« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL I

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

 

       MARTURIA  12

CĂTRE TINERI

inceput SUS inceput

            Tinerii păzitori ai Sabatului sunt dedati căutării de plăceri. Am văzut că nici măcar unul din douăzeci nu cunoaste din experientă ce este religia. Ei sunt într-o goană continuă după ceva care să le satisfacă dorinta de schimbare, de distractie; si dacă nu se vor trezi în asa fel, încât să zică din inimă "privesc toate aceste lucruri ca o pierdere fată de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu"(Filipeni 3,8), ei nu vor fi vrednici de El si vor pierde viata vesnică. Cei tineri, în general, sunt înselati teribil si, cu toate acestea, ei sustin că sunt credinciosi. Vietile lor neconsacrate constituie o rusine la adresa numelui de crestin; exemplul lor constituie o capcană pentru altii. Ei constituie o piedică pentru cel păcătos, pentru că aproape în toate privintele ei nu sunt mai buni decât cei necredinciosi. Ei au Cuvântul lui Dumnezeu, însă avertizările, sfaturile, îndemnurile si mustrările acestuia nu sunt luate în seamă, ca si încurajările si făgăduintele pentru cel ascultător si credincios. Făgăduintele lui Dumnezeu sunt toate împlinite cu conditia ascultării umile. Un singur model este dat celor tineri, însă cum s-ar putea compara vietile lor cu viata Domnului Hristos? Sunt alarmată să văd pretutindeni usurătatea tinerilor si tinerelor care pretind a crede adevărul. Se pare că Dumnezeu nu are loc în gândurile lor. Mintile lor sunt pline de prostii. Conversatia lor nu este altceva decât vorbărie goală, desartă. Ei au o ureche ascutită pentru muzică, iar Satana stie ce părti ale corpului să stimuleze, pentru a frământa, acapara si a fermeca mintea, astfel ca Domnul Hristos să nu fie dorit. Lipseste dorul spiritual al sufletului pentru cunoastere divină, pentru crestere în har.  Mi-a fost arătat că tinerii trebuie să se ridice mai sus si să facă din Cuvântul lui Dumnezeu izvorul sfaturilor lor si călăuza lor. Asupra tinerilor zac răspunderi solemne, pe care ei le privesc cu usurintă. Introducerea muzicii în casele lor, în loc să conducă la sfintenie si spiritualitate, a constituit mijlocul de a le distrage mintile de la adevăr. Cântecele usuratice si muzica populară a zilei par potrivite pentru gusturile lor. Muzica le-a răpit timpul care ar fi trebuit devotat rugăciunii. Muzica, atunci când nu se face abuz de ea, este o mare binecuvântare; însă, când este folosită gresit, constituie un blestem teribil. Aceasta stârneste simturile, însă nu dă acea tărie si acel curaj pe care crestinul le poate găsi doar la tronul harului, atunci când, în umilintă, îsi face cunoscute lipsurile si, cu strigăte puternice si cu lacrimi, imploră putere divină spre a fi întărit să facă fată ispitirilor puternice ale celui rău. Satana îi tine robi pe cei tineri. Oh, ce as putea oare să spun ca să-i determin să-i zdrobească puterea lui, care îi înnebuneste! El este un fermecător iscusit, care îi ademeneste spre pierzare. Ascultati sfaturile din Cartea Inspirată a lui Dumnezeu. Am văzut că Satana a orbit mintile celor tineri, astfel ca ei să nu poată întelege adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Simturile lor sunt atât de tocite, încât ei nu iau în seamă îndemnurile sfântului apostol:  "Copii, ascultati în Domnul de părintii vostri căci este drept.""Să cinstesti pe tatăl tău si pe mama ta", este cea dintâi poruncă însotită de o făgăduintă, "ca să fii fericit si să trăiesti multă vreme pe (noul) pământ"(Efeseni 6,1- 3). "Copii, ascultati de părintii vostri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului"(Coloseni 3,20). Copiii care îsi dezonorează părintii si nu îi ascultă nu pot avea parte de pământul nou creat. Pământul cel nou, curătit, nu va fi un loc pentru cei răzvrătiti, pentru neascultători, pentru nemultumitori, fiu sau fiică. Dacă acestia nu învată supunerea si ascultarea aici, ei nu o vor învăta niciodată; pacea celor mântuiti nu va fi tulburată de copiii neascultători, dezordonati si nesupusi. Nici un călcător al poruncii nu poate mosteni Împărătia cerurilor. Vă rog pe toti tinerii să binevoiti să cititi porunca a cincea din Lege, rostită de Iehova la Sinai si înscrisă cu degetul Lui pe tablele de piatră: "Cinsteste pe tatăl tău si pe mama ta, pentru ca să ti se lungească zilele în tara pe care ti-o dă Domnul, Dumnezeul tău"(Exod 20,12).  Am fost îndreptată spre multe pasaje din Scriptură care le arată clar celor tineri voia lui Dumnezeu cu privire la ei. Cu aceste învătături clare, ei va trebui să se întâlnească la judecată. Cu toate acestea, nu există nici măcar un tânăr sau o tânără din douăzeci din cei care pretind că sustin adevărul care să dea atentie acestor învătături ale Bibliei. Tinerii nu citesc suficient Cuvântul lui Dumnezeu pentru a sti care sunt cerintele acestuia cu privire la ei; si totusi, aceste adevăruri îi vor judeca în marea zi a lui Dumnezeu, când tineri si bătrâni vor fi răsplătiti după faptele făcute când erau în trup.  Ioan spune: "V-am scris tinerilor, fiindcă sunteti tari si Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi si ati biruit pe cel rău. Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeste cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământesti, pofta ochilor si lăudărosia vietii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Si lumea si pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac"(1 Ioan 2,14-17).  Îndemnul către tineri este valabil si pentru tinere. Tineretea nu îi scuteste de responsabilitătile pe care le au. Ei sunt puternici si nu sunt doborâti de griji si de povara anilor; sunt plini de zel, iar dacă îsi îndreaptă sentimentele de la cele lumesti către Domnul Hristos si către cer, făcând voia lui Dumnezeu, ei vor avea nădejdea unei vieti mai bune, de durată, si vor trăi vesnic, încununati cu slavă, cinste, onoare si viată vesnică. Dacă cei tineri trăiesc pentru a-si satisface pofta firii pământesti, pofta ochilor si lăudărosia vietii, înseamnă că ei caută lucrurile acestei lumi făcând pe plac marelui lor vrăjmas si astfel ei se despart de Tatăl. Iar când toate aceste lucruri care sunt căutate trec, sperantele le sunt spulberate, iar asteptările lor pier. Despărtiti de Dumnezeu, ei se vor pocăi atunci cu amar de nesăbuinta de a-si fi slujit plăcerii proprii, satisfăcându-si dorintele, si pentru că si-au vândut, pentru câteva plăceri frivole, o viată de fericire de care s-ar fi putut bucura pentru totdeauna.  "Nu iubiti lumea, nici lucrurile care sunt din lume", spune apostolul inspirat. Atunci el adaugă avertizarea: "Dacă iubeste cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el"(1 Ioan 2,15). Este un lucru care ar trebui să ne alarmeze anume că dragostea pentru lume stăpâneste mintile celor tineri. Fără doar si poate, ei iubesc lumea si lucrurile din lume si tocmai din acest motiv dragostea lui Dumnezeu nu îsi găseste loc în inimile lor. Ei îsi găsesc plăcerea în lume si în lucrurile din lume si sunt străini fată de Tatăl si fată de darurile Duhului Său. Dumnezeu este dezonorat prin neseriozitate si modă si prin vorbăria goală, desartă si râsetele care caracterizează viata celor tineri în general. Pavel îi îndeamnă pe tineri să fie seriosi: "Sfătuieste de asemenea pe tineri să fie cumpătati, si dă-te pe tine însuti pildă de fapte bune, în toate privintele. Iar în învătătură, dă dovadă de curătie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă si fără cusur, ca potrivnicul să rămână de rusine si să nu poată spune nimic rău de noi"(Tit 2,6-8).  Îi implor pe cei tineri, de dragul sufletului lor, să dea atentie îndemnului inspirat al apostolului. Toate aceste învătături, avertismente si mustrări pline de har pot fi fie o mireasmă de viată spre viată, fie de moarte spre moarte. Multi dintre cei tineri sunt nechibzuiti în ceea ce vorbesc. Ei vor să treacă cu vederea că din cuvintele lor vor fi socotiti fără vină si tot din cuvintele lor vor fi condamnati. Toti ar trebui să dea atentie cuvintelor Mântuitorului: "Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecătii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină si din cuvintele tale vei fi osândit"(Matei 12,35-37). Cât de putină atentie este acordată chiar îndemnurilor Învătătorului ceresc! Multi fie că nu studiază Cuvântul lui Dumnezeu, fie că nu acordă atentie adevărurilor solemne ale acestuia, si aceste adevăruri clare se vor ridica la judecată si îi vor condamna.  Cuvintele si faptele scot la iveală în mod limpede ceea ce este în inimă. Dacă mândria, vanitatea si iubirea de sine si de îmbrăcăminte umplu inima, cuvintele rostite vor fi despre modă, îmbrăcăminte si înfătisare, si nu despre Domnul Hristos si Împărătia cerurilor. Dacă în inimă domnesc sentimente de invidie, acestea vor fi prezente în vorbe si fapte. Cei care se măsoară după altii, care fac ce fac altii si nu realizează lucruri mari, aducând ca scuză defectele si greselile altora, nu vor fi decât pleavă si vor rămâne niste pitici din punct de vedere spiritual, atâta timp cât îi vor face pe plac lui Satana, îngăduindu-si astfel de simtăminte neconsacrate. Unii nu sunt preocupati decât de ce să mănânce, ce să bea si cu ce să se îmbrace. Aceste gânduri ies la iveală din prisosul inimii, atâta timp cât lucrurile vremelnice constituie marea tintă a vietii, cea mai mare realizare. Aceste persoane uită cuvintele lui Hristos: "Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si neprihănirea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra"(Matei 6,33).  