« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL I

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

 

       MARTURIA  3 

FII PLIN DE RÂVNĂ SI POCĂIESTE-TE

inceput SUS inceput

            Stimati frati si surori, Domnul mi-a arătat în viziune câteva lucruri cu privire la biserică, aflată în starea ei prezentă de căldicel, lucruri pe care vi le voi relata. Biserica a fost prezentată în fata mea în viziune. Îngerul a spus bisericii: "Isus îti vorbeste: 'Fii plin de râvnă si pocăieste-te'". Am văzut că această lucrare trebuie luată în serios. Sunt lucruri pentru care este nevoie de pocăintă. Înclinatia spre lume, egoismul si lăcomia au distrus spiritualitatea din viata poporului lui Dumnezeu.  Pericolul pentru poporul lui Dumnezeu în ultimii câtiva ani a fost iubirea de lume. Din aceasta au izvorât păcatele egoismului si lăcomiei. Cu cât obtin mai mult din ceea ce apartine acestei lumi, cu atât se leagă mai mult sufleteste de ea; si încă doresc mai mult. Îngerul a spus: "Este mai usor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărătia lui Dumnezeu"(Luca 18,25). Cu toate acestea, multi dintre cei ce pretind că au de spus ultimul cuvânt de avertizare către lume se luptă cu toate puterile lor să se aseze într-o pozitie din care este mai usor ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât să intre ei în împărătie.  Aceste comori pământesti sunt binecuvântări când sunt bine folosite. Cei care le au ar trebui să-si dea seama că le sunt împrumutate de Dumnezeu si că ei ar trebui să-si folosească cu bucurie mijloacele pe care le au pentru înaintarea cauzei Sale. Ei nu îsi vor pierde răsplata aici. Ei vor fi priviti cu generozitate de îngerii lui Dumnezeu, care le vor pregăti o comoară si în ceruri.  Am văzut că Satana îi urmăreste pe cei care au o fire egoistă, lacomă, dintre cei care pretind că au adevărul, si îi ispiteste prin prosperitate, oferindu-le bogătiile pământului. El stie că, dacă nu îsi înving temperamentul natural, ei se vor împletici si vor cădea pentru că îl iubesc pe mamona si se închină idolului lui. Tinta lui Satana este adeseori atinsă. Dragostea puternică pentru lume învinge si înăbusă dragostea pentru adevăr. Împărătiile lumii le sunt oferite si cu nerăbdare ei se aruncă asupra comorilor lor si socotesc că prosperă de minune. Satana triumfă pentru că planul lui are succes. Ei au renuntat la iubirea de Dumnezeu pentru iubirea de lume.  Am văzut că cei care prosperă în acest fel pot zădărnici planul lui Satana, dacă vor birui lăcomia lor egoistă prin consacrarea tuturor bunurilor lor pe altarul lui Dumnezeu. Si când vor vedea unde este nevoie de mijloace pentru înaintarea cauzei adevărului si vor ajuta pe văduve, pe orfani si pe cei necăjiti, ei vor da cu bucurie si îsi vor strânge în acest fel o comoară în ceruri.  Dati atentie sfatului Martorului Credincios. Cumpărati aur încercat în foc ca să vă îmbogătiti, haine albe cu care să vă îmbrăcati si alifie pentru ochi ca să puteti vedea. Faceti ceva. Aceste comori pretioase nu vor cădea peste noi fără nici un efort din partea noastră. Trebuie să le cumpărăm - "fiti plini de râvnă si pocăiti-vă"- iesiti din starea de căldicel. Trebuie să ne trezim pentru a ne putea vedea relele, să ne cercetăm pentru a ne descoperi păcatele si să ne pocăim cu toată râvna de aceste nelegiuiri.  Am văzut că fratii care detin averi trebuie să facă ceva pentru a se smulge din prinsoarea acestor comori pământesti si a birui iubirea lor pentru lume. Multi dintre ei iubesc această lume, îsi iubesc comoara, însă nu vor să recunoască acest lucru. Ei trebuie să fie plini de râvnă si să se pocăiască de lăcomia si egoismul lor, pentru ca dragostea adevărului să poată cuprinde totul în viata lor. Am văzut că multi din aceia care posedă bogătii vor esua în ce priveste cumpărarea aurului, a hainelor albe si a alifiei pentru ochi. Zelul lor nu are intensitatea si seriozitatea proportională cu valoarea scopului pe care îl urmăresc.  