| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 7
La 4 ianuarie 1862, mi-au fost arătate anumite lucruri cu privire la natiunea noastră. Atentia mi-a fost îndreptată spre rebeliunea din sud. Sudul s-a pregătit pentru o confruntare înversunată, în timp ce Nordul era nepăsător fată de starea sa. Înainte ca să înceapă administratia Lincoln, Sudul avea un mare avantaj. Administratia precedentă a plănuit si a făcut astfel ca Sudul să jefuiască Nordul de instrumentele lor de război. Procedând astfel, se aveau în vedere două obiective: 1) Ei preconizau în mod hotărât o revoltă si stiau că trebuie să se pregătească pentru aceasta. 2) Când aveau să se răscoale, Nordul va fi complet nepregătit. Astfel, ei aveau să câstige timp si, prin caracterul lor violent si brutal, gândeau că astfel pot intimida Nordul pentru ca acestia să fie obligati să cedeze si să-i lase să aibă totul conform planurilor lor. Nordul nu a înteles ura înversunată asupra lor si au fost nepregătiti pentru comploturile lor dibace. Nordul se lăuda cu puterea sa si ridiculiza ideea că Sudul va părăsi Uniunea. Ei socoteau aceasta ca si când ar fi fost vorba despre un copil încăpătânat, cu vointă puternică, încăpătânată, si gândeau că Sudul îsi va reveni curând si se vor supune din nou, cerându-si scuze. Nordul nu stia ce înseamnă puterea blestematului sistem al sclaviei. Acesta si doar acesta a fost cel care a generat războiul. Sudul devenea din ce în ce mai sever. Ei considerau că este absolut normal să se angajeze în traficul uman, să se ocupe de sclavi si de sufletele oamenilor. Ei sunt iritati si ajung complet disperati dacă nu pot pretinde tot teritoriul pe care îl doresc. Vor dărâma hotarele si vor aduce sclavii în orice loc doresc si vor blestema pământul cu munca de sclavi. Limbajul Sudului a fost autoritar, iar Nordul ar fi trebuit să ia măsuri corespunzătoare pentru a-l aduce la tăcere. Revolta a fost mânuită atât de atent, atât de încet, încât unii, care la început au pornit cu oroare la gândul răscoalei, au fost influentati de rebeli să socotească aceasta ca fiind dreaptă si cuvenită, astfel au fost mii care s-au unit cu Confederatia de sud dintre cei care, în perioada de început a revoltei, nu au luat împreună cu guvernul nostru măsuri prompte si serioase, asa cum la început nu au fost pregătiti pentru război. De atunci, Nordul a început să se pregătească pentru război, însă revolta crestea continuu si acum nu sunt perspective mai bune ca în urmă cu câteva luni, astfel încât aceasta să fie potolită. Mii de oameni si-au pierdut viata si multi s-au întors acasă mutilati si invalizi pe viată, cu sănătatea nenorocită, cu perspectivele legate de treburile vremelnice măturate; si totusi, cât de putin s-a câstigat! Mii au fost îndemnati să se înscrie în război, crezând că rostul acestuia este de a desfiinta sclavia; însă acum, când s-au hotărât, află că au fost înselati, că obiectivul acestui război nu este abolirea sclaviei, ci păstrarea ei. Aceia care s-au aventurat să-si părăsească familiile si să-si sacrifice viata pentru desfiintarea sclaviei sunt nemultumiti. Ei nu văd rezultate bune de pe urma războiului, decât păstrarea Uniunii, si pentru aceasta mii de vieti au fost sacrificate si atâtea case au rămas pustii. Atât de multi s-au pierdut si au murit în spitale; altii au fost luati prizonieri de rebeli, o soartă mai înfricosătoare decât moartea. Având în vedere toate aceste lucruri, ei se întreabă: Dacă reusim să înăbusim această răscoală, ce s-a câstigat? Descurajati, ei pot răspunde: Nimic. Cauza care a determinat răscoala nu a fost îndepărtată. Sistemul sclaviei, care a ruinat natiunea, este lăsat să existe mai departe si să stârnească o altă răscoală. Sentimentele a mii dintre soldatii nostri sunt amare. Ei suferă de cele mai mari lipsuri; ei le-ar îndura bucuros, însă află că sunt înselati, sunt descurajati. Conducătorii nostri sunt pusi în încurcătură; inimile lor sunt înfricosate. Ei se tem să proclame libertatea sclavilor rebelilor, căci în felul acesta îi vor irita pe cei din Sud care nu s-au atasat rebeliunii si sunt puternici stăpâni de sclavi. Si iarăsi, ei s-au temut de influenta acelor bărbati care erau împotriva sclaviei si care aveau conducerea, ocupând pozitii de răspundere. Ei s-au temut de efectele unui ton hotărât, accentuat, căci acesta ar atâta dorinta puternică a mii de oameni de a îndepărta cauza acestei teribile răscoale, lăsându-i pe cei oprimati să fie liberi si să zdrobească orice fel de jug. Multi dintre cei care sunt în pozitii de răspundere nu au constiintă sau noblete sufletească; ei îsi pot exercita puterea, chiar spre distrugerea celor de sub comanda lor, si se închid ochii la acest lucru. Acesti conducători ar putea abuza de puterea dată lor si ar putea face ca cei ce sunt în subordinea lor să ocupe pozitii periculoase, în care ar fi expusi la lupte teribile cu rebelii, fără cea mai slabă sperantă de a-i învinge. În acest fel, ei ar putea dispune de oameni curajosi, întreprinzători, asa cum David a dispus de Urie (vezi 2 Samuel 11,14.15). În acest fel au fost sacrificati oameni valorosi pentru a se scăpa de puternica lor influentă antisclavagistă. Unii dintre acei oameni de care Nordul avea cel mai mult nevoie în aceste vremuri critice nu mai există. Ei au fost sacrificati în mod absurd. Perspectivele din fata natiunii noastre sunt descurajatoare, deoarece cei care sunt în pozitii de răspundere au inimi rebele. Ei comandă ofiteri care simpatizează cu rebelii. În timp ce au dorinta de a păstra uniunea, ei îi dispretuiesc pe cei care sunt împotriva sclaviei. Unele armate sunt de asemenea alcătuite în mare măsură din acest material; ele sunt atât de mult una împotriva alteia, încât nu poate exista o unitate reală între mai multe regimente. Asa cum mi-a fost arătat acest război, mi se părea ca fiind unic în felul său si cel mai nesigur din câte s-au întâmplat vreodată. O mare parte din voluntarii înscrisi credeau că rezultatul războiului avea să fie abolirea sclaviei. Altii din cei înscrisi aveau intentia să mentină sclavia asa cum era, însă să înăbuse revolta si să păstreze Uniunea. Si apoi, ca să facă această chestiune si mai încurcată si nesigură, unii dintre ofiterii comandanti erau cu totul pentru mentinerea sclaviei, simpatizând cu Sudul, si care totusi se opuneau ideii unei conduceri separate. Se părea că e imposibil să conducă războiul cu succes, deoarece multi din rândurile noastre actionează continuu în favoarea Sudului, iar armatele noastre au fost respinse si măcelărite fără milă datorită conducerii acestor oameni care erau de partea mentinerii sclaviei. Câtiva dintre bărbatii nostri conducători, membri în Congres, lucrează în continuare în favoarea Sudului. În această stare de lucruri s-au făcut apeluri pentru un post national, pentru rugăciune pentru ca Dumnezeu să aducă acest război la un sfârsit grabnic si favorabil. Am fost îndreptată spre Isaia 58,5-7: "Oare acesta este postul plăcut mie? Să-si chinuiască omul sufletul o zi? Aceasta numesti tu post si zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanturile răutătii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriti si rupe orice fel de jug; împarte-ti pâinea cu cel flămând si adu-i în casa ta pe nenorocitii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol acoperă-l si nu întoarce spatele semenului tău." Am văzut că aceste posturi la scară natională erau o insultă pentru Iehova. El nu acceptă asemenea posturi. Îngerul raportor scrie cu privire la ei: "Iată, postiti ca să vă ciorovăiti si să vă certati ca să vă bateti răutăcios cu pumnul." Mi-a fost arătat cum i-au tratat conducătorii nostri pe bietii sclavi care veniseră la ei pentru protectie. Îngerii au înregistrat totul. În loc să le ia jugul si să-i lase liberi pe cei oprimati, acesti oameni le-au făcut jugul mai greu decât atunci când erau în slujba stăpânilor lor tirani. Iubirea de libertate îi determină pe bietii sclavi să-si părăsească stăpânii, riscându-si viata pentru a câstiga libertatea. Ei nu s-ar aventura să-si părăsească stăpânii si să se expună la dificultătile si ororile care ar avea loc în cazul că ar fi prinsi, dacă nu ar avea o asa puternică dorintă de libertate. Sclavii scăpati au îndurat greutăti de nedescris si primejdii pentru a-si dobândi libertatea si, cu dragostea de libertate arzând în piepturile lor ca fiind ultima lor sperantă, ei apelează la guvernul nostru pentru protectie; însă încrederea le este sfidată, dispretuită la maximum. Multi dintre ei au fost tratati în mod crunt pentru că au comis o crimă atât de mare, ca aceea de a îndrăzni să se zbată pentru a-si obtine libertatea. Oamenii mari, care pretind că au inimă de om, i-au lăsat pe sclavi aproape goi, înfometati, i-au maltratat si i-au trimis înapoi la cruzii lor stăpâni si în robia fără nădejde, spre a suferi o cruzime inumană pentru că au îndrăznit să caute libertatea. Unii din această clasă nenorocită sunt aruncati în temnite mizerabile si nu le pasă dacă trăiesc sau mor. Ei i-au lipsit de libertate si aerul curat de care cerul nu i-a lipsit niciodată, apoi i-au lăsat să sufere din lipsă de hrană si îmbrăcăminte. În vederea tuturor acestor lucruri, se proclamă post national! O, ce insultă la adresa lui Iehova! Domnul spune prin gura lui Isaia: "În toate zilele Mă întreabă si vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea si n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său."( Isaia 58,2) Sclavilor scăpati li se spusese de către stăpânii lor că oamenii din Nord vor să pună stăpânire pe ei, pentru a-i putea folosi cu toată cruzimea; că abolitionistii îi vor trata mai rău decât au fost tratati când au fost sclavi. Le-au fost spuse tot felul de povestiri oribile pentru a-i determina să deteste Nordul si, cu toate acestea, ei au sperat că Nordul simte cu ei în necazurile lor si că va face eforturi pentru a-i ajuta. Aceasta a fost singura stea care a strălucit în timpul robiei lor deznădăjduite si înnegurate. Felul în care au fost tratati bietii sclavi i-a condus să creadă că stăpânii lor le spuseseră adevărul cu privire la aceste lucruri. Si cu toate acestea, se proclamă post national! Domnul spune: "Dezleagă lanturile răutătii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriti si rupe orice fel de jug" ( Isa. 58,6). Atunci când natiunea noastră va tine postul pe care l-a rânduit Dumnezeu, atunci El va asculta rugăciunile cu privire la război; însă acum El nu le poate asculta. El îsi întoarce fata de la ei, căci Îl dezgustă. Lucrurile sunt astfel aranjate, încât cei care vor să dezlege poverile grele si să rupă orice fel de jug sunt criticati sau îndepărtati din pozitii de răspundere sau cu privire la vietile lor se fac anumite planuri de către cei care "postesc pentru a se ciorovăi si a se certa, pentru a se bate răutăcios cu pumnul". Mi-a fost arătat că, dacă obiectivul acestui război ar fi fost exterminarea sclaviei, atunci Anglia, dacă ar fi vrut, ar fi ajutat Nordul. Însă Anglia întelege pe deplin ceea ce simte Guvernul si că războiul acesta se duce nu pentru a îndepărta sclavia, ci numai pentru a păstra Uniunea; si nu este în interesul său ca aceasta să fie păstrată. Guvernul nostru a fost foarte mândru si independent. Poporul acestei natiuni s-a înăltat până la cer si a privit de sus asupra guvernelor monarhice si a triumfat, umflându-se de mândria libertătii lui, în timp ce institutia sclaviei, care a fost de o mie de ori mai rea decât tirania exercitată de guvernele monarhice, a fost îngăduită să existe mai departe. În această tară a luminii este nutrit un sistem care le permite unora din familia umană să-i înrobească pe altii, aducând milioane de fiinte omenesti la nivelul unei creaturi brute. Aceasta nu are egal nici în tările păgâne. Îngerul a spus: "Ascultati, cerurilor, strigătul celor apăsati si răsplătiti pe opresori de două ori cât faptele lor". Totusi, această natiune va fi umilită până în tărână. Anglia studiază dacă e mai bine să profite de pe urma stării slabe a natiunii noastre sau să se aventureze să pornească război împotriva ei. Ea pune în cumpănă chestiunea si încearcă să sondeze pozitia altor natiuni. Se teme că, dacă ar începe război peste hotare, ar slăbi în interior si alte popoare ar profita de pe urma slăbiciunii ei. Alte natiuni fac pregătiri tăcute, dar totusi active, de război si speră că, dacă Anglia va face război cu natiunea noastră, atunci ele ar trage foloase de pe urma acestei situatii, răzbunându-se pe ea pentru că a profitat de ele în trecut si pentru toată nedreptatea ce li s-a făcut. O parte dintre supusii reginei asteaptă o împrejurare favorabilă pentru a frânge jugul lor; însă, dacă socoteste că se merită acest lucru, Anglia nu va ezita nici un moment să folosească toate ocaziile de a-si exercita puterea si de a umili natiunea noastră. Când Anglia va declara război, toate natiunile vor avea un interes în această privintă si va fi război general, o confuzie generală. Anglia este constientă de diversitatea de sentimente ce-i animă pe cei care caută să înăbuse răzvrătirea. Ea cunoaste foarte bine situatia dificilă în care se află guvernul; ea a privit cu uimire desfăsurarea acestui război, miscările încete, neeficiente, inactivitatea armatelor noastre, cheltuielile ce duc natiunea noastră spre ruină. Slăbiciunea guvernului nostru este cunoscută de către celelalte natiuni si ele trag concluzia că acest lucru se întâmplă pentru că nu este un guvern monarhic, în timp ce ele îsi admiră propriul lor mod de guvernare si privesc de sus, unele chiar cu un simtământ de milă, iar altele cu dispret, asupra natiunii noastre, pe care o socotiseră cea mai puternică de pe glob. Dacă ar fi rămas unită, natiunea noastră ar fi avut putere, însă, divizată fiind, va trebui să cadă.
Mi-au fost arătate nenorociri mari abătându-se asupra tării, nenorociri pe care noi nu le-am avut până acum. Am auzit gemete si strigăte de groază si am văzut grupuri mari implicate în luptă activă. Am auzit huruitul trenului, zăngănitul armelor, luptele directe, gemetele si rugăciunile muribunzilor. Pământul era acoperit cu răniti si morti. Am văzut familii nenorocite, deznădăjduite, nevoi apăsătoare în multe cămine. Chiar si acum, multe familii suferă lipsuri mari, însă acestea vor creste tot mai mult. Fetele multora erau istovite, palide si epuizate de foamete. Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu trebuie să fie strâns unit în legăturile părtăsiei si iubirii crestine. Numai Dumnezeu poate fi scutul si tăria noastră în această perioadă de calamităti ce se abat asupra natiunii noastre. Poporul lui Dumnezeu trebuie să se trezească. Ocaziile lor de a răspândi adevărul trebuie să fie folosite, căci nu vor dura mult. Mi-au fost arătate nenorocirile, haosul si foametea din tară. Satana caută acum să tină poporul lui Dumnezeu în stare de inactivitate, să-l retină să-si facă partea în răspândirea adevărului, pentru ca, la sfârsit, când vor fi cântăriti, să fie găsiti necorespunzători. Poporul lui Dumnezeu trebuie să primească această avertizare si să deosebească semnele timpului. Semnele venirii lui Isus sunt prea evidente pentru a fi puse la îndoială si, în vederea acestor lucruri, toti aceia care sustin că sunt de partea adevărului trebuie să fie implicati în mod activ în predicare. Dumnezeu cheamă pe toti, atât pe predicatori, cât si poporul, să se trezească. Tot cerul este în miscare. Scenele istoriei pământului se vor încheia în curând. Trăim primejdiile timpului sfârsitului acestui pământ. În fata noastră sunt necazuri si mai mari si, cu toate acestea, noi nu ne-am trezit. Această lipsă de activitate si seriozitate în lucrarea lui Dumnezeu este înspăimântătoare. Această toropeală de moarte este de la Satana. El stăpâneste mintile păzitorilor neconsacrati ai Sabatului si îi determină să fie invidiosi unul pe celălalt, căutători de greseli si să critice. Lucrarea sa specială este aceea de a dezbina inimile, astfel ca păzitorii neconsacrati ai Sabatului să nu poată avea influentă, tărie, iar timpul lor atât de pretios să fie ocupat cu fel de fel de lucruri neînsemnate, când, de fapt, acesta ar trebui petrecut în a proclama adevărul necredinciosilor. Mi-a fost arătat că poporul lui Dumnezeu asteaptă să aibă loc unele schimbări, să fie luat în stăpânire de o putere de neînfrânt. Însă vor fi dezamăgiti pentru că sunt pe o cale gresită. Ei trebuie să actioneze, să se implice ei însisi în lucrare si să strige cu stăruintă către Dumnezeu pentru a dobândi o cunoastere reală a propriei lor stări. Scenele care trec prin fata noastră sunt de o măretie suficientă pentru a ne determina să ne trezim si să vestim adevărul inimilor acelora care vor asculta. Secerisul pământului este aproape copt. Mi-a fost arătat cât este de important ca pastorii care se angajează în această lucrare solemnă, plină de responsabilitate, de proclamare a întreitei solii îngeresti, să fie cinstiti. Domnul nu este limitat la mijloace sau instrumente cu care să-Si facă lucrarea. El poate vorbi oricând, prin oricine doreste, iar Cuvântul Său este plin de putere si va îndeplini lucrarea desemnată acolo unde este rostit. Însă, dacă adevărul nu a sfintit, nu a curătit mâinile si inimile aceluia care slujeste în lucrurile sfinte, acesta este predispus să vorbească potrivit cu experienta lui nedesăvârsită; si când vorbeste de la el însusi, după hotărârile judecătii sale nesfintite, atunci sfatul care vine prin el nu este de la Dumnezeu, ci de la el însusi. Asa după cum cel chemat de Dumnezeu este chemat să fie sfânt, tot asa cel care este aprobat si pus deoparte între oameni trebuie să prezinte dovada chemării sale sfinte si să arate, în ceea ce vorbeste si în comportamentul său, că este credincios Aceluia care l-a chemat. Cei care predică adevărul au necazuri mari, dar nu sunt sfintiti prin el si, de asemenea, pentru aceia care consimt să-i primească si să-i mentină pe cei nesfinti pentru a le sluji prin cuvânt si învătătură. Sunt tulburată cu privire la poporul lui Dumnezeu care pretinde a crede adevărul solemn, important, căci stiu că multi dintre ei nu sunt convertiti si nu au fost sfintiti prin adevăr. Oamenii pot afla adevărul si pot fi în cunostintă de tot adevărul si, cu toate acestea, să nu stie nimic despre puterea evlaviei. Toti aceia care predică adevărul nu vor fi mântuiti prin aceasta. Îngerul a spus: "Curătiti-vă, voi care purtati vasele Domnului." A sosit timpul când cei care-L caută pe Domnul pentru viata lor prezentă si viitoare trebuie să se încreadă în El si numai în El. Toti cei care sustin că sunt evlaviosi trebuie să aibă o experientă proprie. Îngerul raportor înregistrează cu credinciosie cuvintele si faptele poporului lui Dumnezeu. Îngerii urmăresc dezvoltarea caracterului si cântăresc valoarea morală. Cei care pretind a crede adevărul trebuie să fie ei însisi drepti, cinstiti si să-si exercite toată influenta în vederea iluminării si câstigării altora de partea adevărului. Cuvintele si faptele lor sunt canale prin care principiile curate ale adevărului si sfintirii sunt transmise lumii. Ei sunt sarea pământului si lumina lumii. Am văzut că, dacă vom privi spre ceruri, vom vedea lumină si pace, însă, dacă vom privi spre lume, vom vedea că în curând va dispărea orice cale de scăpare si toate lucrurile bune vor pieri în curând. Nu avem nici un alt ajutor în afară de Dumnezeu; în această stare de confuzie a pământului, noi putem fi linistiti, puternici si în sigurantă doar în tăria credintei vii; si nu vom putea avea pace decât dacă ne vom găsi odihna în Dumnezeu si vom astepta mântuirea Sa. Asupra noastră străluceste o lumină mai mare decât a strălucit asupra părintilor nostri. Noi nu putem fi acceptati sau onorati de Dumnezeu, aducând aceeasi slujire sau făcând aceleasi fapte pe care le-au făcut înaintasii nostri. Putem fi acceptati si binecuvântati de Dumnezeu asa cum au fost ei. Noi trebuie să imităm credinciosia si zelul lor, să îmbunătătim lumina pe care o avem, asa cum ei au îmbunătătit-o pe a lor, si să lucrăm asa cum ar fi lucrat ei dacă ar fi trăit în zilele noastre. Noi trebuie să umblăm în lumina care străluceste asupra noastră, căci, dacă nu, această lumină va deveni întuneric. Dumnezeu cere de la noi să dovedim lumii, în caracter si fapte, acea măsură a spiritului de unitate si unire care este în acord cu adevărurile sacre pe care le sustinem si cu spiritul acelor profetii care se împlinesc în aceste timpuri de pe urmă. Adevărul care a ajuns la întelegerea noastră si lumina care a strălucit asupra sufletului ne va judeca si condamna, dacă ne întoarcem fata de la ele si refuzăm să ne lăsăm condusi de ele. Ce as putea spune pentru a trezi rămăsita poporului lui Dumnezeu? Mi-a fost arătat că în fata noastră sunt scene înspăimântătoare; Satana si îngerii lui îsi adună toate puterile împotriva poporului lui Dumnezeu. El stie că, dacă ei dorm putin mai mult, el este sigur de ei, căci nimicirea lor este astfel sigură. Avertizează pe toti cei care poartă Numele lui Hristos să se cerceteze îndeaproape si să facă o totală si deplină mărturisire a greselilor lor, pentru ca acestea să poată merge înaintea lor la judecată si pentru ca îngerul raportor să poată scrie iertat în dreptul numelor lor. Fratele meu, sora mea, dacă aceste clipe de har nu sunt folosite, nu veti avea nici o scuză. Dacă nu faceti eforturi speciale pentru a vă trezi, dacă nu veti dovedi zel în a vă pocăi, aceste clipe de aur vor trece în curând si veti fi căutati si găsiti necorespunzători! Atunci strigătele voastre în agonie nu vor folosi la nimic. Atunci se vor împlini cuvintele Domnului: "Fiindcă Eu te chem si voi vă împotriviti, fiindcă Îmi întind mâna si nimeni nu ia seama, fiindcă lepădati toate sfaturile Mele si nu vă plac mustrările Mele, de aceea Eu voi râde când veti fi în vreo nenorocire, Îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza ca o furtună si când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul si strâmtorarea. Atunci Mă vor chema si nu le voi răspunde, Mă vor căuta si nu Mă vor găsi. Pentru că au urât stiinta si n-au ales frica Domnului, pentru că n-au iubit sfaturile Mele si au nesocotit toate mustrările Mele. De aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor si se vor sătura cu sfaturile lor. Căci împotrivirea prostilor îi ucide si linistea nebunilor îi pierde; dar cel ce Mă ascultă va locui fără grijă, va trăi linistit si fără să se teamă de vreun rău"( Prov. 1,24-33).
Dumnezeu pedepseste această natiune pentru marea crimă a sclaviei. El tine în mâinile Sale destinul natiunii. El va pedepsi Sudul pentru păcatul sclaviei, iar Nordul pentru că a îngăduit atât de mult influenta ei asa de întinsă si stăpânitoare. La conferinta care s-a tinut la 3 august 1861 la Roosevelt, New York, când fratii si surorile s-au adunat în ziua pusă deoparte pentru post, rugăciune si umilintă, Spiritul Domnului a fost asupra voastră, iar eu am fost luată în viziune si mi-a fost arătat păcatul sclaviei care fusese atât de mult timp un blestem pentru natiunea noastră. Legea cu privire la sclavul fugar a fost astfel întocmită pentru a zdrobi în om orice simtământ nobil, de bunătate si simpatie, care s-ar putea trezi în inima sa pentru sclavii exploatati si în suferintă. Acest lucru era în opozitie directă cu învătătura lui Hristos. Biciul lui Dumnezeu este acum asupra Nordului, pentru că ei au îngăduit atât de mult propăsirea sclaviei. Păcatul celor din Nord, pentru că au tolerat sclavia, este mare. Ei au contribuit la înaintarea Sudului tot mai mult în păcatul de îngăduire a extinderii sclaviei; ei au jucat un rol important în a duce natiunea în starea prezentă de nenorocire.
