| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
CADRUL ISTORIC ÎN CARE A FOST SCRIS VOLUMUL 2
În timp ce volumul 1 al Mărturiilor prezintă sfaturi care au de a face, în mare măsură, cu începutul si dezvoltarea învătăturilor, experientelor si întreprinderilor bisericii rămăsitei nou înfiintate, volumul 2 este dedicat, aproape în întregime, evlaviei personale a membrilor ei. În cei treisprezece ani, care corespund cu cele paisprezece brosuri de mărturii, ce formează acum volumul 1, lucrarea de publicatii a fost întărită, biserica a fost organizată, sistemul ei financiar a fost stabilit si ea s-a lansat într-un mare program de sănătate. Când a fost scris articolul de încheiere, literatura se revărsa într-un curent continuu la Casa de Editură din Battle Creek, Michigan, iar, la doi pasi de ea, sanatoriul nou înfiintat era în plină actiune. Vremurile întunecate ale războiului civil trecuseră si pentru biserică aceasta a fost o ocazie. Sarcina ei era să mentină terenul câstigat si să-i extindă hotarele. Pentru succesul continuu al bisericii, integritatea individuală a membrilor ei era de mare importantă.
Pe la începutul lui 1868, asa cum se arată într-un articol cu care se încheie volumul 1, Ellen G.White a început să publice, pentru folosul bisericii ca întreg, anumite mărturii personale, care până la acea vreme nu fuseseră distribuite, în general. Despre aceste mărturii personale, ea a declarat: "Ele toate contin, mai mult sau mai putin, repros si instructiune, care se aplică la alte sute sau mii în situatii asemănătoare. Acestia trebuie să aibă lumina pe care Dumnezeu a vrut s-o dea si care corespunde cazurilor lor." (Vol.1, p.631). Astfel de instructiuni, adresate în mod personal membrilor bisericii, pe parcursul unei perioade de trei ani, din februarie 1868 până în mai 1871, cuprind aproape întregul continut al Mărturiilor, nr. 15-20, incluse acum în acest volum 2. Instructiunile sunt critice si practice, ocupându-se cu aproape fiecare fază a experientei personale si a intereselor religioase, de la clevetire, satisfacerea poftei, relatii de căsătorie, până la gresita îndrumare a zelului, avaritie si fanatism.
La începutul perioadei cuprinse de volumul 2, fratele si sora White au fost, în parte, retrasi la Greenville, Michigan, datorită stării de sănătate a pastorului White. În curând, ei si-au reluat activitatea, călătorind si tinând adunări cu credinciosii din statele vecine cu Michigan. În noiembrie 1868, cei doi s-au întors la Battle Creek spre a locui acolo.
Cu două luni mai înainte, în septembrie 1868, s-a tinut o adunare în corturi, la Wright, Michigan. Această adunare, prima de felul acesta, s-a dovedit a fi o atât de mare binecuvântare pentru cei care au participat, încât anii următori au fost martori la înfiintarea de adunări de tabără, ca parte din programul regulat pentru conferintele statului. Prezenta fratelui si a sorei White era solicitată, si astfel, în anii care au urmat, ei si-au petrecut, în mare măsură, lunile de vară la aceste adunări anuale. În ultima parte a volumului 2, se pot găsi sfaturi cu privire la aceste "adunări".
În perioada celor trei ani, acoperiti de volumul 2, s-a încurajat înaintarea cauzei adevărului prezent. Institutul Sanitar de la Battle Creek, care a trecut printr-o perioadă de criză descurajatoare, a păsit acum într-o perioadă de prosperitate. În ultima parte a anului 1868, pastorii J.N. Loughborongh si D.T. Bourdeau au aprins torta adventismului pe coasta Pacificului. În acelasi an, o grupă de cincizeci de adventisti, păzitori ai Sabatului, din Europa, au început să corespondeze cu fratii de la Conferinta Generală din Battle Creek, iar în anul următor, au trimis un reprezentant peste ocean, ca să pledeze spre a li se trimite misionari.
Dar, cu toate aceste dezvoltări si miscări de înaintare, vrăjmasul a continuat să lucreze la scăderea spiritualitătii membrilor bisericii, făcându-i să iubească lumea si atractiile ei, să infecteze biserica cu spiritul de critică, să sece izvoarele de binefacere si mai ales să aducă tineretul în tabăra lui. Împotriva acestor tendinte periculoase, sora White, ca trimis al lui Dumnezeu, a transmis cu credinciosie si seriozitate soliile ei, prin grai si scris, chemându-i pe membrii bisericii la standardul de integritate si dreptate al lui Dumnezeu.
La unele ocazii, sorei White i-au fost date descoperiri care se refereau la experienta unui număr de persoane dintr-o comunitate. Mai întâi, ea a prezentat aceste mărturii individuale, în adunare, apoi a scris instructiunea si a trimis-o la comunitatea în cauză. Un număr de astfel de comunicări se găsesc în volumul 2.
Cititorul atent al celor 711 pagini ale volumului 2 trebuie să fie impresionat nu numai de marea diversitate de subiecte incluse, ci si de marea cantitate de scrieri consacrate unor astfel de mărturii personale, scrise într-o perioadă de timp atât de scurtă. Totusi, trebuie notat că ceea ce a fost publicat reprezintă numai o parte din ce a scris sora White în această perioadă de timp.
Cu câteva săptămâni înainte de aparitia numărului 15, pastorul White a scris o notă pentru Review and Herald, cerând ca aceia cărora le-a fost dat mărturia verbală de către sora White să astepte cu răbdare până vor putea primi exemplare scrise. Despre hărnicia si stăruinta sorei White în această lucrare, el a scris:
"În această ramură a lucrării, ea are de lucru cât pentru două luni. În călătoria ei din răsărit, ea si-a folosit tot timpul disponibil scriind astfel de mărturii. Multe dintre ele le-a scris chiar în timp ce altii predicau în adunare sau vorbeau. De când s-a întors, ea si-a distrus sănătatea si puterea, dedicându-se prea mult acestei lucrări. De obicei, ea scrie între douăzeci si patruzeci de pagini în fiecare zi." (Review and Herald, 3 martie, 1868).
Ne putem închipui usurarea sorei White la aparitia Mărturiei numărul 15 si anticiparea ei despre necesitatea celorlalte. Dar zece zile mai târziu, ea s-a avântat din nou în lucrarea de a transmite multele solii care i-au fost încredintate. În seara zilei de vineri, 12 iunie, era la Battle Creek, vorbind "în general tinerilor" si "câteva solii le-a adresat în mod personal", până aproape de ora zece, după cum a raportat pastorul White:
"În timp ce vorbea de pe platforma din fată a amvonului, în felul cel mai solemn si impresionant, a venit asupra ei puterea lui Dumnezeu, si într-o clipă ea a căzut pe covor în viziune. Multi au fost martori, de prima dată, la această manifestare, cu uimire si cu desăvârsită multumire că aceasta era lucrarea lui Dumnezeu. Vedenia a durat douăzeci de minute." (Review and Herald, 16 iunie, 1868).
Făcând o socoteală, 120 de pagini din volumului 2 al Mărturiilor sunt în mod hotărât declarate a fi scrise, având ca punct de plecare sfatul dat în viziunea din 12 iunie 1868, pentru biserică sau pentru persoane. Multe pagini au fost scrise având ca punct de plecare vedeniile date în acelasi an, la Pilvt Grove, Iowa, la 2 octombrie, si la Adams Center, New York, la 25 octombrie.
Aceste multe vedenii au făcut-o pe sora White să scrie aproape fără încetare. Dând un raport despre călătoria lor cu luntrea în susul râului Mississippi în 1870, pastorul White comentează:
"Sora White scrie. Sărmana femeie! Această aproape vesnică scriere pentru acesta sau acela, când ar trebui să se odihnească si să se bucure de peisajul cel frumos si de societatea cea plăcută, pare prea rea, dar Dumnezeu binecuvântează si sustine, si noi trebuie să fim împăcati." (Review and Herald, 5 iulie, 1870)
Ce binecuvântare au fost aceste mărturii pentru biserică, adresate la început, în mod personal, membrilor! Care membru din comunitate, citind aceste sfaturi si avertizări serioase, n-a descoperit că problemele, ispitele si privilegiile adventistilor de ziua a saptea, din anii de început, sunt problemele, ispitele si privilegiile de astăzi! Noi pretuim aceste mesaje mai ales pentru că Ellen G.White însăsi declară în introducerea volumului 2:
"Nu există o cale mai directă si mai convingătoare de a prezenta cele ce mi-a arătat mie Domnul."
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