Am văzut cum luptau acesti oameni pentru bogătiile pământesti; cât zel, câtă seriozitate, câtă energie pentru a obtine o comoară pământească ce în curând nu va mai fi! Ce calcule reci fac ei! Plănuiesc si trudesc devreme si târziu, îsi sacrifică tihna si confortul pentru o comoară pământească. Un zel similar din partea lor în vederea dobândirii aurului, a hainelor albe si a alifiei pentru ochi îi va face să ajungă în posesia acelei mult dorite comori de viată, viată vesnică, în Împărătia lui Dumnezeu. Am văzut că, dacă sunt persoane care au nevoie de alifie pentru ochi, atunci acestia sunt cei care au bogătii pământesti. Multi dintre ei sunt orbi în ce priveste starea lor, orbi în ce priveste atasarea lor de această lume. Oh, de ar putea vedea!  "Iată, Eu stau la usă si bat; dacă aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine"(Apoc.3,20). Am văzut că multi au îngrămădit atât de mult moloz la usa inimii lor, încât nu o pot deschide. Unii au de îndepărtat disensiuni dintre între ei si fratii lor. Altii au temperamente rele. Altii au rostogolit lumea în fata usii inimii lor, si aceasta blochează usa. Tot acest moloz trebuie îndepărtat si atunci ei pot deschide usa si-I pot spune bun-venit Mântuitorului.  O, cât de pretioasă era această făgăduintă care mi-a fost arătată în viziune! "Voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine." O, iubire, iubire minunată a lui Dumnezeu! Desi suntem în această stare de căldicel si plini de păcate, El ne spune: "Întoarceti-vă la Mine si Eu mă voi întoarce la voi si vă voi vindeca de toată apostazia voastră". Acest lucru a fost repetat de înger de mai multe ori. "Întoarceti-vă la Mine si Eu Mă voi întoarce la voi si vă voi vindeca de toată apostazia voastră." Am văzut că unii se vor întoarce cu bucurie. Altii nu vor lăsa ca această solie către Laodicea să aibă influentă asupra lor. Ei vor aluneca, vor ajunge mai rău ca înainte si vor fi vărsati din gura Domnului. Doar aceia care se vor pocăi cu râvnă se vor bucura de favoarea lui Dumnezeu.  "Celui ce va birui îi voi da să sadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie." Noi putem birui. Da, pe deplin, cu totul. Isus a murit pentru ca noi să putem birui firea cea rea, orice păcat, orice ispită si să putem sta în cele din urmă alături de El.  Este privilegiul nostru acela de a avea credinta si mântuirea. Am văzut că puterea Sa ne va fi acordată cu tot atâta îmbelsugare ca si până acum. Biserica lui Dumnezeu este cea care si-a pierdut credinta de a cere, cu toată energia pusă în luptă, strigând ca si Iacov: "Nu te las să pleci până nu mă vei binecuvânta". Credinta durabilă, răbdătoare, este pe cale de a muri. Aceasta trebuie să prindă din nou viată în inimile poporului lui Dumnezeu. Trebuie să se ceară binecuvântarea lui Dumnezeu.  Credinta, credinta vie, ne poartă întotdeauna spre Dumnezeu, spre slavă; iar necredinta ne duce în jos, către întuneric si moarte.  Am văzut că mintile unora din biserică nu sunt îndreptate în directia cea bună. Datorită temperamentelor lor deosebite, ei îsi formează anumite păreri după care îsi măsoară fratii. Si dacă cineva nu este întru totul de acord cu ei, de îndată este necaz în tabără. Unii strecoară tântarul si înghit cămila.  Aceste păreri preconcepute au fost cocolosite si îngăduite prea mult. S-au căutat bârna si paiul. Si când nu au existat dificultăti reale în biserică, atunci au fost fabricate necazuri. Mintile celor din biserică si ale slujitorilor lui Dumnezeu sunt îndepărtate de Domnul, de adevăr si de cer, pentru a zăbovi asupra întunericului. Satana tresaltă văzând asemenea lucruri; se delectează cu ele. Însă nu acestea sunt încercările prin care va fi curătită biserica si care la sfârsit vor spori puterea poporului lui Dumnezeu.  