| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 12
Unii dintre cei ce sustin a crede adevărul duc lipsă de discernământ si nu apreciază valoarea morală. Persoanele care se laudă cu credinciosia lor fată de lucrare si vorbesc ca si când ei ar sti tot ce este vrednic de a fi cunoscut nu au o inimă umilă. S-ar putea ca acestia să aibă bani si averi si aceasta este suficient pentru a le oferi influentă în fata unora; însă, prin aceasta, nu vor câstiga nici un pic favoarea lui Dumnezeu. Banii au putere si exercită o influentă puternică. Adesea, desăvârsirea caracterului si valoarea morală sunt trecute cu vederea dacă sunt detinute de cei săraci. Însă la ce Îi folosesc lui Dumnezeu banii sau mosiile? Vitele de pe mii de dealuri Lui îi apartin. Lumea, cu tot ce este pe ea, este a Lui. Locuitorii pământului sunt ca niste lăcuste în fata Lui. Oamenii si bogătiile lor sunt ca firele de praf care se asează pe cântar. Oamenii îsi privesc adesea bogătiile si spun: Prin întelepciunea mea am dobândit aceste bogătii. Însă cine le-a dat putere să adune bogătii? Dumnezeu este Cel care le-a dat iscusinta pe care o au, însă, în loc să-I dea Lui slavă, ei si-o atribuie lor însisi. El îi va încerca, îi va pune la probă si va arunca în tărână slava lor; El le va lua puterea si le va risipi averile. În loc de binecuvântare, ei vor avea blestem. O faptă rea sau exploatarea sau devierea de la calea cea bună nu este tolerată mai mult la cel ce detine bogătii decât la cel ce nu le are. Toate bogătiile pe care le-au avut vre-odată cei bogati nu ar avea suficientă valoare pentru a acoperi cel mai mic păcat în fata lui Dumnezeu; acestea nu ar putea fi acceptate ca pret de răscumpărare pentru nelegiuire. Doar pocăinta, adevărata umilintă, o inimă zdrobită si un spirit pocăit sunt acceptate de Dumnezeu. Si nici un om nu poate avea adevărata umilintă, dacă aceasta nu poate fi văzută de ceilalti. Dumnezeu nu poate accepta nimic mai putin decât pocăinta, mărturisirea si părăsirea păcatului. Multi bogati si-au dobândit bogătiile prin târguieli pe care le-au făcut ei însisi, trăgând foloase, iar semenii lor săraci sau fratii lor au fost dezavantajati; si tot acesti oameni triumfă, lăudându-se cu istetimea si dibăcia lor în afaceri. Însă blestemul lui Dumnezeu va cădea asupra fiecărui dolar obtinut în acest fel si asupra venitului mâinilor lor. Pe când îmi erau arătate aceste lucruri, am putut vedea puterea acestor cuvinte ale Mântuitorului: "Este mai usor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărătia lui Dumnezeu"(Matei 19,24). Cei care au iscusinta de a dobândi averi trebuie să vegheze continuu, căci, dacă nu, lăcomia lor îi va duce pe o cale rea si ei nu vor mai fi cu totul cinstiti. În acest fel, multi cad în ispită, se îmbogătesc peste măsură, apreciază un lucru mai mult decât valorează în realitate si sacrifică principiile generozitătii, bunăvointei si nobletii pentru un câstig mârsav. Mi-a fost arătat că multi dintre cei ce sustin că sunt păzitori ai Sabatului iubesc atât de mult lumea si lucrurile din lume, încât au ajuns să fie întinati de spiritul si influenta acesteia, divinul a dispărut din caracterul lor, diabolicul luându-i locul, schimbându-i pentru a sluji scopurilor lui Satana, fiind astfel instrumente ale nedreptătii. Apoi, în contrast cu acesti oameni, i-am văzut pe oamenii săraci, dar harnici si cinstiti, care sunt gata de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor, care mai degrabă ar suferi ei însisi dezavantaje decât să dea dovadă de un spirit atât de lacom si acaparator ca acestia; oameni care pretuiesc o constiintă curată si dreaptă, chiar în privinta lucrurilor mici, socotindu-le de o valoare mai mare decât bogătiile. Ei sunt întotdeauna gata de a-i ajuta pe altii, atât de dornici de a face tot binele care le stă în putere, încât ei nu îsi adună bogătii; veniturile lor pământesti nu cresc. Dacă există ceva care să necesite mijloace sau brate de lucru, ei sunt cei dintâi interesati si care răspund si adesea fac mai mult decât le stă de fapt în putere, în acest fel lipsindu-se pe ei însisi de unele bunuri de care au nevoie, pentru a putea face bine.
Deoarece acesti oameni se pot lăuda cu putin în privinta comorilor pământesti, s-ar putea să fie priviti ca fiind lipsiti de iscusintă, judecată si întelepciune. Pot fi socotiti ca fiind fără valoare, iar influenta lor să nu fie apreciată de oameni; însă cum îi priveste Dumnezeu pe acesti sărmani oameni întelepti? Ei au pret în ochii Săi si, desi nu îsi sporesc comoara de pe pământ, îsi strâng o comoară nepieritoare în ceruri. Făcând astfel, ei dovedesc o întelepciune superioară celei dovedite de asa-zisii crestini inteligenti, calculati si acaparatori, asa după cum divinul, sau dumnezeiescul, este superior lucrurilor pământesti, firesti si satanice. Valoarea morală este ceea ce pretuieste Dumnezeu. Un caracter crestin nepătat de avaritie, definit prin calm, blândete si umilintă, este mai pretios în ochii Lui decât aurul cel mai pur, chiar decât aurul din Ofir. Cei bogati vor fi pusi la probă mult mai mult decât au fost vreodată. Dacă ei fac fată testului si biruie defectele din caracterul lor si, ca ispravnici credinciosi ai lui Hristos, înapoiază lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Lui, li se va spune: "Bine, rob bun si credincios; ai fost credincios în putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău"(Matei 25,23). Am fost apoi îndreptată spre pilda ispravnicului necredincios: "Si Eu vă zic: Faceti-vă prieteni cu ajutorul bogătiilor nedrepte, pentru ca atunci când veti muri, să vă primească în corturile vesnice. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios si în cele mari; si cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept si în cele mari. Deci, dacă n-ati fost credinciosi în bogătiile nedrepte, cine vă va încredinta adevăratele bogătii? Si dacă n-ati fost credinciosi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?"(Luca 16,9-12). Dacă oamenii nu Îi dau lui Dumnezeu ceea ce El le-a împrumutat spre a fi folosit pentru slava Sa, în acest fel jefuindu-L, ei vor avea o pierdere totală. El le-a împrumutat mijloace pe care le pot înmulti, nepierzând nici o ocazie de a face bine, în acest fel facându-si o comoară în ceruri. Însă dacă, precum cel ce a avut un singur talant, ei îl ascund, temându-se că Dumnezeu va dobândi ceea ce a câstigat talantul lor, ei nu doar că îsi vor pierde ceea ce ar fi câstigat sporind talantul care în cele din urmă va fi înmânat ispravnicului credincios, dar vor pierde si ceea ce le dăduse Dumnezeu initial cu care să lucreze. Pentru că L-au jefuit pe Dumnezeu, ei nu si-au strâns comori în ceruri si îsi vor pierde, de asemenea, si comoara pământească. Ei nu au locuintă nici pe pământ si nici un Prieten în ceruri care să îi primească în locuinta vesnică a celor neprihăniti. Domnul Hristos a declarat: "Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul si va iubi pe celălalt; sau va tinea la unul si va nesocoti pe celălalt. Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona"(Matei 6,24) - nu puteti sluji si lui Dumnezeu, si bogătiilor voastre. "Fariseii de asemenea, care erau iubitori de bani, au auzit aceste lucruri si îsi băteau joc de El." Observati cuvintele adresate lor de Isus: "Voi căutati să vă arătati neprihăniti înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaste ini-mile: pentru că ceea ce este înăltat între oameni (adică bogătiile dobândite prin exploatare, înselare, îmbogătire peste măsură, fraudă sau pe orice altă cale necinstită) constituie o urâciune în ochii lui Dumnezeu"(Luca 16,14.15). Apoi Domnul Hristos prezintă cele două caractere - bogatul, care se îmbrăca în porfiră si in subtire si care ducea o viată plină de veselie si strălucire, si Lazăr, care se afla într-o sărăcie jalnică, dezgustător la privit si care cersea câteva firimituri pe care bogatul nu le pretuia. Mântuitorul Îsi spune părerea cu privire la amândoi. Desi Lazăr era sărac si se afla într-o stare jalnică, el avea adevărata credintă, adevărata valoare morală pe care Dumnezeu le-a văzut si pe care El le-a considerat de o valoare atât de mare, încât l-a luat pe suferindul sărac, dispretuit, si l-a asezat în cea mai înaltă pozitie, în timp ce bogatul onorat si iubitor de plăceri a fost azvârlit afară din prezenta lui Dumnezeu si aruncat în mizerie si necaz de nedescris. Dumnezeu nu a pretuit bogătiile acestui om bogat, pentru că el nu avea adevărata valoare morală. Caracterul lui era deficitar. Bogătiile lui nu l-au recomandat înaintea lui Dumnezeu si nu au avut nici o influentă spre a-si asigura favoarea Lui. Prin această parabolă, Domnul Hristos a vrut să-i învete pe ucenici să nu judece valoarea oamenilor în functie de bogătiile lor sau de onorurile pe care le primesc de la altii. Asa făceau fariseii care, desi posedau atât bogătii, cât si onoare lumească, erau fără valoare în ochii lui Dumnezeu si, mai mult decât atât, erau dispretuiti si respinsi de El, alungati din privirea Sa, fiind dezgustători pentru că nu aveau valoare morală sau tărie de caracter. Ei erau corupti, păcătosi si odiosi în ochii Lui. Omul sărac, dispretuit de semenii lui muritori si neplăcut privirilor lor, avea valoare în ochii lui Dumnezeu pentru că avea tărie si valoare morală, lucru care l-a calificat spre a fi introdus în societatea îngerilor curati si sfinti si a fi mostenitor împreună cu Dumnezeu si cu Hristos. În cadrul însărcinării pe care i-o dă, Pavel îl avertizează pe Timotei cu privire la o clasă de oameni care nu pretuiesc cuvintele sănătoase si care apreciază în mod gresit bogătiile. El spune: "Dacă învată cineva pe oameni învătătură deosebită si nu se tine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos si de învătătura care duce la evlavie, este plin de mândrie si nu stie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost si a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricati la minte, lipsiti de adevăr si care cred că evlavia este un izvor de câstig. Fereste-te de astfel de oameni. Negresit, evlavia însotită de multumire este un mare câstig. Căci noi n-am adus nimic în lume si nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim si să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogătească, dimpotrivă, cad în ispită, în lat si în multe pofte nesăbuite si vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd si pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; si unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credintă si s-au străpuns singuri cu o multime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri si caută neprihănirea, evlavia, credinta, dragostea, răbdarea si blândetea. Luptă-te lupta cea bună a credintei; apucă viata vesnică la care ai fost chemat si pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori"(1 Timotei 6,3-12). "Îndeamnă pe bogatii veacului acestuia să nu se îngâmfe, să nu-si pună nădejdea în niste bogătii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belsug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogati în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu altii, asa ca să-si strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să poată apuca viata vesnică."(1 Timotei 6,17-19). În epistola sa către Timotei, Pavel vrea să imprime în minte nevoia de a da astfel de sfaturi, încât acestea să îndepărteze înselăciunea care îi fură atât de usor pe cei bogati, aceasta din cauză că socotesc că datorită bogătiilor lor ei sunt superiori celor săraci si că datorită iscusintei de a dobândi sunt superiori în întelepciune si judecată; pe scurt, ei socotesc acest câstig drept evlavie. Aceasta este o amăgire teribilă. Cât de putini dau atentie însărcinării pe care a dat-o Pavel lui Timotei, de a o face cunoscută celor bogati! Cât de multi se amăgesc pe ei însisi că lăcomia lor este evlavie! Pavel declară: "Evlavia însotită de multumire este un mare câstig." Desi se poate ca bogatii să-si dedice întreaga viată scopului de a dobândi bogătii, ei nici nu aduc nimic în această lume, nici nu iau cu ei nimic din această lume. Ei trebuie să moară fată de aceste lucruri si să se lase de ceea ce îi costă atât de multă muncă. Pentru a dobândi aceste avutii, ei pun totul în joc, chiar si interesele lor vesnice, pierzând ambele lumi. Pavel arată ce riscuri îsi asumă oamenii pentru a deveni bogati. Însă multi sunt hotărâti să fie bogati, aceasta fiind preocuparea lor, si în zelul lor, cele vesnice sunt trecute cu vederea. Ei sunt orbiti de Satana, care îi face să creadă că doresc acest câstig pentru un scop bun; ei îsi calcă pe constiintă, se înseală singuri si doresc continuu bogătii, cu lăcomie. Unii ca acestia s-au rătăcit de la credintă si s-au străpuns singuri cu multe chinuri. Ei si-au sacrificat principiile lor nobile, înalte, au renuntat la credinta lor pentru bogătie, iar dacă nu sunt dezamăgiti în scopul pe care îl au, ei sunt dezamăgiti datorită faptului că au presupus că aceste bogătii le vor aduce fericire. Ei sunt încurcati, coplesiti de griji; au ajuns sclavi ai avaritiei lor si au dus familiile lor cu sila în aceeasi sclavie, iar foloasele pe care le culeg sunt "o multime de chinuri". "Îndeamnă pe bogatii veacului acestuia să nu se îngâmfe, să nu-si pună nădejdea în niste bogătii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belsug, ca să ne bucurăm de ele"(1 Timotei 6,17). Oamenii nu trebuie să-si strângă bogătii, din care nu trag nici un folos, lipsindu-se de bucuria vietii si, de fapt, devenind sclavi cu scopul de a-si retine sau spori comoara pământească. Apostolul Pavel arată care este singura folosire corespunzătoare a bogătiilor si îi cere lui Timotei să-i îndemne pe cei bogati să facă bine, ca să poată fi bogati în fapte bune, gata să comunice, să dea altora, căci, făcând astfel, ei îsi strâng drept comoară pentru ei însisi o bună temelie pentru timpul care va veni - cu referire la timpul sfârsitului -, ca să poată să apuce viata vesnică. Învătăturile lui Pavel se armonizează perfect cu cuvintele lui Hristos: "Faceti-vă prieteni cu ajutorul bogătiilor nedrepte, pentru ca atunci când veti muri, să vă primească în corturile vesnice"(Luca 16,9). Evlavia însotită de multumire este un mare câstig. În aceasta constă marele secret al fericirii, adevărata prosperitate atât sufletească, cât si trupească.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
