| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Capitolul VI: EXPERIENTA ADVENTĂ
Cu grijă si cutremur ne apropiam de timpul (Anul 1843, conform calendarului iudaic, era socotit a se întinde de la 21 martie 1843 până la 21 martie 1844. Cei care primiseră credinta adventă au asteptat venirea Domnului Hristos în această perioadă), când trebuia ca Mântuitorul să vină. Cu seriozitate solemnă noi căutam, ca popor, să ne curătim vietile pentru a putea fi gata să-L întâmpinăm pe Domnul la venirea Sa. Netinând seama de împotrivirea pastorilor si bisericilor, sala Beethoven din orasul Portland era aglomerată seară de seară; în special duminicile se tineau adunări mari în acel loc. Fratele Stockman era un bărbat cu o adâncă evlavie. Sănătatea lui era subredă; totusi, când stătea în fata oamenilor, părea că e înăltat mai presus de infirmitatea fizică si fata lui era luminată de constienta că predica adevărul sacru al lui Dumnezeu. Cuvintele sale aveau o putere solemnă, cercetătoare, atingând multe inimi. De multe ori si-a exprimat dorinta arzătoare de a trăi să-L vadă pe Mântuitorul venind pe norii cerului. Sub păstorirea lui, Duhul lui Dumnezeu a convins multi păcătosi si i-a adus în turma lui Hristos. Se tineau adunări în diferite case din diverse locuri ale orasului, cu cele mai bune rezultate. Credinciosii erau încurajati să lucreze pentru prietenii si rudele lor, iar convertirile se înmulteau zi după zi. Oameni din toate categoriile sociale se îndreptau spre sala Beethoven. Bogati si săraci, pastori si laici, erau cu totii, din di-ferite motive, nerăbdători să audă ei însisi învătătura despre cea de-a doua venire. Multi veneau, dar, negăsind loc unde să stea, plecau dezamăgiti. Rânduiala din cadrul acestor întruniri era simplă. Se tinea o cuvântare scurtă, miscătoare, apoi se acorda libertate pentru îndemnuri generale. De regulă, era o liniste desăvârsită pentru o multime atât de mare. Domnul tinea în frâu spiritul de împotrivire, în timp ce servii Lui explicau motivele credintei lor. Uneori unealta omenească era slabă, însă Duhul lui Dumnezeu dădea greutate si putere adevărului Său. Prezenta îngerilor sfinti era simtită în adunare si zilnic se adăugau grupului mic de credinciosi noi asteptători ai lui Hristos. Cu o ocazie, pe când predica fratele Stockman, fratele Brown, un pastor crestin baptist, al cărui nume a mai fost mentionat înainte, stătea la amvon, ascultând cu deosebit interes. Fiind adânc miscat, înfătisarea lui deveni deodată palidă ca a unui mort. S-a prăbusit de pe scaun, iar fratele Stockman l-a prins cu bratele lui pe când cădea la pământ si l-a întins pe canapeaua din fata amvonului, unde a zăcut fără putere până s-a încheiat cuvântarea. Atunci el s-a trezit, fata fiindu-i încă palidă, dar strălucind de lumina ce vine de la Soarele neprihănirii. A depus o mărturie deosebit de impresionantă. Părea că primise ungerea sfântă de sus. De obicei vorbea rar, avea un fel de a fi serios, cu totul liber de orice fel de excitare. Cu această ocazie, cuvintele lui solemne, măsurate, au adus cu ele o nouă putere pe când rostea avertizarea ca păcătosii si fratii lui pastori să lase deoparte necredinta, prejudecata si formalismul rece si, ca si cei din Berea, să cerceteze scrierile sfinte, comparând scriptură cu scriptură, pentru a se convinge dacă aceste lucruri erau adevărate. El i-a rugat fierbinte pe pastorii prezenti să nu se simtă jigniti de felul direct si cercetător în care fratele Stockman prezentase acest subiect so-lemn care îi interesase pe toti. El a spus: "Noi vrem să ajungem la oameni; vrem ca păcătosii să fie convinsi si să se pocăiască cu adevărat înainte de a fi prea târziu pentru a fi salvati, ca să nu ajungă să se plângă: 'Secerisul a trecut, vara s-a sfârsit si noi tot nu suntem mântuiti'. Fratii pastori spun că săgetile noastre îi lovesc; dar vor ei să se ridice si să se dea deoparte dintre noi si popor si să ne lase să atingem inimile păcătosilor? Dacă fac din ei însisi o tintă a telului nostru, nu au nici un motiv să se plângă de rănile pe care le primesc. Dati-vă deoparte, fratilor, si nu veti fi tintiti!" Si-a relatat apoi propria sa experientă cu atâta simplitate si candoare, încât multi dintre cei cu prejudecăti au fost miscati până la lacrimi. Spiritul lui Dumnezeu era simtit în cuvintele sale si văzut în înfătisarea sa. Cu o încântare sfântă, el a declarat cu putere că luase Cuvântul lui Dumnezeu drept sfătuitor si că îndoielile sale au fost spulberate, iar credinta lui confirmată. Cu seriozitate i-a invitat pe fratii lui pastori, pe membrii bisericii, pe păcătosi si pe necredinciosi să cerceteze ei însisi Biblia si i-a îndemnat să nu lase pe nici un om să-i abată de la tinta de a se convinge cu privire la adevăr. Fratele Brown nu a accentuat nici atunci si nici după aceea legătura sa cu biserica crestină baptistă, fiind privit cu mult respect de cei din biserica lui. Când a terminat de vorbit, cei care doreau ca poporul lui Dumnezeu să se roage pentru ei erau invitati să se ridice. Sute de oameni au răspuns apelului. Duhul Sfânt era asupra adunării. Cerurile si pământul păreau că se apropie unul de altul. Adunarea a durat până noaptea târziu. Puterea Domnului era simtită de cei tineri, de cei bătrâni si de cei de vârstă medie. Pe când ne întorceam acasă pe căi diferite, o voce care lăuda pe Domnul ajungea la noi dintr-o anumită directie si, ca un răspuns, glasuri din alte si alte directii strigau: "Slavă lui Dumnezeu, Domnul domneste!" Oamenii îsi căutau casele cu laudele pe buzele lor si sunetul acela de bucurie răsuna prin atmosfera tăcută a noptii. Nici unul din cei care au participat la aceste adunări nu ar putea uita vreodată aceste scene extraordinare. Aceia care Îl iubesc sincer pe Domnul Isus pot aprecia simtămintele celor care vegheau asteptând cu mult dor venirea Mântuitorului lor. Momentul împlinirii asteptării se apropia. Timpul când noi nădăjduiam că ne vom întâlni cu El era la usă. Ne apropiam de acest ceas într-o solemnitate calmă. Adevăratii credinciosi au rămas într-o dulce comuniune cu Dumnezeu - o pregustare a păcii care avea să fie partea lor în viata plină de strălucire de după aceea. Nici unul din cei care au trăit această sperantă si încredere nu ar putea uita vreodată acele pretioase ore ale asteptării.
Treburile vremelnice au fost lăsate la o parte de cei mai multi timp de câteva săptămâni. Ne examinam cu grijă fiecare gând si simtământ al inimii, ca si când am fi fost pe patul de moarte si în câteva ore aveam să închidem ochii pentru totdeauna din fata scenelor de pe acest pământ. Nu s-au făcut "haine pentru înăltare" în vederea marelui eveniment; noi simteam nevoia dovezii lăuntrice că eram pregătiti pentru a-L întâlni pe Domnul Hristos, iar hainele noastre albe erau curătia sufletească, un caracter spălat de păcat prin sângele ispăsitor al Mântuitorului nostru. Însă timpul de asteptare a trecut. Aceasta a constituit prima încercare zdrobitoare care a venit asupra acelora care credeau si nădăjduiau că Isus avea să vină pe norii cerului. Dezamăgirea poporului asteptător al lui Dumnezeu a fost mare. Batjocoritorii triumfau si i-au câstigat si pe cei slabi si lasi de partea lor. Unii dintre aceia care păruseră că aveau credinta cea adevărată arătau acum că fuseseră impulsionati doar de teamă; iar acum curajul le-a revenit o dată cu trecerea timpului, unindu-se cu cei batjocoritori si declarând că ei nu au fost nici-odată asa de naivi să creadă cu adevărat învătătura lui Miller, care era un fanatic smintit. Altii, din fire nestatornici si sovăielnici, au părăsit în tăcere cauza. Eu mă gândeam: Dacă Domnul Hristos ar fi venit cu adevărat, ce s-ar fi întâmplat cu cei slabi si sovăielnici? Ei sustineau că-L iubesc si că asteaptă venirea lui Isus; dar atunci când nu a venit, ei s-au simtit usurati, întorcându-se la starea de nepăsare si nesăbuintă fată de adevărata religie. Am fost într-o mare încurcătură, dezamăgiti, dar totusi nu am renuntat la credinta noastră. Multi se agătau încă de speranta că Domnul Isus nu-Si va amâna mult venirea; Cuvântul Domnului era sigur, el nu putea gresi. Noi simteam că ne-am făcut datoria, că am trăit în conformitate cu credinta noastră; am fost dezamăgiti, dar nu descurajati. Semnele timpului arătau că sfârsitul tuturor lucrurilor era aproape; noi trebuie să veghem si să fim gata în vederea revenirii Domnului în orice clipă. Noi trebuie să asteptăm cu nădejde si încredere, fără a neglija să ne adunăm laolaltă pentru a ne îndemna, încuraja si mângâia, pentru ca lumina noastră să poată străluci în întunericul lumii. Stabilirea timpului era atât de simplă si clară, încât chiar copiii puteau întelege. De la data decretului regelui Persiei, ce se găseste în Ezra 7, care a fost dat în anul 457 î. Hr., cei 2.300 de ani din Daniel 8,14 trebuia să se sfârsească în 1843. Prin urmare, noi asteptam ca la sfârsitul acestui an să vină Domnul. Am fost mult dezamăgiti când tot anul a trecut, iar Mântuitorul nu a venit. Nu s-a înteles de la început faptul că decretul nefiind dat la începutul anului 457 î.Hr., cei 2.300 ani nu aveau să se sfârsească la încheierea anului 1843. Dar s-a descoperit apoi că decretul a fost dat aproape de încheierea anului 457 î. Hr. si de aceea perioada profetică ajunge până în toamna anului 1844. Astfel, viziunea sub aspect cronologic nu întârzia, chiar dacă părea astfel. Noi am învătat să ne bazăm pe ceea ce spunea profetul: "Căci este o proorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, nu va minti; dacă zăboveste, asteapt-o, căci va veni si se va împlini negresit." Dumnezeu Si-a încercat poporul atunci când timpul a trecut si nu s-a întâmplat nimic în anul 1843. Greseala făcută în calcularea perioadelor profetice nu a fost descoperită imediat nici chiar de bărbatii învătati care se împotriviseră vederilor acelora care asteptau venirea lui Hristos. Cercetătorii sustineau că Miller are dreptate în privinta calculării timpului, desi se aflau în dispută cu el referitor la evenimentul care avea să încununeze această perioadă. Însă atât ei, cât si poporul asteptător al lui Dumnezeu greseau cu totii în privinta timpului. Noi credeam că Domnul, în întelepciunea Lui, a rânduit ca poporul Său să treacă printr-o dezamăgire care a fost îngăduită, pentru a scoate la iveală ceea ce se afla în inimi si pentru formarea de caractere neprihănite în aceia care sustineau că asteaptă si se bucură de venirea Domnului. Cei care au îmbrătisat solia primului înger (vezi Apoc.14,6.7) de teama mâniei judecătilor lui Dumnezeu, si nu datorită faptului că iubeau adevărul si doreau să mostenească Împărătia cerurilor, au apărut acum în adevărata lor lumină. Ei se aflau printre primii care îi batjocoreau pe cei dezamăgiti, pe cei care iubeau sincer si doreau revenirea lui Isus.
Cei care au fost dezamăgiti nu au fost lăsati mult timp în întuneric; căci, studiind cu rugăciune serioasă perioadele profetice, greseala a fost descoperită. În bucuria asteptării Domnului, întârzierea evidentă a viziunii nu fusese luată în calcul si a constituit o surpriză tristă si neasteptată. Cu toate acestea, chiar această încercare a fost necesară pentru dezvoltarea si întărirea credinciosilor sinceri în adevăr. Sperantele noastre s-au concentrat acum asupra venirii Domnului în 1844. Acesta a fost de asemenea timpul pentru solia celui de-al doilea înger, care, zburând prin mijlocul cerului, striga: "A căzut Babilonul, a căzut cetatea cea mare." Această solie a fost proclamată pentru prima dată de slujitorii lui Dumnezeu în vara anului 1844. Ca urmare, multi au iesit din bisericile decăzute. Legat de această solie, a fost strigătul de la miezul noptii (Vezi Mat. 25,1-13: "Iată Mirele, iesiti-I în întâmpinare". Pretutindeni în tară era dusă lumina cu privire la această solie si chemarea a trezit mii de oameni. A mers din oras în oras, din sat în sat si până în cele mai îndepărtate regiuni din tară. A ajuns până la cei învătati si talentati, dar si la cei nestiutori si umili. Acesta a fost cel mai fericit an din viata mea. Inima mea era atât de plină de bucuria asteptării, însă îmi era milă si eram nelinistită pentru aceia care erau descurajati si nu aveau sperantă în Isus. Ne-am unit, ca popor, în rugăciune serioasă, în vederea unei experiente autentice si pentru o dovadă de netăgăduit a acceptării noastre de către Dumnezeu. Aveam nevoie de multă răbdare, căci batjocoritorii erau multi. Eram adesea întâmpinati cu referiri ironice la dezamăgirea noastră dinainte. "Încă nu v-ati suit; când asteptati să vă înăltati?" si alte asemenea ocări ne erau adresate de cei necredinciosi si chiar de către unii crestini care acceptau Biblia si totusi dădeau gres în a învăta marile si importantele ei adevăruri. Ochii lor orbiti păreau că văd doar o vagă si îndepărtată însemnătate în avertizarea solemnă că "Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca lumea" si în asigurarea că sfintii vor fi răpiti în văzduh pentru a-L întâmpina acolo pe Domnul. Bisericile conventionale foloseau orice mijloace pentru a împiedica răspândirea credintei în revenirea în curând a lui Hristos. Nu se acorda libertate în cadrul întrunirilor celor care îndrăzneau să mentioneze speranta revenirii în curând a Domnului Hristos. Cei care pretindeau că-L iubesc pe Isus respingeau cu ironie vestea că El, pe care Îl numeau cel mai bun prieten al lor, avea să-i viziteze în curând. Erau porniti si mâniosi împotriva acelora care proclamaseră vestea revenirii Sale si care se bucuraseră că Îl vor vedea în curând în slava Lui. Fiecare clipă mi se părea de cea mai mare importantă. Simteam că facem o lucrare pentru vesnicie si că cei nepăsători si cei neinteresati se aflau în cel mai mare pericol. Credinta mea era neumbrită si eu aplicam pentru mine însămi pretioasele făgăduinte ale lui Isus. El le spusese ucenicilor Săi: "Cereti si veti primi". Eu credeam cu tărie că tot ceea ce ceream în conformitate cu voia lui Dumnezeu avea să-mi fie dat. M-am plecat în umilintă la picioarele lui Isus, cu inima în armonie cu vointa Sa. Adesea vizitam familii si mă rugam serios pentru cei care erau coplesiti de temeri si deznădejde. Credinta mea era atât de puternică, încât nu mă îndoiam nici o clipă că Dumnezeu avea să-mi răspundă la rugăciuni si, fără nici o exceptie, binecuvânta-rea, si pacea lui Isus au rămas asupră-ne ca răspuns la cererile noastre umile, iar inimile celor deznădăjduiti erau înseninate de lumină si sperantă. Cu stăruitoare cercetare a inimii si cu mărturisiri în umilintă ne apropiam de timpul asteptării noastre. În fiecare dimineată simteam că prima noastră lucrare era aceea de a ne asigura că vietile noastre erau neprihănite înaintea lui Dumnezeu. Interesul nostru unul pentru altul a crescut, ne rugam mult împreună cu si unii pentru altii. Ne adunam în livezi si crânguri pentru a fi în legătură cu Dumnezeu si a ne înălta cererile către El. Ne simteam mai mult în prezenta Sa atunci când eram înconjurati de lucrările Sale din natură. Bucuria mântuirii era mai necesară pentru noi decât hrana si apa. Dacă norii ne împresurau mintea, nu îndrăzneam să ne odihnim sau să mergem la culcare până ce acestia nu erau îndepărtati si aveam asigurarea că suntem acceptati de Dumnezeu. Sănătatea mea era subredă, plămânii îmi erau grav afectati si vocea mea era slabă. Duhul lui Dumnezeu Se odihnea adesea asupra mea cu o mare putere si trupul meu firav de-abia putea suporta slava care îmi inunda sufletul. Se părea că respir chiar atmosfera cerului si mă bucuram în asteptarea revenirii în curând a Mântuitorului meu, pentru a trăi întotdeauna în lumina fetei Sale.
Poporul asteptător al lui Dumnezeu se apropia de ceasul când nădăjduiau din inimă că bucuria lor avea să fie împlinită prin venirea Mântuitorului. Însă din nou timpul a trecut fără ca Isus să fi venit. A fost greu să reluăm grijile vietii despre care gândisem că le-am lăsat pentru totdeauna. Aceasta a fost o cruntă dezamăgire pentru turma cea mică a cărei credintă fusese atât de puternică si a căror nădejde fusese atât de mare. Însă am fost surprinsi că ne simteam atât de liberi în Domnul si că eram atât de puternic sustinuti de puterea si harul Său. Experienta anului precedent s-a repetat totusi într-o măsură mai mare. Multi au renuntat la credinta lor. Unii, care fuseseră foarte încrezători, au fost atât de adânc răniti în mândria lor, încât se părea că fug de lume. Ca si Iona, ei se plângeau de Dumnezeu si preferau mai degrabă moartea decât viata. Cei care îsi clădiseră credinta pe dovezile altora, si nu pe Cuvântul lui Dumnezeu, erau acum tot atât de dispusi să-si schimbe vederile. Fătarnicii, care sperau să-L însele pe Domnul asa cum se înselau pe ei însisi cu falsa lor pocăintă si evlavie, se simteau acum usurati de primejdia ce-i ameninta si s-au împotrivit în mod deschis cauzei pe care înainte sustinuseră că o iubesc. Cei slabi si cei nelegiuiti s-au unit în a declara că acum nu mai poate fi vorba de temeri sau asteptări. Timpul a trecut, Domnul nu a venit, iar lumea a rămas aceeasi de mii de ani. Această a doua încercare a scos la iveală o masă de oameni de nimic, care fuseseră atrasi în curentul puternic al credintei advente si care se formase în timp, o dată cu adevăratii credinciosi si cu lucrătorii seriosi. Am fost dezamăgiti, dar nu ne-am pierdut elanul. Ne-am hotărât să ne supunem cu răbdare procesului de curătire pe care Dumnezeu îl socotea necesar pentru noi si să asteptăm răbdători împlinirea sperantei ca Mântuitorul să-i răscumpere pe ai Săi, încercati si credinciosi. Eram neclintiti în încredintarea că predicarea unui anumit timp apartinea lui Dumnezeu. Acest lucru i-a condus pe oameni să cerceteze Biblia cu stăruintă, pentru a descoperi adevărurile pe care nu le înteleseseră mai înainte. Iona fusese trimis de Dumnezeu spre a proclama pe străzile cetătii Ninive că, în decurs de patruzeci de zile, orasul avea să fie nimicit; însă Dumnezeu a primit umilinta celor din Ninive si a prelungit timpul lor de har. Totusi, solia pe care o dusese Iona fusese trimisă de Dumnezeu, iar Ninive a fost pus la probă potrivit cu vointa Sa. Lumea privea nădejdea noastră ca o amăgire, iar dezamăgirea noastră ca un esec ce era firesc să urmeze. Cuvintele Mântuitorului din pilda robului necredincios se aplică riguros acelora care batjocoresc apropiata venire a Fiului omului: "Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: 'Stăpânul meu zăboveste să vină!' Dacă va începe să bată pe tovarăsii lui de slujbă si să mănânce si să bea cu betivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se asteaptă si în ceasul în care nu-l stie, îl va tăia în două si soarta lui va fi soarta fătarnicilor; acolo va fi plânsul si scrâsnirea dintilor". Vedeam pretutindeni batjocoritorii de care spunea Petru că vor apărea în timpul din urmă, umblând după propriile lor patimi si spunând: "Unde este făgăduinta venirii Lui? Căci de când au adormit părintii nostri, toate lucrurile continuă să fie asa cum au fost de la creatiune!" Însă cei care Îl asteptaseră pe Domnul nu au rămas fără mângâiere. Cercetând Cuvântul, ei au obtinut cunostinte valoroase. Planul de mântuire era acum mai clar pentru întelegerea lor. În fiecare zi ei descopereau noi frumuseti ale paginilor sfinte si o armonie minunată trecând prin toate, o scriptură explicând pe alta si nici un cuvânt folosit în zadar. Dezamăgirea noastră nu a fost atât de mare ca cea a ucenicilor. Când Fiul omului a intrat triumfal în Ierusalim, ei se asteptaseră ca El să fie încoronat ca rege. Oamenii veneau din toate colturile si strigau: "Osana, Fiul lui David!"Si când preotii si bătrânii I-au cerut lui Isus să spună multimii să tacă, El a declarat că, dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga, fiindcă profetia trebuie să se împlinească. În doar câteva zile, tot acesti ucenici L-au văzut pe iubitul lor Domn, despre care crezuseră că avea să stăpânească pe tronul lui David, întins pe cruce în fata fariseilor batjocoritori si ironici. Sperantele lor cele mari fuseseră dezamăgite, iar întunericul mortii îi împresurase. Cu toate acestea, Domnul Hristos a fost credincios făgăduintelor făcute. Cât de dulce era consolarea pe care o dăduse poporului Său si cât de bogată răsplata pentru cel credincios! W. Miller si cei care erau alături de el au presupus că evenimentul curătirii Sanctuarului de care se vorbea în Dan.8,14 însemna curătirea pământului prin foc, înainte ca acesta să devină locuinta sfintilor. Acest lucru avea să aibă loc la venirea lui Hristos; de aceea noi am asteptat ca acest eveniment să aibă loc la sfârsitul celor 2.300 zile-ani. Însă, după dezamăgirea noastră, Scripturile au fost cercetate cu rugăciune si cu multă atentie, iar după o perioadă de nesigurantă, lumina a fost revărsată peste întunericul în care ne aflam; îndoiala si nesiguranta au dispărut. Profetia din Dan.8,14 nu se referea la curătirea pământului, iar acum era clar că aceasta arăta către încheierea lucrării Marelui nostru Preot din ceruri, încheierea ispăsirii si pregătirea poporului pentru a sta în picioare în ziua venirii Sale.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
