| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 13
Simt din nou că este de datoria mea să vorbesc poporului lui Dumnezeu cu toată claritatea. Este umilitor pentru mine să scot în evidentă greselile si răzvrătirea acelora care ne cunosc de mult, si pe noi, si lucrarea pe care o facem. Fac acest lucru pentru a corecta afirmatii gresite care s-au zvonit si au circulat cu privire la sotul meu si la mine, cu scopul de a aduce prejudicii cauzei si ca o avertizare pentru altii. Dacă doar noi am fi cei care suferă, as tăcea; însă, pentru că lucrarea este în primejdia de a suferi batjocură si a fi afectată, eu trebuie să vorbesc, oricât ar fi de umilitor. Fariseii cei mândri îi vor dispretui pe fratii nostri pentru că sunt atât de umili, încât îsi mărturisesc păcatele. Dumnezeu îsi iubeste copiii care păzesc poruncile si nu îi mustră pentru că sunt cei mai răi, ci pentru că sunt cei mai buni oameni din lume. "Eu mustru si pedepsesc", spune Isus, "pe toti aceia pe care îi iubesc"(Apoc. 3,19). As atrage în mod special atentia asupra viziunilor remarcabile date cu privire la această mică lucrare, totul fiind în armonie si ilustrând cu exactitate aceleasi lucruri. Multimea visurilor se nasc din lucrurile obisnuite ale vietii, cu care Duhul lui Dumnezeu nu are nimic de a face. Există, de asemenea, si vise false, ca si viziuni false, care sunt inspirate de spiritul lui Satana. Însă visurile care vin de la Domnul sunt denumite în Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind viziuni si sunt cu adevărat roadele Spiritului Profetiei. Astfel de visuri, luând în consideratie si persoanele care le au, si circumstantele în care au fost date, contin în ele însele dovada autenticitătii lor. Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să ia în stăpânire această lucrare mică.
De la 19 decembrie 1866 până la 25 aprilie 1867 Fiind pe deplin convinsă că sotul meu nu îsi va reveni după boala prelungită, rămânând într-o stare de inactivitate si fiind la data aceea timpul să plec si să-mi aduc mărturia în fata poporului, am hotărât, împotriva judecătii si sfatului bisericii de la Battle Creek, ai cărei membri eram la data aceea, să mă aventurez într-un tur în partea de nord a statului Michigan, împreună cu sotul meu, în starea lui extrem de slăbită, pe cel mai aspru frig al iernii. Nu a fost nevoie de putin curaj moral si credintă în Dumnezeu ca să pot lua decizia de a risca atât de mult, în special pentru că eram singură, iar cei cu influentă în biserică, inclusiv cei de la conducerea lucrării din Battle Creek, erau împotriva mea. Însă eu stiam că am o lucrare de făcut si se părea că Satana era hotărât să mă împiedice să o fac. Am asteptat mult ca problemele noastre să fie rezolvate si mă temeam că suflete pretioase vor fi pierdute dacă voi mai sta mult timp departe de lucrare. A mai sta departe de câmp mi se părea ceva mai rău decât moartea si simteam că, dacă nu vom actiona, nu se va întâmpla altceva decât să pierim. Astfel, la 19 decembrie 1866, am plecat din Battle Creek, pe viscol, înspre Wright, districtul Ottawa, Michigan. Sotul meu a rezistat lungii si asprei călătorii de nouăzeci de mile mult mai bine decât mă asteptam si părea a fi la fel de bine când am ajuns la fosta noastră casă, acum a fratelui Root, ca atunci când am plecat din Battle Creek. Am fost primiti cu generozitate de această familie scumpă, care ne-a purtat de grijă cu duiosie, ca niste părinti crestini care îngrijesc de copiii lor în suferintă. Am găsit această biserică într-o stare foarte precară. Într-o mare parte din membrii acesteia, sământa lipsei de unitate si a nemultumirii unuia împotriva altuia prinsese adânc rădăcini si un spirit lumesc pusese stăpânire pe ei. Si, în ciuda stării în care se aflau, ei se bucuraseră de eforturile predicatorilor nostri atât de rar, încât erau flămânzi după hrană spirituală. Aici au început efectiv primele noastre eforturi după boala sotului meu. Aici el a început să lucreze ca în anii de început, desi era foarte slăbit. El vorbea treizeci sau patruzeci de minute înainte de prânz, atât în Sabat, cât si în ziua întâi, iar eu completam restul timpului si apoi vorbeam cam o oră si jumătate în după-amiaza acelor zile. Eram ascultati cu cea mai mare atentie. Vedeam cum sotul meu devenea tot mai puternic, mai clar, iar subiectele prezentate erau tot mai închegate. Si când, cu o ocazie, el a vorbit cu putere si claritate timp de o oră, simtind asupra lui povara lucrării asa cum o făcea de obicei când vorbea, sentimentele mele de multumire au fost departe de a putea fi exprimate. M-am ridicat în adunare si timp de aproape jumătate de oră am încercat, plângând, să mi le exprim. Adunarea a fost miscată. Am simtit asigurarea că acestia constituiau zorile unor zile mai bune pentru noi. Am rămas cu acesti oameni sase săptămâni. Le-am vorbit de douăzeci si cinci de ori, iar sotul meu de douăsprezece ori. Pe măsură ce lucrul nostru cu această comunitate progresa, au început să apară în fata noastră cazuri individuale si am început să scriu mărturii pentru acestea, în total vreo sută de pagini. Apoi a început lucrul cu aceste persoane, pe măsură ce acestia veneau la fratele Root, unde rămăseserăm, cu câtiva dintre ei în căminele lor sau mai ales în adunările de la locasul de închinare. În acest lucru, am descoperit că sotul meu a fost de mare ajutor. Lunga lui experientă în acest fel de lucrare în care lucrase cu mine în trecut îl califica pentru aceasta. Iar acum, când începuse, părea să dovedească din nou toată acea claritate în gândire, judecată bună si credinciosie în a trata pe cei ce gresiseră, de care dăduse dovadă în primele zile. De fapt, nici doi dintre pastorii nostri nu mi-au fi putut da ajutorul pe care mi l-a dat el. O lucrare mare si bună a fost făcută pentru acesti oameni scumpi. Greselile au fost mărturisite deschis si în întregime, unitatea a fost restaurată, iar binecuvântarea lui Dumnezeu era asupra lucrării. Sotul meu se străduia să aducă dăruirea sistematică a comunitătii la cifrele care ar trebui să fie în toate comunitătile noastre, iar eforturile lui au avut ca rezultat cresterea sumei ce avea să fie vărsată în vistierie anual de către acea comunitate de aproximativ trei sute de dolari. Cei din comunitate care fuseseră în încurcătură cu privire la câteva dintre mărturiile mele, în special cu privire la chestiunea îmbrăcămintei, s-au lămurit pe deplin când au auzit explicatiile respective. Reforma sanitară si reforma în îmbrăcăminte au fost primite si s-a strâns o mare sumă pentru Institutul de Sănătate. Aici consider că este de datoria mea să spun că, în timp ce această lucrare progresa, din nefericire un frate bogat din statul New York a vizitat localitatea Wright după convocarea de la Battle Creek, unde a aflat că noi am plecat împotriva părerii si sfatului bisericii si a acelora care se aflau în conducerea lucrării la Battle Creek. El l-a prezentat pe sotul meu, în fata celor pentru care noi depusesem cele mai mari eforturi, ca fiind partial nebun si, deci, ceea ce a spus el ca fiind fără valoare. Influenta acestuia, după cum mi-a relatat fratele Root, prezbiterul comunitătii, a tras înapoi lucrarea cu cel putin două săptămâni. Eu spun că aceste persoane neconsacrate ar trebui să ia seama, pentru că, prin influenta lor oarbă si fără sensibilitate dintr-o singură oră, pot face să fie nevoie de truda de săptămâni de zile a slujitorilor lui Dumnezeu, sleiti de puteri, pentru a o contracara. Noi lucrasem cu persoane care erau bogate si Satana a văzut că acest frate bogat era exact omul de care avea nevoie să-l folosească. Fie ca Domnul să-l aducă în starea de a vedea si, în umilintă, să-si mărturisească păcatul. Timp de două săptămâni, cu cea mai istovitoare trudă si cu binecuvântarea lui Dumnezeu, am putut să îndepărtăm această influentă rea si să dăm acelor oameni scumpi dovada că Dumnezeu ne trimisese la ei. Ca un rezultat următor al eforturilor noastre, sapte persoane au fost curând botezate de fratele Waggoner, iar două în iulie de către sotul meu, când ne-am dus a doua oară la acea comunitate. Fratele din New York s-a întors cu sotia si fiica sa în Battle Creek, dar nu cu intentia de a da un raport corect al lucrării bune de la Wright sau de a contribui cu ceva la starea de spirit a bisericii din Battle Creek. Cum lucrurile începuseră să iasă la lumină, se pare că el a ponegrit biserica si biserica l-a ponegrit pe el în bucuria tacită pe care si-o făcuseră ambele părti, de a merge din casă în casă pentru a răspândi cele mai defavorabile păreri referitoare la actiunea noastră si făcând din aceasta tema conversatiei lor. Cam în timpul când se desfăsura această lucrare, odinioară am avut următorul vis: Vizitam Battle Creek-ul în compania unei persoane cu o înfătisare impunătoare si un comportament demn. În visul meu, treceam pe lângă casele fratilor nostri. Când eram pe punctul de a intra, noi auzeam voci angajate în discutii serioase. Numele sotului meu era adesea mentionat si am fost întristată si uluită să-i aud pe cei care avuseseră pretentia că ne sunt cei mai buni prieteni, relatând scene si incidente care avuseseră loc în timpul suferintei crunte a sotului meu, când puterile lui mintale si fizice au fost paralizate într-o mare măsură. Am fost mâhnită, auzind vocea pretinsului frate din New York, mentionat mai înainte, relatând în mod serios si exagerat incidente de care cei din Battle Creek erau în necunostintă, în timp ce fratii nostri din Battle Creek, la rândul lor, povesteau ceea ce stiau ei. Mi-a venit lesin si rău de la inimă si în visul meu aproape am căzut, când mâna însotitorului meu m-a sprijinit si a spus: "Trebuie să asculti. Trebuie să stii aceste lucruri, chiar dacă este greu de suportat". La multele case de care ne-am apropiat, acelasi subiect constituia tema discutiei. Acesta era adevărul lor prezent. Mi-am zis: "Oh, eu nu am stiut aceste lucruri! Nu am stiut că asemenea sentimente există în inimile acelora pe care noi i-am privit ca prietenii nostri în vremurile de prosperitate si prieteni de nădejde în suferintă, durere si restriste. Mai bine nu stiam niciodată aceste lucruri! Noi am contat pe acestia ca fiind cei mai buni si adevărati prieteni". Persoana care era cu mine repeta aceste cuvinte: "Dacă ei s-ar angaja tot atât de prompt si cu tot atâta seriozitate si zel în conversatii despre Mântuitorul lor, zăbovind asupra farmecului Său fără seamăn, a bunăvointei Sale dezinteresate si a iertării Sale pline de milă pentru cei în suferintă, a răbdării si iubirii Sale inexprimabile, cât de pretioase si valoroase ar fi roadele pe care le-ar aduce". Am spus atunci: "Sunt adânc întristată. Sotul meu nu s-a crutat pe sine pentru a salva suflete. A stat sub poveri, până când acestea l-au zdrobit; a fost înjosit, doborât fizic si mintal, iar acum faptul de a aduna vorbe si fapte si a le folosi pentru a-i distruge influenta, după ce Dumnezeu a pus mâna asupra lui pentru a-l ridica, astfel ca vocea lui să fie din nou auzită, este cruzime si nelegiuire." Persoana care mă însotea a spus: "Conversatia în care se zăboveste asupra Domnului Hristos si a însusirilor vietii Sale va înviora spiritul, iar roadele vor fi sfintirea si viata vesnică". Apoi el a citat aceste cuvinte: "Încolo fratii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună si orice laudă, aceea să vă însufletească"(Fil. 4,8). Aceste cuvinte m-au impresionat atât de mult, încât am vorbit despre ele în Sabatul următor. Eforturile depuse de mine în Wright au fost foarte istovitoare. Aveam mare grijă de sotul meu în timpul zilei si uneori noaptea. Îi făceam băi, îl scoteam afară să facă o plimbare călare si, de două ori pe zi, fie că era frig, furtună sau timp frumos, făceam o plimbare împreună cu el. Am scris cu tocul si penita ceea ce îmi dicta el ca rapoarte pentru Review si, de asemenea, am scris multe scrisori, pe lângă multe pagini de mărturii personale, în mare parte Mărturia nr. 11, pe lângă vizite si cuvântările atât de dese, lungi si serioase pe care le-am tinut. Fratele si sora Root au simtit pe deplin împreună cu mine în necazurile si strădaniile mele si au vegheat cu cea mai duioasă grijă pentru a ne împlini toate nevoile. Ne rugam mereu ca Dumnezeu să-i binecuvânteze în cele materiale, cu sănătate, cât si cu har si crestere spirituală. Simteam că vor avea parte de o binecuvântare specială. Desi după aceea în casa lor a intrat boala, am aflat totusi de la fratele Root că ei se bucură acum de o stare de sănătate mai bună decât înainte. Si printre lucrurile legate de prosperitatea vremelnică, el raportează că grânele din câmpiile lui au produs 27 de banite (1 banită = 1 busel = 36,3 litri) pe acru, iar unele 40, în timp ce productia medie din câmpurile vecine la grâu era doar de 7 banite pe acru. La 29 ianuarie 1867, am plecat din Wright si am călătorit spre Greenville, districtul Montcalm, la o distantă de patruzeci de mile. A fost cea mai friguroasă zi a iernii si am fost bucurosi să găsim un adăpost de frig si furtună la fratele Maynard. Această familie ne-a primit bine în inimile si casa lor. Am rămas acolo sase săptămâni, lucrând cu comunitătile din Greenville si Orleans, făcând din căminul ospitalier al fratelui Maynard resedinta noastră. Domnul mi-a dat ocazia să vorbesc liber oamenilor; în orice efort pe care îl făceam, îmi dădeam seama de puterea Lui sustinătoare. Si, pe măsură ce deveneam pe deplin convinsă că aveam o mărturie pentru popor, pe care le-o puteam aduce o dată cu lucrarea sotului meu, mi-a fost întărită credinta că se va însănătosi spre a lucra pentru cauza lui Dumnezeu. Osteneala lui a fost primită de oameni, iar el mi-a fost de mare ajutor în lucrare. Fără el nu as fi putut realiza prea mult, însă, cu ajutorul lui si în puterea lui Dumnezeu, am putut să fac lucrarea care mi-a fost desemnată. Domnul l-a sustinut în orice efort pe care l-a depus. Pe măsură ce risca, încrezându-se în Dumnezeu, în ciuda stării sale slăbite, el a dobândit putere si starea lui se îmbunătătea cu fiecare efort. Dându-mi seama că sotul meu redobândea putere fizică si mintală, multumirea mea nu a avut margini, gândindu-mă că voi fi liberă să mă angajez din nou si mai serios în lucrarea lui Dumnezeu, stând alături de sotul meu, lucrând uniti în vederea încheierii lucrării pentru poporul lui Dumnezeu. Înainte de atacul pe care l-a avut, functia pe care o ocupase la birou l-a închis acolo pentru cea mai mare parte a timpului. Si cum eu nu puteam călători fără el, a trebuit să stau neapărat acasă mult timp. Am simtit că Dumnezeu îl binecuvântează acum, în timp ce lucra prin cuvânt si învătătură si se consacra în mod special lucrării de predicare. Lucrul de la birou putea fi făcut si de altii si noi eram convinsi că nu mai trebuie să stea niciodată închis într-un loc, ci să fie liber să călătorească împreună cu mine, pentru ca împreună să putem aduce mărturia solemnă pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru rămăsita poporului Său. Am simtit starea precară a poporului lui Dumnezeu si în fiecare zi eram constientă că ajunsesem la capătul puterii. Pe când ne aflam în Wright, am trimis manuscrisul nr. 11 la biroul de publicatii si foloseam orice clipă pentru a scrie numărul 12. Puterile mele, atât fizice, cât si mintale, au fost dur solicitate cât am lucrat pentru biserica din Wright. Simteam că trebuie să mă odihnesc, însă nu vedeam vreo ocazie pentru refacere. Le vorbeam oamenilor de mai multe ori pe săptămână si scriam multe pagini de mărturii personale. Povara pentru suflete era asupra mea, iar răspunderile pe care le simteam erau atât de mari, încât nu puteam avea parte decât de câteva ore de somn în fiecare noapte. În timp ce lucram astfel, vorbind si scriind, am primit scrisori cu caracter descurajator de la Battle Creek. Când le-am citit, am simtit o stare de spirit de descurajare, pe care nu o pot exprima, mergând până la agonia mintii, care a părut pentru scurt timp că îmi paralizează energiile vitale. Trei nopti nu am dormit aproape deloc. Gândurile îmi erau încărcate si tulburate. Mi-am tăinuit cât am putut de bine sentimentele fată de sotul meu si familia primitoare la care ne aflam. Nimeni nu stia de starea sau povara mintii mele când ne adunam împreună cu familia la altarul de dimineată si de seară si căutam să-mi pun povara asupra marelui Purtător de poveri. Însă cererile mele veneau dintr-o inimă chinuită de suferintă, iar rugăciunile mele erau întrerupte, zdrobite, datorită durerii pe care nu o puteam stăpâni. Sângele îmi năvălea în creier, adesea ameteam si aproape cădeam. Adeseori îmi curgea sânge din nas, în special după ce făceam efort pentru a scrie. Am fost silită să las deoparte scrisul, însă nu am putut înlătura povara grijii si a responsabilitătii pe care o aveam, când îmi dădeam seama că aveam pentru oameni mărturii pe care nu eram în stare să le prezint. Am mai primit o scrisoare, care mă informa că cel mai bine ar fi să se amâne publicarea Mărturiei nr. 11 până când puteam scrie ceea ce îmi fusese arătat cu privire la Institutul de Sănătate, deoarece aceia care aveau sarcina acelei întreprinderi erau într-o mare lipsă de mijloace si aveau nevoie de influenta mărturiei mele, care să îi miste pe frati. Am scris apoi o parte din ceea ce-mi fusese arătat cu privire la Institut, însă nu am putut realiza tot ce-mi propusesem cu privire la subiect datorită presiunii sângelui asupra creierului. Dacă as fi stiut că nr. 12 avea să întârzie atât de mult, cu nici un chip nu as fi trimis acea parte cuprinsă în nr. 11. Credeam că, după ce mă voi odihni câteva zile, voi putea să-mi reiau scrisul. Însă, spre marea mea întristare, am constatat că starea creierului meu făcea imposibil acest lucru. Am renuntat la ideea de a scrie mărturii generale sau personale si eram continuu descurajată pentru că nu le puteam scrie. În aceste împrejurări, s-a decis să ne întoarcem la Battle Creek si să rămânem acolo cât timp drumurile erau noroioase, în stare rea, urmând ca acolo să termin nr. 12. Sotul meu era foarte nerăbdător să-si vadă fratii de la Battle Creek, să le vorbească si să se bucure împreună cu ei pentru ceea ce a făcut Dumnezeu pentru el. Mi-am adunat cele scrise si am pornit în călătoria noastră. Pe drum, am tinut două adunări în Orange si s-a dovedit că biserica a avut foloase si a fost încurajată. Noi însine am fost înviorati de Spiritul Domnului. În acea noapte, eu am visat că mă aflam în Battle Creek si priveam printr-un geam afară, unde am văzut o companie, mărsăluind în jurul casei, doi câte doi. Ei păseau hotărâti si de neînduplecat. Îi cunosteam bine si m-am întors să deschid usa salonului pentru a-i primi, însă m-am gândit să mă uit iarăsi. Scena s-a schimbat. Grupul acela avea acum înfătisarea unei procesiuni catolice. Unul ducea în mână o cruce, altul o trestie. Iar pe când se apropiau, cel care ducea trestia a făcut un tur în jurul casei, spunând de trei ori: "Această casă este proscrisă. Bunurile trebuie confiscate. Ei au vorbit împotriva sfântului nostru ordin". M-a cuprins spaima, am fugit din casă si am iesit prin usa de la nord si m-am pomenit în mijlocul acelei companii, dintre care pe câtiva îi cunosteam, însă nu am îndrăznit să rostesc vreun cuvânt, de teamă să nu fiu trădată. Am căutat să găsesc un loc retras unde să pot plânge si unde să mă pot ruga fără să întâlnesc priviri întrebătoare, înversunate, oriunde m-as fi întors. Repetam mereu: "O, de-as putea întelege ce se întâmplă! Dacă mi s-ar spune ce am spus sau ce am făcut!" Am plâns si m-am rugat mult când am văzut că ni se confirmă lucrurile. Am încercat să citesc simpatia celor din jurul meu si am observat chipurile mai multora despre care credeam că îmi vor vorbi si mă vor alina, dacă nu se temeau că erau observati de altii. Am făcut o încercare să scap din acea multime, însă, văzând că sunt urmărită, mi-am anulat intentiile. Am început să plâng tare si să spun: "O, de mi-ar spune măcar ce am făcut sau ce am spus!" Sotul meu, care dormea într-un pat tare în aceeasi cameră, m-a auzit plângând tare si m-a trezit. Perna mea era udă de atâtea lacrimi, iar spiritul meu era descurajat. Fratele si sora Howe ne-au însotit la West Windor, unde am fost asteptati si primiti la fratele si sora Carman. În Sabat si în ziua întâi, am întâlnit frati si surori de la comunităti din apropiere si am fost liberi să ne prezentăm mărturia în fata lor. Spiritul înviorător al Domnului era asupra acelora care simteau un interes special pentru lucrarea lui Dumnezeu. Adunările tinute au avut succes si aproape toti au mărturisit că au fost întăriti si încurajati. În câteva zile ne aflam din nou la Battle Creek, după o absentă de aproape trei luni. În Sabat, la data de 16 martie, sotul meu a prezentat în fata bisericii subiectul despre "Sfintire", care a fost redat apoi si în Review, fiind publicat în vol. 29, numărul 18. El a vorbit, de asemenea, cu claritate după-amiază si înainte de amiază, în ziua întâi. Eu mi-am adus mărturia cu usurinta obisnuită. În Sabat, pe 23, am vorbit cu lejeritate în biserica din Newton si am lucrat cu biserica din Convis, în Sabatul următor si în ziua întâi. Ne-am hotărât să ne întoarcem spre nord si am mers 30 de mile înapoi din cauza drumurilor. Sotul meu a fost teribil de dezamăgit de primirea rece cu care a fost întâmpinat la Battle Creek si eu, de asemenea, am fost mâhnită. Ne-am gândit că nu ne vom putea prezenta mărturia în această comunitate, până când ei nu-si vor da seama că au nevoie de serviciile noastre si ne-am hotărât să lucrăm în Convis si Montery până se va îmbunătăti starea drumurilor. Cele două Sabate care au urmat le-am petrecut la Convis si am avut dovada că s-a făcut o lucrare bună, ale cărei roade le vedeam acum. M-am întors acasă, la Battle Creek, ca un copil obosit care are nevoie de cuvinte de mângâiere si încurajare. Este dureros pentru mine să afirm aici că am fost primiti cu mare răceală de fratii nostri de care, cu trei luni înainte, ne despărtiserăm în desăvârsită unitate, cu exceptia faptului că ei nu fuseseră de acord ca noi să plecăm. În prima noapte petrecută în Battle Creek, am visat că lucram foarte greu si călătoream pentru a participa la adunări mari si că eram foarte istovită. Surorile îmi aranjau părul si rochia, iar eu am adormit. Când m-am trezit, am fost uluită si indignată, descoperind că hainele îmi fuseseră luate si că fuseseră puse pe mine zdrente vechi, bucăti de plapumă înnodate si cusute laolaltă. Eu am spus: "Ce mi-ati făcut? Cine a făcut această lucrare rusinoasă de a-mi lua hainele si de a le înlocui cu zdrente de cersetor?" Am smuls acele zdrente de pe mine si le-am aruncat. Eram asa de întristată si într-un mare chin sufletesc am strigat: "Aduceti-mi înapoi hainele mele pe care le port de 23 de ani, pe care nu le-am dezonorat nici măcar o clipă. Dacă nu-mi dati înapoi hainele mele, am să apelez la oameni care vor veni în ajutor si îmi voi recăpăta hainele pe care le port de 23 de ani." Am văzut împlinirea acestui vis. La Battle Creek ne-am confruntat cu zvonuri care fuseseră puse pe seama noastră pentru a ne prejudicia, însă care nu erau adevărate. Fuseseră scrise scrisori de către unii care stătuseră o vreme la Institutul de Sănătate si de către altii care locuiau în Battle Creek, către biserici din Michigan si din alte state, în care erau exprimate temeri, îndoieli si insinuări cu privire la noi. Am fost foarte întristată când am ascultat o acuzatie din partea unui lucrător pe care îl respectasem, si anume că ei auzeau de pretutindeni lucruri pe care eu le vorbisem împotriva bisericii din Battle Creek. Am fost atât de supărată, încât nici nu am stiut ce să spun. Am găsit acolo un spirit puternic, acuzator, împotriva noastră. Când am devenit pe deplin convinsi de sentimentele existente împotriva noastră, am simtit dorul de acasă. Eram atât de dezamăgiti si descurajati, încât am spus la doi dintre fratii nostri din conducere că eu nu mă simt ca acasă pentru că am fost întâmpinati cu neîncredere si totală răceală, în loc de bun venit si încurajare, si că aflasem că până atunci asa se procedase cu cei care fuseseră zdrobiti datorită epuizării si consacrării pentru lucrarea lui Dumnezeu. Apoi le-am spus că noi ne-am gândit să ne mutăm din Battle Creek si să ne căutăm o casă mai retrasă. Chinuită sufleteste peste măsură, am rămas acasă, temându-mă să mă duc printre cei de la biserică, nu cumva să fiu rănită. În cele din urmă, pentru că nimeni nu a făcut vreun efort pentru a-mi usura starea sufletească, am simtit că este datoria mea să adun laolaltă un număr de frati si surori cu experientă si să îi pun fată în fată cu rapoartele care circulaseră pe seama noastră. Doborâtă, într-o stare de deprimare mergând până la chin sufletesc, am întâmpinat acuzatiile rostite împotriva mea si le-am istorisit călătoria pe care o făcusem în est, începută cu un an în urmă, si împrejurările dureroase cărora le-am făcut fată în această călătorie. Am făcut apel la cei prezenti să judece dacă legătura mea cu lucrarea si cauza lui Dumnezeu m-ar face să vorbesc cu usurătate despre biserica din Battle Creek, fată de care sentimentele nu mi s-au răcit deloc. Oare interesul meu pentru cauza si lucrarea lui Dumnezeu nu putea fi la fel de mare ca al lor? Toată viata si toată experienta mea fuseseră întretesute cu aceasta. În afară de lucrare, nu aveam vreun alt interes. Investisem totul în această cauză si socotisem că nici un sacrificiu nu este prea mare ca să contribui la înaintarea acesteia. Nu îngăduisem nici sentimentelor pentru iubitii mei copilasi să mă împiedice să-mi împlinesc datoria asa cum o cerea Dumnezeu pentru cauza Sa. Dragostea de mamă din inima mea pulsa la fel de puternic ca în inima oricărei mame, dar, cu toate acestea, am consimtit să mă despart de copiii mei, care aveau nevoie de îngrijire, si să-i las pe seama alteia care să aibă rolul de mamă pentru ei. Dădusem dovezi neîndoielnice cu privire la interesul si consacrarea mea în lucrarea lui Dumnezeu. Arătasem prin faptele mele cât de scumpă îmi era. Ar fi putut altcineva să aducă o dovadă mai puternică? Erau ei zelosi pentru cauza adevărului? Eu si mai mult. Erau ei devotati acesteia? Eu puteam să dovedesc că eram mai devotată decât oricare dintre cei aflati în viată, angajati în lucrare. Suferiseră ei pentru adevăr? Eu si mai mult. Nu m-am dat în lături din fata batjocurii, suferintei si greutătilor. Când prietenii si rudele deznădăjduiau cu privire la viata mea, pentru că boala mă tortura, eram dusă de bratele sotului meu la vapor sau trăsură. Odată, când călătorisem până la miezul noptii, ne-am pomenit în orasul Boston fără bani. În două sau trei ocazii am mers prin credintă, cale de sapte mile. Călătoream atât cât îmi îngăduiau puterile si apoi îngenuncheam pe pământ si ne rugam să primim putere. Căpătam putere si eram în stare să lucrăm cu stăruintă pentru binele oamenilor. Nu îngăduiam nici unei piedici să ne retină de a ne face datoria sau să ne despartă de lucrare. Spiritul manifestat la această întâlnire m-a deprimat mult. M-am întors acasă încă împovărată, deoarece cei prezenti nu făcuseră nici un efort de a mă alina, prin a recunoaste că erau convinsi că m-au judecat gresit si că suspiciunile si acuzatiile lor împotriva mea erau nedrepte. Ei nu m-au putut condamna, dar nici n-au făcut vreun efort de a mă alina. Timp de cincisprezece luni sotul meu fusese atât de slăbit, încât nu-si putea ridica nici măcar ceasul sau portofelul sau să înhame calul pentru a călători. Însă, în anul în curs, el îsi putea lua ceasul sau portofelul, cel din urmă fiind gol ca urmare a cheltuielilor mari pe care le avusesem, si îsi înhămase singur calul. În timpul cât a fost bolnav, a refuzat de mai multe ori să accepte bani de la fratii săi, în valoare de aproape o mie de dolari, spunându-le că, atunci când va fi în nevoie, le va spune. În cele din urmă, am ajuns în nevoie. Sotul meu a simtit că este datoria lui, înainte de a deveni dependent, să vândă câte ceva. El avusese câteva lucruri la birou, împrăstiate pe la fratii din Battle Creek, de mică valoare, pe care le-a adunat si le-a vândut. Dispuneam de mobilă în valoare de aproape o sută cincizeci de dolari. Sotul meu a încercat să vândă sofaua pentru locasul de închinare, oferindu-se să lase zece dolari din valoarea acesteia, însă nu a putut. În vremea aceea, singura si foarte valoroasa noastră vacă a murit. Atunci sotul meu, pentru prima dată, a simtit că poate primi ajutor si a trimis un bilet unui frate, în care a scris că, dacă biserica socoteste că poate compensa cu plăcere pierderea vacii, pot să o facă. Însă nu s-a făcut nimic în această privintă, în afară de faptul că sotul meu a fost acuzat că si-a pierdut mintile cu privire la subiectul bani. Fratii îl cunosteau foarte bine si stiau că el nu ar fi cerut niciodată ajutor decât dacă s-ar fi aflat într-o nevoie fără iesire. Iar acum, când a făcut acest lucru, ne-au judecat - si pe el, si pe mine - fără să tină seama de faptul că ne-au rănit în nevoia si profunda noastră durere. La această întâlnire, sotul meu a mărturisit cu umilintă că în firea lui erau câteva lucruri gresite pe care nu ar fi trebuit să le facă niciodată si nu le-ar fi făcut niciodată dacă nu s-ar fi temut de fratii săi, dar pe care le-a făcut din dorinta de a fi în acord si deplină unitate cu biserica. Aceasta i-a făcut pe cei care îl jigniseră să-l dispretuiască în mod vădit. Am fost umiliti până în tărână si necăjiti dincolo de putinta de a reda în cuvinte. În această stare de lucruri, am plecat la o întâlnire la Monterey. În timpul călătoriei, am fost teribil de chinuită sufleteste. Încercam să-mi explic de ce nu pot întelege fratii nostri lucrarea pe care o făceam noi. Eram aproape sigură că, atunci când aveam să ne întâlnim, ei aveau să afle ce spirit ne stăpâneste si că Duhul lui Dumnezeu din ei va răspunde aceluiasi din noi, servii Săi umili, si că va fi unitate în spirit si simtiri. În loc de aceasta, am fost priviti cu neîncredere, urmăriti cu suspiciune, ceea ce a produs cel mai mare chin pe care l-am simtit vreodată. În timp ce gândeam astfel, o parte din viziunea care mi-a fost dată la Rochester, la 25 decembrie 1865, a venit ca fulgerul pentru mintea mea si de îndată am istorisit-o sotului meu. Mi-a fost arătat un mănunchi de pomi care stăteau aproape laolaltă, formând un cerc. Peste acesti pomi era o vie care îi acoperea, formând un copac. Curând am văzut pomii legănându-se încoace si încolo, ca si când ar fi fost mânati de un vânt puternic. Mlădită după mlădită au fost scuturate, până când vita a fost desprinsă de pe pomi, cu exceptia câtorva cârcei care au rămas agătati de crengile mai joase. Atunci a venit cineva care a separat si restul de cârcei care rămăseseră agătati de vită, si aceasta zăcea întinsă pe pământ. Supărarea si chinul meu sufletesc, atunci când am văzut vita zăcând pe pământ, au fost dincolo de putinta de a fi descrise. Multi treceau si o priveau cu milă si asteptau cu nerăbdare ca o mână prietenoasă să o ridice; însă nu i s-a oferit nici un ajutor. Am întrebat de ce nu ridică nimeni via. Curând după aceea, am văzut un înger apropiindu-se de vita ce părea abandonată. El si-a întins bratele, le-a asezat sub vie si a ridicat-o, încât aceasta a stat vertical, spunând: "Stai spre ceruri si lasă-ti mlăditele să se încolăcească în jurul lui Dumnezeu. Tu esti despărtită de sprijinul omenesc. Tu poti să stai drept, în puterea lui Dumnezeu, si să înfloresti si fără suport omenesc. Sprijineste-te numai pe Dumnezeu si niciodată nu vei fi fără sprijin sau desprinsă." Am simtit o usurare de nedescris, până la bucurie, când am văzut că vita părăsită a fost îngrijită. M-am întors spre înger si l-am întrebat ce înseamnă aceste lucruri. El mi-a spus: "Tu esti această vie. Tu vei experimenta toate aceste lucruri, si atunci când ele se vor întâmpla, vei întelege pe deplin ceea ce a fost cu via. Dumnezeu îti va veni întotdeauna în ajutor în vreme de necaz." De la data aceea nu m-am mai clătinat în privinta datoriei mele si niciodată nu m-am simtit mai liberă în a-mi aduce mărturia în fata poporului. Dacă am simtit vreodată bratul Domnului cuprinzându-mă, atunci aceasta a fost la acea adunare. Sotul meu, de asemenea, s-a simtit liber, a fost clar în exprimare, iar mărturia a fost: Am avut o adunare excelentă. După ce ne-am întors de la Monterey, am simtit că este de datoria mea să stabilesc o nouă întâlnire, din moment ce fratii mei nu făceau nici un efort pentru a mă usura sufleteste. M-am hotărât să actionez în puterea lui Dumnezeu si să-mi exprim din nou simtămintele, eliberându-mă de suspiciunile si zvonurile care circulau pentru a ne prejudicia. Mi-am adus mărturia si am relatat lucruri care mi se arătaseră în trecut în legătură cu câteva lucruri din prezent, avertizându-i cu privire la pericolul în care se află si mustrând felul gresit în care actionau. Am afirmat că am fost pusă în cele mai neplăcute situatii. Când îmi erau aduse în fata mea în viziune familii si indivizi, adeseori cazurile care îmi erau arătate erau de o natură particulară si vizau condamnarea unor păcate tainice. Am lucrat timp de luni de zile pentru unii cu privire la păcate despre care ceilalti nu stiau nimic. Când fratii mei au văzut că aceste persoane erau triste si le auzeau rostind îndoieli cu privire la acceptarea lor de către Dumnezeu si, de asemenea, manifestând sentimente de deznădejde, ei au început să mă critice, ca si când eu eram de vină pentru că acestia treceau prin necaz. Cei care mă criticau în acest fel erau cu totul în necunostintă de cauză în legătură cu cele despre care vorbeau. Am protestat împotriva acelora care judecau felul în care actionam eu. Îmi fusese desemnată neplăcuta lucrare de a mustra păcatele tainice ale oamenilor. Dacă as fi făcut cunoscut public ceea ce trebuia să rămână secret, si aceasta pentru a preîntâmpina suspiciunile si gelozia, as fi păcătuit împotriva lui Dumnezeu si as fi gresit fată de persoanele în cauză. Reprosurile si greselile trebuia să nu le fac cunoscute, să le tin în mine însămi. Oricum ar judeca altii, eu nu voi trăda niciodată încrederea pe care mi-a acordat-o cel păcătos care se pocăieste si nu voi dezvălui în fata altora ceea ce trebuie făcut cunoscut doar celor care sunt vinovati de acele păcate. Le-am spus celor adunati că trebuie să nu se amestece si să mă lase să actionez liber, în temere de Dumnezeu. Am plecat de la acea întrunire usurată de o grea povară.
Voi da aici două mărturii, una scrisă în martie 1867, adresată tuturor celor angajati în lucrare la biroul publicatiei Review, cealaltă adresată tinerilor care lucrează la birou. Îmi pare rău că trebuie să spun că cei avertizati, într-o măsură mai mică sau mai mare, nu au tinut cont de aceste mărturii, iar acum trebuie să recunoască faptul că au urmat o cale contrară celei recomandate de mărturii. Cea dintâi este următoarea: Pe când mă aflam în Rochester, New York, la 25 decembrie 1865, mi-au fost arătate câteva lucruri cu privire la cei angajati în lucrul la birou si, de asemenea, cu privire la pastorii pe care Dumnezeu i-a chemat să lucreze la propovăduirea Cuvântului si a doctrinei noastre. Nici unii dintre acestia nu ar trebui să se implice în comertul cu mărfuri. Ei sunt chemati la o lucrare mai sacră, mai nobilă, si le-ar fi imposibil să se tină de lucrare si să se ocupe si de comert. Cei de la birou nu ar trebui să aibă alte ocupatii. Când consacră lucrării atentia si preocuparea pe care aceasta o cere, ei dau tot ce pot si nu ar trebui să mai fie împovărati si cu altele. Dacă negotul care nu are legătură cu lucrarea lui Dumnezeu preocupă mintea si ocupă timpul, lucrarea nu va fi înfăptuită pe deplin si bine. În cel mai bun caz, cei angajati în lucrare nu au energie fizică sau mintală de risipit. Toti sunt slăbiti într-o măsură mai mică sau mai mare. O astfel de cauză, o asemenea lucrare sfântă în care sunt implicati, trebuie să angajeze puterile mintii; ei nu trebuie să lucreze în mod mecanic, ci trebuie să fie sfintiti pentru lucrare si să actioneze ca si când cauza este o parte din ei, ca si când au investit ceva în această mare si solemnă lucrare. Dacă nu acordă interes acestei chestiuni, eforturile lor nu vor fi primite de Dumnezeu. Satana este foarte dibaci, ocupat si activ. Toată puterea lui se concentrează acum asupra acelora care sunt angajati în lucrarea de predicare si publicare a adevărului prezent. Toti cei care au legătură cu lucrarea trebuie să-si mentină continuu întreaga armură, pentru că ei constituie tintele speciale de atac ale lui Satana. Am văzut că există pericolul de a deveni lipsit de apărare, în asa fel încât Satana poate pătrunde si, pe nesimtite, distrage mintea de la marea lucrare. Cei care ocupă pozitii de răspundere la birou sunt în pericolul de a se ridica mai presus de lucrare si de a pierde acea atitudine de umilintă a mintii si simplitatea care a caracterizat lucrarea până acum. Satana a avut ca obiectiv special să doboare o anumită persoană din capul lucrării, care a avut o experientă vastă si profundă în începutul si progresul adevărului prezent. Si-a propus să-l dea la o parte din drum, pentru ca el însusi să se poată strecura si să afecteze pe nesimtite mintile lipsite de experientă si neconsacrate lucrării pe deplin. Dumnezeu a rânduit să-l reînsănătosească pe sotul meu, după ce altii s-au obisnuit cu poverile pe care le-a purtat el si au simtit întrucâtva starea de oboseală care însoteste aceste poveri. În acelasi timp, ei nu s-ar arunca cu tot sufletul, cu toate energiile mintii si ale trupului în lucrare sau să riste ceea ce a riscat el. Ei n-ar simti niciodată că este de datoria lor să facă ce a făcut el, pentru că nu ar putea sta la postul datoriei lor nici dacă ar trece doar prin a douăzecea parte din ce a îndurat el. Satana intentionează să aibă un punct de sprijin în acel birou si, dacă nu se va exercita efortul unit si dacă nu se va veghea cu seriozitate, el îsi va îndeplini obiectivul. Unii se vor ridica mai presus de simplitatea lucrării si vor simti că sunt suficient de abili, când, de fapt, tăria lor este numai slăbiciune. Dumnezeu va fi proslăvit în această mare lucrare. Dacă nu se vor umili adânc si continuu si nu se vor încrede cu putere în Dumnezeu, ei se vor încrede în ei însisi, vor face loc multumirii de sine si unul sau mai multi vor bea cupa amară a întristării. Pe măsură ce lucrarea creste, este tot mai mare nevoie de încredere deplină în Dumnezeu si dependentă de El, de interes si consacrare pentru lucrare. Interesele egoiste trebuie lăsate deoparte. Este nevoie de multă rugăciune, multă meditatie, fiindcă acestea sunt necesare pentru succesul si prosperitatea lucrării. Spiritul de negot nu ar trebui îngăduit de către nici unul dintre cei care lucrează la birou. Dacă este îngăduit, lucrarea va fi neglijată si va suferi prejudicii. Lucrurile obisnuite vor fi puse la acelasi nivel cu lucrurile sacre. Există pericolul ca cei implicati în lucrare să muncească doar pentru salariu. Ei nu dovedesc un interes special pentru lucrare, inima lor nu este acolo si ei nu au acel simtământ deosebit al caracterului ei nobil si sfânt. Există, de asemenea, pericolul special ca cei din conducerea lucrării să se semetească, să se înalte, si astfel lucrarea lui Dumnezeu să sufere, purtând pecetea omenescului, si nu a divinului. Satana este foarte atent si perseverent, însă Isus trăieste si toti care fac din El neprihănirea lor, apărarea lor, vor fi sustinuti în mod special. Mi-a fost arătat că fratii A., B. si C. sunt în pericolul de a-si vătăma sănătatea, rămânând o parte considerabilă din timp în camere încălzite si insuficient aerisite. Acesti frati au nevoie de mai mult exercitiu fizic. Ocupatia lor este sedentară si prea mult timp respiră aer încălzit, aer care nu este curat. Lipsa de miscare fizică dăunează circulatiei sângelui si ei sunt în primejdia de a-si vătăma sănătatea în permanentă, neglijând să dea atentie legilor fiintei lor. Dacă ei încalcă aceste legi, cândva, în viitor, ei vor suferi consecintele într-o anumită formă, asa cum le-a suferit si sotul meu. Ei nu vor fi sustinuti mai mult decât a fost el. Nici unul dintre ei nu este în stare să îndure nici măcar o mică parte din încordarea fizică si mintală pe care le-a suportat el. Acesti frati preiau lucrarea cu cele mai grele bătălii purtate deja, cu cele mai crunte încercări trecute. Cu toate acestea, în fata noastră este încă o mare si solemnă lucrare, si aceasta presupune devotament din partea lor si din partea fratelui D., care se află în pericolul de a se înălta. Dumnezeu îl va pune la încercare si el trebuie să se încingă cu adevărul si să aibă asupra lui armura neprihănirii, căci, dacă nu, va cădea în mâna vrăjmasului. Toti acesti frati trebuie să adere în modul cel mai strict si perseverent la o dietă sănătoasă, care să le crute sănătatea, căci toti sunt în pericolul de a-si congestiona creierul si paralizia poate lovi pe oricare sau pe toti, dacă vor continua să trăiască nepăsător si în mod nesăbuit. Am văzut că Dumnezeu l-a ales în mod special pe fratele B. pentru a se angaja într-o lucrare mare si nobilă. El va avea multe griji si poveri, si totusi acestea vor putea fi cu mult mai usor purtate dacă va dovedi o adevărată devotiune si consacrare în lucrare. Frate B., tu trebuie să bei mai mult din fântâna mântuirii si încă si mai mult din fântâna sfintirii. Vointa ta nu a fost încă pe deplin supusă vointei lui Dumnezeu. Tu actionezi pentru că gândesti că nu poti face altfel; însă tu ai dat gres în a umbla în lumină, văzând că Isus este Cel care deschide calea înaintea ta. Stând în locul de răspundere pe care îl ocupi, prin toate acestea, ti-ai rănit propriul tău suflet si i-ai influentat si pe altii. Dacă mergi împotriva lui Dumnezeu, El va merge împotriva ta. Dumnezeu doreste să te folosească, însă tu trebuie să mori fată de eu si să-ti sacrifici mândria. Domnul doreste să te folosească pentru cauza Sa, dacă urmezi providenta Lui si dacă te sfintesti pe deplin si te curătesti de orice întinăciune a cărnii si a duhului, desăvârsindu-ti sfintirea în temere de Domnul. Următoarea este a doua mărturie, scrisă în mai 1867 si adresată tinerilor care lucrează la birou: Scumpi prieteni tineri, angajati în lucrarea de publicatii de la Battle Creek. Am asupra mea o povară cu privire la voi. Mi-a fost arătat în mod repetat că toti cei care sunt legati de lucrarea lui Dumnezeu în publicarea adevărului prezent, care să fie răspândit în orice parte a câmpului, trebuie să fie crestini nu doar cu numele, ci si cu fapta si adevărul. Obiectivul lor nu trebuie să fie de a lucra doar pentru salariu, ci toti cei angajati în această mare si solemnă lucrare trebuie să simtă că trebuie să-si dea tot interesul pentru lucrare si că aceasta este o parte din ei însisi. Motivele si influenta pe care o au în felul în care sunt legati de această mare si solemnă lucrare trebuie să treacă testul judecătii. Nimeni care dovedeste egoism sau mândrie nu trebuie să fie îngăduit să aibă legătură cu biroul pentru publicatii. Mi-a fost arătat că nu trebuie îngăduite printre lucrătorii de la birou usurătatea, nesăbuinta, gluma si râsul. Cei angajati în solemna lucrare de a pregăti adevărul pentru a merge pretutindeni în câmp trebuie să-si dea seama că purtarea lor are influentă. Dacă sunt nepăsători, ironici, batjocoritori si au un spirit usuratic, în timp ce citesc si pregătesc solemnul adevăr în vederea publicării, ei dovedesc că inimile lor nu sunt la lucrare sau sfintite prin adevăr. Ei nu discern lucrurile sacre, dar mânuiesc adevărul care trebuie să pună la probă caracterul, adevărul care este de origine divină, ca pe un basm comun, ca pe o poveste, doar pentru a fi adus în fata mintii si sters repede de acolo. Pe când eram în Rochester, am văzut că aveam toate motivele să ne temem cu privire la biroul de publicatii din punctul de vedere al sănătătii, căci nici unul dintre cei de acolo nu îsi dădeau seama de necesitatea unei aerisiri corespunzătoare. Camerele erau supraîncălzite si aerul era contaminat de impuritătile expirate din plămâni si din alte cauze. Este imposibil ca mintile lor să fie într-o stare de sănătate, astfel ca să poată fi impresionate de adevărurile curate si sfinte cu care au de-a face atât de mult, dacă nu vor acorda atentie potrivită aerului curat, dătător de viată, pe care ni-l dă cerul. Mi-a fost arătat că, dacă cei care sunt atât de strâns legati de adevărul descoperit nu dovedesc în vietile lor că sunt făcuti mai buni de acesta, care este mereu în fata lor, dacă vietile lor nu dovedesc faptul că iubesc adevărul si cerintele lui sacre tot mai cu ardoare, ei vor creste greu si vor fi din ce în ce mai putin influentati de adevăr si lucrarea lui Dumnezeu, până ce vor fi lipsiti de îndemnurile Duhului lui Dumnezeu, rămânând insensibili la impresiile ceresti ale adevărului. Ei nu vor discerne lucrurile vesnice, ci le vor coborî pe acelasi plan cu cele comune. Mi-a fost arătat că asa stau lucrurile în privinta unora dintre cei de la biroul de publicatii si toti au fost neglijenti în această privintă, într-o măsură mai mare sau mai mică. Am văzut că lucrarea adevărului prezent trebuie să trezească interesul tuturor. Publicarea adevărului constituie planul rânduit de Dumnezeu ca un mijloc de avertizare, mângâiere, mustrare, îndemnare sau convingere a tuturor acelora la care pot ajunge solii tăcuti, fără glas. Îngerii lui Dumnezeu au o parte de făcut în pregătirea inimilor care să fie sfintite prin adevărurile publicate, pentru ca acestia să poată fi pregătiti pentru scenele solemne care le stau înainte. Nici unul de la acel birou nu este suficient de pregătit pentru lucrarea importantă de a administra cu discretie problemele legate de publicarea adevărului. Îngerii trebuie să fie alături de ei pentru a-i călăuzi, sfătui si a-i stăpâni, altfel ar iesi la iveală întelepciunea si nebunia agentilor omenesti. Am văzut că îngerii erau prezenti frecvent în birou, în camera de pliere si în camera unde sunt culese literele. Am putut auzi râsul, glumele si vorbele desarte, nesăbuite. Iarăsi am văzut etalarea vanitătii, mândriei si egoismului. Îngerii erau tristi si au plecat întristati. Cuvintele pe care le-au auzit si etalarea vanitătii, mândriei si egoismului m-au făcut să oftez cu durere în suflet atunci când îngerii au plecat din acea cameră cu dezgust. Un înger a spus: "Solii ceresti au venit să binecuvânteze, astfel ca adevărul, dus de predicatorii fără glas, să poată avea o putere sfintitoare, sfântă, care să-l însotească; însă cei angajati în această lucrare erau atât de departe de Dumnezeu, posedau atât de putin din ceea ce este divin si se conformau atât de mult spiritului lumii, încât erau stăpâniti de puterile întunericului si nu puteau fi impresionati de cele divine." În acelasi timp, acesti tineri se înselau si credeau că sunt bogati în bunuri si nu au nevoie de nimic si nu stiau că sunt săraci, nenorociti, orbi si goi. Cei care mânuiesc pretiosul adevăr ca si când ar lucra cu nisip nu stiu de câte ori indiferenta lor împietrită fată de lucrurile vesnice, vanitatea, iubirea de sine si mândria, râsul si flecăriile lor i-au alungat pe solii cerului de la birou. În comportament, cuvinte si fapte, toti cei de la birou ar trebui să fie rezervati, modesti, umili si dezinteresati, asa cum a fost modelul lor, Isus, scumpul Mântuitor. Ei trebuie să-L caute pe Dumnezeu si să obtină neprihănirea. Biroul nu este un loc pentru sport, taifas, flecăreală, râs sau cuvinte fără rost. Toti ar trebui să simtă că fac o lucrare pentru Învătătorul lor. Aceste adevăruri, pe care ei le citesc si le pregătesc pentru a fi trimise oamenilor, constituie invitatii ale milei, mustrări, avertizări sau încurajări. Acestia îsi fac lucrarea ca o mireasmă de viată spre viată sau de moarte spre moarte. Dacă sunt respinse, judecata va decide cazul respectiv. Rugăciunea tuturor celor de la birou ar trebui să fie: "O, Dumnezeule, fă ca aceste adevăruri, care au o importantă vitală, să fie clare pentru întelegerea celor mai umile minti! Fie ca îngerii să-i însotească pe acesti predicatori tăcuti si să binecuvânteze influenta lor, pentru ca suflete să poată fi salvate prin aceste mijloace umile!" În timp ce mâinile sunt ocupate, inima trebuie să se roage fierbinte si Satana nu va avea acces atât de usor, iar sufletul, în loc să se înalte cu vanitate, va fi în mod continuu împrospătat, va fi ca o grădină udată. Îngerii vor avea plăcere să fie lângă asemenea lucrători, căci prezenta lor va fi continuu încurajată de ei. O putere va însoti adevărurile publicate. Raze divine de lumină din Sanctuarul ceresc vor însoti adevărurile pretioase care se trimit ca aceia care le citesc să fie revigorati si întăriti, iar sufletele care se opun adevărului să fie convinse si silite să spună: Lucrurile acestea sunt într-adevăr asa; ele nu pot fi tăgăduite. Toti trebuie să simtă că biroul de publicatii este un loc sfânt, tot la fel de sacru ca si locasul lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu a fost dezonorat prin frivolitate si usurătate îngăduită de câtiva dintre cei legati de această lucrare. Am văzut că străinii care veniseră de departe adesea plecau dezamăgiti de la birou. Ei asociau lucrarea de la birou cu tot ce poate fi mai sacru; însă, când i-au văzut pe tineri legati de acest birou, sau pe ceilalti, având doar putină seriozitate, nepăsători în cuvinte si fapte, acest lucru i-a făcut să se îndoiască de faptul că aceasta ar fi lucrarea lui Dumnezeu care pregăteste un popor pentru mutarea în ceruri. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze această lucrare si tot ce implică ea.
Experiente din perioada 26 aprilie - 20 octombrie 1867.
Ne-am întors în nord si în drumul nostru am tinut o adunare bună în West Windsor si, după ce am ajuns acasă, am tinut adunări la Fairplans si Orleans; de asemenea, ne-am îndreptat atentia către problema constructiei, a plantării grădinii noastre, a aranjării viei, murelor, zmeurei si căpsunelor. Apoi, însotiti de o bună delegatie, ne-am întors la Conferinta Generală din Battle Creek. Primul Sabat l-am petrecut la Orleans si am tinut post. A fost o zi foarte solemnă pentru noi; am căutat să ne umilim în fata lui Dumnezeu si, cu duhul zdrobit si plângând, toti ne-am rugat fierbinte ca Dumnezeu să ne binecuvânteze si să ne întărească spre a face voia Lui la Conferintă. Aveam ceva credintă si sperantă că, într-un fel, captivitatea noastră avea să sufere o schimbare cu ocazia acelei întâlniri. Când am sosit la Battle Creek, am găsit că eforturile noastre anterioare nu realizaseră ceea ce sperasem noi. Zvonurile si gelozia încă existau. Sufletul a fost umplut de un chin intens si am plâns tare, timp de câteva ore, nefiind în stare să-mi retin suferinta. În discutia avută cu un prieten, pe care îl cunosteam de douăzeci si doi de ani, acesta mi-a relatat vesti pe care le auzisem, cum că noi am fi extravaganti în cheltuirea banilor. Am întrebat când am fost extravaganti. El a mentionat cumpărarea unui scaun scump. Atunci, eu am relatat împrejurările. Sotul meu era peste măsură de istovit, iar eu sufeream teribil văzându-l că stă atât de mult într-un balansoar obisnuit, motiv pentru care el trebuia să stea apoi mult timp întins în pat sau pe sofa. Stiam că astfel el nu putea să dobândească putere si l-am implorat să nu mai stea întins atât de mult; însă scaunul constituia motivul. În călătoria mea spre est, pentru a ajunge la căpătâiul tatălui meu, care era pe moarte, l-am lăsat pe sotul meu la Brookfield, N.Y., si pe când eram în Utica, m-am uitat după un fotoliu-canapea. Vânzătorii nu aveau nici unul la pretul pe care îl ofeream eu, cam 15 dolari, însă mi-au oferit, la un pret de numai 17 dolari, un excelent fotoliu cu rotile, un balansoar, care valora, de fapt, 30 de dolari. Am stiut că acesta era ceea ce aveam nevoie în toate privintele. Însă fratele care era cu mine m-a îndemnat să astept până se va face un fotoliu, care avea să coste doar cu trei dolari mai putin. Fotoliul oferit la 17 dolari era într-adevăr valoros, însă eu am cedat judecătii altuia si am asteptat terminarea aceluia mai ieftin, l-am plătit eu însămi si l-am adus la sotul meu. Zvonul cu privire la extravaganta noastră, privind cumpărarea fotoliului, venea din Wisconsin si Iowa. Însă cine mă poate condamna? Dacă ar fi să mai fac vreodată, as face tot asa cum am făcut, însă cu o singură exceptie: mă voi bizui doar pe judecata mea si voi cumpăra un fotoliu ce costă cu câtiva dolari mai mult, însă valorează dublu fată de cel pe care l-am luat. Satana influentează astfel mintile, încât distruge orice simtăminte de milă sau compasiune. Cruzimea pătrunde în inimă si atât divinul, cât si omenescul dispar. Au ajuns, de asemenea, zvonuri la mine că o soră declarase în Memphis si Lapeer că biserica din Battle Creek nu are nici cea mai mică încredere în mărturia sorei White. S-a pus întrebarea dacă se referă la mărturia scrisă. Răspunsul a fost nu, nu în legătură cu viziunile publicate, ci este vorba despre mărturiile care se nasc la întâlnirile de la biserică, deoarece viata ei le contrazice. Am cerut din nou o întâlnire cu câtiva frati si surori, alesi, cu experientă, inclusiv persoanele care puseseră în circulatie asemenea zvonuri. Atunci am cerut să mi se arate prin ce nu este viata mea în acord cu învătăturile mele. Dacă viata mea a fost atât de inconsecventă, încât să îndreptătească afirmatia că biserica din Battle Creek nu avea nici cea mai mică încredere în mărturia mea, n-ar fi o problemă atât de grea să mi se prezinte dovezi pentru asa-zisa mea viată necrestinească. Ei nu au putut să-mi arate nimic care să justifice afirmatiile făcute si au mărturisit că erau toti vinovati cu privire la zvonurile puse în circulatie si că suspiciunile si gelozia lor nu erau întemeiate. I-am iertat pe cei care ne-au făcut rău si le-am spus că tot ce le cerem din partea lor este să contracareze influenta pe care o exercită împotriva noastră si că voi fi multumită. Au promis că vor face astfel, dar nu au făcut-o. Multe alte zvonuri îndreptate împotriva noastră, toate în întregime neadevărate sau în mare parte exagerate, erau discutate fără opreliste în diferite familii, în perioada Conferintei, si majoritatea ne priveau, în special pe sotul meu, cu suspiciune. Unele persoane cu influentă manifestau o atitudine care spunea că ar fi fost în stare să ne zdrobească, dacă le-ar fi stat în putintă. Noi eram în nevoie si sotul meu încercase să vândă proprietatea evacuată, dar a fost judecat că greseste prin aceasta. El îsi dăduse acordul ca fratii să compenseze pierderea vacii noastre, si acest lucru a fost privit ca un mare păcat. Presupunând că proprietatea noastră din Battle Creek este bună spre a fi vândută, noi am cumpărat un teren si am început să construim în Greenville. Însă nu am putut să vindem proprietatea din Battle Creek, si în starea noastră strâmtorată, sotul meu a scris la diferiti frati pentru a o închiria pentru bani. Pentru acest lucru ei l-au condamnat si l-au acuzat că este hrăpăret după bani. Iar fratele pastor, cel mai activ în această lucrare, a fost auzit spunând: "Nu dorim ca fratele E. să cumpere locul fratelui White, pentru că vrem banii acestuia pentru Institutul de Sănătate". Ce puteam să facem? Oricum procedam, eram învinuiti. Doar cu saizeci si cinci de ore înainte ca sotul meu să fie doborât, el stătuse până la miezul noptii într-o casă de rugăciune, făcând apel pentru trei sute de dolari spre a termina de plătit acea casă; si pentru a impulsiona acest apel, el s-a înscris cu zece dolari pentru el si zece pentru mine. Înainte de miezul noptii, suma era aproape strânsă. Prezbiterul acelei biserici era un prieten vechi si, în situatia noastră de cruntă nevoie si lipsiti de prieteni, sotul meu i-a scris, spunându-i că suntem în nevoie; iar dacă biserica doreste să ne înapoieze cei douăzeci de dolari, noi îi primim. În timpul Conferintei, acel frate ne-a ocărât si a spus că fapta respectivă este un mare păcat. Însă, înainte de a veni la noi acasă, el luase câteva doze cel putin din starea de spirit generală. Am simtit cât se poate de aprig toate aceste lucruri si, dacă Domnul nu ne-ar fi sustinut în mod special, nu ne-am fi putut prezenta mărturia la Conferintă cu o asa libertate de spirit. Înainte de a ne întoarce de la Conferintă, fratii Andrews, Pierce si Bourdeau au avut o oră specială de rugăciune în casa noastră, prin care noi toti am fost mult binecuvântati si în mod special sotul meu. Aceasta i-a dat curaj să se întoarcă la noua noastră casă. Apoi au început marile lui suferinte, cauzate de dantură, si, de asemenea, lucrările noastre care au fost raportate în Review. El a încetat să predice doar timp de o săptămână, neavând dantură, însă a lucrat la Orange si Wright cu biserica locală, la Greenbush si Bushnell, predicând si botezând ca înainte. După întoarcerea de la Conferintă, am fost coplesită de o mare incertitudine cu privire la prosperitatea cauzei lui Dumnezeu. Mintea mea era plină de îndoieli cum nu mai fusese de sase luni. Am văzut în viziune pe poporul lui Dumnezeu, făcându-se părtas de spiritul lumii, imitându-i moda si ridicându-se mai presus de simplitatea credintei noastre. Se părea că biserica din Battle Creek apostaziase si se îndepărtase de Dumnezeu si că este imposibil să le mai trezesti simtămintele. Mărturiile, date mie de Dumnezeu, avuseseră cea mai mică influentă, iar în Battle Creek li se acordase cea mai putină atentie decât oriunde altundeva în câmp. Tremuram pentru cauza lui Dumnezeu. Stiam că Dumnezeu nu Si-a uitat poporul, ci că păcatele si nelegiuirile lor îi despărtiseră de Dumnezeu. La Battle Creek se află marea inimă a lucrării. Orice pulsatie a acesteia este simtită de membrii trupului de pretutindeni în câmp. Dacă această inimă mare este sănătoasă, circulatia va fi vie, dătătoare de viată în trupul păzitorilor Sabatului. Dacă inima este bolnavă, starea de lâncezeală a fiecărei ramuri a lucrării va atesta acest fapt. Tot interesul meu este legat de această lucrare; viata mea este întretesută cu ea. Când Sionul prosperă, eu sunt fericită; dacă lâncezeste, eu sunt tristă, abătută, descurajată. Am văzut că poporul lui Dumnezeu se află într-o stare alarmantă si că favoarea Lui a fost îndepărtată de la ei. Cugetam zi si noapte asupra acestui trist tablou si mă rugam într-un chin amarnic: "Doamne, nu-Ti lăsa mostenirea de ocară. Nu lăsa ca păgânii să spună: 'Unde este Dumnezeul lor?'"Simteam că sunt despărtită de toti cei din conducerea lucrării si că, de fapt, stăteam singură. Nu îndrăzneam să mă încred în nimeni. Noaptea îl trezeam pe sotul meu, spunându-i: "Mă tem să nu devin o necredincioasă". Atunci strigam către Domnul să mă salveze cu bratul Lui puternic. Eu nu puteam vedea că mărturiile mele erau luate în seamă si nutream gândul că poate îmi făcusem lucrarea în cauza aceasta. Aveam adunări fixate la Bushnell, însă i-am spus sotului meu că nu mă duc. El s-a întors curând după aceea de la postă, cu o scrisoare de la fratele Matteson, ce continea următorul vis: "Dragă frate White, fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să te însotească si să te găsească prosperând si în stare de sănătate si tărie spirituală. Sunt foarte recunoscător Domnului pentru bunătatea Lui fată de mine si am încredere că încă te bucuri de sănătate desăvârsită si libertate în proclamarea ultimei solii. Am avut un vis deosebit în legătură cu tine si cu sora White si simt că este de datoria mea să vi-l relatez, în măsura în care pot să mi-l amintesc. Am visat că îl relatam sorei White, precum si interpretarea lui, care îmi fusese dată, de asemenea, în vis. Când m-am trezit, ceva m-a îndemnat să mă ridic si să scriu toate detaliile, ca să nu le uit; însă am neglijat să fac acest lucru, pe de o parte pentru că eram obosit si, pe de altă parte, pentru că gândeam că nu e decât vis. Însă, deoarece eu nu vă mai visasem niciodată si visul acesta era atât de inteligent, avea atât de multă legătură cu voi, am ajuns la concluzia că trebuie să vi-l spun. În cele ce urmează, vă spun tot ce pot să-mi amintesc din el: Mă aflam într-o casă mare, unde era un amvon ce cele pe care le folosim în adunările noastre. Pe el se aflau multe lămpi care ardeau. Aceste lămpi aveau mereu nevoie de ulei si un număr mare dintre noi se ocupau cu ducerea uleiului si umplerea acestora. Fratele White si sotia lui erau foarte ocupati în această privintă si am văzut că sora White turna mai mult ulei decât oricine altcineva. Atunci fratele White s-a dus la o usă care s-a deschis într-o magazie, unde se aflau multe butoaie cu ulei. El a deschis usa si a intrat, fiind urmat de sora White. Chiar atunci o mare grupă de oameni a venit după ei cu un material negru, ceva ca funinginea, si l-au turnat tot peste fratele si sora White, acoperindu-i cu totul. Am fost foarte întristat si eram nerăbdător să văd sfârsitul acestor lucruri. I-am putut vedea pe fratele si sora White zbătându-se cu greu să iasă de sub funingine si, după o luptă lungă, ei au iesit afară mai strălucitori ca niciodată, iar oamenii cei răi si funinginea dispăruseră. Atunci fratele si sora White s-au angajat iarăsi, cu mai multă inimă decât vreodată, să aprovizioneze cu ulei acele lămpi, însă sora White încă avea întâietate. Am visat că interpretarea era aceasta: Lămpile reprezintă poporul rămăsitei. Uleiul reprezenta adevărul si dragostea cerească, din care poporul lui Dumnezeu are nevoie de o rezervă continuă. Oamenii angajati în umplerea lămpilor erau slujitorii lui Dumnezeu care lucrează la strângerea recoltei. Cine erau cei din grupa aceea de oameni răi, nu as putea spune în mod special, însă ei erau oameni îndemnati de diavol, care îndrepta influenta lor cea rea în mod special împotriva fratelui si sorei White. Cea din urmă a fost foarte descurajată un timp, însă, în cele din urmă, a fost eliberată prin harul lui Dumnezeu si prin eforturile lor stăruitoare. În final, puterea lui Dumnezeu a rămas asupra lor, si ei au avut un rol proeminent în proclamarea ultimei solii a harului. Însă sora White avea o rezervă mai bogată de întelepciune cerească si dragoste decât ceilalti. Acest vis mi-a întărit convingerea că Domnul vă va conduce pentru a încheia lucrarea de restaurare care este începută si că vă veti bucura încă o dată de Duhul lui Dumnezeu, asa cum s-a petrecut în trecut, într-o măsură îmbelsugată. Nu uitati că umilinta este usa care conduce la rezervele bogate ale harului lui Dumnezeu. Domnul să vă binecuvânteze pe voi si pe copiii vostri si să ne ajute să ajungem în Împărătia cerurilor.
Al dvs. cu iubire crestină,
John Matteson Oakland, Wisconsin, 15 iulie 1867.
Acest vis mi-a adus ceva încurajare. Aveam încredere în fratele Matteson. Înainte să-l văd cu ochii fizici, cazul lui mi-a fost arătat în viziune, în contrast cu cel al fratelui F. din Wisconsin. Cel din urmă era cu totul nevrednic de a purta numele de crestin, nici pe departe să fie un sol; însă fratele Matteson mi-a fost arătat ca fiind un om umil si care, dacă îsi va păstra consacrarea, va fi calificat spre a îndrepta sufletele către Mielul lui Dumnezeu. Fratele Matteson nu stia prin ce lupte sufletesti treceam eu. Nu avuseserăm informatii niciodată unii despre altii, iar visul acesta, venind atunci si de la persoana de la care a venit, mi-a părut ca fiind mâna lui Dumnezeu, întinsă spre a mă ajuta. Aveam grijă să construim cu bani împrumutati, ceea ce ne-a pus în încurcătură. Ne-am dus la întâlnirile programate si am lucrat extrem de greu pe tot parcursul anotimpului călduros. Din lipsă de mijloace, ne-am dus la câmp împreună, am săpat, am cosit si am strâns fân. Eu făceam stogul cu furca, în timp ce sotul meu, cu bratele lui slăbite, îmi dădea fânul. Am luat bidineaua si am văruit, în mare parte, casa noastră. În aceste lucruri, ne-am obosit peste măsură. În cele din urmă, eu am căzut dintr-o dată si nu am mai putut. În mai multe dimineti am lesinat, iar sotul meu a trebuit să meargă la adunarea din crângul Greenbush fără mine. Trăsura noastră cea veche, folosită cu greu, era cât pe ce să ne omoare pe noi si echipa noastră. Călătoriile lungi, făcute cu aceasta, munca depusă la adunări, grijile si lucrul de acasă erau prea mult pentru noi si mă temeam că lucrarea mea s-a încheiat. Sotul meu încerca să mă încurajeze si mă îndemna să ne îndeplinim promisiunile, participând la adunările de la Orange, Greenbush si Ithaca. În cele din urmă, m-am hotărât să încep si, dacă nu va fi mai rău, să continuu călătoria. Am călătorit cincisprezece kilometri, stând în genunchi în trăsură, pe o pernă, si sprijinindu-mi capul pe o altă pernă, în poala sotului meu. El a condus trăsura, sustinându-mă si pe mine. A doua zi dimineata am fost ceva mai bine si am hotărât să mergem mai departe. Dumnezeu ne-a ajutat să vorbim cu putere oamenilor din Orange si o mare lucrare a fost făcută pentru cei ce căzuseră de la credintă si pentru cei păcătosi. La Greenbush m-am simtit liberă si în putere. La Ithaca, Domnul ne-a ajutat să vorbim unei mari adunări, pe care n-o cunoscusem înainte. În absenta noastră, fratii King, Fargo si Maynaed s-au îndurat de noi si echipa noastră si s-au gândit să avem o trăsură mai usoară, mai confortabilă, asa că, la întoarcere, l-au luat pe sotul meu la Ionia si au cumpărat-o pe cea pe care o avem acum. Este exact ceea ce aveam nevoie si ne-a scutit de multă oboseală, călătorind pe căldura fierbinte a verii. În acest timp am primit cereri serioase să participăm la adunări, convocate în vest. Când am citit aceste apeluri miscătoare, am plâns. Sotul meu îmi spunea: "Ellen, nu putem participa la aceste adunări. În cel mai bun caz, cu greu mi-as putea purta mie de grijă, însă ce as putea face dacă tu vei lesina? Însă, Ellen, trebuie să mergem", si în timp ce vorbea astfel, emotiile sale, însotite de lacrimi, îi înecau glasul. Iar eu, chibzuind la starea noastră slăbită si la situatia cauzei din vest si simtind că fratii nostri aveau nevoie de eforturile noastre, spuneam: "James, nu putem participa la aceste adunări din Vest, însă trebuie să mergem". În acest punct, câtiva dintre fratii nostri credinciosi, văzând starea în care ne aflam, s-au oferit să meargă împreună cu noi. Acest lucru ne-a ajutat să ne decidem. În noua noastră trăsură, am plecat din Greenville pe 29 august, pentru a participa la o adunare generală la Wright. Patru echipe ne-au urmat. Călătoria a fost confortabilă si am avut o companie plăcută cu acei frati care simteau împreună cu noi. Adunarea a constituit o victorie. La 7 si 8 septembrie, ne-am bucurat de o întâlnire pretioasă la Monterey cu fratii din tinutul Allegan. Aici l-am întâlnit pe fratele Loughborough, care începuse să simtă relele petrecute la Battle Creek si i-a părut rău de partea pe care o avusese cu privire la acele evenimente, care aduseseră prejudicii asupra cauzei si poveri crunte asupra noastră. La cererea noastră, ne-a însotit la Battle Creek. Însă, înainte de a pleca din Monterey, el ne-a relatat următorul vis: "Când au venit la Monterey, în septembrie, fratele si sora White mi-au cerut să-i însotesc la Battle Creek. Am ezitat cu privire la plecare, gândindu-mă că poate este încă de datoria mea să lucrez la Monterey, spunând, cum m-am si exprimat în fata lor, că nu există decât o mică opozitie fată de ei la Battle Creek. După ce m-am rugat pentru acest lucru timp de mai multe zile, într-o seară L-am solicitat cu nerăbdare pe Domnul să-mi dea lumină în această privintă. Am visat că eu si alti membri ai bisericii din Battle Creek ne aflam într-un tren cu vagoane. Vagoanele erau joase, de abia puteam sta în picioare în ele. Erau prost aerisite, având un miros de parcă nu ar fi fost aerisite timp de luni de zile. Drumul pe care mergeam era foarte rău, iar vagoanele se clătinau cu furie, făcând uneori ca bagajele noastre să cadă si uneori smuncindu-i pe pasageri. Trebuia să ne tot oprim să vedem de pasageri si de bagaje sau să reparăm drumul. Trebuia să muncim ca să avansăm putin. Eram într-adevăr un grup de călători cărora să le plângi de milă. Deodată am ajuns la o platformă rotativă, suficient de mare pentru a prelua întregul tren. Fratele si sora White stăteau acolo si, când eu am coborât din tren, ei au spus: 'Acest tren merge cu totul gresit. Trebuie să fie întors în unghiul opus'. Amândoi au pus mâna pe manivelele care au pus în miscare masinăria, întorcând platforma, trăgând vârtos, cu toată puterea lor. Nici-odată n-au muncit oamenii mai greu pentru a împinge o drezină ca atunci când ei împingeau manivelele platformei rotative. Am stat si am privit până ce am văzut trenul începând să se întoarcă; atunci am început să vorbesc tare si să spun: 'Se miscă'; si am apucat si eu să-i ajut. Am dat putină atentie trenului - atât de concentrati eram să ne îndeplinim lucrarea de a întoarce platforma. Când am isprăvit, ne-am uitat si tot trenul era transformat. În loc de vagoanele joase, prost aerisite, în care călătorisem, erau vagoane mari, spatioase, înalte, bine aerisite, cu ferestre mari si curate, mai elegante decât orice palat sau hotel pe care l-am văzut vreodată. Drumul era bun, neted si solid. Trenul se umplea de pasageri a căror înfătisare era veselă si fericită, însă, în acelasi timp, exprimau sigurantă si solemnitate. Toti păreau să-si exprime cea mai mare satisfactie pentru schimbarea care se făcuse si cea mai mare încredere în trecerea cu succes a trenului. Fratele si sora White se aflau la bord de această dată, fetele lor strălucind de bucurie sfântă. Când a pornit trenul, am fost atât de coplesit de bucurie, încât m-am trezit, având în minte impresia că acest vis se referea la biserica de la Battle Creek si lucrurile le-gate de cauza de acolo. Acum, în minte totul îmi era foarte clar cu privire la datoria de a merge la Battle Creek si a da o mână de ajutor lucrării de acolo. Sunt bucuros că am fost aici, să văd binecuvântarea lui Dumnezeu însotind eforturile pline de zel ale fratelui si sorei White pentru a aseza lucrurile în ordine."
J.N. Loughborough Înainte de a pleca din Monterey, fratele Loughborough mi-a relatat următoarele despre un alt vis, pe care îl avusese cam în timpul când îi murise sotia. Si acesta a constituit o încurajare pentru mine. "Profetul care a avut un vis, să istorisească visul acela"(Ier. 23,28). "Într-o seară, după ce am cugetat la necazurile fratelui si sorei White, la legătura lor cu întreita solie îngerească si la greseala mea de a nu sta alături de ei în necazul lor si după ce am încercat să-mi mărturisesc greselile Domnului si am implorat binecuvântarea Lui asupra fratelui si sorei White, m-am retras la odihnă. În vis, credeam că mă aflu în orasul meu, la poalele unui deal din apropiere. Am vorbit cu toată seriozitatea si am spus: 'O, de-as putea găsi acea fântână atotvindecătoare!' Am văzut un tânăr frumos, bine îmbrăcat, venind si spunând cu o voce plăcută: 'Eu te voi conduce la fântână'. El îmi arăta calea, iar eu încercam să-l urmez. Am trecut de coasta dealului, mergând cu multă greutate prin trei locuri mlăstinoase prin care curgeau pâraie cu apă tulbure. Nu puteai să treci decât ocolindu-le. După ce am făcut acest lucru, am ajuns la un teren frumos, solid, la un loc unde era o parte mai proeminentă din care iesea, clocotind, cea mai curată si scânteietoare apă. Acolo era pus un mare ciubăr, foarte asemănător cu cada de la Institutul de Sănătate de la Battle Creek. De la izvor până la un capăt al ciubărului se afla o teavă, iar apa deborda pe la celălalt capăt. Soarele strălucea puternic, iar apa scânteia în razele lui. Pe măsură ce ne apropiam de izvor, tânărul nu spunea nimic, ci privea spre mine si îmi zâmbea cu o expresie de satisfactie; apoi a întins o mână către izvor ca si când ar fi spus: 'Nu crezi că acesta este un izvor atotvindecător?' O mare multime de oameni, cu fratele si sora White în fruntea lor, au venit la izvor din partea opusă din care veniserăm noi. Toti păreau multumiti si voiosi, însă o solemnitate sfântă părea a fi pe fetele lor. Fratele White părea că se simte mult mai bine si era vesel si fericit, însă părea obosit pentru că mersese ceva distantă pe jos. Sora White avea o cupă mare în mână, pe care o introducea în apă, apoi bea din ea si o dădea mai departe si celorlalti. Fratele White s-a adresat grupului si le-a spus: 'Acum aveti sansa să vedeti efectele acestei ape. Apoi a băut si, pe moment, aceasta i-a dat putere asa cum le-a dat si celorlalti care au băut din ea, dând înfătisării lor un aer de vigoare si putere. În timp ce vorbea si lua din apă, fratele White si-a introdus de trei ori mâinile în ciubăr. De fiecare dată când le scotea părea mai puternic decât înainte, însă continua să vorbească, îndemnându-i pe ceilalti să vină să se îmbăieze în fântână, cum o numea el, si să bea din izvorul ei vindecător. Glasul lui, ca si al sorei White, părea melodios. Am fost bucuros că am găsit izvorul. Sora White se îndrepta spre mine cu un pahar de apă ca să beau, însă m-am bucurat asa de mult, încât m-am trezit înainte de a bea din apă. Domnul îmi va da cu îmbelsugare să beau din acea apă, deoarece eu cred că aceasta nu este alta decât cea despre care a vorbit Domnul Hristos, care 'va tâsni spre viata vesnică'." John Loughborough Monterey, Michigan, 8 sept. 1867. La 14 si 15 septembrie am tinut adunări eficiente la Battle Creek. Aici, sotul meu a atacat cu putere câteva păcate ale celor care aveau functii înalte în lucrare si, pentru prima dată după douăzeci de luni, el a luat parte si la întâlnirile de seară si a predicat seara. S-a început o lucrare bună, iar biserica, asa cum s-a publicat în Review, ne-a garantat că stă alături de noi, dacă, după ce aveam să ne întoarcem din vest, vom continua să lucrăm împreună cu ei. Alături de fratele si sora Maynard si fratii Smith si Olmstead, am luat parte la marile adunări din vest, ale căror victorii importante au fost pe deplin redate în Review. În timp ce participam la adunările din Wisconsin, eu eram slăbită. Lucrasem peste puterile mele la Battle Creek, iar în călătorie aproape că am lesinat în trăsură. Patru săptămâni am suferit mult cu plămânii si de-abia le puteam vorbi oamenilor. Sâmbătă seara mi-a fost aplicată o fomentatie în zona gâtului si a plămânilor; însă de cap se uitase si greutatea de la plămâni s-a dus spre creier. Când m-am trezit dimineata, am simtit ceva deosebit pe creier. Vocile păreau că vibrează si totul în fata mea părea că se leagănă. Când am început să merg, mă clătinam si era aproape să cad. Am servit micul dejun, sperând că acesta îmi va fi de folos, că voi fi usurată, însă a fost mai rău. Îmi era tot mai rău si nu puteam sta în picioare. Sotul meu a venit acasă după adunarea dinainte de prânz, spunând că a programat ca eu să vorbesc după-amiază. Mi se părea imposibil să stau în fata oamenilor. Când m-a întrebat despre ce subiect as vrea să vorbesc, n-am putut să-mi adun în minte nici măcar o propozitie. Însă m-am gândit: Dacă Dumnezeu doreste ca eu să vorbesc, El îmi va da, cu sigurantă, putere; voi merge prin credintă si, dacă nu se va putea, nu se va putea. Am mers clătinându-mă până la cort, simtindu-mi creierul ciudat de confuz, însă le-am spus fratilor predicatori de pe platformă că, dacă mă vor sustine cu rugăciunile lor, voi vorbi. Am stat în fata oamenilor prin credintă si în aproximativ cinci minute mi-am simtit capul si plămânii usurati si am vorbit fără greutate unei multimi de o mie cinci sute de ascultători atenti, timp de mai mult de o oră. După ce am încetat să vorbesc, am simtit asupra mea bunătatea si îndurarea lui Dumnezeu si nu am putut să mă abtin să nu mă ridic din nou să vorbesc despre boala mea si despre binecuvântarea prin care Dumnezeu m-a sustinut în timp ce am vorbit. De la acea adunare, plămânii mei au fost mult usurati si eram tot mai sănătoasă. În vest, ne-au ajuns la urechi vesti mai mult sau mai putin calomniatoare la adresa sotului meu. S-au răspândit în timpul Conferintei Generale si erau duse în toate părtile câmpului. Voi da una ca exemplu: Se spunea că sotul meu este atât de înnebunit după bani, încât vinde sticle vechi. Lucrurile stau astfel. Când eram pe punctul de a ne muta, l-am întrebat pe sotul meu ce să facem cu o multime de sticle vechi pe care le aveam. El a spus: "Aruncă-le". Chiar în acel moment, a intrat pe usă micutul Willie, care s-a oferit să le spele si să le vândă. Eu i-am spus să facă asa si ce va lua pe ele va fi al lui. Când s-a dus la postă, sotul meu l-a luat în trăsură pe Willie care îsi strânsese sticlele. Nu putea face mai putin pentru micutul lui fiu credincios. Willie a vândut sticlele si a luat banii. Pe drum către postă, sotul meu l-a luat în trăsură pe un frate ce avea legătură cu biroul pentru publicatii si cu care a avut o conversatie plăcută spre oras si înapoi; si, pentru că l-a văzut pe Willie venind la trăsură si punând sotului meu o întrebare referitoare la valoarea sticlelor si apoi l-a văzut pe farmacist vorbind cu sotul meu despre ceea ce îl interesa atât de mult pe Willie, acest frate, fără să-i spună un singur cuvânt sotului meu în legătură cu această întâmplare, imediat a raportat că fratele White s-a dus în oras să vândă sticle vechi si, deci, este nebun. Prima dată când am auzit despre sticle a fost în Iowa, cu cinci luni mai târziu. Aceste lucruri ne-au fost ascunse pentru ca noi să nu putem da lămuriri si au fost transmise ca pe aripile vântului de asa-zisii nostri prieteni. Si am fost uluiti să descoperim prin investigatie si mărturisiri recente aproape din partea tuturor membrilor acestei biserici că multe dintre aceste zvonuri mincinoase au fost puse în circulatie de către acei asa-zisi crestini, care nutriseră sentimente de critică, amărăciune si cruzime împotriva noastră, în special împotriva sotului meu, care era slăbit si lupta pentru viată si eliberare. Cu un spirit nelegiuit si veninos, unii l-au arătat ca fiind bogat si avid după bani. La întoarcerea la Battle Creek, sotul meu a cerut ca un comitet de frati să se întâlnească cu biserica pentru ca să se facă cercetări în fata lor si să se ia în discutie zvonurile mincinoase. Fratii au venit din diferite părti ale statului, iar sotul meu, fără teamă, le-a cerut tuturor să spună tot ce aveau împotriva lui, pentru a le putea întâmpina direct, si să se pună astfel capăt odată acestor calomnii. Greselile pe care le mărturisise înainte la Review le-a mărturisit acum în întregime într-o adunare publică si fată de anumite persoane si, de asemenea, a explicat multe probleme pe baza cărora circulaseră zvonuri, fiind acuzat prosteste, convingându-i astfel pe toti de lipsa de temeinicie a acelor acuzatii. Iar în ce priveste valoarea reală a averii noastre, am descoperit, spre uimirea lui si a tuturor celor prezenti, că aceasta se ridica doar la cifra de 1500 dolari, plus caii si trăsura si rămăsite din editii ale unor cărti si hărti, a căror vânzare, anul trecut, asa după cum a afirmat secretarul, nu a fost egală cu valoarea banilor pe care îi datora Asociatiei de Publicatii. Aceste cărti si hărti nu pot fi socotite de o prea mare valoare în prezent si, cu sigurantă, nu pentru noi, în starea noastră prezentă. Când era sănătos, sotul meu nu avea timp să-si facă deloc calcule, iar cât a fost bolnav, problemele sale erau în mâinile altora. S-a ridicat întrebarea: Ce s-a ales de bunurile pe care le-a detinut el? A fost înselat? S-au făcut greseli în socotelile lui? Sau cumva, în această stare confuză cu privire la afacerile lui, el a dat cutare sau cutare obiect în stare bună, fără să-si cunoască adevărata putere de a da si fără să stie cât de mult a dat? Ca un rezultat bun al investigatiei, încrederea în cei care s-au ocupat de calcule, privind afacerile noastre, a rămas neclintită, iar noi nu avem nici un motiv întemeiat să credem că mijloacele noastre sunt limitate datorită unor greseli de calcul. De aceea, privind asupra chestiunilor referitoare la afacerile sotului meu timp de zece ani si tinând cont de mâna largă cu care a dăruit bani pentru a ajuta lucrarea în ramurile ei, concluzia cea bună si cea mai generoasă este că averea noastră a fost folosită pentru cauza adevărului prezent. Sotul meu nu a tinut evidenta cheltuielilor si nu-si poate aminti ce a dat decât folosindu-se de memorie si de ce a fost consemnat în Review. Faptul că detineam atât de putin, fiind scos la iveală într-o perioadă când se spunea despre sotul meu că este bogat, dar că vrea tot mai multi bani, a fost un motiv de bucurie pentru noi, constituind cea mai bună dezmintire a acuzatiilor false care au reprezentat o amenintare la adresa influentei noastre si a caracterului nostru crestin. Putem rămâne si fără ceea ce avem si noi tot ne vom bucura în Dumnezeu, dacă acestea vor fi folosite pentru înaintarea cauzei Sale. Ne-am oferit cu bucurie cei mai buni ani ai nostri, puterea noastră, am ajuns până la epuizare pentru această cauză, simtim deja neputintele vârstei în mod prematur, dar, cu toate acestea, tot ne bucurăm. Însă, când cei care pretind că ne sunt frati ne atacă influenta si caracterul, vorbind despre noi că suntem bogati, lumesti si avizi după mai mult, atunci ne doare. Să fim lăsati să ne bucurăm de caracterul si influenta pe care le-am câstigat atât de scump în ultimii douăzeci de ani, prin sărăcie, o sănătate subredă si această viată trecătoare, si ne vom bucura să dăruim cu bucurie pentru cauză din putinul care ne-a rămas. Cercetarea a fost deplină, amănuntită, si rezultatul a constat în eliberarea de acuzatiile aduse împotriva noastră, fiind restabilite simtămintele de unire desăvârsită. Au fost făcute mărturisiri din inimă, sfâsietoare, în legătură cu felul în care s-a procedat fată de noi si în mod vădit binecuvântarea lui Dumnezeu a venit asupra noastră, a tuturor. Cei care au căzut de la credintă s-au îndreptat, păcătosii au fost convertiti si 44 au fost botezati, dintre care 16 de către sotul meu si 28 de către fratii Andrews si Loughborough. Am fost încurajati, însă foarte istoviti. Sotul meu si cu mine duseserăm povara lucrării, care a necesitat mult efort si ne-a solicitat întreaga fiintă. Numai Dumnezeu stie cum am putut, în starea noastră atât de slăbită, să înfruntăm cercetările făcute cu privire la noi, având aproape simtămintele tuturor împotriva noastră; cum am venit să predicăm, să rostim îndemnuri si să participăm la adunări, tinute seara târziu, si în acelasi timp să si pregătim această lucrare, sotul meu lucrând împreună cu mine, copiind si pregătind materialul pentru tipar, apoi făcând probe pentru tipar. Totusi, am trecut prin toate acestea si avem speranta că Dumnezeu ne va sustine si în eforturile noastre din viitor. Noi credem acum că multe dintre visurile anterioare au fost date pentru a ilustra încercările noastre, pornind de la relele existente la Battle Creek, eforturile de a ne elibera de crudele acuzatii aduse împotriva noastră si, de asemenea, străduintele de a îndrepta toate aceste lucruri cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă această părere cu privire la visuri este corectă, să nu avem noi nădejde că, potrivit cu celelalte părti ale lor, neîmplinite încă, viitorul nostru va fi mai bun decât trecutul? În încheierea acestei relatări, trebuie să spun că trăim într-un timp din cel mai solemn. În ultima viziune care mi-a fost dată, mi s-a arătat ceva înfiorător, că doar o mică parte dintre cei care sustin acum că sunt de partea adevărului vor fi sfintiti prin acesta si vor fi mântuiti. Multi se vor ridica mai presus de simplitatea lucrării. Ei se vor conforma lumii, se vor lipi de idoli si vor ajunge morti din punct de vedere spiritual. Umilii urmasi ai lui Isus, care se sacrifică mereu, vor ajunge la desăvârsire, lăsându-i în urma lor pe cei indiferenti si iubitori de lume. Atentia mi-a fost îndreptată la Israelul din vechime. Doar doi dintre oamenii maturi din vasta ostire care a părăsit Egiptul au intrat în tara Canaanului. Trupurile lor moarte au fost presărate prin pustie din cauza nelegiuirilor lor. Israelul modern se află într-un pericol mai mare decât cei din vechime, de a-L uita pe Dumnezeu si a se îndrepta spre idolatrie. Chiar dintre cei care sustin că sunt păzitori ai Sabatului, multi se închină la idoli. Dumnezeu i-a avertizat în mod special pe cei din vechime să se ferească de idolatrie, căci, dacă vor înceta să-L slujească pe adevăratul Dumnezeu, blestemul Său va fi asupra lor; dar, dacă Îl vor iubi cu toată inima lor, cu tot sufletul lor, cu toată puterea lor, El va binecuvânta cu îmbelsugare rodul muncii lor si va îndepărta boala din mijlocul lor. În fata poporului lui Dumnezeu de astăzi stă binecuvântarea sau blestemul - binecuvântarea dacă vor iesi din lume si se vor despărti de ea si vor umbla pe cărarea ascultării umile, iar blestemul dacă se vor uni cu cei idolatri, care calcă în picioare cerintele înalte ale cerului. Păcatele si nedreptătile Israelului răzvrătit ne sunt relatate si stau în fata noastră ca un tablou care să ne avertizeze că, dacă vom imita exemplul lor în ce priveste nelegiuirea si depărtarea de Dumnezeu, cu sigurantă, si noi vom cădea asa cum au căzut ei. "Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde si au fost scrise pentru învătătura noastră, peste care au venit sfârsiturile veacurilor"(1 Cor. 10,11).
RĂSPUNSUL BISERICII DIN BATTLE CREEK
Considerăm un privilegiu si o datorie să răspundem la cele afirmate anterior de sora White. Am avut favoarea de a cunoaste timp de multi ani eforturile depuse de acesti slujitori ai lui Dumnezeu (fratele si sora White). Am cunoscut câte ceva din sacrificiile făcute de ei în trecut si am fost martori la binecuvântarea lui Dumnezeu, care a însotit mărturia lor clară, pătrunzătoare, credincioasă. Am fost multă vreme convinsi că învătăturile Duhului Sfânt din aceste viziuni sunt indispensabile pentru bunăstarea oamenilor care se pregătesc pentru mutarea în Împărătia lui Dumnezeu. Pe nici o altă cale nu ar putea fi mustrate păcatele ascunse, iar oamenii josnici, care se furisează pe nesimtite în turma lui Dumnezeu, nu ar putea fi altfel demascati si planurile lor zădărnicite. O îndelungată experientă ne-a arătat că un asemenea dar are o inestimabilă valoare pentru poporul lui Dumnezeu. Noi credem, de asemenea, că Dumnezeu l-a chemat pe fratele White să aducă o mărturie clară în mustrarea relelor existente si că, în această lucrare, ar fi trebuit să aibă sprijinul acelora care se tem cu adevărat de Dumnezeu. Noi am învătat, de asemenea, printr-o experientă dureroasă, că, atunci când aceste mărturii sunt făcute sau atunci când avertizarea dată de ele este privită cu usurătate, răceală, lepădare de credintă, încăpătânare lumească, întunericul spiritual ia în stăpânire biserica. Nu vrem să dăm slavă omului, însă ar trebui să avem temere si simt al datoriei si să nu ne exprimăm printr-un limbaj ascutit si necontrolat părerile cu privire la importanta acestor mărturii. Înfricosătoarea apostazie a acelora care le-au privit cu usurătate si le-au dispretuit constituie multe dovezi triste cu privire la primejdia dispretuirii Duhului harului. Noi am fost martori ai marii suferinte prin care au trecut fratele si sora White în perioada gravei si înfricosatei boli a fratelui White. Mâna lui Dumnezeu în refacerea lui este pentru noi cât se poate de vădită. Probabil, nici unul dintre cei care au suferit o asemenea lovitură nu s-a mai însănătosit vreodată. Cu toate acestea, socul unei paralizii grave, ce a afectat în mod serios creierul, a fost îndepărtat de mâna lui Dumnezeu de la slujitorul Său si i-a fost dată o nouă putere atât la trup, cât si la minte.
Considerăm că fapta sorei White, de a-si lua sotul bolnav în călătoria făcută în Nord, în decembrie trecut, a fost dictată de Duhul lui Dumnezeu; si că noi, opunându-ne acestei actiuni, nu am urmat sfatul lui Dumnezeu. Ne-a lipsit întelepciunea cerească în această problemă si astfel ne-am abătut de la calea cea dreaptă. Recunoastem că am fost lipsiti în această perioadă de acea adâncă împreună simtire crestină, de care era atâta nevoie într-o asemenea suferintă mare, si că ne-a trebuit prea mult timp să vedem mâna lui Dumnezeu în însănătosirea fratelui White. Eforturile si suferintele lui pentru noi meritau cea mai caldă simpatie si suport din partea noastră. Însă noi am fost orbiti de Satana cu privire la propria noastră stare spirituală. Iarna trecută am fost prinsi de un spirit de îndoială cu privire la bani, care ne-a făcut să credem că fratele White cere bani când nu are nevoie de ei. Acum suntem convinsi că, în acel timp, el avea într-adevăr nevoie, iar noi am gresit pentru că nu ne-am interesat cu privire la cazul lui asa cum ar fi trebuit. Mărturisim că acest simtământ a fost neîntemeiat si plin de cruzime, cauzat de întelegerea gresită a lucrurilor legate de acest caz. Acum acceptăm cu multă durere de inimă mustrarea care ni se face în această mărturie si vrem ca, pentru ceea ce ne-am abătut de la ce este bine, pentru lipsa noastră de discernământ spiritual, să putem găsi iertare din partea lui Dumnezeu si a poporului Său. Cele câteva zile petrecute lucrând împreună cu fratele si sora White au purtat semnul binecuvântării lui Dumnezeu. Nu doar că au avut loc mărturisiri ale greselilor si îndepărtării de la credintă, însă acestea au fost însotite de promisiuni solemne în vederea pocăintei si întoarcerii la Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu a pus pecetea pe această lucrare într-un mod cu privire la care nu putem avea îndoieli. Multi tineri au fost adusi la Hristos si aproape fiecare persoană care a avut legătură cu această biserică a primit o parte din binecuvântarea cerească.
Vrem ca fratii de pretutindeni să înteleagă că inimile noastre simt împreună cu fratele si sora White si că noi credem că ei au fost chemati de Dumnezeu pentru lucrarea plină de răspundere în care sunt angajati si că dorim să stăm alături de ei în această lucrare." Din partea bisericii, J.N. Andrews, J.N.Loughborough, Joseph Bates, D.T. Bourdeau, A.S. Hutchins, John Byington: Comitetul Raportul prezentat anterior a fost în mod unanim adoptat la întâlnirea bisericii din 21 octombrie, luni seara. Uriah Smith, G.W. Amadon: Prezbiteri.
Această expresie este folosită adesea pentru a ilustra faptele si cuvintele persoanelor care îi mustră pe cei gresiti sau despre care se presupune că gresesc. Se potriveste celor care nu au datoria de a-si condamna fratii si, cu toate acestea, ei sunt gata să se angajeze într-o asemenea lucrare într-un mod dur si necrutător. Nu se potriveste să se aplice acelora care au o datorie specială de a mustra relele existente în biserică. Acestia simt asupra lor povara lucrării si se simt obligati, din iubire fată de sufletele pretioase, să procedeze în această lucrare cu credinciosie. Din când în când, în ultimii douăzeci de ani mi-a fost arătat că Domnul l-a calificat pe sotul meu pentru lucrarea de a proceda cu credinciosie cu cei care gresesc, că a pus asupra lui această sarcină si că, dacă va da gres, va avea parte de neplăcerea lui Dumnezeu. Niciodată nu am privit judecata lui ca fiind infailibilă si nici cuvintele lui ca fiind inspirate; însă am crezut întotdeauna că pentru această lucrare este mai calificat decât oricare dintre predicatorii nostri, datorită îndelungatei sale experiente si pentru că am văzut că a fost în mod special chemat si deprins cu lucrarea; si, de asemenea, pentru că, în multe cazuri, când anumite persoane s-au ridicat împotriva mustrărilor lui, mi-a fost arătat că avea dreptate în felul în care judeca lucrurile si în maniera în care adresa mustrările. În ultimii douăzeci de ani, cei care au fost mustrati si cei care au simpatizat cu ei si-au îngăduit un spirit acuzator fată de sotul meu, lucru care l-a epuizat mai mult decât oricare altă povară pe care a purtat-o pe nedrept. Iar când a fost coplesit de poveri, multi dintre cei pe care îi mustrase s-au bucurat; si datorită unor idei gresite despre viziunea mea cu privire la cazul lui, avută la 25 decembrie 1865, s-au simtit mult mângâiati la gândul că Domnul l-a mustrat în acel timp pentru că "a tăiat si a spânzurat". Totul este o greseală. Eu nu am văzut asemenea lucruri. Pentru ca fratii mei să poată sti ce mi-a fost arătat cu privire la cazul sotului meu, redau următoarele, pe care le-am scris si i le-am înmânat a doua zi după ce am avut viziunea: Mi-a fost arătat în viziune, la 25 decembrie 1865, cazul slujitorului lui Dumnezeu, sotul meu, fratele James White. Mi s-a arătat că Dumnezeu a acceptat spiritul de umilintă si întristare a inimii cu care sufletul lui a venit înaintea Sa si mărturisirile lui cu privire la lipsa lui de consacrare fată de Dumnezeu si pocăinta lui în privinta greselilor pe care le-a făcut si care i-au cauzat atâta durere si descurajare sufletească în timpul bolii sale prelungite. Mi-a fost arătat că cea mai mare greseală a lui din trecut a fost un spirit neiertător fată de acei frati care au adus prejudicii influentei lui în cauza lui Dumnezeu si au adus asupra lui o extremă suferintă sufletească prin felul în care s-au purtat. El nu a fost la fel de milos si îndurător asa cum a fost Tatăl nostru ceresc fată de copiii Săi care gresesc, păcătuiesc si se pocăiesc. Când cei care i-au produs cea mai mare suferintă si-au recunoscut greselile pe deplin si din toată inima, el a putut să-i ierte, i-a iertat si i-a privit ca frati. Însă, desi răul a fost vindecat în ochii lui Dumnezeu, el uneori, în mintea lui, cerceta acea rană si, gândindu-se la trecut, a făcut ca aceasta să coacă si să-l facă nefericit. Faptul că el a suferit atât de mult în trecut lucruri pe care nu ar fi trebuit să le sufere l-au făcut să-si îngăduie un spirit de murmurare împotriva fratilor săi si împotriva lui Dumnezeu. Astfel, el trăia încă în trecut si retrăia încercări pe care ar fi trebuit să le dea uitării, în loc să-si amărască viata cu amintiri inutile. El nu a realizat niciodată mila si iubirea care trebuie dovedite fată de cei care au fost atât de nefericiti si au căzut sub ispita lui Satana. Acestia erau cei care sufereau cu adevărat, cei care pierdeau cu adevărat, si nu el, atâta timp cât era statornic si avea spiritul lui Hristos. Când aceste suflete au început să-si vadă greselile, ele au avut de dus o luptă grea pentru a se îndrepta spre lumină, prin mărturisiri umile. Ei aveau de luptat cu Satana si aveau de învins spiritul lor plin de mândrie, având nevoie de ajutor din partea celor care erau în lumină, pentru a-i scoate din starea de orbire si descurajare, ca să poată avea din nou sperantă si să capete putere pentru a-l zdrobi pe Satana sub picioarele lor. Am văzut că sotul meu a fost prea exigent fată de cei care gresiseră si îl jigniseră. El si-a îngăduit simtăminte de nemultumire care nu puteau fi de nici un folos fată de cei gresiti si care nu făceau altceva decât să-l chinuiască sufleteste, făcând astfel ca pacea lui Dumnezeu să nu poată sălăslui în inima lui si care, dacă ar fi avut-o, l-ar fi condus să-I aducă multumiri în toate lucrurile. Domnul a îngăduit ca mintea lui să ajungă în această stare de descurajare cu privire la propriile lui greseli si să ajungă aproape în starea de disperare pentru iertare, nu pentru că păcatele lui erau atât de mari, ci pentru ca el să poată cunoaste din experientă cât de dureros si chinuitor este să fii lipsit de iertarea lui Dumnezeu si pentru ca să poată întelege Scriptura care spune: "Dacă nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greselile voastre"(Mat. 6,15). Am văzut că, dacă Dumnezeu ar fi fost tot asa de exigent cum suntem noi si ar proceda cu noi asa cum procedăm noi unii cu altii, noi toti am fi aruncati într-o stare de disperare deznădăjduită. Mi-a fost arătat că Dumnezeu a îngăduit ca acest necaz să vină asupra noastră pentru a ne învăta multe lucruri, pe care altfel nu le-am fi învătat într-un timp atât de scurt. A fost voia Lui ca să mergem la __; căci altfel experienta noastră nu ar fi fost deplină fără aceasta. El a dorit ca noi să vedem si să întelegem mai pe deplin că este imposibil pentru cei care ascultă de adevăr si păzesc poruncile Lui să-si trăiască în viata lor convingerile cu privire la datorie si, în acelasi timp, să se asocieze cu conducătorii la __, în ce priveste slujirea lui Dumnezeu, principiile lor nu se pot uni, asa cum nu se poate amesteca uleiul cu apa. Doar aceia care au cele mai curate principii si sunt foarte stăpâni pe ceea ce cred, care gândesc si actionează potrivit cu ceea ce cred ei însisi, având temerea de Domnul în fata ochilor lor si încrezându-se în El, mai pot rămâne în sigurantă o perioadă de timp la __. Cei care nu sunt astfel calificati, nu ar trebui să fie sfătuiti să meargă la acea institutie pentru că mintile lor vor fi tulburate de cuvintele slefuite ale conducătorilor acesteia si otrăvite de sofistăria lor, care îsi are originea în Satana. Influenta si învătăturile lor cu privire la slujirea lui Dumnezeu si viata religioasă sunt în opozitie directă cu învătăturile Mântuitorului nostru si ale ucenicilor Săi. Prin cuvânt si faptă, coborau tot mai mult standardul privind evlavia si spun că ei nu trebuie să se întristeze pentru păcatele lor sau să se despartă de lume pentru a fi ucenici ai lui Hristos, ci sustin că se pot amesteca cu lumea, luând parte la plăcerile ei. Acesti conducători nu îsi încurajează adeptii să imite viata lui Hristos în rugăciune, cumpătare si dependentă de Dumnezeu. Persoanele constiente si care au o fermă încredere în Dumnezeu nu pot avea beneficii nici pe jumătate la __ ca aceia care pot avea încredere în principiile religioase ale conducătorilor acelei institutii. Cei mentionati înainte trebuie să stea bine pe picioarele lor împotriva multora din învătăturile acestora, în ceea ce priveste principiile religi-oase, examinând în detaliu fiecare lucru pe care îl aud, ca să nu fie înselati de Satana, care astfel ar profita de ei. Am văzut că, în ce priveste boala si tratamentul acesteia, __ este cel mai bun institut de sănătate din Statele Unite. Cu toate acestea, conducătorii lui sunt si ei tot oameni si judecata lor nu este întotdeauna corectă. Medicul sef de acolo vrea să-si facă pacientii să creadă că judecata lui este perfectă, întocmai ca judecata lui Dumnezeu. Totusi, adesea, el greseste. El se înaltă pe sine ca fiind Dumnezeu si nu îsi dă seama că trebuie să se bizuie pe Domnul. Cei care nu au încredere în Dumnezeu si care nu pot vedea frumusetea în viata sfântă a crestinului care îsi duce crucea pot avea mai multe foloase la __ decât în orice altă institutie de sănătate din Statele Unite. Marele secret al succesului acestui loc constă în stăpânirea pe care conducătorii acestuia o au asupra pacientilor lor. Am văzut că eu si sotul meu nu am putut avea atâta folos în acel loc asa cum au avut altii cu alte experiente si altă credintă. Îngerul a spus: "Dumnezeu nu a rânduit ca mintea slujitorului Său, pe care El l-a ales pentru un scop special, să fie luată în stăpânire de vreun alt om, pentru că acesta este dreptul Lui exclusiv". Îngerii lui Dumnezeu ne-au purtat de grijă cât am fost la__. Ei se aflau împrejurul nostru, sustinându-ne ceas de ceas. Însă a sosit timpul când n-am mai avut nici un folos si nici n-am mai putut fi de folos, si atunci norul de lumină, care rămăsese împreună cu noi acolo, s-a dus mai departe si am putut găsi odihnă doar plecând si mergând la fratii nostri din Rochester, acolo unde s-a oprit norul de lumină. Am văzut că Dumnezeu a dorit ca noi să mergem la __ din mai multe motive. Starea în care ne aflam, rugăciunile stăruitoare pe care le înăltam, încrederea noastră vădită în Dumnezeu, optimismul nostru, nădejdea si credinta pe care ne-a dat-o în suferinta noastră, toate au avut influentă si au constituit o mărturie pentru toti în privinta faptului că crestinul are o sursă de tărie si fericire fată de care iubitorii de plăceri sunt străini. Dumnezeu ne-a dat un loc în inimile tuturor celor cu influentă de la __, iar în viitor, când pacientii care sunt acolo se vor întoarce în căminele lor, ei vor vedea lucrarea noastră, iar când vom fi luati cu asalt, vor exista cel putin câtiva care ne vor lua apărarea. Iarăsi, ducându-ne la __, Domnul a dorit ca noi să avem parte de o experientă pe care nu am fi putut-o dobândi la Battle Creek, înconjurati de frati si surori care simpatizează cu noi. Trebuie să ne despărtim de ei, ca să nu ne bizuim pe ei în loc să ne sprijinim pe Domnul si să ne încredem doar în El. Fiind despărtiti aproape cu totul de poporul lui Dumnezeu, noi am fost lipsiti de orice ajutor pământesc si am fost călăuziti astfel, încât să privim doar spre Domnul. În acest mod, am dobândit o experientă pe care n-am fi avut-o dacă nu ne-am fi dus la __. Când curajul si nădejdea sotului meu au început să se clatine, noi n-am mai fi putut fi de nici un folos nimănui acolo si n-am mai fi beneficiat de aceeasi experientă de până atunci. A fost voia lui Dumnezeu ca sotul meu, lipsit de putere, să nu mai rămână acolo, ci, în această stare de slăbiciune, să meargă între fratii lui, care să-l ajute să treacă prin necaz. Când am fost despărtiti de poporul lui Dumnezeu, am avut ocazia să reflectăm, să trecem în revistă cu grijă trecutul nostru, văzându-ne greselile, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu si căutându-I fata prin mărturisire, umilintă si rugăciune stăruitoare, arzătoare. Pe când eram prinsi în activitate, purtând poverile altora, fiind apăsati de multe griji, a fost imposibil să ne găsim timp să reflectăm si să ne revedem cu grijă trecutul si să învătăm lectiile pe care Dumnezeu a considerat că este necesar să le învătăm. Mi-a fost arătat atunci că nu s-ar fi adus slavă Numelui lui Dumnezeu dacă El ar fi răspuns rugăciunilor poporului Său si l-ar fi însănătosit pe sotul meu, ca răspuns la rugăciunile lor, în timp ce ne aflam la __. Ar fi fost ca si când puterea Lui s-ar fi unit cu puterea întunericului. Dacă ar fi găsit de cuviintă să-l reînsănătosească pe sotul meu, medicii de acolo ar fi primit slava care ar fi trebuit să fie dată lui Dumnezeu. Îngerul a spus: "Dumnezeu va fi Cel care va fi glorificat prin însănătosirea slujitorului Său. Dumnezeu a auzit rugăciunile slujitorilor Săi. Bratele Lui îl înconjoară pe slujitorul Lui în suferintă. Cazul său este în atentia lui Dumnezeu si el trebuie, desi este întristat, să-si risipească temerile, nelinistea, îndoielile si necredinta si să se încreadă cu calm în marele si totusi îndurătorul Dumnezeu, care are milă, îl iubeste si îi poartă de grijă. Va avea confruntări cu vrăjmasul, însă va fi întotdeauna mângâiat de gândul că unul mai puternic decât vrăjmasul îi poartă de grijă si că nu trebuie să se teamă. Să se bizuie, prin credintă, pe dovezile pe care i le-a dat Dumnezeu si va dobândi biruinta prin Dumnezeu. Mi-a fost arătat că Dumnezeu ne oferă o experientă care avea să ne fie de cea mai mare valoare în viitor în legătură cu lucrarea sa. Trăim într-un timp solemn, în mijlocul scenelor de încheiere a istoriei acestui pământ, si poporul lui Dumnezeu nu este treaz. El trebuie să se trezească si să facă progrese mai mari în refacerea obiceiurilor lor de vietuire în mâncare, îmbrăcăminte, muncă si odihnă. În toate aceste lucruri, ei trebuie să aducă slavă lui Dumnezeu si să fie pregătiti pentru lupta cu marele nostru vrăjmas, bucurându-se de pretioasele biruinte pe care Dumnezeu le-a pus deoparte pentru cei care exercită cumpătare în toate lucrurile, în timp ce duc lupta pentru o cunună nepieritoare. Am văzut că Dumnezeu l-a pregătit pe sotul meu pentru solemna si sacra lucrare de reformă, pe care El a rânduit-o pentru poporul Său. Este important ca pastorii să dea instructiuni cu privire la o viată cumpătată. Ei trebuie să arate legătura pe care o au mâncarea, munca, odihna si îmbrăcămintea în vederea sustinerii sănătătii. Toti cei care cred adevărul pentru aceste zile de pe urmă au ceva de făcut în această privintă. Aceasta îi priveste pe ei si Dumnezeu le cere să se trezească si să dovedească interes pentru această reformă. El nu va fi multumit cu ceea ce fac ei, dacă privesc această problemă cu indiferentă. Maltratarea stomacului prin îngăduirea poftei constituie sursa evidentă a celor mai multe necazuri ale bisericii. Cei care mănâncă si muncesc necumpătat si irational vorbesc si actionează fără ratiune. Un om necumpătat nu poate fi un om răbdător. Nu este nevoie să bei băuturi alcoolice ca să fii necumpătat. Păcatul de a mânca necumpătat, de a mânca prea des, prea mult si hrană nesănătoasă, distruge activitatea sănătoasă a organelor digestive, afectează creierul si perverteste judecata, împiedicându-ne să gândim si să actionăm rational, cu calm si sănătos. Si aceasta este o sursă pentru multe necazuri în biserică. Astfel, pentru ca poporul lui Dumnezeu să fie într-o stare în care El să-i accepte, în care să-L poată proslăvi prin trupurile si spiritul lor, care sunt ale Lui, ei trebuie să-si dea toată silinta să-si înfrâneze poftele si să dovedească cumpătare în toate lucrurile. Atunci, ei vor putea întelege adevărul în toată frumusetea si claritatea lui, trăindu-l în viata lor, printr-o vietuire judicioasă, înteleaptă si dreaptă, să nu dea vrăjmasilor credintei noastre nici o ocazie de a batjocori cauza adevărului. Dumnezeu cere tuturor celor care cred adevărul să facă eforturi speciale, stăruitoare, pentru a fi în cea mai bună stare de sănătate corporală, pentru că avem în fata noastră o lucrare solemnă si importantă. Pentru această lucrare, avem nevoie de sănătatea trupului si a mintii; aceasta este tot atât de esentială pentru o experientă religioasă sănătoasă, pentru înaintarea în viata crestină si progresul pe calea sfintirii, cum este mâna sau piciorul pentru corpul omenesc. Dumnezeu cere poporului Său să se curătească de orice întinăciune a cărnii si a duhului, desăvârsindu-si sfintirea în temere de Domnul. Toti cei care sunt nepăsători si se sustrag de la această lucrare, asteptând ca Domnul să facă pentru ei ceea ce El cere ca ei să facă pentru ei însisi, vor fi găsiti necorespunzători când cei umili de pe pământ, care au trecut judecata lui Dumnezeu, sunt ascunsi în ziua mâniei Domnului. Mi-a fost arătat că, dacă poporul lui Dumnezeu nu depune eforturi, ci asteaptă ca reînviorarea să vină asupra lor pentru a le fi îndepărtate si corectate păcatele; dacă ei depind de aceasta pentru a se curăti de întinăciunea cărnii si a duhului, si aceasta va fi cea care îi va pregăti să se angajeze în marea strigare a celui de-al treilea înger, ei vor fi găsiti ca fiind necorespunzători. Reînviorarea sau puterea lui Dumnezeu vine doar asupra acelora care s-au pregătit pentru aceasta, făcând lucrarea pe care Dumnezeu le-a poruncit să o facă, si anume să se curătească de orice întinăciune a cărnii si a duhului, desăvârsindu-si sfintirea în temere de Dumnezeu. Mi-a fost arătat că, în anumite privinte, cazul sotului meu este asemănător cu cei care asteaptă reînviorarea. Dacă el va astepta puterea lui Dumnezeu să vină asupra trupului său, să simtă că a fost făcut sănătos înainte de a face eforturi potrivit cu credinta pe care o are, spunând: "Când Domnul mă va vindeca, atunci voi crede si voi face aceasta sau aceea", s-ar putea să continue să astepte si să nu vadă nici o schimbare, căci făgăduinta lui Dumnezeu se împlineste doar fată de aceia care cred si lucrează potrivit cu credinta lor. Am văzut că el trebuie să se încreadă în Cuvântul lui Dumnezeu, că el trebuie să apeleze la făgăduintele lui Dumnezeu, si acestea nu vor da gres niciodată, niciodată. El trebuie să umble prin credintă, bizuindu-se pe dovezile pe care le avem că lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să dea si să lucreze cât de mult a fost posibil, până într-acolo încât s-a făcut om. Îngerul a spus: "Dumnezeu îl va sustine. Credinta lui trebuie făcută desăvârsită prin fapte, căci credinta fără fapte este moartă. Trebuie să fie sustinută prin fapte. O credintă vie se dovedeste întotdeauna prin fapte". Am văzut că sotul meu avea să fie înclinat să se dea înapoi si să nu facă eforturi pe măsura credintei lui. Teama si nelinistea cu privire la starea lui l-au făcut să fie timid. El priveste la ceea ce se vede, la simtămintele neplăcute pe care le dă corpul. Îngerul a spus: "Sentimentul nu este credintă. Credinta înseamnă să-L crezi în mod simplu pe Dumnezeu, pe cuvânt". Am văzut că sotul meu trebuie să se împotrivească bolii în Numele si puterea lui Dumnezeu si că, prin puterea vointei, trebuie să se ridice mai presus de simtămintele sale slabe. El trebuie să-si revendice libertatea, în Numele si tăria Dumnezeului lui Israel. El trebuie să înceteze cât de mult cu putintă să se gândească la el însusi si să vorbească despre el însusi. Astfel va fi optimist si vesel. Am văzut, la 25 decembrie 1865, asa cum am văzut de multe ori înainte, că fratele F. a gresit adesea si a făcut mult rău printr-un procedeu aspru, insensibil, fată de cei despre care el presupune că sunt gresiti. Am văzut adesea că el are în vedere noi câmpuri si că, atunci când aduce oameni la adevărul prezent, lasă lucrarea de formare a acestora pe seama altora, căci felul lui de a trata cu oamenii, izvorât dintr-un spirit aspru, din lipsa de răbdare si judecată, l-au descalificat pentru această lucrare. Voi da aici mărturia pe care am avut-o pentru fratele F., scrisă în data de 26 decembrie 1865, pentru a arăta ceea ce am văzut cu privire la cazul său; pentru că această mărturie are în mare parte o aplicatie generală si pentru că el nu a răspuns în nici un fel, cu exceptia faptului că a afirmat către altii că Domnul l-a pedepsit în acest fel pe sotul meu pentru că "a tăiat si a spânzurat". Un alt scop pentru care aduc mărturia ce urmează este ca fratii nostri să poată întelege mai pe deplin că lucrarea fratelui F. este în câmpuri noi si că ei nu pot aseza ispite în calea lui pentru a-si lăsa lucrarea, îndemnându-l să lucreze aici sau dincolo printre comunităti sau să se stabilească aici sau dincolo.
Frate F., la data de 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că în Maine a fost începută o lucrare bună. Mi-a fost arătat în special un câmp de lucru unde a fost strâns un grup, ca rod al eforturilor fratelui Andrews si ale tale, unde v-ati arătat interesul si dragostea pentru adevăr, ridicând o casă de închinare. Există încă o mare lucrare de făcut pentru această grupă. Un număr destul de mare de oameni au fost convertiti la teoria adevărului; unii s-au decis în urma greutătii dovezilor; ei văd frumusete în desfăsurarea lantului adevărului, toate verigile acestuia unindu-se într-un întreg armonios, desăvârsit; ei iubesc principiile adevărului, însă nu realizează încă influenta lui sfintitoare. Aceste suflete sunt expuse la pericolele timpului din urmă. Satana si-a pregătit înselăciunile si capcanele pentru cei lipsiti de experientă. El lucrează prin agentii lui, chiar prin pastori, care dispretuiesc adevărul si calcă în picioare Legea lui Dumnezeu, învătându-i pe cei care îi ascultă să facă la fel. Acestia care au primit adevărul nepopular pot fi în sigurantă numai dacă îsi pun încrederea în Dumnezeu si sunt sfintiti prin adevărul de partea căruia mărturisesc că sunt. Ei au făcut un pas important si acum au nevoie de o experientă religioasă care să-i si facă să devină fii si fiice ai Dumnezeului Celui Prea Înalt si mostenitori ai bunurilor vesnice, cumpărati pentru El de către scumpul Său Fiu. Cei care au fost uneltele prin care li s-a prezentat adevărul prezent nu trebuie să-si înceteze lucrarea în această perioadă importantă, ci să persevereze în eforturile lor, până când aceste suflete se atasează turmei lui Hristos. Trebuie să fie învătati în suficientă măsură, astfel ca ei să dobândească - întelegând bine - dovada că adevărul înseamnă pentru ei mântuire. Am văzut că Dumnezeu ar face o lucrare si mai mare în Maine, dacă toti cei care lucrează pentru cauză în acel loc s-ar consacra Lui si nu s-ar încrede în propria lor putere, ci în Puternicul lui Israel. Mi-a fost arătat că fratele Andrews si cu tine ati lucrat din greu si nu ati avut parte de odihna necesară pentru a vă păstra sănătatea. Ar trebui să lucrati cu grijă si să respectati timpul pentru odihnă. Făcând astfel,