Mi-a fost arătat că multi nu îsi dau seama de extinderea răului care a venit asupra noastră. Ei s-au amăgit pe ei însisi că greutătile ce sunt asupra natiunii vor fi curând rezolvate, iar confuzia si războiul se vor sfârsi, însă toti vor fi convinsi că lucrurile sunt mult mai rele decât s-a anticipat. Multi au privit la Nord, asteptând ca acesta să dea o lovitură si să pună astfel capăt luptei. Am fost îndreptată înapoi spre Israelul din vechime, care a fost tinut în robie de egipteni. Domnul a lucrat prin Moise si Aaron pentru a-l elibera. Au fost făcute minuni în fata lui faraon, pentru a-l convinge că acesti bărbati erau special trimisi de Dumnezeu pentru a-i spune să lase pe Israel să plece. Însă inima lui faraon a fost împietrită în fata solilor lui Dumnezeu si el nu a tinut cont de minunile făcute de ei. Atunci egiptenii au fost făcuti să simtă judecătile lui Dumnezeu. Asupra lor au căzut plăgi si suferintă si, sub efectele acestora, Faraon a consimtit să-l lase pe Israel să plece. Însă, de îndată ce cauza suferintei a fost îndepărtată, inima lui s-a împietrit. Consilierii si oamenii lui puternici si-au adunat puterile împotriva lui Dumnezeu si au căutat să explice că plăgile sunt urmările unor cauze naturale. Fiecare interventie a lui Dumnezeu era mai gravă decât cea precedentă si, cu toate acestea, ei nu au vrut să-i lase pe copiii lui Israel să plece, până când îngerul Domnului nu a ucis pe întâii născuti ai egiptenilor. Începând de la regele aflat pe tronul său, până la cel mai umil, peste tot erau gemete si bocete. Atunci faraon a poruncit să lase pe Israel să plece; însă, după ce si-au îngropat mortii, egiptenilor le-a părut rău că lăsase pe Israel să plece. Consilierii si oamenii puternici ai Egiptului au încercat să caute justificări pentru pierderile lor grele. Ei nu admiteau că ceea ce s-a întâmplat sau că judecătile acelea erau de la Dumnezeu; de aceea au luat-o pe urma copiilor lui Israel. Când israelitii au zărit armata egipteană pe urma lor, unii pe cai, iar altii în care si echipati de război, inimile li s-au înmuiat. Nu puteau vedea nici o cale de scăpare. Un strigăt de biruintă a izbucnit din mijlocul egiptenilor, care socoteau că Israel este în mâna lor. Israelitii s-au înspăimântat grozav. Însă Domnul i-a poruncit lui Moise să le spună să meargă înainte, să-si ridice toiagul să-si întindă mâna asupra mării si să-i despartă apele. El a făcut astfel si, iată, marea s-a despărtit în două, iar copiii lui Israel au trecut cu piciorul pe loc uscat. Faraon se împotrivise atât de mult lui Dumnezeu si si-a împietrit inima împotriva lucrărilor Sale atotputernice, minunate, încât în orbirea sa a dat năvală pe drumul pe care Dumnezeu îl pregătise în mod miraculos pentru poporul Său. Din nou lui Moise i-a fost poruncit să-si întindă mâna asupra mării, iar "marea si-a luat iarăsi repeziciunea cursului"(Ex. 14,27) si apele au acoperit ostirea egipteană, care s-a înecat. Această scenă mi-a fost prezentată pentru a ilustra preocuparea egoistă pentru sclavie si măsurile disperate pe care le va adopta Sudul pentru a cultiva această institutie si măsura înspăimântătoare la care va ajunge înainte să cedeze. Sistemul sclaviei a redus si degradat fiintele omenesti la nivelul unor animale, iar majoritatea stăpânilor îi priveau pe sclavi în acest fel. Constiinta acestor stăpâni de sclavi se tocise si se împietrise, la fel ca a lui Faraon; si dacă au fost siliti să-si elibereze sclavii, principiile lor au rămas însă neschimbate si ei aveau să facă, dacă era posibil, ca sclavul să simtă puterea lor oprimantă. Mi se părea o imposibilitate ca în acel moment sclavia să fie îndepărtată. Numai Dumnezeu îl putea smulge pe sclav din mâna opresorului său, nesăbuită si neîndurătoare. Toată cruzimea si abuzul exercitate asupra sclavilor pot fi puse pe drept pe seama sustinătorilor sistemului sclaviei, fie că acestia erau din Sud, fie că erau din Nord. Mi-au fost prezentate Nordul si Sudul. Nordul fusese amăgit cu privire la Sud. Ei erau mai bine pregătiti de război decât se stia. Majoritatea oamenilor lor sunt iscusiti în folosirea armelor, unii din ei în urma experientei dobândite pe câmpul de luptă, iar altii în urma exercitiilor curente. Ei au avantaje asupra Nordului în această privintă, însă nu au, în general, valoarea si puterea de a rezista pe care o au oamenii din Nord. Am putut să văd bătălia dezastruoasă de la Manassas, Virginia. A fost o scenă teribilă, groaznică. Armatele din Sud aveau totul în favoarea lor si erau pregătite pentru o luptă înspăimântătoare. Armata din Nord înainta cu triumf, neîndoindu-se de victorie. Multi erau nepăsători si mărsăluiau înainte plini de mândrie, ca si când victoria le apartinea deja. Pe măsură ce se apropiau de câmpul de luptă, multi erau aproape lesinati în urma istovirii si lipsei de odihnă. Ei nu se asteptau la o confruntare atât de violentă. S-au năpustit în luptă si au luptat cu vitejie, în disperare. Mortii si muribunzii erau pretutindeni. Atât Nordul, cât si Sudul au suferit cumplit. Oamenii din Sud au resimtit bătălia si, în scurt timp, aveau să fie făcuti să se retragă tot mai mult. Cei din Nord înaintau degrabă, desi pierderile lor erau foarte mari. Chiar atunci un înger a coborât si a făcut semn cu mâna înapoi. Dintr-o dată a fost confuzie între rânduri. Celor din Nord li se părea că trupele lor se retrag, când, de fapt, în realitate nu se întâmpla asa, si atunci a început o retragere grăbită. Acest lucru mi s-a părut minunat. Apoi mi s-a explicat că Dumnezeu are această natiune în mâinile Sale si că nu va îngădui să fie câstigată biruinta înainte ca El să rânduiască acest lucru si că nu va îngădui ca Nordul să sufere mai multe pierderi decât socotea El de cuviintă, pentru a-i pedepsi pentru păcatele lor. Si că, dacă cei din Nord ar fi mers înainte în starea lor de istovire si sfârseală, i-ar fi asteptat o confruntare si mai aprigă si distrugătoare, lucru care i-ar fi adus Sudului o mare biruintă. Dumnezeu nu avea să permită acest lucru si de aceea a trimis un înger pentru a interveni. Retragerea neasteptată a trupelor Nordului constituie un mister pentru toti. Ei nu stiau că acolo era mâna lui Dumnezeu. Distrugerile suferite de cei din Sud erau atât de mari, încât ei nu aveau cu ce să se laude. Privelistea celor morti, a celor muribunzi si a celor răniti le-a dat doar putin curaj să triumfe. Această pierdere, care a avut loc în momentul în care ei aveau toate avantajele, iar Nordul un mare dezavantaj, i-a pus în mare încurcătură. Ei stiu acum că, dacă Nordul are o sansă egală cu a lor, biruinta este sigură pentru Nord. Singura lor nădejde este de a se plasa pe pozitii dificil de ocupat, iar apoi să facă aranjamente formidabile pentru a semăna distrugerea pretutindeni. Sudul si-a consolidat mult puterile de când a început prima dată răzvrătirea lor. Dacă ar fi fost luate măsuri prompte de către cei din Nord, atunci această rebeliune ar fi fost zdrobită cu repeziciune. Însă ceea ce a fost putin la început a crescut în tărie si număr, până când a devenit atât de puternic. Si alte popoare privesc cu interes asupra acestei natiuni - cu ce scop, nu am fost informată - si fac mari pregătiri pentru un anume eveniment. Oamenii din poporul nostru sunt în încurcătură, foarte nelinistiti. Cei care sunt pentru sclavie si trădătorii sunt în mijlocul lor; si în timp ce acestia sustin că sunt de partea Uniunii, ei au avut influentă în luarea deciziilor, dintre care unele sunt în favoarea Sudului. Mi-au fost arătati locuitorii pământului aflati în cea mai mare confuzie. Război, vărsare de sânge, lipsuri, nevoi, foamete si molime erau pretutindeni în tară. Pe măsură ce aceste lucruri înconjurau poporul lui Dumnezeu, ei au început să strângă rândurile si să lase deoparte micile lor greutăti. Preocuparea pentru sine nu îi mai stăpânea; adânca umilintă i-a luat locul. Suferinta, necazul si lipsurile au determinat ratiunea să-si reocupe locul pe tron, iar omul care înainte fusese pătimas si fără judecată a devenit sănătos, întreg în ce priveste facultătile mintale si actiona cu discretie si umilintă. Atentia mi-a fost îndreptată apoi spre altceva. Se părea că are să mai fie doar putin timp de pace. Încă o dată mi-au fost prezentati locuitorii pământului; si din nou totul se afla în cea mai mare confuzie. Luptă, război, vărsare de sânge, foamete si molime, bântuiau pretutindeni. Si alte natiuni au fost implicate în acest război si în această încurcătură. Războiul a dus la foamete. Lipsurile si vărsarea de sânge au generat molime. Si apoi, oamenii îsi dădeau sufletul de groază "în asteptarea lucrurilor care aveau să se întâmple pe pământ"(Luca 21,26).
Lumea necredincioasă trebuie să cugete curând si la alte lucruri, pe lângă felul cum se îmbracă si cum arată; si, cum mintea le este îndepărtată de la aceste lucruri prin necazuri si suferinte, ei nu vor mai avea la ce să se întoarcă. Ei nu sunt prizonieri ai sperantei si de aceea nu se întorc spre Cetatea de scăpare. Îsi vor da sufletul de groază datorită fricii si a plânsului. Ei nu au făcut din Dumnezeu scăparea lor si atunci El nu le va putea fi mângâiere, ci va râde de nenorocirea lor si Îsi va bate joc atunci când vor fi cuprinsi de teamă. Ei au dispretuit si au călcat în picioare adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu. Si-au îngăduit să se îmbrace extravagant si si-au petrecut viata în râsete si veselie. Au semănat vânt si vor secera furtună. În timpul de necaz si suferintă a popoarelor, vor fi multi care nu se vor supune influentelor întinate ale lumii si slujirii lui Satana, care se vor umili înaintea lui Dumnezeu si se vor îndrepta spre El cu toată inima lor si vor găsi acceptare si iertare. Aceia dintre păzitorii Sabatului care nu au dorit să facă nici un sacrificiu, ci au cedat în fata influentei lumii, trebuie să fie încercati si pusi la probă. Primejdiile timpului sfârsitului sunt asupra noastră, dar în fata tinerilor se află o încercare pe care ei nu au anticipat-o. Ei trebuie să fie adusi într-un mare necaz. Autenticitatea credintei lor va fi pusă la încercare. Ei sustin că asteaptă venirea în curând a Fiului omului si, cu toate acestea, multi dintre ei au constituit un exemplu mizerabil pentru cei necredinciosi. Ei nu au vrut să renunte la lume, ci s-au unit cu cei din lume, au participat la petreceri si la alte întâlniri pentru plăceri, amăgindu-se pe ei însisi că s-au angajat în distractii nevinovate. Totusi, mi-a fost arătat că tocmai aceste îngăduinte îi despart de Dumnezeu si fac din ei copii ai lumii. Dumnezeu nu recunoaste pe căutătorul de plăceri ca fiind urmasul Său. El nu ne-a dat nouă un asemenea exemplu. Numai aceia care se tăgăduiesc pe sine, a căror viată este serioasă, umilă si sfântă, sunt adevărati urmasi ai lui Isus; si unii ca acestia nu-si pot găsi plăcerea în conversatiile usuratice, lipsite de sens ale iubitorilor lumii. O zi de groază se află în fata noastră. Mi-a fost arătat că trebuie aduse mărturii pătrunzătoare si că aceia care se vor ridica în ajutorul Domnului vor primi binecuvântarea Sa. Însă păzitorii Sabatului au o lucrare de făcut. Mi-a fost arătat că inelele si brătările sunt o urâciune si influenta fiecărui păzitor al Sabatului trebuie să constituie o mustrare fată de această modă ridicolă, care a fost un paravan spre nelegiuire si care a luat nastere într-o casă de prost renume din Paris. Mi-au fost arătate persoane care vor dispretui sfatul, chiar dacă acesta vine din ceruri, vor găsi scuze pentru a evita cea mai pătrunzătoare mărturie si, sfidând toată lumina dată lor, vor purta inele si brătări pentru că asa este la modă, însă vor suporta consecintele. Mi-a fost prezentată profetia din Isaia 3 ca aplicându-se acestor timpuri din urmă si sunt făcute mustrări fiicelor Sionului, care s-au gândit doar la înfătisarea lor si la etalare. Cititi versetul 25: "Bărbatii tăi vor cădea ucisi de sabie si vitejii tăi în luptă". Mi-a fost arătat că această Scriptură se va împlini exact asa cum e scrisă. Tinerii si tinerele care sustin că sunt crestini, desi nu au nici o experientă crestină, care nu au purtat poveri si nu au avut nici o răspundere, trebuie să fie încercati. Ei vor fi doborâti la pământ si vor tânji după o experientă în ce priveste lucrurile lui Dumnezeu, dar nu vor reusi acest lucru.
Războiul îsi pune coiful pe frunte;
O, Doamne, îndură-Te de poporul Tău acum.
