Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 17
REMEDIU PENTRU SENTIMENTALISM
Iubită soră B.: În vedenia care mi-a fost dată la 12 iunie, mi-a fost arătat cazul tău. Tu te afli într-o situatie tristă, nu atât din cauza actualei tale boli, desi nu esti bine, ci din cauza închipuitei incapacităti de a lucra. Cu câtiva ani în urmă, mi-a fost arătat că ai îngăduit ca mintea ta să se preocupe prea mult de băieti. Adesea ai făcut din ei subiectul conversatiei si mintea ta a apucat pe o cale nefolositoare progresului tău spiritual. Ai căzut într-un lant de gânduri, care au dus la rezultate rele. Ai prejudiciat si abuzat de trupul tău si ai adus asupra ta o stare de spirit proastă. Tu ti-ai îngăduit un lant de gânduri si simtăminte amoroase, până ce esti aproape ruinată, trupeste si sufleteste. Indispozitia ta de a îndeplini ceva este foarte rea pentru tine. Ocupatia folositoare, de a purta poverile din cămin, si angajarea în muncă folositoare ar birui această bolnăvicioasă stare de simtăminte sentimentale mai curând decât oricare alte mijloace.
Tu ai simpatizat cu prea multe. A te scuti de orice responsabilitate a fost o foarte mare greseală. Numeroase gânduri te frământă, iar mintea ta stăruie asupra lucrurilor triste si zugrăveste starea ta, ca fiind foarte rea. Consideri că nu te vei face bine niciodată, afară de cazul că te căsătoresti. În actuala ta stare de spirit, nu esti potrivită pentru a te căsători. Nu există nici unul care să te dorească asa cum esti acum: neajutorată si nefolositoare. Dacă unul si-ar închipui că te iubeste, ar fi un om de nimic, pentru că nici un bărbat cu judecată n-ar putea să se gândească, nici un moment, să-si îndrepte afectiunile asupra unei persoane atât de nefolositoare. Starea tristă si întunecoasă a mintii tale, care te face să plângi si să simti că viata nu este de dorit, este rezultatul faptului că ai îngăduit gândurilor tale să alunece pe un făgas murdar, cu subiecte interzise, timp în care îti permiti obiceiuri care-ti subminează ferm si sigur organismul si te pregătesc pentru ruină prematură. Ar fi fost cu mult mai bine pentru tine să nu fi mers niciodată la ... . Rămânerea ta acolo, ti-a fost spre pagubă. Tu ai stăruit asupra infirmitătilor tale si te-ai amestecat în societatea care avea o influentă stricată. Domnisoara C. era o femeie stricată, rău intentionată. Asocierea ei cu tine a făcut să crească răul, care era deja în tine. "Tovărăsiile rele strică obiceiurile bune" (1 Cor. 15,33). În timpul de fată, situatia ta nu este acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Îti închipui că n-ai dorinta să trăiesti. Dar dacă ai fi luată după dorinta ta exprimată, si viata ta ar înceta, cazul tău ar fi într-adevăr fără nădejde. Tu nu esti pregătită aici pentru această lume, nici pentru cea viitoare. Îti închipui că nu poti umbla, călări si nici măcar să faci exercitii si zaci într-o apatie rece, moartă. Esti un necaz si o grijă pentru indulgentii tăi părinti si n-ai nici o mângâiere. Tu te poti reface, poti lucra, te poti descotorosi de această indiferentă teribilă. Mama ta are nevoie de ajutorul tău, tatăl tău are nevoie de mângâierea pe care i-o poti da, fratii tăi au nevoie de binevoitoarea purtare de grijă din partea sorei lor mai în vârstă, surorile tale au nevoie de instructiunile tale. Dar, iată că tu te-ai asezat pe scaunul indolentei, visând la o dragoste neîmpărtăsită. Dar, de dragul sufletului tău, termină cu această nebunie. Citeste Biblia cum n-ai citit-o niciodată mai înainte. Angajează-te în îndatoririle din cămin si usurează grijile părintilor tăi, peste măsură de împovărati si istoviti. La început, n-ai să fii în stare să faci prea mult, dar în fiecare zi trebuie să-ti măresti sarcina pe care ti-ai luat-o. Acesta este leacul cel mai sigur pentru un spirit bolnav si un trup de care s-a abuzat. Dacă esti serioasă si statornică în planul tău, dispozitia ta sufletească va reveni treptat spre a stărui asupra unor subiecte mai sănătoase si mai curate. Îngăduinta de sine a degenerat treptat într-o vointă atât de stricată, încât nu mai stie cum să-si placă siesi. În loc de a reglementa actiunile tale din ratiune si principiu, tu ti-ai îngăduit să fii călăuzită de orice impuls superficial si de moment. Aceasta te face să apari ca schimbătoare si nestatornică. Este zadarnic pentru altii să încerce să te multumească, pentru că tu însăti nu te-ai putut multumi, chiar dacă ti-au fost satisfăcute toate dorintele. Esti o copilă capricioasă si ai ajuns, prin egoism, să-ti fie scârbă de tine însăti. Această stare nefericită este rezultatul unei simpatii si măguliri neîntelepte. Tu ai avut o minte foarte bună, dar ea a devenit dezechilibrată, fiind îndreptată pe o cale gresită. Valoarea ta în societate este acum cât a unei foi albe. Nu trebuie să fie asa. Tu poti face pentru tine ceea ce nimeni altul nu poate face. Ai sarcini de îndeplinit, dar ai acceptat, timp atât de îndelungat o stare de neputintă, încât îti închipui că nu le poti îndeplini. De vină este vointa; tu ai putere, dar n-ai vointă. Tânjesti după iubire. Isus îti cere simtămintele; dacă vrei să le consacri Lui, El te va elibera de toată iubirea aceasta bolnăvicioasă, impusă si sentimentală, care se află în paginile unui roman. Pe Isus Îl poti iubi cu înflăcărare si seriozitate. Iubirea aceasta poate creste în adâncime si se poate extinde fără limită, si nu pune în pericol sănătatea trupului sau puterea mintii. Ai nevoie de iubire fată de Dumnezeu si fată de aproapele tău. Trebuie să te trezesti si să scapi de această înselăciune în care te afli, si să cauti o iubire curată. Singura ta sperantă a acestei vieti si a uneia mai bune este să cauti serios adevărata religie a lui Isus. Tu n-ai o experientă religioasă. Trebuie să fii convertită. Apoi tristetea ta apatică, indolentă si egoistă va face loc bunei dispozitii, care va fi spre folosul corpului si ai spiritului. Iubirea fată de Dumnezeu va asigura iubire fată de semenul tău si tu te vei angaja în îndatoririle vietii cu un interes profund si neegoist. La baza actiunilor tale trebuie să stea principii curate. Pacea lăuntrică va aduce chiar gândurile tale pe o cale sănătoasă. Consacră-te lui Dumnezeu, sau altfel nu vei câstiga niciodată o viată mai bună. Ai de îndeplinit sarcini pentru părintii tăi. Să nu fii descurajată dacă, la început, vei fi obosită. Aceasta nu se va dovedi a fi un prejudiciu de lungă durată. Adesea, părintii tăi ajung extrem de obositi. Ca să obosesti muncind cu folos, aceasta nu va fi nici pe jumătate atât de păgubitoare pentru tine cât este pentru ca mintea ta să stăruie asupra ta însăti, hrănindu-se cu indispozitie si cedând în fata descurajării. Îndeplinirea cu credinciosie a sarcinilor din cămin, ocupând pozitia pe care o poti ocupa cât mai avantajos, fie ea oricât de simplă si umilă, este într-adevăr înăltătoare. Influenta aceasta divină este necesară. În ea este pace si bucurie sfântă. Ea are putere vindecătoare si va alina tainic si pe nesimtite rănile sufletului si chiar suferintele trupului. Pacea sufletească, care vine din motive si actiuni curate si sfinte, va da tuturor organelor corpului un elan nestânjenit si viguros. Pacea lăuntrică si o constiintă lipsită de păcat fată de Dumnezeu vor înviora si vor întări intelectul, ca si roua picurată pe plantele delicate. Atunci vointa este dirijată si stăpânită cum trebuie si este mai hotărât si totusi liberă de perversitate. Meditatiile sunt plăcute, pentru că sunt sfintite. Calmul sufletesc, pe care-l poti avea, îi va binecuvânta pe toti cei cu care te asociezi. Această pace si liniste vor deveni cu timpul naturale si vor reflecta pretioasele lor raze asupra tuturor celor din jurul tău, spre a se reflecta din nou asupra ta. Cu cât gusti mai mult din această liniste sufletească, cu atât ea va creste mai mult. Este o însufletită plăcere vie, care nu aruncă toate energiile morale într-o amorteală, ci le trezeste pentru activitate crescândă. Pacea desăvârsită este un atribut pe care-l posedă îngerii. Fie ca Dumnezeu să-ti ajute să devii o posesoare a acestei păci.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA