| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 11
În viziunea care mi-a fost dată la Rochester, New York, la data de 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că avem în fată o lucrare foarte solemnă. Noi nu ne dăm seama de importanta si măretia acesteia. Observând indiferenta evidentă pretutindeni, am fost alarmată atât pentru pastori, cât si pentru membri. Se pare că lucrarea adevărului prezent este afectată de o paralizie. Se pare că lucrarea lui Dumnezeu stă pe loc. Pastorii si poporul nu sunt pregătiti pentru timpul în care trăiesc si aproape toti cei care sustin a crede adevărul prezent sunt nepregătiti pentru a întelege lucrarea de pregătire necesară acestui timp. În starea lor prezentă, cu ambitii lumesti, lipsă de consacrare fată de Dumnezeu si preocuparea pentru sine, ei sunt cu totul nepregătiti pentru a primi ploaia târzie si de a face tot ce le stă în putintă pentru a se împotriva mâniei lui Satana care, prin inventiile lui, îi poate face să se lepede de credintă, încântându-i cu cine stie ce amăgire. Ei gândesc că stau foarte bine când, de fapt, stau foarte rău. Pastorii si poporul trebuie să înainteze mai mult în lucrarea de reformă. Ei trebuie să înceapă fără întârziere să-si îndrepte obiceiurile în ce priveste felul cum mănâncă, beau, se îmbracă si lucrează. Am văzut că destul de multi pastori nu s-au trezit în ceea ce priveste acest subiect important. Ei nu sunt cu totii acolo unde ar trebui să fie. Urmarea este că unii nu pot arăta decât putine roade ale lucrării lor. Pastorii trebuie să fie exemple pentru turma lui Dumnezeu. Însă ei nu sunt scutiti de ispitirile lui Satana. Tocmai ei sunt aceia pe care el caută să-i prindă în cursă. Dacă reuseste să amăgească un pastor să se simtă în sigurantă în cele firesti si, în acest fel, să-i distragă mintea de la lucrare sau să-l însele în privinta stării lui proprii în fata lui Dumnezeu, Satana a realizat foarte mult. Am văzut că lucrarea lui Dumnezeu nu progresează asa cum ar trebui si asa cum ar putea. Pastorii trebuie să înceapă să lucreze cu energie, devotament si stăruintă hotărâtă - ceea ce are nevoie această lucrare. Ei au de luptat cu un adversar vigilent, ale cărui iscusintă si stăruintă sunt neobosite. Efortul slab al pastorilor si poporului nu suportă nici o comparatie cu cel al adversarului lor, diavolul. Într-o parte, sunt pastorii care luptă pentru bine si au de partea lor ajutorul lui Dumnezeu si al sfintilor îngeri. Ei trebuie să fie puternici, viteji si cu totul devotati pentru cauza în care s-au înrolat, fără să aibă vreun interes lăturalnic. Ei nu trebuie să fie încurcati de lucrurile acestei vieti, pentru a putea fi pe plac Aceluia care i-a ales să fie ostasii Lui. De cealaltă parte, se află Satana si îngerii lui, cu toti agentii lui de pe pământ, care fac orice efort cu putintă si folosesc orice fel de amăgire pentru a strecura erori, a instiga la rău si pentru a-si camufla hidosenia si urâtenia printr-o mască plăcută. Satana îmbracă egoismul, fătărnicia si orice alt fel de înselăciune cu un vesmânt de aparentă neprihănire si adevăr si triumfă când are succes chiar cu pastorii si membrii care sustin că îi cunosc vicleniile. Cu cât stau mai departe de Hristos, marele Conducător, cu atât ei vor fi mai putin asemenea Lui în caracter si cu atât se vor asemăna mai mult, în ceea ce priveste viata si caracterul slujitorilor, cu marele lor adversar si cu atât mai sigur va fi acesta de ei în cele din urmă. În timp ce sustin că sunt slujitori ai lui Hristos, ei sunt slujitori ai păcatului. Unii pastori îsi concentrează prea mult mintea la salariul pe care îl primesc. Ei lucrează pentru salariu si pierd din vedere sfintenia si însemnătatea lucrării. Unii devin lenesi si neglijenti în lucrul lor; ei fac pasi, dar sunt slabi, si eforturile lor nu au succes. Inimile lor nu sunt la lucru. Teoria adevărului este clară. Multi dintre ei nu au cercetat adevărul prin studiu profund si rugăciune stăruitoare si nu cunosc nimic din ceea ce înseamnă pretul si valoarea acestuia, în împrejurări în care trebuie să-si sustină pozitia în fata opozitiei vrăjmasilor acestuia. Ei nu cred că este necesar să aibă un spirit de totală consacrare pentru lucrare. Interesele lor sunt împărtite între ei însisi si lucrare. Am văzut că, înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să poată face vreun progres, pastorii trebuie să fie convertiti. Când se vor converti, ei vor fi mai putin preocupati de salarii si vor acorda mai mult interes lucrării celei sfinte, importante si solemne pe care au acceptat-o din mâna lui Dumnezeu si pe care El le pretinde să o aducă la îndeplinire cu credinciosie si bine, ca unii care Îi vor da Lui o socoteală strictă. Îngerii raportori înregistrează faptele lor în fiecare zi, cu credinciosie. Toate faptele lor, si chiar intentiile si scopurile inimii stau descoperite cu credinciosie. Nimic nu este ascuns de ochiul atotvăzător al Aceluia cu care avem a face. Aceia care si-au pus toate energiile în slujba cauzei lui Dumnezeu, care au îndrăznit să pornească si au investit ceva, vor simti că lucrarea lui Dumnezeu este o parte din ei însisi si nu vor lucra doar pentru salariu. Ei nu vor fi slujitori doar de formă, care caută să-si facă pe plac lor însisi, ci se vor consacra împreună