« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL II

ELLEN G. WHITE

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

    Marturia 18

CUMPÃTARE CRESTINÃ

            Primitã la Battle Creek, la 6 martie 1869, si prezentatã de U. Smith.

            Nu stiti cã trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieste în voi si pe care l-ati primit de la Dumnezeu? Si cã voi nu sunteti ai vostri? Cãci ati fost cumpãrati cu un pret. Proslãviti dar pe Dumnezeu în trupul si în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (1 Cor. 6,19.20).  Noi nu suntem ai nostri. Noi am fost cumpãrati cu un pret scump, chiar cu suferintele si moartea Fiului lui Dumnezeu. Dacã am putea întelege acest lucru si dacã ne-am da pe deplin seama de el, am simti cã asupra noastrã apasã o mare responsabilitate, aceea de a ne pãstra în cea mai bunã stare de sãnãtate, pentru ca sã-I putem  aduce lui Dumnezeu o slujire desãvârsitã.  Dar, dacã urmãm pe o cale pe care  vitalitatea noastrã se cheltuieste, puterea noastrã descreste sau întunecã intelectul, pãcãtuim fatã de Dumnezeu. Urmând pe aceastã cale, noi  nu-L  slãvim pe El în trupul si duhul nostru, care sunt ale Lui, ci comitem o mare gresealã în fata Lui.  Nu s-a dat Isus pe Sine pentru noi? N-a fost plãtit un pret scump  spre a ne mântui? Si nu este asa cã  noi nu suntem ai nostri? Este adevãrat cã toate puterile fiintei noastre, trupul nostru, duhul nostru, tot ceea ce avem si tot  ceea ce suntem apartin lui Dumnezeu? Cu sigurantã cã asa este. Si când întelegem acest lucru, ce obligatii ne revin fatã de Dumnezeu pentru a ne pãstra în acea stare în care sã-L putem onora pe pãmânt, în trupul si în duhul nostru, care sunt ale Sale?  Noi credem fãrã pic de îndoialã cã Hristos va veni în curând. Pentru noi, aceasta nu este o fabulã, ci o realitate. Noi nu avem nici o îndoialã si nici n-am avut vreo îndoialã, de-a lungul anilor, cã doctrinele pe care le avem astãzi sunt adevãr prezent si cã ne apropiem de judecatã. Noi ne pregãtim sã-L întâmpinãm pe El, care, escortat de o suitã de îngeri, are sã aparã pe norii cerului, pentru a face legãtura finalã a celor credinciosi si drepti cu nemurirea.  Când va veni, El nu va veni sã ne curãteascã de pãcatele noastre, sã îndepãrteze defectele din caracterele noastre, sau sã vindece infirmitãtile temperamentului si firii noastre. Dacã, totusi, va face aceastã lucrare pentru noi, ea trebuie adusã la îndeplinire înainte de acel timp. Când va veni  Domnul, cei care sunt sfinti vor fi sfinti si mai departe. Cei care si-au pãstrat trupul si duhul  lor în sfintenie si cinste vor face legãtura finalã cu nemurirea. Dar cei care sunt nedrepti, nesfintiti si murdari vor rãmâne asa pentru totdeauna. Nici o lucrare nu va fi fãcutã atunci pentru a îndepãrta defectele lor si spre a le da caractere sfinte. Curãtitorul nu va sta atunci sã continue procesul Lui de curãtire si sã îndepãrteze pãcatele si stricãciunea lor. Toate acestea trebuie fãcute în acest timp de probã. Acum este timpul sã se aducã la îndeplinire aceastã lucrare pentru noi.  Noi îmbrãtisãm adevãrul lui Dumnezeu cu diferitele noastre aptitudini si, pe mãsurã ce ne aflãm sub influenta adevãrului, el va îndeplini pentru noi lucrarea care este necesarã spre a ne da destoinicia  moralã pentru Împãrãtia slavei si pentru societatea îngerilor ceresti. Acum suntem în atelierul de lucru al lui Dumnezeu. Multi dintre noi sunt pietre brute din carierã. Dar, dacã ne prindem de adevãrul lui Dumnezeu, influenta lui ne va înrâuri. El ne înaltã si îndepãrteazã de la noi orice nedesãvârsire si pãcat de orice naturã. În felul acesta, suntem pregãtiti sã-L vedem pe Împãratul în toatã frumusetea Lui si în final, sã ne unim cu îngerii ceresti cei curati din Împãrãtia slavei. Aici trebuie sã fie adusã la îndeplinire aceastã lucrare pentru noi, aici trebuie ca trupul si duhul nostru sã fie destoinice pentru nemurire.  Noi suntem într-o lume care se opune îndreptãtirii si curãtiei de caracter si cresterii în har. Ori încotro privim, vedem coruptie, pângãrire, slutenie si pãcat. Si care este lucrarea pe care trebuie s-o întreprindem aici, tocmai înainte de a primi nemurirea? Trebuie sã pãstrãm trupul nostru sfânt si duhul nostru curat, ca sã putem sta nepãtati în mijlocul stricãciunilor  care abundã în jurul nostru, în aceste zile de pe urmã. Si dacã aceastã lucrare este adusã la îndeplinire, noi trebuie sã ne angajãm în ea de îndatã, cu toatã inima si în mod întelept. Egoismul nu are ce cãuta aici, sã ne influenteze. Duhul lui Dumnezeu trebuie sã aibã control  desãvârsit asupra noastrã, care sã ne influenteze în toate actiunile noastre. Dacã ne tinem cum trebuie de Cer, si ne prindem cum trebuie de puterea care este de sus, vom simti influenta sfintitoare a Duhului lui Dumnezeu asupra inimilor noastre.  Când am încercat sã prezentãm reforma sanitarã fratilor si surorilor noastre, si le-am vorbit despre importanta mâncãrii si a bãuturii, spunându-le sã facã totul spre slava lui Dumnezeu,  multi au spus: "Nu-i treaba nimãnui dacã mâncãm asta sau aceea". Pentru tot ceea ce facem, consecintele le suportãm noi însine. Iubiti prieteni, gresiti foarte mult. Voi nu sunteti singurii care suferiti de pe urma unei umblãri gresite. Cei cu care sunteti împreunã suportã consecintele greselilor voastre, în mare mãsurã, ca si voi. Dacã suferiti de necumpãtare în mâncare sau bãuturã, noi care suntem în jurul vostru sau asociati cu voi, suntem  afectati, de asemenea, de infirmitãtile voastre. Noi trebuie sã suferim din cauza cãii voastre rele. Dacã aceasta are influenta de a micsora puterile mintii sau trupului vostru, noi simtim cã ne aflãm în societatea voastrã si cã suntem afectati de ea. Dacã, în loc sã ai un spirit optimist, esti mohorât, arunci o umbrã asupra tuturor celor din jurul tãu. Dacã noi suntem tristi, deprimati si în necaz,  iar tu ai o sãnãtate bunã, tu ai putea sã ai o minte clarã spre a ne arãta calea de iesire si a ne spune un cuvânt de mângâiere. Dar, dacã mintea ta este atât de ametitã de cursul gresit al vietii tale, încât nu ne poti da un sfat bun, nu ne alegem noi cu o pierdere? Nu ne afecteazã serios influenta  ta? Într-o bunã mãsurã, putem avea încredere în judecata noastrã, totusi, dorim sã avem si sfetnici, pentru cã "prin marele numãr al sfetnicilor, ai biruinta" (Prov. 11,14). Dorim ca umblarea noastrã sã arate consecventã pentru cei pe care îi iubim, si dorim sã cãutãm sfatul lor si ca ei sã fie în stare sã-l dea cu o minte clarã. Dar ce grijã sã avem de judecata voastrã, dacã puterea sistemul nervos a fost împovãratã pânã la extrem si vitalitatea a fost dirijatã de la creier spre a se îngriji de hranã nepotrivitã, pusã în stomacul vostru sau de o enormã cantitate de hranã chiar din cea sãnãtoasã? De ce sã ne îngrijorãm noi de  astfel de persoane? Ele cautã continuu o cantitate mare de hranã indigestã. De aceea, felul vostru de trai ne afecteazã si pe noi. Este imposibil ca voi sã mergeti pe o cale gresitã, fãrã sã pricinuiti suferintã altora.  "Nu stiti cã cei ce aleargã în locul de alergare, toti aleargã, dar numai unul capãtã premiul? Alergati dar în asa fel, ca sã cãpãtati premiul! Toti cei ce se luptã la jocurile de obste, se supun la tot felul de înfrânãri. Si ei fac lucrul acesta, ca sã capete o cununã, care se poate vesteji; noi sã facem lucrul acesta pentru o cununã care nu se poate vesteji. Eu, deci alerg, dar nu ca si cum n-as sti încotro alerg. Mã lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste în vânt. Ci mã port aspru cu trupul meu, si-l tin în stãpânire, ca nu cumva dupã ce am propovãduit altora, eu însumi sã fiu lepãdat" ( 1 Cor. 9,24-27). Cei care se angajau sã alerge la concursuri spre a obtine acea cununã, care era consideratã ca o onoare specialã, erau cumpãtati în toate lucrurile, asa încât muschii, creierul  si orice parte din ei sã poatã fi în cea mai bunã stare pentru alergare. Dacã n-ar fi fost cumpãtati în toate lucrurile, n-ar fi avut acea elasticitate pe care o aveau, fiind cumpãtati. Dacã erau cumpãtati, puteau sã alerge cu mai mult succes; erau mult mai siguri de câstigarea cununii.  Dar cu toatã cumpãtarea lor -  si cu toate eforturile lor de a se supune la o dietã îngrijitã,  pentru ca sã fie în cea mai bunã stare - cei care alergau la concursul pãmântesc de alergare, alergau la risc. Ei puteau sã facã tot ce puteau mai bine, si totusi, pânã la urmã, sã nu primeascã semnul de onoare; pentru cã un altul putea sã aibã un mic avans si sã ia premiul. Numai unul singur primea premiul. Dar la concursul ceresc toti putem alerga si toti putem primi premiul. Nu existã nici o nesigurantã, nici un risc în aceastã privintã. Noi trebuie sã ne îmbrãcãm cu harurile ceresti, si cu privirea îndreptatã în sus spre coroana nemuririi, sã avem Modelul totdeauna în fata noastrã. El a fost un om al durerii si obisnuit cu suferinta. Trebuie sã avem în continuu în fata noastrã viata smeritã, de lepãdare de sine a divinului nostru Domn. Si apoi, sã cãutãm sã-L imitãm, si, pãstrând în fata noastrã tinta premiului, putem alerga în aceastã întrecere cu sigurantã, stiind cã, dacã facem tot ce putem mai bine, în mod sigur ne vom asigura premiul.  Oamenii se supun la abnegatie  si disciplinã spre a alerga si a obtine o cununã pieritoare, una care va pieri dupã o zi, si care era numai un semn de onoare pentru muritorii de aici. Dar noi trebuie sã alergãm în întrecerea la capãtul cãreia este o coroanã a nemuririi si a vietii vesnice. Da, o mult mai infinitã si vesnicã greutate de slavã va fi rãsplata pentru noi, ca premiu, când alergarea va fi terminatã. "Noi", spune apostolul, alergãm "pentru una care nu se poate vesteji". Dacã cei care se angajeazã în alergare aici pe pãmânt pentru o cununã vremelnicã pot fi cumpãtati în toate lucrurile, noi, care avem în fatã o coroanã nepieritoare, o vesnicã greutate de slavã si o viatã care se mãsoarã cu viata lui Dumnezeu, sã nu putem? Când avem acest mare stimulent în fatã, sã nu putem sã "alergãm cu stãruintã în alergarea care ne stã în fatã, sã ne uitãm tintã la Cãpetenia si Desãvârsirea credintei noastre, adicã la Isus?" (Evrei 12,1.2). El ne-a arãtat calea si a marcat-o pe toatã lungimea ei cu urmele pasilor Lui. Aceasta este calea pe care a cãlãtorit El si noi putem experimenta, împreunã cu El, lepãdarea de sine si suferinta, si sã mergem pe aceastã cale imprimatã cu propriul Lui sânge.  "Eu, deci alerg, dar nu ca si cum n-as sti încotro alerg, mã lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste în vânt. Ci mã port aspru cu trupul meu, si-l tin în   stãpânire"   (1 Cor. 9,26.27).  Existã aici o lucrare de fãcut pentru fiecare bãrbat, femeie si copil. Satana  cautã continuu sã câstige stãpânire asupra trupului si duhului vostru. Dar Hristos v-a cumpãrat si voi sunteti proprietatea Sa. Si acum este rândul vostru sã lucrati, în unire cu Hristos si cu îngerii sfinti, care vã slujesc. Este partea voastrã sã vã purtati aspru cu trupul vostru si sã-l tineti în stãpânire. Dacã nu faceti aceasta, veti pierde cu sigurantã viata vesnicã si coroana nemuririi. Si totusi, unii vor spune: "Ce treabã are cineva ce mãnânc sau ce beau eu?" V-am arãtat ce legãturã are calea voastrã cu altii. Ati vãzut cã aceasta are mult de-a face cu influenta pe care o exercitati în familiile voastre. Are mult de-a face cu modelarea caracterului copiilor vostri. Asa cum am spus mai înainte, noi trãim într-un veac stricat. Este un timp când Satana pare sã aibã aproape un control perfect asupra sufletelor care nu sunt pe deplin consacrate lui Dumnezeu. De aceea, este o foarte mare rãspundere care apasã asupra pãrintilor si a tutorilor care au de crescut copii. Pãrintii si-au luat rãspunderea sã dea nastere acestor copii; si acum care este datoria lor? Este oare sã-i lase sã creascã asa cum pot si cum vor ei? Dati-mi voie sã vã spun cã asupra acestor pãrinti zace o grea rãspundere. "Deci, fie cã mâncati, fie cã beti, fie cã faceti altceva; sã faceti totul pentru slava lui Dumnezeu" (1 Cor. 10,31). Faceti voi acest lucru când pregãtiti hrana pentru masã si chemati familia sã ia parte la ea? Puneti voi în fata copiilor vostri numai acea hranã despre care stiti cã va produce sângele cel mai bun? Este ea acea hranã care va pãstra organismul lor în cea mai slabã stare de agitatie? Este ea aceea care îi va pune în cea mai bunã legãturã cu viata si sãnãtatea? Este aceasta acea hranã pe care o pregãtiti voi si o puneti în fata copiilor vostri? Sau, fãrã a tine seamã de binele viitorului lor, procurati pentru ei hranã nesãnãtoasã excitantã si iritantã?  Dati-mi voie sã vã spun cã acesti copii s-au nãscut pentru rãu. Satana se pare cã are stãpânire asupra lor. El ia în stãpânire mintea lor tânãrã si îi corupe. De ce actioneazã tatii si mamele ca si când ar fi cuprinsi de amortealã? Ei nu bãnuiesc cã Satana seamãnã sãmânta rea în familia lor. Ei sunt atât de orbi, de neglijenti si de nepãsãtori cu privire la aceste lucruri cât le este în putintã sã fie. De ce nu se trezesc, nu citesc si nu studiazã aceste subiecte? Apostolul a spus: "Uniti cu credinta voastrã fapta, cu fapta cunostinta; cu cunostinta înfrânarea; cu înfrânarea rãbdarea, etc." (2 Petru 1,5.6). Iatã o lucrare care revine  oricui mãrturiseste a fi urmas al lui Hristos; ea constã în a trãi dezvoltându-se.  Mi-a fost dezvãluit  subiect dupã subiect.  Pot sã aleg din aceastã comunitate un numãr de familii cu copii, fiecare dintre ele tot atât de stricate ca iadul. Unii dintre ei mãrturisesc a fi urmasi ai lui Hristos, si voi, pãrintii lor, sunteti asa de nepãsãtori ca si cum ati fi paralizati.  Am spus cã unii dintre voi sunteti egoisti. Voi n-ati înteles ce-am vrut sã spun.  Ati cercetat care hranã ar fi cea mai gustoasã. Gustul si plãcerea au stãpânit în loc de slava lui Dumnezeu si o dorintã de înaintare în viata spiritualã, si de sfintire desãvârsitã în temere de Dumnezeu. Voi v-ati luat dupã plãcerea si apetitul vostru si, în timp ce faceti aceasta, Satana câstigã marsul asupra voastrã, si dupã cum este cazul, în general, zãdãrniceste eforturile voastre de fiecare datã.  Unii dintre voi i-ati dus pe copiii vostri la medic, sã vadã ce-i cu ei. Eu puteam sã vã spun în douã minute care era necazul. Copiii vostri sunt corupti. Satana a obtinut stãpânire asupra lor. El a venit de îndatã în urma voastrã, în timp ce voi, care sunteti ca Dumnezeu pentru ei, spre a-i pãzi, erati linistiti, amortiti si adormiti. Dumnezeu v-a poruncit sã-i cresteti în frica si educatia Domnului. Dar Satana a intrat pe fir înaintea voastrã si a tesut în jurul lor legãturi puternice. Si totusi, continuati sã dormiti. Fie ca Cerul sã aibã milã de voi si de copiii vostri, pentru cã fiecare dintre voi aveti nevoie de îndurarea Lui.  Dacã ati fi luat pozitie fatã de reforma sanitarã, dacã ati fi adãugat la credinta voastrã, fapta, la faptã cunostinta, la cunostintã înfrânarea, lucrurile ar fi putut fi diferite. Dar voi ati fost treziti numai în parte de nelegiuirea si coruptia care existã în casele voastre. Voi v-ati deschis ochii doar putin si apoi v-ati linistit spre a adormi din nou. Credeti cã îngerii pot sã vinã în locuintele voastre? Credeti cã copiii vostri sunt sensibili la influentele cele sfinte cu aceste lucruri în mijlocul vostru? Pot sã enumãr, familie dupã familie, pe cele care sunt aproape întru-totul sub stãpânirea lui Satana. Eu stiu cã lucrurile acestea sunt adevãrate si doresc ca poporul sã se trezeascã înainte  sã fie pentru totdeauna prea târziu si ca sângele sufletelor, chiar sângele sufletelor propriilor lor copii, sã fie gãsit pe hainele lor.  Mintea unora dintre acesti copii este atât de slãbitã, încât ei n-au decât jumãtate sau o treime din strãlucirea intelectualã pe care ar fi putut s-o aibã, dacã ar fi fost virtuosi si curati. Ei au risipit-o prin masturbatie. Chiar aici, în aceastã comunitate, stricãciunea abundã peste tot. Din când în când, are loc o orã de cântec sau vreo adunare de plãcere.  De fiecare datã când aud despre aceasta, mã simt ca si când m-as îmbrãca în sac. "O, de mi-ar fi capul plin de apã, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi!" (Ier. 9,1). "Doamne, îndurã-Te de poporul Tãu!" (Ioel 2,17). Mã simt adânc întristatã. Am un chin sufletesc care este peste puterea mea, ca sã vi-l pot descrie. Voi sunteti adormiti. Oare fulgerul si tunetul de pe Sinai are sã trezeascã biserica aceasta? Vã vor trezi ele pe voi, tati si mame, spre a începe lucrarea de reformã în casele voastre? Trebuie sã-i educati pe copiii vostri. Trebuie sã-i instruiti cum sã se fereascã de viciile si coruptia acestui veac. În loc de aceasta, multi cautã sã obtinã ceva bun de mâncat. Voi puneti pe masã unt, ouã si carne si copiii vostri au parte de ele. Ei sunt hrãniti chiar cu acele lucruri care vor excita pasiunile lor animalice, si apoi veniti la adunare si cereti ca Dumnezeu sã vã binecuvânteze si sã vã salveze copiii. Pânã la ce înãltime urcã rugãciunile voastre? Mai întâi, voi aveti de fãcut o lucrare. Când ati fãcut pentru copiii vostri tot ceea ce a lãsat Dumnezeu pe seama voastrã sã faceti, atunci puteti solicita cu toatã încrederea ajutorul special pe care Dumnezeu a fãgãduit sã vi-l dea.  Voi trebuie sã cãutati cumpãtarea în toate lucrurile. Trebuie s-o cãutati în ceea ce mâncati si în ceea ce beti. Si totusi, spuneti: "Nu este treaba nimãnui ce mãnânc, ce beau sau ce pun eu pe masa mea". Este treaba cuiva, afarã de cazul cã vã luati copiii si-i închideti sau mergeti în pustie, unde nu aveti nici o sarcinã pentru altii si unde copiii vostri neascultãtori si viciosi nu vor strica societatea în care sunt amestecati.  Multi dintre cei care au adoptat reforma sanitarã au pãrãsit tot ce era vãtãmãtor, dar oare, din cauzã cã au pãrãsit aceste lucruri pot sã mãnânce atât de mult cât le place? Se aseazã la masã, si, în loc sã se gândeascã cât trebuie sã mãnânce, se dedau  apetitului si mãnâncã peste mãsurã de mult. Si stomacul face tot ce poate, sau ce ar trebui sã facã în restul zilei, spre a scãpa de povara care i-a fost impusã. Toatã hrana care este bãgatã în stomac, si de care organismul nu se poate folosi, este o povarã pentru el. Ea îngreuneazã aceastã masinãrie vie. Organismul este împovãrat si nu-si poate aduce la îndeplinire cu succes lucrarea. Organele vitale  sunt împovãrate fãrã sã fie necesar, iar puterea sistemului nervos este solicitatã de stomac, ca sã ajute organelor digestive sã aducã la îndeplinire lucrarea lor de a scãpa de multimea de hranã care nu face bine organismului.  În felul acesta, puterea creierului este micsoratã prin atragerea lui atât de puternicã sã ajute stomacul sã se descurce cu povara lui grea. Si dupã ce sarcina a fost adusã la îndeplinire, care sunt senzatiile experimentate ca rezultat al acestei nenecesare cheltuieli de fortã vitalã? O senzatie de epuizare, de slãbiciune, ca si cum ar trebui sã mâncati. Poate cã acest simtãmânt vine chiar înainte de timpul mesei. Ce îl genereazã? Forta vitalã a fost istovitã de lucrarea ei si este complet extenuatã, iar urmarea este cã aveti aceastã senzatie de slãbiciune. Iar  voi credeti cã stomacul spune: "mai multã hranã", când în slãbiciunea lui, el spune clar: "dã-mi odihnã".  Stomacul are nevoie de odihnã, ca sã-si adune energiile istovite. Dar, în loc sã i se îngãduie o perioadã de odihnã, voi credeti cã are nevoie de hranã mai multã, si astfel se încarcã organismul cu o altã povarã si i se refuzã odihna necesarã. Aceasta este ca un om care lucreazã în câmp în timpul primei pãrti a zilei pânã oboseste. La amiazã intrã în casã si spune cã este obosit si epuizat, dar tu îi spui sã meargã din nou la lucru si va obtine alinare. Acesta este felul în care vã tratati stomacul. El este complet epuizat.  Dar, în loc sã-l lãsati sã se odihneascã, îi dati mai multã mâncare, si apoi se solicitã vitalitatea altor pãrti ale organismului sã ajute la digestie.  Multi dintre voi ati simtit uneori o ametealã în jurul creierului. Ati simtit o aversiune sã vã apucati de vreo muncã ce cerea efort fizic sau mintal, pânã nu v-ati odihnit de simtãmântul acestei poveri impuse organismului vostru.  Apoi, din nou, apare un simtãmânt de slãbiciune, dar voi spuneti cã se doreste mâncare mai multã, si bãgati în stomac o cantitate dublã, de care sã se îngrijeascã. Chiar dacã sunteti stricti în ce priveste calitatea hranei voastre, slãviti voi pe Dumnezeu în trupul si duhul vostru, care sunt ale Lui, îmbuibându-vã cu o astfel de cantitate de hranã? Cei care încarcã stomacul cu atât de multã mâncare, împovãrând astfel organismul, nu pot aprecia adevãrul pe  care  l-ar auzi si nu pot stãrui asupra lui. Ei nu pot trezi sensibilitãtile creierului pentru a-si da seama de valoarea ispãsirii si marea jertfã care a fost adusã pentru omul cãzut. Este imposibil pentru unii ca acestia sã aprecieze marea, pretioasa si nespus de bogata rãsplãtire care este pãstratã pentru credinciosii biruitori. Partea animalã a naturii noastre nu trebuie sã fie lãsatã niciodatã sã stãpâneascã partea moralã si intelectualã.  Si ce influentã are prea multa mâncare asupra stomacului? Acesta ajunge slãbit, organele digestive sunt slãbite, si boala, cu toatã suita ei de rele, este rezultatul. Dacã persoanele erau bolnave mai dinainte, ele îsi mãresc astfel dificultãtile si îsi micsoreazã vitalitatea în fiecare zi cât trãiesc. Ei apeleazã la puterile lor vitale pentru actiuni care nu sunt necesare, sã poarte de grijã hranei puse în stomacul lor. Ce teribil este sã te afli în situatia aceasta! Noi cunoastem ceva despre   dispepsie, din experientã. Am avut-o în familia noastrã si socotim cã ea este o boalã de temut. Când o persoanã devine complet dispepticã,  ea suferã mult, mintal si fizic, iar prietenii ei trebuie sã sufere si ei, dacã nu sunt tot atât de nesimtitori ca animalele. Si totusi, voi veti spune: "Nu este nicidecum treaba ta ce mãnânc sau ce cale urmez eu". Suferã cineva din jur de dispepsie? Fã doar ceva care sã-l irite în vreun fel. Ce natural este sã fii irascibil! Acestia se simt rãu si li se pare cã copiii lor sunt foarte rãi. Ei nu pot vorbi calm cu ei, nici fãrã un har special, sã actioneze calm în familia lor. Toti din jurul lor sunt afectati de boala pe care o au; toti trebuie sã sufere consecintele infirmitãtilor lor. Ei aruncã o umbrã întunecoasã. Atunci, obiceiurile voastre de mâncare si bãuturã nu-i influenteazã pe altii? Cu sigurantã cã da. Si voi trebuie sã fiti foarte atenti, sã vã pãstrati în cea mai bunã stare de sãnãtate, ca sã-I puteti aduce lui Dumnezeu o slujire desãvârsitã si sã vã faceti datoria în societate si în familia voastrã.  Dar chiar si adeptii reformei sanitare pot gresi în ceea ce priveste cantitatea hranei. Ei pot sã mãnânce exagerat din hranã de bunã calitate. Unii din aceastã comunitate gresesc cu privire la calitate. Ei niciodatã n-au luat pozitie fatã de reforma sanitarã. Ei au ales sã mãnânce si sã bea ce le place si când le place. În felul acesta, ei îsi vatãmã organismul. Dar nu numai atât, ci îsi vatãmã si familiile, punând pe mesele lor o dietã excitantã, care mãreste pasiunile instinctuale ale copiilor lor si îi face sã se îngrijeascã prea putin de lucrurile ceresti. În felul acesta, pãrintii întãresc puterile instinctuale si slãbesc puterile spirituale ale copiilor lor. Ce pedeapsã grea va trebui sã plãteascã ei în cele din urmã! Si apoi se mirã de ce copiii lor sunt atât de slabi din punct de vedere moral!

             Pãrintii n-au dat copiilor lor educatia cea bunã. Adesea ei manifestã aceleasi nedesãvârsiri care sunt vãzute în copiii lor. Ei mãnâncã nepotrivit, si aceasta solicitã energiile lor nervoase pentru stomac si n-au vitalitate de folosit în alte directii. Ei nu pot sã-i stãpâneascã cum trebuie pe copiii lor, din cauza propriei lor nerãbdãri, si nici nu-i pot învãta calea cea dreaptã. Poate cã se tin de ei cu asprime si le mai dau în grabã si câte-o bãtaie. Eu am spus cã a-l ameninta pe un copil înseamnã a bãga douã duhuri rele în el, în timp ce pe unul îl goneste afarã. Dacã un copil este rãu, bãtaia îl va face mai rãu. Aceasta nu-l va supune. Când organismul nu este în stare bunã, când circulatia este deranjatã, iar puterea nervoasã face tot ce poate pentru o hranã de o proastã calitate, sau într-o mare cantitate chiar din cea care este bunã, pãrintii nu au stãpânire de sine. Ei nu pot sã judece de la cauzã la efect. Acesta este motivul pentru care fiecare miscare pe care o fac în familia lor produce mai mult necaz decât vindecare. Ei par sã nu înteleagã si sã judece de la cauzã la efect si merg la lucrarea lor ca orbii. Ei par sã actioneze ca si cum, purtându-se ca niste sãlbatici si reprimând prin asuprire si violentã rãul care ar putea apãrea în familia lor, L-ar slãvi pe Dumnezeu în mod deosebit.

            Cine sunt copiii nostri? Ei sunt numai fratii si surorile mai tineri din familia pe care Dumnezeu o recunoaste ca fiind a Lui. Noi avem de-a face cu membrii familiei Domnului! Si, deoarece grija lor ne-a fost încredintatã nouã, cât de atenti trebuie sã fim spre a-i creste pentru Domnul, în asa fel ca, atunci când va veni Stãpânul, sã putem spune: "Iatã, eu si copiii pe care mi i-a dat Domnul" (Is. 8,18). Vom fi noi atunci în stare sã spunem: "Am încercat sã facem lucrarea noastrã, si am încercat s-o facem bine"?

            Am vãzut mame din familii mari, care nu puteau sã vadã lucrarea care era chiar în calea lor, chiar înaintea lor, în propriile lor familii. Ele doreau sã fie misionare si sã facã o mare lucrare. Cãutau pentru ele în afarã vreo pozitie înaltã, dar neglijau sã se îngrijeascã de lucrarea din cãmin, pe care Domnul le-a lãsat-o în seamã. Cât de important este ca mintea sã fie lucidã! Cât de important este ca trupul sã fie scutit, pe cât este posibil, de boalã, pentru ca sã putem face lucrarea pe care cerul ne-a lãsat-o s-o facem si s-o îndeplinim în asa fel, încât Stãpânul sã poatã spune: "Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios peste putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intrã în bucuria stãpânului tãu" (Mat. 25,21). Surorile mele, sã nu dispretuiti putinele lucruri pe care Domnul le-a lãsat pentru voi sã le faceti. Faceti treburile fiecãrei zile sã fie în asa fel, încât, în ziua socotelilor, sã nu vã fie rusine sã dati fatã cu raportul tinut de îngerul raportor.

            Dar ce se poate spune despre o dietã improvizatã? Noi am vorbit despre importanta cantitãtii si a calitãtii hranei. Ea trebuie  sã fie în strictã conformitate cu legile sãnãtãtii. Însã noi nu recomandãm o dietã improvizatã. Mi-a fost arãtat cã multi au adaptat un punct de vedere gresit despre reforma sanitarã si adoptã o dietã prea sãracã. Ei se întretin cu o hranã ieftinã, de slabã calitate, pregãtitã fãrã atentie sau referire la hrãnirea organismului. Este important ca hrana sã fie pregãtitã cu grijã, ca apetitul, dacã nu este pervertit, s-o poatã savura. Pentru cã noi am renuntat din principiu sã folosim carnea, untul, tocãtura, pateurile, condimentele, untura si ceea ce iritã stomacul si distruge sãnãtatea, niciodatã n-ar trebui sã fie sugeratã ideea cã este doar de micã importantã ceea ce mâncãm.  Sunt unii care merg spre extreme. Ei trebuie sã   mãnânce  exact numai o astfel de portie si exact o astfel de calitate, iar ei se limiteazã la douã sau trei lucruri. Ei permit sã li se punã în fatã, lor si familiei lor, numai putine lucruri pentru mâncare. Mâncând o micã portie de hranã si aceea nu de cea mai bunã calitate, ei nu mãnâncã ceea ce va fi hranã potrivitã pentru organism. Hrana sãracã nu poate fi transformatã în sânge bun. O dietã improvizatã va improviza sângele. Am sã amintesc cazul sorei A. Acel caz mi-a fost prezentat spre a arãta o extremã. În fata mea, au fost prezentate douã clase. Prima, cei care nu trãiau dupã lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Ei au adoptat reforma, pentru cã altcineva o începuse, dar n-au înteles sistemul acesteia pentru ei însisi. Sunt multi între voi care mãrturisesc adevãrul, pe care l-au primit, pentru cã altcineva îl primise, dar nu puteti arãta argumente pentru viata voastrã. Asa se explicã de ce sunteti asa de slabi ca apa. În loc sã cântãriti motivele voastre în lumina vesniciei, în loc sã aveti o cunoastere practicã a principiilor care stau la baza tuturor actiunilor voastre, în loc sã sãpati pânã la fund si sã clãditi o temelie bunã pentru voi însivã, voi umblati în scânteile aprinse de altii. Astfel veti da gres, dupã cum ati dat gres în reforma sanitarã. Dacã ati fi actionat din principiu, n-ati fi fãcut acest lucru.  Unii nu pot fi fãcuti sã înteleagã necesitatea de a mânca si a bea spre slava lui Dumnezeu. Îngãduinta apetitului îi afecteazã în toate relatiile vietii lor. Aceasta se vede în familiile lor, în comunitatea lor, în adunarea de rugãciune si în comportarea cu copiii lor. Acesta a fost blestemul vietii lor. Nu-i poti face sã înteleagã adevãrurile pentru aceste zile din urmã. Dumnezeu a dat totul din belsug pentru întretinerea si fericirea tuturor creaturilor Sale; si dacã legile n-ar fi fost niciodatã cãlcate, si toti ar fi actionat în armonie cu vointa divinã, ar fi fost experimentate sãnãtatea, pacea si fericirea în locul nenorocirii si al rãului continuu.  O altã clasã care a tinut seamã de reforma sanitarã este foarte severã. Ea ia o pozitie, stã cu încãpãtânare în acea pozitie si trece peste limitã cu aproape orice. Unul dintre acestia a fost sora A. Ea n-a fost compãtimitoare, iubitoare si afectuoasã, asemenea divinului Domn. Tot ce putea ea sã vadã era judecata. Ea a împins lucrurile mai departe decât dr. Trall. Pacientii ei a trebuit chiar s-o pãrãseascã, pentru cã nu puteau primi destulã mâncare. Dieta ei improvizatã i-a dat sânge improvizat.  Mâncãrurile cu carne vor scãdea valoarea sângelui. Pregãtiti hranã cu condimente si mâncati-o cu prãjituri si plãcinte bogate si veti avea un sânge de calitate rea. Organismul este prea greu împovãrat cu asimilarea acestui fel de hranã. Plãcinta cu carne si murãturile, care niciodatã nu trebuie sã fie introduse într-un stomac, vor da sângelui o calitate mizerabilã. Dar si o hranã de slabã calitate, pregãtitã într-un fel nepotrivit si în cantitate insuficientã, nu poate sã dea un sânge bun. Mâncarea cu carne si o hranã bogatã, ca si o dietã improvizatã, vor avea aceleasi rezultate. 

            Si acum cu privire la lapte si zahãr. Cunosc persoane   care   s-au speriat de reforma sanitarã si au spus cã nu vor avea nimic de-a face cu ea, pentru cã a vorbit împotriva folosirii libere a acestor lucruri. Schimbarea trebuie fãcutã cu multã grijã si trebuie sã actionãm precaut si în mod întelept. Noi dorim sã urmãm acea cale care se va recomanda pe sine bãrbatilor si femeilor inteligente ale tãrii. Mari cantitãti de lapte si zahãr, mâncate împreunã, sunt vãtãmãtoare. Ele umplu de impuritãti organismul. O vacã poate sã parã bine dimineata si sã moarã seara. Ea era bolnavã în acea dimineatã, si laptele ei era bolnav, dar voi nu stiati acest lucru. Lumea animalã este bolnavã. Mâncarea de carne înseamnã boalã. Dacã am sti cã animalele sunt perfect sãnãtoase, as recomanda ca oamenii sã mãnânce carne, mai degrabã decât mari cantitãti de lapte si zahãr. Aceasta n-ar produce vãtãmarea pe care o produce laptele si zahãrul. Zahãrul umple organismul cu necurãtie. El îngreuneazã lucrarea masinãriei vii.  A fost un caz în Montcalm Country, Michigan, la care vreau sã mã refer. Persoana era un bãrbat nobil. Avea înãltimea de peste 1,80 m. si înfãtisarea    plãcutã.     Eu   am fost invitatã   sã-l   vizitez pe când era bolnav. În prealabil, am discutat cu el cu privire la felul lui de trai. "Nu-mi place cum aratã ochii d-tale", am spus eu. El consuma o mare cantitate de zahãr. L-am întrebat de ce fãcea acest lucru. Mi-a spus cã a renuntat la carne si nu stia ce o va înlocui asa de bine ca zahãrul. Hrana lui nu-l multumea, pur si simplu, pentru cã sotia lui nu stia sã gãteascã. Unii dintre voi vã trimiteti fiicele, care au crescut pânã aproape de maturitate, la scoalã, ca sã învete stiintele, înainte de a învãta cum sã gãteascã, când aceasta ar trebui sã fie de primã importantã. Iatã o femeie care nu stia sã gãteascã; ea nu învãtase sã gãteascã hranã sãnãtoasã. Sotia si mama aveau lipsuri în aceastã importantã ramurã a educatiei si drept rezultat hrana era slab pregãtitã, nefiind suficientã spre a întretine cererile organismului. Era consumat zahãr în mod exagerat, care a dat nastere la îmbolnãvirea întregului organism. Viata acestui bãrbat a fost sacrificatã fãrã sã fie necesar, datoritã relei pregãtiri a mâncãrii. Când am mers sã-l vãd pe acest bãrbat, am încercat sã-i spun, cum am putut mai bine, cum sã facã si, în curând, a început încetisor sã se facã bine. Dar, în mod imprudent, el s-a fortat când nu era în stare, a mâncat cantitãti mici si nu de bunã calitate, si a fost doborât din nou. De data aceasta, nu mai avea nici o sansã. Organismul lui pãrea sã fie un putregai de masã vie. El a murit ca victimã a unei hrane sãrãcãcios gãtitã. El a încercat sã înlocuiascã cu zahãr buna pregãtire a mâncãrii si aceasta n-a fãcut decât sã înrãutãteascã mai mult situatia.  Adesea iau loc la mesele fratilor si surorilor si vãd cã ei folosesc o mare cantitate de lapte si zahãr. Acestea împovãreazã organismul, iritã organele digestive si afecteazã creierul. Tot ceea ce împiedicã miscarea activã a masinãriei vii afecteazã foarte direct creierul. Si dupã lumina care mi-a fost datã, zahãrul, când este folosit în exces, este mai vãtãmãtor decât carnea. Schimbãrile acestea trebuie fãcute cu prudentã si subiectul trebuie tratat în asa fel, încât sã nu urmãreascã sã dezguste si sã-i prejudicieze pe cei pe care vrem sã-i învãtãm si sã-i ajutãm.  Adesea, surorile noastre nu stiu cum sã gãteascã. Acestora le-as spune: Eu as merge la cea mai bunã bucãtãreasã, pe care as putea s-o gãsesc în tarã, si as rãmâne acolo, dacã este necesar, timp de o sãptãmânã pânã ce as deveni stãpânã pe meserie, o bucãtãreasã versatã si priceputã. As urma acest curs chiar dacã as avea patruzeci de ani. Este de datoria voastrã sã stiti cum sã gãtiti si este de datoria voastrã sã le învãtati pe fiicele voastre cum sã gãteascã. Când le învãtati arta gãtitului, voi construiti în jurul lor o barierã care le va feri de nebunia si viciul în care s-ar putea, altfel, sã se angajeze. Eu o pretuiesc pe croitoreasa mea, o apreciez pe copista mea; dar bucãtãreasa mea, care stie bine cum sã pregãteascã hrana spre a întretine viata si a hrãni creierul, oasele si muschii, ocupã locul cel mai important printre ajutoarele familiei mele.  Mamelor, nu exisã nimic care sã conducã la astfel de rele decât a lua poverile de la fiicele voastre si de a nu le da nimic deosebit sã facã, de a le lãsa sã-si aleagã ele ocupatia, poate putin lucru de crosetat, sau broderie artisticã cu care sã se ocupe. Lãsati-le sã-si exerseze membrele si muschii. Ce dacã aceasta le oboseste? Voi nu obositi în lucrul vostru? Îi va vãtãma oboseala pe copiii vostri, afarã de cazul cã muncesc excesiv, mai mult decât vã vatãmã pe voi? Desigur cã nu. Ei pot sã se refacã dupã obosealã printr-o  bunã odihnã a noptii si sã fie pregãtiti sã se angajeze a doua zi la lucru. A-i lãsa sã creascã în lenevie este un pãcat. Pãcatul si ruina Sodomei au fost belsugul de pâine si lenevia.  Noi dorim sã lucrãm pentru punctul de vedere corect. Dorim sã activãm ca bãrbati si femei care urmeazã sã fie adusi la judecatã. Si dacã adoptãm reforma sanitarã, s-o adoptãm dintr-un simtãmânt al datoriei, nu pentru cã un altcineva a adoptat-o. Eu nu mi-am schimbat deloc calea de când am adoptat reforma sanitarã. Nu m-am retras cu nici un pas de când lumina din cer a strãlucit asupra acestui subiect, prima datã pe calea mea. Eu m-am despãrtit de îndatã de orice - de carne, unt si de trei mese - si aceasta când eram angajatã în muncã istovitoare cu creierul, scriind de dimineata, devreme, pânã la apus de soare. Coboram la masã de douã ori pe zi, fãrã schimbare în munca mea. Eu am fost o mare suferindã din cauza bolii; am avut cinci socuri de paralizie. Am avut bratul stâng legat lateral timp de luni de zile, din cauzã cã durerea din inimã era asa de mare. Când am fãcut aceste schimbãri în dietã, am refuzat sã mã supun gustului si sã-l las sã stãpâneascã asupra mea. Sã stea acesta în calea asigurãrii unei puteri mai mari spre a putea prin  aceasta sã-L slãvesc pe Domnul? Sã stea acesta, chiar pentru o clipã, în calea mea? Niciodatã! Mi-a fost foarte foame. Am fost o mare consumatoare de carne. Dar când am simtit cã sunt sleitã, mi-am pus bratele deasupra stomacului si am zis: "Nu vreau sã mai gust nici o bucãticã. Am sã mãnânc hranã simplã, sau nu voi mânca deloc". Pâinea era dezgustãtoare pentru mine. Rar puteam sã mãnânc o felie. Cu unele lucruri din reformã, puteam sã mã împac foarte bine, dar când era vorba de pâine, eram pornitã, în mod deosebit, împotriva ei. Când am fãcut schimbãrile acestea, am avut de dus o luptã specialã. N-am putut sã mãnânc primele douã sau trei mâncãruri. I-am spus stomacului meu: "Asteaptã pânã vei putea mânca pâine". În scurt timp, am putut mânca pâine, si pâine graham, de asemenea. Mai înainte, pe aceasta n-o puteam suferi, dar acum are gust bun, si nu mi-am pierdut pofta de mâncare.  Când scriam "Darurile spirituale", volumele trei si patru, eram extenuatã, prin muncã excesivã. Am vãzut cã trebuia sã schimb cursul vietii mele si, odihnindu-mã câteva zile, m-am fãcut bine. Am pãrãsit aceste lucruri din principiu. Am luat pozitie pentru reforma sanitarã din principiu. Si de atunci, fratilor, nu m-ati auzit exprimând o pãrere extremistã despre reforma sanitarã pe care ar fi trebuit s-o retrag. N-am exprimat nimic altceva decât la ceea ce rãmân si astãzi. Vã recomand o dietã sãnãtoasã si hrãnitoare.  Eu nu socotesc ca o mare privatiune întreruperea folosirii acelor lucruri care lasã un miros urât în respiratie si un gust rãu în gurã. Este o lepãdare de sine sã pãrãsesti aceste lucruri si sã ajungi într-o situatie unde totul este dulce ca mierea; unde în gurã nu rãmâne un gust rãu si nici senzatie de slãbiciune în stomac? Mã obisnuisem sã consum din acestea mare parte din timp. Mã simteam slãbitã iar si iar, cu copilul meu în brate. Acum nu le mai folosesc, si numesc aceasta privatiune, când pot sã stau în fata voastrã, asa cum fac astãzi? Nu existã o femeie dintr-o o sutã care sã poatã suporta o cantitate de muncã mai mare decât suport eu. Eu actionez din principiu, nu din impuls. Actionez, deoarece cred cã cerul va aproba calea pe care am apucat spre a mã aduce în cea mai bunã stare de sãnãtate, ca sã-L pot slãvi pe Dumnezeu în trupul si în duhul meu, care sunt ale Lui.  Noi putem avea o varietate de hranã bunã si sãnãtoasã, gãtitã într-o manierã sãnãtoasã, asa încât sã poatã fi fãcutã gustoasã pentru toti. Si dacã voi, surorile mele, nu stiti cum trebuie sã gãtiti, vã sfãtuiesc sã învãtati. Pentru voi este de o importantã vitalã sã stiti cum sã gãtiti. Sunt multe suflete pierdute din cauza slabei pregãtiri a mâncãrii de care nici idee n-aveti. Ea produce boalã si proastã dispozitie; organismul devine deranjat, si lucrurile ceresti nu pot fi sesizate. Este mai multã religie într-o pâine bunã decât îsi închipuie multi dintre voi. Este mai multã religie într-o mâncare bine gãtitã decât aveti idee voi. Noi dorim sã vã arãtãm ce este o religie bunã si sã o introduceti în familiile voastre. Când, uneori, eram plecatã de acasã, stiam cã pâinea de pe masã, si hrana, în general, aveau sã-mi fie vãtãmãtoare, dar eram obligatã sã mãnânc ceva pentru întretinerea vietii. Este un pãcat în fata cerului sã aveti astfel de hranã. Eu am suferit din lipsã de hranã potrivitã. Pentru un stomac dispeptic, puteti pune pe mesele voastre fructe de tot felul, dar nu prea multe la o masã. În felul acesta, puteti avea o varietate si aceasta va fi gustoasã, iar dupã ce ati luat masa vã veti simti bine.  Am fost uimitã sã aflu cã, dupã toatã lumina care a fost datã în acest loc, multi dintre voi mãnâncã între mese! Nu trebuie sã lãsati sã treacã de buzele voastre nici o bucãticã de mâncare între mesele regulate. Mâncati ce ar trebui sã mâncati, dar mâncati la o masã, si apoi asteptati pânã la urmãtoarea masã. Eu mãnânc destul spre a satisface nevoile organismului, dar când mã ridic de la masã, pofta mea este tot asa de bunã ca atunci când m-am asezat la masã. Si, când urmeazã masa urmãtoare, sunt gata sã-mi iau portia, si nimic mai mult. Dacã as mânca, din când în când, o portie dublã, pentru cã are gust bun, cum m-as putea pleca sã-I cer lui Dumnezeu sã  mã ajute în lucrarea mea de a scrie, când n-as putea sã am nici o idee din cauza lãcomiei mele? As putea oare, sã-I cer lui Dumnezeu sã poarte de grijã acelei nerationale poveri din stomacul meu? Aceasta ar fi o necinstire a Lui. Ar însemna  sã-I cer sã consume timpul din cauza poftei mele. Acum, eu mãnânc numai ceea ce cred cã este potrivit, si apoi pot sã-I cer sã-mi dea putere sã îndeplinesc lucrarea pe care mi-a dat-o El s-o fac. Si eu stiu cã cerul a auzit si a rãspuns rugãciunii mele când înalt aceastã cerere.  Si, iarãsi, când mâncãm exagerat de mult, pãcãtuim împotriva corpului nostru. În Sabat, în casa lui Dumnezeu, lacomii vor sedea si vor dormi sub adevãruri arzãtoarele ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu pot nici sã-si tinã ochii deschisi si nici sã înteleagã expunerile solemne prezentate. Credeti voi cã ei Îl slãvesc în felul acesta pe Dumnezeu în trupul si duhul lor, care sunt ale Lui? Nu. Ei Îl necinstesc. Si dispepticul - ceea ce l-a fãcut dispeptic este urmarea acestui mod de viatã. În  loc  sã  respecte regularitatea, el a lãsat sã-l stãpâneascã apetitul si a mâncat între mese. Poate cã, dacã obiceiurile lui sunt sedentare, el nu a beneficiat de aerul vitalizator al cerului, care  sã-i ajute digestiei; poate cã n-a fãcut suficient exercitiu pentru sãnãtatea lui.  Unii socotesc cã au nevoie de cineva care sã le spunã cât  sã mãnânce. Nu aceasta este calea de urmat. Noi trebuie sã actionãm dintr-un punct de vedere moral si religios. Noi trebuie sã fim cumpãtati în toate lucrurile, pentru cã în fata noastrã se aflã o cununã nepieritoare si o comoarã cereascã. Si acum doresc sã spun fratilor si surorilor mele, cã îmi trebuie curaj moral, ca sã iau pozitie si sã mã stãpânesc. N-as dori sã pun aceasta asupra altuia. Voi mâncati prea mult si apoi regretati, si asa continuati sã vã gânditi la ceea ce mâncati si beti. Mâncati numai ceea ce este cel mai bun si plecati imediat cu simtãmântul clar în fata cerului si neavând nici o mustrare de constiintã. Noi nu credem în îndepãrtarea de tot a ispitelor, fie de la copii, fie de la cei maturi. Cu totii, avem o luptã în fata noastrã si trebuie sã stãm pe pozitie spre a rezista ispitelor lui Satana, si  dorim sã stiti cã avem puterea sã facem acest lucru.  Si, în timp ce vã avertizãm sã nu mâncati peste mãsurã, chiar din hrana de cea mai bunã calitate, dorim sã-i avertizãm, de asemenea, si pe cei care sunt extremisti sã nu ridice un standard fals si apoi sã se strãduiascã sã-l aducã pe fiecare sã se încadreze în el. Sunt unii care pornesc ca reformatori ai sãnãtãtii, care nu sunt potriviti sã se angajeze în vreo altã ocupatie, si care simt cã nu este îndeajuns sã se îngrijeascã de propriile lor familii sau sã-si pãstreze locul potrivit în bisericã. Si ce fac? Ei bine, ei bat în retragere ca medici de reformã sanitarã, ca si când ar putea face din aceasta un succes. Îsi asumã responsabilitãtile practicii lor si iau viata bãrbatilor si femeilor în mâinile lor, când, în realitate, nu cunosc nimic despre aceastã lucrare.  Glasul meu se va ridica împotriva novicilor care vor sã trateze boala în mod profesional, în conformitate cu principiile reformei sanitare. Sã ne fereascã Dumnezeu sã le fim pacienti si sã facã experiment pe noi! Noi suntem prea putini. Este întru-totul o luptã lipsitã de glorie, sã murim în ea. Dumnezeu sã ne scape de o astfel de primejdie! N-avem nevoie de astfel de învãtãturã si de astfel de medici. Sã încerce sã trateze boala cei care cunosc ceva despre organismul omenesc. Medicul ceresc era plin de compasiune. Spiritul acesta este necesar celor care au de-a face cu boala. Unii care încearcã sã ajungã medici sunt bigoti, egoisti si încãpãtânati. Nu-i poti învãta nimic. Se poate cã ei n-au fãcut niciodatã ceva de valoare. Ei n-au fãcut din viata lor un succes. Ei n-au, în realitate, nici o cunostintã de valoare, si totusi s-au apucat sã practice reforma sanitarã. Noi nu ne putem îngãdui sã lãsãm astfel de persoane sã omoare pe unul si pe altul. Nu, nu putem îngãdui acest lucru!  Dorim sã fim întru-totul corecti de fiecare datã. Dorim sã ridicãm poporul nostru pe pozitia corectã, cu privire la reforma sanitarã. "Sã ne curãtim", zice apostolul, "de orice întinãciune a cãrnii si a duhului si sã ne ducem sfintirea pânã la capãt, în frica de Dumnezeu" (2 Cor. 7,1). Trebuie sã fim corecti, pentru ca sã putem sta în zilele de apoi. Avem nevoie de creier limpede si de minte sãnãtoasã în corp sãnãtos. Trebuie sã începem sã lucrãm serios pentru copiii nostri, pentru fiecare membru al familiei noastre. Sã ne apucãm sã lucrãm corect. Isus vine si, dacã ne orbim pe noi însine fatã de adevãrurile înãltãtoare de suflete ale acestor zile de pe urmã, cum putem sã fim sfintiti prin adevãr? Cum putem fi pregãtiti pentru nemurire? Fie ca Domnul sã ne ajute sã putem începe sã lucrãm aici ca niciodatã mai înainte.  Am vorbit sã avem o serie de adunãri în acest loc si sã ne apucãm sã lucrãm pentru oameni. Dar nu putem sã vã ridicãm pe bratele noastre. Noi dorim sã începeti aceastã lucrare de reformã în casele voastre. Dorim ca cei care au stat în umbrã sã iasã în fatã. Trebuie sã începeti sã lucrati. Si, când vom vedea cã ati început sã lucrati pentru voi însivã, vom veni sã vã ajutãm. Sperãm sã-i reformati pe copiii vostri, ca sã poatã fi convertiti la Hristos, si ca duhul reformei sã se poatã rãspândi  în mijlocul vostru. Dar când pãreti morti de douã ori si gata sã fiti smulsi din rãdãcini, noi nu îndrãznim sã întreprindem lucrarea. Vom merge mai degrabã la o adunare de necredinciosi,   unde existã inimi primitoare de adevãr. Povara adevãrului este asupra noastrã. Existã destui spre a auzi adevãrul si noi dorim sã fim acolo unde putem sã li-l prezentãm. Vreti sã ne ajutati, mergând la lucru pentru voi însivã?  Fie ca Domnul sã vã ajute sã simtiti cum n-ati simtit niciodatã mai înainte. Fie ca El sã vã ajute sã muriti fatã de eu, si sã aveti un duh de reformã în cãminele voastre, ca îngerii lui Dumnezeu sã vinã în mijlocul vostru sã vã slujeascã si voi sã puteti fi buni pentru a fi luati la cer.    

SUS

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA