| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 12
TRANSFERAREA RESPONSABILITĂTILOR
Acei păzitori ai Sabatului care transferă responsabilitatea isprăvniciei lor în mâinile sotiilor lor, în timp ce ei însisi sunt incapabili să fie ispravnici, sunt neîntelepti si Dumnezeu nu are plăcere de ceea ce fac ei. Isprăvnicia sotului nu poate fi transferată asupra sotiei. Totusi, uneori se încearcă acest lucru si este dăunător pentru ambele părti. Adesea se întâmplă ca sotul, care este credincios, să transfere proprietatea asupra sotiei sale, care nu este credincioasă, sperând că prin aceasta o va multumi, că ea nu se va mai împotrivi credintei si că în cele din urmă o va determina să creadă adevărul. Însă acest lucru nu este nici mai mult nici mai putin decât o încercare de a cumpăra pacea ori de a tocmi sotia să creadă adevărul. Mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat sotului pentru avansarea cauzei Sale sunt transferate asupra uneia care nu simpatizează adevărul; ce socoteală va da un astfel de ispravnic atunci când marele Stăpân va cere înapoi ceea ce este al Său, cu dobândă? Părinti credinciosi si-au transferat adesea proprietatea în mâinile copiilor lor necredinciosi, în acest fel ei nemaifiind în stare să-i dea lui Dumnezeu lucrurile care Îi apartin Lui. Făcând astfel, ei dau la o parte responsabilitatea pe care Dumnezeu a pus-o asupra lor si plasează în rândurile vrăjmasului mijloacele încredintate lor de către Dumnezeu si care trebuie înapoiate Lui spre a fi investite în lucrarea Sa, în momentul când El le va cere acestora să facă acest lucru. Nu este planul lui Dumnezeu ca părintii care sunt în stare să-si administreze treburile să renunte la stăpânirea asupra proprietătii pe care o detin, chiar dacă fiii si fiicele lor au aceeasi credintă cu ei; rareori se întâmplă ca acestia să fie devotati pentru lucrare asa cum ar trebui; si ei nu au trecut prin greutăti si necazuri în asa fel, încât să ajungă să pretuiască, la adevărata ei valoare, comoara vesnică si să o pretuiască mai putin pe cea pământească. Mijloacele asezate în mâinile unora ca acestia constituie cel mai mare rău. Este o ispită pentru ei să fie atrasi de cele pământesti, să-si pună încrederea în bogătii si să simtă că nu mai au nevoie de altceva. Rareori se întâmplă ca ei să folosească în mod întelept mijloace pe care le-au dobândit fără să trudească ei însisi pentru ele. Sotul care transferă sotiei proprietatea sa îi deschide acesteia o usă mare a ispitei, fie că aceasta este credincioasă, fie că nu este credincioasă. Dacă este credincioasă, dar din fire zgârcită sau înclinată spre egoism si acaparare, pentru ea lupta va fi mult mai grea ca să administreze ceea ce i s-a încredintat sotului în isprăvnicie. Pentru a fi mântuită, ea trebuie să biruiască toate aceste trăsături rele de caracter si să imite caracterul Domnului ei ceresc, căutând ocazii de a face bine altora, iubindu-i pe altii asa cum ne-a iubit Hristos pe noi. Ea trebuie să cultive darul cel pretios al iubirii, pe care Mântuitorul îl are într-o măsură atât de îmbelsugată. Viata Lui a fost caracterizată printr-o bunăvointă nobilă, dezinteresată. În întreaga Lui viată nu a existat nici măcar un singur act egoist. Oricare ar fi motivele sotului, prin aceasta el asează în calea sotiei o teribilă piatră de poticnire si ea este împiedicată să fie biruitoare. Iar dacă acest transfer se face către copii, pot urma aceleasi rezultate rele. Dumnezeu îi cunoaste motivele. Dacă el este egoist si a făcut acest transfer pentru a-si ascunde lăcomia si a se scuza că nu face nimic pentru înaintarea lucrării, va urma cu sigurantă blestemul cerului. Dumnezeu citeste scopurile si intentiile inimii si încearcă motivele copiilor oamenilor. Neplăcerea Lui nu se poate manifesta în mod vădit, vizibil, ca în cazul lui Anania si Safira, dar la sfârsit pedeapsa nu va fi nicidecum mai usoară decât cea care a fost dată acelora. Încercând să-i însele pe oameni, ei Îl mint pe Dumnezeu. "Sufletul care păcătuieste, acela va muri"(Ezechiel 18,4). Cei care fac astfel nu vor putea trece testul judecătii mai bine decât omul care a primit un talant si l-a ascuns în pământ. Când a fost chemat să dea socoteală, el L-a acuzat pe Dumnezeu de nedreptate: "Doamne, am stiut că esti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat si strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă si m-am dus de ti-am ascuns talantul în pământ (de acolo cauza lui Dumnezeu nu putea beneficia de el); iată ce este al tău!" Dumnezeu a zis: "Luati-i dar talantul si dati-l celui ce are zece talanti" Iar pe robul acela netrebnic, aruncati-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul si scrâsnirea dintilor"(Matei 25,24.30). Acest om se temea că Domnul va avea foloase dacă el va pune talantul la schimbător. Am văzut că multi si-au înfăsurat talantul într-un servet si l-au ascuns în pământ. Ei socotesc că orice bănut investit în lucrarea lui Dumnezeu este pierdut si nu mai poate fi redobândit nici-odată. Pentru cei care gândesc astfel, este chiar asa. Ei nu vor primi nici o răsplată. Ei dau cu părere de rău si doar pentru că se simt obligati să facă ceva. Dumnezeu iubeste pe dătătorul voios. Aceia care se amăgesc cu gândul că pot transfera răspunderea asupra sotiei sau a copiilor sunt înselati de către vrăjmasul. Transferul averii nu le va micsora răspunderea. Ei vor da socoteală pentru mijloacele pe care cerul le-a încredintat în grija lor si nu se pot scuza în nici un fel pentru această responsabilitate, până când nu-I vor da înapoi lui Dumnezeu ceea ce El le-a încredintat. Iubirea de lume desparte de Dumnezeu. "Dacă iubeste cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el"(1 Ioan 2,15). Este imposibil ca cineva să discearnă adevărul în timp ce iubeste lumea. Lumea se interpune între ei si Dumnezeu, întunecând viziunea si amortind simturile într-un asemenea grad, încât este imposibil ca ei să discearnă lucrurile sacre. Pentru acestia, Dumnezeu spune următoarele: "Curătiti-vă mâinile, păcătosilor; curătiti-vă inima, oameni cu inima împărtită! Simtiti-vă ticălosia; tânguiti-vă si plângeti! Râsul vostru să se prefacă în tânguire si bucuria voastră în întristare"(Iacov 4,8.9). Celor care si-au întinat mâinile cu stricăciunile lumii li se cere să se curete de necurătiile acesteia. Cei care gândesc că pot sluji lumea si să-L iubească totusi pe Dumnezeu au o inimă împărtită. Însă ei nu pot sluji si lui Dumnezeu, si lui Mamona. Ei sunt oameni cu inima împărtită, care iubesc lumea si care pierd orice sens al obligatiei lor fată de Dumnezeu, si cu toate acestea pretind că sunt urmasi ai lui Hristos. Ei nu sunt nici una, nici alta. Ei vor pierde ambele lumi dacă nu-si vor curăti mâinile si inimile prin ascultare fată de principiile curate ale adevărului. "Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască si el cum a trăit Isus"(1 Ioan 2,6). "Astfel se face că dragostea este desăvârsită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecătii"(1 Ioan 4,17). "Prin care ne-a dat făgăduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele să vă faceti părtasi firii dumnezeiesti, după ce ati fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte"(2 Petru 1,4). Poftele noastre stricate sunt cele care distrug adevărata evlavie. Iubirea fată de lume si de lucrurile care sunt în lume este cea care ne desparte de Tatăl. Patima pentru câstig vremelnic creste în rândurile acelora care sustin că asteaptă venirea în curând a Mântuitorului. Pofta firii pământesti, pofta ochilor si lăudărosia vietii îi stăpânesc chiar pe cei ce pretind că sunt crestini. Ei tânjesc după lucrurile lumii cu patimă lacomă si multi îsi vor vinde viata vesnică pentru un câstig nesfânt.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
