| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
Capitolul V: OPOZITIA FRATILOR FORMALISTI
Timp de sase luni de zile, nici un nor nu s-a interpus între mine si Mântuitorul. Ori de câte ori s-a ivit o ocazie potrivită, mi-am rostit mărturia si am fost mult binecuvântată. Au fost ocazii când Duhul lui Dumnezeu era asupra mea cu o asemenea putere, încât tăria mă părăsea. Aceasta a constituit o încercare pentru aceia care iesiseră din bisericile formaliste si adesea se făceau anumite remarci care mă îndurerau mult. Multi nu puteau să creadă că cineva ar fi putut fi atât de mult luat în stăpânire de Duhul lui Dumnezeu, încât să-si piardă toată puterea. Starea mea era extrem de dureroasă. Am început să mă judec pe mine însămi, dacă nu cumva eram îndreptătită să nu-mi sustin mărturia în adunare, si astfel să-mi restrâng sentimentele, deoarece aveam de întâmpinat o asemenea opozitie din partea unora mai în vârstă decât mine si aveau mai multă experientă. Am adoptat acest plan de tăcere pentru un timp, încercând să mă conving că, dacă îmi voi retine mărturisirea, acest lucru nu mă va împiedica să-mi dau pe fată religia cu credinciosie. Adeseori, mă simteam puternic impresionată de faptul că este de datoria mea să vorbesc în adunare, însă mă abtineam să fac acest lucru si astfel simteam că Îl întristasem pe Duhul lui Dumnezeu. Uneori chiar nu mă duceam la adunări, pentru că erau frecventate de cei pe care mărturia mea îi deranja. Nu voiam să-mi ofensez fratii si, în acest fel, am îngăduit ca teama de om să oprească această comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu, care adusese atâta binecuvântare în inima mea de atâtea luni de zile. Noi organizaserăm întâlniri pentru rugăciune în diferite locuri din oras, pentru a da ocazie celor ce voiau să vină să poată participa. Familia care mi se opusese cel mai mult înainte participa la una dintre acestea. Cu această ocazie, când cei adunati erau la rugăciune, Duhul Domnului a venit asupra adunării si unul dintre membrii acestei familii a fost asa de sleit de putere, de parcă ar fi fost mort. Rudele stăteau în jurul lui plângând, frecându-i mâinile si cerând întăritoare. În cele din urmă, a dobândit destulă putere pentru a-L lăuda pe Domnul si le-a potolit lacrimile, strigând biruitor că primise asupra lui puterea Domnului si că acest lucru era evident. Tânărul acela nu a fost în stare să se întoarcă acasă în seara aceea. Familia considera că aceasta fusese o manifestare a Duhului lui Dumnezeu, dar că acest lucru nu i-a convins că aceeasi putere divină pusese stăpânire pe mine de câteva ori, lipsindu-mă de putere si umplându-mi sufletul cu pacea si iubirea lui Isus. Ei afirmau că sinceritatea si cinstea mea desăvârsită nu puteau fi puse la îndoială, dar considerau că eu mă amăgeam singură, luând drept putere a lui Dumnezeu ceea ce era doar urmarea sentimentelor mele slăbite. Mintea mea era în mare încurcătură datorită acestei opozitii si, pe măsură ce se apropia timpul ca să particip la adunările noastre, eram în cumpănă dacă este bine să iau parte sau nu. Câteva zile înainte, am fost foarte necăjită datorită felului în care se manifestau fată de mine. În cele din urmă m-am hotărât să rămân acasă si astfel să scap de critica fratilor mei. Încercând să mă rog, am repetat aceste cuvinte iar si iar: "Doamne, ce vrei să fac?" Răspunsul care a venit în inima mea părea să mă îmboldească să mă încred în Tatăl ceresc si să astept cu răbdare ca să cunosc voia Lui. M-am supus Domnului cu simpla încredere a unui copilas, aducându-mi aminte că cei care Îl urmează nu vor umbla în întuneric.
Un simt al datoriei m-a îndemnat să mă duc la adunare si am plecat cu deplina asigurare în sufletul meu că totul avea să fie bine. Pe când ne-am plecat înaintea Domnului, inima mea s-a revărsat în rugăciune si a fost umplută cu o pace pe care doar Domnul Hristos o poate da. Sufletul meu se bucura de iubirea Mântuitorului, iar puterea fizică m-a părăsit. Cu o credintă de copil, am putut să spun doar atât: "Cerul este căminul meu, iar Hristos Răscumpărătorul meu." Cineva din familia mentionată mai înainte ca opunându-se manifestărilor puterii lui Dumnezeu asupra mea si-a afirmat convingerea că eram într-o stare de excitare, căreia ar fi fost de datoria mea să mă împotrivesc. Dar, în loc să fac acest lucru, el considera că eu încurajam această manifestare ca fiind un semn al favorii lui Dumnezeu. Îndoielile si opozitia sa nu m-au afectat de această dată, căci eu păream a fi întărită de Domnul si ferită de orice influentă exterioară; însă, îndată ce a terminat de vorbit, un bărbat puternic, un crestin devotat si umil, a fost doborât în fata ochilor lui de puterea lui Dumnezeu, iar încăperea a fost umplută de Duhul Sfânt. Când mi-am revenit, am fost fericită să-mi prezint mărturia pentru Isus si să vorbesc despre dragostea Lui fată de mine. Mi-am mărturisit lipsa de credintă în făgăduintele lui Dumnezeu si greseala mea de a cenzura îndemnurile Duhului Sfânt de teama oamenilor. Am afirmat acest lucru, nedându-mă înapoi de la a-mi recunoaste lipsa de încredere. El îmi acordase dovada neasteptată a iubirii Sale si a harului Său sustinător. Fratele care mi se împotrivise s-a ridicat atunci si, cu lacrimi în ochi, a mărturisit că sentimentele lui cu privire la mine fuseseră cu totul gresite. Mi-a cerut în umilintă să-l iert si a spus: "Sora Ellen, nu voi mai pune niciodată măcar un pai în calea ta. Dumnezeu mi-a arătat împietrirea si încăpătânarea inimii mele, pe care le-a sfărâmat cu dovada puterii Sale. Am gresit foarte mult." Apoi, întorcându-se spre oameni, a spus: "Când sora Ellen părea atât de fericită, eu gândeam: De ce să nu fiu si eu la fel? De ce nu a primit fratele R. o asemenea dovadă? Căci eu eram convins că el era un crestin devotat, si totusi nici o putere nu a venit asupra lui. Am înăltat o rugăciune tăcută ca, dacă aceasta era influenta sfântă a lui Dumnezeu, fratele R. să o poată experimenta în acea seară. Doar se înăltase dorinta din inima mea si fratele R. a si căzut, doborât de puterea lui Dumnezeu, strigând: 'Lăsati pe Domnul să lucreze!' Inima mea este convinsă că am luptat împotriva Duhului lui Dumnezeu, dar nu Îl voi mai supăra prin necredintă încăpătânată. Bun-venit, lumină! Bun-venit, Isus! Am fost apostaziat si împietrit, simtindu-mă ofensat dacă cineva Îl lăuda pe Dumnezeu si se bucura de plinătatea bucuriei dragostei Sale; dar acum simtămintele mele sunt schimbate, împotrivirea mea se încheie, Domnul Isus mi-a deschis ochii si pot să înalt eu însumi strigăte de laudă la adresa Lui. Am spus lucruri înversunate si tăioase despre sora Ellen, de care mă căiesc acum si doresc ca ea să mă ierte, ca si toti ceilalti care sunt acum prezenti." Fratele R. si-a rostit apoi mărturia. Fata lui era luminată de slava cerului, în timp ce Îl lăuda pe Domnul pentru minunile pe care le făcuse în seara aceea. El a spus: "Acest loc este grozav de solemn datorită prezentei Celui Prea Înalt. Sora Ellen, în viitor, vei avea ajutorul si sprijinul nostru, în locul împotrivirii înversunate care ti-a fost arătată până acum. Noi am fost orbi fată de manifestările Duhului Sfânt al lui Dumnezeu." Toti împotrivitorii au fost adusi acum în situatia de a-si vedea greseala si de a mărturisi că lucrarea fusese într-adevăr a Domnului.
La o oră de rugăciune tinută curând după aceea, fratele care mărturisise că a gresit împotrivindu-mi-se a experimentat puterea lui Dumnezeu într-o măsură atât de mare, încât înfătisarea lui a strălucit de lumină cerească si a căzut neajutorat la pământ. Când puterea i-a revenit, el a recunoscut din nou că luptase din nestiintă împotriva Duhului Domnului atunci când nutrise acele sentimente fată de mine. La o altă oră de rugăciune, un alt membru al aceleiasi familii a avut o experientă asemănătoare si a dat aceeasi mărturie. La câteva săptămâni după aceea, pe când familia cea numeroasă a fratelui P. se afla la rugăciune în casa lor, Duhul lui Dumnezeu a luat în stăpânire camera aceea si i-a doborât la pământ pe toti cei îngenuncheati care se rugau. Tatăl meu a venit acolo curând după aceea si i-a găsit pe toti, atât părinti, cât si copii, neputinciosi sub influenta lui Dumnezeu. Superficialitatea rece a început să se topească în fata influentei puternice a Celui Prea Înalt. Toti cei care mi se împotriviseră au mărturisit că ei au întristat pe Duhul Sfânt făcând astfel si mi s-au alăturat în împreună simtire si dragoste fată de Mântuitorul. Inima mea era fericită că îndurarea divină netezise calea pentru picioarele mele pentru a putea merge pe ea si că mi-a răsplătit credinta si încrederea cu atâta generozitate. Unitatea si pacea domneau acum între cei care asteptau venirea Domnului.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
