| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 09
Starea înfricosătoare a natiunii noastre necesită o adâncă umilintă din partea poporului lui Dumnezeu. Singura întrebare importantă, mai presus de oricare alta, care ar trebui să preocupe acum mintea fiecăruia este: Sunt eu pregătit pentru ziua lui Dumnezeu? Voi putea face eu fată încercării din fata mea? Am văzut că Dumnezeu Îsi curăteste si Îsi încearcă poporul. El îl va încerca precum aurul, până ce zgura se va consuma si chipul Său va fi reflectat în el. Nu toti au acel spirit de tăgăduire de sine si acea bunăvointă de a îndura greutăti si de a suferi pentru adevăr pe care le cere Dumnezeu. Vointa lor nu este supusă, ei nu s-au consacrat cu totul lui Dumnezeu, necăutând alte plăceri decât aceea de a face voia Lui. Atât pastorii, cât si poporul duc lipsă de spiritualitate si adevărata evlavie. Tot ce se poate zgudui va fi zguduit. Poporul lui Dumnezeu va fi adus în pozitiile de cea mai cruntă încercare si toti trebuie să ajungă să fie asezati, înrădăcinati si întemeiati pe adevăr, căci, dacă nu, piciorul li se va clătina cu sigurantă. Dacă Domnul mângâie si hrăneste sufletul cu prezenta Sa inspiratoare, ei vor putea îndura chiar dacă drumul va fi întunecos si spinos. Căci întunericul se va risipi în curând, iar lumina adevărată va străluci pentru totdeauna. Am fost îndreptată spre Isaia 58; 59,1-15 si Ieremia 14,10-12, ca reprezentând o descriere a stării prezente a natiunii noastre. Oamenii acestei natiuni L-au părăsit si L-au uitat pe Domnul. Ei si-au ales alti dumnezei si si-au urmat propriile lor căi rele, până ce Dumnezeu Si-a întors fata de la ei. Locuitorii pământului au călcat în picioare Legea lui Dumnezeu si au rupt legământul Lui vesnic. Am văzut vâlva pe care a stârnit-o în poporul nostru articolul publicat în Review, intitulat "Natiunea". Unii l-au înteles într-un fel, altii într-altul. Afirmatiile clare au fost deformate si li s-a dat un înteles cu totul diferit de cel intentionat. Acest articol a dat cea mai bună lumină pe care a avut-o atunci. Trebuia să se spună ceva. Atentia multora a fost îndreptată spre păzitorii Sabatului pentru că nu-i interesa războiul si nu voiau să se înroleze ca voluntari. În unele locuri, ei erau priviti ca simpatizând cu Revolutia. Sosise timpul să fie făcute cunoscute adevăratele sentimente cu privire la sclavie si rebeliune. Era nevoie de întelepciune pentru a îndepărta suspiciunile îndreptate asupra păzitorilor Sabatului. Noi trebuie să actionăm cu multă precautie. "Dacă este cu putintă, întrucât atârnă de voi, trăiti în pace cu toti oamenii"(Rom.12,18). Noi ne putem supune acestui sfat fără să sacrificăm nici măcar un singur principiu al credintei noastre. Satana si ostirea lui sunt în război cu păzitorii poruncilor si vor face totul să-i aducă în situatii critice. Ei nu trebuie, prin lipsă de întelepciune, să se pună singuri în astfel de situatii. Mi-a fost arătat că unii au procedat cu multă nechibzuintă în privinta articolului mentionat. Acesta nu concorda din toate punctele de vedere cu părerile lor si, în loc să cumpănească cu calm subiectul si să-l privească în toate aspectele, ei s-au tulburat, s-au agitat si unii au luat tocul si s-au aruncat în pripă la concluzii care nu pot fi verificate. Unii au fost neconsecventi si irationali. Au făcut ce i-a zorit Satana să facă, si anume si-au dat pe fată adevăratele lor simtăminte răzvrătite. În Iowa, lucrurile au ajuns destul de departe si au degenerat în fanatism. Ei au confundat zelul si fanatismul cu constiinciozitatea. În loc să fie călăuziti de ratiune si judecată sănătoasă, ei au permis simtămintelor lor să o ia înainte. Erau gata să devină martiri pentru credinta lor. I-au condus aceste sentimente la Dumnezeu, la o mai mare umilintă înaintea Lui? I-au condus acestea să se încreadă în puterea Lui pentru a fi eliberati din situatia critică în care ar fi putut fi adusi? Oh, nu! În loc să-si adreseze cererile Dumnezeului cerurilor si să se bizuie numai pe puterea Sa, ei au făcut apel la lege si au fost respinsi. Ei si-au arătat slăbiciunea si si-au expus lipsa de credintă. Toate acestea nu au făcut altceva decât să aducă pe păzitorii Sabatului, această grupă deosebită, în atentie si să-i expună unor pozitii dificile în fata acelora care nu îi simpatizează. Unii erau gata să găsească greseli si să se plângă la orice sugestie. Însă putini au avut acea întelepciune, în acel timp de încercare, să gândească fără prejudecăti si să spună în mod cinstit ce trebuie făcut. Am văzut că cei care se grăbiseră să vorbească atât de hotărât în privinta refuzului de a se supune recrutării nu întelegeau despre ce vorbeau. Dacă ar fi fost recrutati cu adevărat, dacă ar fi refuzat să se supună si ar fi fost amenintati cu închisoare, tortură sau moarte, s-ar fi dat înapoi si ar fi descoperit că nu sunt pregătiti pentru o asemenea situatie. Ei nu pot suporta încercarea credintei lor. Ceea ce au luat drept credintă nu a fost decât încumetare fanatică. Cei care vor fi cel mai bine pregătiti pentru a-si sacrifica la nevoie chiar viata, dacă li se va cere, vor vorbi mai putin să se aseze într-o pozitie în care nu ar putea asculta de Dumnezeu. Ei nu se vor lăuda cu acest lucru. Vor avea simtăminte profunde si vor medita mult, iar rugăciunile lor arzătoare se vor înălta către ceruri pentru întelepciune si har. Cei care simt că, în temere de Dumnezeu, nu se pot angaja în mod constient în acest război, vor fi foarte tăcuti, iar când vor fi întrebati, vor spune simplu ce au de spus, si apoi vor lăsa să se înteleagă că ei nu simpatizează cu Revolutia. Sunt putini în rândurile păzitorilor Sabatului care simpatizează cu sustinătorii sclaviei. Când au îmbrătisat adevărul, acestia nu au lăsat deoparte vederile gresite pe care ar fi trebuit să le părăsească. Ei au nevoie să bea mai profund din fântâna curătitoare a adevărului. Unii au adus cu ei vechile lor prejudecăti politice, care nu sunt în armonie cu principiile adevărului. Ei sustin că sclavii sunt proprietatea stăpânului si că acestia nu trebuie să-i fie luati. Îi văd ca pe niste vite si spun că este o greseală fată de stăpânul lor să-l lipsească de acestia, asa cum ar fi dacă li s-ar lua vitele. Mi-a fost arătat că nu contează cât a plătit stăpânul pentru trupul si sufletul oamenilor; Dumnezeu nu îi dă nici un drept asupra sufletelor omenesti si el nu are dreptul să-i tină ca proprietate a sa. Domnul Hristos a murit pentru întreaga familie omenească, indiferent că sunt albi sau negri. Dumnezeu l-a făcut pe om o fiintă liberă, fie că este alb sau este negru. Institutia sclaviei nu tine cont de acest lucru si îi îngăduie omului să exercite asupra semenului său o putere pe care Dumnezeu nu i-a acordat-o niciodată si care Îi apartine doar lui Dumnezeu. Stăpânul de sclavi si-a permis să-si asume răspunderea, care este a lui Dumnezeu, asupra sclavului său si, drept urmare, el va da socoteală pentru păcatele, nestiinta si viciile sclavului. El va fi chemat să dea socoteală de puterea pe care o exercită asupra sclavului. Rasa de culoare constituie proprietatea lui Dumnezeu. Creatorul lor este si singurul lor stăpân, iar aceia care au îndrăznit să înlăntuie trupul si sufletul sclavului, să-l înjosească precum animalele, îsi vor primi răsplata. Mânia lui Dumnezeu a dormitat, însă ea se va trezi si va fi revărsată neamestecată cu har. Unii au fost atât de neîntelepti, încât si-au expus deschis principiile în favoarea mentinerii sclaviei - principii care nu sunt de provenientă cerească, ci vin de la Satana. Aceste spirite neastâmpărate vorbesc si actionează în asa fel, încât aduc rusine cauzei lui Dumnezeu. Voi reda în continuare copia unei scrisori scrisă fratelui A., din tinutul Oswego, New York: "Mi-au fost arătate câteva lucruri cu privire la tine. Am văzut că te-ai înselat singur. Ai dat ocazie vrăjmasilor credintei noastre să cârtească si să-i hulească pe păzitorii Sabatului. Prin calea neînteleaptă pe care ai apucat, tu ai închis urechile unora care ar fi dat ascultare adevărului. Am văzut că noi trebuie să fim întelepti ca serpii si fără răutate ca porumbeii. Tu nu ai dovedit nici întelepciunea serpilor si nici lipsa de răutate a porumbeilor. În această rebeliune, Satana a fost primul mare conducător. Dumnezeu îi pedepseste pe cei din Nord pentru că au îngăduit să existe atât de mult blestematul păcat al sclaviei; căci, în ochii cerului, este un păcat din categoria celor mai odioase. Dumnezeu nu este cu cei din Sud si în cele din urmă îi va pedepsi teribil. Satana este instigatorul oricărei răzvrătiri. Am văzut că tu, frate A., ai îngăduit principiilor tale politice să-ti distrugă judecata si iubirea pentru adevăr. Acestea alungă din inimă adevărata evlavie. Tu nu ai privit niciodată sclavia în adevărata ei lumină si vederile tale în această privintă te-au aruncat de partea Rebeliunii, care a fost atâtată de Satana si ostirea lui. Vederile tale cu privire la sclavie nu se pot armoniza cu adevărurile sacre, importante pentru acest timp. Tu trebuie să renunti ori la vederile tale, ori la adevăr. Aceeasi inimă nu le poate îndrăgi pe amândouă, pentru că acestea se războiesc între ele. Satana este cel ce te-a atâtat. El nu te va lăsa până când nu-ti vei exprima sentimentele de partea puterilor întunericului, întărind mâinile celor nelegiuiti pe care Dumnezeu i-a blestemat. Tu ti-ai plasat influenta de partea gresită, alături de aceia care au plăcerea să presare spini si nenorociri pentru altii. Am văzut cum ti-ai asezat influenta de partea unui grup degradat, care a uitat pe Dumnezeu; iar îngerii lui Dumnezeu au fugit de la tine cu dezgust. Am văzut că tu te-ai înselat cu totul. Dacă ai fi urmat lumina pe care ti-a dat-o Dumnezeu, dacă ai fi dat atentie sfaturilor fratilor tăi, dacă ai fi ascultat îndemnurile lor, te-ai fi salvat pe tine însuti si ai fi salvat de la rusine pretioasa cauză a adevărului. Însă, pentru că nu ai retinut toată lumina care ti-a fost dată, ai lăsat frâu liber sentimentelor tale. Dacă nu repari ce ai stricat, va fi de datoria poporului lui Dumnezeu să-si retragă în mod public simpatia si legăturile cu tine, cu scopul de a putea salva impresia pe care noi, ca popor, trebuie să o facem celor din afară. Noi trebuie să facem să se stie că nu avem între noi ca frati pe unii de felul acesta, că ei nu fac parte împreună cu noi din rândurile bisericii. Tu ai pierdut influenta sfintitoare a adevărului. si-ai pierdut legătura cu oastea cerească. Te-ai aliat cu primul mare rebel si mânia lui Dumnezeu este asupra ta; căci sfânta Lui cauză este blamată, iar necredinciosii privesc adevărul cu dezgust. Tu ai întristat poporul lui Dumnezeu si ai dispretuit sfatul ambasadorilor Săi pe pământ, care lucrează împreună cu El si imploră sufletele, în Numele lui Hristos, să se împace cu Dumnezeu. Mi-a fost arătat că noi, ca popor, trebuie să fim foarte atenti ce influentă exercităm; trebuie să veghem asupra fiecărui cuvânt. Când, prin cuvânt sau faptă, ne asezăm pe terenul de luptă al vrăjmasului, îndepărtăm de la noi pe îngerii cei sfinti si încurajăm si îi atragem pe îngerii cei răi să se îngrămădească în jurul nostru. Acest lucru l-ai făcut tu, frate A., si prin umblarea ta nechibzuită, i-ai făcut pe necredinciosi să privească peste tot cu suspiciune pe păzitorii Sabatului. Mi-au fost prezentate următoarele cuvinte cu privire la slujitorii lui Dumnezeu: 'Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; si cine vă nesocoteste pe voi, pe Mine Mă nesocoteste; iar cine Mă nesocoteste pe Mine, nesocoteste pe Cel ce M-a trimis pe Mine' (Luca 10,16). Fie ca Domnul să te ajute, pe tine, frate, care te-ai înselat singur, să te vezi asa cum esti si să-ti refaci legăturile cu trupul bisericii." Împărătia noastră nu este din lumea aceasta. Noi Îl asteptăm pe Domnul nostru să coboare din cer pe pământ, ca să-Si exercite toată autoritatea si puterea si să-Si aseze împărătia Lui vesnică. Puterile pământului se clatină. Noi nu trebuie si nici nu putem să asteptăm unire între natiunile pământului. Pozitia noastră în cadrul chipului lui Nebucadnetar este reprezentată prin degetele de la picioare, care sunt în parte dintr-un material si în parte dintr-altul si dintr-un material fărâmicios, care nu stă închegat. Profetia ne arată că marea zi a lui Dumnezeu este la usă. Se apropie cu grabă. Am văzut că de fiecare dată este de datoria noastră să ne supunem legilor tării noastre, atâta timp cât nu intră în conflict cu legea mai înaltă pe care Dumnezeu a rostit-o cu glas tare pe Sinai si apoi a săpat-o în piatră cu Însusi degetul Lui. "Voi pune legile Mele în mintea lor si le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu"(Evrei 8,10). Cel care are Legea lui Dumnezeu scrisă în inima lui va asculta mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni si nu va da ascultare oamenilor pentru a devia câtusi de putin de la porunca lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu, învătat prin inspiratia adevărului si condus printr-o constiintă bună să trăiască prin fiecare cuvânt care vine de la Dumnezeu, va socoti Legea Sa, scrisă în inimile lor, ca singura autoritate pe care o pot recunoaste si căreia pot consimti să i se supună. Întelepciunea si autoritatea Legii divine sunt supreme. Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu, care reprezintă comoara Lui specială, nu se poate angaja în acest război uluitor, pentru că acesta se opune tuturor principiilor credintei lor. În armată, ei nu pot da ascultare adevărului si, în acelasi timp, si cerintelor ofiterilor lor. Ar însemna să-si calce constiinta încontinuu. Oamenii lumesti sunt călăuziti de principii lumesti. Nu se pot aprecia unul pe altul. Politica lumii si opinia publică reprezintă principiul de actiune care îi călăuzeste si îi conduce să practice facerea de bine de formă. Însă poporul lui Dumnezeu nu poate fi călăuzit de astfel de motive. Cuvintele si poruncile lui Dumnezeu, scrise în suflet, constituie spirit si viată si există putere în ele pentru a produce supunere si ascultare. Cele Zece Precepte ale lui Iehova constituie temelia tuturor legilor drepte si bune. Cei care iubesc poruncile lui Dumnezeu se vor conforma oricărei legi bune a tării. Însă, dacă cerintele conducătorilor intră în conflict cu legile lui Dumnezeu, singura întrebare care trebuie să se pună este aceasta: Vom asculta noi de Dumnezeu sau de om? Ca urmare a îndelungatei si continuei răzvrătiri împotriva constitutiei celei înalte si a legilor, întregul pământ este acoperit cu un văl de întuneric. Pământul geme de povara vinovătiei acumulate si pretutindeni muribunzii sunt siliti să îndure nenorocirea care constituie plata celor nelegiuiti. Mi-a fost arătat că oamenii au îndeplinit scopurile lui Satana prin viclenie si amăgire si o lovitură înspăimântătoare fusese dată recent. Se poate spune cu adevărat: "Dreptatea s-a dat îndărăt; căci adevărul a fost aruncat în stradă si neprihănirea nu poate să se apropie", si "cel ce se depărtează de rău este jefuit"(Isaia 59,14. 15). În unele din statele libere, standardul moralitătii coboară tot mai mult. Oameni cu pofte depravate si vieti mânjite au acum ocazia să triumfe. Ei si-au ales drept conducători pe cei ale căror principii sunt josnice, care nu resping răul si nici poftele destrăbălate ale oamenilor, ci le lasă să aibă putere deplină. Dacă cei care aleg să devină ca fiarele ar fi singurii care suferă, dacă doar ei ar culege roada propriilor lor fapte, atunci răul nu ar fi atât de mare. Însă multi, foarte multi, trebuie să treacă prin suferinte incredibile datorită păcatelor altora. Sotii si copii, nevinovati, trebuie să soarbă cupa amară până la drojdie.
Dacă nu au harul lui Dumnezeu, oamenilor le place să facă răul. Ei umblă în întuneric si nu au puterea stăpânirii de sine. Ei dau frâu liber patimilor si poftelor lor, până când orice simtământ sensibil este pierdut si se dau pe fată doar patimile animalice. Astfel de oameni trebuie să simtă o putere mai înaltă, stăpânitoare, care îi va constrânge să asculte. Dacă cei care sunt conducători nu îsi exercită puterea pentru a înspăimânta pe făcătorul de rele, acesta se va degrada până la nivelul unei brute. Pământul ajunge din ce în ce mai corupt.
Multi au fost orbiti si amăgiti mult la ultimele alegeri si influenta lor a fost folosită pentru a da autoritate unor oameni care trec cu vederea răul, oameni care sunt insensibili chiar la un potop de necazuri si nenorociri, ale căror principii sunt corupte, care simpatizează cu Sudul si care ar păstra sclavia asa cum se prezintă ea. În armata Nordului au fost pusi în pozitii de încredere bărbati care au o inimă răzvrătită, care nu pretuiesc mai mult viata unui soldat decât pe cea a unui câine. Ei pot privi insensibili soldati sfâsiati, ciopârtiti, muribunzi cu miile. Ofiterii din armata Sudului primesc mereu informatii despre planurile armatei din Nord. Ofiterilor din Nord le-au fost transmise informatii corecte despre miscările si apropierea rebelilor, însă acestea au fost neluate în seamă si dispretuite pentru că informatorul fusese negru. Si, neglijând pregătirea pentru un atac, fortele Uniunii au fost surprinse si aproape făcute bucăti; si, ceea ce este si mai rău, multi soldati au fost luati prizonieri, să sufere mai rău decât dacă ar fi murit. Dacă ar fi existat unitate în armata Nordului, această rebeliune ar fi încetat curând. Rebelii stiu că au simpatizanti pretutindeni în armata Nordului. Paginile istoriei se întunecă tot mai mult. Unor oameni loiali, care nu simpatizau cu rebeliunea si nici cu sclavia, care dăduse nastere acesteia, li s-a impus însă aceasta. Influenta lor le-a conferit autoritate unor oameni ale căror principii ei le condamnă. Foarte multi bărbati cu autoritate, generali si ofiteri, actionează conform cu instructiunile pe care li le comunică spiritele. Spirite de demoni, care pretind că sunt generali abili, războinici, care au murit, comunică cu bărbatii aflati în pozitii cu autoritate si stăpânesc multe dintre actiunile lor. Un general primeste indicatii de la unul din aceste spirite pentru a actiona într-un anumit fel si este amăgit cu speranta succesului. Un altul primeste indicatii care diferă cu totul de cele date celui dintâi. Uneori, aceia care urmează instructiunile date obtin o victorie, însă cel mai adesea sunt învinsi. Spiritele le dau uneori acestor conducători un raport al evenimentelor care se vor întâmpla în lupta în care se vor angaja si al persoanelor care vor muri în bătălie. Câteodată se întâmplă asa cum au prezis aceste spirite, si aceasta întăreste credinta credinciosilor în manifestările spiritiste. Si din nou se descoperă că nu fusese dată informatia corectă si că spiritele înselătoare au dat numai o anumită explicatie, care fusese primită. Înselăciunea produsă asupra mintilor este atât de mare, încât multi nu îsi dau seama că spiritele mincinoase îi conduc spre nimicire sigură. Marele general, conducător rebel, Satana, este în cunostintă de cauză în legătură cu aranjamentele acestui război si el îsi conduce îngerii să ia forma unor generali morti, să le imite gesturile si să manifeste trăsăturile lor de caracter. Iar conducătorii din armată cred cu adevărat că spiritele prietenilor lor si ale războinicilor morti, initiatorii războiului rebel, îi călăuzesc. Dacă nu s-ar fi aflat sub cea mai puternică si fascinantă amăgire, ei ar începe să creadă că războinicii din ceruri nu stiu să conducă bine si cu succes sau că si-au pierdut faima. În loc să se încreadă în Dumnezeul lui Israel si să-si îndrepte armatele spre singurul care îi poate scăpa de dusmanii lor, majoritatea conducătorilor din acest război îl întreabă pe printul demonilor si se încred în el. Deut.32,16-22. Îngerul a spus: "Cum poate face Dumnezeu să prospere un astfel de popor? Dacă ar privi la El si s-ar încrede în El; dacă ar vrea ca El să-i ajute, pentru slava Lui, El ar face acest lucru de îndată". Am văzut că Dumnezeu nu va da armata Nordului cu totul în mâinile oamenilor răzvrătiti ca să fie complet nimicită de vrăjmasii lor. Am fost îndreptată spre Deut.32,26-30: "Voiam să zic: 'Îi voi lua cu o suflare', Le voi sterge pomenirea dintre oameni! Dar Mă tem de ocările vrăjmasului, Mă tem ca nu cumva vrăjmasii lor să se amăgească si să zică: 'Mâna noastră cea puternică si nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.' Ei sunt un neam care si-a pierdut bunul simt si nu-i pricepere în ei. Dacă ar fi fost întelepti, ar întelege si s-ar gândi la ce li se va întâmpla. Cum ar urmări unul singur o mie din ei, si cum ar pune doi pe fugă zece mii, Dacă nu i-ar fi vândut Stânca, dacă nu i-ar fi vândut Domnul?" Există generali în armată care sunt cu totul devotati si caută să facă tot ce pot pentru a opri această rebeliune înfricosătoare si acest război nefiresc. Însă majoritatea ofiterilor si a conducătorilor au un scop propriu, egoist, pe care îl slujesc. Fiecare caută câstig în coltisorul lui si multi soldati curajosi devin fricosi si se descurajează. Ei îsi îndeplinesc cu noblete partea lor atunci când au de-a face cu dusmanul, însă sunt tratati cu brutalitate de propriii lor ofiteri. Printre soldati, sunt bărbati cu sentimente sensibile si cu un spirit de stăpânire de sine. Ei nu au mai fost niciodată în compania unor oameni atât de degradati ca cei pe care războiul îi adună laolaltă si n-au mai fost tratati cu tiranie sau ca niste brute. Pentru ei este foarte greu să îndure toate acestea. Multi ofiteri au patimi brutale si, în momentul în care ajung în pozitii ce le conferă autoritate, au o ocazie bună de a-si da pe fată pornirile brutale. Ei îi stăpânesc cu tiranie pe cei de sub comanda lor, asa cum stăpânii din Sud îsi chinuie sclavii. Acest lucru îngreuiază găsirea de oameni care să se înroleze în armată. În unele cazuri, când generalii au fost în cele mai teribile lupte în care oamenii lor au căzut precum ploaia, o întărire a fortelor la timpul potrivit i-ar fi ajutat să câstige. Însă altor generali nu le-a păsat câte vieti au fost pierdute si, în loc să vină în ajutorul celor cu care porniseră, întrucât aveau aceleasi interese, au retinut ajutorul necesar, temându-se ca nu cumva fratele lor general să fie onorat ca învingător. Cu invidie si gelozie, ei chiar se bucurau să vadă cum dusmanul câstigă bătălie după bătălie, învingându-i pe oamenii Uniunii. Oamenii din Sud sunt condusi de un spirit demonic în această răzvrătire, însă nici cei din Nord nu sunt curati. Multi dintre ei sunt gelosi, egoisti, temându-se ca nu cumva altii să obtină onoruri care i-ar înălta mai presus de ei. O, câte mii de vieti nu au fost sacrificate din această cauză! Cei din alte natiuni care au condus războaie nu au avut decât un singur interes. Cu un zel dezinteresat, au mers înainte pentru a cuceri sau a muri. Conducătorii Revolutiei au actionat uniti, cu zel, si prin aceste mijloace si-au câstigat independenta. Însă oamenii de acum actionează ca niste demoni, si nu ca niste fiinte omenesti. Satana, prin îngerii lui, a comunicat cu ofiteri, care de altfel erau oameni calmi, calculati, si acestia au fost amăgiti de aceste spirite înselătoare să renunte la ratiune, si astfel au ajuns în situatii critice în care a trebuit să suporte măcelul. Maiestătii sale satanice îi face plăcere să vadă măcel si jaf pe pământ. Îi place să vadă cum bietii soldati sunt cositi ca iarba. Am văzut că rebelii fuseseră adesea în pozitii în care ar fi fost supusi fără prea mult efort; însă instructiunile primite de la spirite i-au condus pe generalii din Nord si le-au orbit ochii, până ce i-au pierdut pe rebeli. Iar unii generali preferau mai degrabă ca rebelii să scape decât să-i supună. Ei se gândesc mai mult la scumpa lor institutie a sclaviei decât la prosperitatea natiunii. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care războiul este atât de mult tergiversat. Informatiile trimise de generalii nostri la Washington cu privire la miscarea armatelor noastre ar putea fi tot asa de bine transmisă prin telegraf direct la fortele rebele. Sunt rebeli care simpatizează chiar cu cei de la centrul autoritătilor Uniunii. Acest război nu seamănă cu nici un alt război. Marea lipsă de unitate de spirit si actiune face ca acesta să pară întunecos si descurajator. Multi soldati au dat la o parte orice limite si au coborât într-o stare alarmantă de degradare. Cum ar putea merge Dumnezeu mai departe cu o armată asa de coruptă? Cum ar putea El să ne înfrângă dusmanii, spre onoarea Sa, si să-i conducă mai departe spre biruintă? Există dezbinare si luptă pentru onoare, în timp ce bietii soldati mor cu miile pe câmpul de luptă sau din cauza rănilor si greutătilor prin care trec. Acest război este cu totul unic si, în acelasi timp, oribil si amărât. Alte natiuni privesc cu dezgust aranjamentele pe care le fac armatele, atât cea din Nord, cât si cea din Sud. Ele văd ce eforturi hotărâte se fac pentru a prelungi războiul, cu sacrificii enorme atât în vieti omenesti, cât si în bani, în timp ce, de fapt, nu se câstigă nimic, iar lor li se pare că este o luptă în care câstigă cel care poate omorî mai multi oameni. Ceea ce fac acestia duce la indignare. Am văzut că răzvrătirea a crescut mult si că niciodată nu a fost mai hotărâtă ca acum. Multi dintre cei ce pretind că fac parte din Uniune, care detin pozitii importante, au o inimă neloială. Singurul lor obiectiv când s-au înrolat în armată a fost acela de a păstra Uniunea asa cum era si, o dată cu ea, si sclavia. Ei ar înlăntui de îndată în robie pe sclav într-o viată amarnică, doar să aibă ocazia. Acestia simpatizează în mare măsură cu Sudul. Sângele a curs ca apa si pentru nimic. Se aud gemete în fiecare sat si oras. Sotiile îsi jelesc sotii, mamele fiii, iar surorile fratii. Însă ei nu opresc această suferintă si nu se întorc la Dumnezeu. Am văzut că atât armata din Sud, cât si cea din Nord au fost pedepsite. Cu privire la Sud, am fost îndreptată spre Deut.32,35-37: "A Mea este răzbunarea si Eu voi răsplăti când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape si ceea ce-i asteaptă nu va zăbovi. Domnul va judeca pe poporul Său, dar va avea milă de robii Săi, văzând că puterea le este sleită, si că nu mai este nici rob, nici slobod. El va zice: 'Unde sunt dumnezeii lor, Stânca aceea care le slujea de adăpost?'"
PRIMEJDII SI DATORIA PASTORILOR
Mi-a fost arătat că acum se poate face mai mult lucrând în locuri unde s-au ridicat câtiva decât în câmpuri cu totul noi, cu exceptia locurilor unde deschiderea este foarte bună. Doar câtiva din diferite orase, care cred într-adevăr adevărul, vor exercita o influentă si vor trezi întrebări cu privire la credinta lor; iar dacă viata lor va fi exemplară, lumina va străluci si ei vor avea o influentă spre bine. Si totusi, mi-au fost arătate locuri în care adevărul nu a fost proclamat, care ar trebui vizitate curând. Însă marea lucrare care trebuie înfăptuită acum este aceea de a determina poporul lui Dumnezeu să se angajeze în lucrare si să exercite o influentă sfântă. Ei ar trebui să fie împreună lucrători. Cu întelepciune, precautie si iubire, ei trebuie să lucreze pentru mântuirea semenilor si prietenilor lor. Se dau pe fată sentimente prea distante. Crucea nu este pusă la locul în care ar trebui să fie pusă si nici nu este prezentată asa cum ar trebui. Toti ar trebui să simtă că sunt păzitorii aproapelui lor si că sunt răspunzători în mare măsură pentru sufletele celor din jurul lor. Fratii gresesc când lasă această lucrare pe seama pastorilor. Secerisul este mare, dar lucrători sunt putini. Lucrători pot fi aceia care au o reputatie bună si ale căror vieti sunt în conformitate cu credinta lor. Ei pot discuta cu altii si le pot prezenta importanta adevărului. Ei nu trebuie să astepte după pastori si să neglijeze o datorie clară, încredintată lor de Dumnezeu. Unii dintre pastorii nostri au putină dispozitie de a lua asupra lor povara lucrării lui Dumnezeu si de a lucra cu acea bunăvointă dezinteresată care a caracterizat viata Domnului nostru divin. Bisericile, în general vorbind, sunt mult mai avansate decât unii dintre pastori. Ele au dovedit încredere în mărturiile pe care Dumnezeu le-a dat cu plăcere, si acestea au lucrat asupra lor, în timp ce unii predicatori au rămas cu mult în urmă. Ei sustin că au încredere în mărturia adusă, iar altii procedează gresit, făcând din acestea o regulă de fier pentru cei care nu au experientă în privinta lor, însă nu le pun în aplicare pentru ei însisi. Ei au avut mărturii repetate, pe care le-au nesocotit cu totul. Calea unora ca acestia nu este înteleaptă. Poporul lui Dumnezeu în general are un interes comun în răspândirea adevărului. Ei contribuie cu bucurie, sustinându-i benevol pe cei care lucrează pentru propovăduirea cuvântului. Si am văzut că este datoria acelora care au răspunderea distribuirii mijloacelor de a veghea ca disponibilitătile bisericii să nu fie irosite. Unii dintre acesti frati care dau de bunăvoie au lucrat ani de zile cu nervii zdruncinati, cu trupurile istovite datorită muncii excesive din trecut pentru obtinerea de bogătii aici, si acum, când ei dau cu bunăvointă o parte din ceea ce i-a costat atât de mult, este de datoria celor care lucrează în propovăduirea Cuvântului să dovedească zel si sacrificiu de sine cel putin egal cu cel arătat de acesti frati.
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să pornească cu curaj. Ei trebuie să stie în cine si-au pus încrederea. Există putere în Domnul Hristos si mântuirea Lui care să-i facă să fie oameni liberi si, dacă nu sunt liberi în El, ei nu pot clădi biserica Sa si aduna suflete. Va trimite oare Dumnezeu pe vreun om să scoată suflete din cursa lui Satana, când propriile lui picioare sunt prinse în capcană? Slujitorii lui Dumnezeu nu trebuie să fie sovăitori. Dacă picioarele lor alunecă, cum vor putea ei spune celor cu inima slabă: "Fii tare"? Dumnezeu doreste ca slujitorii Săi să ridice mâinile cele slăbite si să întărească pe cei sovăielnici. Cei care nu sunt pregătiti să facă acest lucru ar trebui să lucreze mai întâi pentru ei însisi si să se roage până ce vor fi înzestrati cu putere de sus. Dumnezeu este dezonorat prin lipsa de tăgăduire de sine a unora dintre slujitorii Săi. Ei nu iau asupra lor povara lucrării. Ei par a se afla într-o toropeală ca de moarte. Îngerii lui Dumnezeu stau uluiti si rusinati de această lipsă de tăgăduire de sine si consecventă, în timp ce Autorul mântuirii noastre a lucrat si a suferit pentru noi, S-a tăgăduit pe Sine si întreaga Lui viată a fost o continuă scenă de trudă si lipsuri. El Si-ar fi putut petrece zilele de pe pământ în tihnă si belsug si ar fi putut beneficia de plăcerile vietii; însă El nu a avut în vedere binele si confortul Lui. El a trăit pentru a face bine altora. El a suferit pentru a-i salva pe altii de suferintă. El a îndurat până la sfârsit si a terminat lucrarea care I-a fost dată s-o facă. Si toate acestea pentru a ne salva pe noi de la ruină. Iar acum, se poate ca noi, obiectele nevrednice ale iubirii Lui celei mari, să căutăm o pozitie mai bună în această viată decât cea pe care a avut-o Domnul nostru? În fiecare moment din viată, noi am fost beneficiari ai binecuvântărilor acestei mari iubiri si tocmai din acest motiv nu putem să ne dăm seama pe deplin de adâncimile ignorantei si nenorocirii din care am fost salvati. Putem privi la Acela care a fost străpuns pentru păcatele noastre si să nu dorim să bem împreună cu El cupa amară a umilintei si întristării? Putem privi la Hristos cel răstignit si să dorim să intrăm în Împărătia Sa pe vreo altă cale decât cea a marilor încercări? Predicatorii nu sunt cu totul consacrati lucrării lui Dumnezeu, asa cum le cere El. Unii au simtit că soarta unui predicator este grea pentru că acestia trebuie să fie despărtiti de familiile lor. Ei uită că odată a fost mai greu de lucrat decât este acum. Atunci, cauza noastră avea doar putini simpatizanti. Ei îi uită pe cei asupra cărora Dumnezeu a pus povara lucrării în trecut. Ca rezultat al muncii lor, doar câtiva au primit adevărul. Slujitorii alesi ai lui Dumnezeu au plâns si s-au rugat pentru o mai clară întelegere a adevărului si au suferit lipsuri si multă tăgăduire de sine pentru a-l duce altora. Ei au mers pas cu pas pe calea pe care providenta lui Dumnezeu o deschidea. Ei nu căutau confortul lor si nici nu se dădeau înapoi din fata greutătilor. Prin acesti bărbati, Dumnezeu a pregătit calea si a făcut ca adevărul să fie clar pentru orice inimă sinceră. Pastorii care au îmbrătisat după aceea adevărul au avut totul de-a gata si totusi unii dintre ei nu au luat asupra lor povara lucrării. Ei caută o soartă mai usoară, o situatie care să necesite mai putină tăgăduire de sine. Acest pământ nu constituie locul de odihnă pentru crestini, cu atât mai putin pentru cei ce au fost chemati pastori pentru Dumnezeu. Ei uită că Domnul Hristos Si-a lăsat bogătiile si slava în cer si a venit pe pământ pentru a muri si că El a poruncit să ne iubim unul pe altul asa cum ne-a iubit El. Ei îi uită pe aceia de care lumea nu a fost vrednică, ce au pribegit îmbrăcati în piei de oaie si de capră si erau atât de chinuiti si necăjiti. Mi-au fost arătati valdenzii si cât au suferit pentru credinta lor. Ei au studiat cu constiinciozitate Cuvântul lui Dumnezeu si au trăit potrivit cu lumina care a strălucit asupra lor. Ei au fost persecutati si alungati din casele lor; bunurile lor, câstigate prin muncă grea, le-au fost luate, iar caselor lor li s-a dat foc. Ei au fugit la munti si acolo au îndurat greutăti incredibile. Au suferit foame, oboseală, frig si lipsă de îmbrăcăminte. Singurele vesminte pe care multi dintre ei le puteau obtine erau pieile de animale. Si cu toate acestea, cei împrăstiati si fără cămin se adunau, unindu-si glasurile în cântare si lăudându-L pe Dumnezeu că erau socotiti vrednici să sufere pentru Numele lui Hristos. Ei se încurajau si se îmbărbătau unul pe altul si erau recunoscători chiar si pentru mizerabilele lor locuri de adăpost. Multi dintre copiii lor se îmbolnăveau si mureau de frig sau de foame si, cu toate acestea, părintii lor nu s-ar fi gândit măcar o clipă să renunte la credinta lor. Ei pretuiau iubirea si favoarea lui Dumnezeu mai presus de confortul pământesc sau de bogătiile lumesti. Ei au primit mângâiere din partea lui Dumnezeu si cu bucurie priveau înainte, spre răsplata promisă. De asemenea mi-a fost arătat Martin Luther, pe care Dumnezeu l-a ridicat pentru a face o lucrare specială. Cât de pretioasă a fost pentru el cunoasterea adevărului descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu! Mintea lui tânjea după ceva sigur pe care să-si clădească nădejdea că Dumnezeu va fi Tatăl Său, iar cerurile căminul său. Noua si pretioasa lumină care a strălucit asupra lui din Cuvântul lui Dumnezeu a fost de o nepretuită valoare si el gândea că, dacă ar fi mers înainte cu aceasta, ar fi putut convinge lumea. S-a ridicat împotriva mâniei unei biserici decăzute si i-a întărit pe aceia care se hrăneau împreună cu el, delectându-se din bogatele adevăruri continute în Cuvântul lui Dumnezeu. Luther a fost instrumentul ales de Dumnezeu pentru a smulge mantia ipocriziei de pe biserica catolică si pentru a-i prezenta pe fată coruptia. El si-a ridicat glasul cu zel si, în puterea Duhului Sfânt, a strigat împotriva ei, mustrând păcatele conducătorilor poporului. S-au dat ordine ca, oriunde ar fi găsit, să fie omorât; se părea că e lăsat la bunul plac al unui popor superstitios, care asculta de capul bisericii romane. Însă viata nu a contat prea mult pentru el. Luther stia că nu este în sigurantă nicăieri si totusi nu tremura. Lumina pe care o văzuse si cu care se ospăta era viată pentru el si de mai mare valoare decât toate bogătiile pământului. El stia că bogătiile pământesti vor trece; însă adevărurile bogate, deschise întelegerii sale, au lucrat asupra inimii lui, aveau să trăiască si, dacă urma să asculte de ele, să-l conducă spre vesnicie. Când a fost somat să se prezinte la Augsburg ca să răspundă pentru credinta lui, el s-a supus chemării. Acest singur om, care a stârnit furia preotilor si poporului, a fost chemat la judecată în fata acelora care au făcut lumea să tremure - un miel blând înconjurat de lei înfuriati; cu toate acestea, de dragul lui Hristos si al adevărului, el s-a ridicat fără frică si, cu elocventă sfântă, pe care doar adevărul o poate inspira, a prezentat argumente pentru credinta sa. Dusmanii lui au încercat, prin diferite mijloace, să-l aducă la tăcere pe apărătorul adevărului. La început l-au lingusit si i-au promis că îl vor înălta si onora. Însă viata si onorurile nu aveau nici o valoare pentru el, dacă pretul era sacrificarea adevărului. Cuvântul lui Dumnezeu strălucea asupra lui tot mai tare si tot mai clar, dându-i un simtământ mai viu al greselilor, coruptiei si ipocriziei papalitătii. Dusmanii lui au căutat atunci să-l intimideze si să-l facă să renunte la credinta lui, însă cel neînfricat stătea nemiscat în apărarea adevărului. Era gata să moară pentru credinta lui, dacă Dumnezeu i-ar fi cerut; dar să renunte la aceasta - niciodată. Dumnezeu i-a ocrotit viata. El le-a poruncit îngerilor Săi să-l însotească, zădărnicind furia si scopurile vrăjmasilor lui, si l-a scos nevătămat dintr-un conflict înversunat. Puterea calmă, demnă, a lui Luther i-a umilit pe vrăjmasii săi si i-a dat papalitătii una dintre cele mai înfricosătoare lovituri. Marele si mândrul om de la putere a dat de înteles că reformatorul va ispăsi cu propriul sânge răul pe care l-a făcut cauzei lor. Ei si-au făcut planuri, însă unul mai puternic decât ei îl avea în grijă pe Luther. Lucrarea lui nu era terminată. Prietenii lui Luther i-au grăbit plecarea din Augsburg. El a părăsit cetatea noaptea, călare pe un cal fără căpăstru, neînarmat si fără cizme sau pinteni. În mare grabă si-a parcurs drumul, până când s-a aflat între prietenii lui. Din nou a fost stârnită mânia papalitătii, care a hotărât să aducă la tăcere glasul neînfricat al acestui apărător al adevărului. L-au chemat la Worms, cu totul hotărâti să-l facă să răspundă pentru nebunia lui. Sănătatea îi era subredă, dar, cu toate acestea, nu s-a dat în lături. El cunostea foarte bine pericolele care erau în fata lui. Stia că dusmanii lui cei puternici ar fi luat orice fel de măsuri pentru a-l reduce la tăcere. Ei strigau după sângele lui tot asa cum strigaseră evreii după sângele lui Hristos. Cu toate acestea, el s-a încrezut în acel Dumnezeu care îi ocrotise pe cei trei tineri în cuptorul cu foc. Nu era nelinistit si îngrijorat pentru el însusi. Nu umbla după binele lui însusi; însă marea lui îngrijorare era ca adevărul, atât de pretios pentru el, să nu fie expus la insulte de către cei necredinciosi. El era gata mai degrabă să moară decât să le îngăduie vrăjmasilor săi să triumfe. Când a intrat în Worms, mii de persoane s-au îngrămădit în jurul lui si l-au urmat. Împărati si alte autorităti înalte nu fuseseră însotiti de o multime mai numeroasă.
Vâlva era intensă; iar cineva din multime, cu o voce tristă, plângăreată, cânta un bocet pentru a-l avertiza pe Luther despre ceea ce-l asteaptă. Însă reformatorul avusese în vedere pretul si a fost gata să-si pecetluiască mărturia cu propriul său sânge, dacă asa rânduia Dumnezeu. Luther se afla în momentul în care trebuia să răspundă pentru credinta sa si el a privit către Dumnezeu în credintă, ca să primească putere. Pentru scurt timp, curajul si credinta i-au fost puse la încercare. Primejdii de tot felul i-au fost prezentate. El a devenit trist. Nori s-au îngrămădit asupra lui si i-au ascuns fata lui Dumnezeu. El tânjea să meargă înainte cu încrederea deplină că Dumnezeu este cu el. Nu putea fi multumit dacă nu Îl simtea pe Dumnezeu alături. Cu strigăte sfâsietoare, si-a înăltat în agonie rugăciunea către cer. Uneori duhul părea că-i cedează, când vedea, în închipuirea lui, cum dusmanii se tot înmulteau în fata lui. Tremura, simtindu-si pericolul. Am văzut că Dumnezeu, în întelepciunea si providenta Lui, l-a pregătit în acest fel ca să nu uite în Cine să se încreadă si să nu se arunce fără chibzuintă înainte, în primejdie. Dumnezeu l-a pregătit ca pe propriul Lui instrument, făcându-l să corespundă pentru marea lucrare pe care o avea în fata lui. Rugăciunea lui Luther a fost ascultată. Când s-a aflat fată în fată cu vrăjmasii săi, curajul si credinta i-au revenit. Blând ca un miel, stătea înconjurat de marii oameni ai pământului, care, ca niste lupi furiosi, îsi fixaseră ochii asupra lui, nădăjduind că-l vor chinui cu puterea si grandoarea lor. Însă el s-a agătat de puterea lui Dumnezeu si nu s-a temut. Cuvintele pe care le-a rostit au fost spuse cu atâta măretie si putere, încât dusmanii nu au putut face nimic împotriva lui. Dumnezeu era Cel care vorbea prin Luther si tot El adunase laolaltă împărati si oameni care se socoteau întelepti, pentru ca, în mod public, să doboare întelepciunea lor si ca toti să poată vedea ce putere si tărie poate avea un om slab atunci când se bizuie pe Dumnezeu, Stânca cea vesnică. Comportamentul calm al lui Luther era în contrast izbitor cu patima si furia dovedite de acei asa-zisi oameni mari. Ei nu l-au putut înfricosa ca astfel să retracteze adevărul. Cu simplitate nobilă si hotărâre calmă, el stătea ca o stâncă. Împotrivirea dusmanilor săi, furia si amenintările lor, toate s-au năpustit asupra lui ca un val puternic, dar acesta s-a spart la picioarele lui fără să-i facă vreun rău. El a rămas nemiscat. Ei erau mâniati că puterea lor, care îi făcuse pe regi si nobili să tremure, este astfel dispretuită de un om umil si tânjeau să-l facă să simtă mânia lor torturându-l si luându-i viata. Însă Unul mai puternic decât potentatii pământului îl avea în grija Sa pe acest martor neînfricat. Dumnezeu avea o lucrare pentru el. El trebuia să sufere încă pentru adevăr. Trebuia să îndure să-l vadă trecând cu greu prin persecutii sângeroase. Trebuia să-l vadă îmbrăcat în sac si acoperit cu rusine de către fanatici. El trebuia să trăiască pentru a pune în drepturi adevărul si să-l apere atunci când puterile cele mari ale lumii aveau să caute să-l doboare la pământ. El trebuia să trăiască pentru a-l vedea triumfând si pentru a smulge si a da la o parte greselile si superstitiile papalitătii. Luther a obtinut o biruintă la Worms care a slăbit papalitatea, vestea aceasta răspândindu-se si în alte împărătii si la alte popoare. Aceasta a constituit o lovitură eficientă în favoarea Reformatiunii. Pastorii care predică acum mi-au fost prezentati în contrast cu bărbatii care au condus Reformatiunea; în special viata devotată, plină de zel, a lui Luther a fost asezată alături de vietile câtorva dintre predicatorii nostri. El si-a dovedit netărmurita iubire pentru adevăr prin curaj, prin hotărâre plină de calm si prin tăgăduire de sine. A trebuit să facă fată încercărilor si sacrificiilor în timp ce stătea în apărarea adevărului; cu toate acestea, nu a murmurat. El a fost vânat ca o fiară sălbatică de pradă si totusi, de dragul lui Hristos, a îndurat bucuros toate aceste lucruri. Ultima solie a harului este încredintată slujitorilor umili, credinciosi, ai lui Dumnezeu, din acest timp. Dumnezeu i-a călăuzit întotdeauna pe aceia care nu s-au ferit de răspundere, a pus poveri asupra lor si a prezentat prin ei poporului Său un plan de dăruire sistematică, în care toti se pot angaja si pot lucra în armonie. Acest sistem a fost aplicat si a lucrat de minune. Prin acesta se sustin, în mod liber, predicatorii si cauza adevărului. De îndată ce predicatorii si-au încetat împotrivirea si s-au dat la o parte din cale, poporul a răspuns cu toată inima chemării si a apreciat sistemul. Toate sunt puse la dispozitia pastorilor, astfel ca ei să poată lucra, nestânjeniti. Poporul nostru a luat pozitie cu o vointă si un interes care nu pot fi găsite la nici o altă clasă. Dar Dumnezeu este întristat de către predicatorii care se plâng acum si nu se aruncă cu toate fortele în această lucrare atât de importantă. Ei sunt fără scuză si, cu toate acestea, unii sunt amăgiti si cred că sacrifică mult, că trec printr-o perioadă grea, când, de fapt, nu stiu nimic despre suferintă, tăgăduire de sine sau lipsuri. Uneori poate că sunt obositi; însă tot asa ar fi dacă ar trebui să se întretină singuri, prin munca lor. Unii au gândit că ar fi mai usor să lucreze cu mâinile lor si adesea s-au exprimat că ar prefera să facă astfel. Unii ca acestia nu stiu despre ce vorbesc. Ei se înseală singuri. Altii au familii numeroase de întretinut si nu stiu să se administreze. Ei nu îsi dau seama că sunt datori cauzei lui Dumnezeu pentru locuintele lor si pentru tot ce au. Nu îsi dau seama cât costă să trăiesti. Dacă s-ar angaja în lucru cu mâinile lor, ei nu s-ar elibera de griji si oboseală. Nu vor putea să stea la gura sobei în tihnă si totodată să lucreze pentru a-si întretine familiile. Un om care lucrează pentru o familie dependentă de el poate petrece doar câteva ore cu familia, acasă. Unor pastori nu le place să lucreze cu hărnicie si nutresc un spirit de nemultumire, care nu este rezonabil. Dumnezeu a însemnat orice murmurare prin gând, cuvânt sau simtământ. Cerul este insultat printr-o astfel de dovadă de slăbiciune si lipsă a adevăratei devotiuni pentru cauza lui Dumnezeu. Unii si-au plecat urechea în fata ispititorului si si-au mărturisit necredinta, prejudiciind cauza lui Dumnezeu. Satana îi pretinde ca fiind ai săi, pentru că nu au fost recuperati din cursa lui. Ei s-au purtat precum copiii, care nu cunosc nimic despre vicleniile ispititorului. Au avut suficientă experientă si ar fi trebuit să-i priceapă planurile. El le-a sugerat îndoieli, iar ei, în loc să le respingă de îndată, au discutat si negociat cu arhiamăgitorul, ascultându-i motivatiile ca si când ar fi fost fermecati de sarpele din vechime. Câteva texte, pe care nu le puteau explica în totalitate, asa încât să-i multumească, au fost suficiente pentru a clătina întreaga temelie a adevărului si a întuneca lucrurile cele mai clare din Cuvântul lui Dumnezeu. Acesti oameni sunt fiinte muritoare, supuse greselilor. Ei nu au o întelepciune desăvârsită si cunostintă în toate Scripturile. Unele pasaje sunt dincolo de priceperea omenească, până când vine un timp, ales de Dumnezeu, după întelepciunea Lui, ca să fie cunoscute. Satana i-a condus pe unii pe o cărare care duce în mod sigur la necredinciosie. Ei au îngăduit necredintei lor să întunece lantul armonios, măret, al adevărului si au actionat ca si când era treaba lor să rezolve orice pasaj dificil al Scripturii, iar dacă religia noastră nu îi făcea în stare să facă acest lucru, era socotită gresită. Am văzut că aceia care au o inimă rea si o vointă necredincioasă se vor îndoi si vor socoti că este un lucru nobil si o virtute să pui la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu. Aceia care consideră că este o virtute a te eschiva de la un răspuns au toate perspectivele de a nu crede în inspiratia si adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să creadă. Ei pot alege să se bizuie pe dovezile pe care El a avut plăcere să le dea sau să se îndoiască, să critice si să piară. Mi-a fost arătat că cei care sunt încercati de îndoieli si necredinciosie nu trebuie să meargă să lucreze pentru altii. Ceea ce este în minte trebuie să se reverse în afară si ei nu îsi dau seama de efectul unei aluzii sau a celei mai mici îndoieli exprimate. Satana face din acest lucru o săgeată cu tepi. Aceasta actionează ca o otravă lentă, care, înainte ca victima să simtă pericolul, afectează întregul organism, subminează sănătatea si în final produce moartea. Tot astfel stau lucrurile si în privinta otrăvii îndoielii si necredintei fată de lucrurile din Scriptură. Unul care are influentă sugerează altora ceea ce Satana i-a sugerat lui, faptul că un pasaj din Scriptură îl contrazice pe un altul; si astfel, într-un mod foarte neîntelept, ca si când ar fi descoperit vreo taină minunată, care a fost ascunsă celor credinciosi si sfinti în fiecare veac al lumii, el aruncă cel mai dens întuneric asupra mintilor lor. Acestia pierd plăcerea pe care o avuseseră altădată pentru adevăr si ajung necredinciosi. Toate acestea sunt urmarea doar a câtorva cuvinte rostite, care au avut o putere ascunsă deoarece păreau impregnate de acel mister. Aceasta este lucrarea diavolului cel viclean. Cei care sunt confruntati cu îndoieli si care au dificultăti pe care nu le pot rezolva nu ar trebui să arunce alte minti slabe în aceeasi neliniste. Unii au făcut aluzii si au vorbit despre necredinta lor si au mers mai departe, fără să viseze măcar ce efect vor produce acestea. În unele cazuri, sământa necredintei a avut efect imediat, în timp ce în alte cazuri a stat îngropată destul de mult timp, până ce persoana a apucat pe o cale gresită, făcând loc vrăjmasului, iar lumina lui Dumnezeu a fost retrasă de la ea, si aceasta a căzut cu totul sub ispitirile puternice ale lui Satana. Atunci a răsărit sământa necredintei care fusese semănată cu atât de mult timp în urmă. Satana hrăneste aceste seminte, iar ele aduc roade. Tot ce vine de la pastori, care ar trebui să stea în lumină, are o puternică influentă. Iar atunci când acestia nu au stat în lumina clară a lui Dumnezeu, Satana îi foloseste ca agenti si prin ei trimite săgetile lui arzătoare asupra mintilor nepregătite să se împotrivească la ceea ce a venit prin pastorii lor. Am văzut că si pastorii, ca si poporul, trebuie să lupte ca să se împotrivească lui Satana. Cel care sustine că este pastor al lui Hristos se asează într-o pozitie înfricosătoare atunci când slujeste scopurilor ispititorului, ascultând la soaptele lui si lăsându-l să captiveze mintea si să pună stăpânire pe gânduri. În ochii lui Dumnezeu, cel mai mare păcat al pastorului este acela de a vorbi despre necredinta lui si de a atrage si alte minti pe acelasi canal întunecos, îngăduindu-i astfel lui Satana să atingă un dublu scop, ispitindu-l. El tulbură mintea aceluia care, prin calea pe care a apucat, i-a încurajat ispitirile si apoi îl conduce pe acesta să tulbure mintile multora. Este timpul ca străjerii de pe zidurile Sionului să înteleagă responsabilitatea si sfintenia misiunii lor. Ei ar trebui să simtă că vor veni necazuri asupra lor dacă nu îndeplinesc lucrarea pe care le-a încredintat-o Dumnezeu. Dacă ajung necredinciosi, ei pun în pericol siguranta turmei lui Dumnezeu, pun în pericol cauza lui Dumnezeu si o expun batjocurii vrăjmasilor nostri. O, ce lucrare este aceasta! Cu sigurantă, îsi vor primi răsplata. Unii pastori, ca si membrii, trebuie să fie convertiti. Ei trebuie făcuti bucătele si apoi înnoiti. Lucrarea lor în comunităti este mai mult decât pierdută, iar în starea lor de slăbiciune, pe punctul de a se prăbusi, Dumnezeu ar fi mai multumit dacă si-ar înceta eforturile de a-i ajuta pe altii si vor lucra cu mâinile lor până se vor converti. Atunci îi vor putea întări pe fratii lor. Pastorii trebuie să se trezească. Ei pretind că sunt generali în armata marelui Împărat, dar, în acelasi timp, simpatizează cu marele conducător rebel si cu ostirea lui. Unii au expus cauza lui Dumnezeu si adevărurile sacre ale Cuvântului Său batjocurilor ostirii răzvrătitului. Au înlăturat o parte a scutului lor, iar Satana si-a aruncat într-acolo săgetile lui otrăvite. Ei au întărit mâinile conducătorilor răzvrătiti si au slăbit ei însisi, făcând ca Satana si clanul lui diavolesc să-si ridice capul cu triumf si să tresalte pe seama victoriei pe care ei au lăsat ca el s-o câstige. O, ce lipsă de întelepciune! Câtă orbire! Ce tactică nesăbuită, de a-si descoperi punctele slabe în fata dusmanilor lor de moarte! Cât de diferit a fost cursul urmat de Luther! El era gata să-si sacrifice viata, la nevoie, însă adevărul, niciodată. Cuvintele sale au fost: "Să avem grijă doar ca Evanghelia să nu fie supusă insultelor celor necredinciosi si mai degrabă să ne dăm viata pentru a o apăra decât să le îngăduim acestora să triumfe. Cine poate spune dacă viata sau moartea mea va contribui mai mult la salvarea fratilor mei?" Dumnezeu nu este dependent de nici un om pentru înaintarea cauzei Sale. El ridică si califică oameni care să ducă solia lumii. El poate face tăria lui desăvârsită în slăbiciunea oamenilor. Puterea este a lui Dumnezeu. Cuvântările bine pregătite, elocventa, talentele deosebite nu pot converti nici măcar un suflet. Eforturile depuse la amvon pot stârni mintile, argumentele clare pot fi convingătoare, însă Dumnezeu este Cel care asigură succesul. Oamenii evlaviosi, credinciosi, sfinti, care pun în practică în viata lor de toate zilele ceea ce predică, sunt cei care vor exercita o influentă mântuitoare. O cuvântare rostită cu putere de la amvon poate afecta mintea; însă putină imprudentă din partea pastorului în afara amvonului, o lipsă de seriozitate în vorbire si o neglijare a adevăratei evlavii vor contracara influenta lui si vor risipi toate impresiile bune. Convertitii vor fi ai lui; în multe cazuri, ei nu vor căuta să se ridice mai presus decât predicatorul lor. Ei nu vor face o lucrare din inimă. Nu sunt convertiti pentru Dumnezeu. Lucrarea este superficială, iar influenta lor va fi o jignire la adresa acelora care Îl caută cu adevărat pe Domnul.
Succesul pastorului depinde mult de purtarea lui din afara amvonului. Când îsi termină predica si părăseste amvonul, el nu si-a terminat lucrarea; de-abia a început-o. Atunci el trebuie să pună în practică ceea ce a predicat. El nu trebuie să actioneze cu nepăsare, ci să vegheze asupra lui însusi, pentru ca vrăjmasul să nu tragă foloase de pe urma vreunui cuvânt sau a unei fapte, iar cauza lui Dumnezeu să fie batjocorită. Pastorii trebuie să-si măsoare cuvintele, mai ales în prezenta tinerilor. Ei nu trebuie să fie usuratici în vorbire si să glumească, ci ar trebui să-si aducă aminte că stau în locul lui Hristos si că trebuie să ilustreze, prin exemplul lor, viata lui Hristos. "Pentru că noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu"(1 Cor.3,9). "Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceti asa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu." Mi-a fost arătat că influenta pastorilor tineri, căsătoriti sau necăsătoriti, este distrusă de atasamentul pe care-l dovedesc tinerele femei fată de ei. Unii ca acestia nu îsi dau seama că ochii altora sunt asupra lor, iar calea urmată de ei poate avea tendinta de a dăuna foarte mult influentei lor, din cauza celor cărora le acordă atât de multă atentie. Dacă acestea ar avea în vedere cu strictete regulile de comportament în societate, ar fi mult mai bine si pentru ele, si pentru pastorul lor. Acest lucru îl pune într-o pozitie neplăcută si îi determină pe altii să îl privească într-o lumină gresită. Cu toate acestea, am văzut că pastorii sunt răspunzători pentru această situatie. Ei ar trebui să arate dezgust fată de aceste lucruri, iar dacă merg pe calea arătată de Dumnezeu, nu ar mai fi tulburati de astfel de lucruri. Ei se vor feri de orice pare rău, iar când femeile tinere sunt prea sociabile, este de datoria lor să le dea de înteles că acest lucru nu este plăcut. Trebuie să respingă astfel de impertinentă chiar dacă sunt socotiti nepoliticosi. Aceste lucruri trebuie mustrate, pentru a nu arunca ocară asupra cauzei lui Dumnezeu. Tinerele femei care au fost convertite la adevăr si pentru Dumnezeu vor da ascultare mustrării si se vor îndrepta.
Pastorii ar trebui să-si sustină lucrările publice prin eforturi deosebite, lucrând în mod personal pentru suflete ori de câte ori se iveste o ocazie, discutând în tihnă la gura sobei si implorând sufletele să caute acele lucruri care le aduc pacea. Lucrarea noastră de pe acest pământ se va încheia în curând si fiecare om îsi va primi răsplata după faptele sale. Mi-a fost arătată răsplata sfintilor, mostenirea vesnică, si am văzut că aceia care au suferit cel mai mult pentru adevăr nu vor socoti că au trecut prin greutăti, ci vor sustine că cerul este destul de ieftin.
FOLOSIREA GRESITĂ A VIZIUNILOR
Mi-a fost arătat că unii, în special în Iowa, fac din viziuni o unitate de măsură pentru toti si apucă pe o cale pe care nici eu si nici sotul meu nu am mers niciodată. Unii nu mă cunosc nici pe mine, nici lucrarea pe care o fac si sunt foarte sceptici cu privire la orice se numeste viziune. Este numai natural să fie asa, si o asemenea atitudine poate fi depăsită doar prin experientă. Dacă sunt persoane care nu sunt lămurite cu privire la viziuni, nu trebuie cicălite. Procedeul de urmat cu astfel de oameni poate fi găsit în "Mărturia nr.8", pag. 328, 329, pe care sper să o citească toti. Fată de anumite persoane, pastorii trebuie să dovedească milă; iar pe altii trebuie să-i salveze ca prin foc, întotdeauna făcând deosebirea cuvenită. Pastorii lui Dumnezeu trebuie să aibă întelepciunea de a da fiecăruia partea lui de hrană si să facă deosebire în functie de fiecare caz în parte. Calea urmată de unii din Iowa, care nu sunt obisnuiti cu mine, nu a fost înteleaptă si corespunzătoare. Au fost tratati în acelasi fel, atât cei care erau străini cu privire la viziuni, cât si cei care avuseseră multă lumină si experientă în privinta lor. Unora li s-a cerut să le aprobe, când ei nu puteau face în mod constient acest lucru, si astfel unele suflete sincere au fost conduse să ia pozitie împotriva viziunilor si împotriva trupului bisericii, pozitie pe care nu ar fi luat-o niciodată dacă în cazul lor s-ar fi procedat cu întelepciune si har. Unii dintre fratii nostri au avut o experientă îndelungată în privinta adevărului si timp de ani de zile m-au cunoscut si erau familiarizati cu influenta viziunilor. Ei au pus la probă autenticitatea acestor mărturii si si-au afirmat credinta în ele. Ei simtiseră influenta puternică a Duhului lui Dumnezeu asupra lor, ca mărturie a autenticitătii viziunilor. Dacă unii ca acestia, când sunt mustrati prin viziuni, se ridică împotriva acestora si lucrează în mod nevăzut pentru a ne deteriora influenta, cazurile lor trebuie tratate cu răbdare, deoarece influenta lor îi pune în primejdie pe cei care nu au experientă. Pastorii care predică adevărul prezent, în timp ce îsi aduc mărturia în mod pătrunzător, mustrând greselile personale ale oamenilor si căutând să scoată afară idolii din tabăra lui Israel, trebuie să dovedească răbdare. Ei trebuie să predice adevărul în toată solemnitatea si importanta lui; si dacă acesta găseste calea spre inimă, el va realiza pentru cel care îl primeste un lucru pe care nimic altceva nu îl poate face. Însă, dacă adevărul rostit în puterea Duhului nu este tăios în privinta idolilor, nu va fi de nici un folos în a-l prezenta individului. S-ar putea să ni se pară că unii sunt lipiti de idolii lor, dar, cu toate acestea, am văzut că noi nu trebuie să renuntăm cu usurintă la cei săraci si descurajati.
Noi trebuie să nu uităm niciodată că suntem cu totii muritori, supusi greselilor, si că Domnul Hristos dă dovadă de multă milă fată de slăbiciunile noastre si ne iubeste, chiar dacă gresim. Dacă Dumnezeu ar proceda cu noi asa cum procedăm noi adesea unul cu altul, am fi nimiciti. În timp ce pastorii predică adevărul clar, tăios, ei trebuie să-l lase să-si facă lucrarea de tăiere si cioplire, nu să facă ei acest lucru. Ei trebuie să pună securea, adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, la rădăcina copacului si se va realiza ceva. Prezentati mărturia tot asa direct cum se găseste în Cuvântul lui Dumnezeu, cu inima plină de influenta caldă, activă, a Duhului Său, cu duiosie si cu acel dor după suflete, si lucrarea în poporul lui Dumnezeu va fi eficientă. Motivul pentru care Duhul lui Dumnezeu Se manifestă atât de putin este acela că pastorii nu sunt învătati să lucreze sub călăuzirea Lui. Ei duc lipsă de harul lui Dumnezeu, de răbdare si stăpânire de sine, de un spirit de consacrare si sacrificiu; si acesta este singurul motiv pentru care unii pun la îndoială dovezile din Cuvântul lui Dumnezeu. Problema nu este la Cuvânt, ci la ei însisi. Lor le lipseste harul lui Dumnezeu, devotiunea, evlavia personală si sfintenia. În consecintă, ei sunt sovăitori, si acest lucru îi aruncă adesea pe câmpul de luptă al lui Satana. Am văzut că, oricât de puternici ar fi oamenii care sustin adevărul, oricât de evlaviosi ar putea părea, dacă ei încep să-si arate necredinta cu privire la anumite pasaje ale Scripturii, lucru care îi determină să pună la îndoială inspiratia Bibliei, ar trebui să ne temem de ei, căci Dumnezeu este departe de unii ca acestia.
Am văzut că, în timp ce părintii care se tem de Domnul îsi tin în frâu copiii, ei ar trebui să le examineze comportamentul si temperamentul si să caute să le împlinească nevoile. Unii părinti se ocupă cu toată grija de nevoile vremelnice ale copiilor lor; ei îi îngrijesc cu bunătate si duiosie când sunt bolnavi si socotesc că si-au făcut datoria. Aici ei fac o greseală. Lucrarea lor de-abia a început. Trebuie împlinite si nevoile sufletesti. Este nevoie de multă iscusintă pentru a administra remediile potrivite pentru vindecarea unui suflet rănit. Copiii au necazuri tot atât de greu de suportat si tot atât de dureroase ca si adultii. Chiar si părintii nu au mereu aceleasi simtăminte. Mintea lor este adesea nelinistită. Ei pot avea vederi sau sentimente gresite. Satana îi loveste, iar ei cedează în fata ispitelor lui. Vorbesc nervos, într-un mod în care stârnesc mânie în copiii lor, si sunt uneori severi si iritati. Bietii copii se molipsesc de acelasi spirit, iar părintii nu sunt pregătiti să-i ajute pentru că ei însisi au cauzat necazul. Uneori totul pare că merge rău. Pretutindeni în jur e agitatie si toti se simt mizerabil, nefericiti. Părintii aruncă vina asupra bietilor lor copii, socotindu-i foarte neascultători si nesupusi, cei mai răi copii din lume, când, de fapt, cauza tulburării se găseste la ei însisi. Multi părinti stârnesc furtuni prin lipsa lor de stăpânire de sine. În loc să le ceară frumos copiilor un anumit lucru, ei le poruncesc pe un ton cicălitor si în acelasi timp pe buzele lor sunt cuvinte de critică si de ocară, pe care copiii nu le merită. Părintilor, o astfel de purtare fată de copiii vostri le distruge optimismul si ambitia. Ei fac ceea ce le porunciti voi nu din dragoste, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Nu fac din inimă acel lucru. Pentru ei este sclavie, si nu plăcere, si aceasta îi conduce adesea să nu vă asculte în totalitate, ceea ce vă sporeste si mai mult iritabilitatea, iar pentru copii situatia devine si mai rea. Din nou se caută greseli, purtarea lor rea le este învesmântată în culori vii, până ce îi cuprinde descurajarea si nu le mai pasă dacă ceea ce fac vă este pe plac sau nu. Îi apucă un spirit de "nu-mi pasă", iar plăcerea si bucuria pe care ar fi trebuit să le găsească acasă le vor căuta în altă parte, departe de părinti. Ei se amestecă printre cei de pe stradă si ajung curând tot asa de răi ca si acestia. Cine sunt vinovatii pentru acest mare păcat? Dacă s-ar fi făcut din cămin un loc atrăgător, dacă părintii ar fi manifestat dragoste fată de copiii lor si dacă le-ar fi găsit, cu bunătate, o ocupatie si i-ar fi învătat să-i asculte cu iubire, atunci ei ar fi a-tins coarda sensibilă a inimii lor si mâini, picioruse si inimi s-ar fi grăbit să-i asculte de îndată. Cu stăpânire de sine, vorbindu-le cu bunătate si lăudându-si copiii atunci când încearcă să facă ce este bine, părintii le pot încuraja eforturile, îi pot face foarte fericiti si pot înconjura cercul familiei cu un farmec ce va alunga orice umbră întunecoasă, aducând înăuntru lumina înveselitoare a soarelui. Părintii îsi scuză adesea comportamentul gresit pentru că nu se simt bine. Sunt nervosi si cred că nu pot fi răbdători, calmi si să vorbească frumos. În acest fel, ei se amăgesc singuri si îi fac pe plac lui Satana, care tresaltă că harul lui Dumnezeu nu este socotit de către acestia îndestulător pentru a birui defectele firesti. Ei pot si trebuie să fie stăpâni pe ei însisi tot timpul. Dumnezeu le cere acest lucru. Trebuie să fie constienti că, atunci când cedează si sunt nerăbdători si nervosi, îi fac pe altii să sufere. Cei din jurul lor sunt afectati de spiritul pe care ei îl dau pe fată, iar dacă si acestia, la rândul lor, actionează în acelasi spirit, răul creste si totul merge rău. Părintilor, când simtiti că sunteti nervosi, nu comiteti păcatul atât de mare de a otrăvi întreaga familie cu această iritabilitate periculoasă. În asemenea momente, vegheati de două ori asupra voastră însivă si hotărâti în inima voastră să nu faceti rău nimănui cu buzele, ci să rostiti doar cuvinte plăcute, voioase. Spuneti-vă vouă însivă: "Nu voi strica fericirea copiilor mei printr-un cuvânt iritat." Stăpânindu-vă în acest fel, veti deveni puternici. Sistemul vostru nervos nu va mai fi asa de sensibil. Veti fi întăriti prin principiile dreptătii. Constienta că vă faceti cu credinciosie datoria vă va întări. Îngerii lui Dumnezeu se vor bucura de eforturile pe care le faceti si vă vor ajuta. Când sunteti nerăbdători, prea adesea îi socotiti pe copii vinovati si dati vina pe ei, când nu merită acest lucru. Alteori, poate ei fac exact aceleasi lucruri, însă totul este în ordine si bine. Copiii îsi dau seama si simt aceste inconsecvente si ei însisi nu sunt mereu aceiasi. Uneori sunt pregătiti să facă fată într-un anumit fel unor dispozitii schimbătoare, iar alteori sunt nervosi si agitati si nu pot suporta critica. Spiritul lor se răzvrăteste împotriva acestui lucru. Părintii pretind toată întelegerea posibilă fată de starea lor sufletească; însă ei, cu toate acestea, nu acceptă întotdeauna să fie tot asa de îngăduitori fată de copiii lor. Ei scuză la ei însisi ceea ce, dacă ar întâlni la copiii lor, care nu au anii lor de experientă si disciplină, ar critica aspru. Unii părinti au un temperament nervos, iar când sunt obositi datorită muncii si doborâti de griji, ei nu mentin o stare calmă, ci manifestă, fată de aceia care ar trebui să le fie cei mai dragi de pe pământ, o nervozitate si o lipsă de răbdare care nu este pe plac lui Dumnezeu si aduce negură asupra familiei. Copiii trebuie mângâiati des când trec prin necazuri. Bunătatea si răbdarea dovedite în mod reciproc vor face din cămin un paradis si vor atrage îngerii cei sfinti în cercul familiei. Mama poate si trebuie să facă mult pentru a-si stăpâni nervii, atunci când este descurajată; chiar când este bolnavă, ea poate, dacă îsi propune acest lucru, să fie voioasă si plăcută si să suporte mai mult zgomot decât si-ar putea închipui. Ea nu trebuie să-i facă pe copii să-i simtă toate suferintele si să le întunece mintile lor tinere, sensibile, cu starea ei depresivă, lucru care va face ca ei să simtă că locuinta lor este un mormânt, iar camera mamei - cel mai sinistru loc din lume. Mintea si nervii capătă tonus si putere prin exercitii de vointă. Puterea vointei se va dovedi în multe cazuri un puternic alinător al nervilor. Nu-i lăsati pe copii să vă vadă cu fata posomorâtă. Dacă ei cedează ispitei si după aceea îsi dau seama si se căiesc de greseala lor, iertati-i tot asa de repede si liber cum doriti să fiti si voi iertati de Tatăl vostru din ceruri. Învătati-i cu bunătate si legati-le inimile de ale voastre. Ei trec printr-o perioadă critică. Tot felul de influente vor încerca să-i rupă de voi, pe care trebuie să le contracarati. Învătati-i să aibă încredere în voi. Lăsati-i să vă spună toate necazurile si bucuriile lor. Încurajându-i în acest fel, îi veti scăpa din multe curse pe care Satana le-a pregătit pentru picioarele lor lipsite de experientă. Nu-i tratati pe copiii vostri numai cu asprime, uitând că si voi ati fost copii si că ei sunt doar niste copii. Nu asteptati de la ei să fie perfecti si nu încercati să-i faceti să se poarte ca niste oameni mari, asa, dintr-o dată. Procedând astfel, vă veti închide usa de acces spre ei si le veti deschide o usă cu tot felul de influente vătămătoare, prin care altii le vor otrăvi mintile lor tinere înainte ca voi să vă dati seama în ce primejdie se află. Satana si ostirea lui fac cele mai mari eforturi pentru a stăpâni si influenta mintile copiilor si, de aceea, ei trebuie tratati cu candoare, cu duiosie crestinească si cu dragoste. Astfel veti avea o puternică influentă asupra lor, iar ei vor simti că-si pot pune toată încrederea în voi. Aruncati împrejurul copiilor farmecul căminului vostru si al prezentei voastre. Dacă veti face acest lucru, ei nu vor dori atât de mult societatea celor de vârsta lor. Satana lucrează prin acestia, determinându-i să influenteze si să strice mintile celorlalti. Este calea cea mai eficientă prin care el poate lucra. Cei tineri au o influentă puternică unul asupra altuia. Discutiile lor nu sunt întotdeauna alese si înăltătoare. Vorbe rele sunt suflate la ureche, si dacă nu sunt respinse în mod hotărât, acestea îsi fac sălas în inimă, prind rădăcină, lăstăresc si aduc roadă, stricând astfel bunele deprinderi. Datorită relelor care există acum în lume si datorită restrictiilor care trebuie impuse copiilor, părintii ar trebui să aibă o îndoită grijă de a-i lega de inimile lor si de a le da de înteles că ei le doresc fericirea. Părintii ar trebui să nu-si uite anii copilăriei lor, cât de mult tânjeau după simpatie si iubire si cât de nefericiti se simteau când erau criticati si ocărâti. Ei ar trebui să fie copii din nou în privinta sentimentelor lor, iar mintea lor trebuie făcută să înteleagă nevoile copiilor lor. Cu toate acestea, cu hotărâre îmbinată cu iubire, ei trebuie să ceară ascultare din partea copiilor lor. Cuvântul părintelui trebuie ascultat pe deplin. Îngerii lui Dumnezeu îi urmăresc pe copii cu cel mai mare interes, pentru a vedea ce fel de caracter îsi formează. Dacă Domnul Hristos S-ar purta cu noi asa cum ne purtăm noi adesea unul cu altul si cu copiii nostri, ne-am împletici pasii si am cădea, doborâti de cea mai mare descurajare. Am văzut că Domnul Isus cunoaste toate neputintele noastre si El Însusi a trecut prin tot ceea ce experimentăm noi, dar fără păcat; de aceea, El ne-a pregătit o cale potrivită cu tăria si capacitatea noastră si, ca si Iacov, El a mers încet si cu calm cu copiii, atât cât puteau acestia să suporte, fiindu-le companie si călăuză continuă. El nici nu dispretuieste, nici nu neglijează si nici nu lasă în urmă pe copiii turmei. Nu ne-a poruncit să o luăm înainte, iar pe copii să-i lăsăm în urmă. El nu merge asa de repede, încât să ne lase în urmă. Oh, nu; ci El a netezit cărarea vietii, chiar si pentru copii. Iar părintilor li se cere să-i conducă, în Numele Lui, pe calea cea îngustă. Dumnezeu a rânduit pentru noi o cale pe măsura puterii si capacitătii copiilor.
Mi-a fost arătat că a sosit timpul pentru o lucrare mai eficientă în est. În sfârsit se simte si acolo necesitatea ordinii si a organizatiei. Pastorii nu vor mai fi acum siliti să lucreze în conditii atât de descurajatoare ca înainte. Îngerul cu solia harului zboară deasupra estului. El a spus: "Întăriti lucrurile care rămân. Proclamati solia acelora care nu au auzit-o." Sunt unii în est care vor fi în primejdia extremelor atunci când Domnul Îsi va reînsufleti lucrarea în mijlocul lor. Ei ar trebui să-si aducă aminte că Domnul Si-a mutat lucrarea de la ei în vest, pentru a-i umili si pentru a le supune acel spirit independent, răzvrătit, si a-i călăuzi să aprecieze cum se cuvine eforturile slujitorilor Săi credinciosi.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
