| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 14
PUBLICAREA MĂRTURIILOR PERSONALE
În Mărturia nr. 13 am redat pe scurt eforturile si necazurile noastre din perioada 19 decembrie 1866 - 21 octombrie 1867. În aceste pagini, voi relata experienta mai putin dureroasă din ultimele cinci luni. În această perioadă am scris multe mărturii adresate unor persoane. Si mai am încă de scris, dacă voi avea timp si putere, pentru multe persoane pe care le-am întâlnit în câmpul nostru de lucru, în ultimele cinci luni; însă, care este exact datoria mea în legătură cu aceste mărturii personale a constituit mult timp o chestiune care m-a nelinistit putin. Cu câteva exceptii, eu le-am trimis celor cărora le erau adresate si am lăsat ca acele persoane să dispună de ele asa cum doresc. Rezultatele au fost diferite: 1. Unii au primit cu multumire mărturiile si au răspuns într-un spirit bun, trăgând foloase de pe urma lor. Acestia au vrut ca fratii lor să vadă mărturiile si si-au mărturisit liber si în întregime greselile făcute. 2. Altii au recunoscut că mărturiile cu privire la ei sunt adevărate, însă, după ce le-au citit, le-au pus deoparte ca să rămână în tăcere, în timp ce au făcut putine schimbări în viata lor. Aceste mărturii aveau legătură, mai mult sau mai putin, cu bisericile de care apartineau aceste persoane si ar fi putut avea foloase de pe urma lor. Însă acest lucru s-a pierdut pentru că mărturiile acestea au fost tăinuite. 3. Iar altii s-au răzvrătit împotriva mărturiilor. Unii dintre acestia au răspuns cu un spirit de căutare de greseli. Unii au arătat resentimente, mânie si furie si, drept răsplată pentru truda si chinul meu de a scrie aceste mărturii, s-au întors împotriva noastră pentru a ne jigni cât au putut de mult, iar altii m-au tinut ore în sir în discutii personale si au turnat în urechile si inima mea îndurerată plângerile si murmurările, îndreptătirile lor de sine, plângându-si singuri de milă, trecând cu vederea propriile lor greseli si păcate. Influenta acestor lucruri asupra mea a fost teribilă si uneori m-a adus până în pragul disperării. Comportamentul acestor persoane neconsacrate, nemultumitoare, m-a costat mai multă suferintă si mi-a slăbit curajul si sănătatea de zece ori mai mult decât efortul de a scrie aceste mărturii. Eu am îndurat toate acestea si, în general, fratii si surorile mele nu au stiut nimic în legătură cu ele. Ei nici măcar nu au avut idee cât efort de acest fel a trebuit să depun si nici câte poveri si suferinte nedrepte au fost aruncate asupra mea. Am făcut unele comunicări personale în dreptul câtorva dintre mărturiile mele si, în unele cazuri, oamenii au fost ofensati pentru că eu nu am publicat si aceste comunicări. Câte au fost este greu de stiut si ar fi nepotrivit, pentru că unele dintre acestea se referă la păcate pe care nu este nevoie si nu trebuie să le facem cunoscut în mod public. Însă, în final, am hotărât ca multe dintre aceste mărturii personale să fie publicate, deoarece toate contin, într-o măsură mai mare sau mai mică, mustrări si sfaturi valabile pentru sute si mii care se află în aceeasi situatie. Acestia trebuie să aibă lumina despre care Dumnezeu a găsit de cuviintă că se potriveste în cazul lor. Este o greseală să-i lipsim de acestea, trimitând o astfel de mărturie unei singure persoane sau într-un singur loc, unde aceasta este tinută ca o candelă sub banită. Convingerile mele cu privire la datoria mea în acest punct au fost mult întărite de următorul vis: Un crâng cu pomi mereu verzi se afla în fata mea. Mai multi, printre care si eu, lucram printre ei. Mi s-a cerut să cercetez îndeaproape pomii, să văd dacă pot înflori. Am observat că unii erau aplecati si deformati de vânt si aveau nevoie de tărusi pentru sprijin. Am îndepărtat cu grijă murdăria de pe pomii aceia plăpânzi, pe moarte, ca să văd de ce sunt în această stare. Am descoperit viermi la rădăcinile unora dintre ei. Altii nu fuseseră udati cum trebuie si mureau din cauza secetei. Rădăcinile altora erau împleticite, si aceasta era dăunător pentru ei. Lucrarea mea era să explic lucrătorilor diferitele motive pentru care acestor pomi nu le mergea bine. Aceasta era necesar pentru că si pomii de pe alte terenuri puteau fi afectati ca si acestia si cauza pentru care nu înfloreau si felul cum ar trebui să fie cultivati si tratati trebuie să fie făcute cunoscut. În această mărturie, eu vorbesc deschis despre cazul sorei Hannah More, nu din dorinta de a întrista biserica din Battle Creek, ci dintr-un simtământ al datoriei. Eu iubesc această biserică, în ciuda greselilor ei. Nu cunosc nici o altă comunitate care să meargă atât de bine în privinta faptelor de binefacere si a datoriei generale. Prezint acum înfricosătoarele fapte legate de acest caz, pentru ca oamenii de pretutindeni să se trezească si să simtă care le este datoria. Nici unul din douăzeci care au o atitudine bună ca adventisti nu trăieste principiile sacrificiului de sine din Cuvântul lui Dumnezeu. Însă nu trebuie ca dusmanii lor, care sunt lipsiti de cele dintâi principii ale învătăturii lui Hristos, să tragă foloase de pe urma faptului că ei au fost dojeniti. Aceasta este dovada că ei sunt copii ai lui Dumnezeu. Cei care nu sunt pedepsiti, spune apostolul, sunt copii nelegitimi, si nu fii. Iar acesti copii nelegitimi nu trebuie să triumfe asupra fiilor si fiicelor de drept ai Celui Atotputernic.
În numerele anterioare ale Mărturiilor pentru Biserică, am vorbit despre necesitatea ca adventistii de ziua a saptea să întemeieze o institutie în folosul celor bolnavi, în special pentru cei suferinzi si bolnavi din mijlocul nostru. Dacă poporul nostru este în stare, din punct de vedere financiar, să facă acest lucru si am îndemnat ca, având în vedere importanta acestei ramuri a marii lucrări de pregătire în vederea întâlnirii cu Domnul cu bucurie în inimă, credinciosii să pună deoparte din banii lor pentru o asemenea institutie. De asemenea, am scos în evidentă, asa după cum mi-a fost arătat, câteva dintre primejdiile la care aveau să fie expusi medicii, administratorii si conducătorii care porneau o asemenea întreprindere; si am sperat ca pericolele care mi-au fost arătate să fie evitate. Prin aceasta, totusi eu m-am bucurat în nădejde o perioadă de timp, ca să sufăr apoi dezamăgire si întristare. Am fost mult interesată de reforma sanitară si am avut sperante mari cu privire la prosperitatea Institutului de Sănătate. Am simtit, asa cum nimeni altcineva nu putea simti, responsabilitatea de a le vorbi fratilor si surorilor mele, în Numele Domnului, cu privire la această institutie si despre datoria lor de a oferi mijloacele necesare. Am urmărit cu mult interes si neliniste progresul acestei lucrări. Când i-am văzut pe cei care administrau si conduceau că se avântă chiar în pericole care mi-au fost arătate si în legătură cu care i-am avertizat atât în public, cât si în discutii personale si prin scrisori, am simtit asupra mea o teribilă povară. Ceea ce mi-a fost arătat ca fiind un loc în care cei suferinzi dintre noi să poată fi ajutati trebuie să fie un loc în care sacrificiul, ospitalitatea, credinta si evlavia să fie principiile călăuzitoare. Însă, atunci când s-au făcut apeluri necalificate pentru sume mari de bani, afirmându-se că actiunile de acolo vor avea o mare valoare pentru fiecare cent depus; când fratii care au ocupat anumite pozitii la institut păreau mai mult decât doritori să aibă salarii mai mari decât cei care erau multumiti cu ceea ce primeau în alte domenii de o importantă egală în marea cauză a adevărului si a reformei; când am aflat cu durere că, pentru a face populară această institutie pentru cei care nu au credinta noastră si pentru a ne asigura de ocrotirea lor, spiritul compromisului prindea repede teren la Institut, manifestat fiind prin folosirea apelativelor domnul, domnisoara, doamna, în loc de fratele si sora, si prin distractiile obisnuite în lume, în care toti puteau fi implicati într-un fel de zbenguială nevinovată, când am văzut aceste lucruri, mi-am spus: Aceasta nu este ceea ce mi-a fost arătat ca fiind o institutie pentru cei bolnavi, care să împărtăsească binecuvântarea vădită a lui Dumnezeu. Aceasta este cu totul altceva. Cu toate acestea, s-au făcut calcule pentru extinderea clădirilor si se făceau apeluri pentru sume mai mari de bani. Asa cum era atunci condus, nu puteam decât să privesc acest Institut ca fiind pe de-a-ntregul un blestem. Desi câtiva au beneficiat în privinta sănătătii, influenta asupra bisericii din Battle Creek si asupra fratilor si surorilor care veneau la institut era atât de rea, încât contracara tot binele făcut si influenta aceasta atingea biserici din acest stat si din alte state si era teribil de distrugătoare pentru credinta în Dumnezeu si adevărul prezent. Multi dintre cei care veneau la Battle Creek si care erau niste crestini umili, devotati si de încredere plecau de acolo aproape necredinciosi. Influenta generală a acestor lucruri a creat prejudecăti împotriva reformei sanitare în mintea multora dintre cei mai umili, cei mai devotati si cei mai buni dintre fratii nostri si a distrus credinta în Mărturii si în adevărul prezent. Această stare de lucruri, legată de reforma sanitară si Institutul de Sănătate cu care aveau legătură, si alte lucruri m-au făcut să mă simt datoare să vorbesc asa cum am făcut-o în Mărturia nr. 13. Stiam bine că aceasta va produce o reactie mai devreme sau mai târziu si, pentru binele Institutului si al cauzei în general, cu cât avea să fie mai curând, cu atât era mai bine. Dacă lucrurile se îndreptau într-o directie gresită, în dauna pretioaselor suflete si a cauzei în general, cu cât situatia se putea îndrepta mai repede si în directia cea bună, cu atât avea să fie mai bine. Cu cât s-ar fi înaintat mai repede, cu atât ar fi fost mai mare ruina, mai mare reactia si mai mare descurajarea generală. Lucrarea gresit directionată trebuia să fie astfel frânată; trebuia să vină timpul pentru îndreptarea greselilor si pentru a începe din nou în directia cea bună. Lucrarea bună care s-a făcut pentru biserica din Battle Creek toamna trecută, reforma deplină si întoarcerea la Domnul a medicilor, ajutoarelor acestora si a conducătorilor Institutului de Sănătate, acordul general al fratilor si surorilor noastre din toate părtile câmpului cu privire la marele obiectiv al Institutului de Sănătate, precum si modul în care acesta să fie condus, la care se adaugă diferitele experiente de mai bine de un an, nu numai în directia cea rea, dar si în directia cea bună, îmi dau mai multă încredere că reforma sanitară si Institutul de Sănătate se vor dovedi un succes asa cum n-au mai fost niciodată înainte. Sper din toată inima să ajung să văd Institutul de Sănătate de la Battle Creek să prospere în toate privintele, la fel ca institutul care mi-a fost arătat mie. Însă este nevoie de timp pentru a îndrepta si a depăsi greselile din trecut. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, acest lucru se poate face si se va face. Fratii care au condus această lucrare au făcut apel la oamenii nostri pentru bani, pe motivul că reforma sanitară constituie o parte a marii lucrări legate de întreita solie îngerească. Prin aceasta, ei au procedat corect. Aceasta este o ramură a marii lucrări a lui Dumnezeu, ce implică sacrificiu, dăruire, spirit caritabil si binefacere. Atunci, de ce trebuie să spună acesti frati: "Sumele depuse în actiuni la Institutul de Sănătate vor avea o mare valoare", "este o bună investitie"? De ce nu se vorbeste la fel despre actiunile de la Asociatia de Publicatii, si anume că valorează mult? Dacă acestea constituie două ramuri ale aceleiasi mari lucrări de încheiere a pregătirii pentru venirea Fiului omului, de ce nu se spune acelasi lucru? Sau de ce nu se procedează la fel în amândouă cazurile, făcând apel la dărnicie si generozitate? Tocul si glasul care au apelat la prieteni în vederea strângerii fondului pentru publicatii nu au îndemnat la asemenea lucruri. De ce atunci să dăm impresia bogatilor si lacomilor păzitori ai Sabatului că pot face un mare bine dacă îsi investesc banii în Institutul de Sănătate si, în acelasi timp, să nu le spunem ceea ce este mai important, iar ei să aibă impresia că vor primi mult pentru fiecare cent investit doar pentru simplul fapt că a fost folosit? S-a făcut apel ca fratii să doneze pentru Asociatia pentru Publicatii si ei au sacrificat cu voiosie, cu noblete, pentru Domnul si, ca urmare, binecuvântarea lui Dumnezeu a fost asupra acestei ramuri a marii lucrări. Însă există motive de temere pentru că El nu are plăcere de felul cum s-au strâns fondurile pentru Institutul de Sănătate si că binecuvântarea Lui nu va fi asupra acelei institutii pe deplin, până când aceste rele nu vor fi îndreptate. În apelul meu către frati pentru această institutie, am spus în Mărturia nr. 11: "Mi-a fost arătat că nu există lipsă de mijloace în rândul adventistilor păzitori ai Sabatului. În prezent, pericolul lor cel mai mare constă în dorinta de a acumula averi. Unii îsi măresc continuu grijile si munca; sunt suprasolicitati. Urmarea este că Dumnezeu si nevoile cauzei Sale sunt aproape uitate; ei sunt morti spiritual. Li se cere să facă un sacrificiu pentru Dumnezeu, să aducă o jertfă. Un sacrificiu nu creste, ci descreste si se consumă." Punctul meu de vedere în problema banilor este că trebuie să se facă 'un sacrificiu pentru Dumnezeu, să se aducă o jertfă'. Nu am împărtăsit niciodată vreo altă idee. Însă, dacă scopul principal este de a câstiga bine prin detinerea de actiuni, si ei vor să câstige o anumită sumă pentru fiecare cent depus, atunci unde este sacrificiul, jertfa care se micsorează, se consumă? Si în ce fel se micsorează pericolele acelor păzitori ai Sabatului care acumulează mereu averi, prin actualul plan de a investi în actiuni la Institutul de Sănătate? Primejdiile acestora sunt în crestere. Si în aceasta ei găsesc un imbold în plus pentru lăcomia lor. Investind în actiuni la Institut, ca în orice altă afacere de vânzare si cumpărare, ei nu sacrifică. Întrucât tentatia de a câstiga mult la fiecare cent este mare, spiritul de câstig, si nu cel de sacrificiu, este cel care îi conduce să investească atât de mult în actiuni la Institut si ei nu vor mai avea decât putin sau nimic pentru a da spre a sustine alte si încă mult mai importante ramuri ale lucrării. Dumnezeu cere din partea acestor persoane închise, lacome si lumesti să facă un sacrificiu pentru omenirea care suferă. El le cere să fie de acord ca averile lor pământesti să se micsoreze în folosul celor năpăstuiti care cred în Isus si adevărul prezent. Ei trebuie să aibă o sansă de a face ceva în vederea deciziilor judecătii finale, asa cum este descris în următoarele cuvinte înfocate ale Regelui regilor: 'Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniti binecuvântatii Tatălui Meu de mosteniti Împărătia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete si Mi-ati dat de băut; am fost străin si M-ati primit; am fost gol si M-ati îmbrăcat; am fost bolnav si ati venit să Mă vedeti; am fost în temnită si ati venit pe la Mine." Atunci cei neprihăniti îi vor răspunde: "Doamne, când Te-am văzut noi flămând si Ti-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de băut? Când Te-am văzut noi străin si Te-am primit? Sau gol si Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în temnită si am venit pe la Tine?" Drept răspuns, Împăratul le va zice: "Adevărat vă spun că ori de câte ori ati făcut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati făcut." Apoi va zice celor de la stânga Lui: "Duceti-vă de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care a fost pregătit diavolului si îngerilor lui! Căci am fost flămând si nu Mi-ati dat să mănânc; Mi-a fost sete si nu Mi-ati dat să beau; am fost străin si nu M-ati primit; am fost gol si nu M-ati îmbrăcat; am fost bolnav si în temnită si n-ati venit pe la Mine." Atunci Îi vor răspunde si ei: "Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ti sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temnită si nu Ti-am slujit?" Si El, drept răspuns, le va zice: "Adevărat, adevărat vă spun, că, ori de câte ori n-ati făcut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati făcut." Si acestia vor merge în pedeapsa vesnică, iar cei neprihăniti vor merge în viata vesnică' (Matei 25,34-46)". Iar în Mărturia nr. 11 am spus: "Există o mare rezervă de mijloace în poporul nostru si dacă toti ar fi simtit importanta lucrării, această mare întreprindere ar putea fi adusă la îndeplinire fără greutate. Toti ar trebui să-si dea interesul ca s-o sustină. În special cei care au bani să investească în această actiune. Va fi ridicată o clădire corespunzătoare pentru primirea bolnavilor, pentru ca acestia să poată, prin folosirea corespunzătoare a mijloacelor si cu binecuvântarea lui Dumnezeu, să găsească alinare în suferintele pe care le au si să învete cum să-si poarte de grijă si astfel să prevină boala. Multi dintre cei care sustin că sunt de partea adevărului sunt închisi si lacomi. Ei trebuie să fie avertizati în legătură cu starea lor. Comoara lor pe acest pământ este atât de mare, încât inimile le sunt legate de aceasta. Cea mai mare parte din comoara lor este în această lume si doar o mică parte în cer; de aceea inima lor este legată de bunurile pământesti, în loc să fie legată de mostenirea vesnică. Acum există o bună ocazie pentru ei de a-si folosi mijloacele în folosul omenirii care suferă si, de asemenea, pentru înaintarea adevărului. O asemenea actiune nu trebuie lăsată niciodată să se zbată în sărăcie. Acesti ispravnici cărora Dumnezeu le-a încredintat mijloace trebuie să se ridice acum pentru lucrare si să-si folosească banii pentru slava Sa. Iar pentru cei care, datorită lăcomiei, îsi vor retine mijloacele, aceasta se va dovedi mai degrabă un blestem decât o binecuvântare." Prin ceea ce mi-a fost arătat si ceea ce am afirmat, nu am primit nici o altă idee, si nu am intentionat să am o altă idee, decât aceea ca strângerea de fonduri pentru această ramură a lucrării să fie pusă ca o problemă de dărnicie, generozitate, la fel ca si în cazul sustinerii altor ramuri ale marii lucrări. Si, desi trecerea de la planul prezent la un altul care să fie în întregime aprobat de Dumnezeu poate fi întâmpinată cu greutăti si poate cere timp si efort, totusi eu cred că aceasta poate avea loc cu putine pierderi în dreptul actiunilor în care s-a investit deja, si acest lucru va avea ca urmare o crestere hotărâtă a capitalului donat, spre a fi folosit într-un mod corespunzător pentru a alina suferintele oamenilor. Multi dintre cei care au investit în actiuni nu pot să doneze sumele depuse. Unele dintre aceste persoane suferă datorită banilor pe care i-au investit în aceste actiuni. Când călătoresc din stat în stat, întâlnesc oameni în necazuri care sunt în pragul mormântului, care ar trebui să meargă la Institut pentru un timp, însă nu îsi permit pentru că au investit în actiunile de la Institut. Ei nu ar fi trebuit să investească nici un dolar acolo. Voi mentiona un caz din Vermont. Cu mult timp în urmă, prin 1850, acest frate a devenit păzitor al Sabatului si de la acea dată a contribuit cu generozitate la diferite activităti initiate pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, până când bunurile lui s-au micsorat. Când s-a făcut apelul urgent, necalificat, pentru Institut, el a luat actiuni în valoare de o sută de dolari. La adunarea de la __, el a prezentat cazul sotiei sale care este foarte slăbită si care poate fi ajutată, însă, dacă este ajutată, acest lucru trebuie făcut cât mai repede. De asemenea, El a spus că, dacă ar putea dispune de cei o sută de dolari pe care i-a investit atunci în Institut, el si-ar putea trimite sotia acolo la tratament; însă aceasta nu este posibil. Noi am răspuns că el nu ar fi trebuit să investească nici un dolar în Institut, că era ceva în neregulă în acea problemă, în care noi nu puteam face nimic, si în acel punct ne-am oprit. Eu nu ezit să spun că această soră trebuie tratată, cel putin timp de câteva săptămâni în mod gratuit la Institut. Însă sotul ei nu poate face decât un pic mai mult decât a-i plăti costul călătoriei dus-întors de la Battle Creek. Cei care sunt prieteni ai oamenilor, ai adevărului si sfintirii ar trebui să actioneze în privinta Institutului pe baza unui plan care să aibă la temelie sacrificiul si dărnicia. Eu am cinci sute de dolari în actiuni la Institut, pe care vreau să-i donez, si dacă sotul meu izbândeste cu cartea pe care o are în plan, eu voi mai dona încă cinci sute de dolari. Cei care sunt de acord cu acest plan, dacă doresc, pot să ni se adreseze la Greenville, districtul Montcalm, Michigan, si să declare ce sume vor să doneze sau să investească în actiuni de felul celor de la Asociatia de Publicatii. Când se va realiza acest lucru, atunci donatiile să se adune după nevoi; iar sumele, mici sau mari, să fie strânse. Banii să fie cheltuiti în mod judicios. Contributia din partea pacientilor să fie cât se poate de rezonabilă. Fratii să doneze pentru a acoperi în parte cheltuielile de la Institut pentru săracii bolnavi din mijlocul lor, care merită acest lucru. Cei bolnavi să fie călăuziti, în măsura în care pot face acest lucru, să cultive terenurile atât de frumos asezate pe care le detine Institutul. Ei să nu facă acest lucru având ideea îngustă a plătii, ci cu ideea generoasă că cheltuielile legate de cumpărarea acestora a constituit un act de dărnicie pentru binele lor. Fie ca acest lucru manual să constituie o parte a tratamentului lor asa cum sunt băile. Fie ca dărnicia, mila, omenia si sacrificiul pentru binele altora să fie ideea care să-i călăuzească pe medici, conducători, asistenti, pacienti si pe toti prietenii lui Isus, de departe sau de aproape, si nu salariile, investitiile bune, plata sau actiunile care vor aduce profit. Fie ca dragostea lui Hristos, dragostea pentru suflete, împreuna simtire cu omenirea care suferă să însotească tot ceea ce spunem si facem în legătură cu Institutul de Sănătate. De ce oare să astepte medicul crestin, care priveste, asteaptă si tânjeste după venirea Împărătiei lui Hristos, în care suferinta si moartea nu vor mai avea putere asupra sfintilor, să fie plătit mai mult decât editorul crestin sau pastorul crestin? Poate că sustine că munca lui este mai obositoare. Aceasta este ceva ce trebuie dovedit. Să lucreze cât de mult poate si să nu calce legile vietii pe care le predă pacientilor săi. Nu există motive pentru care să muncească peste măsură si să primească mai multi bani, mai mult decât pastorul sau editorul. Fie ca toti cei care îsi aduc contributia la Institut si primesc o plată pentru serviciile lor să actioneze potrivit cu acelasi principiu al dărniciei. Nimeni dintre cei care lucrează doar pentru bani nu trebuie să rămână la Institut. Există multi oameni capabili care, din iubire pentru Hristos si cauza Sa si pentru urmasii Învătătorului lor care sunt în suferintă, vor completa locurile din acel Institut cu credinciosie si cu optimism si cu un spirit de sacrificiu. Cei care nu au acest spirit ar trebui să plece si să facă loc acelora care îl au. Atât cât sunt în stare să îmi dau seama, jumătate dintre cei în suferintă din poporul nostru, care ar trebui să petreacă săptămâni sau luni la Institut, nu au cu ce plăti cheltuielile legate de călătorie si sederea acolo. Oare să-i retină sărăcia pe acesti prieteni ai Domnului nostru de la binecuvântările pe care El ni le-a oferit cu atâta generozitate? Să fie acestia lăsati mai departe să lupte cu dubla povară a bolii si sărăciei? Bogatii care sunt bolnavi, care îsi permit tot confortul în viată, care îsi permit să-i tocmească pe altii să lucreze din greu în locul lor, pot, cu grijă si odihnă, informându-se si făcând tratament acasă, să se bucure de o foarte bună stare de sănătate fără să meargă la Institut. Însă ce pot face fratii nostri săraci pentru a redobândi sănătatea? Ei pot face ceva, însă sărăcia îi împinge să lucreze mai mult decât sunt în stare în realitate. Ei nu au nici măcar cele necesare pentru viată; iar în ceea ce priveste mijloacele din gospodărie, mobilă, vase pentru băi si instalatii pentru o bună aerisire, ei nu au asa ceva. Poate că singura cameră pe care o au este ocupată cu o sobă pentru gătit si iarna, si vara; si se poate ca toate cărtile pe care le au în casă, cu exceptia Bibliei, să fie cuprinse între degetul mic si cel mare. Ei nu au bani ca să-si cumpere cărti pe care să le poată citi ca să stie cum să trăiască. Acesti scumpi frati sunt cei care au nevoie de ajutor. Multi dintre ei sunt crestini umili. Poate că au greseli, si unele dintre acestea poate că sunt cauza sărăciei si mizeriei lor. Cu toate acestea, ei au dreptul la o viată mai bună, ca si noi ceilalti, care avem mijloacele necesare pentru a ne îmbunătăti starea de sănătate, atât a noastră, cât si a altora. Trebuie să-i tratăm cu îngăduintă si să-i ajutăm cu bucurie. Însă ei trebuie să aibă dorinta de a învăta. Ei trebuie să nutrească un spirit de multumire fată de Dumnezeu si fratii lor pentru ajutorul pe care îl primesc. Astfel de persoane, în general, nu au idee cât costă tratamentul, masa, salonul, combustibilul etc. la Institutul de Sănătate. Ei nu realizează măretia marii lucrări a adevărului prezent si a reformei si multele apeluri pentru a face donatii adresate poporului nostru. Ei poate că nu sunt constienti de faptul că numărul săracilor din mijlocul nostru este mai mare decât al bogatilor. Si, de asemenea, poate că ei nu realizează înfricosătorul fapt că cea mai mare parte dintre acesti bogati se agată de bogătia lor si sunt, în mod sigur, pe drumul spre pierzare. Acesti bieti oameni în necaz trebuie învătati că, atunci când murmură împotriva soartei lor si împotriva celor bogati, acuzându-i că sunt lacomi, ei comit un mare păcat în ochii cerului. Ei trebuie să înteleagă în primul rând că boala si sărăcia lor sunt nenorociri care au drept cauză, în general, propriile lor păcate, prostia si greselile lor; iar dacă Domnul pune în inima si mintea poporului Său dorinta de a-i ajuta, acest lucru ar trebui să le inspire sentimente de umilă multumire fată de Dumnezeu si poporul Său. Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a se ajuta singuri. Dacă au rude care pot si vor să le achite cheltuielile la Institut, atunci acestea ar trebui să aibă acest privilegiu. Si, având în vedere numărul mare al celor săraci si necăjiti care ar trebui, mai mult sau mai putin, să beneficieze de ajutorul Institutului si datorită lipsei de fonduri si a posibilitătii de întretinere din prezent, sederea aceasta la institut trebuie să fie scurtă. Ei trebuie să se ducă acolo cu ideea de a obtine, cât de repede posibil si cât de mult, o cunoastere practică a ceea ce au de făcut si a ceea ce nu trebuie să facă, pentru a-si redobândi sănătatea si a trăi sănătos. Prelegerile pe care le ascultă la Institut si cărtile bune din care să învete cum să trăiască acasă trebuie să fie principala nădejde pe care să se bizuie acestia. Poate că se vor simti mai bine după câteva săptămâni petrecute la Institut, însă vor realiza mult mai mult acasă, punând în practică aceste principii. Ei nu trebuie să se bizuie pe medici să-i vindece în câteva săptămâni, ci trebuie să învete să trăiască în asa fel, încât să dea naturii sansa de a lucra pentru vindecare. Aceasta poate începe în timpul celor câteva săptămâni de sedere la Institut, însă este nevoie de ani întregi pentru a îndeplini lucrarea de îndreptare a obiceiurilor din cămin. O persoană poate cheltui tot ce are în această lume la Institutul de Sănătate si să se simtă mai bine, dar, dacă, întorcându-se în familia sa, îsi reia obiceiurile vechi de vietuire, în câteva săptămâni sau luni va ajunge într-o stare de sănătate mai rea decât oricând înainte. Nu a câstigat nimic; a cheltuit ceea ce a avut pentru nimic. Scopul reformei sanitare si al Institutului de Sănătate nu este ca acela al unei doze de "omorâre a durerii" sau "usurare de moment", pentru a aduce la tăcere durerile pe care le avem astăzi. Nu, nicidecum! Marele obiectiv al acestora este de a-i învăta pe oameni să trăiască în asa fel, încât să dea naturii sansa de a îndepărta boala si de a i se împotrivi. Celor în necazuri din poporul nostru eu le spun: Nu vă descurajati! Dumnezeu nu a uitat pe poporul Său si cauza Sa. Faceti cunoscută starea voastră de sănătate si în ce măsură puteti achita cheltuielile la Institut, adresându-vă Institutului de Sănătate, Battle Creek, Michigan. Dacă sunteti bolnavi, doborâti, slăbiti, nu asteptati până când cazul vostru ajunge fără nădejde. Scrieti imediat. Însă trebuie să le spun încă o dată celor săraci: În prezent, doar putin se poate face pentru a vă ajuta, datorită faptului că fondurile strânse s-au folosit deja în materiale si clădiri. Faceti tot ce puteti voi pentru voi însivă si ceilalti, de asemenea, vă vor ajuta cât este posibil.
Din perioada 21 octombrie - 22 decembrie 1867.
Lucrarea noastră împreună cu biserica din Battle Creek tocmai se încheiase si, netinând cont de faptul că eram obositi, fiind atât de înviorati sufleteste de rezultatele bune obtinute, l-am însotit cu bucurie pe fratele J.N. Andrews în lunga călătorie până la Maine. Pe drum, am tinut o adunare la Roosevelt, New York. Mărturia nr. 13 si-a făcut lucrarea si acei frati care luaseră parte la nemultumirea generală au început să vadă lucrurile în adevărata lor lumină. Această adunare a necesitat mult efort, pentru că au fost date mărturii întepătoare. S-au făcut mărturisiri, însotite de o întoarcere generală la Domnul din partea celor căzuti de la credintă si a celor păcătosi. Ne-am început lucrarea în Maine cu conferinta de la Norridgewock, pe data de 1 noiembrie. Adunarea a fost mare. Ca de obicei, sotul meu si cu mine am prezentat o mărturie simplă si pătrunzătoare în favoarea adevărului si a ordinii si împotriva di-feritelor forme de rătăcire, confuzie, fanatism si dezordine, ca urmare a lipsei rânduielii si disciplinei. Această mărturie avea o aplicatie specială pentru starea de lucruri din Maine. Spirite dezordonate, care pretindeau că tin Sabatul, s-au răzvrătit si lucrau pentru a împărtăsi nemultumirea în perioada conferintei. Satana i-a ajutat si ei au reusit într-o anumită măsură. Amănuntele sunt prea dureroase si de însemnătate mică, în general, pentru a fi redate aici. Poate că este suficient să spunem că, drept urmare a spiritului de răzvrătire, de căutare de greseli, iar în dreptul unora de gelozie copilărească, murmurare, plângere, lucrarea noastră în Maine, care ar fi putut fi făcută în două săptămâni, a avut nevoie de sapte săptămâni de trudă grea, obositoare si neplăcută. Cinci săptămâni s-au pierdut, da, au fost mai mult decât pierdute pentru lucrarea din Maine, iar poporul nostru din alte părti ale Noii Anglii, New York si Ohio a fost lipsit de cinci adunări generale datorită faptului că am fost retinuti în Maine. Însă, când am plecat din acest stat, am fost mângâiati cu faptul că toti si-au mărturisit spiritul de răzvrătire, iar câtiva au fost condusi să-L caute pe Domnul si să îmbrătiseze adevărul. Cele ce urmează, cu privire la pastori, ordine si organizatie, au o aplicatie specială pentru starea de lucruri din Maine.
PASTORI, ORDINE SI ORGANIZATIE
Unii pastori au căzut în greseala de a crede că nu pot vorbi bine decât dacă ridică mult tonul vocii si vorbesc tare si repede. Unii ca acestia ar trebui să înteleagă că zgomotul, gălăgia si vorbirea rapidă nu constituie dovada prezentei puterii lui Dumnezeu. Nu puterea vocii este cea care face ca impresia să dureze. Pastorii trebuie să fie cercetători ai Bibliei si trebuie să se aprovizioneze continuu cu temeiuri pentru credinta si nădejdea noastră si atunci, fiind pe deplin stăpâni pe voce si simtămintele lor, ei trebuie să prezinte acest adevăr în asa fel, încât oamenii să le poată cântări cu calm si să decidă în privinta dovezilor aduse. Si pentru că pastorii vor simti forta argumentelor pe care le prezintă în forma adevărului solemn încercat, ei vor avea zel si vor fi seriosi, sârguinciosi în ce priveste cunostinta lor. Duhul lui Dumnezeu va sfinti în propriile lor suflete adevărurile pe care ei le prezintă altora si ei însisi vor fi bine udati, după cum ei udă pe altii. Am văzut că unii dintre pastorii nostri nu înteleg cum să-si menajeze puterile, astfel încât să lucreze fără să se epuizeze. Pastorii nu trebuie să se roage atât de tare si atât de mult, încât să-si istovească puterea. Nu este necesar să obosim gâtul si plămânii la rugăciune. Urechea lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă să asculte cererile pornite din inimă ale umililor Săi slujitori si El nu le cere ca, atunci când I se adresează, să-si istovească organele implicate. Ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu este încrederea deplină în El, bizuirea totală, neclintită, pe făgăduintele lui Dumnezeu, credinta simplă că El există si că îi va răsplăti pe toti aceia care Îl caută cu stăruintă. Pastorii trebuie să ducă o viată ordonată si să învete cum să facă mult într-o perioadă scurtă de timp care le este alocată si, în acelasi timp, să aibă o rezervă de putere ca, în cazul în care se va cere un efort în plus, să poată avea suficientă vigoare pentru ocazia respectivă, pe care să o poată folosi fără a-si face rău. Uneori toată puterea pe care o au este necesară pentru un anumit efort, si dacă înainte ei si-au epuizat rezerva de putere si acum nu pot dispune de ea pentru acest efort necesar, tot ce au făcut înainte se pierde. Uneori, este nevoie de toată puterea mintală si fizică pentru a lua o pozitie fermă, pentru a desfăsura dovezile în cea mai clară lumină si a le prezenta în fata oamenilor în modul cel mai pătrunzător si a face cele mai puternice apeluri. Întrucât sufletele sunt pe punctul de a părăsi rândurile vrăjmasului si a veni de partea Domnului, lupta este foarte aprigă si strânsă. Satana si îngerii lui nu doresc ca vreunul dintre cei ce au slujit sub steagul întunericului să ia pozitie de partea Printului Emanuel, sub steagul Său însângerat. Mi-au fost arătate armate aflate în conflict, care au dus o luptă crâncenă. Victoria n-a fost câstigată de nici una dintre ele, iar cei credinciosi îsi dau seama că puterea si forta lor s-a dus si că nu vor fi în stare să-si aducă la tăcere vrăjmasii decât dacă pornesc la atac împotriva lor si le capturează instrumentele de război. Atunci, cu riscul vietii lor, îsi vor mobiliza toate puterile si se vor năpusti asupra vrăjmasului. Este o luptă înfricosătoare; însă victoria este câstigată, bastioanele sunt cucerite. Dacă în acel moment critic armata este atât de epuizată încât nu poate porni la ultimul atac si să doboare întăriturile dusmanului, întreaga luptă de zile, săptămâni sau chiar luni este pierdută; si multe vieti sunt sacrificate fără nici un câstig. O lucrare asemănătoare este în fata noastră. Multi sunt convinsi că noi avem adevărul si totusi ei sunt retinuti pe loc, ca si cum ar fi legati cu niste legături de fier; ei nu îndrăznesc să riste consecintele luării pozitiei de partea adevărului. Multi se află în valea hotărârilor, perioadă în care sunt necesare apeluri speciale, apropiate, pătrunzătoare, pentru a-i determina să depună armele în lupta lor si să ia pozitie de partea Domnului. Chiar în această perioadă critică, Satana aruncă cele mai puternice capcane în jurul acestor suflete. Dacă slujitorii lui Dumnezeu sunt toti epuizati, cheltuindu-si toată rezerva de putere fizică si mintală, ei gândesc că nu pot face mai mult si adesea părăsesc cu totul câmpul, pentru a începe în altă parte. Si totul, sau aproape totul - timp, mijloace si efort -, a fost irosit pentru nimic. Da, este mai rău decât dacă n-ar fi început niciodată lucrarea în acel loc, căci, după ce oamenii au fost miscati de Duhul lui Dumnezeu, adusi la momentul luării deciziei si lăsati apoi să-si piardă interesul si să decidă împotriva acestor dovezi, ei nu mai pot fi readusi cu usurintă la acel moment în care mintile să le fie din nou sensibilizate de acest subiect. În multe cazuri, ei au luat decizia finală. Dacă pastorii si-ar păstra o fortă de rezervă, iar în momentul când totul pare să se miste din loc cel mai greu, ar face atunci cele mai stăruitoare eforturi, cele mai puternice apeluri, cele mai bune aplicatii si, ca si soldatii curajosi, în momentul critic ar porni la atac împotriva vrăjmasului, ei ar câstiga victoria. Sufletele ar avea tăria de a rupe legăturile lui Satana si de a se hotărî pentru viata vesnică. Efortul bine directionat, la momentul potrivit, va face ca munca de lungă durată făcută anterior să aibă succes, pe când, dacă s-ar părăsi lucrul chiar si numai pentru câteva zile, cauza ar suferi un esec total. Pastorii trebuie să fie devotati în lucrare, ca si misionarii, si să caute ca eforturile lor să fie cât mai folositoare. Unii pastori devin foarte zelosi chiar de la începutul unor adunări, îsi iau asupra lor sarcini pe care Dumnezeu nu le-a cerut de la ei, îsi istovesc puterile, cântând mult si rugându-se mult si cu voce tare, si apoi sunt obositi si trebuie să plece acasă să se odihnească. Ce s-a realizat prin acest efort depus? Nimic. Lucrătorii au avut spirit si zel, însă le-a lipsit întelegerea. Strategia lor nu a fost înteleaptă. Au călătorit cu trăsura simtămintelor, însă nu s-a câstigat o victorie împotriva vrăjmasului. Fortăreata nu a fost cucerită. Mi-a fost arătat că pastorii lui Hristos trebuie să se disciplineze în vederea luptei. Este nevoie de mai multă întelepciune în strategia pe care o folosim în lucrarea lui Dumnezeu decât li se cere generalilor angajati în luptele dintre popoare. Pastorii alesi de Dumnezeu sunt angajati într-o mare lucrare. Ei sunt în război nu numai împotriva oamenilor, dar si împotriva lui Satana si a îngerilor săi. Aici este nevoie de o tactică înteleaptă. Ei trebuie să cerceteze Biblia si să se dăruiască cu totul lucrării. Când încep lucrul într-un loc, ei trebuie să fie în stare să ofere temeiuri pentru credinta noastră, nu într-un mod lăudăros, nu furtunos, ci cu blândete si teamă. Puterea care va convinge va fi formată din argumente puternice, prezentate cu blândete si temere de Dumnezeu. Lucrarea din aceste vremuri pline de primejdii necesită pastori capabili în cuvânt si învătătură, familiarizati cu Scripturile si care înteleg temelia credintei noastre. Am fost îndreptată spre aceste pasaje din Scriptură, al căror înteles nu a fost dobândit de unii pastori: "Ci sfintiti în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiti totdeauna gata să răspundeti oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândete si teamă"(1 Petru 3,15). "Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să stiti cum trebuie să răspundeti fiecăruia"(Col. 4,6). "Si robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toti, în stare să învete pe toti, plin de îngăduintă răbdătoare, să îndrepte cu blândete pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinta, ca să ajungă la cunostinta adevărului si venindu-si în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinsi ca să-i facă voia"(2 Tim. 2,24-26). Omul lui Dumnezeu, slujitorul lui Hristos, trebuie să fie pe deplin înzestrat pentru orice lucrare bună. De pastori lăudărosi, mândri, nu este nevoie pentru această lucrare bună. Însă este necesar si decorul la amvon. Pastorul Evangheliei nu trebuie să fie nepăsător în ce priveste atitudinea lui. Dacă el este reprezentantul lui Hristos, atunci comportamentul, atitudinea si gesturile lui vor fi de o asa manieră, încât nu vor produce dezgust. Pastorii trebuie să aibă rafinament. Ei trebuie să evite gesturile si atitudinile de neîndemânare si trebuie să se încurajeze în a fi umili si cu demnitate în comportament. Ei trebuie să se îmbrace într-o manieră potrivită cu demnitatea functiei lor. Vorbirea lor trebuie să fie în toate privintele solemnă si bine aleasă. Mi-a fost arătat că este gresit să se folosească expresii comune, lipsite de respect, să se relateze anecdote pentru a amuza sau să se prezinte ilustratii comice pentru a stârni râsul. Sarcasmul si jocul cu replicile unui împotrivitor sunt toate în afara rânduielii lui Dumnezeu. Pastorii nu trebuie să aibă simtământul că nu-si pot îmbunătăti vocea sau manierele; se poate face mult. Vocea poate fi cultivată, astfel încât vorbirea, chiar îndelungată, să nu afecteze corzile vocale. Pastorii trebuie să iubească ordinea si să se formeze ei însisi în a fi ordonati si atunci vor putea face rânduială cu succes în biserica lui Dumnezeu si vor putea învăta pe membrii acesteia să lucreze în armonie, ca o companie de soldati bine instruiti. Dacă pentru actiuni încununate de succes pe câmpul de luptă este nevoie de disciplină si ordine, aceste lucruri sunt cu atât mai necesare în lupta în care suntem implicati noi, deoarece obiectivul care se are în vedere este mult mai înalt si de o valoare mai mare în caracter decât cel al armatelor dusmane care luptă pe câmpul de bătălie. În conflictul în care suntem angajati sunt în joc interese vesnice. Îngerii lucrează în armonie. Ordinea desăvârsită caracterizează toate miscările lor. Cu cât imităm mai îndeaproape armonia si ordinea ostirii îngeresti, cu atât mai pline de succes vor fi eforturile noastre. Dacă noi nu socotim că este necesară actiunea armonioasă si suntem dezordonati, nedisciplinati si dezorganizati în actiunile noastre, îngerii, care sunt perfect organizati si se miscă în perfectă ordine, nu pot lucra pentru noi cu succes. Ei pleacă de la noi întristati, pentru că nu sunt împuterniciti să binecuvânteze confuzia, zăpăceala, dezordinea si lipsa de organizare. Toti cei care doresc să coopereze cu solii ceresti trebuie să lucreze la unison cu ei. Toti cei care au ungerea de sus vor încuraja, din toată puterea lor, ordinea, disciplina si unitatea în actiune si atunci îngerii lui Dumnezeu pot coopera cu ei. Însă niciodată, niciodată acesti mesageri ai cerului nu-si vor pune aprobarea asupra dezordinii, indisciplinei si lipsei de organizare. Toate aceste rele sunt rezultatul străduintelor lui Satana de a ne slăbi fortele, de a ne distruge curajul si de a ne împiedica să avem succes în actiunile noastre. Satana stie foarte bine că succesul nu poate însoti decât ordinea si actiunea armonioasă. El cunoaste foarte bine că tot ce are legătură cu cerul este în ordine desăvârsită, că supunerea si disciplina perfectă marchează miscările ostirii îngeresti. Planul lui bine studiat este de a-i conduce pe cei ce pretind că sunt crestini cât mai departe de ordinea cerească; din această cauză, el îi înseală chiar pe cei din poporul lui Dumnezeu si îi face să creadă că ordinea si disciplina sunt dusmani ai spiritualitătii, că singura sigurantă pentru ei este să lase pe fiecare să facă ce doreste si, în special, să rămână despărtiti de crestinii care sunt uniti si care lucrează pentru a întrona disciplina si armonia în actiune. Toate eforturile făcute în vederea ordinii sunt considerate periculoase, o restrictie la adresa libertătii legitime, iar cei care le fac sunt considerati ca fiind cei mai de temut papistasi. Aceste suflete înselate consideră o virtute să se laude cu libertatea de a gândi si actiona independent. Ei nu cred spusele nimănui. Mi-a fost arătat că este lucrarea specială a lui Satana aceea de a-i face pe oameni să simtă că este în planul lui Dumnezeu ca ei să fie independenti si să-si urmeze propria lor cale, independent de fratii lor. Am fost îndreptată înapoi, spre copiii lui Israel. Foarte curând după ce au părăsit Egiptul, ei au fost organizati si disciplinati în modul cel mai perfect. În providenta Lui, Dumnezeu l-a calificat pe Moise pentru a sta în fruntea armatelor lui Israel. El fusese un războinic viteaz, conducând armatele egiptenilor, si în strategia folosită nu putea fi depăsit de nici un alt om. Domnul nu a lăsat ca Sanctuarul Său cel sfânt să fie construit oricum, de oricare semintie. El a specificat ordinea clară care trebuia să fie respectată în purtarea chivotului sfânt si a rânduit o anumită familie din semintia levitilor care să-l poarte. Când, pentru binele poporului si pentru slava lui Dumnezeu, ei trebuia să-si aseze corturile într-un anumit loc, Domnul Îsi făcea cunoscută voia Sa, făcând ca stâlpul de nor să se oprească chiar deasupra tabernacolului, unde rămânea până când El dorea ca ei să plece din nou în călătorie. În toate călătoriile, li se cerea să respecte o ordine desăvârsită. Fiecare semintie purta un steag, cu însemnul strămosului lor, si fiecărei semintii i se cerea să tabere sub propriul steag. Când pornea chivotul, toate armatele plecau în călătorie, toate semintiile mergând în ordine, sub steagurile lor. Levitii au fost rânduiti de Domnul ca fiind semintia care avea să poarte chivotul, iar fiii lui Aaron, urmându-i îndeaproape, duceau trâmbitele. Ei primeau instructiuni de la Moise, lucru pe care îl semnalau poporului, sunând din trâmbite. Ei dădeau prin aceste trâmbite anumite semnale speciale, pe care poporul le întelegea, iar miscările lor se făceau în armonie cu acestea. La început, cei care sunau din trâmbită dădeau un semnal special, prin care să atragă atentia poporului; atunci toti trebuia să fie atenti si să asculte semnalele speciale date de trâmbite. Nu exista confuzie în sunetele trâmbitelor, de aceea nu exista scuză ca să fie confuzie în miscări. Comandantul fiecărei companii dădea instructiuni clare cu privire la ceea ce urmau să facă si nimeni dintre cei ce erau atenti nu erau în necunostintă de ceea ce trebuia să facă. Dacă cineva nu îndeplinea cerintele date de Domnul lui Moise si pe care Moise le dădea poporului, era pedepsit cu moartea. Nu se puteau scuza că nu au cunoscut aceste cerinte, căci nu ar fi făcut decât să-si dovedească lor însisi că nu au vrut să le cunoască si ar fi primit dreapta pedeapsă pentru vinovătia lor. Dacă nu cunosteau voia lui Dumnezeu cu privire la ei, nu era decât vina lor. Ei au avut aceleasi ocazii ca si ceilalti din popor de a dobândi cunostinta dată si, din această cauză, păcatul lor de a nu sti si de a nu întelege era tot atât de mare în ochii lui Dumnezeu ca si când ar fi auzit si apoi ar fi păcătuit. Domnul a rânduit o familie specială din semintia lui Levi să ducă chivotul, iar alti leviti au fost special desemnati de Dumnezeu să poarte cortul întâlnirii si mobila acestuia si să aducă la îndeplinire lucrarea de a ridica si desface cortul. Dacă cineva, din curiozitate sau nerespectând ordinea, pleca de la locul său si atingea vreo parte a sanctuarului sau mobila acestuia sau chiar dacă se apropia de vreun lucrător, era pedepsit cu moartea. Dumnezeu nu a lăsat ca sfântul sanctuar să fie dus, ridicat si demontat în mod dezordonat de orice semintie care ar fi vrut să facă această lucrare; ci au fost alese persoane care puteau să-si dea seama de caracterul sacru al lucrării în care s-au angajat. Acesti bărbati rânduiti de Dumnezeu erau instruiti să facă poporul să înteleagă sfintenia deosebită a chivotului si a tuturor celor legate de el, ca să nu privească aceste lucruri fără să-si dea seama de sfintenia lor si să fie îndepărtati din Israel. Toate lucrurile care tineau de sfântul locas trebuia privite cu respect. Călătoriile copiilor lui Israel sunt descrise cu credinciosie; izbăvirea pe care le-a dat-o Domnul, organizarea si ordinea lor desăvârsită, păcatul de a murmura împotriva lui Moise si astfel împotriva lui Dumnezeu, nelegiuirile, răzvrătirile si pedepsirea lor, trupurile lor moarte, risipite în pustie datorită încăpătânării de a se supune rânduielilor întelepte ale lui Dumnezeu - acest tablou fidel este pus în fata noastră ca o avertizare că, dacă vom urma exemplul lor de neascultare, vom cădea la fel ca ei. "Totusi, cei mai multi dintre ei n-au fost plăcuti lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Si aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, după cum au poftit ei. Să nu fiti închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: 'Poporul a sezut să mănânce si să bea; si s-au sculat să joace.' Să nu curvim, cum au făcut unii dintre ei, asa că într-o singură zi au căzut douăzeci si trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii dintre ei, care au pierit prin serpi. Să nu cârtiti, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciti de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, si au fost scrise pentru învătătura noastră peste care au venit sfârsiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă"(1 Cor. 10,5-12). S-a schimbat Dumnezeu si nu mai este El un Dumnezeu al ordinii? Nu; El este acelasi atât în dispensatiunea prezentă, cât si în cea trecută. Pavel spune: "Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfintilor"(1 Cor. 14,33). El este acelasi acum, ca si atunci. El are în plan ca noi să învătăm lectii privind ordinea si organizarea de la ordinea desăvârsită instituită în zilele lui Moise, în folosul copiilor lui Israel.
Experiente din perioada 23 decembrie 1867 - 1 februarie 1868 Voi reda pe scurt fragmente din anumite întâmplări si poate că nu pot oferi o idee mai bună în legătură cu lucrarea noastră din perioada de până la întâlnirea din Vermont, decât dacă voi da copia unei scrisori pe care i-am scris-o fiului nostru la Battle Creek, pe data de 27 decembrie 1867: "Dragul meu fiu, Edson, stau acum la biroul fratelui D.T. Bourdeau din West Enosburgh, Vermont. După încheierea adunării de la Topsham, Maine, am fost extrem de obosită. Când îmi puneam lucrurile în cufăr, aproape am lesinat de oboseală. Ultimul lucru pe care l-am făcut acolo a fost acela că am chemat familia fratelui A. si am avut o discutie cu ei. Am vorbit acestei scumpe familii, i-am sfătuit, le-am spus cuvinte de mângâiere si de asemenea de îndreptare si îndemnuri în legătură cu cineva legat de ei. Ce am spus a fost primit în totalitate si a fost urmat de mărturisire, plâns si o mare usurare pentru fratele si sora A. Aceasta este o muncă grea pentru mine si mă oboseste mult. După ce ne-am asezat în vagoane, m-am întins si m-am odihnit cam o oră. În seara aceea aveam o adunare la Westbrook, Maine, unde trebuia să ne întâlnim cu fratii din Portland si împrejurimi. Ne-am instalat la familia cumsecade a fratelui Martin. Nu am putut să stau în picioare în după-amiaza aceea; însă, fiind îndemnată să particip la întâlnirea din seara aceea, m-am dus în clădirea scolii, simtind că nu am putere să stau în picioare si să mă adresez oamenilor. Casa era plină de ascultători foarte interesati. Fratele Andrews a deschis adunarea si a vorbit un timp scurt; după aceea a urmat tatăl tău. Apoi m-am ridicat eu si nu am rostit decât câteva cuvinte, când am simtit că puterile mi-au fost reînnoite; slăbiciunea se pare că m-a lăsat si am vorbit cam o oră în libertate desăvârsită. Am simtit o multumire cu neputintă de exprimat pentru acest ajutor pe care Dumnezeu mi l-a dat când aveam asa mare nevoie de el. Miercuri seara am vorbit liber aproape două ore despre reforma sanitară si reforma în îmbrăcăminte. Faptul că m-am simtit iarăsi în putere, după slăbiciunea dinaintea acestor două întâlniri, a constituit o sursă de mare încurajare pentru mine. Ne-am bucurat de sederea la familia Martin si sperăm să-i vedem pe scumpii lor copii predându-si inimile lui Hristos, iar pe părintii lor ducând lupta crestină si purtând cununa nemuririi atunci când va fi obtinută biruinta. Joi, ne-am dus iarăsi la Portland si am servit masa la familia fratelui Gowell. Am avut o discutie deosebită si sperăm să aibă urmări bune pentru ei. Simtim mult cu sotia fratelui Gowell. Inima acestei mame a fost sfâsiată văzându-si copiii în suferintă si apoi murind, fiind pusi în mormântul tăcut. Este bine de cei care dorm. Fie ca mama să caute încă tot adevărul si să-si facă o comoară în ceruri pentru ca, atunci când va veni Dătătorul vietii pentru a-i scoate pe captivi din marea închisoare a casei mortii, tatăl, mama si copiii să se poată întâlni si verigile care lipsesc din lantul familiei să poată fi reunite. Fratele Gowell ne-a dus la gară cu trăsura lui. Am ajuns exact înainte să plece trenul. Am călătorit cinci ore si l-am întâlnit pe fratele A.W. Smith la gară în Manchester, care ne astepta să ne ducă acasă la el, în acel oras. Ne asteptam ca noaptea să ne odihnim; însă nu a fost asa, pentru că acolo ne asteptau un număr considerabil de oameni, dorind să ne primească. Am avut o discutie foarte plăcută, utilă, sperăm, pentru toti. Ne-am retras cam pe la ora zece. Devreme, dimineata următoare, am lăsat în urmă casa confortabilă, ospitalieră, a fratelui Smith pentru a ne continua călătoria spre Washington. A fost un drum încet, obositor. Ne-am dat jos din vagoane la Hillsborough si am găsit o echipă care ne astepta să ne ducă cele douăsprezece mile până la Washington. Fratele Colby a avut sanie si pături si am călătorit destul de comod până la câteva mile înainte de destinatie. Nu era zăpadă destulă pentru ca sania să meargă bine; s-a stârnit vântul si, pe parcursul ultimelor două mile, ne arunca în fată si ochi lapovita, producându-ne durere si făcându-ne aproape să înghetăm. Am găsit adăpost, în cele din urmă, în casa primitoare a fratelui C.K. Farnsworth. Ei au făcut tot ce au putut ca să ne simtim bine si totul era aranjat în asa fel, încât să ne putem odihni cât de mult cu putintă. Nu a fost însă decât pentru putin timp, te asigur. În Sabat de dimineată a vorbit tatăl tău, iar după o pauză de aproape 20 de minute, am vorbit eu, aducând o mărturie de mustrare împotriva celor care foloseau tutunul si de asemenea împotriva fratelui Ball, care întărise mâinile vrăjmasului, batjocorind viziunile si publicând lucruri amarnice împotriva noastră în publicatia Crisis (Criza) din Boston si în ziarul din Iowa ,Hope of Israel (Speranta lui Israel). Întâlnirea de seară a fost programată la familia Farnsworth. Biserica era prezentă si acolo tatăl tău i-a cerut fratelui Ball să-si prezinte obiectiile cu privire la viziuni si să dea ocazie să i se răspundă la ele. Astfel a fost petrecută seara. Fratele Ball a fost foarte îndârjit si împotrivitor; s-a arătat satisfăcut în câteva puncte, însă si-a mentinut pozitia cu hotărâre. Fratele Andrews si tatăl tău au vorbit simplu, explicând lucrurile pe care el nu le întelesese si condamnând procedeul lui nedrept fată de adventistii păzitori ai Sabatului. Cu totii am avut simtământul că am făcut tot ce am putut în ziua aceea pentru a slăbi fortele vrăjmasului. Întâlnirea a durat până după ora 22:00. În dimineata următoare am participat din nou la adunări, în locasul de închinare. Tatăl tău a vorbit dimineata. Însă, chiar înainte de a vorbi, vrăjmasul l-a făcut pe un biet frate, într-o stare de slăbiciune, să simtă că are o povară uimitoare pentru biserică. El s-a strecurat, a vorbit, a gemut si a strigat, având ceva teribil asupra lui, ce nimeni nu părea a întelege. Noi încercasem să-i facem pe cei ce sustineau că sunt de partea adevărului să-si vadă starea de întuneric înfricosător si păcătosenie înaintea lui Dumnezeu si să facă mărturisiri umile înaintea Sa, întorcându-se astfel la Domnul în sinceră pocăintă, pentru ca El să Se poată întoarce la ei si să-i vindece de păcatele lor. Satana a căutat să împiedice această lucrare, împingându-l pe acest biet suflet tulburat să-i dezguste pe cei care ar fi actionat ca urmare a sfaturilor date. Eu m-am ridicat si am adus o mărturie clară pentru acest om. El nu mâncase de două zile si Satana îl amăgise si îl împinsese dincolo de limită. Apoi a predicat tatăl tău. Am avut câteva minute pauză, apoi eu am vorbit despre reforma sanitară si reforma în îmbrăcăminte si am adus o mărturie clară pentru cei care stătuseră în calea tinerilor si a necredinciosilor. Dumnezeu m-a ajutat să-i spun lucruri clare fratelui Ball si să-i spun, în Numele Domnului, ce făcuse el de fapt. A fost foarte afectat. Din nou am avut o adunare seara la fratele Farnsworth acasă. Vremea a fost furtunoasă în timpul adunărilor, totusi fratele Ball nu a lipsit de la nici una. S-a reluat acelasi subiect pe care l-a propus el. Dacă Domnul l-a ajutat vreodată pe vreun om să vorbească, atunci acela a fost fratele Andrews, care a zăbovit asupra subiectului suferintei pentru Hristos. A fost mentionat cazul lui Moise, care a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând să sufere mai degrabă împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului, considerând ocara lui Hristos ca o bogătie mai mare decât comorile Egiptului, căci el pretuia răsplata promisă. El a arătat că acesta a fost unul din multele cazuri în care ocara lui Hristos a fost socotită mai presus de bogătiile si onoarea lumii, titlurile răsunătoare, coroana sau gloria împărătiei. Ochiul credintei a fost fixat asupra viitorului glorios si spre acea răsplată care este atât de valoroasă, încât face ca cele mai bogate lucruri pe care le poate oferi pământul să apară ca lipsite de valoare. Copiii lui Dumnezeu au suferit batjocuri, bătăi, lanturi si închisoare; ei au fost ucisi cu pietre, tăiati în două cu ferăstrăul, chinuiti, au pribegit îmbrăcati cu cojoace si în piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, însă, sustinuti fiind de nădejde si credintă, toate acestea le socoteau ca necazuri usoare; viitorul si viata vesnică li se păreau de o asa mare valoare, încât socoteau că suferintele lor sunt mici în comparatie cu slava viitoare. Fratele Andrews a relatat cazul unui crestin credincios care a suferit martiriul pentru credinta lui. Un frate crestin vorbise cu el despre puterea nădejdii crestine - dacă aceasta avea să fie suficient de mare pentru a-l sustine când carnea avea să-i fie mistuită de foc. El i-a cerut acestui crestin, înainte de a fi martirizat, să-i dea un semn dacă credinta si nădejdea crestină sunt mai puternice decât focul furios, mistuitor. El se astepta ca si el să urmeze ca martir, si acest lucru l-ar fi întărit ca să poată înfrunta focul. Cel dintâi a promis că îi va da semnalul. A fost adus la rug printre multimea batjocoritoare de flecari si curiosi, care veniseră să ia parte la arderea pe rug a acestui crestin. Vreascurile au fost aduse, focul a fost aprins, iar fratele crestin si-a fixat ochii asupra martirului care suferea până la moarte, simtind că depinde atât de mult de semnul acestuia. Focul a început să ardă, si ardea, si ardea. Carnea s-a înnegrit, însă semnalul nu a venit. Nu si-a luat ochii nici măcar pentru o clipă de la ochii celui ce suferea. Bratele erau aproape prăjite. Se părea că nu mai există viată în el. Toti credeau că focul si-a făcut lucrarea si că s-a sfârsit cu viata lui; când, deodată, în mijlocul flăcărilor, acesta si-a ridicat amândouă bratele spre ceruri. Fratele crestin, a cărui inimă aproape că se sfârsise, a prins acel semnal al bucuriei; acesta l-a înfiorat în toată fiinta lui, i-a reînnoit credinta, nădejdea si curajul. A vărsat lacrimi de bucurie. Când vorbea despre bratele acelea înnegrite, arse, ridicate din mijlocul flăcărilor, fratele Andrews plângea si el ca un copil. Aproape întreaga adunare a fost miscată până la lacrimi. Această întâlnire s-a încheiat cam pe la ora zece. A fost ca o risipire a norilor întunericului. Fratele Hemingway s-a ridicat si a spus că el a fost foarte păcătos, a folosit tutun, s-a împotrivit viziunilor, si-a persecutat sotia pentru că ea credea în ele si a spus că nu va mai face asa. Si-a cerut iertare de la noi toti. Sotia lui a vorbit cu multă sensibilitate. Fiica lui si alti câtiva s-au ridicat pentru rugăciune. El a declarat că mărturia pe care a prezentat-o sora White pare a fi venit chiar de la tronul harului si că nu va mai îndrăzni vreodată să i se opună. Fratele Ball a spus atunci că, dacă lucrurile sunt asa cum le vedem noi, atunci cazul lui este foarte grav. El a spus că stie că a păcătuit ani de zile si că a stat în calea tinerilor. Noi I-am multumit lui Dumnezeu pentru această mărturisire. Ne-am hotărât să plecăm luni dimineata devreme si am avut o întâlnire la Braintree, Vermont, unde ne-am întâlnit cu aproape treizeci de păzitori ai Sabatului. Însă vremea era aprigă, foarte aspră si rece ca să călătorim douăzeci si cinci de mile după o astfel de muncă si, în final, am decis să rămânem pe loc si să continuăm să lucrăm în Washington, până ce fratele Ball avea să se hotărască fie pentru, fie împotriva adevărului, pentru ca biserica să fie usurată în privinta cazului lui. Adunarea a început luni, la ora 10 dimineata. Erau prezenti fratii Rodman si Howard. Fratele Newell Mead, care era foarte slăbit si nervos, aproape exact ca si tatăl tău cu ocazia bolii trecute, a fost chemat să participe la întrunire. Din nou s-a zăbovit asupra stării bisericii si cea mai severă critică a fost rostită la adresa celor care stătuseră în calea prosperitătii ei. Cu cele mai stăruitoare apeluri, i-am implorat să se întoarcă la Dumnezeu si să se pocăiască. Domnul ne-a ajutat în lucrarea noastră; fratele Ball a fost sensibilizat, însă se misca încet. Sotia lui simtea profund împreună cu el. Adunarea noastră de dimineată s-a încheiat pe la 3-4 după-amiaza. În toate aceste ore, noi doi, când unul, când altul, am lucrat cu stăruintă pentru tinerii neconvertiti. Am stabilit o altă adunare, care să înceapă la ora sase seara. Chiar înainte de a merge la adunare, mi-am reamintit câteva scene interesante care trecuseră prin fata mea în viziune si le-am vorbit fratilor Andrews, Rodman, Howard, Mead si alti câtiva care erau prezenti. Mi se părea că îngerii făcuseră o crăpătură în nor si lăsau să ne vină raze de lumină din cer. Subiectul prezentat atât de izbitor era cazul lui Moise. Eu am exclamat: 'O, de as putea avea iscusinta unui artist, ca să pot zugrăvi scena cu Moise pe munte!' Puterea lui era mare. 'Neclintit' este limbajul folosit de Scriptură. Vederea nu i-a slăbit datorită vârstei, desi pe acel munte avea să moară. Îngerii l-au înmormântat, însă Fiul lui Dumnezeu a venit curând, l-a înviat din morti si l-a luat la cer. Însă, înainte de aceasta, Dumnezeu l-a dus să vadă Tara Făgăduită, cea binecuvântată de El. Era ca si un al doilea Eden. Totul a trecut prin fata sa ca o panoramă. I-a fost arătată prima venire a lui Hristos, respingerea Lui de către natiunea iudaică si moartea Lui pe cruce. Apoi, Moise a văzut a doua venire si învierea celor drepti. Am vorbit de asemenea despre întâlnirea dintre cei doi Adami - primul Adam si Hristos, al doilea Adam - atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ. Detalii în legătură cu aceste puncte interesante intentionez să scriu în Mărturia nr.14. Fratii au dorit ca eu să repet aceleasi lucruri la întâlnirea de seară. Întâlnirea noastră din acea zi a fost foarte solemnă. Aveam asupra mea o asemenea povară duminică seara, încât am plâns cu voce tare aproape jumătate de oră. Luni s-au făcut apeluri so-lemne si Domnul i-a trimis acasă. Marti seara m-am dus la adunare ceva mai usurată. Am vorbit liber timp de o oră despre ceea ce am văzut în viziune, despre care am mentionat. Întâlnirea noastră a fost foarte deschisă. Fratele Howard a plâns ca un copil, la fel si fratele Rodman. Fratele Andrews a vorbit stăruitor, miscător, până la lacrimi. Fratele Ball s-a ridicat si a spus că se pare că sunt două duhuri în el în acea seară. Unul îi spunea: Poti tu să te îndoiesti de faptul că această mărturie a sorei White este din ceruri? Iar celălalt spirit îi aducea în minte obiectiile pe care el le adusese în fata dusmanilor credintei noastre. 'O, de as putea să fiu multumit în privinta acelor obiectii', spunea el. 'Dacă acestea ar putea fi îndepărtate, eu simt că am făcut un mare rău sorei White. Recent, am trimis un articol la Speranta lui Israel. Ce n-as da să am acel articol!' Îi părea rău si a plâns mult. Duhul Domnului era în adunare. Îngerii lui Dumnezeu se simteau că se apropie foarte mult, îndepărtându-i pe îngerii cei răi. Pastorul si oamenii plângeau precum copiii. Simteam că prindem putere si că ostile întunericului dau înapoi. Întâlnirea noastră s-a încheiat bine. Am mai fixat o întâlnire pentru a doua zi, începând de la 10 dimineata. Am vorbit despre umilirea si proslăvirea lui Hristos. Fratele Ball stătea aproape de mine si a plâns aproape tot timpul cât am vorbit. Am vorbit cam o oră, apoi am început lucrarea pentru cei tineri. Părintii au venit la adunare aducându-si cu ei copiii, pentru a primi si ei binecuvântarea. Fratele Ball s-a ridicat si a făcut o umilă mărturisire că nu a trăit asa cum trebuie în familia sa. El le-a mărturisit copiilor si sotiei că este păcătos, că nu le-a fost de ajutor, ci mai degrabă o piedică. Lacrimile curgeau mereu; corpul său puternic tremura si vorbea printre suspine. Fratele James Farnsworth a fost influentat de fratele Ball si nu s-a unit întru totul cu adventistii păzitori ai Sabatului. El a mărturisit acest lucru cu lacrimi. Apoi am făcut apeluri stăruitoare către copii, până când treisprezece s-au ridicat si si-au exprimat dorinta de a fi crestini. Printre acestia erau si copiii fratelui Ball. Unul sau doi au părăsit adunarea, fiind nevoiti să se întoarcă acasă. Un tânăr, cam de vreo 20 de ani, a mers 60 km. ca să ne poată vedea si să poată auzi adevărul. Nu sustinuse nici-odată religia, însă a luat pozitie de partea Domnului înainte de a pleca. Aceasta a fost una din cele mai bune întâlniri. La sfârsit, fratele Ball a venit la tatăl tău si i-a mărturisit cu lacrimi că a gresit fată de el si l-a implorat să-l ierte. Apoi a venit la mine si a mărturisit că mi-a făcut mult rău. 'Mă poti ierta si poti să te rogi lui Dumnezeu ca să mă ierte?' L-am asigurat că l-am iertat, tot asa cum noi nădăjduim să fim iertati. Am împărtit cu el multe lacrimi, simtind că binecuvântarea cerului este asupra noastră. Seara nu am mai avut adunare. Joi dimineata ne-am sculat la ora patru. Plouase toată noaptea si încă mai ploua, dar, cu toate acestea, noi ne-am aventurat să plecăm la Bellows Falls, la o distantă de douăzeci si cinci de mile. Primele patru mile le-am parcurs pe o vreme extrem de vijelioasă, fiind nevoie să o luăm pe o potecă ce trecea prin câmpie, ca să ocolim dealurile abrupte. Am călătorit pe arătură si pământ stâncos si aproape că eram aruncati din sanie. Cam pe la răsăritul soarelui furtuna s-a linistit si am călătorit foarte bine cu sania, până am ajuns la drumul principal. Vremea era foarte blândă; nu am mai avut niciodată o zi atât de frumoasă pentru călătorie. La Bellows Falls, ne-am dat seama că am ajuns cu o oră mai târziu ca să prindem trenul rapid si cu o oră mai devreme pentru trenul personal. Nu am putut ajunge la St.Albans decât la ora 9 seara. Ne-am asezat într-un vagon frumos, am servit masa si ne-am bucurat de mâncarea simplă pe care am avut-o. Apoi ne-am pregătit să dormim, dacă era posibil. Pe când dormeam, cineva m-a bătut destul de tare pe umăr. M-am uitat si am văzut o doamnă cu o înfătisare plăcută, aplecată spre mine. Ea mi-a spus: 'Nu mă cunosti? Eu sunt sora Chase. Vagoanele sunt la White River. Opriti-vă doar câteva clipe. Eu locuiesc chiar aici si am venit în fiecare zi săptămâna aceasta si m-am uitat prin vagoane ca să vă întâlnesc.' Atunci mi-am adus aminte că servisem masa la ea acasă, în Newport. Era atât de bucuroasă că ne-a văzut! Doar ea si mama ei tin Sabatul. Sotul ei este conducător la tren. Ea vorbea repede. Spunea că pretuieste foarte mult publicatia noastră Review si că nu este nici o adunare prin apropiere la care să meargă. Ea voia cărti pe care să le împartă vecinilor ei, însă nu avea destui bani pentru ele. Am avut o discutie folositoare, desi scurtă, pentru că trenul a pornit si a trebuit să ne despărtim. La Sf. Albans ne-am întâlnit cu fratii Gould si A.C. Bourdeau. Fratele B. avea o trăsură acoperită, confortabilă, si doi cai, însă a condus foarte încet, astfel că nu am ajuns la Enosburg decât după ora 1 dimineata. Eram obositi si înghetati. După ora 2 ne-am asezat să ne odihnim si am dormit până după ora 7. Sabat dimineată. Este o adunare destul de mare aici, desi drumurile sunt rele, neputându-se folosi nici sania, nici trenul. Fusesem la adunare si am avut ceva timp pentru consfătuire. Tatăl tău vorbeste dimineata, iar eu după-amiază. Domnul să ne ajute, aceasta este rugăciunea noastră. Vezi ce scrisoare lungă ti-am scris? Citeste-o celor care sunt interesati, mai ales tatălui si mamei White. Tu vezi, Edson, că avem destul de lucru. Sper că tu nu neglijezi să te rogi pentru noi. Tatăl tău lucrează din greu, mult prea greu pentru sănătatea lui. Uneori îsi dă seama de binecuvântarea specială a lui Dumnezeu, si acest lucru îl reînsufleteste si îi dă dispozitie pentru lucru. Nu ne-am permis să ne odihnim de când am venit în Est; am lucrat cu toată puterea noastră. Fie ca eforturile noastre să fie binecuvântate, spre binele scumpului popor al lui Dumnezeu. Edson, sper că tu împodobesti mărturisirea ta de credintă cu o viată ordonată si cuvinte evlavioase. O, fii stăruitor! Fii zelos si perseverent în lucrare. Veghează în vederea rugăciunii. Cultivă umilinta si smerenia. Acestea vor fi aprobate de Dumnezeu. Găseste-ti refugiul în Isus; sacrifică iubirea de sine, mândria si tu, fiul meu, fă-ti provizii printr-o bogată experientă crestină, ca să poti fi de folos în orice pozitie ti-ar cere Dumnezeu să o ocupi. Caută să lucrezi din toată inima. Lucrul făcut de mântuială nu trece testul judecătii. Caută să te depărtezi cu totul de cele lumesti. Nu lăsa ca mâinile să-ti fie mânjite, inima întinată, caracterul pătat de întinăciunile acesteia. Păstrează-te deoparte. Dumnezeu face chemarea: 'Iesiti din mijlocul lor, si despărtiti-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeti de ce este necurat si vă voi primi. Eu vă voi fi Tată si voi Îmi veti fi fii si fiice, zice Domnul Cel Atotputernic' (2 Cor. 6,17.18). 'Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinte, să ne curătim de orice întinăciune a cărnii si a duhului si să ne ducem sfintirea până la capăt, în frică de Domnul' (2 Cor. 7,1). Lucrarea este asupra noastră în vederea sfintirii desăvârsite. Când Dumnezeu vede că facem tot ce putem, atunci El ne ajută. Si îngerii ne ajută si vom fi puternici prin Hristos, care ne întăreste. Nu neglija rugăciunea personală. Roagă-te pentru tine însuti. Creste în har. Înaintează. Nu sta pe loc, nu te întoarce. Numai înainte, către biruintă. Curaj în Domnul, scumpul meu băiat. Bătălia cu vrăjmasul va mai dura doar putin si apoi vine izbăvirea, si armura va fi depusă la picioarele scumpului nostru Mântuitor. Treci de orice obstacol. Dacă viitorul pare cumva înnorat, nădăjduieste, crede. Norii vor dispărea, iar lumina va străluci din nou. Laudă pe Dumnezeu, spune inima mea, laudă pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut El pentru tine, pentru tatăl tău si pentru mine. Începe cu bine anul cel nou.
Mama ta,
E.G.White" Adunarea de la West Enosburgh, Vermont, a fost foarte interesantă. Se părea că este bine să ne întâlnim cu vechii si încercatii nostri prieteni din acest stat si să stăm de vorbă cu ei. O lucrare mare si bună s-a făcut în scurt timp. Acesti prieteni erau în general săraci si trudeau pentru cele necesare vietii, în locuri în care pentru un dolar se munceste mai mult decât pentru doi în vest, si cu toate acestea, ei au fost generosi fată de noi. Multe amănunte cu privire la această întâlnire au fost date în Review si doar lipsa de spatiu pare că stăvileste repetarea lor. În nici un alt stat fratii nu au fost atât de credinciosi fată de cauza noastră ca în Vermont. Pe drumul dinspre Enosburgh, am poposit pe timpul noptii la familia fratelui William White. Fratele C.A. White, fiul lui, ne-a prezentat patentul său pentru o masină de spălat si stors rufe si dorea să-i dăm sfaturi cu privire la aceasta. Eu scrisesem ca fratii nostri să nu se angajeze în probleme de licente, autorizări, si el voia să stie doar ce părere am despre proiectul lui. I-am spus deschis ce nu am vrut să se înteleagă prin ceea ce am scris si, de asemenea, ceea ce am vrut să se înteleagă. Eu nu am spus că este gresit să avem de-a face cu licentele, pentru că acest lucru este aproape imposibil, deoarece foarte multe lucruri din cele cu care avem de-a face zilnic sunt autorizate. Nu am vrut nici să transmit ideea că este gresit a breveta, fabrica sau vinde vreun articol demn de a fi brevetat. Am vrut să se înteleagă că nu este bine ca oamenii nostri să fie înselati, amăgiti sau escrocati de acei oameni care merg prin tară si vând dreptul de teritoriu pentru cutare masină sau articol. Multe dintre acestea sunt fără valoare, deoarece nu aduc nici o îmbunătătire. Iar cei implicati în vânzarea acestora sunt, cu unele exceptii, o clasă de înselători. Si, iarăsi, unii dintre ai nostri s-au implicat în vânzarea unor articole brevetate pentru care aveau motive să creadă că nu erau ceea ce se spunea că sunt. Este uimitor că atât de multi dintre fratii nostri, unii după ce au fost pe deplin avertizati, vor avea încă de suferit înselăciuni datorită declaratiilor false ale acestor vânzători de articole brevetate. Unele brevete sunt într-adevăr valoroase si câtiva au câstigat bine cu ele. Însă părerea mea este că, acolo unde s-a câstigat 1 dolar, s-au pierdut 100 de dolari. Oricum, nu ne putem bizui pe aceste brevete. Iar faptul că cei care se ocupă cu ele sunt, cu câteva exceptii, în mod evident niste înselători si mincinosi face foarte greu ca un om cinstit, care are un articol bun, să poată obtine creditul si dreptul de brevet pe care îl merită. Fratele White a arătat masina lui de spălat si stors rufe grupei, inclusiv fratilor Bourdeau, Andrews, sotului meu si mie si noi nu am putut decât să o privim ca fiind un articol bun. Atunci, el ne-a făcut cadou una, pe care fratele Corliss din Maine, care era angajatul nostru, a pus-o în functiune în câteva minute. Sora Burgess, din tinutul Gratiot, fata pe care am angajat-o noi, este foarte multumită de ea. Face munca foarte bine si repede. O femeie care este bolnavă si are un fiu sau sot care să lucreze cu această masină poate spăla foarte mult în câteva ore, iar ea nu are de făcut altceva decât să o supravegheze. Fratele White a trimis scrisori circulare prin care oricine ni se putea adresa, fiind scutit de cheltuielile postale, pentru a-si putea procura o masină de acest fel. Următoarea noastră adunare a fost la Adams Center, New York. Era o adunare mare. Erau multe persoane în acel loc si în împrejurimi, ale căror cazuri îmi fuseseră arătate, si pentru care simteam cel mai profund interes. Erau oameni de o deosebită valoare morală. Unii aveau o viată în care îsi duceau cu greu crucea adevărului prezent, sau cel putin asa gândeau ei. Altii care ajunseseră la vârsta de mijloc a vietii tinuseră Sabatul încă din copilărie, însă nu duseseră crucea lui Hristos. Acestia se aflau într-o stare în care se părea că este greu să-i misti din loc. Ei trebuia să fie scuturati, să nu se mai bizuie pe faptele lor bune si să fie făcuti să-si simtă starea lor pierdută fără Hristos. Nu am putut renunta la aceste suflete si am lucrat cu puterea noastră ca să le ajutăm. În cele din urmă au fost miscati si de atunci am fost bucuroasă să am vesti în legătură cu ei, vesti bune cu privire la toti. Nădăjduim că dragostea pentru această lume nu va izgoni iubirea lui Dumnezeu din inimile lor. Dumnezeu converteste oameni puternici si bogati si îi aduce în rândurile noastre. Dacă ei vor să prospere în viata lor crestină, să crească în har, iar în final să culeagă o răsplată bogată, va trebui ca ei să folosească din belsugul pe care îl au pentru înaintarea cauzei adevărului. După ce am plecat din Adams Center, am stat câteva zile la Rochester si de acolo am venit la Battle Creek, unde am rămas în Sabat si în prima zi. Asadar, ne-am întors acasă la noi, unde am petrecut Sabatul si prima zi a săptămânii cu fratii care se adunaseră din diferite locuri. Sotul meu preluase chestiunea cărtilor la Battle Creek si acea biserică a dat un exemplu nobil. La adunarea de la Fairplains, el prezentase problema de a le oferi tuturor celor care nu aveau posibilităti să cumpere lucrări cum ar fi: Daruri spirituale, Apel către mame, Cum să trăim, Apel către tineri, Lecturi pentru Sabat, precum si hărtile împreună cu Cheia explicativă. Planul a fost aprobat în unanimitate. Însă despre această lucrare importantă voi vorbi în altă parte.
Sabatul următor ne-am întâlnit cu membrii bisericii din Orleans, unde sotul meu a prezentat cazul mult deplâns al sorei noastre Hannah More. Când ne-a vizitat vara trecută, fratele Amadon a afirmat că sora More fusese la Battle Creek si, negăsind de lucru acolo, s-a dus în tinutul Leelenaw, pentru a locui la un vechi prieten care fusese lucrător în câmpurile misio-nare din Africa Centrală. Sotul meu si cu mine ne-am întristat aflând că această scumpă slujitoare a lui Hristos a găsit necesar să se lipsească de societatea celor de aceeasi credintă cu ea si ne-am decis să o chemăm să stea cu noi. I-am scris, invitând-o să participe cu noi la adunarea de la Wright si să vină acasă cu noi. Ea nu a venit să se întâlnească cu noi la Wright. Dau aici răspunsul ei la scrisoarea noastră din 29 august 1867, pe care am primit-o la Battle Creek: "Frate White, buna dumneavoastră scrisoare a ajuns la mine săptămâna aceasta. Cum posta vine aici doar o dată pe săptămână, si trebuie să plece mâine, mă grăbesc să răspund. Noi ne aflăm aici în locuri retrase, nu prea populate, si un indian duce posta vinerea pe jos si se întoarce martea. L-am întrebat pe fratele Thompson în legătură cu drumul si el spune că pentru mine drumul cel mai sigur ar fi să iau vaporul de aici până la Milwaukee si de acolo la Grand Haven. Am cheltuit toti banii pe care i-am avut cu drumul încoace si am fost invitată să stau împreună cu familia Thompson. Am ajutat-o pe sora Thompson la treburile gospodăresti si la cusut cu 1 dolar si 50 de centi pe săptămâna de cinci zile, deoarece ei nu vor ca eu să lucrez pentru ei duminica, iar eu nu lucrez în Sabatul Domnului, singurul pe care Biblia îl recunoaste. Ei nu s-ar supăra deloc dacă as pleca, în ciuda diferentelor noastre de convingeri religioase; el îmi spune că pot să stau la ei, doar să nu-mi fac credinta cunoscută între oamenii lui. El m-a invitat chiar să-i tin locul când pleacă în tur pentru a predica si am făcut asa. Sora Thompson are nevoie de o guvernantă pentru copii, pentru că influentele din jur sunt foarte periculoase si ea nu vrea să-si trimită scumpii copii între cei de acolo până nu sunt crestini, asa cum spune ea. Fiul lor cel mare, care are 16 ani, este un tânăr evlavios si devotat. Partial, ei au adoptat reforma sanitară si sper că în curând o vor primi în întregime. El a făcut comandă pentru publicatia noastră Health Reformer(Reformatorul sănătătii). Îi arătasem câteva exemplare pe care le adusesem cu mine. Eu sper si mă rog ca el să poată crede si să îmbrătiseze si sfântul Sabat. Sora Thompson deja crede în el. El este de admirat în felul cum îsi trăieste viata si, bineînteles, crede că asa este bine. Dacă as putea să-l fac să citească acele cărti pe care le-am adus, cum ar fi Istoria Sabatului si altele! Însă el socoteste si le numeste necredincioase si spune că i se pare că acestea le aduc în fată rătăciri, când, dacă ar citi cu atentie învătăturile noastre, eu cred că le-ar primi ca fiind adevărurile Bibliei, văzând frumusetea si temeinicia lor. Nu am nici o îndoială că sora Thompson ar fi bucuroasă să devină de îndată adventistă de ziua a saptea dacă sotul ei nu s-ar opune cu atâta înversunare. Înainte de a veni, aveam simtământul că am o lucrare de făcut aici; însă adevărul este prezent în familie si, dacă nu îl pot duce mai departe, se pare că lucrarea mea este făcută sau aproape făcută. Eu nu mă rusinez nicidecum de Hristos si ai Lui, în această gene-ratie nelegiuită, si doresc mult să împărtăsesc mai degrabă soarta păzitorilor Sabatului si a poporului ales al lui Dumnezeu. Am nevoie de cel putin zece dolari ca să ajung la Greenville. Acestia, împreună cu putinul pe care l-am câstigat s-ar putea să-mi ajungă. Însă acum astept să îmi scrieti si să faceti ceea ce credeti că este cel mai bine pentru a-mi trimite banii. La primăvară, cred că as avea suficient ca să plec si cred că mi-ar plăcea să fac asa. Fie ca Domnul să ne călăuzească si să ne binecuvânteze în orice initiativă, aceasta este dorinta arzătoare a inimii mele. Si fie ca eu să ocup acel loc pe care Domnul mi-l pune deoparte în via Lui morală, îndeplinind cu zel orice datorie, oricât de împovărătoare ar părea, după buna Lui plăcere, aceasta este dorinta mea sinceră si rugăciunea inimii mele.
Hannah More" Primind această scrisoare, ne-am hotărât să-i trimitem suma necesară sorei More cât mai repede posibil. Însă, înainte de a găsi timpul necesar pentru a face aceasta, ne-am decis să mergem la Maine, să ne întoarcem în câteva săptămâni, când să putem trimite după ea înainte de a se încheia sezonul călătoriilor cu vaporul. Si când ne-am hotărât să mai rămânem, ca să lucrăm în Maine, New Hampshire, Vermont si New York, i-am scris unui frate din acest tinut să-i adune pe fratii din conducere din împrejurimi, să se sfătuiască cu ei, să trimită după sora More si să-i asigure un loc unde să stea până venim noi. Însă lucrul acesta a fost neglijat, sezonul transportului cu vapoarele s-a încheiat si când ne-am întors, am descoperit că nimeni nu s-a interesat ca sora More să fie ajutată să vină să stea la noi. Ne-am întristat, si la adunarea din Orleans, în cel de-al doilea Sabat după ce am venit acasă, sotul meu a prezentat cazul ei în fata fratilor. Un scurt raport în legătură cu cele care s-au spus si făcut în legătură cu sora More a fost dat de sotul meu în Review, la 18 februarie 1868, după cum urmează: "La această adunare, noi am prezentat cazul sorei Hannah More, care stă acum la niste prieteni din nord-vestul statului Michigan, care nu tin Sabatul. Noi am afirmat că această slujitoare a lui Hristos a primit Sabatul pe când era în lucrare misionară în Africa Centrală. Când s-a aflat acest lucru, serviciile ei acolo nu au mai fost dorite si ea s-a întors în America, să caute un cămin si o ocupatie la cei de aceeasi credintă cu ea. Noi considerăm, potrivit cu situatia în care se află ea acum, că a fost dezamăgită. Nimeni nu poate fi învinuit în mod deosebit pentru ceea ce s-a întâmplat cu ea; însă se pare că ori nu avem rezerve potrivite în sistemul nostru de organizare ca să încurajăm astfel de persoane si să le ajutăm să-si găsească în câmp un lucru folositor, ori acei frati care au avut plăcerea de a o vedea pe sora Hannah More nu si-au făcut datoria. S-a luat votul unanim ca să fie invitată să locuiască la fratii din acele locuri până la Conferinta Generală, când cazul ei avea să fie prezentat în fata poporului nostru. Fratele Andrews, fiind prezent, a sustinut cu totul actiunea fratilor." După cele auzite până atunci cu privire la primirea rece, indiferentă, a sorei More la Battle Creek, este evident că, declarând că nimeni în mod special nu era vrednic de a fi criticat în legătură cu acest caz, sotul meu fusese prea mărinimos în legătură cu această situatie. Când se cunosc toate datele, nici un crestin nu ar putea face altfel decât să-i învinovătească pe membrii acelei biserici care au cunoscut situatia ei, dar nu si-au dat interesul să o ajute. Cu sigurantă că era datoria celor din conducere să facă acest lucru si să îl raporteze bisericii, dacă nu au făcut-o altii înaintea lor. Însă membrii acelei biserici sau ai oricărei alteia nu au scuze pentru a nu-si da interesul cu privire la asemenea persoane. După cele ce s-au scris în Review în legătură cu această slujitoare a lui Hristos care a sacrificat atât de mult, fiecare cititor al acestei reviste din Battle Creek, aflând că ea a venit în oras, nu ar fi trebuit să găsească o scuză pentru a nu se interesa de nevoile ei. Sora Strong, sotia fratelui P. Strong, a fost în Battle Creek când a fost si sora More. Amândouă au sosit în oras în aceeasi zi si au plecat în acelasi timp. Sora Strong, care este alături de mine, spune că sora More a rugat-o să intervină pentru ea ca să găsească de lucru si astfel să poată rămâne împreună cu păzitorii Sabatului. Sora More a spus că face orice, dar că cel mai bun ar fi un post de învătătoare. De asemenea, i-a cerut fratelui A.S. Hutchins să prezinte cazul ei fratilor din conducere, de la biroul publicatiei Review, si să încerce să găsească o scoală pentru ea. Fratele Hutchins a făcut de îndată acest lucru, cu bucurie. Însă nu a fost încurajat si se părea că nu există nici o perspectivă. De asemenea, ea i-a spus sorei Strong că nu are bani si că va trebui să meargă în tinutul Leelenaw, dacă nu-si poate găsi de lucru la Battle Creek. Adesea, în vorbele ei se simtea durerea că este obligată să plece dintre frati. Sora More i-a scris domnului Thompson, întrebându-l dacă poate veni să stea împreună cu familia lui, ea fiind dispusă să astepte până va primi răspuns de la el. Sora Strong s-a dus cu ea să-i găsească un loc unde să stea, până va primi vesti de la dl. Thompson. Într-un loc i s-a spus că poate sta de miercuri până vineri dimineata, când trebuia să plece. Această soră a prezentat cazul sorei More sorei sale de corp, care locuia aproape si era si ea păzitoare a Sabatului. Când s-a întors, i-a spus sorei More că poate sta cu ea până vineri dimineata, pentru că sora ei a spus că nu poate să o ia. Sora Strong aflase atunci că adevăratul motiv era acela că nu o cunostea pe sora More. Ea ar fi putut să o ia, însă nu a vrut. Sora More a întrebat-o atunci pe sora Strong ce să facă. Sora Strong era aproape o străină în Battle Creek, însă credea că o poate duce la familia unui frate sărac, pe care îl cunostea si care se mutase de curând din tinutul Montcalm. Aici a avut succes. Sora More a rămas până marti, când a plecat spre tinutul Leelenaw, prin Chicago. Acolo a împrumutat bani ca să-si poată continua călătoria. Nevoile ei erau cunoscute de cel putin câtiva în Battle Creek, deoarece, datorită faptului că s-a stiut situatia ei, nu i s-a cerut nimic pentru sederea scurtă la Institut. Imediat după întoarcerea noastră din est, sotul meu, aflând că nu se făcuse nimic, asa cum cerusem, pentru ca sora More să poată ajunge la noi cât de curând la întoarcerea noastră, i-a scris să vină cât mai repede, la care ea a răspuns următoarele:
Leland, tinutul Leelenaw, Michigan,
20 februarie 1868. "Stimate frate White, am primit cele scrise de dv. pe data de 3 februarie. Nu stau foarte bine cu sănătatea, pentru că nu sunt obisnuită cu aceste ierni friguroase din nord, cu zăpada de un metru si chiar mai mult. Scrisorile ne sunt aduse cu schiurile. Se pare că nu este posibil să ajung la dv. înainte de primăvară. Drumurile sunt destul de rele fără zăpadă. Mi se spune că pot pleca cel mai bine când se redeschide circulatia cu vaporul, să mă duc la Milwaukee si de acolo la Grand Haven si să iau trenul până la punctul cel mai apropiat de locuinta voastră. Eu speram să pot ajunge în mijlocul scumpului nostru popor toamna trecută, însă nu mi-a fost îngăduit acest privilegiu. Adevărurile pe care noi le credem par din ce în ce mai importante si lucrarea noastră de a pregăti un popor care să fie gata pentru venirea Domnului nu trebuie amânată. Nu trebuie doar să avem asupra noastră vesmântul de nuntă, ci trebuie să fim credinciosi în a le recomanda si altora să se pregătească. As vrea să pot ajunge la voi, dar mi se pare imposibil sau cel putin nu există mijloace acum, în starea mea slăbită de sănătate, ca să mă avânt în mijloc de iarnă, într-o asemenea călătorie. Când are loc Conferinta Generală de care ati amintit? Si unde? Sper ca în cele din urmă să aflu din Review. Cred că sănătatea mea a avut de suferit pentru că am tinut Sabatul stând singură în camera mea, în frig; însă nu cred că l-as fi putut păzi acolo unde se făceau tot felul de lucruri si unde conversatiile lumesti erau la ordinea zilei, împreună cu păzitorii duminicii. Cred că aceasta este ziua în care cei ce tin prima zi a săptămânii muncesc cel mai mult. De fapt, mi se pare că nici cei mai buni dintre păzitorii duminicii nu păzesc vreo zi asa cum ar trebui. O, cât de mult doresc să fiu iarăsi cu păzitorii Sabatului! Sora White va dori să mă vadă în îmbrăcămintea de reformă. Dacă este atât de amabilă, o rog să-mi trimită un tipar si îi voi plăti când voi ajunge acolo. Cred că trebuie să mă aprovizionez cu cele necesare pentru când voi ajunge în mijlocul vostru. Îmi doresc mult acest lucru. Sora Thompson crede că se va îmbrăca si ea cu rochia de reformă.
Am o greutate în respiratie, asa că nu am putut să dorm de mai mult de o săptămână, cred eu, din cauza burlanului care trece prin camera mea si îmi umple toată încăperea cu fum si gaze la ora de culcare si datorită faptului că acolo unde dorm nu se poate aerisi corespunzător. Nu credeam atunci că fumul este asa de nesănătos si nici nu mă gândeam că gazele nesănătoase de la lemne si cărbune se amestecă cu fumul. M-am trezit simtind că mă sufoc si nu puteam să respir stând întinsă, asa că am petrecut restul noptii în picioare. Nu cunoscusem înainte senzatia de sufocare. Începusem să mă tem că nu voi mai putea dormi nici-odată. De aceea, m-am predat în mâinile lui Dumnezeu pentru viată sau pentru moarte, implorându-L să mă crute dacă are încă nevoie de mine în via Lui; altfel, nu am pentru ce să trăiesc. M-am simtit complet împăcată la gândul că mâna lui Dumnezeu este asupra mea. Însă, de asemenea, am simtit că trebuie să mă împotrivesc influentelor satanice. De aceea i-am poruncit lui Satana să stea înapoia mea si să plece de la mine si I-am spus Domnului că eu nu îndrăznesc să cer viata sau moartea, ci că voi lăsa alegerea pe seama Lui, care cunoaste totul mai bine. Viitorul îmi era necunoscut, de aceea, am spus eu, voia Ta este cel mai bun lucru pentru mine. Viata nu are valoare pentru mine datorită plăcerilor ei. Toate bogătiile si onorurile ei nu sunt nimic în comparatie cu simtământul de utilitate. Eu nu doresc după aceste lucruri; acestea nu îmi pot satisface sau umple golul dureros pe care mi-l lasă simtământul neîndeplinirii datoriei. Nu vreau să trăiesc fără rost, fără să fac nimic, să fiu doar o pată, un nimic în viată. Si desi se pare că este o moarte de martir să mor astfel, mă resemnez, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu.
I-am spus sorei Thompson cu o zi înainte: 'Dacă as fi fost la sora White, s-ar fi făcut rugăciuni pentru mine si m-as fi vindecat'. Ea a întrebat dacă pot trimite după dv. si fratele Andrews, însă acest lucru era irealizabil, deoarece se părea, după toate probabilitătile, că nu aveam să mai trăiesc până ati fi ajuns. Eu stiam că Domnul, prin bratul Lui puternic si tăria Lui atotputernică, mă putea vindeca aici, dacă asta era voia Lui. Mă simteam în sigurantă gândindu-mă la aceasta. Eu stiam că El putea trimite un înger ca să i se împotrivească celui ce are puterea mortii, adică diavolului, si eram sigură că o va face dacă asa este bine. Stiam, de asemenea, că El putea inspira să fie folosite anumite măsuri pentru însănătosirea mea, dacă era necesar, si eram sigură că o va face. Curând, m-am simtit mai bine si am putut să dorm putin. După cum vedeti, sunt încă un monument crutat, prin mila si credinciosia lui Dumnezeu fată de copiii Săi în necaz. El nu are plăcere să-i vadă pe fiii oamenilor suferind sau întristati; însă, uneori încercările sunt necesare pentru disciplinare, pentru a ne dezbrăca de ceea ce este pământesc. Si învată-ne să căutăm bucuria adevărată Dincolo de lumea aceasta trecătoare. Acum eu pot spune împreună cu poetul: Doamne, nu e grija mea să stiu de voi trăi ori voi muri. Dacă viata fi-va-mi lungă, Bucuroasă sunt că voi asculta mai mult; Dacă e scurtă, de ce-as fi tristă? Această lume trebuie să treacă. Hristos nu mă va trece prin întuneric mai mare decât cel prin care a trecut El înainte. Oricine intră în Împărătia Lui Trebuie să intre prin usa Lui. Vino, Doamne, căci harul m-a făcut să-si întâlnesc fata binecuvântată; Căci dacă aici, pe pământ, lucrarea Ta e dulce, Cum fi-va oare slava Ta? Voi înceta cu bucurie să mă plâng, Si s-or sfârsi dureri, păcat Când voi fi cu sfintii cei biruitori Cântându-si vesnic slavă. Putin stiu cum va fi atunci, Ochiul credintei mi-e încetosat; Însă mi-e de-ajuns, Isus, să stiu că Tu stii tot si că voi fi cu Tine. - Baxter. Astă-noapte iarăsi nu am putut să dorm, asa că astăzi mă simt rău. Rugati-vă să se facă voia lui Dumnezeu cu mine, prin viată sau prin moarte. A dv. în speranta vietii vesnice, Hannah More." P.S. Dacă stiti vreo cale prin care să ajung mai repede la voi, vă rog să îmi spuneti. H.M. Ea este moartă, dar încă vorbeste. Scrisorile pe care i le-am trimis sunt citite cu interes de cei care au citit necrologul ei într-un număr recent din Review. Ea ar fi putut să fie o binecuvântare pentru orice familie de păzitori ai Sabatului care i-ar fi apreciat valoarea, însă ea doarme acum. Fratii nostri din Battle Creek si din împrejurimi I-ar fi putut face mai mult decât o primire frumoasă lui Isus, în persoana acestei femei evlavioase. Însă această ocazie a trecut. Nu a fost convenabil. Nu au cunoscut-o. Simtăminte de acest fel au lipsit-o de un cămin din partea acelora care pretind că sunt prieteni ai lui Isus, care Îi asteaptă revenirea, care au alungat-o dintre cei pe care îi iubea la cei care se împotriveau credintei ei, în nordul statului Michigan, în frigul iernii, să moară înghetată de frig. Ea a murit ca un martir datorită egoismului si lăcomiei asa-zisilor păzitori ai poruncilor. Providenta a rânduit, prin cazul ei, o teribilă mustrare pentru purtarea acelora care nu au primit-o pe această străină în casa lor. De fapt, ea nu era o străină. Era cunoscută prin reputatia ei; cu toate acestea, nu a fost primită în casă. Multi vor fi tristi gândindu-se că sora More a venit la Battle Creek, cersind un cămin de la oameni după inima ei, iar ei au trimis-o la Chicago să împrumute bani ca să-si achite cheltuielile pentru călătoria spre locul de odihnă - spre mormântul ei din tinutul Leelenaw, unde zace această pretioasă fiintă care a fost azvârlită - Domnul să aibă milă de cei care sunt vinovati de ceea ce i s-a întâmplat. Biata soră More! Ea doarme, însă noi am făcut ce am putut. Când am fost la Battle Creek, anul trecut în august, am primit prima dintre cele două scrisori ca răspuns la cele scrise de mine, însă noi nu am avut bani să-i trimitem. Sotul meu a trimis după bani la Wisconsin si Iowa si am primit 70 de dolari care să ne acopere cheltuielile, să participăm la acele adunări din vest, tinute în septembrie. Noi speram să avem bani pe care să îi trimitem imediat după ce ne întorceam din vest, ca să-i achităm pretul călătoriei si să poată veni în noua noastră casă din tinutul Montcalm. Prieteni generosi din vest ne-au dăruit banii necesari; însă, când ne-am hotărât să-l însotim pe fratele Andrews la Maine, chestiunea a fost tergiversată până la sosirea noastră. Noi nu speram să stăm în est mai mult de patru săptămâni, timp care ar fi fost suficient să trimitem după sora More, după întoarcerea noastră, să poată ajunge la noi înainte de închiderea sezonului naval. Când ne-am decis să rămânem în est câteva săptămâni în plus fată de cât ne-am propus la început, nu am zăbovit si ne-am adresat mai multor frati din împrejurimi, cerându-le să trimită după sora More si să-i ofere un loc de sedere până veneam noi. Eu spun: noi am făcut ce am putut. Însă de ce am fi avut noi mai mult interes pentru această soră decât altii? Ce voiam noi de la această misionară sleită de puteri? Ea nu ne putea face lucrul din gospodărie si nu aveam decât un copil căruia să-i predea lectii. Si, cu sigurantă, nu se putea cere mult de la o persoană trecută de 60 de ani. Nu am fi avut nici un folos de la ea, doar că am fi adus binecuvântarea lui Dumnezeu în casa noastră. Sunt multe motive pentru care fratii nostri ar fi trebuit să dovedească mai mult interes fată de sora More decât noi. Noi nu o văzusem si nu avusesem alte mijloace de a cunoaste istoria ei, devotamentul ei pentru cauza lui Hristos si a omenirii mai mult decât oricare din cititorii revistei Review. Fratii nostri din Battle Creek au văzut-o pe această nobilă femeie si unii dintre ei au cunoscut, mai mult sau mai putin, dorintele si nevoile ei. Noi nu aveam bani cu care să o ajutăm; ei însă aveau. Noi eram deja supraîmpovărati de griji si aveam nevoie de acele persoane din casa noastră care detineau putere si energie tinerească. Noi aveam nevoie să fim ajutati, nu să ajutăm pe altii. Însă majoritatea fratilor nostri din Battle Creek au o situatie atât de bună, încât sora More nu ar fi fost nici cea mai mică povară sau grijă. Ei aveau timp, putere si erau liberi de griji. Nimeni nu s-a interesat de cazul ei asa ca noi. Eu am vorbit chiar în fata acelei adunări mari toamna trecută, înainte de plecarea în est, în legătură cu neglijenta lor fată de sora More. Am vorbit despre datoria de a da onoare cui se cuvine; mi se părea că întelepciunea se depărtase atât de mult de cei prevăzători, încât ei nu mai erau în stare să pretuiască valoarea morală. Le-am spus membrilor bisericii că se aflau printre ei multi care au putut găsi timp să se întâlnească, să cânte cu vocea si cu instrumentele muzicale; au avut bani de dat artistilor să le facă portretul sau să-i cheltuie pe distractii; însă nu au avut nimic de dat unei misionare sleite de puteri, care îmbrătisase adevărul din toată inima si venise să locuiască împreună cu cei care au aceeasi credintă cu ea si care îi era atât de pretioasă. I-am îndemnat să se oprească si să chibzuiască ce este de făcut si le-am propus să-si lase deoparte instrumentele de cântat trei luni de zile, ca să-si ia timp să se umilească înaintea lui Dumnezeu în profundă cercetare de sine, pocăintă si rugăciune, până când aveau să vadă ce doreste Domnul de la ei, cei care pretind că sunt copii ai Lui. Sufletul meu era tulburat de un simtământ de vinovătie pentru ceea ce I s-a făcut lui Isus, în persoana sorei More, si eu am vorbit cu mai multi, personal, despre aceasta. Acest lucru nu s-a făcut într-un colt. Si totusi, în ciuda faptului că lucrul acesta s-a făcut public, urmat de marea si buna lucrare din Battle Creek, acea biserică nu a făcut nici un efort de a îndrepta trecutul prin aducerea înapoi a sorei More. Si cineva, sotia unuia dintre pastorii nostri, a afirmat cândva după aceea: "Nu văd de ce este nevoie ca fratele si sora White să facă atâta tărăboi în legătură cu sora More. Eu cred că ei nu înteleg cazul". Este adevărat, noi nu am înteles cazul. Este mult mai grav decât ne închipuiam atunci. Dacă l-am fi înteles, nu am fi plecat din Battle Creek până nu am fi arătat clar bisericii de acolo păcatul pe care l-au făcut, lăsând-o să plece de la ei asa cum a plecat, si s-ar fi luat măsuri ca ea să se întoarcă înapoi. Un membru al acelei biserici a spus odată, după aceea, într-o discutie, despre felul cum a plecat sora More: "Nimeni nu si-ar mai asuma acum responsabilitatea preluării unor asemenea cazuri. Fratele White s-a ocupat întotdeauna de ele." Da, el s-a ocupat. El îi lua pe oameni acasă la el până se umpleau toate scaunele si toate paturile, si apoi se ducea la fratii lui si îi ruga să ia pe cine n-a mai putut el să ia. Dacă nu aveau bani, le dădea si îi invita si pe altii să facă la fel. Trebuie să existe oameni în Battle Creek care să facă asa cum a făcut el, altfel blestemul lui Dumnezeu va fi asupra acelei biserici. Nici un om măcar, desi cincizeci o puteau face, nu a făcut ceea ce a făcut el. Ni s-a spus să ne întoarcem la Battle Creek. Noi nu suntem pregătiti să facem acest lucru. Probabil nu va trebui s-o facem niciodată. Am îndurat poveri teribile acolo, până când nu le-am mai putut suporta. Dumnezeu va avea acolo bărbati si femei puternici care să împartă aceste poveri între ei. Cei care se mută la Battle Creek, care acceptă functii acolo, dar care nu sunt pregătiti pentru o asemenea lucrare, ar face de o mie de ori mai bine să meargă în altă parte. Există oameni care văd, si simt, si fac bine cu bucurie lui Isus în persoana sfintilor Săi. Acestia să aibă loc în lucrare. Iar cei care nu pot face această lucrare să se ducă acolo unde nu stau în calea lucrării lui Dumnezeu. Acest lucru este valabil în special pentru cei din conducerea lucrării. Dacă ei procedează gresit, totul merge rău. Cu cât este mai mare responsabilitatea, cu atât este mai mare ruina în caz de necredinciosie. Dacă fratii din conducere nu îsi fac datoria cu credinciosie, cei care sunt condusi nu si-o vor face nici ei pe a lor. Cei de la conducerea lucrării din Battle Creek trebuie să fie modele pentru turmă, pretutindeni. Dacă fac acest lucru, vor avea o mare răsplată. Dacă însă nu fac acest lucru si totusi acceptă să rămână în acele functii, înfricosătoare este socoteala pe care va trebui să o dea. Noi am făcut ce am putut. Dacă am fi avut mijloace la îndemână toamna trecută, sora More ar fi fost acum cu noi. Când am aflat situatia reală în care ne aflam, asa cum a fost prezentat în Mărturia nr.13, noi amândoi am tratat lucrurile cu usurintă si am spus că nu dorim să ne asumăm responsabilitatea banilor. Aceasta a fost gresit. Dumnezeu doreste ca noi să avem bani ca să putem, ca si în trecut, să ajutăm acolo unde este nevoie. Satana vrea să ne lege de mâini în această privintă si să-i facă si pe altii să fie nepăsători, insensibili si lacomi, asa ca să se poată întâmpla lucruri teribile, ca în cazul sorei More. Vedem oameni alungati: văduve, orfani, săraci demni si pastori în nevoie si multe ocazii de a folosi banii pentru slava lui Dumnezeu, pentru înaintarea cauzei Sale si alinarea suferintei sfintilor Săi, si eu doresc să am mijloace pe care să le folosesc pentru Dumnezeu. Experienta de aproape un sfert de secol de multe călătorii, simtind starea celor care au nevoie de ajutor, ne califică să folosim în mod judicios banii Domnului. Eu mi-am plătit rechizitele de birou si timbrele si mi-am petrecut mult timp din viată scriind pentru binele altora, si tot ce am primit pentru această lucrare, care m-a obosit si m-a epuizat teribil, nu ar putea plăti nici măcar a zecea parte din timbrele pe care le-am folosit pentru postă. Când mi s-au întins bani, eu am refuzat ori i-am alocat pentru diverse obiective de binefacere, cum a fost Asociatia pentru Publicatii. Nu voi mai face asa. Îmi voi face datoria, lucrând ca întotdeauna. Însă temerile mele de a primi banii pe care să-i folosesc pentru Domnul s-au dus. Acest caz al sorei More m-a trezit ca să văd că este scopul lui Satana acela să ne facă să nu avem bani. Biata soră More! Când am auzit că a murit, sotul meu s-a simtit îngrozitor. Amândoi am simtit ca si când o mamă scumpă, a cărei companie o doreau inimile noastre, nu mai este. Poate unii spun că, dacă noi am fi fost în locul acelora care au stiut care sunt dorintele si nevoile sorei More, noi n-am fi făcut asa cum au făcut ei. Eu sper să nu fiti pusi niciodată în situatia să îndurati mustrări de constiintă, asa cum, cu sigurantă, le simt câtiva care au fost atât de interesati de propriile lor afaceri, încât nu au vrut să-si asume nici o răspundere fată de cazul ei. Fie ca Dumnezeu să se îndure de cei care sunt deceptionati pentru că au neglijat o slujitoare demnă a lui Hristos, care s-a sacrificat pe sine. S-a adus această scuză: Ne-am fript de atâtea ori, încât ne este frică de străini. Oare ne-au învătat Domnul nostru si ucenicii Lui să fim foarte precauti si să nu primim străini, pentru ca nu cumva să gresim, să ne frigem si să dăm de necaz, purtând de grijă unor persoane nevrednice? Pavel îi îndeamnă pe evrei: "Stăruiti în dragoste frătească"(Evrei 13,1). Nu vă amăgiti la gândul că va fi un timp când nu va mai fi nevoie de acest îndemn, când dragostea frătească să înceteze. El continuă: "Să nu dati uitării primirea de oaspeti, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să stie, pe îngeri."(Evrei 13,2). Vă rog, cititi de la Mat. 25, 31 înainte. Cititi, fratilor, când vă luati Biblia si mergeti la altarul familial. Faptele bune făcute de cei care au fost primiti în împărătia lui Hristos au fost făcute lui Isus în persoana celor din poporul Său care sunt în necazuri si suferintă. Cei care au făcut aceste fapte bune nu văd că ar fi făcut ceva pentru Hristos. Ei nu si-au făcut decât datoria fată de oamenii în nevoie. Cei de la stânga nu pot vedea că s-au purtat urât cu Hristos prin faptul că au neglijat nevoile poporului Său. însă neglijenta a fost fată de Isus, în persoana sfintilor Săi, si pentru această neglijentă, ei vor merge în pedeapsa vesnică. Si un lucru arătat clar în legătură cu neglijenta lor este afirmat în acest fel: "Am fost străin si nu M-ati primit la voi." Aceste lucruri nu sunt valabile numai pentru biserica din Battle Creek. Sunt întristată de egoismul pe care îl văd pretutindeni la cei ce pretind că sunt păzitori ai Sabatului. Domnul Hristos S-a dus să pregătească locasuri vesnice pentru noi, iar noi să-I refuzăm un cămin doar pentru câteva zile, în persoana sfintilor care sunt alungati? El Si-a părăsit căminul Lui de slavă, maiestatea si pozitia Sa înaltă, ca să mântuiască pe omul pierdut. El a devenit sărac pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să putem deveni bogati. El S-a supus insultei pentru ca omul să poată fi înăltat si a oferit un cămin fără seamăn pentru farmecul lui si este tot atât de durabil ca si tronul lui Dumnezeu. Cei care vor fi biruitori la sfârsit si vor sedea cu Hristos pe tronul Său vor urma exemplul lui Isus si, de bună voie si cu bucurie, vor sacrifica pentru El, în persoana sfintilor Lui. Cei care nu aleg să facă acest lucru vor merge în pedeapsa vesnică.
În ultimele sapte luni nu am fost acasă decât patru săptămâni. În călătoriile noastre am stat la diferite mese, de la Iowa până la Maine. Unii dintre cei pe care i-am vizitat trăiesc în conformitate cu cea mai bună lumină pe care o au. Altii, care au aceleasi ocazii de a învăta să trăiască sănătos si bine, de-abia dacă au făcut primii pasi în privinta reformei: îti vor spune că nu stiu să gătească în această nouă modalitate. însă ei nu au nici o scuză, pentru că în lucrarea How to live(Cum să trăim) sunt multe retete excelente, si această lucrare este la îndemâna tuturor. Eu nu spun că sistemul de gătit pe care îl prezintă această carte este perfect. Este posibil ca în curând să pot oferi o lucrare mică, mai după inima mea în anumite privinte. Însă, în How to live, se găsesc retete cu mult înainte în ce priveste reforma decât ceea ce călătorul întâlneste adesea, chiar printre adventistii de ziua a saptea. Multi socotesc că aceasta nu este o chestiune care să tină de datorie si de aceea nici nu încearcă să pregătească mâncarea în mod corespunzător. Acest lucru poate fi făcut într-un mod simplu, sănătos, usor, fără a se folosi untură, unt sau mâncărurile cu carne. Iscusinta trebuie îmbinată cu simplitatea. Pentru aceasta, femeile trebuie să citească si apoi să pună în practică ce au citit. Multi ajung să sufere pentru că nu se obosesc să facă acest lucru. Acestora le spun: este timpul să vă treziti energiile adormite si să începeti să cititi. Învătati să gătiti simplu, si totusi într-un mod care să asigure cea mai gustoasă si sănătoasă mâncare. Deoarece este gresit să gătesti doar pentru a satisface gustul sau a fi pe plac apetitului, nimeni nu trebuie să nutrească ideea că o dietă săracă este potrivită. Multi sunt slăbiti datorită bolii si au nevoie de o alimentatie hrănitoare, suficientă cantitativ si bine gătită. Adesea, găsim pâine graham grea, acră si necoaptă bine. De aceea, este de datoria noastră să învătăm să gătim, să stim cum să facem acest lucru. Uneori găsim prăjituri cu gem sau biscuiti moi, uscati, necopti si alte lucruri de acest fel. Si atunci bucătăresele vă vor spune că se descurcă foarte bine în vechiul stil de a găti, însă, ca să spunem adevărul, familiilor lor nu le place pâinea graham; ar muri de foame dacă ar trăi astfel. Mi-am spus mie însămi: nu mă mir de acest lucru. Felul în care pregătiti mâncarea o face să nu fie deloc gustoasă. Consumarea acestor feluri de alimente sigur te îmbolnăveste de indigestie. Aceste biete gospodine si cei care trebuie să mănânce mâncarea gătită de ele îti vor spune cu gravitate că reforma sanitară nu este de acord cu ele. Stomacul nu are puterea de a transforma pâinea săracă, grea si acră în pâine bună; însă pâinea asta stricată va transforma stomacul sănătos într-unul bolnav. Cei care mănâncă o astfel de mâncare stiu că pierd din putere. Nu există o cauză? Unele din aceste persoane pretind că tin reforma sanitară, însă nu fac acest lucru. Ele nu stiu să gătească. Pregătesc prăjituri, cartofi, pâine graham si apoi cercul se repetă, abia dacă există vreo variatie, si organismul nu este întărit. Acestea socotesc că este o pierdere de timp să-ti propui să dobândesti o experientă desăvârsită în pregătirea sănătoasă si gustoasă a hranei. Unii cred că ceea ce mănâncă este pierdut si că tot ce aruncă în stomac pentru a-l umple are acelasi efect cu hrana pregătită cu atâta bătaie de cap. Este important să dăm gust si savoare hranei pe care o mâncăm. Dacă nu putem face acest lucru, ci mâncăm mecanic, nu ne vom hrăni bine si nici nu ne vom dezvolta bine, ca atunci când ne bucurăm de mâncarea pe care o introducem în stomac. Noi suntem construiti din ceea ce mâncăm. Pentru a avea sânge de calitate bună, trebuie să avem o hrană potrivită, gătită în mod corespunzător. Este o datorie religioasă pentru persoanele care gătesc să învete să pregătească hrană sănătoasă în diferite feluri, astfel încât aceasta să fie mâncată cu plăcere. Mamele trebuie să-si învete copiii cum să gătească. Oare, pentru o tânără, ce ramură a educatiei ar putea fi tot atât de importantă ca aceasta? Mâncarea are de-a face cu viata noastră. Mâncarea sărăcăcioasă, putină si prost gătită strică în mod continuu sângele, slăbind organele care produc sânge. Este absolut esential ca arta gătitului să fie considerată una dintre cele mai importante ramuri ale educatiei. Nu sunt decât câteva bucătărese bune. Tinerele care au o functie la birou consideră că este umilitor, să devină bucătărese. Nu e cazul. Ele nu văd subiectul corect. A sti să pregătesti o hrană sănătoasă, si în special pâine, nu este o stiintă de mică valoare sau neînsemnată. În multe familii găsim dispeptici si, adesea, motivul este această pâine deficitară. Stăpâna casei consideră că aceasta nu trebuie aruncată si ei o mănâncă. Asa trebuie să procedăm cu pâinea veche? O veti introduce în stomac pentru ca acesta să o transforme în sânge? Are stomacul puterea să transforme pâinea acră în pâine dulce? Pâinea veche în pâine proaspătă? Pâinea mucegăită în pâine bună? Mamele neglijează această ramură a educatiei fetelor lor. Ele sunt împovărate de griji si muncă si se istovesc repede, în timp ce fiica este scuzată, are timp să facă vizite, să croseteze si să-si facă plăcerile. Aceasta este dragoste gresit înteleasă. Mama îi face rău copilului ei, ceea ce are adesea urmări pe toată viata. La vârsta când ar trebui să fie în stare să ducă poverile vietii, ea nu este pregătită să facă acest lucru. Fetele de felul acesta nu îsi asumă griji si poveri. Fără greutate, ele se eschivează din fata răspunderilor, în timp ce mama este împovărată de griji, precum rotile sub car. Nu înseamnă că fata nu este bună; însă este nepăsătoare si neatentă, căci altfel ar vedea privirea obosită si expresia suferintei de pe chipul mamei ei si va căuta să ducă ea partea cea mai grea a poverii si să o usureze pe mamă, care ori va fi eliberată de griji, ori va fi adusă pe patul de boală sau poate de moarte. De ce sunt oare mamele atât de oarbe si neglijente în educarea fetelor lor? Am fost mult întristată să văd, vizitând diferite familii, mama purtând povara cea grea, în timp ce fiica, veselă, sănătoasă si în putere, nu simtea nici o grijă, nici o povară. Când sunt adunări mari si familiile sunt împovărate cu musafiri, văd mama ducând povara, cu toate grijile asupra ei, în timp ce fiicele stau si flecăresc cu prieteni. Aceste lucruri mi se par atât de în neregulă, încât de-abia mă abtin să nu le vorbesc acestor tinere nepăsătoare, egoiste, si să nu le spun să se ducă să lucreze. Usurati-o pe mama voastră obosită! Duceti-o să se aseze pe un scaun în salon si îndemnati-o să se odihnească si să se bucure de compania prietenilor ei. Însă nu fiicele sunt cele care trebuie învinovătite în totalitate pentru acest lucru. Mama este de vină. Ea nu le-a învătat pe fete, cu răbdare, să gătească. Ea stie că acestora le lipseste cunostinta în domeniul gătitului si de aceea toată munca este asupra ei. Ea trebuie să fie peste tot, cu grijă si atentie. Tinerele trebuie instruite cu grijă în privinta gătitului. Oricare ar fi împrejurările în viată, aceste cunostinte sunt pentru practica vietii. Este o ramură a educatiei care are cea mai directă influentă asupra vietii omenesti, în special asupra vietilor celor mai dragi. Multe dintre sotiile si mamele care nu au o educatie corespunzătoare si le lipseste iscusinta în materie de gătit vin zilnic în fata familiilor lor cu hrană prost pregătită, care distruge în mod sigur organele digestive, produce un sânge de calitate slabă si adesea determină crize acute ale unor boli inflamatorii, ducând la moarte prematură. Multi au murit datorită pâinii vechi, acrite. Mi-a fost povestită o întâmplare despre o fată angajată care a făcut pâine nefrământată bine, acră. Pentru a scăpa de ea si pentru a tăinui cele făcute, ea a aruncat-o celor doi porci foarte mari. În dimineata următoare gospodarul a găsit porcul mort, iar când a examinat troaca, a găsit bucăti din acea pâine nefrământată bine. A pus întrebări si fata a recunoscut ce a făcut. Ea n-avea idee că se poate întâmpla asa ceva cu porcul. Dacă pâinea nefrământată bine, acră, ucide un porc, care poate devora serpi cu clopotei si aproape orice lucru urâcios, ce efect va avea aceasta asupra acelui organ sensibil al omului, stomacul? Este o datorie religioasă pentru orice fată si femeie crestină să învete de îndată să facă pâine bună, gustoasă, din făină bună. Mamele trebuie să-si ia fetele cu ele în bucătărie încă de când sunt foarte mici si să le învete arta de a găti. Mamele nu pot astepta ca fetele să înteleagă tainele gospodăriei fără a le învăta. Ele trebuie instruite cu răbdare, cu iubire, cu vorbe de încurajare si aprobare si munca trebuie făcută cât se poate de plăcută, lucru care să se vadă pe chipul voios al mamei. Dacă fetele gresesc o dată, de două ori, de trei ori, nu le criticati. Deja descurajarea îsi face lucrarea si le ispiteste să spună: "Inutil. Eu nu pot face asta". Acum nu e timpul pentru critică. Vointa ajunge să slăbească. Ea are nevoie de stimulentul încurajării, al cuvintelor voioase, pline de sperantă, de felul: "Nu contează ce greseli ai făcut. Acum doar înveti si te poti astepta să faci boacăne. Încearcă din nou. Gândeste-te la ceea ce faci. Fii foarte atentă si vei reusi cu sigurantă". Multe mame nu îsi dau seama de importanta acestei ramuri a educatiei si, decât să-si dea silinta să îsi învete copiii si să le suporte greselile din perioada în care învată, preferă să facă ele totul. Iar când fiicele lor gresesc, ele le gonesc, spunându-le: "Nu are rost. Nu poti să faci nici asta, nici cealaltă. Mai mult mă încurci si îmi faci necazuri decât să mă ajuti." În acest fel sunt respinse cele dintâi străduinte ale celei care vrea să învete si primul esec îi trage atât de mult înapoi interesul si zelul de a învăta, încât e îngrozită să mai încerce si îsi va propune să coase, să tricoteze, să facă curătenie în casă - orice altceva, dar să nu gătească. Aici mama a gresit mult. Ea ar fi trebuit să-si instruiască cu răbdare fiicele, astfel ca ele să poată obtine, prin practică, acea experientă care să îndepărteze stângăcia si neîndemânarea si să îndrepte miscările lipsite de iscusintă ale bucătăresei neexperimentate. Redau aici fragmente din Mărturia nr.10, publicată în 1864: "Copiii care au fost alintati si răsfătati totdeauna asteaptă acest lucru; iar dacă asteptările lor nu sunt împlinite, ei sunt dezamăgiti si se descurajează. Aceeasi dispozitie se va vedea pe tot parcursul vietii lor; ei vor fi neajutorati, se vor bizui întotdeauna pe ajutorul altora, asteptând onoruri de la altii. Iar dacă li se arată împotrivire, chiar după ce au ajuns la vârsta maturitătii, socotesc că sunt maltratati; si astfel ei duc o viată agitată, ducându-si cu greu sarcinile, murmurând adesea si fiind nemultumiti că nu toate lucrurile le sunt pe plac." "Părintii gresiti îsi învată copiii lectii care se vor dovedi nimicitoare pentru ei si astfel ei sădesc spini pentru picioarele lor. Ei cred că, dacă satisfac dorintele copiilor lor si îi lasă să-si urmeze propriile lor înclinatii, le pot câstiga atasamentul. Ce greseală! Copiii care sunt îngăduiti astfel cresc cu dorintele netinute în frâu, fără să cedeze, egoisti, exigenti si aroganti, un blestem pentru ei însisi si pentru toti cei din jurul lor. Într-o mare măsură, părintii tin în propriile lor mâini fericirea viitoare a copiilor lor. Ei au asupra lor lucrarea importantă de formare a caracterului acestor copii. Învătămintele pe care le primesc în copilărie îi vor urmări toată viata. Părintii seamănă sământa care va răsări si va aduce roadă spre bine sau spre rău. Ei îsi pot face copiii fie fericiti, fie nefericiti." "Copiii trebuie învătati încă de când sunt foarte mici să fie folositori, să se ajute pe ei însisi si să-i ajute si pe altii. Multe fiice ale acestui veac pot, fără vreo mustrare de constiintă, să-si privească mamele trudind, gătind, spălând sau călcând, în timp ce ele stau în salon si citesc povesti, tricotează, crosetează sau brodează. Inimile lor sunt la fel de nesimtitoare ca si o piatră. însă de unde provine acest rău? Cine sunt cei care trebuie cel mai mult învinuiti pentru această stare de lucruri? Bietii părinti, desigur, ei, care se amăgesc singuri. Ei trec cu vederea binele viitor al copiilor lor si, în dragostea lor gresit înteleasă, îi lasă să trândăvească ori să facă lucruri de mică însemnătate, care nu necesită exersarea mintii sau a muschilor, si apoi îsi scuză fiicele indolente pentru că sunt slabe. Ce le-a făcut să fie slabe? În multe cazuri, felul în care au procedat părintii. O măsură suficientă de miscare fizică în gospodărie le-ar face bine atât mintii, cât si trupului. Însă copiii sunt lipsiti de aceste lucruri prin idei gresite, până ce ajung refractari fată de muncă. Pentru ei, aceasta ajunge ceva neplăcut si care nu corespunde cu ideile lor cu privire la rafinament. Se socoteste a fi lipsă de elegantă si chiar grosolan să speli vase, să calci sau să speli rufe. Aceasta este educatia la modă care se dă copiilor în acest veac nenorocit." "Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie călăuzit după principii mai înalte decât cele ale lumii, care caută să-si măsoare toate faptele după modă. Părintii temători de Dumnezeu trebuie să-si educe copiii pentru o viată utilă. Pregătiti-i să poarte poveri încă de când sunt mici. Dacă nu au fost obisnuiti cu munca, în curând vor fi plictisiti, obositi. Se vor plânge de dureri de mijloc, de umeri si de membre, iar voi veti fi în pericol datorită iubirii pe care le-o dovediti, de a face voi însivă lucrul care trebuie făcut, decât să-i vedeti pe ei că suferă câtusi de putin. La început dati-le putin de făcut, apoi cresteti măsura câte putin în fiecare zi, până ce ei ajung în stare să muncească suficient fără a fi plictisiti. Inactivitatea este cauza cea mai mare pentru durerile de mijloc si de umeri la copii". "Mamele trebuie să-si ia fiicele cu ele în bucătărie si să le învete cu răbdare. Prin această muncă muschii lor vor căpăta vigoare si tărie, iar gândurile lor vor fi mai sănătoase si mai înăltătoare la încheierea zilei. Poate că sunt obosite, însă ce dulce este odihna după o măsură corespunzătoare de muncă! Somnul, refăcătorul dulce al naturii, întăreste trupul obosit si îl pregăteste pentru datoriile zilei următoare. Nu le dati de înteles copiilor vostri că nu contează dacă ei muncesc sau nu. Învătati-i că este nevoie de ajutorul lor, că timpul lor este valoros si că voi depindeti de munca lor".
Punerea corespunzătoare în circulatie si distribuirea publicatiilor noastre constituie una dintre cele mai importante ramuri ale lucrării în prezent. Foarte putin se poate realiza fără aceasta. Iar pastorii nostri sunt cei care pot face cel mai mult în această lucrare, mai mult decât orice alte categorii de persoane. Este adevărat, cu putin timp în urmă, câtiva dintre predicatorii nostri au dus prea departe problema vânzării cărtilor. Unii au adăugat la stocul pe care îl detineau pentru vânzare nu numai publicatii de o valoare reală redusă, dar si alte articole de asemenea fără valoare. Însă, câtiva dintre pastorii nostri adoptă acum o părere extremă cu privire la ceea ce am spus eu în Mărturia nr.11 cu privire la vânzarea publicatiilor noastre. Cineva din statul New York, asupra căruia nu stă prea greu povara lucrării, care a lucrat ca agent distribuitor, detinând multe feluri de publicatii bune, s-a hotărât să nu mai vândă si a scris la birou, spunând că publicatiile sunt vizate de cele amintite de mine acolo. Aceasta este gresit. Redau în continuare un fragment din Mărturia nr.11: "Povara vânzării publicatiilor noastre nu trebuie să stea asupra pastorilor care lucrează cu cuvântul si învătătura. Timpul si puterea lor trebuie menajate, pentru ca eforturile lor să poată fi folosite în adunările de predicare în serii. Timpul si puterea lor nu trebuie irosite în vânzarea cărtilor noastre, când acestea ar putea fi foarte bine aduse publicului de către aceia care nu au sarcina predicării Cuvântului. Când merge în noi câmpuri, s-ar putea să fie necesar ca pastorul să ia cu el publicatii, ca să le ofere spre vânzare oamenilor, si, de asemenea, poate fi necesar si în alte ocazii să vândă cărti si să încheie afaceri pentru biroul de publicatii. Însă această lucrare trebuie evitată ori de câte ori poate fi făcută de altcineva." Prima parte din acest fragment este întărită de ultima parte. Ca să fiu ceva mai explicită, părerea mea în această privintă este că pastori ca fratii Andrews, Waggoner, White si Loughborough, care au sarcina supravegherii lucrării si, prin urmare, au un surplus de griji, poveri si muncă, nu ar trebui să adauge la poverile lor si vânzarea publicatiilor noastre, în special la adunările în corturi si la Conferintele generale. S-a spus aceasta pentru a-i corecta pe aceia care, la astfel de adunări, lăsau la o parte lucrarea cea importantă si răspândeau multimilor adunate mărfuri care nu aveau nici o legătură cu lucrarea. Pastorii nostri care se bucură de o sănătate viguroasă pot, cu cea mai mare decentă, să se implice, la timpul potrivit, în vânzarea publicatiilor noastre. În special în prezent este nevoie de eforturile lor, întrucât s-a vorbit recent poporului nostru de vânzarea si punerea în circulatie a acestor lucrări. În patru săptămâni, în turul nostru în tinuturile Gratiot, Saginaw si Tuscola, sotul meu a vândut si a dăruit săracilor în valoare de 400 de dolari. La început, el prezenta în fata oamenilor importanta cărtilor; apoi ei erau gata să le ia cât mai repede, în măsura în care el împreună cu mai multe ajutoare îi puteau servi. De ce nu sunt fratii nostri mai generosi în darurile lor pentru fondul de cărti si brosuri? De ce nu iau pastorii mai în serios această lucrare? Oamenii nostri ar trebui să vadă că aceste lucrări sunt exact ceea ce este nevoie pentru aceia care au nevoie de ajutor. Aici există sansa de a investi bani potrivit cu un binecuvântat plan de generozitate. Uneori putem citi oamenii aproape tot asa de clar cum citim cărtile. Sunt între noi unii care pun între 100 si 1000 de dolari, sau mai mult, pentru Institutul de Sănătate, dar care au dăruit doar între 5 si 20 de dolari în marea actiune de publicare a cărtilor, brosurilor si revistelor care prezintă adevăruri cu privire la viata vesnică. Una este considerată o investitie bănească. Cealaltă, după cum ne putem da seama din micimea darurilor, este considerată o pierdere. Nu trebuie să fim linistiti cu privire la acest subiect. Poporul nostru se va devota lucrării. Banii vor veni. Iar noi le vom spune celor care sunt săraci si vor cărti: Trimiteti comenzile, împreună cu o declaratie despre starea voastră materială. Vă vom trimite într-un pachet patru volume: Daruri spirituale, Cum să trăim, Apel către tineri, Apel către mame, Lecturi pentru Sabat si cele două hărti mari, împreună cu Cheia explicativă. Dacă aveti o parte dintre acestea, spuneti ce aveti, iar noi vă vom trimite alte cărti în locul acestora sau vă vom trimite doar ceea ce nu aveti. Trimiteti 50 centi pentru a achita posta, iar noi vă vom trimite un pachet în valoare de 5 dolari, iar fondul va avea de suportat o plată de 4 dolari.(Vezi nota de la pag. 736) În această chestiune atât de importantă a cărtilor, toti trebuie să actioneze, dăruind cu multă generozitate, de felul celei implicate în vânzarea Bibliilor americane si a brosurilor. În multe privinte, aceste societăti uriase sunt demne de imitat. Generozitatea se vede în testamente si donatii si este adusă la îndeplinire prin vânzări si donatii de Biblii si brosuri. Adventistii de ziua a saptea trebuie să fie în frunte în această chestiune legată de cărti, ca si în alte lucruri. Fie ca Dumnezeu să ne ajute. Brosurile noastre trebuie oferite în districte la pretul lor, lăsând o mică marjă pentru plata pachetului postal si a celorlalte lucruri legate de aceasta. Iar pastorii si poporul să se implice, ca niciodată mai înainte, în punerea în circulatie a cărtilor, brosurilor si revistelor. Vindeti acolo unde oamenii pot si doresc să cumpere, iar acolo unde nu pot, dăruiti-le cărti.
Stimate frate B., mi-a fost arătat că tu actionezi mai degrabă în functie de sentimente, si nu după principii ferme. Îti lipseste o profundă si deplină experientă în lucrurile lui Dumnezeu. Trebuie să fii cu totul convertit la adevăr. Când inima unui om este cu totul convertită, tot ce are el este consacrat Domnului. Tu nu ai experimentat încă această consacrare. În vorbe, tu iubesti adevărul, însă nu dovedesti această dragoste în faptele tale si prin roadele tale. Actiunile si faptele tale sunt dovezile sinceritătii dragostei tale sau a indiferentei tale fată de Dumnezeu, cauza Lui si semenii tăi. Cum Si-a manifestat Domnul Hristos dragostea fată de bietii oameni muritori, sacrificându-Si slava, bogătiile si chiar mult pretioasa Lui viată! Domnul Hristos a consimtit să ducă o viată de umilintă si multă suferintă. El S-a supus batjocurilor pline de cruzime ale unei multimi înfuriate, criminale, si celei mai teribile morti, pe cruce. Domnul Hristos a spus: "Aceasta este porunca Mea: să vă iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-si dea cineva viata pentru prietenii săi. Voi sunteti prietenii Mei dacă faceti ce vă poruncesc Eu"(Ioan 15,12-14). Noi dovedim că suntem prieteni ai lui Hristos când ascultăm implicit de voia Sa. Nu poate fi nici o dovadă dacă spunem, dar nu facem; însă în a face, în a asculta, există dovada. Cine ascultă de porunca de a ne iubi unii pe altii asa cum ne-a iubit Hristos? Frate B., tu trebuie să ai o experientă mai fermă, mai profundă si mai neegoistă decât ai avut vreodată, dacă asculti de porunca lui Hristos. Îti lipseste bunăvointa. Tu te străduiesti să te eschivezi de la griji, necazuri sau cheltuieli pentru cauza lui Dumnezeu. Tu nu ai investit decât putin în lucrare. Actiunile pe care omul le pretuieste cel mai mult se vor vedea în investitiile lui. Dacă pretuieste mai mult lucrurile vesnice decât cele vremelnice, el va arăta acest lucru prin faptele lui; el va investi cel mai mult, va risca cel mai mult în ceea ce pretuieste cel mai mult si care, în final, îi aduce cel mai mare profit. Bărbati care pretind că sustin adevărul se angajează în afaceri lumesti si investesc mult, riscă mult. Dacă pierd aproape tot ce au, se întristează mult pentru că simt neplăcerea pierderilor; cu toate acestea, ei nu simt că actiunile lor neîntelepte au lipsit de bani cauza lui Dumnezeu si că, în calitate de ispravnici, ei trebuie să dea socoteală de irosirea banilor Domnului. Dacă li s-ar cere să riste ceva pentru cauza lui Dumnezeu, să investească doar un sfert din ceea ce au pierdut în investirea în lucruri vremelnice, simtământul lor ar fi că cerul costă prea mult. Lucrurile vesnice nu sunt pretuite. Tu nu esti un om bogat, dar, cu toate acestea, inima ta poate să se agate tot asa de mult de putinul pe care îl ai cum se agată milionarul de comorile lui. Mici, foarte mici vor fi profiturile realizate prin investitiile tale în actiuni vremelnice; în timp ce, pe de altă parte, dacă investesti în cauza lui Dumnezeu, si consideri această cauză ca fiind o parte din fiinta ta, si o iubesti asa cum te iubesti pe tine însuti, si esti dispus să sacrifici pentru înaintarea ei, arătându-ti încrederea si credinta în triumful ei final, vei culege un seceris bogat, dacă nu în această viată, atunci în viata care este mai bună decât aceasta. Vei secera o răsplată vesnică, mai valoroasă decât orice alte câstiguri vremelnice, pământesti, tot asa după cum ceea ce este nemuritor este mai valoros decât ceea ce este trecător. Frate B., tu pari nelinistit să descoperi ce s-a spus cu privire la functia ta în biserică si ce este în mintea noastră cu privire la aceasta. Exact acest lucru l-am scris eu. M-am temut pentru tine datorită celor ce mi-au fost arătate cu privire la trăsăturile tale. Tu actionezi din impuls. Tu te rogi dacă simti că trebuie să te rogi si vorbesti dacă simti că trebuie să vorbesti. Dacă esti dispus, te duci la adunare; dacă nu, stai acasă. Ti-a lipsit în mare măsură spiritul de sacrificiu. Ti-ai consultat propriile dorinte si plăceri si ai făcut pe plac eului, în loc să simti că ar trebui să-I fii pe plac lui Dumnezeu. Datoria, datoria! La postul tău de fiecare dată. Te-ai înrolat tu ca un soldat al crucii lui Hristos? Dacă da, atunci simtămintele tale nu te scutesc de datorie. Trebuie să fii dispus să înduri greutătile ca un bun soldat. Porneste, fără să te opresti, suportă ocara, căci astfel a făcut Căpitanul mântuirii noastre. Calitătile necesare pentru un episcop, sau prezbiter, sau diacon sunt: să fie "fără prihană, ca ispravnic al lui Dumnezeu; nu încăpătânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăus, nici lacom de câstig mârsav, ci să fie primitor de oaspeti, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat, să se tină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învătătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învătătura sănătoasă si să înfrunte pe potrivnici"(Tit 1,7-9). Pavel enumeră darurile pretioase care sunt de dorit si îndeamnă pe frati: "Cine dă, să dea cu mână largă. Cine cârmuieste, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie. Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău si lipiti-vă tare de bine. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. În sârguintă, fiti fără preget. Fiti plini de râvnă cu duhul. Slujiti Domnului. Bucurati-vă în nădejde. Fiti răbdători în necaz. Stăruiti în rugăciune. Ajutati-i pe sfinti când sunt în nevoie. Fiti primitori de oaspeti"(Rom.12,8-13). "Îndeamnă pe bogatii veacului acestuia să nu se îngâmfe si să nu-si pună nădejdea în niste bogătii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belsug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogati în fapte bune, să fie gata să simtă împreună cu altii, asa ca să-si strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viată."(1 Tim.6,17-19). Aici este o investitie înteleaptă si cu totul sigură; aici sunt mentionate faptele bune care ne sunt recomandate să le punem în practică, să le pui în practică. Aici este vorba de adevăratele va-lori. În acestea nu există pericolul de a pierde. Se poate asigura o comoară în ceruri, o acumulare continuă, care îl va califica pe dătător pentru viata vesnică. Si când viata lui de aici se va încheia si se va încheia si timpul de har, el va putea beneficia de viata vesnică. Frate B., tu nu esti primitor de oaspeti, tu eviti poverile. Simti că este o povară să-i hrănesti pe sfinti si să le oferi cele necesare si că tot ce faci în această directie este pierdut. Te rog, citeste pasajele biblice de mai sus si fie ca Dumnezeu să-ti dea întelegere si discernământ - aceasta este rugăciunea mea serioasă. În familia ta, trebuie să cultivi mai mult generozitatea, dărnicia, si să fii mai putin egoist. Găseste-ti plăcerea în a invita pe cei din poporul lui Dumnezeu în casa ta si, în functie de cum o cere ocazia, împarte cu ei, cu bucurie, cu voiosie, bunurile asupra cărora Dumnezeu v-a făcut ispravnici. Nu face aceste mici favoruri cu părere de rău, de silă. Când faci aceste lucruri ucenicilor lui Hristos, Lui I le faci; la fel, dacă esti lipsit de ospitalitate fată de sfintii lui Dumnezeu, fată de Isus dovedesti lipsă de ospitalitate. Reforma sanitară este importantă pentru voi amândoi. Sora B. s-a opus acestei bune lucrări, când, de fapt, ea nu stie la ce se opune. Ea s-a împotrivit sfatului lui Dumnezeu împotriva propriului ei suflet. Apetitul nestăpânit a dus la slăbiciune si boală, slăbind puterile morale si lipsind-o de capacitatea de a pretui adevărul sacru, valoarea ispăsirii care este esentială pentru mântuire. Sora B. iubeste această lume. Ea nu s-a despărtit de lume, în plăcerile ei, si nu s-a predat fără rezerve lui Dumnezeu, asa cum cere El. El nu acceptă un sacrificiu pe jumătate. Totul, totul, totul este al lui Dumnezeu si nouă ni se cere să slujim în mod desăvârsit. Pavel spune: "Vă îndemn dar, fratilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceti trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviti chipului veacului acestuia, ci să vă transformati prin înnoirea mintii voastre, ca să puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută si desăvârsită" (Rom.12,1.2). Ce privilegiu avem să încercăm, experimentând, care este intentia si voia lui Dumnezeu cu privire la noi! Fie Numele Lui lăudat pentru acest dar pretios! Mi-a fost arătat că sora B. trebuie să se desprindă de această lume, ca să poată avea parte cu adevărat, în mod sigur, de o lume mai bună. Frate B., tu trebuie să actionezi cu grijă, să-ti supui eul; fii răbdător, blând si smerit. Un spirit blând si linistit este de mare pret în ochii lui Dumnezeu. Trebuie să îndrăgesti ceea ce Dumnezeu socoteste că este valoros. Amândoi aveti de făcut o lucrare înainte de a sta fată în fată cu judecata lui Dumnezeu. Lucrati, căci ziua trece si vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Stati în lumina adevărată voi însivă, astfel ca apoi să puteti face ca lumina voastră să strălucească, iar oamenii, văzând faptele voastre bune, să fie condusi să dea slavă Tatălui vostru ceresc. Greenville, Michigan, 23 ian.1868.
Stimate frate si soră C., cazurile voastre mi-au fost aduse înainte în viziune. După ceea ce am văzut, vietile voastre sunt o teribilă greseală. Frate C., tu nu ai un temperament vesel. Si, nefiind tu însuti fericit, nu îi faci nici pe altii fericiti. Tu nu ai cultivat afectiunea, duiosia si dragostea. Sotia ta a suferit tot timpul, de când este căsătorită cu tine, datorită lipsei de iubire. Viata ta de căsătorie a fost ca un pustiu - au fost doar câteva oaze de verdeată la care poti privi înapoi cu multumire. Nu trebuia să fie astfel. Iubirea nu mai poate exista fără a se descoperi prin fapte exterioare, tot asa după cum focul nu poate fi păstrat arzând fără combustibil. Tu, frate C., ai simtit că îti cobori demnitatea dacă dovedesti duiosie prin fapte pline de bunătate si dacă urmăresti ocazii de a-ti arăta dragostea fată de sotia ta, prin cuvinte duioase si o privire blândă. Sentimentele tale sunt schimbătoare si foarte mult afectate de împrejurări. Tu nu ai simtit că este gresit si neplăcut înaintea lui Dumnezeu să îngădui mintii tale să fie acaparată de cele lumesti si apoi să aduci preocupările lumesti în familia ta, invitând astfel pe vrăjmasul în casa ta. Este foarte usor să-i deschizi usa, dar vei vedea că este foarte greu să o închizi; va fi foarte greu să izgonesti vrăjmasul, o dată ce l-ai adus înăuntru. Lasă-ti grijile si preocupările la serviciu. Vino în familie cu o înfătisare voioasă, cu simpatie, duiosie si dragoste. Este mai bine astfel decât să cheltui bani pe medicamente si doctori pentru sotia ta. Va fi sănătate pentru trup si tărie pentru suflet. Vietile voastre au fost foarte nenorocite. Amândoi ati contribuit la aceasta. Dumnezeu nu are plăcere să vă vadă asa nenorociti; aceasta se datorează lipsei voastre de stăpânire de sine. Tu îti lasi sentimentele să fie sovăitoare. Socotesti că este înjositor pentru demnitatea ta, frate C., să dovedesti iubire, să vorbesti cu bunătate si afectiune. Tu crezi că toate aceste cuvinte duioase înseamnă slăbiciune si moliciune si nu sunt necesare. Iar în locul lor, vin cuvinte iritate, cuvinte de discordie, ceartă si critică. Socotesti tu că acestea arată bărbătie si noblete? Le socotesti ca niste virtuti puternice ale sexului tău? Oricum le-ai considera tu, Dumnezeu le priveste cu neplăcere si le notează în cartea Sa. îngerii fug din locuinta în care se rostesc cuvinte de discordie, unde multumirea este aproape străină inimii si unde critica sare de pe buze ca niste mingi negre, murdărind hainele si mânjind caracterul crestin. Când v-ati căsătorit, sotia ta te iubea. Ea a fost extrem de sensibilă si totusi, dacă tu te-ai fi străduit, iar ea ar fi fost mai curajoasă, sănătatea ei n-ar fi trebuit să fie asa cum este acum. Însă răceala ta te face să fii ca un ghetar, care îngheată făgasul iubirii si afectiunii. Critica si spiritul tău de continuă căutare de greseli au fost ca o grindină pustiitoare peste o plantă sensibilă. Aceasta a înghetat si aproape a distrus viata plantei. Iubirea ta pentru lume distruge trăsăturile bune ale caracterului tău. Sotia ta este diferită de tine si este mai generoasă. Însă, când ea a dat dovadă de generozitate în lucruri mici, tu ai simtit că esti dezavantajat datorită sentimentelor pe care le manifesti tu si ai criticat-o. Ai un spirit ranchiunos si închis. Tu o faci pe sotia ta să simtă că este o sarcină, o povară, si că ea nu are dreptul să-si exercite generozitatea pe cheltuiala ta. Toate aceste lucruri sunt atât de descurajatoare, încât ea se simte fără nădejde si neajutorată si nu are putere să lupte, fiind doborâtă de suflul furtunii care vine împotriva ei. Suferinta ei este de natură nervoasă. Dacă viata ei, prin căsătoria cu tine, ar fi fost plăcută, ea ar fi acum sănătoasă. Însă, de când sunteti căsătoriti, diavolul a fost oaspete în casa voastră si s-a bucurat de starea voastră jalnică. Nădejdi neîmplinite v-au făcut pe amândoi cu totul nenorociti. Nu vei avea răsplată pentru suferinta voastră, pentru că v-ati produs-o singuri. Cuvintele voastre au fost ca o otravă de moarte asupra nervilor si creierului, asupra oaselor si muschilor. Voi culegeti ce ati semănat. Nu pretuiti sentimentele celuilalt, nu îi vedeti suferinta. Dumnezeu nu are plăcere de spiritul aspru, nesimtitor, iubitor de lume pe care îl ai. Frate C., iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Tu ai iubit banii, ai iubit lumea. Ai socotit boala sotiei tale ca o povară grea, teribilă, fără să îti dai seama că, în mare măsură, tu esti vinovat de boala ei. Îti lipseste un spirit de multumire. Tot zăbovesti asupra necazurilor tale; nu te gândesti decât că vei fi în nevoie si sărăcie; te simti necăjit, descurajat, chinuit; creierul parcă ti-a luat foc, iar duhul îti este la pământ. Nu ai dragoste fată de Dumnezeu si multumire în inimă pentru toate binecuvântările pe care ti le-a acordat bunul Tată ceresc. În viată vezi doar necazuri. O nebunie lumească te-a aruncat între nori grei si un întuneric dens. Satana triumfă asupra ta, pentru că ai parte de nenorocire, când pacea si bucuria erau la îndemâna ta. Asculti o predică, adevărul te afectează si puterile nobile ale mintii tale se trezesc si îti controlează actiunile. Tu vezi cât de putin ai sacrificat pentru Dumnezeu, cât de mult ai hrănit eul si adevărul te influentează spre ceea ce este bine; însă, după ce trece această influentă sacră, sfintitoare, îmblânzitoare, tu nu o mai ai în inima ta si curând cazi în aceeasi stare searbădă, neroditoare. Muncesti, muncesti, trebuie să muncesti; creierul, oasele si muschii sunt împovărati la extrem, ca să poti obtine bani pe care imaginatia îti spune că trebuie să-i capeti, căci, de nu, sărăcia si lipsa vor fi soarta ta. Aceasta este o amăgire a lui Satana, una din cursele lui sirete care să te ducă la pierzare. "Ajunge zilei necazul ei"(Mat.6,34 u.p.). Însă tu îti faci singur necazuri, dinainte. Tu nu ai credintă, iubire si nici încredere în Dumnezeu. Dacă ai avea, te-ai încrede în El. Te îngrijorezi, pentru că nu esti în bratele lui Hristos, si te temi că nu îti va purta de grijă. Sănătatea este sacrificată. Dumnezeu nu este proslăvit în trupul si spiritul tău, care sunt ale Lui. Nu există influenta dulce si plăcută a căminului, care să îmblânzească si să contracareze răul care stăpâneste atât de mult firea ta. Puterile nobile ale mintii sunt biruite de pornirile josnice; trăsăturile rele din caracterul tău sunt în continuă dezvoltare. Esti exigent, egoist si aspru. Nu ar trebui să fii asa. Mântuirea ta depinde de aceasta: să actionezi din principiu, să slujesti pe Dumnezeu din principiu, nu după impulsuri, nu în functie de ceea ce simti. Dumnezeu te va ajuta când vei simti că ai nevoie de ajutor si vei lucra cu hotărâre, încrezându-te în El din toată inima. Adesea esti descurajat fără motiv. Tu îti îngădui simtăminte înrudite cu ura. Plăcerile si neplăcerile tale sunt puternice. Trebuie să le tii în frâu. Stăpâneste-ti limba. "Dacă nu greseste cineva în vorbire, este un om desăvârsit, si poate să-si tină în frâu tot trupul"(Iacov 3,2). Ajutorul vine de la Acela care este atotputernic. El va fi tăria si puterea ta, avangarda si ariergarda ta. Ce pregătire faci tu pentru o viată mai bună? Satana este cel care te îndeamnă să crezi că trebuie să-ti pui la lucru toate puteri-le ca să o duci mai bine în această lume. Tu te temi si tremuri pentru viitorul acestei vieti, în timp ce neglijezi viata viitoare, vesnică. Unde sunt preocuparea, stăruinta si zelul ca să eviti o greseală în această directie si o mare pierdere? Să pierzi putin în această lume ti se pare o nenorocire grozavă, care te-ar costa viata. Însă gândul de a pierde cerul nu-ti produce temeri nici pe jumătate. Datorită preocupării tale de a câstiga această viată, tu te afli în primejdia de a pierde viata vesnică. Tu nu îti poti permite să pierzi cerul, să pierzi viata vesnică, să pierzi greutatea vesnică de slavă. Tu nu îti poti permite să pierzi toate aceste bogătii, această fericire nespus de pretioasă si nemăsurată. De ce nu actionezi ca un om întreg la minte si de ce nu esti tot asa de stăruitor, de zelos, de perseverent în eforturile tale pentru viata cea bună, pentru cununa nepieritoare, pentru comoara vesnică, netrecătoare, asa cum esti pentru această viată nenorocită, mizerabilă, si pentru aceste comori pământesti, trecătoare? Inima ta este lipită de comorile tale pământesti, de aceea nu este loc în ea pentru cele ceresti. Aceste biete lucruri care se văd - cele pământesti - umbresc slava celor ceresti. Unde îti este comoara, acolo îti va fi si inima. Cuvintele tale vor dovedi, faptele tale vor arăta unde este comoara ta. Dacă este în această lume, spre câstigul redus al celor pământesti, preocupările tale se vor manifesta în acea directie. Dacă lupti pentru mostenirea vesnică cu stăruintă, energie si zel proportionale cu valoarea acesteia, atunci vei putea fi un candidat cinstit pentru viata vesnică, un mostenitor al slavei. E nevoie de o convertire proaspătă în fiecare zi. Mori zilnic fată de eu, pune-ti frâu la limbă, controlează-ti cuvintele, încetează murmurările si plângerile, nu lăsa să-ti scape de pe buze nici un cuvânt de critică. Dacă asta cere un efort mare, fă-l; vei fi răsplătit dacă îl vei face. Viata ta de acum este jalnică, plină de prevestiri rele. Ai în fată numai tablouri încetosate; necredinta întunecată te-a împrejmuit. Vorbind de partea necredintei, totul a devenit si mai întunecos; ai satisfactie să zăbovesti asupra subiectelor neplăcute. Dacă altii încearcă să vorbească cu sperantă, tu le zdrobesti orice sentiment de nădejde, vorbindu-le cât se poate de aspru si dur. Necazurile si supărările tale tin mereu în fata sotiei tale gândul chinuitor că tu o consideri o povară datorită bolii ei. Dacă iubesti întunericul si deznădejdea, vorbesti despre ele, zăbovesti asupra lor si îti îngrozesti sufletul, aducându-ti în fata ochilor orice te poate face să murmuri împotriva familiei tale si împotriva lui Dumnezeu, si faci ca inima ta să fie ca un câmp peste care tocmai a trecut focul, distrugând toată verdeata si lăsând în urmă totul uscat, înnegrit si pârjolit. Ai o imaginatie bolnavă si ceri milă. Totusi, nimeni nu te poate ajuta asa de bine cum te poti ajuta tu singur. Dacă ai nevoie de credintă, vorbeste despre credintă; vorbeste cu nădejde, cu bucurie. Fie ca Dumnezeu să te facă să-ti simti păcătosenia. Ai nevoie de ajutor în această privintă, ajutorul fiicei tale si al sotiei tale. Dacă îi permiti lui Satana să îti stăpânească gândurile, asa cum ai făcut până acum, vei deveni tinta lui specială si te va distruge si pe tine si va nărui si fericirea familiei tale. Ce influentă teribilă a avut fiica ta! Mama, neprimind iubire si afectiune din partea ta, si-a îndreptat toată dragostea către fiică si a făcut din ea un idol. Datorită afectiunii nesăbuite, ea a ajuns un copil alintat, răsfătat. Dacă ar fi fost instruită în privinta datoriilor în gospodărie, învătată să ia parte la ducerea poverilor în cămin, acum ar fi fost mai sănătoasă si mai fericită. Este datoria fiecărei mame să-si învete copiii să-si aducă si ei contributia în familie, să ducă poveri, să nu fie doar ca niste masini inutile. Sănătatea fiicei tale ar fi fost mai bună dacă ar fi fost învătată cu munca fizică. Muschii si nervii ei sunt slăbiti. Cum ar putea fi altfel dacă sunt folositi atât de putin? Acest copil are putină putere de rezistentă. Chiar putină miscare fizică o oboseste si îi pune în pericol sănătatea. Nu există elasticitate a muschilor si nervilor. Puterile ei fizice au dormitat atât de mult, încât viata ei este aproape inutilă. Mama a gresit! Oare nu stii tu, mamă, că, dând fetei tale atâtea privilegii să învete stiintele si needucând-o să poată duce o viată utilă si să lucreze în gospodărie, îi faci un mare rău? Acest exercitiu ar fi întărit sau ar fi călit organismul ei si i-ar fi făcut bine sănătătii. În loc ca această duiosie să se dovedească o binecuvântare pentru ea, se va dovedi un blestem teribil. Dacă si fiica ar fi contribuit la ducerea poverilor casei, mama nu ar fi fost doborâtă si s-ar fi menajat de multă suferintă, si aceasta ar fi fost în folosul fiicei tot timpul. Ea nu poate începe acum să lucreze dintr-o dată si să ducă poveri pe care le-ar putea duce la vârsta ei, însă poate să se formeze să lucreze muncă fizică într-o măsură mai mare decât a făcut-o vreodată pe parcursul vietii. Sora C. are o imaginatie bolnavă. Ea s-a izolat de aerul de afară până ce nu-l va putea îndura fără neplăceri. Căldura din camera ei este foarte dăunătoare pentru sănătate. Circulatia sângelui ei este stânjenită. Ea a stat atât de mult în aerul acela înfierbântat, încât nu poate suporta să se expună unei plimbări afară fără să se întâmple ceva. Cu sănătatea ei slăbită, nu suportă aerul si a devenit atât de fragilă, încât nu se poate ca aerul să nu o îmbolnăvească. Dacă va continua cu aceste închipuiri bolnave, va ajunge nici să nu mai poată respira. Ea ar trebui să aibă ferestrele din camera ei deschise toată ziua, pentru ca aerul să poată circula. Dumnezeu nu are plăcere să o vadă că se ucide singură. Nu este necesar. Ea a devenit atât de sensibilă pentru că si-a îngăduit o minte bolnavă. Dacă are nevoie de aer, trebuie să aibă aer. Ea îsi distruge nu numai propria ei viată, dar si pe cea a sotului si fiicei ei si a tuturor celor care o vizitează. Aerul din camera ei este în mod vădit necurat si lipsit de viată; nimeni nu poate fi sănătos într-un asemenea aer. Ea s-a răsfătat în acest fel până când a ajuns să nu mai poată merge în vizită la fratii ei fără să răcească. De dragul ei si de dragul celor din jurul ei, ea trebuie să schimbe această stare de lucruri; ea trebuie să se obisnuiască cu aerul, putin câte putin în fiecare zi, mereu crescând, până ce va putea respira aerul curat, dătător de viată, fără a-i face rău. Suprafata pielii este aproape moartă, pentru că nu are aer de respirat. Milioanele de pori ai pielii sunt închisi, deoarece sunt înfundati de impuritătile din organism si datorită lipsei de aer. Ar însemna cutezantă să lase dintr-o dată curentul de aer să intre în casă, toată ziua. Această schimbare trebuie să se facă treptat. Într-o săptămână poate sta deja cu ferestrele deschise, două-trei degete, zi si noapte. Plămânii si ficatul sunt bolnavi pentru că ea se lipseste de aerul vital. Aerul este binecuvântarea gratuită a cerului, ce are menirea să electrizeze tot corpul. Fără acesta, corpul s-ar îmbolnăvi si ar deveni lânced, slăbit. Însă voi ati trăit timp de ani de zile cu o cantitate foarte mică de aer. Făcând astfel, sotia ta îi târăste si pe altii în aceeasi atmosferă otrăvită. Nici unul dintre voi nu poate avea un creier clar, neumbrit, în timp ce respiră un aer otrăvit. Sora C. se teme ca de moarte să iasă ca să meargă undeva, pentru că simte schimbarea de aer si răceste. Cu toate acestea, ea îsi poate îmbunătăti mult starea de sănătate dacă se tratează în mod corespunzător. De două ori pe săptămână ar trebui să facă baie generală, cu apă rece cât suportă, răcind-o mereu, de fiecare dată, până ce pielea se va tonifica. Ea nu trebuie să lâncezească atâta, întotdeauna bolnăvicioasă, dacă voi, ca familie, dati atentie sfaturilor Domnului. "Căci cine iubeste viata, si vrea să vadă zile bune, să-si înfrâneze limba de la rău si buzele de la cuvinte înselătoare. Să se depărteze de rău si să facă binele, să caute pacea si s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniti si urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fata Domnului este împotriva celor ce fac răul"(1 Petru 3,10-12). O minte multumită, un spirit vesel este sănătate pentru trup si tărie pentru suflet. Nimic nu produce boala atât de mult ca descurajarea, tristetea, mâhnirea. Depresia mintală este teribilă. Voi toti suferiti de aceasta. Fiica este agitată, având acelasi spirit ca al tatălui; si apoi aerul fierbinte, apăsător, v-a lipsit de vitalitate si v-a amortit creierul. Plămânii se contractă, iar ficatul este inactiv. Aerul, pretiosul dar al cerului, pe care toti îl pot avea, vă va binecuvânta cu vigoarea lui dacă nu îi veti opri intrarea. Spuneti-i bun venit, cultivati dragostea pentru el si se va dovedi un alinător pretios al nervilor. Aerul trebuie să fie în continuă circulatie pentru a putea fi păstrat curat. Aerul curat, proaspăt, face ca sângele să circule sănătos prin organism. Acesta reîmprospătează corpul si îl face sănătos si puternic si, în acelasi timp, influenta lui este simtită asupra mintii, producând calm si seninătate. Face poftă de mâncare, ajută la digestie si dă nastere unui somn sănătos si dulce. Efectele produse de locuirea în camere închise, prost aerisite, sunt acestea: organismul devine slăbit si nesănătos, circulatia este îngreuiată, sângele se miscă greu prin organism, deoarece nu este curătit si vitalizat de aerul curat, dătător de vigoare, al cerului. Mintea ajunge deprimată si tristă, în timp ce tot corpul este răscolit; si pot fi produse si febra si alte boli acute. Împiedicarea pătrunderii aerului de afară si teama de aerisire din belsug te face să respiri aerul stricat, nesănătos, care este expirat din plămânii celor care stau în aceste camere si care este otrăvitor, necorespunzător pentru a întretine viata. Corpul se relaxează, pielea devine palidă, digestia este întârziată, iar organismul este sensibilizat la contactul cu aerul rece. O usoară expunere produce boli grave. Trebuie să aveti grijă să nu stati în curent sau într-o cameră rece când sunteti obositi sau transpirati. Trebuie să vă acomodati, încât să nu fie necesar ca mercurul termometrului să fie peste 65 grade Fahrenheit. Veti fi o familie fericită dacă veti împlini datoria pe care v-a încredintat-o Domnul. Însă Domnul nu va face în locul vostru ceea ce voi trebuie să faceti. Starea în care se află fratele C. este vrednică de milă. Atât de mult timp s-a simtit nefericit, încât viata a devenit o povară pentru el. Nu trebuie să fie astfel. Imaginatia lui este bolnavă si el si-a atintit atât de mult privirea asupra unui tablou întunecat, încât, dacă întâmpină greutăti sau dezamăgiri, îsi închipuie că totul se duce de râpă, că va ajunge în nevoie, că totul este împotriva lui, că nimeni nu trece prin ceea ce trece el; si astfel, viata lui este o nenorocire. Cu cât gândeste mai mult în felul acesta, cu atât va fi mai mizerabilă viata lui si a tuturor celor din jurul lui. Nu are motive să aibă astfel de simtăminte; aceasta este în întregime lucrarea lui Satana. El nu trebuie să îngăduie ca vrăjmasul sufletului să-i stăpânească astfel mintea. El trebuie să-si întoarcă privirea de la acel tablou înnegurat la Mântuitorul plin de iubire, la slava cerului si la bogata mostenire pregătită pentru toti cei care sunt umili si ascultători, care au inimi multumitoare si o credintă vie în făgăduintele lui Dumnezeu. Aceasta îl va costa efort, luptă; însă trebuie să le facă. Fericirea ta din prezent si cea viitoare depind de îndreptarea si fixarea privirii asupra lucrurilor optimiste, neluând în seamă tabloul întunecat, care este închipuit, asupra foloaselor pe care Dumnezeu ti le-a asternut pe cărare si, dincolo de acestea, către cele nevăzute si vesnice. Tu apartii unei familii ai cărei membri au mintile putin dezechilibrate, triste si deprimate, afectate de împrejurări si usor influentabile. Dacă nu cultivi un spirit optimist, fericit, multumitor, în cele din urmă Satana va face din tine ce va voi. Tu poti fi un ajutor, o putere pentru biserica de care apartii, dacă vei asculta de sfaturile Domnului si nu vei mai actiona din impuls, ci vei fi condus după principii. Nu lăsa niciodată să-ti iasă critica de pe buze, căci aceasta este precum grindina pustiitoare pentru cei din jurul tău. De pe buzele tale să plece cuvinte vesele, optimiste si iubitoare. Frate C., starea în care este organismul tău nu te ajută în cresterea spirituală, si totusi harul lui Dumnezeu poate face mult pentru a îndrepta defectele din caracterul tău, a întări si a dezvolta acele puteri ale mintii care sunt acum slăbite si au nevoie de putere. Făcând astfel, îti vei tine sub control acele trăsături care te trag în jos, care le-au coplesit pe cele bune. Esti ca un om cu simturile amortite. Trebuie să lasi ca adevărul să te ia în stăpânire si să lucreze o reformă deplină în viata ta. "Să nu vă potriviti chipului veacului acestuia; ci să vă schimbati prin înnoirea mintii voastre, ca să puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută si desăvârsită" (Rom.12,2). Iată ceea ce ai nevoie si ceea ce trebuie să experimentezi - transformarea pe care o poate face sfintirea prin adevăr. Crezi tu că sfârsitul tuturor lucrurilor este aproape, că scenele istoriei acestui pământ se vor încheia în curând? Dacă da, arată-ti credinta prin fapte. Unii cred că au ceva credintă si, dacă o au, este moartă, pentru că nu este sustinută de fapte. "Tot asa si credinta: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăsi"(Iacov 2,17). Putini au acea credintă care lucrează prin dragoste si curăteste sufletul. Însă toti cei care vor fi socotiti vrednici pentru viata vesnică trebuie să se ridice la valoarea morală cerută în această privintă. "Prea iubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar stim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea asa cum este. Oricine are în el nădejdea aceasta se curăteste, după cum El este curat"(1 Ioan 3,2.3). Aceasta este lucrarea pe care o aveti în fată si nici unul dintre voi nu aveti prea mult timp dacă vă angajati în lucrare cu tot sufletul. Trebuie să experimentati moartea eului, care trebuie să trăiască pentru Dumnezeu. "Deci, dacă ati înviat împreună cu Hristos, să umblati după lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu"(Col. 3,1). Eul nu trebuie luat în seamă. Mândria, iubirea de sine, egoismul, avaritia, lăcomia, iubirea de lume, ura, bănuiala, gelozia, presupunerile rele, toate trebuie supuse si sacrificate pentru totdeauna. Când va veni Domnul Hristos, El nu va veni pentru îndreptarea acestor rele, făcându-ne să corespundem din punct de vedere moral pentru venirea Lui. Toată această pregătire trebuie făcută înainte de venirea Lui. Acesta trebuie să fie un subiect de gândire, de studiu si de cercetare profundă: Ce trebuie să facem ca să fim mântuiti? Cum trebuie să ne purtăm ca să putem fi aprobati de Dumnezeu? Când sunteti ispititi să murmurati, să-i criticati, să-i supărati si să-i răniti pe cei din jurul vostru, si făcând astfel să vă răniti propriul vostru suflet, oh! lăsati ca din suflet să vină această întrebare cercetătoare, serioasă si plină de neliniste: Voi fi eu găsit fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu? Doar cei fără vină vor fi acolo. Nici un om nu va fi mutat în cer, dacă inima îi este plină de gunoiul de pe pământ. Întâi trebuie îndreptate toate defectele de caracter, îndepărtată orice pată prin sângele curătitor al lui Hristos si biruite toate trăsăturile rele de caracter, datorită cărora omul nu este în stare să iubească. Când credeti că veti începe să vă pregătiti pentru a putea ajunge în societatea slăvită a îngerilor? În starea în care sunteti tu si familia ta, în prezent, tot cerul s-ar tulbura dacă voi ati ajunge acolo. Lucrarea pe care o aveti de făcut trebuie să o faceti aici. Pământul este locul de pregătire. Nu aveti nici o clipă de pierdut. În cer totul este armonie, pace si iubire. Acolo nu este discordie, ceartă, critică, cuvinte lipsite de iubire, priviri încruntate sau neîntelegeri; si acolo nu va intra nici unul dintre cei ce sunt caracterizati de aceste trăsături atât de distructive pentru pace si fericire. Căutati să fiti bogati în fapte bune, gata să dăruiti, doritori să comunicati, punându-vă o bună temelie pentru timpul ce va veni, ca să puteti apuca viata vesnică. Încetati pentru totdeauna să murmurati în privinta acestei vieti si povara sufletului vostru să fie cum să vă puteti asigura o viată mai bună decât aceasta, să fiti vrednici de locuintele pregătite pentru cei care sunt credinciosi până la sfârsit. Dacă aici faceti o greseală, totul este pierdut. Dacă vă consacrati viata pentru a câstiga comori pământesti, si le pierdeti pe cele ceresti, veti descoperi că ati făcut o greseală teribilă. Nu puteti avea amândouă lumile. "Si ce foloseste unui om să câstige toată lumea dacă îsi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul lui?"(Marcu 8,36.37). Apostolul Pavel spune, sub inspiratie: "Căci întristările noastre usoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate vesnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt vesnice"(2 Cor.4,17.18). Aceste încercări ale vietii sunt uneltele prin care Dumnezeu îndepărtează necurătiile, părtile slabe si pe cele aspre din caracterul nostru, si ne face să corespundem pentru societatea îngerească a slavei. Însă, când trecem prin aceste necazuri, când focul încercărilor izbucneste asupra noastră, noi nu trebuie să privim la focul care se vede, ci să facem ca ochiul credintei să se fixeze la lucrurile care nu se văd, la mostenirea vesnică, viata nemuritoare, greutatea vesnică de slavă; si în timp ce facem astfel, focul nu ne va consuma, ci doar va îndepărta zgura si vom iesi afară de sapte ori mai curati, purtând pecetea divinului. Greenville, Michigan, 7 martie 1868.
Stimate frate si soră D., când am vorbit în adunarea de duminică după-amiază, de-abia m-am putut abtine să nu rostesc numele voastre în legătură cu unele lucruri care mi-au fost arătate. Am văzut că fratele D. nu ocupă în familia sa pozitia pe care o doreste Dumnezeu. Sora D. are conducerea; ea are o vointă puternică, ce nu a fost supusă asa cum cere Dumnezeu; si pentru a fi pe placul sotiei sale si a nu o întrista, fratele D. i-a cedat. Judecata ei o domină pe a lui si el nu mai este un om liber de ani de zile.
Când s-a angajat prima dată în lucrarea de propovăduire a adevărului, fratele D. era mic în ochii lui si Dumnezeu l-a folosit ca unealtă a Sa. Însă am văzut că, un timp în trecut, el nu s-a umilit sub mâna lui Dumnezeu, ci s-a încrezut în propria lui întelepciune si judecată slabă, iar Satana a obtinut câstig asupra lui. În loc să se bizuie numai pe Dumnezeu si tăria Lui, el a lăsat ca judecata să-i fie pervertită de influenta sotiei sale. Ea vedea, auzea si întelegea tot ce se întâmpla în jurul ei. Dacă judecata ei ar fi fost sfintită si ar fi avut o întelepciune cerească, atunci ea ar fi văzut totul prin ochi sfintiti si ar fi auzit prin urechi sfintite. Ea si-ar fi folosit bine ochii si urechile. Dar nu a făcut acest lucru. "Cine este orb, dacă nu robul Meu si surd ca solul Meu, pe care îl trimit?"(Is. 42,19 p.p.). Dumnezeu nu doreste ca noi să auzim tot ce se aude si să vedem tot ce se vede. Este o mare binecuvântare să îti astupi urechile ca să nu auzi si să închizi ochii ca să nu vezi. Cea mai mare preocupare trebuie să fie să avem o vedere clară ca să putem discerne propriile noastre neajunsuri si o ureche grabnică pentru a prinde tot ce este nevoie, când suntem mustrati si sfătuiti, pentru ca nu cumva, prin nepăsarea si neatentia noastră, să devenim ascultători uituci, si nu împlinitori cu fapta. Frate D., câtva timp în trecut, lucrul tău nu a fost tot asa de întelept si cu succes ca înainte. Actiunile tale nu au avut pecetea lui Dumnezeu. Sotia ta a administrat treburile vremelnice si a dus poveri care erau prea grele pentru ea, în timp ce tu erai absent. Aceasta ti-a trezit milă si ai avut tendinta de a-ti perverti judecata, astfel încât ai ajuns să pui o valoare prea mare pe calitătile ei datorită iscusintei ei de a-ti rezolva treburile vremelnice. Satana veghea ca să tragă foloase cât de curând de pe urma încrederii tale în sotia ta. El si-a propus să vă prindă în plasă si să vă distrugă pe amândoi. Ti-ai lăsat în prea mare măsură isprăvnicia asupra sotiei tale. Acest lucru este gresit; ea să aibă grijă de responsabilitatea ei, fără să ducă si partea ta, pentru care tie îti va cere Dumnezeu socoteală. Sora D. a fost amăgită în anumite lucruri. Ea a crezut că Dumnezeu a instruit-o pe ea într-un sens special si voi amândoi ati gândit si actionat conform acestei convingeri. Discernământul pe care ea credea că îl are într-un sens special este, de fapt, înselăciunea vrăjmasului. Din fire, este pripită să vadă, să înteleagă, să anticipeze si este extrem de sensibilă. Satana a profitat de pe urma acestor trăsături de caracter si v-a îndepărtat pe amândoi de pe calea cea bună. Frate D., tu ai fost rob o bună perioadă de timp. Mult din ceea ce sora D. socotea a fi discernământ a fost invidie. Ea privea totul cu invidie, suspiciune, bănuială si neîncredere. Aceasta îi producea o stare de nefericire, descurajare si îndoială acolo unde, de fapt, trebuie să fie credintă si încredere. Aceste nefericite trăsături de caracter îi îndreaptă gândurile într-o directie întunecată, unde îsi îngăduie prevestiri rele, în timp ce un temperament extrem de sensibil o face să se simtă neglijată, dispretuită si jignită, când aceste lucruri nu există. Toate aceste lucruri stau în calea înaintării voastre spirituale si îi afectează si pe altii exact în acea măsură în care sunteti legati de cauza si lucrarea lui Dumnezeu. Aveti o lucrare de făcut: umiliti-vă sub mâna puternică a lui Dumnezeu, pentru ca El să vă înalte la timpul potrivit. Aceste trăsături rele de caracter si vointa puternică, încăpătânată, trebuie să fie îndreptate si corectate, căci, de nu, amândoi vă veti pierde credinta. Frate D., tu ai o datorie de îndeplinit. Fii ispravnic în ceea ce ti-a fost rânduit si, în temere de Dumnezeu, ocupă locul de cap în familia ta. Trebuie să te desprinzi de sub influenta sotiei tale si să te bizui mai mult pe Dumnezeu, să privesti spre El, pentru ca El să te conducă si să te călăuzească. Dumnezeu nu a instruit-o în mod special pe sora D. si nici nu i-a dat lumină ca să-i învete pe altii care le este datoria. Niciodată, nici tu, nici sotia ta nu veti putea ocupa pozitia pe care o doreste Dumnezeu, dacă veti rămâne în starea în care sunteti acum. Niciodată nu vei fi stabil, tare si hotărât, până când nu vei îngădui sotiei tale să ocupe pozitia pe care ar trebui să o ocupe o sotie. Când va sta la locul ei, respectă-i judecata, consultă-te cu ea cu privire la planurile voastre, însă fii foarte prudent în a lua judecata ei drept judecata lui Dumnezeu. Consultă-te cu fratii asupra cărora Dumnezeu a asezat povara lucrării. Dacă te-ai fi sfătuit cu cei al căror sfat trebuia să-l cauti, nu ai fi comis o greseală atât de mare, nu ai fi făcut o gafă atât de tristă, asa cum ai făcut în cazul E. În acest caz, ai ocărât si adus prejudicii cauzei lui Dumnezeu. Sotia ta credea că are lumină în acest caz; însă gândurile ei nu erau de la Dumnezeu, ci de la vrăjmasul, pentru că el stia că tu vei fi afectat. Încrederea prea mare pe care o ai în sotia ta este contrară rânduielii cerului. Satana intentionează astfel să te despartă, într-o mare măsură, de influenta fratilor tăi lucrători si de fratii tăi în general.
Tu ai avut necazuri pe care le-ai fi evitat dacă nu o asezai pe sotia ta într-o pozitie în care Dumnezeu nu a asezat-o. Ai prea multă încredere în judecata si întelepciunea ei. Ea nu s-a consacrat lui Dumnezeu, de aceea judecata ei nu este consacrată. Ea nu este o femeie fericită, si această stare nefericită a mintii ei i-a afectat sănătatea fizică si mintală. Satana s-a hotărât să te zdruncine si să-i facă pe fratii tăi să-si piardă încrederea în judecata ta. Satana caută să te doboare. Când Dumnezeu o va chema special pe sotia ta ca să lucreze pentru a propovădui adevărul, atunci te vei putea apleca spre sfatul si îndemnul ei, încrezându-te în ele. Dumnezeu vă poate califica pe amândoi, în măsura în care manifestati un interes egal si devotament pentru lucrare, astfel încât să aveti o parte însemnată în cea mai solemnă lucrare de salvare a sufletelor. Misiunea care îi stă ei acum în fată este să se asigure de chemarea si alegerea ei, să înceteze să vegheze asupra altora si să înceapă să lucreze acum, fiind foarte geloasă pe ea însăsi. Ea ar trebui să caute acum să aducă binecuvântări asupra altora prin exemplul ei evlavios, optimismul, tăria, curajul si credinta ei, nădejdea în încrederea în Dumnezeu, care va fi urmarea sfintirii lucrate de adevăr. Ea trebuie să se conformeze cu totul vointei lui Dumnezeu. Hristos îi spune: "'Să iubesti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău si cu tot cugetul tău.' Aceasta este cea dintâi si cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: 'Să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti.' În aceste două porunci se cuprinde toată Legea si proorocii."(Mat. 22,37-40). Cele de mai sus au fost scrise la Mount Pleasant, Iowa, pe 4 oct. 1867. Eu nu am avut timp să termin mărturia si să o copiez, asa că am lăsat-o neterminată, până la 30 ianuarie 1868, când m-am întors din est la Greenville, Michigan. Stimate frate si soră D., voi ar fi trebuit s-o aveti mai demult, însă a trebuit să lucrăm atât de mult, încât efectiv nu am avut timp să o scriu. Fiecare loc pe care l-am vizitat a adus în fata mintii mele mult din ceea ce mi-a fost arătat cu privire la cazuri personale si am scris în timp ce eram în adunări, în timp ce predica sotul meu. Viziunea am avut-o cu doi ani în urmă. Vrăjmasul m-a împiedicat pe toate căile să dau sufletelor lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru ele. În primul rând, cazul sotului meu a fost atât de tulburător, de chinuitor, încât nu am putut să scriu. Apoi descurajările din cauza fratilor m-au adus într-o stare de tristete si supărare, nefiind în stare să lucrez nicicum. Când am început să călătorim vara trecută, am început să scriu; însă călătoream atât de des dintr-un loc în altul, încât tot ce puteam face era să participăm la adunări. Era mult de lucru. Eu obisnuiesc să mă scol la 4 dimineata ca să scriu. Totusi, lucrul continuu, care ne solicită mereu în adunări, ne oboseste atât de mult creierul, încât nu pot să scriu, capul îmi este atât de obosit. Regret că nu ati putut să o aveti mai demult, însă chiar si acum Dumnezeu o poate face să fie o binecuvântare pentru voi, si aceasta este rugăciunea mea sinceră. Tu, stimate frate, poate ai văzut aceste lucruri si le-ai îndreptat mai de mult. Sper, cel putin. Aveti amândoi toată simpatia din partea noastră si ne rugăm pentru voi. Suntem tot asa de mult interesati de ea ca si de tine. Sufletul ei este pretios. Ne rugăm mult ca ea să fie de folos lui Hristos, să caute un spirit blând si linistit, care este de mare pret în ochii lui Dumnezeu. Un înger m-a îndreptat către sora D. si a repetat aceste cuvinte: "Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună si orice laudă, aceea să vă însufletească" (Filip.4,8). Asupra acestor lucruri trebuie să zăbovească mintea. Când va fi îndreptată într-o altă directie, aduceti-o înapoi pe făgas. Tineti-vă în stăpânire mintea. Educati-o să zăbovească doar asupra acelor lucruri care aduc pace si iubire. Vă încredintez această mărturie, sperând si rugându-vă ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe amândoi prin ea, pentru ca amândoi să fiti vrednici pentru a dobândi viata vesnică.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