Tinerii au inima plină de iubire de sine. Acest lucru se dă pe fată în dorinta lor de a fi zugrăviti de artist; ei nu se multumesc să fie reprezentati o singură dată, ci stau iar si iar pentru tabloul lor, sperând de fiecare dată că ultimul va depăsi toate eforturile anterioare si tabloul va apărea mai frumos decât originalul. Banii care ar fi trebuit să fie ai Domnului sunt irositi în acest fel, si ce se câstigă? O biată umbră pe hârtie. Orele care ar fi trebuit să fie devotate rugăciunii sunt ocupate cu propria lor persoană; ceasurile pretioase ale harului sunt astfel irosite.  Satana este multumit când atentia tinerilor este atrasă de orice lucru care le distrage mintea de la Dumnezeu, astfel ca înselătorul să se poată strecura pe furis, iar ei, nepregătiti pentru atacurile lui, să fie prinsi în cursă. Ei nu sunt constienti că marele Artist al cerului ia cunostintă de orice faptă si de orice cuvânt si că purtarea lor si chiar gândurile si intentiile inimii stau în fata Lui, prezentate în amănunt. Orice defect din caracterul lor moral stă descoperit sub privirile insistente ale îngerilor si ei vor avea întregul tablou, integral prezentat în fata lor în toată diformitatea sa, atunci când judecata va fi pronuntată. Toate acele cuvinte desarte, neserioase, sunt scrise în carte. De asemenea, toate vorbele neadevărate, toate faptele menite să însele, ale căror motive au fost ascunse de ochiul omenesc, dar sunt văzute de ochiul atotvăzător al lui Iehova, toate acestea sunt scrise cu litere vii. Orice faptă egoistă este prezentată.  În general, tinerii se comportă ca si când ceasurile pretioase ale timpului de har, în timp ce harul se prelungeste, ar fi o mare sărbătoare, iar ei ar fi în această lume doar pentru distractie, pentru a fi mereu satisfăcuti de un cerc neîntrerupt de senzatii. Satana a făcut eforturi speciale pentru a-i determina să-si găsească fericirea în distractiile lumesti si a se îndreptăti străduindu-se să arate că aceste distractii sunt nevătămătoare, nevinovate si chiar importante pentru sănătate. Unor medici le-a dat impresia că spiritualitatea si consacrarea fată de Dumnezeu sunt în defavoarea sănătătii. Acest lucru este pe placul vrăjmasului sufletelor. Există persoane cu o imaginatie bolnavă, care nu reprezintă corect religia lui Hristos; acestia nu detin religia curată a Bibliei. Unii se tot chinuie pe ei însisi pe parcursul vietii datorită păcatelor lor; tot ceea ce pot vedea nu este decât un Dumnezeu al dreptătii ofensat. Ei nu-L văd pe Domnul Hristos si puterea Lui mântuitoare prin meritele sângelui Său. Unii ca acestia nu au credintă. Din această clasă fac parte în general cei care nu au o minte echilibrată. Prin boala transmisă lor de către părinti si printr-o educatie gresită în copilărie, ei au preluat obiceiuri gresite, care sunt vătămătoare organismului si creierului, făcând ca organele implicate în moralitate să se îmbolnăvească si făcând imposibil ca ei să poată gândi si actiona rational în toate privintele. Ei nu au minti bine echilibrate. Evlavia si neprihănirea nu sunt vătămătoare pentru sănătate, ci sunt sănătate pentru trup si tărie pentru suflet. Petru spune: "Căci cine iubeste viata si vrea să vadă zile bune" să se depărteze de rău si să caute binele, să caute pacea si s-o urmărească; căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniti, si urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Fata Domnului este împotriva celor ce fac răul.""Căci dacă aveti de suferit pentru neprihănire, ferice de voi. N-aveti nici o teamă de ei si nu vă tulburati."(1 Petru 3,10-12.14).  Constienta lucrului bine făcut constituie cel mai bun medicament pentru trupurile si mintile bolnave. Binecuvântarea specială a lui Dumnezeu asupra celui ce o primeste este sănătate si putere. O persoană a cărei minte are liniste si multumire în Domnul se află pe calea spre sănătate. Constienta faptului că ochii Domnului sunt asupra noastră si că El ne ascultă rugăciunile reprezintă cu adevărat o multumire. Faptul că stim că avem un Prieten care nu dă gres niciodată, căruia îi putem încredinta toate secretele sufletului, constituie un privilegiu pe care cuvintele nu îl pot exprima niciodată. Cei ale căror facultăti morale le sunt întunecate de boală nu sunt cei care să reprezinte corect viata crestină sau frumusetile vietii sfinte. Prea adesea, ei se găsesc în focul fanatismului sau în apa indiferentei reci sau a cetii placide. Cuvintele Domnului Hristos sunt de valoare mai mare decât părerile tuturor medicilor din Univers: "Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si neprihănirea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra"(Matei 6,33). Acesta este cel dintâi mare obiectiv - Împărătia cerurilor, neprihănirea lui Hristos. Alte obiective de atins trebuie să fie secundare acestora.  