Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 12
(Acest articol si următorul sunt extrase din scrisori pe care eu le-am trimis către conducerea Institutului de Sănătate, primul în mai 1876 si al doilea în iunie. E.G.White. )
Dumnezeu doreste întemeierea unui institut de sănătate care, prin înrâurirea pe care o are, să fie strâns legat de încheierea lucrării pentru fiintele muritoare care se pregătesc pentru vesnicie, un institut care să nu aibă tendinta de a slăbi principiile religioase ale celor bătrâni sau tineri si care nu va îmbunătăti starea de sănătate a trupului în detrimentul cresterii spirituale. Marele obiectiv al acestui institut trebuie să fie îmbunătătirea stării de sănătate a trupului, astfel ca cei în suferintă să poată aprecia mai mult lucrurile vesnice. Dacă acest obiectiv nu este asezat în mod continuu în fata mintii si dacă nu se fac eforturi în această privintă, atunci acesta se va dovedi un blestem, si nu o binecuvântare, spiritualitatea va fi privită ca un lucru secundar, iar sănătatea trupului si distractia vor fi considerate ca lucruri primordiale. Am văzut că standardul cel înalt nu trebuie coborât nici un pic, astfel ca institutul să fie patronat de necredinciosi. Dacă vor veni necredinciosi, iar conducătorii vor ocupa pozitia spirituală înaltă pe care le-a desemnat-o Dumnezeu, atunci inimile lor vor fi puternice. Cu Dumnezeu si îngerii de partea lor, poporul Său, păzitor al poruncilor, nu poate decât să prospere. Această institutie nu trebuie întemeiată cu scopul de a câstiga, ci cu scopul de a contribui la a duce pe poporul lui Dumnezeu într-o asa stare de sănătate fizică si mintală, încât să fie în stare să aprecieze la justa valoare lucrurile vesnice si să evalueze corespunzător mântuirea atât de scump plătită prin suferintele Mântuitorului nostru. Acest institut nu trebuie să ajungă un loc pentru distractie si amuzament. Aceia care nu pot trăi fără emotii tari si distractii nu vor fi de nici un folos pentru lume; si nici viata lor nu va putea fi îmbunătătită în vreun fel. Si dacă se dezlipesc de lume, ei vor fi la fel ca atunci când sunt în lume. Mi-a fost arătat că părerea pe care dr. E. a căutat să o introducă în mintile multora, conform căreia spiritualitatea este în detrimentul sănătătii, nu este altceva decât o satisfactie a diavolului. Satana si-a croit drum în Eden si a făcut-o pe Eva să creadă că ea are nevoie de ceva mai mult decât a rânduit Dumnezeu pentru fericirea ei, că fructul oprit va avea un efect înviorător special asupra corpului si mintii ei si că ea va fi înăltată până la a fi egală cu Dumnezeu în cunostintă. Însă cunostinta si folosul pe care a crezut că le va dobândi s-au dovedit a fi pentru ea un blestem teribil. Există persoane cu o imaginatie bolnavă, pentru care religia este un tiran care stăpâneste asupra lor cu un toiag de fier. Unii ca acestia se plâng mereu de starea lor nenorocită si murmură datorită presupusului păcat. Iubirea nu există în inimile lor; chipurile sunt mereu încruntate. Ei sunt reci ca gheata atunci când un tânăr sau oricine altcineva râde nevinovat. Ei consideră că orice recreatie sau amuzament este păcat si cred că mintea trebuie tinută mereu, cu asprime, în tensiune. Aceasta constituie o extremă. Altii gândesc că mintea trebuie să fie mereu încordată spre a descoperi noi amuzamente si distractii pentru a dobândi sănătate. Ei învată să depindă de emotii tari si nu se simt în largul lor fără acestea. Unii ca acestia nu sunt adevărati crestini. Ei sunt într-o altă extremă. Adevăratele principii ale crestinismului deschid în fata tuturor o sursă de fericire ale cărei dimensiuni nu pot fi măsurate. Hristos, locuind în