Pe data de 3 august 1861, mi s-a arătat că unii se temeau că bisericile noastre vor deveni Babilon dacă se vor organiza; dar că cele din centrul statului New York fuseseră cu adevărat Babilon, încurcătură. Si că acum, în afară de cazul când bisericile sunt astfel organizate, încât să-si aseze si să-si aplice ordinea, ele nu au nimic de nădăjduit pentru viitor; ele trebuie să se împrăstie în mai multe locuri. Învătăturile de mai sus au cultivat elemente de dezbinare. S-a nutrit un spirit de urmărire si acuzare, în loc de zidire constructivă. Dacă slujitorii lui Dumnezeu ar lua pozitie, uniti fiind, si si-ar mentine hotărârea luată, s-ar exercita o influentă spre unitate în turma lui Dumnezeu. Bucătile separate ar fi rupte în fragmente. Inimile se vor simti laolaltă si se vor uni ca picăturile de apă. Atunci va exista putere si tărie în rândurile păzitorilor Sabatului, ce va depăsi orice lucru la care am fost martori până acum. Inimile slujitorilor lui Dumnezeu sunt întristate când merg din biserică în biserică si întâmpină influenta împotrivitoare a altor frati slujitori. Acestia sunt cei care s-au opus la fiecare pas înainte pe care l-a făcut poporul lui Dumnezeu. Inimile acelora care au îndrăznit să se aventureze în afară sunt întristate si suferă datorită lipsei de unitate în actiune din partea colaboratorilor lor. Trăim timpuri solemne. Satana si îngerii cei răi lucrează cu putere mare, având lumea de partea lor pentru a-i ajuta. Iar cei ce pretind a fi păzitori ai Sabatului, care sustin a crede acest adevăr solemn important, îsi unesc fortele cu influenta puterilor întunericului, pentru a distruge si a smulge ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru zidire. Influenta unora ca acestia este înregistrată ca fiind a celor care întârzie înaintarea reformei în rândul poporului lui Dumnezeu. Agitatia cu privire la subiectul organizatie a scos la iveală o mare lipsă de curaj moral din partea slujitorilor care proclamă adevărul prezent. Unii, care erau convinsi că organizatia era un lucru bun, nu au luat pozitie în mod hotărât si nu au sustinut-o. Ei au lăsat ca doar putini să înteleagă că erau pentru organizatie. Oare aceasta era tot ce cerea Dumnezeu de la ei? Nu; El nu a avut plăcere de tăcerea lor lasă si de lipsa lor de actiune. Ei se temeau de ocară si împotrivire. Îi observau pe frati în general, să vadă care este părerea lor, înainte de a lua pozitie cu bărbătie de partea a ceea ce ei considerau a fi drept. Poporul a asteptat glasul pastorilor lor favoriti si, pentru că nu au putut auzi nici un răspuns în favoarea organizatiei din partea acestora, au socotit că organizatia este un lucru rău. Astfel, influenta unora dintre pastori a fost împotriva organizatiei, în timp ce sustineau că sunt în favoarea acesteia. Ei se temeau că îsi vor pierde influenta. Însă cineva trebuie să ia initiativa si să-si asume răspunderea si totodată riscurile; si cum persoana care a făcut acest lucru s-a obisnuit cu critica si ocara, va trebui să le suporte si de data aceasta. Colaboratorii săi, care ar trebui să stea alături de ea si să contribuie la ducerea poverii, stau si privesc să vadă dacă reuseste în luptă de una singură. Însă Dumnezeu stie toate suferintele, chinul, lacrimile, descurajarea si deznădejdea acestei persoane, în timp ce mintea îi este împovărată dincolo de limitele ce se pot suporta; si, când e gata să se prăbusească, Dumnezeu o ridică si o îndreaptă spre odihnă pentru truda sa, răsplata celui credincios; si apoi iarăsi îsi pune umărul sub povara cea grea. Am văzut că toti vor fi răsplătiti după faptele lor. Aceia care evită răspunderea vor întâmpina pierderi la sfârsit. Timpul când slujitorii Evangheliei trebuie să stea laolaltă este atunci când lupta este tot mai aprigă.
S-au pus adesea întrebări cu privire la cei săraci care îmbrătisează întreita solie îngerească; si noi însine am fost mult timp preocupati să stim cum să lucrăm cu discretie în cazul familiilor sărace care îmbrătisează Sabatul. Însă, pe când mă aflam la Roosevelt, New York, pe data de 3 august 1861, mi-au fost arătate câteva lucruri cu privire la cei săraci. Dumnezeu nu le cere fratilor nostri să ia asupra lor povara tuturor familiilor sărace care îmbrătisează această solie. Dacă ei ar face acest lucru, pastorii ar trebui să înceteze să mai pătrundă în câmpuri noi, deoarece fondurile s-ar epuiza. Multi sunt săraci datorită lipsei lor de hărnicie si pentru că nu fac economie; ei nu stiu să folosească bine mijloacele pe care le au. Dacă ar fi ajutati, acest lucru le-ar face rău. Unii vor fi întotdeauna săraci. Dacă ar avea cele mai bune venituri, cazurile lor tot nu ar fi rezolvate. Ei nu calculează bine si ar folosi toate mijloacele pe care le-ar avea, fie multe, fie putine. Unii nu stiu nimic cu privire la tăgăduirea de sine si economie, cum să se ferească de datorii sau cum să pună câte ceva deoparte pentru vremuri de nevoie. Dacă biserica i-ar ajuta pe astfel de indivizi, în loc să-i lase să se bizuiască pe propriile lor resurse, acest lucru le-ar face rău în cele din urmă, pentru că ei ar privi la biserică si ar astepta să primească ajutor de la ea fără să practice tăgăduirea de sine si economia atunci când au suficiente resurse. Si dacă nu primesc ajutor de fiecare dată, Satana îi ispiteste si ei devin gelosi si foarte constiinciosi cu privire la fratii lor, temându-se că vor da gres în a-si face toată datoria fată de ei. Greseala este de partea lor. Ei se înseală. Ei nu sunt săracii Domnului. Sfaturile date în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la ajutorarea celor săraci nu se referă la asemenea cazuri, ci la cei afectati de diferite nenorociri si la cei în necazuri. Dumnezeu, în providenta Sa, a îngăduit necazuri asupra unor oameni pentru a-i încerca si a-i pune la probă pe altii. Văduvele si invalizii există în biserică pentru a fi o binecuvântare pentru aceasta. Ei constituie o parte a mijloacelor alese de Dumnezeu pentru a dezvolta un caracter adevărat în cei ce sustin că sunt urmasi ai lui Hristos si de a pune la lucru pretioasele trăsături de caracter dovedite de Răscumpărătorul nostru plin de milă. Multi dintre aceia care de-abia trăiesc când sunt singuri aleg să se căsătorească si să-si întemeieze o familie, când stiu bine că nu au nici un mijloc de sustinere. Si, mai rău decât aceasta, ei nu stiu să administreze o familie. Familia lor va fi marcată de deprinderile lor lenese, molatice. Nu stiu să se stăpânească pe ei însisi, sunt pătimasi, nerăbdători si nervosi, nemultumiti. Când unii ca acestia îmbrătisează adevărul, simt că li se cuvine să primească ajutor din partea fratilor lor mai bogati; iar dacă asteptările nu le sunt împlinite, ei se plâng de biserică si îi acuză pe frati că nu îsi trăiesc credinta. Cine trebuie să fie cei care suferă în acest caz? Trebuie oare subminată cauza lui Dumnezeu, iar vistieria în diferite locuri epuizată pentru ca să se poarte de grijă acestor familii numeroase ale săracilor? Nu. Părintii trebuie să fie cei care suferă. Însă, în general, ei nu vor suferi lipsuri mai mari după ce îmbrătisează Sabatul decât au făcut-o înainte. Există un rău printre unii dintre cei săraci care va duce cu sigurantă la ruina lor, dacă nu îl vor birui. Ei au îmbrătisat adevărul cu obiceiurile lor grosolane, aspre, necioplite, necultivate, si este nevoie de ceva timp ca să-si dea seama de grosolănia lor si că acest lucru nu este în conformitate cu caracterul Domnului Hristos. Ei privesc la altii care sunt mai ordonati si mai rafinati si îi socotesc mândri si îi puteti auzi spunând: "Adevărul ne aduce pe toti la acelasi nivel". Însă este o greseală evidentă să gândesti că adevărul îl poate trage în jos pe cel care îl primeste. Acesta îl înaltă, îi rafinează gustul, îi sfinteste judecata si, dacă este trăit, îl face tot mai mult potrivit pentru societatea îngerilor sfinti din cetatea lui Dumnezeu. Adevărul are menirea de a-i înălta pe toti la un anumit nivel. Cei care sunt mai capabili trebuie să aibă întotdeauna o purtare nobilă, atunci când au de-a face cu cei săraci si, de asemenea, trebuie să le dea sfaturi bune, iar apoi să-i lase pe ei singuri să se lupte cu problemele vietii. Însă mi-a fost arătat că asupra bisericii stă datoria foarte solemnă de a avea o grijă specială pentru văduvele nevoiase, pentru orfani si invalizi.
În epistola lui Pavel către Tit, cap. 2,13 si 14, citim: "asteptând fericita noastră nădejde si arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însusi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege si să-Si curătească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune". Această măreată lucrare trebuie îndeplinită doar pentru aceia care vor să fie curătiti, vor să fie deosebiti si care manifestă zel pentru fapte bune. Cât de multi se dau însă înapoi din fata procesului de curătire! Ei nu doresc să trăiască adevărul, pentru că nu vor să apară ca fiind aparte în ochii lumii. Tocmai această amestecare cu lumea ne distruge spiritualitatea, curătia si zelul. Satana îsi exercită în mod continuu puterea pentru a insensibiliza pe poporul lui Dumnezeu, astfel încât constiinta lor să nu fie sensibilă la ceea ce este păcătos si pentru ca semnul de distinctie între ei si lume să poată fi nimicit. Adesea am primit, prin scrisori, întrebări cu privire la îmbrăcăminte si unii nu au înteles corect ce am scris eu. Chiar categoria care mi-a fost prezentată ca imitând modele lumii a fost foarte înceată, chiar ultima, în a se lăsa afectată sau reformată. O altă clasă de oameni, care nu aveau gust în felul de a se îmbrăca si care nu sunt ordonati, au profitat de pe urma a ceea ce am scris eu si au mers în cealaltă extremă. Considerând că ei nu sunt mândri, i-au privit pe cei ce se îmbracă ordonat si curat ca fiind mândri. Unii au considerat că ciudăteniile si neglijenta în îmbrăcă-minte constituie o virtute specială. O parte dintre acestia apucă pe un asemenea drum care le distruge influenta asupra celor necredinciosi. Ei îi dezgustă pe cei care ar trebui să beneficieze de pe urma lor. În timp ce viziunile au respins mândria si imitarea modelor lumii, ele i-au respins de asemenea si pe cei nepăsători fată de felul cum arată si care nu sunt curati, atât la corp, cât si în ce priveste îmbrăcămintea. Mi-a fost arătat în mod special că cei care sustin adevărul prezent trebuie să aibă grijă în mod deosebit să apară înaintea lui Dumnezeu, în Sabat, într-un mod care să arate că noi Îl respectăm pe Creator, care a sfintit si a onorat în mod special acea zi. Toti aceia care au o anumită consideratie fată de Sabat trebuie să fie persoane curate, ordonate în îmbrăcăminte; pentru că ele vor apărea în fata unui Dumnezeu gelos, care este ofensat prin necurătie si dezordine si care observă orice semn de lipsă de respect. Unii au socotit că este rău să poarte altceva pe cap decât o pălărie de soare. Unii ca acestia cad în extreme grave. Nu poate fi socotită mândrie dacă porti o pălărie curată, simplă, de paie sau de mătase. Credinta noastră, dacă este trăită, ne va conduce să fim atât de simpli în îmbrăcăminte, atât de plini de râvnă pentru fapte bune, încât vom fi observati ca fiind deosebiti. Însă atunci când ne pierdem gustul pentru ordine si curătenie în îmbrăcăminte, noi părăsim de fapt adevărul, deoarece adevărul nu înjoseste niciodată, ci înaltă. Necredinciosii îi privesc pe păzitorii Sabatului ca fiind oameni de jos, iar atunci când acesti credinciosi sunt neglijenti în îmbrăcăminte, grosolani si neciopliti în ce priveste manierele, influenta lor nu face altceva decât să consolideze această concluzie a necredinciosilor. Aceia care sustin că sunt crestini în mijlocul primejdiilor din timpul sfârsitului si nu imită Modelul umil, tăgăduitor de sine, se asează ei însisi în rândul vrăjmasului. El îi consideră supusii săi si ei îi slujesc, fiind tot atât de important ca oricare dintre supusii lui, pentru că ei au un nume pe care ar trebui să-l reprezinte, dar sunt morti. Altii îi iau ca exemplu si, mergând pe urma lor, pierd cerul, căci, dacă acestia nu ar fi sustinut că sunt crestini, exemplul lor nu ar fi însemnat nimic. Acesti pretinsi crestini, neconsacrati, nu sunt constienti de greutatea influentei lor. Ei fac ca lupta să fie mult mai grea pentru cei care vor constitui poporul deosebit al lui Dumnezeu. Pavel, în Tit 2,15, se referă la poporul care asteaptă venirea lui Hristos. El spune: "Spune lucrurile acestea, sfătuieste si mustră cu deplină putere. Nu lăsa pe nimeni să te dispretuiască". În timp ce ne prezentăm mărturia împotriva mândriei si modelor lumii, întâmpinăm scuzele îndreptătirii de sine. Unii sunt stimulati de exemplul altora. Cutare soră poartă inele; dacă e rău ca eu să port inele, e rău si pentru ea. Copiii urmează exemplul altor copii, ai căror părinti sunt păzitori ai Sabatului. Fratele A. este diacon în biserică. Copiii lui poartă inele si de ce ar fi mai rău pentru mine, dacă port inele, decât este pentru ei? Aceia care prin exemplul lor le oferă crestinilor neconsacrati argumente pentru a nu fi deosebiti constituie o piedică în calea celor slabi; va trebui ca acestia să dea socoteală lui Dumnezeu pentru exemplul lor. Sunt întrebată adesea: "Ce părere ai despre inele si brătări?" Eu răspund: V-am dat lumina pe care am primit-o. Mi-a fost arătat că inelele reprezintă o rusine si că noi nu ar trebui să încurajăm nicidecum o modă atinsă într-o asemenea măsură de ridicol. Adesea sunt surprinsă să aud: "Sora White spune că nu este gresit să purtăm inele mici". Nimeni nu m-a auzit vreodată spunând asa ceva. După ce spun tot ce am de spus cu privire la inele, nimic nu mă poate determina câtusi de putin să încurajez pe cineva să poarte asa ceva. Plăpumile matlasate, pompoase, si inelele sunt nenecesare. Cel care ne-a creat nu a rânduit niciodată ca noi să fim deformati cu inele sau altceva ce ar semăna cu acestea. Însă poporul lui Dumnezeu a fost atât de mult timp călăuzit de inventiile si modele lumii, încât nu doreste să meargă independent de acestea. Când studiez Scripturile, sunt alarmată pentru starea Israelului lui Dumnezeu din aceste timpuri din urmă. Ei sunt îndemnati să fugă de idolatrie. Mă tem că sunt adormiti si se conformează atât de mult lumii, încât le va fi greu să discearnă cine Îi slujeste lui Dumnezeu si cine nu Îi slujeste. Distanta dintre Domnul Hristos si poporul Său se măreste, dar se micsorează între acesta si lume. Semnele de distinctie între pretinsul popor al lui Dumnezeu si lume aproape că au dispărut. Ca si Israelul din vechime, ei urmează urâciunile popoarelor din jurul lor. Din cele ce mi-au fost arătate, inelele si brătările constituie o urâciune. Sunt indecente, imorale, iar poporul lui Dumnezeu greseste dacă urmează într-o măsură cât de mică sau încurajează această modă. Aceia care sustin că sunt poporul deosebit al lui Dumnezeu ar trebui să dea la o parte inelele, iar felul în care procedează în această privintă trebuie să constituie o mustrare vie pentru cei care poartă inele. Unii pot aduce ca scuze convenientele. Eu am călătorit mult si mi-am dat seama că sunt multe inconveniente privind purtarea de inele. Cei care sustin că sunt necesare din motive de sănătate le poartă iarna, când sunt mai vătămătoare decât plăpumile bogat matlasate. Pe când călătoream cu trenul sau cu trăsura, am fost nevoită adesea să exclam: O, modestie, unde îti este roseata! Am văzut grupuri mari îngrămădindu-se în vagoane si, pentru a putea înainta, inelele si brătările trebuia ridicate si asezate într-un fel indecent. Iar expunerea conformatiei era de zece ori mai proeminentă la cei care purtau inele decât la cei care nu purtau. Dacă nu ar fi fost vorba de modă, cei care se expuneau astfel cu indecentă ar fi fost fluierati; însă modestia si decenta sunt sacrificate dumnezeului modei. Fie ca Dumnezeu să izbăvească pe poporul Său de acest păcat trist! Dumnezeu nu Se va îndura de cei care sunt sclavii modei. Însă, presupunând că este vorba de conveniente în purtarea de inele, dovedeste aceasta că este bine a fi purtate? Moda se va schimba, iar convenienta nu va mai fi mentionată. Este datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să se întrebe: "Prin ce mă deosebesc eu de lume?" Să suferim putin datorită faptului că nu suntem ca ceilalti si să fim de partea cea bună. Ce cruci poartă poporul lui Dumnezeu? Ei se amestecă cu lumea, se fac părtasi la spiritul ei, la modul de a se îmbrăca, vorbi si actiona al acesteia. Cititi 1 Tim. 2, 9.10: "De asemenea, femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu rusine si sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe; ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase." De asemenea, 1 Petru 3,3-5: "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curătia nepieritoare a unui duh blând si linistit, care este de mare pret înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu si erau supuse bărbatilor lor." Puterea exemplului este mare. Sora A. se aventurează să poarte inele mici. Sora B. spune: "Nu e mai păcat ca eu să port inele de cum este ca sora A să poarte", si ea le poartă un pic mai mari. Sora C. imită exemplul surorilor A. si B. si poartă inele mai mari decât ale acestora, însă toate sustin că inelele lor sunt mici. Părintii care vor să-si învete copiii cât de rău este să urmezi modele lumii au de dus o luptă grea. Ei întâmpină replici ca acestea: "De ce, mamă, surorile A, B. si C. poartă inele? Dacă este păcat pentru mine, este si pentru ele." Ce pot spune părintii? Ei ar trebui să dea un exemplu bun copiilor lor si, desi exemplul pretinsilor urmasi ai lui Hristos îi fac pe copii să creadă că părintii lor sunt prea exigenti si severi în restrictiile lor, totusi Dumnezeu va binecuvânta eforturile acestor părinti constiinciosi. Dacă părintii nu iau o pozitie hotărâtă, fermă, copiii vor fi dusi de curent, căci Satana si îngerii lui cei răi lucrează asupra mintilor lor, iar exemplul pretinsilor crestini, neconsacrati, face ca lucrarea de biruire a răului să fie si mai grea pentru ei. Totusi, cu credintă în Dumnezeu si rugăciune serioasă, părintii credinciosi ar trebui să meargă înainte, pe această cale aspră a datoriei. Calea crucii este în sus si înainte. Si pe măsură ce mergem înainte pe aceasta, căutând lucrurile de sus, trebuie să lăsăm departe, tot mai departe lucrurile care apartin de pământ. În timp ce lumea si oamenii firesti se îndreaptă în jos, spre moarte, aceia care urcă muntele vor avea de făcut eforturi, căci, dacă nu, vor fi trasi în jos, ca si ei. Copiii lumii sunt numiti fiii întunericului. Ei sunt orbiti de dumnezeul acestei lumi si sunt condusi de spiritul printului întunericului. Ei nu se pot bucura de lucrurile ceresti. Copiii luminii sunt legati de lucrurile de sus. Ei lasă în urma lor lucrurile acestei lumi si împlinesc porunca: "Iesiti din mijlocul lor, despărtiti-vă de ei"(2 Cor. 6, 17). Aici găsim o făgăduintă conditionată: "Vă voi primi". De la început, Domnul Hristos l-a ales pe poporul Său si l-a scos din lume, i-a cerut să se despartă de aceasta si să nu ia parte la lucrările neroditoare ale întunericului. Dacă Îl iubesc pe Dumnezeu si îi păzesc poruncile, copiii Lui, nu vor fi prieteni cu lumea si nu vor iubi plăcerile ei. Nu poate exista întelegere între Hristos si Belial. Profetul Ezra, un alt slujitor credincios al comunitătii ebraice, a fost uluit atunci când căpeteniile au venit la el, spunând: "Poporul lui Israel, preotii si levitii nu s-au despărtit de popoarele acestor tări si au făcut urâciunile lor"(Ezra 9,1). "După tot ce ni s-a întâmplat din pricina faptelor rele si a marilor greseli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe acesti oameni scăpati, să începem iarăsi să călcăm poruncile Tale si să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăsi mânia Ta împotriva noastră, până acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici o rămăsită, nici robi izbăviti? Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu esti drept; căci astăzi noi suntem o rămăsită de robi izbăviti. Iată-ne înaintea Ta ca niste vinovati, si din această pricină nu putem sta înaintea Ta."(Ezra 9,13-15). 2 Cronici 36,14-16: "Toate căpeteniile preotilor si poporului au înmultit si ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor, si au pângărit Casa Domnului, pe care o sfintise El în Ierusalim. Domnul, Dumnezeul părintilor lor, a dat din vreme trimisilor Săi însărcinarea să-i înstiinteze, căci voia să crute pe poporul Său în locasul Său. Dar ei si-au bătut joc de trimisii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele si au râs de proorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului a ajuns fără leac". Levitic 18,26.27: "Păziti dar legile si poruncile Mele si nu faceti nici una din aceste spurcăciuni, nici băstinasul, nici străinul care locuieste în mijlocul vostru. Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din tara aceasta, care au fost înaintea voastră în ea, si astfel tara a fost pângărită". Deuteronom 32,16-22: "L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni. Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei, unor dumnezei pe care nu-i cunosteau, dumnezei noi veniti de curând, de care nu se temuseră părintii nostri. Ai părăsit Stânca cea care te-a născut, si ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit. Domnul a văzut lucrul acesta si S-a mâniat, S-a supărat pe fiii si fiicele Lui. El a zis: "Îmi voi ascunde fata de ei si voi vedea care le va fi sfârsitul, căci sunt un neam stricat, sunt niste copii necredinciosi. Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu, M-au mâniat prin idolii lor deserti si Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor. Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere. Căci focul mâniei Mele s-a aprins si va arde până în fundul locuintei mortilor, va nimici pământul si roadele lui, va arde temeliile muntilor". Aici citim avertizările pe care le-a dat Dumnezeu vechiului Israel. Nu a fost voia Sa ca ei să hoinărească atât de mult timp în pustie; El i-ar fi adus imediat în Tara Făgăduită dacă s-ar fi supus si le-ar fi plăcut să fie condusi de El; însă, pentru că ei L-au întristat atât de des în pustie, El a jurat în mânia Lui că nu vor intra în odihna Lui si i-a salvat doar pe doi care L-au urmat pe deplin. Dumnezeu i-a cerut poporului Său să se încreadă doar în El. Nu a dorit ca ei să primească ajutor de la cei care nu Îi slujeau Lui. Vă rog să cititi Ezra 4,1-5: "Vrăjmasii lui Iuda si Beniamim au auzit că fiii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel. Au venit la Zorobabel si la capii de familii si le-au zis: 'Să zidim si noi cu voi; căci si noi chemăm ca si voi pe Dumnezeul vostru, si-I aducem jertfe din vremea lui Essar - Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici'. Dar Zorobabel, Iosua si ceilalti capi ai familiilor lui Israel, le-au răspuns: 'Nu se cuvine să ziditi împreună cu noi Casa Domnului, Dumnezeului nostru, căci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cir, împăratul persilor.' Atunci oamenii tării au muiat inima poporului lui Iuda; l-au înfricosat ca să-l împiedice să zidească si au mituit cu pret de argint pe sfetnici ca să zădărnicească lucrarea." Ezra 8,21-23: "Acolo, la râul Ahava, am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii nostri si pentru tot ce era al nostru. Mi-era rusine să cer împăratului o oaste de însotire si călăreti, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmasului pe drum, căci spusesem împăratului: Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toti cei ce-L caută, dar puterea si mânia Lui sunt peste toti cei ce-L părăsesc. Pentru aceasta am postit si am chemat pe Dumnezeul nostru. Si El ne-a ascultat." Profetul acestor înaintasi nu priveau poporul tării ca fiind închinători ai adevăratului Dumnezeu si, desi acestia pretindeau că le sunt prieteni si vor să-i ajute, ei nu îndrăzneau să se unească cu ei în nici unul din lucrurile care privea închinarea fată de El. Când erau pe punctul de a pleca la Ierusalim pentru a construi Templul lui Dumnezeu si pentru a restaura închinarea fată de El, ei nu au cerut ajutor împăratului pentru drumul pe care-l aveau de făcut, ci, cu post si rugăciune, au căutat pe Domnul pentru ajutor. Ei credeau că Domnul îi va apăra si-i va ajuta pe slujitorii Săi în eforturile lor de a-I sluji. Creatorul tuturor lucrurilor nu are nevoie de ajutor din partea vrăjmasilor Săi pentru a restaura închinarea adevărată fată de El. El nu cere jertfă din partea celor nelegiuiti si nici nu acceptă darurile acelora care au alti dumnezei în afară de Domnul. Adesea auzim remarca: "Sunteti prea exclusivisti." Ca popor, noi facem orice sacrificiu ca să salvăm suflete sau să le conducem la adevăr. Însă, noi nu îndrăznim să ne unim cu ei să iubim lucrurile pe care le iubesc ei si să fim prieteni cu lumea, căci atunci am fi în vrăjmăsie cu Dumnezeu. Citind următoarele pasaje din Scriptură, vom vedea cum a privit Dumnezeu pe vechiul Israel: Psalm 135,4: "Căci Domnul Si-a ales pe Iacov, pe Israel ca să fie al Lui." Deuteronom 14,2: "Căci tu esti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău si Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fata pământului". Deuteronom 7,6-7: "Căci tu esti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fata pământului. Nu doar pentru că întreceti la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi si v-a ales, căci voi sunteti cel mai mic dintre toate popoarele". Exod 33,16: "Cum se va sti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu si poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi si când prin aceasta vom fi deosebiti, eu si poporul Tău, de toate popoarele de pe fata pământului?" Cât de adesea s-a răzvrătit vechiul Israel si cât de adesea au fost atinsi de judecătile Lui si mii dintre ei au pierit, fiindcă nu vroiau să ia seama la poruncile lui Dumnezeu care îi alesese pe ei! Israelul lui Dumnezeu din aceste timpuri ale sfârsitului este în continuă primejdie de a se amesteca cu lumea si a pierde toate semnele care îl deosebesc ca popor ales al lui Dumnezeu. Cititi din nou Tit 2,13-15. Suntem adusi aici la timpul sfârsitului, când Dumnezeu Îsi curăteste pentru El Însusi un popor deosebit. Să-L provocăm noi oare asa cum a făcut vechiul Israel, să atragem asupra noastră mânia Lui, îndepărtându-ne de El, amestecându-ne cu lumea si urmând urâciunile popoarelor din jurul nostru? Domnul îl pusese deoparte să-I fie credincios Lui; această consacrare fată de Dumnezeu si această separare de lume au fost în mod clar si hotărât înfătisate atât în Vechiul, cât si în Noul Testament. Există un zid de despărtire pe care Însusi Domnul L-a pus între lucrurile din lume si lucrurile pe care El le-a ales din lume si le-a sfintit pentru El. Chemarea si caracterul poporului lui Dumnezeu sunt deosebite, perspectivele lor sunt deosebite si aceste particularităti îi fac să fie deosebiti de toate celelalte popoare. Toti aceia care fac parte din poporul lui Dumnezeu de pe pământ alcătuiesc un singur trup, de la începutul până la sfârsitul timpului. Ei au un singur Cap care călăuzeste si stăpâneste trupul. Aceleasi cerinte care erau pentru Israelul din vechime sunt si pentru poporul lui Dumnezeu de acum: să fie despărtiti de lume. Căpetenia Bisericii nu s-a schimbat. Experienta crestinilor din aceste zile seamănă cu călătoriile vechiului Israel. Vă rog, cititi 1 Cor.10, în special de la versetul 6 până la versetul 15: "Si aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiti închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: 'Poporul a sezut să mănânce si să bea; si s-au sculat să joace.' Să nu curvim cum au făcut unii din ei, asa că într-o singură zi au căzut douăzeci si trei de mii. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin serpi. Să nu cârtiti cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciti de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, si au fost scrise pentru învătătura noastră, peste care au venit sfârsiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiti ispititi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit si mijlocul să iesiti din ea, ca s-o puteti răbda. De aceea, prea iubitii mei, fugiti de închinarea la idoli. Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecati voi singuri ce spun." 1 Ioan 3,1: "Vedeti ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem. Lumea nu ne cunoaste, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El." 1 Ioan 2,15-17: "Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeste cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământesti, pofta ochilor si lăudărosia vietii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Si lumea si pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac." 2 Petru 2,20: "În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăsi si sunt biruiti de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi". Iacov 4,4: "Suflete prea curvare! Nu stiti că prietenia lumii este vrăjmăsie cu Dumnezeu? Asa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmas cu Dumnezeu". Iacov 1,27: "Religiunea curată si neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani si văduve în necazurile lor si să ne păzim neîntinati de lume". Tit 2,12: "Si ne învată s-o rupem cu păgânătatea si cu poftele lumesti si să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate si evlavie". Romani 12,2: "Să nu vă potriviti chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceti prin înnoirea mintii voastre, ca să puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută si desăvârsită". Ioan 17,14.15.17: "Le-am dat Cuvântul Tău; si lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzesti de cel rău. Sfinteste-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul". Luca 6,22.23: "Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî si vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucurati-vă în ziua aceea si săltati de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot asa făceau părintii lor cu proorocii". Ioan 15,16-19: "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; si v-am rânduit să mergeti si să aduceti roadă, si roada voastră să rămână, pentru ca orice veti cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea. Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiti unii pe altii. Dacă vă urăste lumea, stiti că pe Mine M-a urât înaintea voastră. Dacă ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteti din lume, si pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăste lumea". 1 Ioan 4,4.5: "Voi, copilasilor, sunteti din Dumnezeu; si i-ati biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; de aceea, vorbesc ca din lume si lumea îi ascultă". 1 Ioan 2,5.6: "Dar cine păzeste Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârsită; prin aceasta stim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască si el cum a trăit Isus". 1 Petru 2,9: "Voi însă sunteti o semintie aleasă, o preotie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Si l-a câstigat ca să fie al Lui, ca să vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată". Când citim Cuvântul lui Dumnezeu, este atât de evident că poporul Său trebuie să fie deosebit si distinct de lumea necredincioasă din jurul lor. Pozitia noastră este de mare însemnătate si înfricosătoare; pentru că trăim în timpul sfârsitului, cât este de important să imităm exemplul Domnului Hristos si să umblăm exact asa cum a umblat El. "Dacă voieste cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să Mă urmeze"(Matei 16,24). Părerile si întelepciunea oamenilor nu trebuie să ne călăuzească sau să ne stăpânească. Acestea îndepărtează întotdeauna de cruce. Slujitorii lui Hristos nu au aici nici cămin, nici vreo comoară. Ce bine ar fi ca ei să înteleagă că numai pentru că Domnul locuieste între noi putem trăi în pace si sigurantă printre vrăjmasii nostri. Nu este privilegiul nostru să pretindem favorurile speciale ale lumii. Trebuie să consimtim să fim săraci si dispretuiti în mijlocul oamenilor, până ce lupta se va sfârsi si se va obtine biruinta. Mădularele lui Hristos sunt chemate să iasă afară din lume si să se despartă de prietenia si spiritul lumii; tăria lor constă în faptul că sunt alesi si primiti de Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu era mostenitorul tuturor lucrurilor si stăpânirea si slava acestei lumi I-au fost promise Lui. Cu toate acestea, când a venit în această lume, nu a venit cu bogătii sau splendoare. Lumea nu întelegea unirea Sa cu Tatăl; desăvârsirea si slava caracterului Său divin erau ascunse de la ei. De aceea, El a fost "dispretuit si părăsit de oameni", si "noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit"(Isaia 53,3). Asa cum a fost Domnul Hristos când a fost în lume, asa trebuie să fie si urmasii Lui. Ei sunt fii ai lui Dumnezeu, împreună mostenitori cu Hristos; iar domnia si stăpânirea le apartin lor. Lumea nu întelege caracterul si chemarea lor sfântă; ei nu văd că acestia fac parte din familia lui Dumnezeu. Unirea si părtăsia lor cu Tatăl si Fiul nu sunt vădite si, în timp ce lumea priveste la umilirea si rusinea lor, nu se vede ceea ce sunt sau ce vor fi. Ei sunt străini. Lumea nu îi cunoaste si nu apreciază motivele care îi însufletesc. Lumea este coaptă pentru nimicire. Dumnezeu îi va mai putea suporta pe păcătosi doar foarte putin. Ei trebuie să bea drojdia paharului mâniei Sale neamestecate cu milă. Aceia care vor fi mostenitori ai lui Dumnezeu si împreună mostenitori cu Hristos ai mostenirii vesnice vor fi deosebiti de ceilalti. Da, atât de deosebiti, încât Dumnezeu asează un semn asupra lor, care îi desemnează ca fiind ai Săi, cu totul ai Săi. Credeti voi că Dumnezeu va primi, onora si recunoaste un popor atât de amestecat cu lumea, încât se deosebeste de aceasta doar cu numele? Cititi din nou Tit 2,13-15. Se va sti în curând cine este de partea Domnului, cine nu se va rusina de Isus. Aceia care nu au curajul moral de a lua în mod constient pozitie în fata necredinciosilor, de a părăsi practicile lumii si de a imita viata plină de tăgăduire de sine a lui Hristos se vor rusina de El si nu le va plăcea exemplul Lui.
Poporul lui Dumnezeu va fi pus la probă si încercat. Între păzitorii Sabatului trebuie să aibă loc o lucrare de cercetare. Ca si vechiul Israel, cât de repede Îl uităm noi pe Dumnezeu si lucrările Sale minunate si ne răzvrătim împotriva Lui! Unii privesc la lume si doresc să-i urmeze practicile si să ia parte la plăcerile ei tot asa cum copiii lui Israel au privit înapoi spre Egipt, poftind după lucrurile bune de care se bucuraseră acolo si pe care Dumnezeu hotărâse să le tină departe de ei, pentru a-i pune la încercare si a le proba astfel credinciosia fată de Sine. El dorea să vadă dacă poporul Său pretuia ceea ce făcea pentru el si izbăvirea pe care i-o dăduse într-un mod atât de minunat, mai mult decât lucrurile de care se bucurase în Egipt, în robia unui popor tiran si idolatru. Toti urmasii adevărati ai lui Hristos va trebui să facă sacrificii. Dumnezeu va încerca si va pune la probă autenticitatea credintei lor. Mi-a fost arătat că adevăratii urmasi ai lui Isus vor da la o parte petrecerile, balurile si alte întruniri de dragul plăcerii. Acolo ei nu Îl pot întâlni pe Domnul Isus si mintea lor nu poate fi înăltată către cer si în acele locuri nu va fi nici o influentă prin care să crească în har. Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu ne conduce să lăsăm deoparte toate aceste lucruri si să ne despărtim de ele. Lucrurile lumii sunt căutate si considerate demne de a fi administrate si a avea plăcere de ele, de toti aceia care nu iubesc cu toată devotiunea lor crucea si nu sunt închinători spirituali ai lui Isus Cel răstignit.
Există pleavă printre noi si de aceea suntem atât de slabi. Unii se apleacă mereu spre lume. Vederile si simtămintele lor se armonizează mult mai bine cu spiritul lumii decât cu acela al urmasilor umili ai lui Hristos. Pentru ei este cu totul normal să prefere compania acelora al căror spirit se potriveste cel mai bine cu al lor. Si unii ca acestia au o influentă chiar mult prea mare în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Ei stau între ei, au un nume printre ei si sunt o priveliste pentru necredinciosi si cei slabi si neconsacrati din biserică. Aceste persoane cu două fete vor avea întotdeauna obiectii în fata mărturiei clare, pătrunzătoare, care mustră păcatele oamenilor. În aceste vremuri critice, aceste persoane ori se vor converti pe deplin si vor fi sfintite prin ascultarea de adevăr, ori vor fi lăsati să fie cu lumea, căreia îi apartin, pentru a-si primi răsplata care va fi dată lumii. "După roadele lor îi veti cunoaste" (Mat.7,20). Toti urmasii lui Hristos aduc roade spre slava Lui. Vietile lor stau ca mărturie că Duhul lui Dumnezeu a lucrat în ei o lucrare bună, iar roada lor este spre sfintire. Vietile lor sunt înalte si curate. Cei care nu aduc roadă nu au experientă în lucrurile lui Dumnezeu. Ei nu sunt în vită. Cititi Ioan 15,4.5: "Rămâneti în Mine, si Eu voi rămâne în voi. După cum mlădita nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în vită, tot asa, nici voi nu puteti aduce roadă dacă nu rămâneti în Mine. Eu sunt Vita, voi sunteti mlăditele. Cine rămâne în Mine, si în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărtiti de Mine nu puteti face nimic". Dacă dorim să ne închinăm în spirit lui Isus Hristos, noi trebuie să sacrificăm orice idol si să ascultăm cu totul de primele patru porunci. Mat.22,37.38: "Isus i-a spus: 'Să iubesti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău si cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi si cea mai mare poruncă.'" Primele patru porunci nu îngăduie să ne îndepărtăm de Dumnezeu din punct de vedere al simtămintelor noastre. Nimic nu trebuie să ne umbrească sau să ne ia din bucuria supremă pe care trebuie să o avem în El. Orice lucru care ne îndreaptă simtămintele si în altă directie si îndepărtează din suflet dragostea supremă pentru Dumnezeu constituie un idol. Inimile noastre de carne se lipesc de idolii nostri si caută să îi ducă mai departe; însă noi nu putem să înaintăm până ce nu îi îndepărtăm, pentru că acestia ne despart de Dumnezeu. Căpetenia bisericii Si-a ales poporul din lume si îi cere să fie despărtit de ea. El doreste ca spiritul poruncilor Sale să îi atragă pe ai Săi spre El si să îi separe de ceea ce este în lume. A iubi pe Dumnezeu si a tine poruncile Sale înseamnă a fi departe de a iubi plăcerile si prietenia lumii. Nu poate exista întelegere între Hristos si Belial. Poporul lui Dumnezeu se poate încrede pe deplin cu totul în El si astfel să meargă fără teamă înainte, pe calea ascultării de El.
FILOZOFIA SI AMĂGIRILE DESARTE
Mi-a fost arătat că noi trebuie să fim apăsati din toate părtile si să rezistăm cu toată puterea tuturor lingusirilor si inventiilor lui Satana. El s-a transformat într-un înger de lumină si înseală mii de oameni, tinându-i captivi. Foloasele pe care le trage el de pe urma cunoasterii mintii umane sunt teribile. Aici, ca si sarpele, el se strecoară pe furis si strică lucrarea pe care o face Dumnezeu. El face ca minunile si lucrările lui Hristos să apară ca fiind rezultatul dibăciei si puterii omenesti. Dacă el ar ataca în mod deschis si puternic crestinismul, acest lucru ar aduce pe crestin cu durere si în agonie la picioarele Mântuitorului său, iar puternicul său Eliberator l-ar pune pe înversunatul adversar pe fugă. De aceea, el se transformă într-un înger de lumină si lucrează asupra mintii, spre a ispiti si abate de la singura cale sigură si dreaptă. Unele stiinte, ca: frenologia, psihologia si hipnoza, sunt canalele prin care el vine mai direct la această generatie de oameni si lucrează cu acea putere care trebuie să caracterizeze eforturile sale în perioada dinaintea încheierii timpului de încercare. Cititi 2 Tes.2,8-12: "Si atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, si-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase, si cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiti. Din această pricină Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toti cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osânditi." Satana a venit pe nesimtite prin intermediul acestor stiinte si a otrăvit mintile a mii de oameni si i-a condus să fie necredinciosi. El simte plăcere să vadă cum se răspândesc aceste stiinte. Acesta este un plan pe care el însusi l-a făcut pentru a avea acces la mintile oamenilor si a le influenta asa cum îi place lui. În timp ce oamenii cred că mintea omului afectează strasnic mintea celui de lângă el, Satana e pregătit, face planuri si lucrează atât dintr-o parte, cât si din cealaltă. Si în timp ce aceia care sunt devotati fată de aceste stiinte le aduc elogii datorită marii si bunei lucrări pe care o săvârsesc, ei de fapt îl preamăresc si slăvesc pe Satana, care pătrunde si lucrează cu toată puterea si semnele minunilor sale înselătoare - cu toată amăgirea nelegiuirii sale. Îngerul a spus: "Observati influenta pe care o are el. Marea luptă dintre Hristos si Satana încă nu a luat sfârsit." Această strecurare a lui Satana prin intermediul stiintelor a fost bine pusă la cale de maiestatea sa diabolică si în mintile a mii de oameni va reusi să nimicească în cele din urmă adevărata credintă în Hristos ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Am fost îndreptată să privesc puterea lui Dumnezeu manifestată prin Moise, atunci când Domnul l-a trimis înaintea lui faraon. Satana a înteles care este treaba lui si a fost prezent. El stia foarte bine că Moise fusese ales de Dumnezeu pentru a rupe jugul robiei la care fuseseră supusi copiii lui Israel si că, prin această lucrare, el avea să prefigureze prima venire a lui Hristos pentru a sfărâma puterea lui Satana asupra familiei omenesti si a elibera pe aceia care au fost făcuti captivi ai puterii sale. Satana stia că, atunci când va veni, Hristos va face lucrări mari si minuni pentru ca lumea să poată întelege că Tatăl L-a trimis. El tremura pentru puterea lui. S-a sfătuit cu îngerii săi cum să îndeplinească o lucrare care să aibă două obiective: 1. Să distrugă influenta lucrării lui Dumnezeu prin slujitorul Său Moise, lucrând prin agentii săi, si astfel să contrafacă adevărata lucrare a lui Dumnezeu; 2. Să lucreze prin intermediul vrăjitorilor, iar această influentă să se întindă de-a lungul veacurilor si să distrugă în mintile multora adevărata credintă în minunile autentice si lucrările ce aveau să fie îndeplinite de Domnul Hristos, când va veni în această lume. Satana stia că împărătia sa urma să sufere deoarece puterea cu care el tinea omenirea urma să fie supusă lui Hristos. Nu a fost o putere sau o influentă omenească aceea prin care a lucrat Moise atunci când au fost făcute acele minuni în fata lui faraon. Aceasta era puterea lui Dumnezeu. Aceste semne si minuni au fost aduse la îndeplinire prin Moise, pentru a-l convinge pe faraon că marele "Eu sunt" îl trimisese pentru a-i porunci să-l lase pe Israel să plece, ca să-I slujească.
Faraon i-a chemat pe vrăjitori să lucreze cu magiile lor. Ei au făcut semne si minuni, căci Satana a venit în ajutorul lor, pentru a lucra prin intermediul lor. Chiar si în acest punct interventia lui Dumnezeu s-a dovedit superioară puterii lui Satana, deoarece vrăjitorii nu au putut face acele minuni prin care Dumnezeu a lucrat prin intermediul lui Moise. Ei au putut face doar câteva. Toiegele vrăjitorilor s-au transformat în serpi(Vezi apendicele ), însă toiagul lui Aaron le-a înghitit pe acestea. După ce au încercat să facă si ei păduchi si nu au reusit, vrăjitorii au fost siliti, prin puterea lui Dumnezeu, să recunoască chiar în fata lui faraon: "Acesta este degetul lui Dumnezeu". Satana a lucrat prin intermediul vrăjitorilor într-un mod plănuit, astfel încât să împietrească inima tiranului faraon împotriva manifestărilor miraculoase ale puterii lui Dumnezeu. Satana si-a propus să zdruncine credinta lui Moise si Aaron în ce priveste originea divină a misiunii lor, iar dacă reusea, uneltele prin care a lucrat el, vrăjitorii, aveau să triumfe. Satana nu a dorit ca poporul Israel să fie eliberat din robia egipteană ca să-I slujească lui Dumnezeu. Vrăjitorii nu au putut face minunea cu păduchii si nu au mai putut să-i imite pe Moise si Aaron. Dumnezeu nu i-a mai îngăduit lui Satana să continue, iar vrăjitorii nu s-au mai putut apăra de plăgi. "Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca si pe toti egiptenii"(Exod 9,11). Puterea lui Dumnezeu a întrerupt în acest punct calea prin care a lucrat Satana si a făcut ca mânia Sa să fie resimtită chiar de aceia prin care el lucrase atât de strasnic. Lui faraon i se dăduseră dovezi suficiente pentru a crede, dacă ar fi dorit lucrul acesta. Moise a lucrat prin puterea lui Dumnezeu. Vrăjitorii au lucrat nu doar prin stiinta lor, ci prin puterea dumnezeului lor, diavolul, care si-a adus la îndeplinire cu dibăcie lucrarea sa amăgitoare de contrafacere a lucrării lui Dumnezeu. Pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, inima omului este tot mai mult afectată de planurile lui Satana. El îi amăgeste pe oameni să pună lucrarea si minunile lui Dumnezeu pe seama întâmplării bazate pe principii generale. Satana a avut întotdeauna ambitia de a contraface lucrarea lui Hristos, de a-si exercita puterea si a avea anumite pretentii. În general, el nu face acest lucru în mod deschis si cu îndrăzneală. Este viclean si stie că cea mai eficientă cale prin care îsi poate aduce la îndeplinire lucrarea este aceea de a se înfătisa în fata bietelor fiinte omenesti sub forma unui înger de lumină. Satana a venit la Hristos în pustie sub înfătisarea unui tânăr frumos - mai degrabă având înfătisarea unui rege decât a unui înger căzut - cu Scriptura în gura sa. El a rostit aceste cuvinte: "Stă scris". Mântuitorul nostru, afectat de suferintă, l-a întâmpinat cu Scriptura, spunând: "Stă scris". Satana a profitat de pe urma stării de slăbiciune si suferintă în care Se afla Hristos, care luase asupra Lui natura omenească. Cititi Matei 4,8-11: "Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărătiile lumii si strălucirea lor si I-a zis: 'Toate aceste lucruri Ti le voi da Tie dacă Te vei arunca cu fata la pământ si Te vei închina mie.' 'Pleacă, Satano', i-a răspuns Isus. 'Căci este scris: Domnului, Dumnezeului tău să te închini si numai Lui să-I slujesti'. Atunci diavolul l-a lăsat. Si deodată au venit la Isus niste îngeri si au început să-I slujească". Aici Satana a desfăsurat în fata Domnului Hristos lumea în cea mai atractivă lumină si I-a dat de înteles că nu e nevoie să mai îndure atâta suferintă pentru a dobândi împărătiile lumii; Satana avea să renunte la toate pretentiile sale dacă Domnul Hristos ar fi admis să i se închine lui. Prima nemultumire a lui Satana a început în ceruri, deoarece nu a putut fi primul si cel mai înalt în functie - egal cu Dumnezeu si înăltat mai presus de Hristos. El s-a răzvrătit si a pierdut pozitia pe care o avea; iar el si aceia care au simpatizat cu el au fost aruncati din cer. În pustie, el spera să profite de pe urma stării slăbite si în suferintă a Domnului Hristos si să dobândească din partea Lui acel omagiu pe care nu l-a putut obtine în ceruri. Însă Domnul Isus, chiar în starea lui extenuată si de lesin, nu a cedat în fata ispitirilor lui Satana nici măcar pentru o clipă, ci Si-a arătat superioritatea si Si-a exercitat autoritatea, poruncindu-i lui Satana: "Înapoia mea"- sau depărtează-te de Mine. Planul lui Satana a fost zădărnicit. Atunci el a studiat cum si-ar putea realiza planul de a fi onorat de neamul omenesc, onoare care i-a fost refuzată în ceruri si pe pământ de către Domnul Isus. Dacă ar fi avut succes în a-L ispiti pe Domnul Hristos, atunci planul de mântuire ar fi fost zădărnicit, iar el ar fi reusit să aducă neamul omenesc într-o stare disperată, fără perspective. Însă ceea ce nu a reusit Satana prin ispitirea Domnului Hristos a reusit venind la om. Dacă Satana ar reusi să inducă în eroare si să amăgească mintea omului, în asa fel încât să-i determine pe muritori să creadă că au în ei însisi puterea de a face lucrări mari si bune, ei ar înceta să se bizuie pe Dumnezeu. Ei nu recunosc o putere superioară. Ei nu Îi dau lui Dumnezeu slava care I se cuvine Maiestătii Sale. Obiectivul lui Satana este astfel îndeplinit si el îi atâtă pe acesti oameni decăzuti să se înalte cu arogantă, asa cum el însusi S-a înăltat în ceruri si a fost dat afară. El stie că, dacă omul se înaltă pe el însusi, ruina acestuia este tot asa de sigură cum este si a lui. Satana a esuat în planurile lui de ispitire a Domnului Hristos în pustie. Planul de mântuire a fost adus la îndeplinire. Pretul cel scump a fost plătit pentru răscumpărarea omului. Iar acum Satana caută să sfâsie temelia sperantei crestinismului si să îndrepte mintile oamenilor într-o asemenea directie, ca ei să nu poată avea folos si să nu poată fi mântuiti prin marea jertfă care a fost adusă pentru ei. El îi conduce pe oamenii căzuti prin "toate amăgirile nelegiuirii"(2 Tes. 2,10) să creadă că el poate rezolva totul fără ispăsire si că nu au nevoie să fie dependenti de un Mântuitor crucificat si înviat, că meritele proprii ale omului îi vor face demni de favoarea lui Dumnezeu. Iar apoi el distruge încrederea omului în Biblie, stiind bine că, dacă are succes în acest punct si reuseste să distrugă credinta în detectorul care îl demască, atunci este în sigurantă. El fixează în minti iluzia că nu există diavol în persoană si că aceia care cred acest lucru nu fac nici un efort pentru a se împotrivi si a se război cu ceea ce ei nu cred că există. În acest fel, bietii muritori adoptă în final zicala: "Ce-o fi, o fi". Ei nu recunosc nici o regulă care să le evalueze calea. Satana îi determină pe multi să creadă că rugăciunea adresată lui Dumnezeu este inutilă si nu este altceva decât o formă. El stie cât de folositoare sunt meditatia si rugăciunea pentru a-i tine treji pe urmasii lui Hristos, spre a se împotrivi vicleniei si amăgirii lui. Prin amăgirile sale, el vrea să distragă mintea de la aceste lucruri importante, cu scopul ca sufletul să nu se bizuiască pe Cel Atotputernic pentru ajutor si să obtină tărie de la El, ca să reziste atacurilor sale. Am fost îndreptată către rugăciunile arzătoare, eficiente, ale poporului lui Dumnezeu din vechime. "Ilie era un om supus acelorasi slăbiciuni ca si noi; si s-a rugat cu stăruintă"(Iacov 5,17). Daniel se ruga Dumnezeului său de trei ori pe zi. Satana este înfuriat la auzul rugăciunii arzătoare pentru că stie că va pierde. Daniel a fost preferat mai presus de toti printii si căpeteniile deoarece în el era un spirit înalt. Îngerii căzuti se temeau că influenta lui avea să le slăbească controlul asupra conducătorilor împărătiei, pentru că Daniel era în pozitia cea mai înaltă. Oastea acuzatoare a îngerilor cei răi i-a atâtat pe conducători si printi la invidie si gelozie si ei l-au urmărit pe Daniel îndeaproape, pentru a descoperi vreo ocazie pe care să o poată folosi împotriva lui si pe care să o poată prezenta împăratului; însă planul lor a esuat. Atunci, acesti agenti ai lui Satana au căutat să facă din credinciosia lui fată de Dumnezeu cauza distrugerii sale. Îngerii cei nelegiuiti au pus la cale un plan pentru ei, iar acesti agenti s-au grăbit să-l pună în aplicare. Împăratul nu a avut cunostintă de ticălosia subtilă pusă la cale împotriva lui Daniel. Fiind bine înstiintat despre decretul împăratului, îl vedem pe Daniel cum se pleacă încă înaintea Dumnezeului Său. "Cu ferestrele deschise"(Daniel 6,10). El socotea rugăciunea fată de Dumnezeu atât de importantă, încât si-ar fi dat mai degrabă viata decât să renunte la rugăciune. Acuzat fiind că se roagă lui Dumnezeu, el este aruncat în groapa leilor. Îngerii cei răi cred că si-au atins scopul. Însă Daniel continuă să se roage chiar în groapa cu lei. Se va îngădui oare ca el să fie devorat? L-a uitat oare Dumnezeu acolo? O, nu! Isus, puternicul comandant al ostilor ceresti, a trimis pe îngerul Său care a închis gurile acelor lei înfometati, pentru ca ei să nu-i facă nici un rău omului lui Dumnezeu care se roagă; si în acea groapă teribilă era pace. Împăratul însusi a fost martor al ocrotirii sale si l-a scos afară cu onoruri. Satana si îngerii lui cei răi au fost înfuriati. Agentii pe care i-a folosit au fost sortiti să piară în felul în care ei complotaseră să-l distrugă pe Daniel. Rugăciunea credintei constituie cea mai mare putere a crestinului, si aceasta îl va învinge cu sigurantă pe Satana. Acesta este motivul pentru care el insinuează că nu avem nevoie de rugăciune. El detestă Numele lui Isus, avocatul nostru; iar atunci când noi venim cu ardoare înaintea Lui pentru ajutor, ostirea lui Satana intră în panică. Dacă noi neglijăm rugăciunea, o facem spre câstigul lui, căci atunci minunile lui mincinoase sunt mai usor primite. Lucrul pe care el nu l-a putut realiza ispitindu-L pe Domnul Hristos îl realizează asezând ispitirile sale amăgitoare în fata omului. El vine uneori sub înfătisarea unei persoane tinere, atrăgătoare, sau a unei năluci frumoase. Face vindecări, iar oamenii înselati de el i se închină ca înaintea unui binefăcător al rasei umane. Frenologia si mesmerismul sunt foarte mult înăltate. Ele îsi au rostul lor, însă sunt folosite de Satana ca fiind mijloacele sale cele mai puternice spre a însela si distruge sufletele oamenilor. Planurile si vicleniile sale sunt primite ca venind din ceruri, iar credinta în cea care ne arată drumul, Biblia, este nimicită în mintile a mii de oameni. Satana primeste aici închinarea care se potriveste cel mai bine maiestătii sale satanice. Multi discută cu el, primesc instructiuni de la el, acest demon onorat ca dumnezeu, si actionează potrivit cu învătăturile pe care le primesc de la el. Lumea, despre care se sustine că a beneficiat atât de mult de pe urma frenologiei si magnetismului animal, nu a fost niciodată atât de coruptă. Satana foloseste chiar aceste lucruri pentru a nimici virtutea si a pune bazele spiritismului. Am fost călăuzită spre acest pasaj al Scripturii ca aplicându-se în mod special spiritismului modern. Coloseni 2,8: "Luati seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia si cu o amăgire desartă, după datina oamenilor, după învătăturile începătoare ale lumii, si nu după Hristos." Mi-a fost arătat că mii de oameni au fost atinsi de necurătia filozofiei frenologiei si magnetismului animal si au fost condusi să fie necredinciosi. Dacă mintea o ia pe această cale, este aproape sigur că-si va pierde echilibrul si va fi luată în stăpânire de un demon. "Amăgirile desarte" umplu mintile bietilor muritori. Ei cred că au putere în ei însisi spre a îndeplini lucruri mari, încât nu îsi dau seama că au nevoie de o putere mai înaltă. Principiile si credinta lor sunt "după datina oamenilor, după învătăturile începătoare ale lumii, si nu după Hristos"(Coloseni 2,8). Domnul Isus nu i-a învătat această filozofie. Nimic de felul acesta nu poate fi găsit în învătăturile Sale. El nu a îndreptat mintile bietilor muritori spre ei însisi, spre o putere pe care ei o posedă. El a îndreptat întotdeauna mintile lor către Dumnezeu, Creatorul Universului si izvorul tăriei si întelepciunii lor. În versetul 18 se dă o avertizare specială: "Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-si voia lui însusi printr-o smerenie si închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie desartă, prin gândurile firii lui pământesti." Învătătorii spiritismului vin pe o cale plăcută, plină de vrajă, spre a vă amăgi, si dacă ascultati povestile lor, veti fi păcăliti de vrăjmasul neprihănirii si vă veti pierde cu sigurantă răsplata. O dată ce influenta fascinantă a arhiamăgitorului vine asupra voastră, sunteti otrăviti, si influenta aceasta cu efect mortal afectează si distruge credinta noastră în Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu si începeti să nu vă mai bazati pe meritele sângelui Său. Cei amăgiti prin această filozofie sunt înselati cu privire la răsplata lor, prin înselăciunile lui Satana. Ei se bizuie pe propriile lor merite, dovedesc umilintă de bună-voie si sunt dornici chiar să facă sacrificii, se înjosesc, iar mintile lor sunt gata să creadă fleacuri, primind cele mai absurde idei de la aceia despre care ei consideră că sunt prietenii lor morti. Satana le-a orbit în asa măsură ochii si le-a pervertit în asa fel judecata, încât să nu poată percepe răul; iar ei urmează instructiunile date, pretinzând că sunt de la prietenii lor morti, acum îngeri într-o sferă mai înaltă. Satana a ales o cale si mai sigură, o amăgire mai fascinantă, calculată pentru a atrage simpatia acelora care i-au condus la mormânt pe cei dragi. Îngeri răi iau chipul acestor persoane apropiate si dragi, relatează incidente legate de vietile lor si aduc la îndeplinire fapte pe care le-au făcut prietenii lor pe când erau în viată. Pe această cale ei înseală si conduc pe rudele celor morti să creadă că prietenii lor decedati sunt îngeri care hoinăresc în preajma lor si comunică cu ei. Acestia sunt idolatrizati, iar ceea ce spun ei are o mai mare influentă asupra lor decât Cuvântul lui Dumnezeu. Acesti îngeri răi, care pretind că sunt prietenii lor morti, fie vor respinge Cuvântul lui Dumnezeu, socotindu-l a fi un basm închipuit, fie, dacă se potriveste mai bine scopului lor, vor alege portiuni vitale care dau mărturie despre Hristos si scot în evidentă calea spre ceruri, schimbând afirmatiile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu cu ceea ce se potriveste mai bine naturii lor corupte si ruinează sufletele. Dacă se acordă atentia cuvenită Cuvântului lui Dumnezeu, toti pot fi convinsi, dacă vor, cu privire la această amăgire distrugătoare de suflete. Cuvântul lui Dumnezeu declară în mod lămurit că "cei morti nu stiu nimic". Eclesiastul 9,5.6: "Cei răi, în adevăr, măcar stiu că vor muri; dar cei morti nu stiu nimic, si nu mai au nici o răsplată, fiindcă până si pomenirea li se uită. Si dragostea lor, si ura lor, si pizma lor, de mult au si pierit si niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare." Oamenii înselati se închină îngerilor cei răi, crezând că acestia sunt spiritele prietenilor lor morti. Cuvântul lui Dumnezeu declară în mod clar că cei morti nu mai au parte de nimic din ceea ce se face sub soare. Spiritistii spun că cei răi stiu tot ce se face sub soare, că ei comunică cu prietenii lor de pe pământ, dau informatii valoroase si fac minuni. Psalmul 115,17: "Nu mortii laudă pe Domnul, si nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii". Satana, transformat într-un înger de lumină, lucrează cu toată amăgirea nelegiuirii sale. El, care si-a permis să-L atace pe Fiul lui Dumnezeu, care a fost făcut cu putin mai prejos decât îngerii si L-a asezat pe streasina templului, L-a dus pe un munte înalt, spre a-I prezenta împărătiile lumii, îsi poate exercita puterea asupra familiei omenesti, care este inferioară în putere si întelepciune Fiului lui Dumnezeu, chiar si după ce acesta a luat asupra Lui natura omenească. În acest veac degenerat, Satana exercită stăpânire asupra acelora care se depărtează de la ceea ce este drept si se aventurează pe terenul său. El îsi exercită puterea într-o manieră alarmantă. Am fost îndreptată spre aceste cuvinte: "amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mânie desartă, prin gândurile firii lui pământesti"(Coloseni 2,18). Mi-a fost arătat că unii îsi satisfac curiozitatea si cochetează cu diavolul. Ei nu cred în spiritism si s-ar da înapoi cu oroare la ideea că ar fi medii. Cu toate acestea, se aventurează si se asează într-o pozitie în care Satana îsi poate exercita puterea asupra lor. Unii sustin că nu vor să se afunde prea mult în această lucrare, însă ei nu stiu ce fac. Ei se aventurează pe terenul lui Satana si îl ispitesc spre a-i lua în stăpânire. Acest distrugător puternic îi consideră ca fiind prada care i se cuvine lui de drept si îsi exercită puterea asupra lor, si aceasta împotriva vointei lor. Când vor să fie stăpâni pe ei însisi, ei nu mai pot. Si-au oferit mintile lui Satana, iar el nu va renunta la pretentiile sale ci îi va tine captivi. Nici o putere, în afară de puterea lui Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile arzătoare ale urmasilor Săi credinciosi, nu poate elibera sufletul prins în capcană. Unica noastră sigurantă este să cercetăm după adevărul care este descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu ca după o comoară ascunsă. Subiectele cu privire la Sabat si natura omului si mărturia lui Isus sunt cele mai importante adevăruri care trebuie întelese; acestea se vor dovedi ca o ancoră ce va sustine pe poporul lui Dumnezeu în aceste timpuri primejdioase. Însă majoritatea oamenilor dispretuiesc adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu si preferă basmele. 2 Tesaloniceni 2,10.11: "Si cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiti. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună." Cei mai destrăbălati si cei mai corupti sunt cei care sunt amăgiti de aceste spirite de demoni, despre care ei cred că sunt spiritele prietenilor lor morti, umflati de o mândrie desartă, prin gândurile firii lor pământesti. Coloseni 2,19: "Si nu se tine strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit si bine închegat, cu ajutorul încheieturilor si legăturilor, îsi primeste cresterea pe care i-o dă Dumnezeu". Ei Îl tăgăduiesc pe acela care dă tărie trupului, astfel ca fiecare mădular să poată creste prin puterea pe care i-o dă Dumnezeu. Filozofie desartă. Mădularele corpului sunt controlate de Cap. Spiritistii dau la o parte Capul si consideră că toate mădularele corpului trebuie să actioneze ele însele si că reguli bine stabilite le vor conduce la o stare de progres si spre desăvârsire fără ajutorul unui cap. Ioan 15,1.2.4-6: "Eu sunt adevărata vită si Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădită, care este în Mine si n-aduce roadă, El o taie; si pe orice mlădită care aduce roadă, o curăteste, ca să aducă si mai multă roadă. (...) Rămâneti în Mine, si Eu voi rămânea în voi. După cum mlădita nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în vită, tot asa, nici voi nu puteti aduce roadă, dacă nu rămâneti în Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mlăditele. Cine rămâne în Mine, si în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărtiti de Mine, nu puteti face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădita neroditoare, si se usucă; apoi mlăditele uscate sunt strânse, aruncate în foc si ard." Domnul Hristos este sursa puterii noastre. El este vita, noi suntem mlăditele. Noi trebuie să primim seva de la Vita cea vie. Lipsiti de puterea si seva care vine de la această vită, noi suntem ca mădularele corpului care nu au cap si suntem chiar în pozitia în care Satana vrea să fim, pentru ca să ne poată stăpâni asa cum îi place lui. El lucrează cu "toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiti. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire ca să creadă o minciună"(2 Tes.2,10.11). Spiritismul este o minciună. El provine din marea minciună de la început: "Hotărât că nu veti muri"(Gen.3,4). Mii de oameni îndepărtează Capul, iar urmarea este că mădularele actionează fără Domnul Isus, Capul lor, si un altul le călăuzeste trupul. Satana are stăpânire asupra lor. Mi-a fost arătat că Satana nu poate stăpâni mintea dacă aceasta nu este dată de bună-voie spre a fi stăpânită de el. Cei care se îndepărtează de la ce este drept sunt în mare primejdie acum. Ei se despart de Dumnezeu si de paza îngerilor Săi, iar Satana, care caută tot timpul să distrugă sufletele, începe să le prezinte amăgirile sale. Unii ca acestia sunt în cel mai mare pericol; iar dacă ei îsi dau seama si încearcă să se împotrivească puterilor întunericului si să se elibereze din cursa lui Satana, acest lucru nu este ceva usor. Ei s-au aventurat pe terenul lui Satana si el îi pretinde ca fiind ai lui. El nu ezită să se angajeze cu toate fortele si să cheme în ajutor toată ostirea lui nelegiuită pentru a smulge măcar o singură fiintă omenească din mâna lui Hristos. Aceia care au ispitit pe diavol ca să-i ispitească va trebui să facă eforturi disperate spre a se elibera de sub puterea lui. Însă atunci când ei încep să lucreze pentru ei însisi, îngerii lui Dumnezeu, pe care ei i-au întristat, vin în ajutorul lor. Satana si îngerii lui nu vor să-si piardă prada. Ei se luptă si se războiesc cu îngerii cei sfinti, iar acest conflict este foarte serios. Însă, dacă aceia care au gresit continuă să se roage si, în adâncă umilintă, îsi mărturisesc greselile, îngeri care excelează în putere vor birui si îi vor smulge de sub puterea îngerilor cei răi. Când cortina a fost ridicată si mi-a fost arătată coruptia acestui veac, inima mea a fost zdrobită de suferintă, duhul meu a fost aproape doborât. Am văzut că locuitorii pământului aproape au umplut măsura cupei nelegiuirii lor. Mânia lui Dumnezeu este aprinsă si nu se va linisti până ce păcătosii nu vor fi cu totul nimiciti de pe pământ. Satana este dusmanul personal al Domnului Hristos. El este autorul si conducătorul oricărei forme de răzvrătire atât în ceruri, cât si pe pământ. Furia lui creste; noi nu ne dăm seama de puterea lui. Dacă ochii nostri ar putea fi deschisi pentru a-i vedea pe îngerii cei răi la lucru cu aceia care stau linistiti si se consideră în sigurantă, noi nu ne-am mai simti în sigurantă. Îngerii cei răi sunt pe urmele noastre în fiecare clipă. Ne asteptăm ca oamenii răi să actioneze asa cum le sugerează Satana; însă, în timp ce mintile noastre nu sunt apărate împotriva agentilor invizibili, acestia pretind noi terenuri si fac minuni sub ochii nostri. Suntem noi pregătiti să ne împotrivim lor prin Cuvântul lui Dumnezeu, singura armă pe care o putem folosi cu succes? Unii vor fi ispititi să primească aceste minuni ca fiind ale lui Dumnezeu. Bolnavii vor fi vindecati în fata noastră. Vor fi făcute minuni sub ochii nostri. Suntem noi pregătiti pentru încercarea care ne asteaptă, când minunile înselătoare ale lui Satana se vor manifesta si mai mult? Oare nu vor fi ademenite si prinse în capcană multe suflete? Îndepărtându-se de preceptele clare si de poruncile lui Dumnezeu si dând atentie unor basme, mintile multora sunt pregătite să primească aceste minuni mincinoase. Noi toti trebuie să căutăm acum să ne înarmăm pentru lupta în care ne vom angaja în curând. Credinta în Cuvântul lui Dumnezeu, studiat cu rugăciune si aplicat în practică, va constitui scutul si apărarea noastră împotriva puterii lui Satana si ne va face biruitori prin sângele lui Hristos.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
