| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 16
SPIRITUL LUMESC ÎN BISERICĂ
Iubiti fratii si surori din ....: La 12 iunie 1868, mi s-a arătat că iubirea de lume, în mare măsură, a luat locul iubirii de Dumnezeu. Voi sunteti asezati într-o regiune plăcută, una care este favorabilă pentru prosperitate lumească. În aceste locuri, sunteti într-un continuu pericol ca interesul vostru să fie înghitit de lume, strângându-vă comori pe pământ. Inima voastră va fi acolo unde este comoara voastră. Sunteti asezati acolo unde există ispita de a vă afunda mai adânc si tot mai adânc în lume, fiind într-o continuă goană după agoniseală; si, în timp ce sunteti angajati în felul acesta, mintea devine absorbită de îngrijorările acestei vieti, în asa măsură, încât să înlăture adevărata evlavie. Dar putini îsi dau seama de natura înselătoare a bogătiilor. Aceia care sunt dornici să adune bani sunt atât de concentrati asupra acestui singur scop, încât fac din religia lui Hristos o problemă secundară. Lucrurile spirituale nu sunt pretuite si nu sunt căutate, pentru că iubirea de câstig a eclipsat comoara cerească. Dacă pretul vietii vesnice ar fi evaluat după zelul, stăruinta si seriozitatea arătată de cei care mărturisesc a fi crestini, n-ar avea nici pe jumătate valoarea averilor pământesti. Comparati efortul serios de a obtine lucrurile acestui pământ, cu efortul apatic, slab si ineficace, de a câstiga spiritualitatea si comoara cerească. Nu e de mirare că experimentăm asa de putină influentă, care luminează din sanctuarul ceresc. Dorintele noastre nu sunt îndreptate spre acest loc; ele sunt îndreptate mai ales spre cele pământesti, care caută după lucrurile lumesti si care le neglijează pe cele vesnice. Prosperitatea orbeste ochii si înseală sufletul. Dumnezeu poate vorbi, dar fleacurile pământului ne împiedică să auzim glasul Lui.
Bătrânul nostru frate T. are pasiune pentru lucrurile acestui pământ, când ele ar trebui să fie înlăturate si el să fie copt pentru cer. Viata pe care o trăieste acum ar trebui s-o trăiască prin credintă în Fiul lui Dumnezeu; pasiunile lui ar trebuie să fie pentru o tară mai bună; el ar trebui să aibă un interes din ce în ce mai mic pentru comorile acestui pământ, în timp ce lucrurile vesnice, care sunt de cea mai mare importantă, ar trebui să-i atragă tot interesul. Zilele acestei puneri la probă sunt aproape încheiate. O, cât de putin timp rămâne pentru consacrare fată de Dumnezeu! Puterile lui sunt măcinate, mintea lui este ruinată si, în cel mai bun caz, serviciile lui trebuie să fie slabe; totusi, dacă sunt predate sincer si pe deplin, ele sunt pe deplin acceptate. O dată cu vârsta, frate T., ti-a crescut tot mai mult egoismul si o tot mai hotărâtă si serioasă iubire pentru comorile acestei sărmane lumi. Sora T. iubeste această lume. Ea este din fire egoistă. A suferit mult de infirmităti corporale. Dumnezeu a îngăduit să vină asupra ei această suferintă, totusi nu-i va îngădui lui Satana să-i ia viata. Dumnezeu a intentionat ca prin cuptorul suferintei să rupă legăturile cu comorile pământesti. Aceasta se putea face numai prin suferintă. Ea este una dintre cei al căror organism a fost otrăvit de medicamente. Luându-le, ea a făcut din sine, fără să stie, ceea ce este. Dumnezeu n-a îngăduit să-i fie luată viata, dar a prelungit anii de suferintă si de punere la probă a ei, ca să poată ajunge sfintită prin adevăr, curătită, albită si încercată, si, prin cuptorul suferintei, să-si piardă zgura si să devină mai pretioasă decât aurul cel fin, chiar decât aurul fin din Ofir. Iubirea de lume a ajuns atât de adânc înrădăcinată în inimile acestui frate si soră, încât va fi nevoie de o încercare severă pentru îndepărtarea ei. Iubite frate si soră, vouă vă lipseste consacrarea fată de Dumnezeu. Sunteti nesăbuiti în ceea ce priveste lucrurile lumesti. Lumea are putere să vă facă în ce să vă adaptati mintea după ea, în timp ce cele spirituale si ceresti nu pot aduce suficientă influentă spre a schimba mintea.
Bărbati si femei din ..., care mărturisiti a fi urmasi ai lui Hristos, de ce nu-L urmati pe El? De ce depuneti atâta nesăbuintă spre a dobândi comori pământesti, pe care nenorocirea le poate îndepărta atât de usor, si neglijati bogătiile cerului, comorile nemuritoare, nepieritoare? Mi-a fost arătat cazul sotiei fratelui U. Ea are dorinta de a face bine, dar are defecte care i-au pricinuit necaz, ei si prietenelor ei. Ea vorbeste prea mult. Ei îi lipseste experienta în lucrurile lui Dumnezeu si, dacă nu se converteste si nu se schimbă prin înnoirea mintii, ea nu va putea să stea în picioare în mijlocul pericolelor zilelor din urmă. Este nevoie de o lucrare în inimă. Atunci limba va fi sfintită. Există multă vorbărie, care este păcătoasă si trebuie evitată. Ea ar trebui să-si pună o strajă strictă înaintea usii buzelor ei si să-si tină limba în frâu, pentru ca cuvintele ei să nu facă rău. Ea ar trebui să înceteze să mai vorbească despre greselile altora, să stăruie asupra ciudăteniilor altora si să descopere infirmitătile altora. Astfel de conversatie este condamnabilă la oricare persoană. Ea nu este folositoare si, în mod categoric, e păcătoasă. Ea tinde numai spre rău. Vrăjmasul stie că, dacă este urmată această cale de cei care mărturisesc a fi urmasi ai lui Hristos, se deschide usa ca el să lucreze. Am văzut că atunci când surorile au de vorbit si se adună împreună, în general, Satana este prezent, pentru că îsi găseste de lucru. El stă alături să excite mintea si să scoată cât mai mult din avantajul pe care l-a câstigat. El stie că toată clevetirea aceasta, pălăvrăgeala si descoperirea secretelor si disecarea caracterului separă sufletul de Dumnezeu. Aceasta este moarte pentru spiritualitate si o nesimtită influentă religioasă. Sora U. păcătuieste mult cu limba. Prin cuvintele ei, ar trebui să aibă o influentă spre bine, dar adesea vorbeste la întâmplare. Uneori, cuvintele ei dau o înfătisare diferită lucrurilor decât sunt ele, iar alteori, exagerează. Si apoi, mai există si afirmatii false. Nu există intentia de a face afirmatii false, dar obiceiul de a vorbi si a vorbi mult despre lucruri care sunt nefolositoare a fost îndrăgit timp atât de îndelungat, încât ea a devenit nepăsătoare si indiferentă în vorbirea ei, si adesea, nu stie ea însăsi ceea ce afirmă. Aceasta nimiceste orice influentă spre bine, pe care ea poate s-o aibă. Este timpul ca, în privinta aceasta, să aibă loc o reformă totală. Societatea ei n-a fost pretuită cum ar fi trebuit, dacă ea nu s-ar fi dedat la această vorbărie păcătoasă. Crestinii trebuie să fie atenti cu privire la cuvintele lor. Niciodată nu trebuie să ducă rapoarte nefavorabile de la unul din prietenii lor la altul, mai ales dacă îsi dau seama că între ei există dezbinare. Este ceva crud a lăsa să se înteleagă sau a insinua ceva, ca si cum ai cunoaste multe în legătură cu acest prieten sau acea cunostintă despre care altii nu cunosc nimic. Astfel de aluzii merg mai departe, si creează impresii mai nefavorabile, decât a relata sincer faptele într-o manieră neexagerată. Câtă pagubă n-a suferit biserica lui Hristos din cauza acestor lucruri! Umblarea capricioasă si necontrolată a membrilor ei a făcut-o slabă ca apa. Încrederea a fost trădată de unii membri ai aceleiasi comunităti, si totusi, cei vinovati n-au intentionat să facă rău. Lipsa de întelepciune în alegerea subiectelor de conversatie a făcut mult rău. Conversatia trebuie să fie despre lucrurile spirituale si divine, dar a fost altfel. Dacă asocierea cu prietenii crestini este consacrată, în principal, îmbunătătirii mintii si a inimii, nu vor avea loc regrete, si ei vor putea privi înapoi, asupra întrevederii, cu satisfactie plăcută. Dar, dacă ceasurile sunt petrecute fără rost si în discutie usuratică, iar timpul pretios este folosit spre a diseca viata si caracterele altora, relatiile prietenesti se vor dovedi o sursă a răului, iar influenta voastră va fi o mireasmă de moarte spre moarte. Nu-mi pot aminti, în mod distinct, de toate persoanele din comunitatea voastră, care mi-au fost arătate; dar am văzut că multi au o mare lucrare de îndeplinit. Aproape toti vorbesc prea mult si există prea putină meditatie si rugăciune. La multi de acolo există prea mult egoism. Mintea este devotată eului si nu spre binele altora. Asupra voastră se află, în mare măsură, puterea lui Satana. Cu toate acestea, între voi există lumini pretioase si dintre cei care caută să umble în conformitate cu vointa lui Dumnezeu. Mândria si iubirea de lume sunt capcane si sunt o mare piedică pentru spiritualitate si crestere în har. Lumea aceasta nu este cerul crestinului, ci numai atelierul lui Dumnezeu, unde urmează să fim ajustati spre a ne uni cu îngerii fără păcat din cerul cel sfânt. Trebuie să ne educăm mintea noastră, în mod continuu, cu gânduri nobile, neegoiste. Educatia aceasta este necesară spre a pune astfel în functie puterile date nouă de Dumnezeu, ca Numele Lui să fie cel mai slăvit pe pământ. Noi suntem răspunzători de toate calitătile nobile, pe care ni le-a dat Dumnezeu, si a da acestor aptitudini o folosire, pe care El niciodată n-a intentionat ca noi s-o dăm, înseamnă a-I aduce o nerecunostintă infamă. Slujirea fată de Dumnezeu reclamă toate puterile fiintei noastre, si noi nu reusim să venim în întâmpinarea planului lui Dumnezeu, dacă nu aducem toate aceste puteri la o stare înaltă de dezvoltare si de educare a mintii, încât să-i placă să contemple lucrurile ceresti, să întărească si să înnobileze energiile sufletului prin actiuni drepte, care să-I aducă slavă lui Dumnezeu. Femei care mărturisesc a fi evlavioase, în general, nu reusesc să-si educe mintea. Ele o lasă să meargă necontrolată încotro vrea. Aceasta este o mare greseală. Se pare că multi n-au putere mintală. Ei nu si-au educat mintea să cugete; si, pentru că n-au făcut acest lucru, presupun că nu pot. Meditatia si rugăciunea sunt necesare spre a creste în har. Motivul pentru care nu există o stabilitate mai mare printre femei este lipsa cultivării mintii si a meditatiei. Lăsând mintea într-o stare de inactivitate, ele lasă pe seama altora să facă munca intelectuală, să plănuiască, să cugete si să-si amintească în locul lor, si astfel devin din ce în ce mai incapabile. Unele au nevoie să-si instruiască mintea prin exercitiu. Ele trebuie să se forteze să cugete. Cât timp depind de cineva care să cugete pentru ele, să le rezolve dificultătile si refuză să determine mintea să cugete, incapacitatea de aducere aminte, de a privi înainte si de a face deosebire va continua. Fiecare ins trebuie să facă eforturi spre a-si educa mintea. Am văzut că fratele V. ar trebui să dorească mai multă spiritualitate. Tu nu ai acea încredere linistită în Dumnezeu, pe care El cere s-o ai. Tu nu-ti instruiesti mintea în directia spiritualitătii. Te dedai la prea multe discutii zadarnice si nenecesare, care fac rău sufletului tău si influentei tale. Trebuie să încurajezi linistea sufletească si tăria morală. Te iriti usor; ai simtăminte puternice si-ti exprimi în termeni tari simpatiile si antipatiile. Ai nevoie de mai multă religie bună, care să aibă asupra ta o influentă alinătoare. Ai fost invitat să înveti de la Hristos, care este blând si smerit cu inima. Lectie pretioasă! Dacă este bine învătată, ea va transforma întreaga viată. Vorbirea usuratică si ieftină este păgubitoare, pentru înaintarea ta spirituală. Tu trebuie să doresti desăvârsirea caracterului si să lasi ca influenta ta să vorbească despre Dumnezeu în cuvintele si faptele tale. Trebuie să-L cauti serios pe Domnul si să iei o sorbitură mai adâncă din fântâna adevărului, pentru ca influenta lui să-ti poată sfinti viata. Mintea ta are prea mult de-a face cu lumea. Tu ar trebui să te interesezi de o viată mai bună decât aceasta. N-ai timp de pierdut, grăbeste-te si foloseste cele câteva ceasuri de punere la probă. Sotia ta are prea multă mândrie si egoism. Dumnezeu o trece prin cuptorul suferintei pentru a îndepărta aceste pete din caracterul ei. Ea trebuie să fie foarte atentă, ca focul suferintei să nu se aprindă zadarnic asupra ei. El trebuie să îndepărteze zgura si s-o aducă mai aproape de Dumnezeu, făcând-o mai spirituală. Iubirea ei de lume trebuie să moară. Iubirea de sine trebuie biruită si vointa ei să fie înghitită de vointa lui Dumnezeu. Mi s-a arătat că iubirea de lume L-au despărtit pe Isus de biserică, în mare măsură. Dumnezeu cheamă la o schimbare, o predare a tuturor fată de El. Dacă mintea nu este educată să stăruie asupra subiectelor religioase, ea va fi, în acest domeniu de activitate, slabă si plăpândă. Dar în acest timp, stăruind asupra întreprinderilor lumesti ea va fi puternică; pentru că în acest domeniu a fost cultivată si s-a întărit prin exercitiu. Cauza pentru care este atât de greu pentru bărbati si femei să trăiască o viată religioasă este aceea că ei nu-si exersează mintea în ceea ce priveste evlavia. Ea este educată