noi, constituie un izvor de apă care tâsneste spre viata vesnică. Este un izvor continuu, din care crestinii pot bea ori de câte ori doresc, fără ca izvorul să sece. Ceea ce produce boala sunt sentimentele de nemultumire, de murmurare. Cei care sunt în această situatie nu Îl au pe Dumnezeu si nu au acea nădejde care pătrunde dincolo de perdea si care este o ancoră a sufletului, sigură si neclintită. Cei care au această nădejde se vor curăti, după cum El Însusi este curat. Ei nu sunt stăpâniti de doruri fără astâmpăr, de nemultumiri si plângeri; ei nu caută să găsească răul si nici nu se gândesc la necazuri închipuite. Însă există multi care anticipează necazurile; nelinistea este imprimată pe fiecare trăsătură; ei par să nu găsească nici un fel de consolare si par a astepta cu nerăbdare cine stie ce rău înspăimântător. Unii ca acestia Îl dezonorează pe Dumnezeu si aduc religia lui Hristos într-o lumină nepotrivită. Ei nu au adevărata dragoste pentru Dumnezeu, nici pentru cei din preajma lor si nici pentru copiii lor. Sentimentele lor au devenit maladive. Însă distractiile desarte nu vor îndrepta niciodată mintile unor oameni de felul acesta. Ei au nevoie de influenta transformatoare a Duhului lui Dumnezeu pentru a putea fi fericiti. Ei trebuie să beneficieze de mijlocirea lui Hristos pentru a dobândi consolare divină si reală. "Căci cine iubeste viata si vrea să vadă zile bune, să-si înfrâneze limba de la rău si buzele de la cuvinte înselătoare. Să se depărteze de rău si să facă binele, să caute pacea si s-o urmărească. Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniti si urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fata Domnului este împotriva celor ce fac răul"(1 Petru 3,10-12). Cei care cunosc din proprie experientă acest pasaj al Scripturii sunt cu adevărat fericiti. Ei socotesc aprobarea cerului de o valoare mai mare decât orice distractie pământească; Hristos în ei, nădejdea slavei, va constitui pentru ei sănătate pentru trup si tărie pentru suflet. Simplitatea Evangheliei dispare cu repeziciune dintre cei ce sustin că sunt păzitori ai Sabatului. Întreb de o sută de ori pe zi: Cum ne poate face Dumnezeu să prosperăm? Ne rugăm atât de putin! De fapt, rugăciunea este aproape demodată. Doar putini sunt dispusi să poarte crucea lui Hristos, Cel care a purtat crucea rusinii pentru noi. Nu pot crede că la Institut aceste lucruri vor fi miscate din loc asa cum ar dori Dumnezeu. Mă tem că Dumnezeu Îsi va întoarce fata de la acesta. Mi-a fost arătat că medicii si personalul medical auxiliar trebuie să fie oamenii cei mai ordonati, care cunosc din experientă adevărul, care vor inspira respect si pe al căror cuvânt te poti bizui. Ar trebui să fie persoane care nu au o imaginatie bolnavă, persoane care au o desăvârsită stăpânire de sine, care nu sunt schimbători sau capriciosi, care nu sunt gelosi si bănuitori, persoane care au o putere a vointei care nu va ceda la ofense, stări de indispozitie, care sunt lipsiti de prejudecăti, care nu gândesc la rău, care cugetă si actionează cu calm, cu grijă, care au întotdeauna ca tintă în fata lor slava lui Dumnezeu si binele semenilor. Nimeni nu ar trebui înăltat vreodată în vreo pozitie de răspundere doar pentru că el doreste acest lucru. Trebuie alesi doar cei care sunt calificati pentru functia respectivă. Cei care trebuie să poarte răspunderi trebuie pusi la probă mai întâi, să dea dovadă că nu sunt afectati de gelozie, că nu au antipatii fată de unul sau altul, în timp ce au câtiva prieteni favoriti si nu tin cont de altii. Dumnezeu doreste ca totul să meargă asa cum trebuie în acest institut.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA