| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Marturia 16
DESPĂRTIREA DE LUME
Iubiti frati si surori: Dumnezeu a intentionat ca lumina bisericii să sporească si să devină strălucitoare si tot mai strălucitoare, până la miezul zilei. Poporului lui Dumnezeu îi sunt făcute făgăduinte pretioase, cu conditia ascultării. Dacă L-ati fi urmat întru-totul pe Domnul, asemenea lui Caleb si Iosua, El si-ar fi mărit puterea în mijlocul vostru. Păcătosii s-ar fi convertit, si cei apostaziati s-ar fi îndreptat prin influenta voastră; si chiar vrăjmasii credintei noastre, desi ar fi putut să se opună si să vorbească împotriva adevărului, nu ar fi putut decât să admită că Dumnezeu era cu voi. Multi dintre cei care mărturisesc a fi poporul deosebit al lui Dumnezeu sunt atât de asemănători cu lumea, încât caracterul lor deosebit nu este sesizat si este dificil să faci deosebirea între "cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel nu nu-I slujeste" (Mal. 3,18). Dumnezeu ar face mari lucrări pentru poporul Lui dacă credinciosii ar iesi din lume si ar fi despărtiti de ea. Dacă ei s-ar preda să fie condusi de El, i-ar lăuda peste tot pământul. Martorul Credincios spune: "Stiu faptele tale" (Apoc. 3,1). Îngeri ai lui Dumnezeu, care slujesc celor ce vor fi mostenitori ai mântuirii, sunt la curent cu situatia tuturor si cunosc exact câtă credintă are fiecare individ. Necredinta, mândria, lăcomia si iubirea de lume, care continuă să existe în inimile poporului care mărturiseste a fi al lui Dumnezeu, i-a îndurerat pe îngerii fără păcat. Când au văzut că în inimile multora dintre cei care mărturisesc a fi urmasi ai lui Hristos există păcate grele si impertinente, si că Dumnezeu a fost dezonorat prin umblarea lor nestatornică si strâmbă, îngerii au început să plângă. Si totusi, cei mai gresiti, cei care pricinuiesc cea mai mare slăbiciune în biserică si aduc o pată pe sfânta lor mărturisire, nu par să fie alarmati sau convinsi că sunt vinovati, ci par să simtă că ei cresc în Domnul. Multi cred că se află pe temelia cea bună, că au adevărul. Ei se bucură de claritatea lui si se laudă cu puternicele argumente, ca dovadă a corectitudinii pozitiei noastre. Unii ca acestia se cred printre cei alesi, poporul ales al lui Dumnezeu, totusi ei nu au experienta prezentei Sale si puterea de a-i salva de cedarea la ispită si nebunie. Acestia mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu si, totusi, faptele lor Îl tăgăduiesc. Cât de mare este întunericul lor! Iubirea de lume la multi si înselăciunea bogătiilor la altii, au redus la tăcere Cuvântul si ei au ajuns neroditori. Mi-a fost arătat că biserica din ..... s-a împărtăsit de spiritul lumii si a devenit rece, într-o măsură alarmantă. Când sunt făcute eforturi pentru a pune lucrurile în ordine în biserică si a aduce poporul pe pozitia pe care Dumnezeu doreste ca el s-o ocupe, o grupă va fi influentată de lucrare si va face eforturi serioase de a trece prin întuneric spre lumină. Dar multi nu stăruie îndeajuns în eforturile lor spre a-si da seama de influenta sfintitoare a adevărului asupra inimii si vietii lor. Grijile lumii ocupă în asa măsură mintea, încât cercetarea de sine si rugăciunea în taină sunt neglijate. Armura este abandonată si Satana are acces liber la ei, amortindu-le sensibilitătile si făcându-i să fie nebănuitori fată de vicleniile lui. Unii nu manifestă nici o dorintă să-si cunoască starea si să scape de cursele lui Satana. Ei sunt bolnăviciosi si muribunzi. Uneori, sunt încălziti de focul altora, totusi, sunt aproape înghetati de formalism, mândrie si de influenta lumii, încât nu simt nevoia de ajutor. Sunt multi care duc lipsă de spiritualitate si haruri crestine. O responsabilitate solemnă ar trebui să apese zilnic asupra lor, când văd vremurile periculoase în care trăim si influentele stricăcioase care abundă în jurul nostru. Pentru a fi părtasi la natura divină, ei trebuie să scape de stricăciunea care este în lume. Fratii acestia au nevoie de o adâncă si temeinică experientă în lucrurile lui Dumnezeu, iar aceasta poate fi obtinută numai printr-un efort din partea lor. Pozitia lor le cere să aibă seriozitate si stăruintă neabătută, ca să nu fie găsiti dormind la posturile lor. Satana si îngerii lui nu dorm. Urmasii lui Hristos trebuie să fie unelte ale dreptătii, lucrători, pietre vii, transmitători de lumină, ca să poată încuraja prezenta îngerilor ceresti. Lor li se cere să fie canale, prin care să curgă spiritul adevărului si al dreptătii. Multi s-au împărtăsit în asa de mare măsură de spiritul si influenta lumii, încât procedează ca lumea. Ei au simpatiile si antipatiile lor si nu discern frumusetea de caracter. Comportamentul lor nu este îndrumat după principiile curate al crestinismului; de aceea ei se gândesc numai la ei însisi, la plăcerile si bucuriile lor, cu desconsiderarea altora. Ei nu sunt sfintiti prin adevăr, de aceea nu înteleg unitatea urmasilor lui Hristos peste tot în lume. Cei care sunt cel mai mult iubiti de Dumnezeu sunt cei care posedă cea mai mică încredere de sine si sunt împodobiti cu un spirit blând si linistit; ale căror vieti sunt curate si neegoiste si ale căror inimi sunt, prin bogata măsură a spiritului lui Hristos, înclinate spre ascultare, dreptate, curătie si sfintire adevărată. Dacă toti ar fi consacrati lui Dumnezeu, de la ei ar străluci o lumină pretioasă, care ar avea o influentă directă asupra tuturor celor ce vin în contact cu ei. Dar toti au nevoie de o lucrare pentru ei. Unii sunt departe de Dumnezeu, schimbători si ca apa de nestatornici; ei nu înteleg ce înseamnă sacrificiul. Când îsi doresc vreo satisfactie specială sau plăcere, ori îmbrăcăminte, ei nu stau să cugete dacă pot sau nu pot să se lipsească de acel articol, sau să-si refuze plăcerea spre a face un dar de bunăvoie lui Dumnezeu. Cât de multi au luat în considerare faptul că Dumnezeu le cere să facă vreun sacrificiu? Desi acesta ar putea fi de mai mică valoare decât acela al omului bogat, care dispune de miile lui, totusi, ceea ce înseamnă într-adevăr lepădarea de sine va fi un sacrificiu pretios, o jertfă pentru Dumnezeu. Acesta va fi o mireasmă plăcut mirositoare si se va înălta de pe altarul lui ca parfumul de tămâie. Tinerii nu sunt îndreptătiti să facă exact ce le place cu banii lor, fără să tină seamă de cerintele lui Dumnezeu. Ei ar trebui să spună împreună cu David: "Nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic" (2 Sam. 24,24). O grămadă de bani au fost cheltuiti spre a face copii după portretele lor. Dacă s-ar putea socoti suma dată pictorului în acest scop, aceasta s-ar ridica la o sumă destul de mare. Si acesta nu este singurul fel în care banii sunt cheltuiti, investiti pentru satisfacerea de sine, de la care nu se primeste nici un câstig. Prin această cheltuială, ei n-au îmbrăcat sau hrănit pe văduve, nu i-au ajutat pe orfanii, nu i-au hrănit pe cei flămânzi si nu i-au îmbrăcat cei goi. În timp ce banii sunt cheltuiti fără sens, în satisfacerea de sine, lui Dumnezeu Îi sunt aduse daruri mici, aproape cu neplăcere. Cât de mult din salariul câstigat de cei tineri îsi găseste drum spre tezaurul lui Dumnezeu, spre a ajuta la înaintarea lucrării de câstigare de suflete? Ei dau o para în fiecare săptămână, si socotesc că dau mult. Dar n-au simtământul că sunt tot atât de mult ispravnici ai lui Dumnezeu asupra putinului lor, cum sunt si cei bogati asupra marilor lor averi. Dumnezeu a fost jefuit si s-au lăsat în voia pasiunilor lor, au tinut seamă de plăcerea lor, si-au satisfăcut gustul, fără a se gândi că El va face o cercetare amănuntită despre cum au folosit ei bunurile Lui. Când unii ca acestia satisfac fără ezitare presupusele lor lipsuri si retin de la Dumnezeu darul pe care ar trebui să-l facă, El nu va accepta mica sumă pe care o pun ei în vistieria Lui, mai mult, decât a acceptat darul lui Anania si al lui Safira, sotia lui, care si-au propus să-L jefuiască prin darurile lor. În general, tinerii din mijlocul nostru sunt aliati cu lumea. Dar câtiva sustin o luptă deosebită împotriva vrăjmasului lăuntric, câtiva au o dorintă serioasă, nerăbdători să cunoască si să facă voia lui Dumnezeu. Sunt putini cei ce sunt flămânzi si însetati după neprihănire, si cei care cunosc ceva despre Duhul lui Dumnezeu, ca unul care mustră si mângâie. Unde sunt misionarii? Unde sunt cei care se leapădă de sine, cei care se sacrifică pe sine? Unde sunt purtătorii de cruce? Eul si interesele personale au înghitit principiile înalte si nobile. Lucrurile de importantă vesnică nu apasă ca greutate specială asupra mintii. Dumnezeu le cere să-si vină în mod individual în fire si să facă o predare completă. "Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona" (Mat. 6,24). Voi nu puteti sluji eului si în acelasi timp să fiti si slujitori ai lui Hristos. Trebuie să muriti fată de eu, să muriti fată de iubirea voastră de plăceri, si să învătati să întrebati: Va fi Dumnezeu multumit cu obiectivele pentru care îmi propun să cheltuiesc acesti bani? Îl voi slăvi pe El? Ni se porunceste, fie că mâncăm, fie că bem sau facem altceva, să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Câti au actionat, în mod constient, mai degrabă din principiu decât din impuls si au ascultat, la literă, de această poruncă? Câti dintre ucenicii cei tineri din ..... au încredere în Dumnezeu si au căutat serios să cunoască si să facă voia Lui? Sunt multi care sunt slujitori ai lui Hristos, doar cu numele dar nu si cu faptele. Unde stăpâneste principiul religios, pericolul de a comite greseli mari, este mic, pentru că egoismul care totdeauna orbeste si înseală, este subordonat. Dorinta sinceră de a face bine altora predomină în asa măsură, încât eul este uitat. A avea principii religioase ferme este o comoară de nepretuit. Aceasta este influenta cea mai curată, cea mai înaltă si superioară pe care o pot avea muritorii. Unii ca acestia au o ancoră. Fiecare actiune este bine chibzuită, pentru ca efectele ei să nu fie dăunătoare pentru altul si să-l îndepărteze de Hristos. Întrebarea constantă a mintii este: Cum să-Ti slujesc cel mai bine, si să slăvesc Numele Tău pe pământ? Cum să-mi conduc viata spre a aduce laudă Numelui Tău pe pământ si să-i conduc pe altii să Te iubească, să-si slujească si să Te onoreze? Fă-mă să doresc si să aleg voia Ta. Cuvintele si exemplul Mântuitorului meu să fie lumina si tăria inimii mele. Cât timp Îl urmez si mă încred în El, nu mă va lăsa să pier. El va fi cununa bucuriei mele. Dacă confundăm întelepciunea omului cu întelepciunea lui Dumnezeu, suntem indusi în eroare de nebunia întelepciunii omului. Aici este marele pericol al multora din ....... Ei n-au o experientă a lor. Ei n-au avut obiceiul rugăciunii, la care să mediteze pentru ei însisi, fără idei preconcepute, cu judecată nepărtinitoare, cu întrebări si subiecte care sunt noi si care totdeauna este posibil să apară. Ei asteaptă să vadă ce vor gândi altii. Dacă acestia nu sunt de acord, ei sunt convinsi că subiectul în discutie n-are nici o importantă. Desi această grupă este mare, ei sunt neexperimentati, slabi la minte, prin îndelungă supunere fată de vrăjmas, si totdeauna vor fi slabi ca bebelusii, umblând în lumina altora, trăind prin experienta altora, simtind cum simt altii, si făcând ce fac altii. Ei actionează ca si cum n-ar avea individualitate. Identitatea lor este cufundată în altii, ei sunt umbre simple ale celor pe care îi socotesc drepti. Dacă nu devin constienti de caracterul lor sovăitor si nu-l corectează, vor fi lipsiti de viata vesnică; nu vor fi în stare să se lupte cu pericolele zilelor din urmă. Nu vor avea vigoare să reziste diavolului, pentru că nu stiu că este el. Alături de ei trebuie să fie cineva care să-i informeze dacă cel care se apropie este un dusman sau un prieten. Nu sunt spirituali, de aceea nu discern lucrurile spirituale. Ei nu sunt întelepti nici în acele lucruri care sunt în legătură cu Împărătia lui Dumnezeu. Nici cei tineri, nici cei bătrâni nu sunt scuzati că se încred în altcineva în loc să aibă experiente crestine pentru ei. Îngerul a spus: "Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineste pe un muritor" (Ier. 17,5). În lupta si experienta crestină este necesară independentă. Bărbati, femei si tineri, Dumnezeu vă solicită să aveti curaj moral, vointă statornică, tărie morală si perseverentă, dispozitii sufletesti, care nu se pot baza pe afirmatiile altora. El vrea ca, înainte să primiti sau să respingeti aceste afirmatii, să le studiati, să le cântăriti si să le aduceti înaintea Lui în rugăciune. "Dacă vreunuia dintre voi îi lipseste întelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă si fără mustrare, si ea îi va fi dată". Si acum conditia: "Dar s-o ceară cu credintă, fără să se îndoiască deloc; pentru că cine se îndoieste, seamănă cu valul mării, tulburat si împins de vânt încoace si încolo. Un astfel de om să nu se astepte să primească ceva de la Domnul" (Iacov 1,5-7). Această cerere pentru întelepciune nu trebuie să fie o rugăciune fără înteles, uitată de îndată ce s-a încheiat. Ea este o rugăciune care exprimă puternica si serioasa dorintă a inimii, spre a stabili vointa lui Dumnezeu, si se naste dintr-o lipsă de întelepciune. După ce rugăciunea a fost făcută, dacă răspunsul nu este înteles imediat, nu obosi să astepti si nu deveni nestatornic. Nu te îndoi. Prinde-te de făgăduinta: "Cel ce v-a chemat este credincios si va face lucrul acesta" (1 Tes. 5,24). Ca si văduva stăruitoare, sustine-ti cazul, urmărindu-ti ferm scopul. Este obiectul important si cu mare consecintă pentru tine? Hotărât că este. Atunci nu te îndoi, pentru că credinta ta poate fi încercată. Dacă lucrul pe care îl doresti are valoare, atunci merită un efort puternic si serios. Tu ai hotărârea, veghează si roagă-te. Fii statornic si rugăciunea va primi răspuns; pentru că nu este, oare, Dumnezeu Cel care a făgăduit? Dacă te costă ceva spre a-l obtine, îl vei pretui mai mult după ce-l vei obtine. Ti se spune clar că, dacă te îndoiesti nu te poti astepta să primesti ceva de la Domnul. Aici se dă un avertisment spre a nu obosi, ci spre a te întemeia ferm pe făgăduintă. Dacă ceri, El îti va da cu mână largă si fără mustrare. Aici este punctul unde gresesc multi. Ei se îndoiesc cu privire la scopul lor, si credinta le slăbeste. Acesta este motivul pentru care nu primesc nimic de la Domnul, care este Izvorul tăriei. Nimeni nu trebuie să umble în întuneric, poticnindu-se ca un om orb; pentru că Domnul le va da lumină, dacă vor s-o accepte în felul hotărât de El, si nu să aleagă propria lor cale. El cere de la toti o îndeplinire atentă a îndatoririlor zilnice. El cere aceasta mai ales de la cei care sunt angajati în solemna si importanta lucrare de publicatii - atât de la cei asupra cărora se află grele responsabilităti ale lucrării, cât si de la cei care poartă responsabilitătile cele mai mici. Această lucrare poate să fie făcută numai căutând îndemânare la Dumnezeu pentru a-i face în stare să îndeplinească cu credinciosie ceea ce este drept înaintea lui Dumnezeu, făcând toate lucrurile, ca si cum ar fi îndrumate de motive neegoiste, ca si cum ochiul lui Dumnezeu ar fi vizibil pentru toti, privind asupra tuturor si cercetând faptele tuturor. Păcatul, care este nutrit în cea mai mare măsură si care ne desparte de Dumnezeu si dă nastere la atâtea tulburări contagi-oase, este egoismul. Nu poate exista o întoarcere la Domnul decât prin lepădarea de sine. Prin noi însine, nu putem face nimic; dar, prin Dumnezeu, care ne întăreste, putem trăi să facem bine altora si să evităm în felul acesta răul egoismului. Nu este nevoie să mergem în tările păgâne spre a ne manifesta dorinta de a-I consacra totul lui Dumnezeu, într-o viată folositoare si neegoistă. Aceasta trebuie s-o facem în cercul căminului, în biserică, printre cei cu care ne asociem si cu care facem afaceri. Tocmai în umblarea obisnuită a vietii, este locul unde eul trebuie să fie respins si tinut în supunere. Pavel putea să spună: "Eu mor în fiecare zi" (1 Cor. 15,31). Ceea ce ne face să fim biruitori este omorârea zilnică a eului în micile tranzactii ale vietii. Trebuie să uităm eul în dorinta de a face bine altora. La multi există o hotărâtă lipsă de iubire pentru altii. În loc să-si îndeplinească cu credinciosie sarcina, ei caută, mai degrabă, propria lor plăcere. Fără îndoială, că Dumnezeu pune asupra tuturor urmasilor Săi datoria de a-i binecuvânta pe altii cu influenta si mijloacele lor, si spre a avea acea întelepciune de la El, care îi va face în stare să facă tot ce le stă în putere, ca să înalte cugetele si simtămintele celor care se află sub influenta lor. Lucrând pentru altii, se va instala un simtământ de multumire, o pace lăuntrică, ceea ce va fi o răsplată suficientă. Mânati fiind de o înaltă si nobilă dorintă de a face bine altora, ei vor găsi fericirea adevărată într-o credincioasă îndeplinire a multiplelor sarcini ale vietii. Aceasta va aduce mai mult decât răsplată pământească, pentru că fiecare îndeplinire credincioasă si neegoistă a datoriei este notată de îngeri si străluceste în raportul vietii. În cer, nimeni nu se va gândi la eu, nici nu vor căuta propria lui plăcere; ci toti, din iubire curată si adevărată, vor căuta fericirea fiintelor ceresti din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească pe pământul nou creat, trebuie să fim condusi aici de principiile ceresti. Fiecare faptă a vietii noastre îi influentează pe altii fie în bine, fie în rău. Influenta noastră tinde fie în sus, fie în jos; ea este simtită, actionează si, într-o măsură mai mare sau mai mică, este reprodusă de altii. Dacă, prin exemplul nostru îi ajutăm pe altii la dezvoltarea principiilor bune, le dăm putere să facă binele. La rândul lor, ei exercită aceeasi influentă binefăcătoare asupra altora, si în felul acesta, sute si mii se află sub influenta noastră fără să ne dăm seama. Dacă, prin fapte, întărim sau fortăm la actiune puterile răului, aflate de cei din jurul nostru, ne împărtăsim de păcatul lor si vom avea de dat socoteală pentru binele pe care li l-am fi putut face si nu l-am făcut, pentru că n-am făcut ca Dumnezeu să fie tăria noastră, călăuza noastră si sfetnicul nostru.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