cu toate interesele lor în această lucrare solemnă. Unii sunt în pericol, în lucrarea publică din cadrul comunitătilor, de a face greseli pentru că nu lucrează minutios. Pentru binele lor si pentru interesul cauzei, ei ar trebui să se cerceteze îndeaproape, să-si încerce motivele si să se asigure că nu sunt egoisti. Ei trebuie să vegheze ca nu cumva, în timp ce predică adevăruri directe altora, să nu gresească netrăind după aceeasi regulă si îngăduindu-i lui Satana să înlocuiască cercetarea adâncă a inimii cu altceva. Ei trebuie să fie cinstiti cu ei însisi si cu lucrarea lui Dumnezeu, ca să nu ajungă să lucreze pentru salariu si să piardă din vedere caracterul înalt si important al lucrării. Ei nu trebuie să lase eul să domnească în locul lui Isus si să fie atenti să nu le spună păcătosilor din Sion: "Stati bine", când, de fapt, Dumnezeu a pronuntat un blestem asupra lor. Pastorii ar trebui să se trezească la acel fel de viată, zel si devotament de care au fost aproape străini o bună bucată de vreme, pentru că nu au umblat cu Dumnezeu. În multe locuri, cauza lui Dumnezeu nu face progrese. Este nevoie de lucrare cu sufletele. Oamenii sunt coplesiti de îmbuibarea cu mâncare si băutură si de grijile acestei vieti. Ei se fac tot mai mult părtasi unui spirit de întreprinderi lumesti, vremelnice. Sunt ambitiosi după câstig. Spiritualitatea si devotiunea sunt rare. Spiritul care predomină este acela de a lucra, de a acumula si de a adăuga la ceea ce au deja. "Care va fi sfârsitul acestor lucruri?" a constituit povara întrebării mele. Întâlnirile din cadrul Conferintelor nu au realizat bunuri de durată. Cei care participă la adunări aduc cu ei un spirit de afaceri. Pastorii si membrii îsi aduc frecvent marfa la aceste adunări mari si astfel adevărurile rostite de la amvon nu fac impresie asupra inimii. Sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, nu-si poate face lucrarea sa vitală; cade blând asupra ascultătorilor. Cuvântul cel înalt al lui Dumnezeu este amestecat prea mult cu lucrurile obisnuite ale vietii. Pastorii trebuie să fie convertiti înainte de a putea întări pe fratii lor. Ei nu trebuie să se predice pe ei însisi, ci pe Hristos si neprihănirea Sa. Este nevoie de reformă în popor, însă aceasta trebuie să-si înceapă lucrarea curătitoare mai întâi în rândul pastorilor. Ei sunt străjeri pe zidurile Sionului pentru a da tonul de avertizare pentru cei nepăsători si indiferenti si, de asemenea, pentru a zugrăvi soarta fariseului din Sion. Mie mi s-a părut că unii pastori au uitat că Satana este încă viu si tot asa de perseverent, stăruitor si iscusit cum a fost întotdeauna; de aceea el caută încă să ispitească sufletele de pe cărarea neprihănirii. O parte importantă a lucrării pastorului este aceea de a prezenta cu credinciosie poporului reforma sanitară, asa cum este ea legată de întreita solie îngerească, fiind o parte integrantă a acesteia. Trebuie să o adopte ei însisi negresit si să o vestească tuturor acelora care sustin a crede adevărul. Pastorii nu trebuie să aibă alte interese decât cele legate de marea lucrare de a conduce sufletele la adevăr. Pentru aceasta, este nevoie de toate puterile lor. Ei nu trebuie să se angajeze în afaceri, negot sau orice altă lucrare în afara acestei mari lucrări. Solemna însărcinare dată lui Timotei stă cu tot atâta greutate si asupra lor, implicând cele mai solemne obligatii si cele mai înfricosătoare responsabilităti: "Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu si înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii si mortii, si pentru arătarea si Împărătia Sa: propovăduieste Cuvântul, stăruieste asupra lui la timp si ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândetea si învătătura.""Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferintele, fă lucrul unui evanghelist si împlineste-ti bine slujba"(2 Timotei 4,1.2.5). Obiceiurile gresite de viată pe care le avem ne-au slăbit puterile mintale si fizice, însă toată puterea pe care o putem dobândi printr-o vietuire corespunzătoare si printr-o grijă atentă fată de viată si sănătate ar trebui să ne consacre fără rezervă în lucrarea pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o. Noi nu ne putem permite să folosim cele câteva puteri pipernicite, mutilate, pe care le avem pentru a sluji la mese sau să amestecăm negustoria cu lucrarea pe care ne-a încredintat-o Dumnezeu. Acum este nevoie de orice putere mintală si corporală. Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de acest lucru si nu ne putem implica în nici o altă activitate, în afară de această măreată lucrare, fără a ne lipsi mintea si trupul de timp si putere, slăbindu-ne în acelasi timp vigoarea si forta pentru cauza lui Dumnezeu. Pastorii care fac acest lucru nu vor avea acel timp necesar pentru meditatie si rugăciune si acea tărie si limpezime a mintii pe care trebuie să o aibă pentru a întelege cazurile acelora care au nevoie de ajutor si de a fi pregătiti să lucreze "la timp si ne la timp". Un cuvânt rostit la vreme potrivită poate salva un suflet sărman, doborât de îndoială, greseli si care se clatină. Pavel îl îndemna pe Timotei: "Pune-ti pe inimă aceste lucruri, îndeletniceste-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toti"(1 Timotei 4,15). În însărcinarea