredintezi îndurării Sale, cu pocăintă si inimă zdrobită, asa cum esti, cu totul distrus, păcătos si murdar. Dacă vei căuta în continuare să obtii mântuirea prin eforturi proprii, vei fi cu sigurantă pierdut.

            Nu te mai îndoi si nu mai căuta greseli. Îndreaptă-ti atentia asupra situatiei si, pocăindu-te sincer si încrezându-te numai în sângele lui Hristos, salvează-ti sufletul. Fă o lucrare completă pentru vesnicie. Dacă te îndepărtezi de adevăr, esti un om distrus, la fel si familia ta. Este greu să le reclădesti. Dar, prin puterea lui Dumnezeu si numai prin puterea Lui, tu poti face acest lucru. Adevărul sacru este ancora ta, care te va ajuta să nu fii purtat de val spre păcat si nimicire.   Constiinta, odată călcată, este foarte mult slăbită. Este nevoie de puterea continuă a vegherii si rugăciunii necurmate.  Te afli pe un teren nesigur si ai nevoie de întreaga putere pe care ti-o poate da adevărul, ca să te întăresti si să te salvezi . În fata ta, se află viata si moartea; ce vei alege? Dacă ai fi înteles nevoia de a fi ferm întemeiat pe principiul, da a nu actiona din impuls si de a nu te descuraja cu usurintă, pregătit să înduri greutătile, n-ai fi fost biruit. Tu ai actionat din impuls. N-ai fost dispus să fii asemenea Modelului nostru desăvârsit si să înduri împotrivirea păcătosilor. Suntem îndemnati să ne aducem aminte de El, care a îndurat această împotrivire, ca nu cumva să obosim si să devenim neputinciosi în sufletele noastre. Tu ai fost slab ca un copil, neopunând nici un fel de rezistentă. N-ai simtit nevoia de a fi întemeiat, întărit, stabilit, sprijinit si clădit în credintă.  Ai considerat că ar fi de datoria ta să-i înveti adevărul pe altii, în loc să-l înveti tu însuti. Dar trebuie să fii dispus să înveti să primesti adevărul de la altii. Trebuie să pui capăt criticii, bănuielilor, nemultumirii si să primesti cu  modestie cuvântul sădit, care poate să-ti salveze sufletul. Depinde de tine dacă vei avea parte de fericire sau de nenorocire. Tu ai cedat odată ispitei si acum nu te mai poti încrede în purtarea ta. Satana are o mare putere asupra mintii tale, si nimic nu te va sustine, când vei fugi de influenta constrângătoare a adevărului. Aceasta a fost pentru tine ca o protectie, ca să te retină de la păcat si nelegiuire. Singura ta sperantă este să urmăresti o schimbare totală si să răscumperi trecutul printr-o viată bine ordonată si o comportare evlavioasă.  Tu ai actionat din impuls. Excitarea a fost plăcută organismului tău. Acum singura ta sperantă este să te pocăiesti sincer de călcările din trecut ale Legii lui Dumnezeu si să-ti curătesti  sufletul, prin ascultare de adevăr. Cultivă curătia cugetului si curătia vietii. Harul lui Dumnezeu te va ajuta să-ti înfrângi pasiunile si apetitul. Rugăciunea sinceră, alături de veghere, va aduce Duhul Sfânt în ajutorul tău, ca să desăvârsească lucrarea, ca să te facă asemenea Modelului tău infailibil.  Dacă alegi să respingi influenta sfântă si constrângătoare a adevărului, vei ajunge robul lui Satana, la dispozitia lui. Vei fi în pericol să dai amploare poftelor si pasiunilor tale, dând frâu liber plăcerilor trupesti, dorintelor rele si dezgustătoare. În loc să porti pe chipul tău  o seninătate calmă, în încercare si suferintă, asemenea credinciosului Enoh, cu fata radiind de nădejde si de acea pace care depăseste puterea de întelegere, vei întipări pe chipul tău gânduri senzuale si dorinte desfrânate. Vei purta amprenta satanică în locul celei divine.  "Prin care El ne-a dat făgăduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca, prin ele, să vă faceti părtasi firii dumnezeiesti după ce ati fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte". Acum este privilegiul tău ca, prin mărturisire smerită si pocăintă sinceră, să iei hotărârea de a te întoarce la Domnul. Sângele pretios al lui Hristos te poate curăti de toate necurătiile, îti poate îndepărta toate păcatele si te poate face desăvârsit în El. Îndurările lui Hristos îti sunt încă la îndemână,  dacă le vei accepta. De dragul sotiei tale nedreptătite si al copiilor tăi, rod al trupului tău, încetează să mai faci răul si învată să faci binele. Ceea ce semeni, aceea vei secera. Dacă semeni în firea pământească, vei secera din firea pământească stricăciunea. Dacă semeni în Duhul, din Duhul vei secera viata vesnică.

            Trebuie să-ti învingi excitabilitatea si spiritul de critică acută. Tu esti invidios, pentru că altii nu-ti dau toată atentia care socotesti că ar trebui să ti-o dea. Nu trebuie să aderi la experienta întemeiată pe ceea ce aduce fanatism. Actionează din principiu, din convingere serioasă. Cercetează Scripturile,  ca să fii în stare să-i prezinti oricui te întreabă motivele nădejdii care este în tine, cu blândete si evlavie. Fă ca înăltarea de sine să moară. "Curătiti-vă ticălosia, tânguiti-vă si plângeti! Râsul vostru se va preface în tânguire, si bucuria voastră în întristare" (Iacov 4, 8.9). Când esti chinuit de ispite si gânduri rele, există numai Unul la care poti alerga după mângâiere si sprijin. În slăbiciunea ta, aleargă la El. Când te apropii de El, săgetile lui Satana sunt frânte si nu-ti pot face rău. Cu ajutorul lui Dumnezeu, încercările si ispitele tale te vor curăti si te vor smeri, dar nu te vor nimici sau pune în primejdie.

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA