| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 10
Pastorii care predică întreita solie îngerească trebuie să lucreze, având simtământul că Dumnezeu a pus asupra lor povara lucrării. Pastorii nostri nu vor duce lipsă dacă vor fi economi. Dacă duc lipsă, atunci, în orice pozitie ar fi asezati, ei tot ar duce lipsă. Dati-le ocaziile cele mai favorabile si vor cheltui tot ce vor primi. Asa a fost în cazul fratelui Hull. Unii ca acestia au nevoie de un fond aproape inepuizabil, din care să tot ia pentru a fi multumiti. Aceia care nu stiu să se administreze întelept în lucrurile vremelnice, în general, nu stiu nici în lucrurile spirituale. Ei nu pot zidi biserica. Poate că au daruri naturale sau sunt vorbitori iscusiti, însă le lipseste valoarea morală. S-ar putea să atragă multimi mari de oameni si să stârnească impresii considerabile; însă, dacă vei căuta roadele, vei găsi foarte putine sau poate chiar deloc. Asemenea bărbati sunt adesea pe deasupra lucrării si îsi pierd dragostea pentru simplitatea Evangheliei. Ei nu sunt satisfăcuti de adevărurile pe care le predică. Asa a fost cazul fratelui Hull. El a dus lipsă de acel har care întemeiază sufletul în adevăr si înnobilează caracterul unui bărbat. Este un lucru bun ca inima să fie întemeiată în har. Aceasta constituie temelia credintei noastre. În locurile pe unde a tinut cuvântări fratele Hull, oamenii au fost multumiti cu spiritul lui lejer si cu stilul lui deosebit de a predica, însă doar foarte putini au îmbrătisat adevărul în urma strădaniilor lui; si chiar dintre acestia, o bună parte au renuntat curând la credintă. Multi au fost dezamăgiti că roadele eforturilor lui sunt atât de putine. Mi-a fost arătat motivul. Lipseau umilinta, simplitatea, curătia si sfintenia vietii. El a crezut că lucrul său iscusit este inegalabil si că lucrarea aproape n-ar exista dacă nu ar fi contributia lui; însă, dacă ar fi cunoscut greutătile pe care le au lucrătorii autentici, care au încercat să-l ajute si care au suferit din cauza lui, nu ar mai avea o părere atât de înaltă despre strădaniile sale. Modul lui de a lucra a fost o continuă povară pentru lucrare, aceasta prosperând mai degrabă fără contributia sa. Dorinta fratilor de a-l salva de la cădere i-a determinat să facă prea mult pentru el în privinta mijloacelor de sustinere. Ei au fost multumiti cu talentul lui de predicator, iar unii au fost atât de nechibzuiti, încât l-au lăudat peste măsură, arătându-si preferinta hotărâtă pentru el, mai presus de alti frati predicatori care ar fi contribuit mai mult la înaintarea adevărului pretutindeni. Acest lucru i-a făcut rău. El nu a fost suficient de umil si nu a avut suficient din harul lui Dumnezeu pentru a se putea împotrivi lingusirii fratilor săi. Fie ca Dumnezeu să-i ajute pe acesti frati să-si dea seama de greseala lor si niciodată să nu-i mai facă rău vreunui frate pastor tânăr, lingusindu-l. Toti aceia care doresc să se îndepărteze de rămăsita poporului lui Dumnezeu, pentru a-si urma pornirile inimilor lor stricate, se vor arunca ei însisi de bună-voie în mâinile lui Satana si vor găsi această ocazie. Sunt si altii printre noi care sunt în pericol. Ei au o părere înaltă despre propria lor iscusintă, în timp ce influenta lor, în multe privinte, a fost doar cu putin mai bună decât cea a fratelui Hull. Dacă acestia nu-si vor reface pe deplin viata, pentru lucrare ar fi mai bine fără ei. Pastorii nesfintiti fac rău cauzei lui Dumnezeu si sunt o povară grea asupra fratilor lor. Este nevoie ca cineva să meargă pe urma lor pentru a le corecta greselile si pentru a-i întări pe cei pe care i-au slăbit ei si i-au tras în jos prin influenta lor. Ei sunt gelosi pe cei care au purtat poveri în lucrare, pe aceia care si-ar sacrifica si viata, dacă ar fi nevoie, pentru înaintarea cauzei adevărului. Ei socotesc că fratii lor nu au motivatii mai înalte decât ei. Procedând în acest fel cu pastorii, care sunt astfel supusi ispitirilor lui Satana, li se face si lor un rău si în acelasi timp se irosesc si mijloace. Acest lucru le conferă influentă si îi asează în pozitia în care pot face rău fratilor lor si cauzei lui Dumnezeu în modul cel mai profund. Mi-a fost arătat că îndoielile exprimate în legătură cu credinciosia pozitiei noastre si inspiratia Cuvântului lui Dumnezeu nu au produs atâtea dificultăti câte sustin unii. Aceste greutăti nu au legătură atât de mult cu Biblia sau cu dovezile în favoarea credintei noastre cât cu propriile lor inimi. Cerintele Cuvântului lui Dumnezeu sunt prea mari pentru firea lor nesfintită.
"Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământesti este vrăjmăsie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu si nici nu poate să se supună"(Romani 8,7). Dacă pornirile inimii firesti nu sunt tinute în frâu si nu sunt stăpânite de influenta sfintitoare a harului lui Dumnezeu primit prin intermediul credintei, gândurile inimii nu sunt curate si sfinte. Conditiile mântuirii aduse în atentie în Cuvântul lui Dumnezeu sunt rationale, simple si pozitive, neîngăduind nimic mai putin decât conformarea desăvârsită fată de voia lui Dumnezeu si curătia inimii si a vietii. Noi trebuie să răstignim eul cu toate patimile lui. Noi trebuie să ne curătim de orice întinăciune a cărnii si a duhului, desăvârsindu-ne sfintirea în temere de Dumnezeu. Aproape în toate cazurile în care oamenii nu sunt convinsi de inspiratia Cuvântului lui Dumnezeu, acest lucru se datorează vietilor lor nesfintite, pe care acel cuvânt îl condamnă. Ei nu îi vor primi sfaturile si mustrările pentru că acestea le scot la iveală calea lor gresită. Ei nu îi iubesc pe cei pe care ar dori să-i convertească si ar pune restrictii asupra lor. Greutătile si îndoielile care tulbură inima plină de vicii trebuie îndepărtate din fata celui ce practică principiile curate ale adevărului. Multi au talente prin care ar putea face mult bine dacă acestea ar fi sfintite si folosite pentru cauza lui Hristos, dar cu care, de asemenea, pot face mult rău dacă le folosesc în slujba necredintei si a lui Satana. Înăltarea de sine si poftele nenumărate ale firii vor perverti talentele si vor face din ele un blestem în loc de o binecuvântare. Satana, arhiamăgitorul, are talente minunate. El fost odată un înger înăltat, alături de Domnul Hristos. A căzut datorită înăltării de sine, care a dezlăntuit o răscoală în ceruri, si multi au căzut împreună cu el. După aceea, talentele si iscusinta lui au fost folosite împotriva stăpânirii lui Dumnezeu, căutând să-i determine pe cât mai multi să dispretuiască autoritatea cerurilor. Aceia care sunt fermecati de maiestatea lui satanică pot alege să-l imite pe acest general căzut si să împărtăsească în final soarta lui. Curătia vietii duce la rafinarea ei, lucru care îi face pe cei ce o detin să se îndepărteze tot mai mult de urâtenia si îngăduirea păcatului. Unii ca acestia nu se vor îndepărta de adevăr, nu vor ceda si nu vor pune la îndoială inspiratia Cuvântului lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ei se vor angaja în studiul zilnic al Cuvântului sacru cu un interes mereu crescând, iar dovezile crestinismului si ale inspiratiei îsi vor imprima impresiile în minte si viată. Cei care iubesc păcatul se îndepărtează de Biblie, le va plăcea să se îndoiască si vor deveni sovăielnici în ceea ce priveste principiile. Ei vor primi si vor sustine teorii false. Unii ca acestia vor pune păcatele oamenilor pe seama împrejurărilor, iar când omul ajunge să comită un păcat mare, ei îl privesc cu milă, în loc să îl socotească un nelegiuit care trebuie pedepsit. Acestea sunt lucrurile pe care le va face întotdeauna o inimă stricată, depravată, care în decursul timpului va da pe fată toate trăsăturile firii decăzute. Printr-un proces general, oamenii desfiintează pe dată păcatul, pentru a putea evita necesitatea reformei si efortului individual. Pentru a se elibera de obligatia de a face vreun efort în prezent, multi sunt gata să socotească zadarnice toată lucrarea si eforturile lor de pe parcursul vietii, cât au urmat principiile sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu. Nevoia de filozofare a fratelui Hull îsi are fortăreata în stricăciunea inimii lui. Dumnezeu cheamă oameni care să meargă să lucreze în câmpul Său gata pentru seceris, iar dacă sunt umili, devotati si credinciosi, ei vor lua coroanele pe care le pierd acesti pastori care, în privinta credintei, sunt niste oameni destrăbălati. Pe data de 5 noiembrie 1862, mi-a fost arătat că unii oameni îsi înteleg gresit chemarea. Ei cred că un bărbat care nu poate munci efectiv sau care nu are un spirit de afacerist este bun de pastor. Multi fac o mare greseală în această privintă. Un bărbat care nu se pricepe la afaceri poate să ajungă pastor, însă el va fi lipsit de acele calităti pe care trebuie să le aibă orice pastor, pentru a-si administra în mod întelept comunitatea si a fi de folos lucrării. Însă, atunci când este bun la amvon, dar, ca si fratele Hull, nu se pricepe la administratie, un pastor nu trebuie să pornească niciodată singur. Un altul trebuie să meargă alături de el pentru a-i suplini lipsa si a conduce în locul lui. Si chiar dacă acest lucru poate fi umilitor, el trebuie să dea atentie judecătii si sfatului însotitorului său, asa cum un orb trebuie să meargă după unul care poate vedea. În acest fel, el va scăpa de multe primejdii care i s-ar putea dovedi fatale, dacă ar fi lăsat singur.
Progresul cauzei lui Dumnezeu depinde mult de pastorii care lucrează pe ogorul Evangheliei. Cei care predică altora adevărul trebuie să fie devotati, oameni gata de sacrificiu, credinciosi, care înteleg lucrul pe care îl au de făcut si vor să facă binele, deoarece ei stiu că Dumnezeu este Cel ce i-a chemat în lucrare, oameni care simt valoarea sufletelor si care vor purta poveri si răspunderi. Un lucrător competent este cunoscut după lucrarea lui desăvârsită. Sunt doar putini predicatori printre noi. Si deoarece lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de mult ajutor, unii au ajuns să creadă că oricine vrea să fie pastor este acceptat. Unii au socotit că cei care se roagă fără greutate în adunare sunt buni să meargă ca lucrători. Si înainte de a fi încercati sau de a putea arăta vreo roadă a lucrării lor, acesti bărbati pe care Dumnezeu nu i-a trimis au fost încurajati si lingusiti de unii frati lipsiti de experientă. Însă lucrarea făcută scoate la iveală caracterul lucrătorului. Ei dezbină si seamănă confuzie, nu adună si nu zidesc. Câtiva s-ar putea să primească adevărul ca urmare a eforturilor lor, însă acestia, în general, nu se ridică mai sus decât cei de la care au aflat adevărul. Aceeasi lipsă care le-a marcat viata va fi văzută si în convertitii lor. Succesul cauzei noastre nu depinde de numărul mare de pastori, ci este de cea mai mare importantă ca aceia care fac lucrarea lui Dumnezeu să fie bărbati care să simtă cu adevărat povara si sfintenia lucrării la care El i-a chemat. Câtiva oameni credinciosi, gata de sacrificiu, mici în ochii lor, pot face mult mai mult bine decât un număr mare de oameni necalificati pentru lucrare, încrezători în ei însisi si care se laudă cu talentele lor. O parte dintre acestia, care mai degrabă ar face niste treburi acasă, fac necesar ca aproape tot timpul pastorii credinciosi să meargă pe urma lor, pentru a îndrepta influenta stricăcioasă a acestora. Utilitatea viitoare a pastorilor tineri depinde mult de felul cum abordează ei lucrarea. Frati care au cauza lui Dumnezeu pe inimă sunt atât de nerăbdători să vadă adevărul înaintând, încât sunt în primejdia de a face prea mult pentru pastorii care nu au fost încercati, ajutându-i în mod liber cu mijloace si dându-le cale liberă. Cei care intră în ogorul Evangheliei trebuie să-si dobândească ei însisi o anumită reputatie, chiar dacă acest lucru se va realiza prin încercări si lipsuri. Ei trebuie să dea dovadă mai întâi de destoinicie în lucrare.
Fratii cu experientă trebuie să poarte de grijă; si, în loc să astepte ca acesti predicatori tineri să îi ajute si să îi conducă, ei trebuie să simtă asupra lor răspunderea de a purta de grijă acestor predicatori tineri, de a-i instrui, sfătui si conduce, de a dovedi o grijă părintească fată de ei. Predicatorii tineri trebuie să fie ordonati, să aibă un scop precis si mintea la lucru, astfel încât să nu mănânce pâinea nimănui pe degeaba. Ei nu trebuie să meargă din loc în loc, prezentând unele puncte ale credintei noastre care să stârnească prejudecăti, si apoi să plece înainte ca dovezile în favoarea adevărului prezent să nu fie nici pe jumătate prezentate. Bărbatii tineri care consideră că au o datorie în privinta lucrării nu trebuie să-si asume răspunderea de a predica adevărul până când nu au folosit ei însisi privilegiul de a fi fost sub influenta unui predicator mai cu experientă, ordonat în lucrul lui; ci trebuie să învete de la el, asa cum învată un elev de la învătătorul lui. Ei nu trebuie să umble încoace si încolo, fără o anumită tintă sau fără a avea anumite planuri pe care să le aducă la îndeplinire în lucrarea lor. Unii care au doar putină experientă si sunt cel mai putin calificati pentru a propovădui adevărul sunt cei din urmă în a cere sfat si povată de la fratii lor mai cu experientă. Ei se consideră pastori si se asează la acelasi nivel cu cei care au avut o experientă îndelungată si încercată si nu sunt multumiti până ce nu ajung să conducă, gândind că, dacă sunt pastori, ei stiu tot ce trebuie să stie. Acesti predicatori duc lipsă de adevărata cunoastere de sine. Ei nu sunt modesti, asa cum s-ar cuveni, si au totodată o părere prea înaltă cu privire la capacitătile lor. Pastorii cu experientă, care îsi dau seama de sfintenia lucrării si simt greutatea ei asupra lor, sunt grijulii cu ei însisi. Ei consideră că este un privilegiu să se sfătuiască cu fratii lor si nu se supără dacă li se fac recomandări cu privire la planurile lor de lucru sau la modul în care vorbesc. Acei pastori care provin din diferite denominatiuni si au îmbrătisat întreita solie îngerească doresc adesea ca ei să-i învete pe altii, în loc ca ei să învete de la altii. Multi au foarte multe lucruri de dezvătat înainte de a putea învăta pe deplin principiile adevărului prezent. Pastorii vor face mult rău cauzei lui Dumnezeu înrolându-se în lucrarea pentru altii, atâta timp cât mai există o lucrare atât de mare de făcut pentru ei însisi, pentru a putea fi în stare să facă ceea ce trebuie pentru cei necredinciosi. Dacă ei sunt necalificati pentru lucrare, va fi necesară lucrarea a doi sau trei pastori credinciosi, care să meargă pe urma lor pentru a îndrepta relele produse de ei. Până la urmă, va fi mai de folos pentru cauza lui Dumnezeu să-i întretină pe unii ca acestia ca să stea acasă si să nu facă rău lucrării din câmp. Unii cred despre predicatori că sunt în mod special inspirati, singurele mijloace prin care ar putea vorbi Domnul. Dacă cei în vârstă sau cu o experientă mai îndelungată văd anumite slăbiciuni la un pastor si îi sugerează anumite îmbunătătiri în deprinderile pe care le are, în tonul vocii sau în gesturi, uneori acesta se simte jignit si gândeste că Dumnezeu l-a chemat asa cum este el, că puterea este a lui Dumnezeu, si nu a lui însusi, si că Dumnezeu trebuie să facă lucrarea pentru el, că el nu predică după întelepciunea omenească si asa mai departe. Este o greseală să crezi că un om nu poate predica până nu ajunge la un anumit grad de exaltare. Bărbati care sunt astfel dependenti de sentimente s-ar putea să fie de folos la rugăciune, atunci când ceea ce simt si redau este autentic; însă ei nu vor fi niciodată lucrători buni, purtători de poveri. Când lucrarea merge greu si când totul pare descurajator, cel care este sentimental si depinde de simtăminte nu este pregătit să-si aducă vreo contributie în purtarea de poveri. Cât de important este, în vremuri de descurajare si întuneric, să avem bărbati care judecă cu calm, care nu depind de circumstante, care se încred în Dumnezeu si care lucrează mai departe, chiar dacă este întuneric, asa cum lucrează pe lumină. Bărbatii care Îi slujesc lui Dumnezeu din principiu, desi pot fi încercati în credinta lor, vor fi văzuti bizuindu-se cu totul numai pe bratul lui Iehova, care nu dă gres niciodată.
Predicatorii tineri si bărbatii care au fost odată pastori, care au fost neciopliti, grosolani în privinta manierelor lor, dovedind prin vorbirea lor că nu sunt cu totul decenti si curati, nu sunt potriviti pentru a se angaja în această lucrare până nu dovedesc că în ei a avut loc o reformă totală. Un cuvânt rostit în mod neîntelept poate face mai mult rău decât tot binele pe care l-au făcut în adunările pe care le-au tinut. Ei părăsesc standardul adevărului care trebuie înăltat, coborându-l până în tărână în fata comunitătii. În general, convertitii lor nu se ridică mai presus de standardul ridicat pentru ei de către pastori. Oamenii care stau între cei vii si cei morti trebuie să fie destoinici. Pastorul trebuie să vegheze în fiecare clipă. El lucrează pentru înăltarea altora, aducându-i pe platforma adevărului. El să arate cel dintâi celor din jurul lui că adevărul a lucrat ceva pentru el. Trebuie să fie constient de răul si grosolănia acestor expresii vulgare si ar trebui să lase la o parte si să dispretuiască orice lucru de acest fel. Dacă nu face acest lucru, convertitii lui îl vor lua pe el ca model. Iar când pastorii credinciosi merg pe urma lui pentru a-i corecta greselile si a lucra cu cei convertiti, acestia se vor scuza, dând vina pe pastor. Dacă le condamni felul lor de a fi, ei se vor întoarce spre tine si te vor întreba: De ce încurajati si sustineti oameni ca să meargă să predice altora, celor păcătosi, când ei însisi sunt niste păcătosi?
Lucrarea în care suntem noi angajati este o lucrare solemnă si plină de răspundere. Cei care slujesc prin cuvânt si învătătură trebuie să fie ei însisi modele de fapte bune. Ei trebuie să fie exemple de sfintenie, curătie si ordine. Înfătisarea slujitorului lui Dumnezeu, atât la amvon, cât si în afara acestuia, trebuie să fie aceea a unui predicator viu. El poate realiza mult mai mult prin exemplul său de evlavie decât doar predicând de la amvon, dar având o influentă în afara acestuia ce nu este vrednică de imitat. Aceia care lucrează pentru această cauză duc lumii cel mai înalt adevăr care a fost vreodată încredintat muritorilor. Bărbatii alesi de Dumnezeu pentru lucrarea Sa vor face dovada înaltei lor chemări si vor considera că este cea mai mare datorie a lor de a creste si a se dezvolta până când vor deveni lucrători destoinici. Iar atunci când doresc stăruitor să-si cultive talantul încredintat lor de Dumnezeu, ei vor fi ajutati în mod judicios. Însă încurajările care li se dau nu trebuie să fie lingusitoare, căci Satana însusi face destul în această privintă. Bărbatii care gândesc că au datoria de a predica nu trebuie încurajati în a se lăsa de îndată, pe ei si familiile lor, în seama fratilor ca să-i sustină. Ei nu sunt demni de acest lucru până când nu arată roade bune ale lucrării lor. Există acum primejdia de a face rău predicatorilor tineri si acelora care au putină experientă, prin lingusire si prin a-i scuti de poverile vietii. Când nu predică, ei trebuie să facă tot ce le stă în putintă pentru a se întretine. Aceasta este cea mai bună cale de a testa natura chemării lor la predicare. Dacă doresc să predice doar ca să fie întretinuti ca pastori, iar biserica merge bine, ei vor părăsi curând lucrarea de predicare si se vor îndrepta spre o afacere mai profitabilă. Pavel, predicatorul cel mai elocvent, convertit în mod miraculos pentru Dumnezeu spre a face o lucrare specială, nu s-a scutit de muncă. El spune: "Până în clipa aceasta suferim de foame si de sete, suntem goi, chinuiti, umblăm din loc în loc, ne ostenim si lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâti, binecuvântăm; când suntem prigoniti, răbdăm"(1 Corinteni 4,11.12). "N-am mâncat de pomană pâinea nimănui; ci, lucrând si ostenindu-ne am muncit zi si noapte, ca să nu fim povară nimănui dintre voi."(2 Tesaloniceni 3,8) Mi-a fost arătat că multi nu apreciază asa cum ar trebui talentele care sunt printre ei. Unii frati nu înteleg ce fel de dar, în vederea predicării, ar fi mai eficient pentru înaintarea cauzei adevărului, gândindu-se doar la satisfacerea prezentă a sentimentelor lor. Fără a reflecta, ei preferă un vorbitor care manifestă un zel considerabil în predicarea lui, folosindu-se de anecdote pentru a face pe plac urechii si a anima mintea pentru un moment, însă fără să lase o impresie care să dureze. În acelasi timp, ei apreciază mai putin pe predicatorul care a studiat si s-a rugat ca să poată prezenta înaintea poporului dovezi prin care să sustină pozitia noastră într-o manieră calmă si într-o desfăsurare bine închegată. Lucrarea acestuia nu este apreciată si adesea el este tratat cu indiferentă. Un om poate predica într-o manieră plină de duh pentru a gâdila urechea, însă fără a transmite nici o idee nouă sau ceva de folos mintii. Impresiile primite printr-o asemenea predicare nu durează mai mult decât se aude vocea vorbitorului. Când se caută roadele unui astfel de lucru, foarte putine se pot găsi. Aceste daruri firesti nu sunt atât de folositoare pentru înaintarea adevărului ca acel dar ce poate fi încercat în locuri grele, dificile. În lucrarea de propovăduire a adevărului este necesar ca pozitia noastră să fie sustinută bine cu dovezi din Scriptură. Afirmatiile îl pot aduce la tăcere pe cel necredincios, însă nu îl vor convinge. Credinciosii nu sunt singurii pentru care sunt trimisi lucrătorii în câmp. Mântuirea sufletelor constituie marele obiectiv. Unii frati au gresit în această privintă. Ei au considerat că fratele C. a fost omul potrivit pentru a lucra în Vermont si că el putea realiza mai mult decât oricare alt pastor din acel stat. Unii ca acestia nu văd lucrurile dintr-un punct de vedere corect. Fratele C. poate vorbi în asa fel, încât să trezească interesul unei adunări, însă, dacă aceasta ar fi tot ce este necesar pentru a fi un predicator cu succes, atunci ar fi multi frati si multe surori potriviti. Însă acesta nu este un lucrător profund; nu te poti baza pe el. El nu e de nici o nădejde când biserica trece prin încercări. El nu are experientă, judecată si discernământ pentru a fi de vreun folos bisericii, când trece prin necazuri. Nu a fost un bărbat destoinic, meticulos în lucrurile vremelnice si, desi nu are decât o familie mică, a avut nevoie de sustinere mai mult sau mai putin. Aceeasi lipsă se dovedeste în lucrurile spirituale ca si în cele vremelnice. Dacă s-ar fi procedat de la început corect cu el în privinta predicării, acum ar fi putut fi de ceva folos cauzei. Fratii lui i-au făcut rău, ajutându-l prea mult si lăsând asupra lui doar câteva dintre poverile vietii, până când el a ajuns să creadă că lucrarea pe care o face el este de cea mai mare însemnătate. Ar fi vrut ca fratii lui să-l ajute într-atât, încât să-l scutească complet de griji. El nu a muncit suficient pentru a-si mentine muschii în formă, spre binele sănătătii sale. El nu este capabil să zidească biserici. Când simte că vine asupra lui necazul dacă nu predică Evanghelia, asa cum au simtit predicatorii care s-au sacrificat în trecut, atunci el ar trebui, ca si acestia, să lucreze cu mâinile lui o parte din timp, pentru a câstiga bani spre a-si întretine familia si pentru a nu mai fi o povară pentru biserică; si apoi el va putea merge înainte nu doar pentru a predica, ci si pentru a salva suflete. Eforturile făcute în acest spirit vor realiza ceva. El a fost mare în propriii lui ochi, s-a socotit egal cu oricare alt lucrător din Vermont si a considerat că trebuie pus în rând cu ei si consultat în problemele de afaceri ale bisericii, în timp ce el nu si-a dobândit nici o reputatie si nici nu s-a dovedit vrednic de asa ceva. Ce sacrificiu de sine si ce devotament a dovedit el pentru biserică? Ce primejdii sau greutăti a îndurat el pentru ca fratii să se încreadă în el si să-l trimită oriunde, ca lucrător cu o influentă spre bine? Fratii din Vermont au trecut cu vederea valoarea morală a unor bărbati, ca fratii Bourdeau, Pierce si Stone, care au o experientă profundă si a căror influentă a câstigat încrederea comunitătii. Vietile lor pline de sârguintă si consecventă au făcut din ei predicatori vii, care au vorbit zilnic, iar lucrarea lor a înlăturat o mare parte din prejudecăti, a strâns laolaltă si a zidit. Cu toate acestea, fratii nu au apreciat lucrul acestor bărbati, în timp ce s-au multumit cu cel al unora care nu au suportat să fie pusi la probă sau încercati si care nu pot arăta decât putine roade ale lucrării lor.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