Satana va prezenta calea sfintirii ca fiind grea, în timp ce cărarea plăcerilor lumesti o arată ca fiind presărată cu flori. Ispititorul va prezenta în fata voastră lumea cu plăcerile ei în culori false, amăgitoare. Vanitatea constituie una dintre cele mai puternice trăsături ale firilor noastre destrăbălate si el stie că poate face apel cu succes la aceasta. El vă va lingusi prin agentii săi. Poate vei primi laude care îti vor satisface vanitatea si îti vor alimenta mândria si pretuirea de sine si vei gândi poate că ar fi păcat ca, având astfel de avantaje si puncte de atractie, să iesi din lume, să te desparti de ea si să devii crestin, să-ti uiti tovarăsii si să fii ca si mort, când ei te laudă sau te critică. Satana îti spune că, datorită avantajelor pe care le ai, te vei putea bucura într-o mare măsură de plăcerile lumii. Însă ia seama că plăcerile acestui pământ vor avea un sfârsit si că ceea ce semeni va trebui să si culegi. Sunt oare trăsăturile ce tin de propria persoană, iscusinta sau talentele, prea valoroase pentru a fi consacrate lui Dumnezeu, Creatorul fiintei tale, Acela care veghează asupra ta în fiecare moment? Sunt calitătile tale prea pretioase pentru a fi consacrate lui Dumnezeu?  Tinerii sustin că au nevoie de ceva care să însufletească si să distragă mintea. Am văzut că se poate găsi plăcere în hărnicie, multumire în a duce o viată cu folos. Unii însă sustin că trebuie să aibă ceva care să le intereseze mintea atunci când îsi termină treburile, o ocupatie mintală sau o distractie spre care mintea se poate îndrepta pentru a găsi usurare si împrospătare, în mijlocul grijilor si lucrului istovitor. Speranta crestină este chiar ceea ce avem nevoie. Religia se  va dovedi un mângâietor pentru cel necredincios, o călăuză sigură spre Izvorul adevăratei fericiri. Tinerii trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu si să se devoteze meditatiei si rugăciunii si vor descoperi că timpul lor liber nu ar putea fi folosit mai bine. Prieteni tineri, trebuie să vă luati timp ca să vă dovediti vouă însivă dacă sunteti în dragostea lui Dumnezeu. Fiti stăruitori pentru a fi siguri de chemarea si alegerea voastră. Depinde doar de voi dacă vă veti asigura o viată mai bună.  "Căile ei sunt niste căi plăcute si toate cărările ei sunt niste cărări pasnice"(Proverbe 3,17). Locuinta viitoare a celor neprihăniti si răsplata lor vesnică sunt teme înalte si nobile pe care le pot contempla cei tineri. Zăboviti asupra minunatului plan al mântuirii, asupra marelui sacrificiu făcut de Regele slavei pentru a putea fi înnobilati prin meritele sângelui Său si prin ascultare, în cele din urmă, să fiti ridicati la tronul lui Hristos. Acest subiect ar trebui să angajeze cele mai nobile gânduri ale mintii. A fi adus într-o stare pe placul lui Dumnezeu - ce privilegiu! A avea comuniune cu El - ce ar putea să ne înalte mai mult, să ne rafineze si să ne ridice mai presus de plăcerile frivole ale pământului? A ne bucura de reînnoirea prin har a firilor noastre stricate, a ne tine poftele păcătoase si tendintele animalice în supunere, a merge înainte având o independentă morală nobilă, dobândind victorii zi de zi, ne va da acea pace a constiintei pe care numai lucrul bine înfăptuit o poate da.  Prieteni tineri, am văzut că, având o astfel de ocupatie si divertisment al mintii, puteti fi fericiti. Însă motivul pentru care voi nu aveti astâmpăr este că nu căutati singura sursă de fericire. Voi încercati tot timpul să găsiti în afara lui Hristos acea fericire care nu se poate găsi decât în El. În El nu pot exista sperante spulberate. Rugăciunea, o, cât de mult este neglijat acest pretios privilegiu! Citirea Cuvântului lui Dumnezeu pregăteste mintea pentru rugăciune. Unul dintre cele mai mari motive pentru care sunteti atât de putin dispusi să vă apropiati de Dumnezeu în rugăciune este faptul că nu sunteti pregătiti pentru această lucrare sfântă din cauză că cititi povesti fascinante care au stârnit imaginatia si au trezit patimi nesfinte. Cuvântul lui Dumnezeu devine dezgustător, iar ceasul rugăciunii este uitat. Rugăciunea constituie puterea crestinului. Când e singur, el nu este singur; el simte prezenta Aceluia care a spus: "Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele"(Matei 28,20).  Tinerii au nevoie exact de ceea ce nu au, si anume de religie. Nimic nu o poate înlocui. Religia doar cu numele nu înseamnă nimic. Numele sunt înscrise în cărtile bisericii de pe pământ, dar nu în cartea vietii. Am văzut că nu este nici măcar unul din douăzeci de tineri care să stie din experientă ce este religia. Ei îsi slujesc lor însisi si, cu toate acestea, pretind că sunt slujitori ai lui Hristos; iar dacă vraja care i-a cuprins nu este îndepărtată, îsi vor da seama în curând că vor avea soarta păcătosului. În ce priveste tăgăduirea de sine sau sacrificiul pentru adevăr, ei au găsit o cale mai usoară. În ce priveste plânsul cu lacrimi si strigăte puternice către Dumnezeu pentru harul Său îndurător si putere de la El pentru a se împotrivi ispitirilor lui Satana, ei au socotit că este inutil să fie atât de seriosi si zelosi; ei se pot descurca bine si fără acestea. Domnul Hristos, Regele slavei, se ducea adesea singur în munti si în locuri singuratice pentru a-Si vărsa sufletul în rugăciune înaintea Tatălui Său; însă omul păcătos, care nu are putere, gândeste că poate trăi fără atât de multă rugăciune.  Domnul Hristos este modelul nostru; viata Sa a constituit un exemplu de fapte bune. El a fost un om al durerii si obisnuit cu suferinta. El a plâns pentru Ierusalim pentru că locuitorii lui nu au vrut să fie salvati, acceptând mântuirea pe care le-o oferea El. Ei nu au vrut să vină la El ca să poată avea viată. Comparati-vă viata cu cea a Mântuitorului vostru, care a făcut un sacrificiu atât de mare ca să puteti fi mântuiti. El petrecea adesea toată noaptea, pe pământul umed, în rugăciune agonizantă. Voi căutati doar plăcerea voastră. Ascultati vorbele desarte, usuratice; râsetele, glumele. Imită acestea modelul? Ascultati încă, este mentionat Domnul Isus? Este adevărul subiectul conversatiei? Aduc vorbitorii slavă crucii lui Hristos? Ei vorbesc despre moda aceasta, despre boneta aceea, despre rochia cealaltă, despre ce a zis cutare tânăr sau cutare tânără sau despre distractiile pe care le pun la cale. Ce veselie! Sunt îngerii atrasi spre acel loc si se îndreaptă aproape de ei si în jurul lor spre a abate întunericul pe care Satana îl îngrămădeste asupra si în jurul lor? Oh, nu. Ei se întorc înapoi îndurerati. Văd lacrimi pe fata acestor îngeri. E posibil ca îngerii lui Dumnezeu să poată fi făcuti să plângă? Da, chiar asa!  Lucrurile vesnice au o mică importantă pentru cei tineri. Îngerii lui Dumnezeu sunt înlăcrimati când scriu în registru cuvintele si faptele asa-zisilor crestini. Îngerii zăbovesc împrejurul locuintei de acolo. Tineri sunt adunati în acel loc; se aude sunetul muzicii vocale si instrumentale. Sunt crestini adunati acolo, însă ce se aude? Un cântec, un cântecel usuratic, potrivit pentru sala de dans. Priviti cum îngerii cei sfinti îsi adună lumina tot mai mult din jurul lor, iar întunericul îi împresoară pe cei din acea locuintă. Îngerii părăsesc scena. Tristetea se vede pe fetele lor. Iată, ei plâng. Am văzut acest lucru repetându-se de nenumărate ori în rândurile păzitorilor Sabatului si în special în__. Muzica a ocupat orele care ar fi trebuit să fie devotate rugăciunii. Muzica reprezintă idolul în fata căruia se închină multi dintre cei ce pretind a fi crestini păzitori ai Sabatului. Satana nu are nici o obiectie fată de muzică, dacă el poate face din aceasta un canal prin care să aibă acces la mintile tinerilor. Tot ceea ce distrage mintea de la Dumnezeu si ocupă timpul care ar trebui să fie devotat slujirii Sale se potriveste foarte bine scopului său. El lucrează prin acele mijloace prin care exercită cea mai puternică influentă spre a-i mentine pe multi într-o nesăbuintă plăcută, în timp ce sunt paralizati de puterea lui. Când este folosită spre bine, muzica este o binecuvântare; însă adesea, ea este făcută unul din mijloacele cele mai atractive prin care Satana prinde în cursă sufletele. Când se face abuz de ea, aceasta îi conduce pe cei neconsacrati spre mândrie, vanitate si nebunie. Când i se îngăduie să ia locul devotiunii si rugăciunii, este un blestem teribil. Tinerii se adună să cânte si, desi pretind că sunt crestini, ei îl dezonorează adesea pe Dumnezeu si credinta lor prin cuvintele lor usuratice si prin muzica pe care o aleg. Muzica sacră nu le este pe plac. Am fost îndreptată spre învătăturile clare din Cuvântul lui Dumnezeu, care nu au fost luate în seamă. La judecată, toate aceste cuvinte inspirate îi vor condamna pe aceia care nu le-au acordat atentie.  Apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei "prin porunca lui Dumnezeu Mântuitorul nostru si a Domnului Isus Hristos"(1 Timotei 1,1): "Vreau dar ca bărbatii să se roage în orice loc si să ridice spre cer mâini curate, fără mânie si fără îndoieli. Vreau de asemenea ca femeile să se îmbrace în chip cuviincios, cu rusine si sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase"(1 Timotei 2,8-10).  Petru scrie bisericii: "De aceea, încingeti-vă coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. Ca niste copii ascultători, nu vă lăsati târâti în poftele pe care le aveati altădată, când erati în nestiintă. Ci după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiti si voi sfinti în toată purtarea voastră. Căci este scris: "Fiti sfinti căci Eu sunt sfânt."(1 Petru 1,13-16).  Apostolul Pavel, inspirat, îl îndeamnă pe Tit să dea instructiuni speciale bisericii lui Hristos, "ca să facă în totul cinste învătăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru"(Tit 2,10 u.p.). El spune: "Si ne învată s-o rupem cu păgânătatea si cu poftele lumesti si să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate si evlavie, asteptând fericita noastră nădejde si arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însusi pentru noi ca să ne răscumpere de orice fărădelege si să-Si curătească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune"(Tit 2,12-14).  Petru îndeamnă bisericile: "Fiti treji si vegheati! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneste si caută pe cine să înghită"(1 Petru 5,8).  "Sfârsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti întelepti dar si vegheati în vederea rugăciunii"(1 Petru 4,7). Iarăsi el spune: "Ci sfintiti în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiti totdeauna gata să răspundeti oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândete si teamă, având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos, să rămână de rusine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. Căci este mai bine, dacă asa este voia lui Dumnezeu, să suferiti pentru că faceti binele decât pentru că faceti răul!"(1 Petru 3,15-17)  Sunt tinerii în stare să răspundă, cu blândete si teamă, oricui le cere socoteală de nădejdea lor? Am văzut că tinerii nu înteleg care ar trebui să fie pozitia noastră. În fata lor sunt scene teribile, un timp de încercare care va pune la probă valoarea caracterului. Cei în care locuieste adevărul vor avea atunci un caracter format, dezvoltat. Cei care au evitat crucea, au neglijat cuvântul vietii si s-au închinat eului vor fi găsiti necorespunzători. Ei sunt prinsi în cursa lui Satana si vor afla prea târziu că au făcut o greseală teribilă. Plăcerile pe care le-au căutat se vor dovedi a fi amare în cele din urmă. Îngerul a spus: "Sacrificati totul pentru Dumnezeu. Eul trebuie să moară. Dorintele firesti si înclinatiile inimii nerenăscute trebuie să fie supuse." Nu neglija Biblia; cuvintele inspirate îti vorbesc tie; nu trece cu usurintă pe lângă ele. Cu fiecare cuvânt te vei întâlni ca să dai socoteală pentru ce fel de lucrare ai făcut, modelându-ti viata după învătăturile sfinte din Cuvântul lui Dumnezeu. Sfintirea inimii si a vietii sunt necesare. Toti cei care au luat Numele lui Hristos si s-au înscris în serviciul Său trebuie să fie buni soldati ai crucii. Ei trebuie să arate că sunt morti fată de lume si că viata lor este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.  Pavel le scrie fratilor săi coloseni cele ce urmează: "Dacă deci ati înviat împreună cu Hristos, să umblati după lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Gânditi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ati murit si viata voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viata voastră, atunci vă veti arăta si voi împreună cu El în slavă"(Coloseni 3,1-4). "Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcati-vă cu dragostea, care este legătura desăvârsirii. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca să alcătuiti un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, si fiti recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belsug în voi în toată întelepciunea. Învătati-vă si sfătuiti-vă unii pe altii cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovnicesti, cântând lui Dumnezeu cu multumire în inima voastră. Si orice faceti, cu cuvântul sau cu fapta, să faceti totul în Numele Domnului Isus, si, multumiti, prin El, lui Dumnezeu Tatăl."(Coloseni 3,14-17).  Efesenilor, el le scrie: "Luati seama deci să umblati cu băgare de seamă, nu ca niste neîntelepti, ci ca niste întelepti. Răscumpărati vremea, căci zilele sunt rele. De aceea, nu fiti nepriceputi, ci întelegeti care este voia Domnului. Nu vă îmbătati de vin. Aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiti plini de Duh. Vorbiti între voi cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovnicesti si cântati si aduceti din toată inima laudă Domnului. Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos."(Efeseni 5,15-20).  Dumnezeu este slăvit prin cântări de laudă dintr-o inimă curată, plină de dragoste si devotament fată de El. Când se adună la un loc credinciosii adevărati, discutiile lor nu vor fi despre nedesăvârsirile altora si ei nu vor avea plăcere să murmure sau să se plângă; iubirea, dragostea, legătura desăvârsirii este cea care îi va lega. Iubirea fată de Dumnezeu si fată de aproapele se revarsă în mod natural prin cuvinte pline de afectiune, împreună simtire si pretuire pentru fratii lor. Pacea lui Dumnezeu domneste în ini-mile lor; vorbele lor nu sunt desarte, vorbe goale, usuratice, ci o mângâiere si o îmbărbătare pentru cei ce le ascultă. Dacă vor asculta de sfaturile date lor de Domnul Hristos si de apostolii inspirati, crestinii ei se vor împodobi cu religia Bibliei si se vor scăpa singuri de multe încercări si de multă tulburare, pe care ei le pun pe seama necazurilor ce vin ca urmare a faptului că ei cred adevărul care nu este popular. Aceasta este o greseală tristă. Foarte multe necazuri au fost create de ei însisi pentru că s-au depărtat de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei cedează în fata lumii, se asează în câmpul de luptă al dusmanului si ispitesc pe diavolul ca să-i ispitească pe ei. Aceia care se conformează strict îndemnurilor si sfaturilor din Cuvântul lui Dumnezeu, căutând, cu rugăciune, să cunoască si să facă voia Lui cea sfântă, nici nu bagă în seamă necazurile mărunte pe care le au zi de zi. Multumirea pe care o simt ei si pacea lui Dumnezeu care domneste în ei îi determină ca inima lor să înalte melodii către Domnul, iar prin cuvintele pe care le rostesc, ei vorbesc despre iubirea si recunostinta pe care o datorează Mântuitorului lor, care i-a iubit atât de mult, încât a murit pentru ca ei să poată avea viată. Nici unul din cei în a căror inimă domneste Mântuitorul nu Îl va dezonora în fata altora prin acorduri ale unor instrumente muzicale care îndepărtează mintea de la Dumnezeu si de la cele ceresti spre lucruri usuratice si nesăbuite.  Celor tineri li se cere ca, prin tot ceea ce fac, prin cuvânt sau faptă, să facă totul în Numele Domnului Isus, aducând multumiri lui Dumnezeu Tatăl prin El. Am văzut că doar putini dintre crestini înteleg ce înseamnă să fii crestin, ce înseamnă să fii asemenea lui Hristos. Va trebui ca ei să învete adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu înainte de a-si putea conforma vietile după model. Nu există nici măcar un tânăr din douăzeci care să fi experimentat în propria sa viată acea despărtire de lume pe care Domnul o cere de la toti cei care doresc să devină membri ai familiei Sale, copii ai Regelui ceresc. "De aceea, iesiti din mijlocul lor si despărtiti-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeti de ce este necurat si vă voi primi. Eu vă voi fi Tată si voi Îmi veti fi fii si fiice, zice Domnul Cel Atotputernic"(2 Cor.6,17-18).  Ce făgăduintă este făcută aici cu conditia ascultării! Ca să te hotărăsti să asculti de adevărurile mărete ale Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie să te desparti de prieteni si rude? Ai curaj, Dumnezeu S-a îngrijit de tine, bratele Lui sunt deschise spre a te primi. Iesi din mijlocul lor si desparte-te de ei, nu te atinge de ce este necurat si El te va primi. El îti promite că îti va fi Tată. Oh, ce legătură este aceasta! Mai înaltă si mai sfântă decât orice legătură pământească. Dacă trebuie să faceti un sacrificiu, dacă trebuie să lăsati tată, mamă, surori, frati, sotie si copii de dragul lui Hristos, nu veti rămâne fără prieteni.  Dumnezeu vă adoptă în familia Sa; voi deveniti membri ai familiei regale, fii si fiice ai Împăratului care domneste în cerurile cerurilor. Vă puteti dori o pozitie mai înaltă decât cea promisă aici? Nu este destul acest lucru? Îngerul a spus: "Ce ar putea face Dumnezeu mai mult pentru fiii oamenilor decât ceea ce a făcut deja? Dacă o astfel de iubire, dacă astfel de făgăduinte mărete nu sunt apreciate, ce ar putea inventa El, mai măret, mai bogat si mai nobil? Tot ce poate face Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor a fost făcut deja; si cu toate acestea, inimile fiilor oamenilor s-au împietrit. Multimea de binecuvântări cu care Dumnezeu i-a înconjurat sunt socotite de ei ca lucruri obisnuite si uită de Binefăcătorul lor plin de har." Am văzut că Satana este un dusman vigilent, iar scopul său este de a-i conduce pe tineri pe o cale cu totul contrară celei pe care o aprobă Dumnezeu. El stie că nu există nici o altă clasă care să poată face atât de mult bine ca tinerii si tinerele consacrati lui Dumnezeu. Tinerii, dacă fac ceea ce este bine, pot avea o influentă puternică. Predicatorii sau laicii înaintati în vârstă nu pot avea nici pe jumătate influenta pe care o au tinerii consacrati lui Dumnezeu asupra celorlalti tineri. Ei ar trebui să simtă că au asupra lor responsabilitatea de a-si salva semenii, chiar dacă aceasta se face cu sacrificiul plăcerilor si dorintelor lor firesti. Timpul si chiar mijloacele, dacă este nevoie, trebuie să fie consacrate lui Dumnezeu. Toti cei care pretind că sunt credinciosi trebuie să simtă pericolul celor ce sunt fără Hristos. Curând, timpul lor de probă se va încheia. Aceia care ar fi putut exercita o influentă în vederea mântuirii semenilor lor, dacă ar fi ascultat de sfatul lui Dumnezeu, dar nu si-au făcut această datorie fiind egoisti, indolenti sau pentru că s-au rusinat de crucea lui Hristos, nu numai că îsi vor pierde sufletele, dar vor avea asupra vesmintelor lor sângele bietilor păcătosi. Va trebui să dea socoteală pentru binele pe care ar fi putut să-l facă dacă s-ar fi consacrat lui Dumnezeu, însă nu au făcut acest lucru datorită necredinciosiei lor. Aceia care au gustat cu adevărat bucuriile iubirii mântuitoare nu vor avea odihnă, nu vor putea avea odihnă până când celor din preajma lor nu li se va aduce la cunostintă planul mântuirii. Tinerii ar trebui să se întrebe: "Doamne, ce vrei să fac? Cum as putea onora si proslăvi Numele Tău pe pământ?" Pretutindeni în jurul nostru pier suflete. Astfel stând lucrurile, ce fac tinerii pentru a câstiga suflete pentru Hristos? Cei care merg la scoală ar putea fi martori pentru Mântuitorul; însă cine rosteste Numele lui Hristos? Cine pledează cu toată seriozitatea pe lângă colegi, pentru a-si lăsa căile păcătoase si a alege calea sfântă?   Am văzut că aceasta este calea pe care ar trebui să meargă cei tineri; însă ei nu fac acest lucru; este mai plăcut pentru simturile lor să se unească cu cel păcătos în sport si plăceri. Cei tineri au o sferă largă de utilitate, însă ei nu o văd. Oh, fie ca ei să-si pună la lucru puterile mintii, căutând căi de a se apropia de păcătosii care pier, făcându-le cunoscută calea neprihănirii si, prin rugăciuni si cereri, să câstige măcar un suflet pentru Hristos!  Ce întreprindere nobilă! Un suflet care să-L laude pe Dumnezeu de-a lungul vesniciei! Un suflet care să se bucure de fericire si viata vesnică! O nestemată în coroana lor, care să strălucească precum o stea în veci de veci! Însă este posibil ca mai mult de un suflet să fie întors din rătăcire la adevăr, de la păcat la neprihănire. Domnul spune prin profet: "Cei ce vor învăta pe multi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac si în veci de veci"(Daniel 12,3). Cei care se înrolează împreună cu Hristos si îngerii în lucrarea de mântuire a sufletelor care pier vor fi mult răsplătiti în Împărătia cerurilor.   Am văzut că multe suflete ar putea fi salvate dacă tinerii ar sta acolo unde ar trebui, devotati fată de Dumnezeu si adevăr; însă, de regulă, ei necesită multă preocupare, căci, dacă nu, devin precum lumea. Ei sunt o sursă continuă de neliniste si dureri de inimă. Pe seama lor curg multe lacrimi si pentru ei părintii înaltă rugăciuni fierbinti. Cu toate acestea, ei merg înainte, nepăsători de durerea pe care o produc. Ei sădesc spini în pieptul acelora care sunt gata să moară pentru a-i salva si a deveni ceea ce Dumnezeu doreste ca ei să devină prin meritele sângelui lui Hristos.  Tinerii îsi pun la lucru toată iscusinta pentru a face cutare sau cutare operă de artă, însă nu simt că Dumnezeu le cere să-si folosească talentele pentru un scop mai bun, acela de a-si îndeplini datoria si de a căuta să salveze suflete pentru care a murit Hristos. Un suflet astfel salvat are o valoare mai mare decât multe lumi. Aurul si comorile pământesti nu suportă comparatie cu mântuirea cel putin a unui suflet.  Tineri si tinere, am văzut că Dumnezeu are o lucrare pentru voi; luati-vă crucea si urmati-L pe Domnul Hristos, dacă nu, nu sunteti vrednici de El. În timp ce rămâneti într-o indiferentă nepăsătoare, cum puteti sti care este voia lui Dumnezeu cu privire la voi si cum vă asteptati să fiti mântuiti, dacă nu faceti voia Domnului ca niste slujitori credinciosi? Cei care au viata vesnică vor fi făcut totul bine. Regele slavei va ridica înspre ei mâna dreaptă si le va spune: "Bine, robi buni si credinciosi" Cum puteti spune câte suflete ati fi putut salva din ruină dacă, în loc de a vă fi făcut plăcerile, ati fi căutat să vedeti ce lucrare ati fi putut face în via Stăpânului? Pentru câte suflete au fost spre mântuire aceste întâlniri pentru discutii si muzică? Dacă nu puteti arăta spre cel putin un suflet care a fost salvat, atunci întoarceti-vă, schimbati-vă calea. Începeti să vă rugati pentru suflete; apropiati-vă de Hristos, de coasta Sa sângerândă. Fie ca un spirit blând si smerit să vă împodobească vietile, iar cererile voastre arzătoare, fierbinti, unite, să se înalte către El pentru întelepciune, ca să puteti avea succes în salvarea nu numai a sufletului vostru, dar si al altora. Rugati-vă mai mult decât cântati. Nu doriti să aveti mai multă nevoie de rugăciune decât de cântec? Tineri si tinere, Dumnezeu vă cere să lucrati, să lucrati pentru El. Faceti o schimbare totală în viata voastră. Voi puteti face o lucrare pe care cei care lucrează cu cuvântul si cu învătătura nu o pot face. Voi puteti ajunge la o clasă la care pastorul nu poate ajunge.

 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA