| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
EPOCA VOLUMULUI DOI
În timp ce volumul I al Mărturiilor prezintă sfaturi care au de a face în mare măsură cu începutul si dezvoltarea învătăturilor, experientelor si întreprinderilor ale bisericii rămăsitei nou înfiintate, volumul doi este devotat, aproape în întregime, evlaviei personale ale membrilor ei. În timpul celor treisprezece ani care au corespuns cu cele patrusprezece brosuri cu mărturii ce formează acum volumul I, lucrarea de publicatii a fost întărită, biserica a fost organizată, sistemul ei financiar a fost stabilit si ea s-a lansat într-un mare program de sănătate. Când a fost scris articolul de încheiere, literatura se revărsa într-un curent continuu la Casa de Editură din Battle Creek, Michigan, si, la doi pasi de ea, sanatoriul nou înfiintat era în plină actiune. Vremurile întunecate ale războiului civil erau trecute si pentru biserica aceasta a fost un timp al ocaziei. Sarcina din fata ei era să detină terenul câstigat si să extindă hotarele lui. Pentru succesul continuu al bisericii era de mare importantă integritatea individuală a membrilor ei. Pe la începutul lui 1868, asa cum se arată într-un articol care se află acum aproape de încheierea volumului I, Ellen G. White a început să publice, pentru folosul bisericii ca întreg, anumite mărturii personale, care până la acea vreme nu fuseseră distribuite, în general. Despre aceste mărturii personale, ea a declarat: "Ele toate contin, mai mult sau mai putin, repros si instructiune care se aplică la alte sute sau mii în situatie asemănătoare. Acestia trebuie să aibă lumina pe care Dumnezeu a văzut de bine s-o dea, care corespunde cazurilor lor." (Vol. I, p.631). Astfel de instructiuni, adresate în mod personal membrilor bisericii, pe parcursul unei perioade de trei ani, din februarie 1868 până în mai 1871, cuprinde aproape întregul continut al Mărturiilor nr. 15-20, incluse acum în acest volum doi. Instructiunile sunt critice si practice, ocupându-se cu aproape fiecare fază a experientei personale si a intereselor religioase, de la clevetire, satisfacerea poftei, relatii de căsătorie până la gresita îndrumare a zelului, avaritie si fanatism. La începutul perioadei timpului acoperit de volumul doi pastorul si sora White au fost, în parte, retrasi la Greenville, Michigan, datorită stării de sănătate a pastorului White. În curând, ei si-au reluat activitatea, călătorind si tinând adunări cu credinciosii din statele mărginase cu Michigan. În noiembrie 1868, s-au întors la Battle Creek spre a locui acolo. Cu două luni mai de vreme, în septembrie 1868, s-a tinut o adunare la Wright, Michigan. Această adunare, prima de felul acesta, s-a dovedit a fi o astfel de mare binecuvântare pentru cei care au participat încât anii următori au fost martori la înfiintarea de adunări de tabără ca parte din programul regulat pentru conferintele statului. Prezenta pastorului si a sorei White era solicitată, astfel se făcea că în anii care au urmat, lunile de vară au fost petrecute de ei, în mare măsură, la aceste adunări anuale. În ultima parte a volumului doi se pot găsi sfaturi cu privire la aceste "adunări". În timpul perioadei celor trei ani acoperiti de volumul doi s-a încurajat înaintarea cauzei adevărului prezent. Institutul Sanitar de la Battle Creek, care a trecut printr-o perioadă de criză descurajatoare, acum s-a ridicat la prosperitate. În ultima parte a anului 1868, pastorii J.N. Loughborongh si D.T. Bourdeau au aprins torta adventismului pe coasta Pacificului. În acelasi an, o grupă de cincizeci de adventisti, păzitori ai Sabatului, din Europa, au intrat în corespondentă cu fratii de la Conferinta Generală din Battle Creek, iar în anul următor au trimis un reprezentant peste ocean să pledeze spre a li se trimite misionari. Dar, cu toate aceste dezvoltări si miscări de înaintare, vrăjmasul a continuat să lucreze la scăderea spiritualitătii membrilor biserici, făcându-i să iubească lumea si atractiile ei, să infecteze biserica cu spiritul de critică, să sece izvoarele de binefacere si mai ales să aducă tineretul în tabăra lui. Împotriva acestor tendinte periculoase, sora White, ca trimis a lui Dumnezeu, a transmis cu credinciosie si seriozitate soliile ei, prin grai si scris, chemând pe membrii bisericii la standardul de integritate si dreptate a lui Dumnezeu. La unele ocazii, sorei White i-au fost date descoperiri care se refereau la experienta unui număr de persoane din o comunitate. Prezentând aceste mărturii individuale în adunare, după aceea s-a scris instructiunea si a trimis-o la comunitatea în cauză. Un număr de astfel de comunicări se găsesc în volumul doi. Cititorul atent al celor 711 pagini al volumului doi trebuie să fie impresionat nu numai de marea diversitate de subiecte incluse, ci si de marea cantitate de scrieri consacrate unor astfel de mărturii personale scrise într-o perioadă de timp atât de scurtă. Totusi, trebuie notat că ceea ce a fost publicat reprezintă numai o parte din ce a scris sora White în această perioadă de timp. Cu câteva săptămâni înainte de aparitia numărului 15, pastorul White a scris o notă pentru Review and Herald, cerând ca cei cărora le-au fost date mărturie verbală de către sora White, să astepte cu răbdare până vor putea primi exemplare scrise. Despre hărnicia si stăruinta sorei White în această lucrare, el a scris: "În această ramură a lucrării ei, ea are de două luni lucru în curs de executie. În călătoria ei din răsărit, ea a folosit tot timpul ei disponibil scriind astfel de mărturii. Multe dintre ele le-a scris chiar în timp ce altii predicau în adunare sau vorbeau. De când s-a întors, ea si-a deteriorat sănătatea si puterea, limitându-se prea mult la această lucrare. De obicei, ea scrie de la douăzeci la patruzeci de pagini în fiecare zi." (Review and Herald, 3 martie, 1868). Ne putem închipui usurarea sorei White la aparitia Mărturiei numărul 15 si anticiparea ei despre atât de necesarul rest, dar zece zile mai târziu ea s-a avântat din nou în sarcina de a transmite multele solii încredintate ei. În seara zilei de vineri, 12 iunie, ea era la Battle Creek vorbind "în general tinerilor" si "câteva le-a adresat în mod personal", până aproape de ora zece, când, după cum a raportat pastorul White: "În timp ce vorbea de pe platforma din fată a amvonului, în felul cel mai solemn si impresionant, a venit asupra ei puterea lui Dumnezeu, si într-o clipă ea a căzut pe covor în viziune. Multi au fost martori, de prima dată, la această manifestare, cu uimire si cu desăvârsită multumire că aceasta era lucrarea lui Dumnezeu. Vedenia a durat douăzeci de minute." (Review and Herald, 16 iunie, 1868). Făcând o socoteală actuală, 120 de pagini din Mărturiile volumului doi sunt în mod hotărât declarate a fi scrise, având ca punct de plecare sfatul dat în această viziune din 12 iunie 1868, pentru biserică sau pentru persoane. Multe pagini au fost scrise având ca punct de plecare vedeniile date în acelasi an la Pilvt Grove, Iowa la 2 octombrie, si la Adams Center, New York, la 25 octombrie. Aceste vedenii multe au făcut-o pe sora White să scrie aproape fără încetare. Dând un raport despre călătoria lor cu luntrea în susul râului Mississippi în 1870, pastorul White comentează: "Sora White scrie. Sărmana femeie! Această aproape vesnică scriere pentru acesta sau acela, când ar trebui să se odihnească si să se bucure de peisajul cel frumos si de societatea cea plăcută, pare prea rea, dar Dumnezeu binecuvântă si sustine, si noi trebuie să fim împăcati." (Review and Herald, 5 iulie, 1870)> Ce binecuvântare au fost aceste mărturii pentru biserică, adresate la început, în mod personal, indivizilor. Care membru din comunitate, în timp ce citea aceste sfaturi si avertizări serioase n-a descoperit că problemele, ispitele si privilegiile adventistilor de ziua a saptea din anii de început, sunt problemele, ispitele si privilegiile de astăzi. Noi pretuim aceste mesaje mai ales pentru că Ellen G.White însăsi declară în introducerea de deschidere a volumului doi: "Nu există o cale mai directă si mai convingătoare de a prezenta cele ce mi-a arătat mie Domnul." Membrii Consiliului Publicatiilor lui Ellen G.White.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