să actioneze în directie opusă. Dacă mintea nu este exersată în mod continuu, spre a obtine cunostintă spirituală si să caute să înteleagă taina evlaviei, ea este incapabilă să aprecieze lucrurile vesnice, pentru că ea nu are experientă în privinta aceasta. Aceasta este cauza pentru care aproape toti consideră grea lucrarea de a-I sluji Domnului. Când inima ta este împărtită, stăruind, în principal, asupra lucrurilor lumii, si numai putin asupra lucrurilor lui Dumnezeu, acolo nu poate fi o crestere a puterii spirituale. Întreprinderile lumesti reclamă participarea cea mai mare a mintii, care solicită exersarea puterilor ei, de aceea, în această privintă, există tărie si putere spre a revendica din ce în ce mai mult interesul si atasamentul, în timp ce este rezervat din ce în ce mai putin timp pentru a ne consacra lui Dumnezeu. Este imposibil ca sufletul să prospere, în timp ce rugăciunea nu este exercitiul special al mintii. Numai rugăciunea familială sau publică nu este suficientă. Rugăciunea în taină este foarte importantă; în singurătate, sufletul este dezvăluit pentru ochiul cercetător al lui Dumnezeu, si fiecare motiv este cercetat îndeaproape. Rugăciune tainică! Ce pretioasă este! Sufletul, comunicând cu Dumnezeu! Rugăciunea în taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu, Auzitorul de rugăciune. Nici o ureche curioasă nu trebuie să primească povara unor astfel de cereri. În rugăciunea în taină, sufletul este liber de influenta din jur, liber de emotie. Linistită, dar fierbinte, ea se va înălta tinzând după Dumnezeu. Rugăciunea în taină este adesea denaturată, si scopul ei plăcut este pierdut prin rugăciune cu voce tare. În loc de încredere calmă, linistită si credintă în Dumnezeu, în loc ca sufletul să se prezinte cu glas încet si smerit, vocea este ridicată la mare înăltime, excitarea este încurajată si rugăciunea în taină îsi pierde sacra ei influentă. Există o furtună de simtăminte, o furtună de cuvinte, ceea ce face imposibil să se discearnă vocea slabă si linistită, care vorbeste sufletului, în timp ce este angajat în adevărată consacrare tainică si sinceră. Rugăciunea în taină, îndeplinită cum trebuie, aduce mult bine. Dar rugăciunea care este făcută în public pentru familia întreagă si pentru vecinătate nu este rugăciunea în taină, chiar dacă se crede a fi, si prin ea nu se primeste putere divină. Dulce si constantă va fi influenta care emană de la El, care vede în ascuns si a Cărui ureche este deschisă să răspundă rugăciunii care se înaltă din inimă. Prin credintă calmă si simplă, sufletul tine legătura cu Dumnezeu si adună pentru sine raze de lumină spre a-l întări si sprijini, ca să reziste luptelor lui Satana. Dumnezeu este turnul tăriei noastre. Isus ne-a lăsat Cuvântul: "Vegheati, dar, pentru că nu stiti când va veni stăpânul casei, sau seara, sau la miezul noptii, sau la cântarea cocosilor, sau dimineata. Temeti-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: 'Vegheati!'" (Marcu 13,35-37). Noi veghem si asteptăm revenirea Stăpânului, care trebuie să aducă dimineata, ca nu cumva, venind pe neasteptate, să ne găsească dormind. La ce timp se face referire aici? Nu la arătarea lui Hristos pe norii cerului spre a găsi pe poporul Lui adormit. Nu, ci la revenirea Lui de la slujirea Sa în locul prea sfânt al Sanctuarului ceresc, când Se dezbracă de îmbrăcămintea Sa preotească, si Se îmbracă cu hainele răzbunării, si când se dă porunca: "Cine este nedrept, să fie nedrept si mai departe; cine este întinat să se întineze si mai departe; cine este fără prihană să trăiască si mai departe fără prihană. Si cine este sfânt să se sfintească si mai departe!" (Apoc. 22,11). Când Isus încetează să mai mijlocească pentru om, cazurile tuturor sunt hotărâte pentru totdeauna. Acesta este timpul socotelii cu slujitorii Săi. Pentru cei care au neglijat pregătirea curătiei si sfinteniei, care-i face în stare s fie cei care asteaptă să spună bun venit Domnului lor, soarele apune mohorât în întuneric si nu mai răsare din nou. Punerea la probă se încheie; mijlocirea lui Hristos din ceruri încetează. În final, timpul acesta vine pe neasteptate asupra tuturor, si cei care au neglijat să-si curete sufletele, prin ascultare de adevăr, sunt găsiti dormind. Ei au obosit, asteptând si veghind, au ajuns nepăsători cu privire la venirea Stăpânului lor. Ei nu mai doreau arătarea Lui si credeau că nu mai era nevoie de o astfel de continuă si stăruitoare veghere. Au fost dezamăgiti în asteptările lor si ar putea să fie din nou. Ei au conchis că mai era suficient timp spre a se trezi. Voiau să fie siguri că nu pierd ocazia spre a-si asigura o comoară pământească. Ar fi mai usor să se obtină tot ce se poate de la această lume. Si asigurându-si acest obiectiv, ei au pierdut orice dorintă fierbinte si interes fată de arătarea Stăpânului lor. Au devenit indiferenti si fără grijă, ca si cum venirea Lui ar fi încă în depărtare. Dar, în timp ce interesul lor este adâncit în câstigurile lor lumesti, lucrarea din Sanctuarul ceresc este încheiată, si ei sunt nepregătiti. Dacă acestia ar fi stiut că lucrarea lui Hristos din Sanctuarul ceresc se va încheia în curând, cât de diferit s-ar fi comportat si cât de seriosi ar fi vegheat! Stăpânul, anticipând toate acestea, le dă la timp avertizarea, poruncindu-le să vegheze. El vorbeste deslusit despre caracterul neasteptat al revenirii Sale. El nu măsoară timpul, ca nu cumva noi să neglijăm pregătirea de fiecare clipă si, în indolenta noastră, să privim înainte spre timpul când credem că El va veni si să amânăm pregătirea. "Vegheati, deci; pentru că nu stiti" (Marcu 13,35). Totusi, această nesigurantă si neasteptare prezisă nu reuseste să ne trezească, în sfârsit, din amorteală la veghere serioasă si să ne stimuleze vegherea, pentru Stăpânul cel asteptat. Cei care n-au fost găsiti asteptând si veghind, în cele din urmă, sunt surprinsi în necredinciosia lor. Stăpânul vine si, în loc ca ei să fie gata să-I deschidă imediat, sunt cuprinsi de atipeală lumească si, în cele din urmă sunt pierduti. Mi-a fost prezentată o grupă în contrast cu cea descrisă. Ei asteptau si vegheau. Privirea lor era îndreptată spre ceruri si cuvintele Stăpânului erau pe buzele lor: "Ce vă zic vouă, zic tuturor: 'Vegheati!'" (Marcu 13,37). "Vegheati dar, pentru că nu stiti când va veni stăpânul casei, sau seara, sau la miezul noptii, sau la cântatul cocosilor, sau dimineata. Temeti-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind" (Marcu 13,35-37). Domnul sugerează o amânare înainte ca, în cele din urmă, să se arate zorii diminetii. Dar El n-avea să le dea cale liberă pentru oboseală, nici să slăbească în vegherea lor serioasă, pentru că dimineata nu s-a arătat asa de curând cum o asteptau ei. Unii dintre asteptători mi-au fost arătati ca privind în sus. Ei se încurajau unul pe altul, repetând aceste cuvinte: "Prima si a doua strajă au trecut. Suntem în straja a treia, asteptând si veghind pentru revenirea Stăpânului. Acum mai rămâne doar o mică perioadă de veghere". Pe unii i-am văzut că oboseau; privirea lor era îndreptată în jos, si erau absorbiti de lucrurile pământesti, si au fost necredinciosi în veghere. Ei spuneau: "Am asteptat Stăpânul în prima strajă, dar am fost dezamăgiti. Am crezut că, cu sigurantă, El va veni în straja a doua, dar ea a trecut si El n-a venit. Noi putem fi dezamăgiti din nou. Nu trebuie să fim atât de meticulosi. El poate să nu vină în straja următoare. Noi suntem în straja a treia, si acum credem că cel mai bine este să strângem comoara noastră pe pământ, ca să putem fi siguri în caz de lipsă." Multi dormeau, amortiti de îngrijorările acestei vieti si ademeniti de înselăciunea bogătiilor din pozitia lor de asteptare si veghere. Mi-au fost prezentati îngeri care priveau cu deosebit interes să observe cu grijă înfătisarea celor obositi, dar veghetori credinciosi, ca nu cumva să fie prea greu încercati si să se prăpădească sub povara si greutătile dublate puternic din cauză că fratii lor s-au abătut de la vegherea lor si au ajuns îmbibati de grijile lumesti si ispititi de prosperitatea lumească. Îngerii ceresti sunt îndurerati de faptul că cei care mai înainte vegheau, prin indolenta si necredinciosia lor, măreau necazul si poverile celor care se străduiau, în mod serios si stăruitor, să-si păstreze pozitia de asteptare si veghere. Am văzut că era imposibil să ai sentimentele si interesele absorbite de grijile lumesti spre a fi înmultite bogătiile pământesti si totusi să fii în pozitia de asteptare si veghere, asa cum a poruncit Mântuitorul nostru. Îngerul a spus: "Ei îsi pot asigura numai o singură lume. Pentru ca să dobândească comoara cerească, ei trebuie s-o sacrifice pe cea pământească. Ei nu pot avea amândouă lumile." Am văzut cât de necesară era continuarea vegherii credincioase pentru a scăpa de cursele amăgitoare ale lui Satana. El îi conduce pe cei care trebuie să astepte si să vegheze, să înainteze un pas spre lume; ei n-au intentia să meargă mai departe, dar acel singur pas i-a îndepărtat mult de Isus si a făcut să fie mai usor de făcut pasul următor; si astfel se face spre lume pas după pas, până când deosebirea dintre ei si lume este doar o mărturisire, numai cu numele. Ei si-au pierdut specificul lor, caracterul sfânt, si nu mai este nimic de asteptat ca mărturisirea să-i deosebească de iubitorii de lume din jurul lor. Am văzut că veghere după veghere apartineau trecutului. Să existe din cauza aceasta o lipsă de vigilentă? O, nu! Este mare nevoie de veghere continuă, pentru că acum clipele sunt mai putine decât înainte de trecerea primei străji. Acum, perioada de asteptare este în mod necesar mai scurtă decât la început. Dacă am vegheat atunci cu vigilentă neabătută, cu cât mai mult este nevoie de o îndoită veghere în cea de a doua strajă. Trecerea de a doua strajă ne-a adus la a treia, si acum este de neiertat ca vegherea noastră să slăbească. Straja a treia ne cheamă la o întreită seriozitate. A deveni acum nerăbdători ar însemna să ne pierdem toată vegherea serioasă si stăruitoare de mai înainte. Îndelunga noapte întunecoasă este apăsătoare; dar dimineata este amânată din îndurare, pentru că, dacă Stăpânul ar veni, atât de multi ar fi găsiti nepregătiti. Dorinta lui Dumnezeu ca poporul Lui să nu piară este cauza pentru o amânare atât de îndelungată. Dar venirea diminetii pentru cei credinciosi sau a noptii pentru cei necredinciosi este gata să se arate. Prin asteptare si veghere, poporul lui Dumnezeu trebuie să-si arate caracterul lui deosebit, despărtirea lui de lume. Prin pozitia noastră de asteptare, trebuie să arătăm că suntem, într-adevăr, străini si călători pe pământ. Deosebirea dintre cei care iubesc lumea si cei care-L iubesc pe Hristos este atât de clară, încât este evidentă. În timp ce cei din lume au cu totii dorinta si ambitia de a-si asigura comori pământesti, copiii lui Dumnezeu nu se conformează lumii, ci, prin pozitia lor de seriosi veghetori si asteptători, dovedesc că ei sunt schimbati. Deoarece căminul lor nu este în această lume, ei sunt în căutarea unei patrii mai bune, chiar a celei ceresti. Sper, iubitii mei frati si surori, că nu veti trece cu privirea peste aceste cuvinte, fără să tineti întru-totul seamă de importanta lor. Când bărbatii din Galileea stăteau si priveau hotărâti spre cer, spre a vedea pentru o clipă, dacă era posibil, pe Mântuitorul lor înăltându-Se, doi bărbati îmbrăcati în alb, îngeri ceresti, trimisi să-i mângâie pentru pierderea prezentei Mântuitorului lor, stăteau alături de ei si-i întrebau: "Bărbati Galileeni, de ce stati si vă uitati spre cer? Acest Isus care S-a înăltat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelasi fel cum L-ati văzut mergând la cer" (Fapte 1,11). Dumnezeu intentionează ca poporul Său să-si îndrepte privirea spre cer, asteptând arătarea în slavă a Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos. În timp ce atentia celor lumesti este îndreptată spre diferite întreprinderi, a noastră trebuie să fie îndreptată spre ceruri. Credinta noastră trebuie să fie departe si tot mai departe, în măretele taine ale comorii ceresti, atrăgând pretioasele raze de lumină divină din Sanctuarul ceresc să lumineze în inimile noastre, asa cum strălucesc pe fata lui Isus. Batjocoritorii râd de cei care asteaptă, veghează si întreabă: "Unde este făgăduinta venirii Lui? Voi ati fost dezamăgiti. Angajati-vă acum cu noi si veti prospera în lucrurile lumesti. Veti avea câstig, veti obtine bani si veti fi onorati de lume." Asteptătorii privesc în sus si răspund: "Noi veghem". Si întorcându-se de la plăcerile pământesti si faimă lumească, si de la înselăciunea bogătiilor, ei se arată a fi în acea pozitie. Prin veghere, ei ajung puternici; biruiesc nepăsarea, egoismul si iubirea de comoditate. Asupra lor se aprinde focul suferintei si timpul de asteptare pare lung. Uneori, se întristează si credinta le sovăie, dar se reînsufletesc din nou, biruiesc temerile si îndoielile lor: "Eu veghez, eu astept revenirea Domnului meu. Mă voi bucura în necaz, suferintă si în nevoi." Dorinta Domnului nostru este ca noi să veghem astfel ca atunci când El va veni si va bate, să-I putem deschide imediat. Asupra celor pe care El îi găseste veghind, este pronuntată o binecuvântare: "El se va încinge, îi va pune să sadă la masă, si se va apropia să le slujească" (Luca 12,37). În aceste zile de pe urmă, cine dintre noi va fi onorat atât de deosebit de către Stăpânul celor adunati? Suntem pregătiti ca, fără întârziere, să-I deschidem imediat si să-L invităm să intre? Vegheati, vegheati, vegheati. Aproape toti au încetat vegherea si asteptarea lor. Noi nu suntem gata să-I deschidem de îndată. Iubirea de lume ne-a ocupat într-atât cugetele, încât privirea noastră nu este îndreptată în sus, ci în jos, către pământ. Noi ne grăbim si ne angajăm cu zel si seriozitate în diferite întreprinderi, dar Dumnezeu este uitat si comoara cerească nu este pretuită. Nu suntem într-o pozitie de asteptare si veghere. Iubirea de lume si înselăciunea bogătiilor ne-au întunecat credinta si nu dorim cu înfocare, si nici nu iubim arătarea Mântuitorului nostru. Noi încercăm prea tare să îngrijim de eul nostru. Suntem nelinistiti si, în mare măsură, ne lipseste o încredere fermă în Dumnezeu. Multi se îngrijorează si lucrează, născocesc si plănuiesc, temându-se că s-ar putea să sufere lipsuri materiale. Ei nu-si pot permite să-si ia timp pentru rugăciune sau să ia parte la adunări religioase si, în purtarea lor de grijă pentru ei însisi, nu-i lasă lui Dumnezeu nici o sansă să le poarte de grijă. Si Domnul nu face mult pentru ei, pentru că ei nu-I dau nici o ocazie. Ei fac prea mult pentru ei însisi si cred si se încred în Dumnezeu prea putin. Iubirea de lume are o putere teribilă asupra poporului căruia Domnul i-a poruncit să vegheze si să se roage tot timpul, ca nu cumva, venind pe neasteptate, să-i găsească dormind. "Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeste cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământesti, pofta ochilor si lăudărosia vietii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Si lumea si pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac" (1 Ioan 2,15-17). Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu, care mărturiseste a crede adevărul prezent, nu asteaptă si nici nu veghează. Credinciosii îsi măresc averile si îsi strâng comori pe pământ. Ajung bogati în lucruri lumesti, dar nu bogati în Dumnezeu. Ei nu cred în scurtimea timpului; nu cred că sfârsitul tuturor lucrurilor este aproape, că Hristos este la usă. Ei pot mărturisi multă credintă; dar îsi înseală propriile suflete, pentru că vor consuma toată credinta pe care o posedau în realitate. Lucrările lor le arată caracterul credintei si mărturisesc celor din jurul lor că venirea lui Hristos nu are să aibă loc în această generatie. După cum este credinta lor, asa vor fi si faptele lor. Ei sunt pregătiti să rămână în această lume. Ei adaugă casă lângă casă si tarină lângă tarină si sunt cetăteni ai acestei lumi. Situatia săracului Lazăr, care se hrănea cu fărâmiturile de la masa omului bogat, este preferabilă acestor mărturisiri. Dacă ar fi mărturisit credintă adevărată, în loc să-si înmultească averile pe pământ, ei le-ar vinde la pret scăzut, eliberându-se de lucrurile stânjenitoare ale pământului si ar transfera averea din fata lor în ceruri. Atunci interesul si inimile lor vor fi acolo, pentru că inima omului va fi acolo unde este cea mai mare comoară a lor. Multi dintre cei ce mărturisesc a crede adevărul mărturisesc că ceea ce pretuiesc ei cel mai mult este în această lume. De aceea au ei griji, neliniste obositoare si trudă. A păstra si a adăuga în plus la averea pe care o au este studiul vietii lor. Ei au transferat în cer atât de putin, au în depozitul comorii ceresti atât de putin, încât sufletele lor nu sunt atrase, în mod special, spre acea patrie mai bună. Ei au depus mari stocuri în întreprinderile acestui pământ, si aceste investitii, ca si magnetul, le atrag mintea în jos, de la cele ceresti si nepieritoare la cele pământesti si stricăcioase. "Unde este comoara voastră, acolo va fi si inima voastră" (Matei 6,21). Egoismul îi încinge pe multi ca si cu o cingătoare de fier. Aceasta este "ferma mea", "bunurile mele", "negustoria mea", "marfa mea". Chiar si cerintele obisnuitei binefaceri sunt tratate cu nepăsare de către ei. Bărbati si femei care mărturisesc că asteaptă si iubesc revenirea Domnului lor sunt predati eului. Ei s-au despărtit de ce este nobil si divin. Iubirea de lume, pofta firii pământesti, pofta ochilor si lăudărosia vietii s-au alipit atât de mult de ei, încât sunt orbiti. Lumea i-a corupt si nu mai pot să vadă. Discută despre iubirea fată de Dumnezeu, dar roadele lor nu lasă să se vadă iubirea exprimată de ei. Ei Îl jefuiesc cu zecimile si darurile, iar blestemul nimicitor al lui Dumnezeu este asupra lor. Adevărul le-a luminat calea pe fiecare latură. Dumnezeu a lucrat, în mod minunat, la salvarea sufletelor din casele lor, dar unde le sunt darurile prezentate Lui, drept multumiri de recunostintă pentru toate semnele de îndurare fată de ei? Multi dintre ei sunt tot atât de nerecunoscători, ca si fiintele fără ratiune. Sacrificiul pentru om a fost nemărginit de mare, peste ceea ce întelege cel mai puternic intelect, totusi, oameni care pretind că sunt părtasi la aceste beneficii ceresti, care au fost cumpărate cu un pret atât de mare, sunt din cale-afară de egoisti spre a face vreun sacrificiu adevărat pentru Dumnezeu. Mintea lor este la lume. În Psalmul 49, citim: "Ei se încred în avutiile lor, si se fălesc cu bogătia lor cea mare. Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să-I dea lui Dumnezeu pretul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului este asa de scumpă, că nu se va face niciodată" (Ps. 49,6-8). Dacă ar tine seama si ar putea să aprecieze, într-o mică măsură, sacrificiul imens făcut de Hristos, toti s-ar simti mustrati pentru teama si egoismul lor cel mare. "Dumnezeul nostru vine si nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, si împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre ceruri sus, si spre pământ, ca să judece pe poporul Său: 'Strângeti-Mi pe credinciosii Mei, care au făcut legământ cu Mine, prin jertfă'" (Ps. 50,3-5). Din cauza egoismului si a iubirii de lume, Dumnezeu este uitat si multi au sărăcie sufletească si strigă: "Sărăcia mea, sărăcia mea". Dumnezeu a împrumutat mijloace poporului Său spre a-i pune pe credinciosi la încercare, spre a le testa adâncimea mărturisitei lor iubiri fată de El. Unii vor pleca de la El si, mai degrabă, vor renunta la comoara lor cerească decât să micsoreze averile pământesti, spre a face un legământ cu El, prin jertfă. El îi cheamă la jertfă; dar iubirea de lume le astupă urechile si nu vor să audă. M-am uitat să văd care dintre cei care au mărturisit că asteaptă venirea lui Hristos au bunăvointa de a jertfi daruri lui Dumnezeu din belsugul lor. Am putut să văd câtiva dintre cei umili si săraci, care, ca si văduva săracă, s-au restrâns la maximum si au dăruit bănutul lor. Fiecare astfel de dar este socotit de Dumnezeu ca o comoară pretioasă. Dar cei care procură bani si-i adaugă la averea lor sunt mult rămasi în urmă. Ei nu fac nimic în comparatie cu ceea ce ar putea face. Ei se abtin si-L jefuiesc pe Dumnezeu, pentru că le este teamă să nu ajungă să ducă lipsă. Ei nu îndrăznesc să se încreadă în Dumnezeu. Aceasta este una dintre cauzele pentru care, ca popor, suntem asa de bolnăviciosi si atât de multi coboară în morminte. Lacomii sunt printre noi. Oameni, care n-au nimic în această lume, care sunt săraci si depind de munca lor, au fost si sunt tratati zgârcit si nedrept. Iubitorii de lume, cu o fată aspră si o inimă si mai împietrită, au plătit în silă mica sumă câstigată prin muncă grea. Exact asa fac si cu Stăpânul lor, ai cărui slujitori mărturisesc că sunt. Exact cu acelasi fel de părere de rău pun ei si în tezaurul lui Dumnezeu. Omul din parabolă nu mai avea unde să-si păstreze bunurile, si Domnul a scurtat viata lui nefolositoare. Tot asa îi va trata pe multi. Cât de greu este, în acest veac stricat, să te abtii să devii lumesc si egoist. Cât de usor este să devii nerecunoscător fată de Dătătorul tuturor îndurărilor noastre. Este nevoie de multă veghere si multă rugăciune, spre a păzi sufletul cu toată străduinta. "Luati seama, vegheati si rugati-vă; căci nu stiti când va veni vremea aceea" (Marcu 13,33).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