pe care le-a dat-o Isus ucenicilor Săi, El le-a spus: "Adevărat vă spun că orice veti lega pe pământ va fi legat în cer; si orice veti dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer"(Matei 18,18). Dacă aceasta este lucrarea plină de răspundere înfricosătoare a pastorilor lui Dumnezeu, cât de important este atunci ca ei să i se consacre cu totul si să vegheze asupra sufletelor, ca unii care vor da socoteală pentru aceasta. Trebuie oare să se strecoare aici vreun interes lăturalnic sau egoist, care să abată inima de la lucrare? Unii pastori zăbovesc prea mult pe la casele lor, iar în Sabat aleargă si apoi se întorc si îsi epuizează energiile în treburile fermei sau ale gospodăriei. Ei lucrează pentru ei însisi în timpul săptămânii, iar restul de energii istovite le folosesc lucrând pentru Domnul. Însă El nu acceptă asemenea eforturi slabe. Ei nu îsi crută eforturile mintale si fizice. Cele mai bune eforturi ale lor sunt slabe. Însă după ce s-au ocupat si s-au încurcat în toate zilele de lucru ale săptămânii cu grijile si îngrijorările acestei vieti, ei sunt cu totul neînstare pentru lucrarea cea înaltă, sfântă, importantă a lui Dumnezeu. Destinul sufletelor depinde de calea pe care apucă si de hotărârile pe care le iau. Cât de important este atunci ca ei să fie cumpătati în toate lucrurile, nu doar în mâncare, ci si în muncă, astfel ca tăria lor să fie neabătută si cu totul consacrată chemării lor celei sfinte. Unii care sustin că ei cred în adevărul prezent au făcut o mare greseală: au introdus negustoria în cursul unor serii de adunări, iar prin afacerile lor, au distras mintile oamenilor de la scopul întrunirilor. Dacă ar fi acum pe pământ, Domnul Hristos i-ar izgoni pe acesti vânzători si traficanti, fie că sunt pastori, fie că sunt membri, cu un bici din curele subtiri, ca atunci când a intrat în Templul din vechime si "a dat afară pe toti cei ce vindeau si cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani si scaunele celor ce vindeau porumbei si le-a zis: 'Este scris: Casa Mea se va chema o Casă de rugăciune. Dar voi ati făcut din ea o pesteră de tâlhari'."(Matei 21, 12.13). Acesti traficanti poate că s-au scuzat că articolele pe care le aveau de vânzare erau pentru jertfe. Însă tinta lor era de a obtine câstig, de a obtine bani, de a acumula. Mi-a fost arătat că, dacă facultătile morale si intelectuale nu ar fi fost întunecate prin obiceiuri rele de vietuire, pastorii si membrii ar fi putut discerne mai repede rezultatele rele ale amestecării lucrurilor sfinte cu cele obisnuite. Pastorii care au stat la amvon si au tinut o cuvântare dintre cele mai solemne, iar apoi s-au ocupat de negustorie, făcând pe vânzătorii chiar în Casa lui Dumnezeu, au distras mintile ascultătorilor de la impresiile primite si au distrus roada lucrului lor. Dacă simturile nu le-ar fi fost tocite, ei ar fi avut discernământul să stie că au coborât lucrurile sfinte la acelasi nivel cu cele comune. Sarcina de a vinde publicatiile noastre nu trebuie să stea asupra pastorilor care lucrează cu cuvântul si învătătura. Timpul si tăria lor trebuie păstrate pentru ca să fie folosite cu totul în seriile de întruniri. Ei nu trebuie să-si folosească timpul si puterea pentru a vinde cărtile noastre, când acestea pot fi foarte bine aduse înaintea publicului de către aceia care nu au asupra lor sarcina predicării Cuvântului. Atunci când se pătrunde în câmpuri noi, s-ar putea să fie necesar ca pastorul să ia publicatii cu el, pe care să le ofere spre vânzare oamenilor, si s-ar putea să fie necesar în alte împrejurări să facă tranzactii de afaceri în vederea publicatiilor. Însă o asemenea lucrare trebuie evitată ori de câte ori poate fi făcută de altcineva. Pastorii au tot ceea ce le trebuie pentru a propovădui cuvântul si, după ce au rostit solemnul adevăr în fata poporului, ei trebuie să aibă o demnitate umilă ca predicatori ai măretului adevăr si ca reprezentanti ai adevărului prezentat poporului. După ce au depus efort, ei au nevoie de odihnă. Chiar vânzarea de cărti referitoare la adevărul prezent reprezintă o grijă, o povară pentru minte si o oboseală pentru corp. Dacă există din aceia care au forte de rezervă si care pot fi împovărati fără să li se facă rău, există o lucrare importantă pentru ei, si aceasta doar a început atunci când au rostit adevărul în fata poporului. Apoi vine predicarea exemplară, grija atentă, preocuparea de a face bine altora, discutiile, vizitele si conversatia la gura sobei din casă în casă, încercarea de a întelege starea mintii si starea spirituală a celor care au ascultat cuvântarea rostită de buzele lor; îndemnând pe unul, sfătuind, mustrând pe altul, mângâind pe cei în necaz, în suferinte, si pe cei deznădăjduiti. În măsura în care este posibil, mintea nu trebuie să fie obosită pentru ca ei să poată fi oameni eficienti, care să lucreze "la timp si ne la timp". Ei trebuie să asculte de sfatul dat de Pavel lui Timotei: "Pune-ti pe inimă aceste lucruri, îndeletniceste-te în totul cu ele"(1 Timotei 4,15). Unii socotesc că răspunderea pe care o au este foarte usoară. Ei simt că, după ce părăsesc amvonul, lucrarea lor s-a terminat. Este o datorie si aceea de a face vizite, de a discuta; iar oamenii într-adevăr dornici de tot binele care este pentru ei si care doresc să audă si să asculte pentru a putea vedea clar toate lucrurile nu sunt multumiti si satisfăcuti. Pastorii se scuză pentru că sunt obositi si totusi unii dintre ei îsi istovesc puterile si îsi risipesc timpul într-o muncă pe care altii ar putea-o face tot asa de bine ca si ei. Ei trebuie să-si păstreze puterea morală si fizică pentru ca, în calitate de lucrători credinciosi ai lui Dumnezeu, să poată dovedi destoinicia lucrării lor. În fiecare loc important trebuie să existe un spatiu de depozitare pentru publicatii. Iar cineva care apreciază cu adevărat adevărul să se preocupe să pună aceste cărti în mâinile celor care le vor citi. Secerisul este mare, dar lucrătorii sunt putini si cei câtiva lucrători cu experientă pe care îi avem acum în câmp au tot ceea ce le este necesar pentru a lucra cu cuvântul si învătătura. Se vor ridica bărbati care vor avea pretentia că Dumnezeu a pus asupra lor sarcina de a propovădui adevărul. Toti cei de felul acesta trebuie încercati, pusi la probă. Ei nu trebuie scutiti de toate grijile sau să fie pusi în pozitii de răspundere de îndată; ci trebuie să fie încurajati dacă merită să fie încurajati, să dea dovadă cu totul de destoinicia lor. Nu ar fi cel mai bine ca oameni de felul acesta să se amestece în lucrul altora, ci mai întâi ei să fie lăsati să lucreze împreună cu cineva cu experientă si întelepciune, care va vedea în curând dacă ei pot exercita o influentă spre mântuire. Predicatorii tineri care nu au simtit niciodată oboseala lucrului si nici cum li se istovesc puterile mintale si fizice nu trebuie încurajati să spere la un suport pe lângă munca fizică pe care o efectuează ei, căci acest lucru le va face rău si va constitui o momeală să angajezi în lucrare bărbati care nu pot contribui cu nimic la povara lucrării sau a responsabilitătii ce zace asupra pastorilor alesi de Dumnezeu. Unii ca acestia vor avea pretentia că stiu să-i învete pe altii, când ei însisi de-abia au învătat primele principii. Multi dintre cei ce sustin că sunt de partea adevărului nu sunt sfintiti de acesta si nu sunt înzestrati cu întelepciune. Poporul lui Dumnezeu, în general vorbind, are o minte lumească si s-a îndepărtat de simplitatea Evangheliei. Aceasta este cauza pentru marea lor lipsă de discernământ spiritual în felul lor de a proceda cu pastorii. Dacă un pastor predică vorbind liber, unii îl vor lăuda în fată. În loc să zăbovească asupra adevărurilor pe care pastorul le-a rostit, dovedind astfel că nu sunt niste ascultători uituci, ci niste împlinitori cu fapta, ei îl înaltă pe acesta, referindu-se la ceea ce a făcut el. Ei insistă asupra virtutilor bietei unelte, însă Îl uită pe Domnul Hristos, Cel care S-a folosit de acel instrument omenesc. De la căderea lui Satana, care a fost odinioară un înger înăltat în slavă, pastorii au decăzut mereu datorită înăltării lor. Păzitorii neîntelepti ai Sabatului au făcut mult pe plac diavolului, lăudându-si pastorii. Au fost ei oare constienti că astfel îl ajutau pe Satana în lucrarea lui? Ar fi intrat în panică dacă si-ar fi dat seama de ceea ce au făcut. Ei au fost orbiti, nu au stat în sfatul lui Dumnezeu. Îmi ridic glasul în semn de avertizare împotriva lăudării si lingusirii pastorilor. Am văzut răul, răul înfricosător din acest lucru. Niciodată, niciodată să nu rostiti vreun cuvânt de laudă a pastorilor în fata lor. Înăltati-L pe Dumnezeu. Respectati întotdeauna pe pastorul credincios, fiti constienti de poverile lui si usurati-le dacă puteti; însă nu îl lingusiti, pentru că Satana este cel care stă în turnul lui de veghe pentru a face el însusi o astfel de lucrare. Pastorii nu trebuie să folosească lingusirea sau să înalte fiinta omenească. A existat întotdeauna si este încă marea primejdie de a gresi în acest punct, de a nu face diferentierea între ceea ce este sănătos si greseala de a-i lingusi prin atentii speciale, dacă nu chiar prin cuvinte. Există pericolul de a "admira persoana" de dragul câstigului, însă, făcând astfel, se pun în primejdie interesele vesnice. Pastorul poate să ajungă favoritul special al vreunui om bogat si acesta poate fi foarte mărinimos cu el; acest lucru îl satisface pe pastor, care la rândul lui răsplăteste cu laude bunăvointa dătătorului său. Numele acestuia ajunge să fie înăltat, poate chiar să apară tipărit în publicatii, desi este posibil ca dătătorul să nu fie deloc vrednic de încrederea care i se acordă. Mărinimia acestuia nu provine din principiul adânc, viu, de a face bine cu mijloacele pe care le are, de a contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu pe care el o apreciază, ci din motive egoiste, din dorinta de a fi socotit generos. S-ar putea ca el să fi dat dintr-un impuls si generozitatea sa să nu izvorască dintr-un principiu adânc. Poate că a fost miscat, ascultând adevărul senzational, si pentru moment si-a deschis portofelul; totusi, în ultimă instantă, generozitatea sa nu are un motiv profund. El dă din când în când; portofelul lui se deschide spasmodic si se închide la fel. Nu merită să fie condamnat pentru că este în adevăratul sens al cuvântului un om stăpânit de imbolduri, si dacă nu se converteste pe deplin, atât el, cât si portofelul lui, vor auzi denuntul dispretuitor: "Ascultati acum, voi, bogatilor! Plângeti si tânguiti-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogătiile voastre au putrezit si hainele voastre sunt roase de molii"(Iacov 5,1.2). Unii ca acestia se vor trezi în cele din urmă că singuri s-au înselat amarnic. Aceia care le-au lăudat generozitatea spasmodică l-au ajutat pe Satana să-i însele si să-i facă să creadă că sunt foarte mărinimosi, gata de sacrificiu, când, de fapt, ei nu cunosc cele dintâi principii ale generozitătii si sacrificiului de sine. Unii oameni vor să dea de înteles că ei nu consideră că lucrurile acestei lumi au prea mare valoare, ci pretuiesc adevărul si înaintarea lui mai mult decât orice câstig lumesc. Multi se vor trezi în cele din urmă descoperind că au fost înselati. Se poate ca acestia să fi apreciat cândva adevărul, iar bogătiile pământesti să li se fi părut fără valoare în comparatie cu acesta; însă, după un timp, pe măsură ce bogătiile lor pământesti s-au mărit, ei au dovedit mai putin devotament pentru adevăr. Desi au suficient pentru un trai confortabil, totusi toate faptele lor arată că ei nu sunt nicidecum satisfăcuti. Faptele pe care le fac stau ca mărturie că au inimile legate de comorile lor pământesti. Câstig, câstig este cuvântul lor de ordine, lozinca lor. În vederea acestui scop, toată familia participă la lucru. De-abia îsi iau ceva timp pentru devotiune si rugăciune. Ei lucrează devreme si târziu. Femeile slabe, bolnăvicioase, si copiii piperniciti îsi biciuiesc ambitia si îsi uzează vitalitatea si puterea pentru a atinge un obiectiv, acela de a câstiga, de a face ceva mai multi bani. Se amăgesc pe ei însisi cu gândul că fac acest lucru pentru a ajuta cauza lui Dumnezeu. Teribilă înselăciune! Satana priveste si râde pentru că el stie că ei îsi vând sufletul si trupul din dorinta lor pătimasă după câstig. Ei găsesc mereu scuze neîntemeiate pentru faptul că se vând astfel pentru câstig. Ei sunt orbiti de dumnezeul acestei lumi. Domnul Hristos i-a cumpărat cu propriul Lui sânge; însă ei Îl jefuiesc pe Hristos, pe Dumnezeu, se sfâsie în bucăti si sunt aproape inutili în societate. Ei consacră doar putin timp cultivării mintii si putin timp bucuriilor sociale sau familiale. Ei sunt de putin folos cuiva. Vietile lor constituie o greseală teribilă. Cei care abuzează în acest fel de ei însisi simt că munca lor neobosită este vrednică de laudă. Ei se distrug singuri prin munca lor neîntreruptă. Ei strică templul lui Dumnezeu, încălcând încontinuu legile fiintei lor prin muncă excesivă, si totusi ei consideră acest lucru o virtute. Când Dumnezeu îi cheamă să dea socoteală, când le cere talantii pe care li i-a încredintat, cu dobândă, ce pot spune ei? Ce scuză pot găsi? Dacă ar fi fost păgâni care să nu stie nimic despre Dumnezeul cel viu si, în zelul lor idolatru, s-ar fi lăsat în voia soartei, cazurile lor ar putea fi atunci mai usor de tolerat. Însă ei au avut lumina, au avut avertizare după avertizare să-si păstreze corpul, pe care Dumnezeu îl numeste templul Său, într-o stare cât mai bună de sănătate în asa fel, încât să-L poată proslăvi pe El atât cu trupul, cât si cu spiritul, care sunt ale Lui. Ei au desconsiderat învătăturile lui Hristos. "Nu vă strângeti comori pe pământ unde le mănâncă moliile si rugina, si unde le sapă si le fură hotii; ci strângeti-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hotii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră acolo va fi si inima voastră."(Matei 6,19- 21). Ei lasă ca îngrijorările vietii să-i coplesească. Însă ei, cei care sunt bogati, vor cădea în ispită, în cursă, si în multe patimi nesăbuite si vătămătoare, care îi duc pe oameni la distrugere si pierzare. Ei se închină înaintea comorii lor pământesti, asa cum păgânul cel ignorant se închină înaintea idolilor săi. Multi se amăgesc cu gândul că dorinta lor după câstig este ca să poată ajuta cauza lui Dumnezeu. Unii fac promisiuni că, atunci când vor câstiga atât, vor face bine cu acest câstig si vor contribui la avansarea cauzei adevărului prezent. Însă, când realizează ceea ce si-au propus, ei nu mai sunt la fel de dispusi ca înainte să ajute lucrarea lui Dumnezeu. Din nou se angajează că, după ce vor cumpăra casa aceea grozavă sau bucata aceea de pământ si le vor plăti, atunci vor contribui mult cu mijloacele pe care le au pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. "Sământa căzută între spini este cel ce aude cuvântul; dar îngrijorările veacului acestuia si înselăciunea bogătiilor îneacă acest cuvânt si ajunge neroditor."(Matei 13,22). Înselăciunea bogătiilor este cea care îi conduce, pas cu pas, până ce pierd de tot dragostea pentru adevăr si cu toate acestea se amăgesc cu gândul că ei cred adevărul. Ei iubesc lumea si lucrurile din lume, iar dragostea lui Dumnezeu, sau dragostea adevărului, nu este în ei. Pentru a câstiga ceva bani, multi îsi aranjează în mod voit astfel treburile, încât aduc asupra celor care lucrează în afara casei si în casă multă muncă grea. Oasele, muschii si creierul sunt împovărate până la extrem; au multă muncă în fata lor si scuza este că ei trebuie să facă tot ce pot, altfel va fi o pierdere, se va pierde ceva. Totul trebuie salvat, oricare ar fi urmarea. Ce au câstigat unii ca acestia? Poate că au fost în stare să mentină ce au avut sau să mai adauge ceva. Însă, de cealaltă parte, ce au pierdut? Capitalul numit sănătate, care este fără de pret atât pentru cel sărac, cât si pentru cel bogat, s-a micsorat considerabil. Mama si copiii au tot luat din acest fond al sănătătii si puterii, gândind că o astfel de cheltuială extravagantă nu le va consuma niciodată capitalul, până când, în cele din urmă, sunt surprinsi să descopere că tăria lor de viata s-a epuizat. Ei nu au lăsat nimic din care să poată lua în caz de urgentă. Bucuria si fericirea vietii sunt făcute amare prin sfortări care torturează si prin nopti nedormite. S-a dus atât tăria fizică, cât si cea mintală. Sotul si tatăl, care de dragul câstigului a făcut aranjamentul neîntelept al acestei afaceri, poate cu deplina aprobare a sotiei si mamei, este posibil, ca urmare a acestuia, să o conducă la mormânt atât pe ea, cât si pe unul sau mai multi dintre copii. Pentru iubirea de bani au fost sacrificate sănătatea si viata. "Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; si unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credintă si s-au străpuns singuri cu o multime de rele."(1 Timotei 6,10). Păzitorii Sabatului au o mare lucrare de făcut. Ei trebuie să-si deschidă ochii pentru a-si vedea adevărata lor stare, să fie plini de râvnă si să se pocăiască, dacă nu, vor pierde viata vesnică. Spiritul lumii i-a luat în stăpânire si au fost prinsi în strânsoare de puterile întunericului. Ei nu dau atentie îndemnului apostolului Pavel: "Să nu vă potriviti chipului veacului acestuia; ci să vă prefaceti prin înnoirea mintii voastre ca să puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută si desăvârsită"(Romani 12,2). La multi predomină un spirit lumesc, lăcomia si egoismul. Cei care posedă aceste lucruri îsi caută doar interesele lor. Bogatul cel egoist nu se interesează cum îi merg treburile aproapelui său, decât poate dacă ar descoperi ceva în folosul propriu si spre dezavantajul acestuia. Tot ceea ce a fost bun si nobil în om, asemenea lui Dumnezeu, a dispărut, a fost sacrificat pentru interese egoiste. Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Aceasta orbeste viziunea si îi împiedică pe oameni să discearnă obligatiile pe care le au fată de Dumnezeu si semenii lor. Unii se amăgesc că sunt generosi pentru că uneori fac donatii pentru pastori si pentru avansarea adevărului. Totusi, acesti asa- zisi oameni mărinimosi nu au mână largă si sunt gata să câstige pe căi necinstite. Ei au din belsug în ce priveste lucrurile acestei lumi, si aceasta înseamnă mari responsabilităti asupra lor ca ispravnici ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea, când au de-a face cu un frate sărac, ce trudeste din greu, ei sunt exigenti până la ultimul bănut. În loc să-i facă bine fratelui său sărac, bogatul aspru, exigent, trage toate foloasele cu putintă si adaugă la bogătiile pe care deja le are, pe seama nefericirii altuia. El se felicită pentru propria-i istetime, însă cu bogătia aceasta îsi îngrămădeste asupra lui însusi un blestem greu si asează o piatră de poticnire în calea fratelui său. Prin ticălosia si prin calculul strict, el se lipseste pe sine de o bună influentă religioasă. Toate acestea rămân în amintirea acestui frate sărac si cele mai fierbinti rugăciuni sau mărturii, aparent pline de zel, ce s-ar putea ridica de pe buzele fratelui său bogat nu vor face altceva decât să-l mâhnească si să-l dezguste. El îl consideră un fariseu; o rădăcină de amărăciune răsare si astfel multi sunt pângăriti. Omul cel sărac nu poate uita că s-a profitat de pe urma lui; nu poate uita nici faptul că a fost pus în situatii grele pentru că s-a arătat dispus să ducă sarcini, în timp ce fratele cel bogat avea mereu câte o scuză ca să nu pună umărul la treabă. Cu toate acestea, omul sărac poate să fie în asa măsură stăpânit de Duhul lui Dumnezeu, încât să uite de abuzurile fratelui său cel bogat. Bunăvointa adevărată, nobilă, dezinteresată, se găseste foarte rar la cei bogati. În ambitia lor după îmbogătire, ei trec cu vede-rea cerintele omenirii. Ei nu pot vedea sau simti situatia strâmtorată, neplăcută, în care se află fratii lor săraci care, poate, au muncit la fel de greu ca si ei. Ca si Cain, ei spun: "Sunt eu păzitorul fratelui meu?""Eu am muncit din greu pentru ceea ce am realizat; trebuie să am grijă de ceea ce am." În loc să se roage: "Ajută-ne să simtim împreună cu fratii nostri", preocuparea lor constantă este să nu stie că acestia au necazuri sau că ar avea vreo pretentie din partea lor să simtă împreună cu ei sau să fie generosi cu ei. Multi păzitori bogati ai Sabatului sunt vinovati că-si întorc fata de la fratii lor săraci. Acestia gândesc oare că Dumnezeu nu le cunoaste micile mârsăvii? Dacă ochii lor ar putea fi deschisi, ei ar vedea un înger care merge în urma lor oriunde se duc, înregistrând cu credinciosie toate faptele lor, în cămin si la locul de muncă. Martorul Credincios este pe urma lor si declară: "Stiu faptele tale". Când am văzut acest spirit de înselăciune, de acumulare peste măsură, de zgârcenie, chiar în rândurile păzitorilor Sabatului, am plâns mult în agonia duhului meu. Acest mare păcat, acest blestem teribil îi cuprinde si pe unii din Israelul lui Dumnezeu din aceste timpuri din urmă, făcând din ei o ocară chiar pentru necredinciosii care au un spirit nobil. Acesta este poporul care are pretentia că asteaptă venirea Domnului. Există o categorie de frati sărmani care nu sunt scutiti de ispită. Ei nu stiu să se gospodărească, nu au o judecată înteleaptă, vor să câstige banii fără să astepte, în acest proces încet al muncii stăruitoare. Unii se grăbesc atât de mult să-si îmbunătătească starea materială, încât se angajează în diverse treburi fără să consulte oameni cu judecată sau cu experientă. Asteptările lor sunt rareori împlinite; în loc să câstige, ei pierd si devin o ispită si un subiect de invidie pentru cei bogati. Ei vor cu adevărat să beneficieze de bogătia fratilor lor si simt că sunt încercati pentru că nu pot. Însă acestia nu merită să primească un ajutor special. Este evident că munca lor s-a irosit. Ei au fost nestatornici în afaceri si plini de neliniste si griji, ceea ce aduce beneficii mici. Astfel de persoane ar trebui să asculte de sfatul celor cu experientă. Însă, de regulă, ei sunt ultimii care caută sfat. Socotesc că au o judecată superioară si că nu trebuie să fie învătati. Acestia sunt cei care sunt de obicei cei înselati de acei negustori isteti care vând autorizatii si al căror succes depinde de arta de a însela. Acestia trebuie să învete că nu trebuie să-si pună nicidecum încrederea în astfel de negustori. Însă fratii sunt creduli tocmai în privinta acelor lucruri în care ar trebui să fie circumspecti si pe care ar trebui să le evite. Ei nu iau în seamă îndemnul dat de Pavel lui Timotei: "Negresit, evlavia însotită de multumire este un mare câstig"(1 Timotei 6,6). "Dacă avem dar cu ce să ne hrănim si cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns."(1 Timotei 6,8). Cei săraci să nu creadă că doar cei bogati sunt lacomi. În timp ce cei bogati caută să acapareze mereu cu lăcomie, cei săraci sunt în marea primejdie de a pofti la bogătia celor avuti. Sunt foarte putini în tara noastră bogată care sunt într-adevăr atât de săraci, încât să aibă nevoie de ajutor. Dacă ar proceda asa cum trebuie, ei ar putea să nu ducă lipsă niciodată. Apelul meu către cei bogati este acesta: Purtati-vă generos cu fratii vostri săraci si folositi-vă banii pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Adevăratii săraci, cei care sunt săraci datorită unei nenorociri sau unei boli, sunt aceia care au nevoie de grija si ajutorul vostru. "Mai presus de toate, să aveti o dragoste fierbinte unii pentru altii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate."(1 Petru 4,8). Bărbati si femei care pretindeti că sunteti credinciosi si asteptati să fiti luati la cer fără a vedea moartea, vă avertizez să fiti mai putin lacomi de câstig si mai putin preocupati de sine. Căutati degrabă să fiti asemenea lui Dumnezeu prin fapte nobile de generozitate. Lăsati la o parte, din toată inima, spiritul de avaritie si redobânditi-vă adevărata noblete a sufletului. Din ce mi-a arătat Dumnezeu, dacă nu vă veti pocăi cu toată râvna, Domnul Hristos vă va vărsa din gura Lui. Adventistii păzitori ai Sabatului pretind că sunt urmasi ai lui Hristos, însă faptele multora dintre ei dezmint mărturisirea lor de credintă. "După roadele lor îi veti cunoaste.""Nu orisicine-Mi zice: 'Doamne, Doamne!' va intra în Împărătia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri."(Matei 7,21). Fac apel la toti cei care mărturisesc a crede adevărul să privească la caracterul si viata Fiului lui Dumnezeu. El este exemplul nostru. Viata lui a fost caracterizată printr-o bunăvointă dezinteresată. El a fost întotdeauna impresionat de suferinta omenească. El a făcut întotdeauna bine. În toată viata Lui nu s-a găsit nici măcar o singură faptă egoistă. Iubirea Lui pentru neamul omenesc decăzut, dorinta Lui de a-i mântui, a fost atât de mare, încât a luat asupra Sa mânia Tatălui si a consimtit să sufere pedeapsa pentru păcatul care l-a înjosit atât de mult pe omul vinovat. El a purtat păcatele omului în propriul Său trup. "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat El l-a făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El."(2 Corinteni 5,21). Adevărata generozitate este prea adesea distrusă de bogătie si belsug. Bărbati si femei aflati în nenorocire sau sărăcie îsi vor exprima uneori atasamentul deosebit pentru adevăr si interes pentru progresul cauzei lui Dumnezeu si pentru mântuirea semenilor lor si vor spune ce ar face ei dacă ar avea mijloacele necesare. Dumnezeu îi pune de regulă la încercare pe unii ca acestia; El îi face să prospere, îi binecuvântează si cu ban, si cu recoltă, dincolo de asteptările lor. Însă inimile le sunt amăgitoare. Intentiile lor bune si promisiunile lor sunt ca nisipul miscător. Cu cât au mai mult, cu atât doresc mai mult. Cu cât prosperă mai mult, cu atât sunt mai dornici de câstig. Unii dintre acestia, care atunci când erau săraci erau binevoitori, devin zgârciti si exigenti. Banii devin dumnezeul lor. Ei îsi găsesc plăcerea în puterea pe care le-o dă banii, în onoarea pe care o primesc datorită acestora. Îngerul mi-a spus: "Observă cum fac ei fată testului. Urmăreste dezvoltarea caracterului sub influenta bogătiilor." Unii îi oprimau pe săracii lipsiti si se foloseau de serviciile lor pentru sume de nimic. Ei erau tirani; banii însemnau putere pentru ei. Am văzut că ochiul lui Dumnezeu era asupra lor. Ei se înselau. "Iată, Eu vin curând si răsplata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după fapta lui."(Apocalipsa 22,12). Unii dintre cei bogati nu sunt retinuti în a nu da pentru pastori. Ei îsi mentin obiceiul de a dărui sistematic si se laudă pentru punctualitatea si generozitatea lor, crezând că datoria lor se sfârseste acolo. Asa se pare, însă datoria lor nu se termină aici. Dumnezeu are anumite cerinte pe care ei nu le realizează. Si societatea are anumite cerinte de la ei; si semenii lor. Fiecare membru al familiei lor are cerinte din partea lor. Toate aceste cerinte trebuie luate în seamă; nimeni nu trebuie trecut cu vederea sau neglijat. Unii oameni dau pentru pastori si pun în vistierie cu atâta satisfactie, ca si cum prin aceasta si-ar plăti intrarea în ceruri. Unii socotesc că nu pot face nimic pentru a sustine cauza lui Dumnezeu decât dacă au mereu un venit substantial. Ei simt că nu pot ajunge nicidecum la tintă. Dacă Mântuitorul le-ar spune aceleasi cuvinte pe care i le-a spus tânărului bogat - "Du-te, vinde ce ai, dă la săraci si vei avea o comoară în ceruri; apoi vino si urmează-Mă" (Matei 19,21) - ei ar pleca foarte întristati, alegând, ca si acesta, să riste păstrându-si idolii, bogătiile, decât să meargă să dea altora pentru a-si asigura o comoară în ceruri. Acest tânăr sustinea că păzise toate poruncile lui Dumnezeu cu grijă din tineretea sa si, încrezător în credinciosia si neprihănirea sa, gândind că este desăvârsit, întreabă: "Ce-mi mai lipseste?" Domnul Isus îndepărtează de îndată simtul lui de sigurantă, îndreptându-i atentia către idolii lui, bogătiile lui. El avea alti dumnezei în afară de Domnul, care aveau o valoare mai mare pentru el decât viata vesnică. Lui îi lipsea dragostea neîmpărtită pentru Dumnezeu. Acelasi lucru se întâmplă si în dreptul unora care pretind a crede în adevăr. Ei gândesc că sunt desăvârsiti, cred că nu le lipseste nimic, când ei sunt, de fapt, departe de a fi desăvârsiti si îndrăgesc idoli datorită cărora vor pierde cerul. Multi vorbesc cu milă de sclavii din Sud, în timp ce sclavia există în propriile lor familii. Mame si copii trudesc de dimineata până noaptea, fără nici un răgaz. Un sir neîntrerupt de treburi este necontenit în fata lor si îngrămădit asupra lor. Ei sustin că sunt urmasi ai lui Hristos, însă unde este timpul asază lor pentru meditatie si rugăciune, pentru a dobândi hrană pentru intelect, astfel ca mintea, cu care ei Îl slujesc pe Dumnezeu, să nu fie pipernicită, nedezvoltându-se? Dumnezeu cheamă pe fiecare om să-si folosească talantii încredintati de El pentru slava Lui si, întrebuintându-i pe acestia, să dobândească altii. Dumnezeu a asezat îndatoriri asupra noastră prin care să fim de folos semenilor nostri. Lucrarea noastră în această lume pentru binele altora nu se va sfârsi până ce Domnul Hristos nu va zice în ceruri: "S-a isprăvit"(Apocalipsa 21,6) si "Cine este nedrept să fie nedrept si mai departe; cine este întinat, să se întineze si mai departe; cine este fără prihană să trăiască si mai departe fără prihană. Si cine este sfânt, să se sfintească si mai departe!"(Apocalipsa 22,11). Multi par a nu avea adevăratul simt al responsabilitătii fată de Dumnezeu. Cerinta este să se lupte să intre, pe poarta cea strâmtă, pentru că multi vor căuta să intre însă nu vor putea. Cerul le cere să încerce să-i determine si pe altii să se lupte să intre pe poarta cea strâmtă. Atât în fata celor tineri, cât si a celor bătrâni stă lucrarea de a se strădui cu sârguintă să-si mântuiască nu numai sufletele lor, ci si pe ale altora. Oricine este în depline facultăti mintale are o anumită influentă. Prin indiferenta lor, ei folosesc această influentă pentru a împiedica sufletele să se lupte pentru a intra pe poarta cea strâmtă sau prin eforturile lor arzătoare, stăruitoare, neobosite, ei îi îndeamnă să se străduiască din răsputeri să intre acolo. Nimeni nu poate să ocupe o pozitie neutră, nefăcând nimic pentru a-i încuraja pe altii sau nefăcând nimic spre a-i împiedica. Domnul Hristos spune: Cine nu adună cu Mine, risipeste. Luati seama, bătrâni si tineri; voi faceti fie lucrarea lui Hristos, de a salva suflete, fie lucrarea lui Satana, de a le conduce spre pierzanie. "Tot asa să lumineze si lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune si să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri."(Matei 5,16). Tinerii pot exercita o puternică influentă dacă vor renunta la mândria si egoismul lor si se vor consacra lui Dumnezeu, însă, în general, ei nu vor să poarte poveri pentru altii. Ei însisi trebuie sustinuti. A sosit timpul când Dumnezeu cere o schimbare în această privintă. El le cere atât tinerilor, cât si bătrânilor să fie plini de râvnă si să se pocăiască. Dacă ei continuă în această stare de căldicel, El îi va vărsa din gura Lui. Martorul Credincios spune: "Stiu faptele tale." Tinere, faptele tale sunt cunoscute, fie că sunt bune, fie că sunt rele. Esti tu bogat în fapte bune? Isus vine la tine ca un sfătuitor: "Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curătit prin foc ca să te îmbogătesti; si haine albe, ca să te îmbraci cu ele si să nu ti se vadă rusinea goliciunii tale; si doftorie pentru ochi ca să-ti ungi ochii si să vezi"(Apocalipsa 3,18).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
