| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 17
APEL CĂTRE PASTORI
La 2 octombrie 1868, mi s-a arătat lucrarea cea mare si solemnă din fata noastră, de a avertiza lumea despre venirea judecătii. Exemplul nostru, dacă este în conformitate cu adevărul pe care-l mărturisim, îi va salva pe câtiva si-i va condamna pe cei multi, lăsându-i fără scuză în ziua când cazurile tuturor vor fi hotărâte. Cei drepti trebuie să fie pregătiti pentru viata vesnică, iar păcătosii, care nu vor să facă cunostintă cu voia si căile lui Dumnezeu sunt hotărâti pentru nimicire. Nu toti cei care predică adevărul pentru altii sunt sfintiti prin el. Unii au doar idei palide despre caracterul sacru al lucrării. Ei nu reusesc să se încreadă în Dumnezeu si să facă în El toate lucrărilor lor. Lăuntrul lor n-a fost convertit. În viata zilnică, ei n-au experimentat taina evlaviei. Ei se ocupă cu adevăruri nemuritoare, cu greutate, ca vesnicia, dar nu sunt grijulii si zelosi să aibă întipărite aceste adevăruri în sufletul lor, să facă parte din ei însisi, ca ele să-i influenteze în tot ceea ce fac. Ei sunt uniti cu principiile pe care aceste adevăruri li le tipăresc în minte, încât să fie imposibil să fie desprinsă vreo parte a adevărului de la ei. Numai sfintirea inimii si a vietii este primită de Dumnezeu. Arătând spre pastorii care nu sunt în regulă, îngerul a spus: "Curătiti-vă mâinile păcătosilor, curătiti-vă inima, oameni cu inima împărtită" (Iacov 4,8). "Curătiti-vă cei ce purtati vasele Domnului" (Is. 52,11). Dumnezeu cere integritatea sufletului; cere adevărul lăuntric, ce-l schimbă pe om în întregime, prin înnoirea mintii, sub influenta Duhului Sfânt. Nu toti pastorii sunt consacrati lucrării, nu toti si-au pus inima în ea. Ei se miscă cu atâta nepăsare, ca si când li s-ar fi acordat un mileniu în care să lucreze pentru suflete. Ei fug de poveri si responsabilităti, de griji si privatiuni. Lepădarea de sine, suferinta si oboseala nu sunt plăcute, nici convenabile. Preocuparea unora este de a se scuti pe ei de muncă obositoare. Ei se ocupă de propria lor comoditate si de felul cum să-si placă lor, sotiilor lor, si copiilor lor, iar lucrarea la care s-au alăturat este aproape pierdută din vedere. Dumnezeu cere umilirea sufletului si mărturisiri smerite din partea pastorilor ale căror lucrări n-au fost în El. Mi-au fost amintiti oameni care se angajează în întreprinderi lumesti. Ei stiu că, dacă vor să realizeze câstig, trebuie să sufere oboseală. Ei sacrifică comoditatea si iubirea căminului si îndură privatiuni, sunt stăruitori, energici si înflăcărati. Pastorii nostri nu manifestă nici jumătate din zelul arătat de cei care-si asigură un câstig vremelnic. Ei nu sunt atât de pasionati după obiectivul lor, nici atât de seriosi în eforturile lor; nu sunt atât de stăruitori si nici atât de dispusi să se lepede de sine ca cei care se angajează în ocupatii pământesti. Comparati aceste două lucrări. Una este sigură, vesnică, dăinuitoare, ca si viata lui Dumnezeu, cealaltă este un obiectiv al acestei vieti, schimbător, perisabil si, dacă oamenii au succes în ocupatiile lor ambitioase, ceea ce câstigă ei adesea înteapă ca o viperă si-i îneacă spre pierzare. O, de ce să fie un contrast atât de mare între eforturile celor care sunt angajati - unii într-o întreprindere lumească, ceilalti în una cerească? Unii muncind pentru o comoară pieritoare de aici, si în efortul depus, suferind multă durere pentru ceea ce adesea este sursa unui mare rău; ceilalti depunând eforturi pentru salvarea de suflete pretioase, care vor fi aprobate de cer si răsplătite cu bogătii ceresti. În această alergare, nu există riscuri, nici pierderi de suportat, profiturile sunt sigure si enorme. Cei care sunt în locul lui Hristos, implorând sufletele să se împace cu Dumnezeu, ar trebui să manifeste, prin învătătură si exemplu, un interes nepieritor pentru salvarea de suflete. Zelul, perseverenta, lepădarea de sine si spiritul de sacrificiu ar trebui să întreacă cu atât mai mult hărnicia si zelul celor care caută să-si asigure un câstig pământesc, cu cât sufletul este mai de valoare decât rebutul pământesc si subiectul mai înalt decât întreprinderile pământesti. Toate ocupatiile lumesti sunt de importantă neînsemnată comparate cu lucrarea de salvare de suflete. Lucrurile pământesti nu sunt durabile, desi costă atât de mult. Dar un suflet salvat va străluci în Împărătia cerurilor pe parcursul veacurilor vesnice. Unii dintre pastori sunt adormiti, si poporul este si el adormit. Pastorii trebuie să dea exemplu. În lucrarea lor, ei trebuie să arate că pretuiesc lucrurile vesnice, ca fiind de o nemărginită valoare si, în comparatie cu ele, lucrurile pământesti sunt o nimica toată. Sunt pastori care predică adevărul prezent si care trebuie să fie convertiti. Discernământul lor trebuie să fie înviorat, inimile lor curătite, afectiunile lor concentrate asupra lui Dumnezeu. Ei trebuie să prezinte adevărul într-o manieră care să trezească mintea, să aprecieze calitatea lui deosebită, curătia si sfintenia lui. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să păstreze în fata mintii lor tinte înalte si care au o influentă purificatoare, înviorătoare si înăltătoare asupra mintii. Ei trebuie să aibă focul curătitor al adevărului care arde pe altarul inimilor lor, care să influenteze si să le caracterizeze viata, apoi, oriunde merg, în mijlocul întunericului, ei vor ilumina pe cei de aici cu lumina care este în ei si care străluceste în jurul lor. Pastorii trebuie să fie umpluti cu acelasi spirit cu care a fost umplut Domnul lor când era pe pământ. El umbla, făcând bine si îi binecuvânta pe altii cu influenta Sa. A fost un om al durerii si obisnuit cu suferinta. Pastorii trebuie să aibă conceptii clare despre lucrurile vesnice si pretentiile lui Dumnezeu asupra lor, atunci ei pot întipări si stimula puternic în altii o iubire pentru contemplarea lucrurilor ceresti. Pastorii trebuie să devină studenti în Biblie. Sunt puternice adevărurile pe care le tratează ei? Atunci trebuie să caute a le trata cu îndemânare. Ideile lor trebuie să fie clare si puternice si spiritul lor înfocat, altfel vor slăbi forta adevărului pe care-l tratează. Prin prezentarea monotonă a adevărului, repetând numai teoria adevărului, fără să fie ei însisi miscati de el, niciodată nu-i pot converti pe oameni. Si, dacă ar fi să trăiască atâta timp cât a trăit Noe, eforturile lor ar fi fără efect. Iubirea lor pentru suflete trebuie să fie intensă si zelul lor înfocat. Un mod nepăsător, fără tragere de inimă, de prezentare a adevărului, niciodată nu-i va trezi pe bărbati si femei din adormirea lor asemenea cu moartea. Prin manierele lor, prin faptele si cuvintele lor, si prin predicarea si rugăciunea lor, ei trebuie să arate că cred că Hristos este la usi. Bărbati si femei sunt în ultimele lor ceasuri de probă, si totusi sunt fără grijă si amortiti, iar pastorii n-au putere să-i trezească; ei însisi sunt adormiti. Predicatori adormiti, predicând unor oameni adormiti! Trebuie adusă la îndeplinire o mare lucrare pentru pastori, pentru ca ei să facă un succes din predicarea adevărului. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie studiat în mod amănuntit. Toate lecturile celelalte sunt inferioare acestuia. Un studiu ordonat al Bibliei nu va exclude în mod necesar toate celelalte lecturi de natură religioasă, dar, dacă Cuvântul lui Dumnezeu este studiat cu rugăciune, orice lectură care va avea tendinta să abată mintea de la el va fi exclusă. Dacă studiem cu interes Cuvântul lui Dumnezeu, si ne rugăm spre a-l întelege, în fiecare verset vor fi văzute frumuseti noi. Dumnezeu va descoperi adevăr pretios, asa de clar, încât sufletul va dobândi o satisfactie sinceră si va avea o delectare continuă, pe măsură ce sunt desfăsurate adevărurile lui mângâietoare si sublime. Vizita din casă în casă formează o parte importantă din munca pastorului. El va căuta să stea de vorbă cu toti membrii familiei, fie că mărturisesc adevărul sau nu. Este de datoria lui să constate starea spirituală a tuturor; si el să trăiască atât de aproape de Dumnezeu, încât să poată sfătui, îndemna si mustra, cu atentie si întelepciune. El trebuie să aibă harul lui Dumnezeu în inima lui si, în mod continuu, să aibă în vedere Cuvântul lui Dumnezeu. Orice usurătate si neglijentă este, în mod hotărât, interzisă în Cuvântul lui Dumnezeu. Conversatia lui trebuie să fie din cer, iar cuvintele lui îmbibate cu har. Orice lingusire trebuie înlăturată, pentru că a lingusi este lucrarea lui Satana. Bietii oameni slabi si căzuti, în general, se cred îndeajuns în privinta aceasta si n-au nevoie de ajutor. Lingusirea pastorilor vostri nu-si are locul. Aceasta perverteste mintea si nu duce la blândete si umilintă, totusi, femeilor si bărbatilor le place să fie lăudati, si prea adesea este cazul că aceasta le place si pastorilor. Prin aceasta, le este satisfăcută vanitatea, dar ea s-a dovedit a fi o cursă pentru multi. Mustrarea trebuie să fie pretuită mai mult decât lingusirea. Nu toti care predică adevărul îsi dau seama că mărturia si exemplul lor hotărăsc destinul sufletelor. Dacă sunt necredinciosi în misiunea lor si devin nepăsători în lucrarea lor, drept rezultat, sufletele vor fi pierdute. Dacă sunt jertfitori de sine si credinciosi în lucrarea dată lor de Domnul, ei vor contribui la salvarea multora. Unii permit lucrurilor de nimic să-i abată de la lucrare. Drumuri rele, vreme ploioasă sau mici chestiuni de acasă sunt scuze suficiente spre a părăsi lucrarea muncitorului pentru suflete. Si adesea, aceasta se face în cel mai important timp al lucrării. Când a fost trezit un interes si sufletele oamenilor sunt miscate, interesul este lăsat să moară, pentru că pastorul a ales un domeniu mai plăcut si mai usor. Cei care urmează o astfel de cale arată lămurit că nu au asupra lor sarcina lucrării. Ei doresc ca aceasta să fie dusă de popor. Nu sunt dispusi să îndure lipsurile si greutătile care din totdeauna sunt partea adevăratului păstor. Unii n-au experienta de a se tine de lucrare, cu toate că aceasta era de o importantă vitală. Ei nu s-au angajat în ea cu acel zel si seriozitate, care ar fi arătat că fac lucrarea care va avea de suportat proba judecătii, ci lucrează prea mult în propria lor putere. Ei nu-si pun încrederea în Dumnezeu, si de aceea, eforturile lor sunt marcate de greseli si nedesăvârsiri. Nu-I dau lui Dumnezeu nici o ocazie să facă ceva pentru ei. Nu umblă prin credintă, ci prin vedere. Nu vor să meargă mai departe sau mai repede decât pot să vadă. Ei nu par să înteleagă că a risca ceva de dragul adevărului face parte din experienta lor religioasă. Unii pleacă de la casele lor la lucru în ogorul Evangheliei, dar nu actionează, ca si când adevărurile despre care vorbesc ar fi o realitate pentru ei. Actiunile lor dovedesc că n-au experimentat pentru ei însisi puterea mântuitoare a adevărului. Când nu sunt la amvon, lasă impresia că n-au nici o sarcină privind adevărul. După cât s-ar părea, uneori muncesc cu profit, dar mai adesea, fără nici un profit. Unii ca acestia se socotesc atât de îndreptătiti la salariile pe care le primesc, ca si când le-ar fi câstigat prin muncă, cu toate că neconsacrarea lor a costat mai multă muncă, grijă si durere de inimă pentru acei muncitori care au povara lucrării asupra lor, decât binele pe care l-au adus toate eforturile lor. Acestia nu sunt lucrători cu folos. Dar va trebui să poarte ei însisi această responsabilitate. Adesea, sunt situatii când pastorii sunt înclinati să viziteze aproape toate comunitătile, consacrându-si timpul si puterea acolo unde lucrarea lor nu va face nici un bine. Adesea, comunitătile sunt înaintea pastorilor care lucrează printre ei si ar fi într-o situatie mai prosperă, dacă acei pastori nu le-ar sta în cale, dându-le ocazia să lucreze. Efortul unor astfel de pastori de a clădi comunitătile nu face decât să le dărâme. Teoria adevărului este prezentată iar si iar, dar ea nu este însotită de puterea dătătoare de viată a lui Dumnezeu. Ei manifestă o indiferentă nepăsătoare, spiritul este contagios si comunitătile îsi pierd interesul si sarcina pentru salvarea altora. În felul acesta, prin predicarea si exemplul lor, pastorii îi fac pe oameni să se ocupe de siguranta trupească. Dacă ar lăsa comunitătile si ar merge în câmpuri noi, si ar munci pentru a înfiinta comunităti, ar întelege capacitatea lor si cât costă să aduci suflete la adevăr. Ei si-ar da seama cât de atenti trebuie să fie ca exemplul si influenta lor să nu-i poată descuraja sau slăbi niciodată pe cei pentru care s-a depus, cu rugăciune, o muncă atât de grea spre a-i converti la adevăr. "Fiecare să-si cerceteze fapta lui, si atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveste si nu cu privire la altii" (Gal. 6,4). Comunitătile dau din banii lor spre a-i sustine pe pastori în lucrare. Ce fac ei, ca să-i încurajeze în dărnicia lor? Unii pastori muncesc lună după lună si realizează atât de putin, încât comunitătile se descurajează, ele nu pot vedea că s-a făcut ceva spre a converti suflete la adevăr nici spre a-i face pe cei care sunt membri ai bisericii mai spirituali sau mai înfocati în iubirea lor fată de Dumnezeu si adevărul Lui. Cei care se ocupă cu lucruri sacre trebuie să fie consacrati pe deplin lucrării. Ei trebuie să aibă un interes neegoist si o iubire fierbinte pentru sufletele care pier. Dacă nu au acestea, înseamnă că si-au gresit cariera si ar trebui să înceteze munca de a-i învăta pe altii, pentru că fac mai mult rău decât un posibil bine. Unii pastori se scot în evidentă pe ei, dar nu hrănesc turma care piere din lipsă de hrană la vreme potrivită. Există o dispozitie la unii de a se da înapoi în fata opozitiei. Ei se tem să meargă în locuri noi din cauza întunericului si a conflictelor la care se asteaptă. Aceasta este lasitate. Cu oamenii trebuie să faci cunostintă acolo unde sunt. Ei au nevoie de apeluri miscătoare si practice, precum si de discutii doctrinare. Porunca sustinută prin exemplu va avea o influentă puternică. Un pastor nu va căuta propriul lui avantaj si comoditate, ci va lucra pentru interesul turmei. În această mare lucrare, el va uita de sine; în căutarea lui după oaia pierdută, el nu-si va da seama că el însusi este obosit, îi este frig si foame. El are în fată numai o singură tintă: să salveze oile pierdute si pribege, oricât l-ar costa aceasta. Salariul nu-l va influenta în lucrarea lui, nici nu-l va întoarce de la sarcina lui. El si-a primit mandatul de la Maiestatea cerului si-si asteaptă răsplata când va fi făcută lucrarea care i s-a încredintat. Cei care se angajează în lucrarea de a preda la scoală trebuie să se pregătească pentru lucrare. Ei se califică prin frecventarea scolii si participarea la studii, afară de cazul că sunt în stare să-i învete. După ce au făcut o cerere pentru postul de profesor, trebuie să treacă printr-o examinare în fata persoanelor competente. Este o lucrare importantă să te ocupi cu minti tinere si să-i înveti corect stiintele. Dar de cât mai mare importantă este lucrarea de slujire! Totusi, multi bărbati si femei sunt interesati să intre în scoala lui Hristos, unde trebuie să învete cum să-si formeze caractere pentru cer; deci ei însisi au nevoie să devină elevi. Unii, care intră în lucrarea de slujire, nu simt povara lucrării asupra lor. Ei au primit idei gresite despre calificările unui pastor. Cred că se cere un studiu limitat al stiintei sau al Cuvântului lui Dumnezeu spre a fi pastor. Unii dintre cei care învată adevărul prezent nu sunt familiarizati cu Biblia. Ei sunt asa de deficitari în cunoasterea Bibliei, încât le este greu să citeze corect, din memorie, un text al Scripturii. Gresind mereu în felul neîndemânatic în care gresesc, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Ei denaturează Scriptura, si fac ca Biblia să spună lucruri care nu sunt scrise în ea. Unii, care toată viata lor s-au condus după impulsuri, au crezut că educatia sau deplina cunoastere a Scripturilor n-avea nici o importantă dacă doar aveau Duhul. Dar Dumnezeu nu trimite Duhului Lui niciodată pentru a încuraja ignoranta. Cei care nu au cunostintă si care sunt în situatia că le este imposibil s-o obtină, Domnul poate, si are milă si binecuvântă, iar uneori binevoieste să-si facă desăvârsită tăria în slăbiciunea lor. Dar El consideră că e de datoria lor să studieze Cuvântul Său. Lipsa de cunoastere a stiintelor nu este o scuză pentru neglijarea studiului Bibliei, pentru că cuvintele inspiratiei sunt asa de lămurite, încât si cei neînvătati le pot întelege. Dintre toti oamenii de pe fata pământului, cei care se ocupă cu adevăruri solemne pentru aceste vremuri periculoase trebuie să înteleagă Biblia si să fie familiarizati cu dovezile credintei noastre. Dacă nu posedă o cunoastere a Cuvântului vietii ei n-au nici un drept să se apuce să-i învete pe altii în calea vietii. Pastorii trebuie să-si dea toată silinta, ca să unească cu credinta lor "fapta, cu fapta cunostinta, cu cunostinta, înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frati, cu dragostea de frati iubirea de oameni" (2 Petru 1,5-7). Unii dintre pastorii nostri au absolvit când de-abia au învătat primele principii ale învătăturii lui Hristos. Cei care sunt ambasadori pentru Hristos, care se află în locul Lui, cerând cu stăruintă sufletelor să se împace cu Dumnezeu, trebuie să fie calificati să prezinte, în mod inteligent, credinta noastră si să fie în stare să arate motivele sperantei lor cu blândete si teamă. Hristos a spus: "Cercetati Scripturile, pentru că socotiti că în ele aveti viată vesnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine" (Ioan 5,39). Pastorii care învată adevăruri nepopulare vor fi asaltati de oameni care sunt îmbolditi de Satana, si care, ca si stăpânul lor, pot să citeze usor Scriptura. Să fie, oare, slujitorii lui Dumnezeu mai prejos decât slujitorii lui Satana în mânuirea cuvintelor Inspiratiei? Întocmai ca si Hristos, ei trebuie să întâmpine Scriptura cu Scriptura. O, fie ca cei care slujesc lucrurilor sfinte să se trezească si, ca si cei din Berea, să cerceteze Scripturile zilnic! Fratilor din lucrare, vă rog fierbinte să studiati Scripturile cu rugăciune smerită pentru o inimă întelegătoare, ca să-i puteti învăta pe altii calea vietii, în mod desăvârsit. Sfatul, rugăciunile si exemplul vostru trebuie să fie o mireasmă de viată pentru viată, altfel sunteti necalificati să arătati altora calea vietii. Stăpânul cere tuturor slujitorilor Lui să-si îmbunătătească ta-lentele care le-au fost încredintate. Dar cu cât mai mult va cere El celor care mărturisesc a cunoaste calea vietii si care îsi iau asupra lor responsabilitatea de a-i călăuzi si pe altii pe ea. Apostolul Pavel l-a îndemnat pe Timotei: "Tu dar, copilul meu, întăreste-te în harul care este în Hristos Isus. Si ce-ai auzit de la mine, în fata multor martori, încredintează la oameni de încredere, care să fie în stare să învete si pe altii" (2 Tim. 2,1.2). Rezultatele strălucite, care au însotit lucrarea ucenicilor alesi ai lui Hristos, au fost efectul purtării în trupurile lor a mortii Domnului Isus. Unii dintre cei care au mărturisit despre Hristos au fost oameni neînvătati; dar în inimile lor era harul si adevărul, care le-au inspirat si curătit viata si le-au stăpânit toate actiunile. Ei au fost reprezentantii vii ai gândului si duhului Lui. Ei erau epistole vii, cunoscute si citite de toti oamenii. Erau urâti si persecutati de toti cei care nu voiau să primească adevărul pe care îl predicau ei, si care dispretuiau crucea lui Hristos. Oamenii păcătosi nu sunt împotriva unei forme de evlavie, nici nu resping o lucrare populară, care nu prezintă pentru ei nici o cruce de purtat. Inima firească nu va ridica nici o obiectie serioasă fată de o religie în care nu există nimic care să-l facă pe călcătorul de lege să tremure sau să asalteze inima si constiinta cu teribilele realităti ale judecătii de apoi. Arătarea Duhului si a puterii lui Dumnezeu este cea care provoacă opozitia si face ca inima firească să se răzvrătească. Adevărul care salvează sufletul nu trebuie doar să vină de la Dumnezeu, ci comunicarea lui către altii trebuie însotită de Duhul Său, altfel el cade fără putere înaintea influentelor care se opun. O, fie ca adevărul să cadă de pe buzele slujitorilor lui Dumnezeu cu asa putere, încât să-si croiască drum spre inimile oamenilor! Pastorii trebuie să fie îmbrăcati cu putere de sus. Când adevărul în simplitatea si puterea lui, asa cum este în Isus, este adus să mărturisească împotriva spiritului lumii, condamnând plăcerile captivante si farmecele stricăcioase, atunci se va vedea clar că nu există nici o legătură între Hristos si Belial. Inima firească nu poate discerne lucrurile Duhului lui Dumnezeu. Un pastor neconsacrat, care prezintă adevărul într-o manieră neînflăcărată, propria lui inimă nefiind miscată de adevărurile despre care vorbeste altora, nu va face decât rău. Orice efort pe care-l face doar coboară stindardul. Interesul egoist trebuie să fie înghitit de dorinta fierbinte pentru salvarea de suflete. Unii pastori au lucrat, nu pentru că nu puteau face altfel, nu pentru că asupra lor era un vai, ci doar pentru salariul pe care aveau să-l primească. Îngerul a spus: "Cine din voi va închide portile, ca să n-aprindeti focul pe altarul Meu? N-am nici o plăcere de voi, zice Domnul ostirilor, si darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute" (Maleahi 1,10). Este cu totul gresit să cumperi fiecare misiune care este făcută pentru Domnul. Vistieria Domnului a fost golită de către cei care n-au fost decât pagubă pentru lucrare. Dacă pastorii se predau pe deplin lucrării lui Dumnezeu si îsi consacră toate energiile pentru clădirea cauzei Sale, ei nu vor duce nici o lipsă. Cât priveste lucrurile vremelnice, ei au o parte mai bună decât Domnul lor si mai bună decât a ucenicilor alesi, pe care El i-a trimis să-l salveze pe omul care piere. Marele nostru Exemplu, care a fost în strălucirea slavei Tatălui Său, a fost dispretuit si lepădat de oameni. L-au urmărit repros si minciună. Alesii Săi, ucenicii, erau exemple vii ale vietii si spiritului Domnului lor. Ei au fost onorati cu biciuiri si închisoare; si în final, a fost partea lor de a-si pecetlui lucrarea cu propriul lor sânge. Când pastorii sunt interesati de lucrarea pe care o iubesc, ca de o parte a existentei lor, atunci pot să spună: "Cine ne va despărti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: 'Din pricina ta suntem dati mortii toată ziua; suntem socotiti ca niste oi de tăiat. Totusi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredintat că nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stăpânirile, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru" (Rom. 8,35-39).
"Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca si ei, un martor al patimilor lui Hristos, si părtas al slavei care va fi descoperită: păstoriti turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu, nu pentru un câstig mârsav, ci cu lepădare de sine. Nu ca si cum ati stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărteală, ci făcându-vă pilde turmei. Si când se va arăta Păstorul cel mare, veti căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei" (1 Petru 5,1-4).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