Am văzut că unii se vestejesc din punct de vedere spiritual. Ei au trăit veghind ca fratii lor să facă ceea ce este bine - prinzând orice greseală pentru a-i necăji. Si, în timp ce fac astfel, mintea lor nu este îndreptată nici către Dumnezeu, nici către cer, nici spre adevăr; ci exact într-acolo unde doreste Satana - spre o altă persoană decât ei însisi. Sufletele lor sunt neglijate; rareori îsi văd sau îsi simt propriile lor greseli pentru că sunt prea ocupati să urmărească greselile altora, fără a privi prea mult asupra propriilor lor suflete sau a-si cerceta propriile lor inimi. Îmbrăcămintea unei persoane, o bonetă, un sort, le captivează toată atentia. Ei trebuie să vorbească despre aceasta cu cutare sau cu cutare si au suficient de lucru timp de câteva săptămâni. Am văzut că toată religia pe care o au unele suflete sărmane constă în a urmări îmbrăcămintea si faptele altora si a găsi greseli la acestia. Dacă nu fac o reformă în viata lor, nu va fi loc pentru ei în ceruri, căci ei vor găsi greseli chiar si la Domnul.  Îngerul a spus: "A te pune în rânduială cu Dumnezeu este o lucrare personală. Lucrarea se face între Dumnezeu si propriile noastre suflete. Însă când oamenii au atât de multă grijă de greselile altora, ei nu au grijă de ei însisi. Aceste persoane capricioase, căutătoare de greseli, se vor vindeca de regulă de acest obicei dacă vor merge direct la persoana despre care socotesc că este gresită. Este atât de greu de făcut acest lucru, încât vor renunta mai degrabă la părerile lor decât să meargă. Însă e mult mai usor de dat frâu liber limbii încoace si încolo, când persoana acuzată nu este prezentă.  Unii socotesc că este gresit să încerci să păstrezi ordine în serviciile de închinare pentru Dumnezeu. Însă eu am văzut că nu este un lucru periculos să păstrezi ordine în biserica lui Dumnezeu. Am văzut că lui Dumnezeu nu-I place dezordinea si că trebuie să existe ordine atunci când se fac rugăciuni si când se cântă. Noi nu ar trebui să venim în casa lui Dumnezeu pentru a ne ruga pentru familiile noastre, afară de cazul când un simtământ profund ne conduce să facem acest lucru, în timp ce Duhul lui Dumnezeu lucrează convingerea asupra lor. În general, locul potrivit pentru a ne ruga pentru familiile noastre este la altarul familial. Când cei care constituie subiectele rugăciunilor noastre sunt plecati, cămăruta este locul cel mai potrivit de a-L ruga pe Dumnezeu pentru ei. Când suntem în casa lui Dumnezeu, trebuie să ne rugăm pentru o binecuvântare potrivită pentru acel moment si trebuie să ne asteptăm ca Dumnezeu să asculte si să răspundă la rugăciuni. Acest fel de întâlniri vor fi  interesante si pline de viată.  Am văzut că toti trebuie să cânte si cu spiritul, si cu mintea. Lui Dumnezeu nu-i place dezacordul si nici când nu se înteleg cuvintele. Lui îi place întotdeauna ce este corect, nu incorect. Si cu cât poporul lui Dumnezeu cântă mai corect, mai armonios, cu atât I se aduce Lui mai multă slavă, biserica este avantajată, iar necredinciosii sunt afectati în mod favorabil.  Mi-a fost arătată ordinea, ordinea desăvârsită din ceruri, si am fost încântată să ascult muzica înăltătoare de acolo. După ce am iesit din viziune, felul în care se cântă aici mi s-a părut foarte aspru si discordant. Am văzut grupuri de îngeri care stăteau în careu, fiecare având o harpă de aur. La capătul harpei era un instrument cu care se dădeau sau se schimbau tonurile. Degetele lor nu se năpusteau asupra corzilor cu nepăsare, ci ei atingeau anumite corzi pentru a produce anumite sunete. Era un înger care conducea întotdeauna, care atingea cel dintâi harpa si dădea tonul, apoi toti se uneau în muzica aceea amplă, desăvârsită, a cerului. Aceasta nu poate fi descrisă. Este melodioasă, cerească, divină, în timp ce fiecare chip străluceste de lumina lui Isus, o slavă de nedescris.   

 

 

ESTUL SI VESTUL

 

inceput SUS inceput

            Stimati frati, Domnul mi-a arătat în viziune câteva lucruri în legătură cu estul si vestul si eu simt că este datoria mea să vi le prezint. Am văzut că Dumnezeu a deschis calea pentru răspândirea adevărului prezent în vest. Este nevoie de mult mai multă putere pentru a-i misca pe oamenii din est decât pe cei din vest, si în prezent, doar putin se poate realiza în est. În momentul de fată, trebuie făcute eforturi speciale si urmările vor fi bune.  Oamenii din est au ascultat proclamarea celei de-a doua veniri a Domnului Hristos si au văzut în mare măsură desfăsurarea puterii lui Dumnezeu, dar s-au întors înapoi într-o stare de indiferentă si sigurantă, fiind aproape imposibil de ajuns la ei în prezent. După ce au fost făcute eforturi  iesite din comun în est, folosindu-se cele mai bune unelte, s-a putut realiza foarte putin.  Am văzut că la inima oamenilor din vest se poate ajunge mult mai usor decât la cei din est. Ei nu au avut lumina adevărului si nu au respins-o, iar inimile lor sunt mult mai duioase si mai sensibile fată de adevăr si Duhul lui Dumnezeu. Inimile multora din vest sunt deja pregătite pentru a primi cu nerăbdare adevărul; si în timp ce slujitorii lui Dumnezeu merg să lucreze pentru salvarea de suflete pretioase, ei au multe cuvinte de încurajare a acestora, în dificila lor lucrare. Oamenii sunt doritori să asculte si multi îmbrătisează adevărul, iar darul pe care Dumnezeu l-a dat slujitorilor Săi iese la iveală si ei sunt întăriti. Ei văd că eforturile lor sunt încununate de succes.  Am văzut că s-a realizat de zece ori mai mult în vest decât în est, cu acelasi efort, si că este deschisă calea pentru un succes si mai mare. Am văzut că se poate face mult în prezent în Wisconsin si încă si mai mult în Illinois si că trebuie făcute eforturi pentru răspândirea adevărului în Minnesota si Iowa. Acolo va avea efect în multe inimi. Mi-a fost desfăsurat un mare, foarte mare câmp de lucru în viziune, câmp în care încă nu s-a pătruns; însă nu există suficient ajutor si sacrificiu de sine pentru a completa măcar pe jumătate locurile unde oamenii sunt cu totii gata să asculte adevărul si multi dintre ei să-l primească.  Acum trebuie mers în câmpuri noi de lucru, cu totul noi; multi va trebui să facă acest lucru luptându-se să-si achite singuri toate cheltuielile. Am văzut că aici este o bună ocazie pentru ispravnicii lui Dumnezeu de a-si face partea lor si de a-i sprijini pe aceia care duc adevărul în aceste locuri. Ar trebui să fie un mare privilegiu pentru acesti ispravnici să-I dea lui Dumnezeu ceea ce-I apartine. Făcând astfel, ei se vor descărca de o datorie prevăzută în Scriptură si se vor usura de o parte din comoara lor pământească, ce este acum o povară pentru cei care au din belsug. Totodată, ei vor adăuga la comoara lor din cer.  Am văzut că acel cort din est nu trebuie dus mereu, mereu în acelasi loc. Dacă este nevoie, cei care însotesc cortul trebuie să pornească la luptă pe cheltuiala lor. Ei trebuie să aseze cortul acolo unde adevărul nu a mai fost prezentat, si când acesta este astfel asezat, vor fi si lucrători.  Am văzut că se făcuse o greseală mergându-se mereu în acelasi loc, an după an, si aproape cu aceleasi daruri. Dacă este posibil, trebuie obtinute cele mai potrivite daruri. Ar fi mai bine si s-ar realiza mai mult dacă ar fi mai putine adunări în corturi si o ostire mai puternică sau un grup cu diferite daruri pentru lucrare. Atunci ar trebui să se zăbovească mai mult în locul în care a fost trezit interesul. A fost prea mare grabă în demontarea cortului. Unii încep să fie impresionati în mod favorabil si este nevoie de eforturi stăruitoare, până ce mintile lor înteleg adevărul si ei însisi trec de partea adevărului. În multe locuri unde a fost asezat cortul, pastorii stau până ce prejudecătile încep să dispară, si atunci multi ascultă cu mintea liberă de lucruri preconcepute; însă chiar în acel moment cortul este desfăcut si trimis în alt loc. Acest lucru se repetă, se cheltuie timp si mijloace, iar slujitorii lui Dumnezeu nu pot vedea decât putine rezultate în timpul lucrării în cort. Doar câtiva ajung la cunoasterea adevărului, iar slujitorii lui Dumnezeu, văzând doar putine roade care să-i încurajeze, să-i facă optimisti si să scoată la iveală darurile pe care le au, pierd în loc de a câstiga în putere, spiritualitate si tărie.  Am văzut că, în vest, trebuie făcute eforturi deosebite cu corturile, pentru că îngerii lui Dumnezeu pregătesc acolo mintile oamenilor pentru primirea adevărului. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a îndemnat pe unii din est să se mute în vest. Cu darurile lor pot realiza mai mult în vest decât în est. Povara lucrării se află acum în vest si este de cea mai mare importantă ca slujitorii lui Dumnezeu să se mute acolo unde s-a deschis acest câmp în mod providential.  Am văzut că, în momentul în care solia va creste mult în putere, atunci providenta lui Dumnezeu va deschide si va pregăti calea în est, pentru a se realiza mai mult decât acum. Atunci Dumnezeu îi va trimite cu putere pe servii Săi în locuri unde acum se poate face foarte putin sau deloc, iar unii care acum sunt indiferenti vor fi treziti si vor lua pozitie de partea adevărului(Restul din acest articol este dintr-o viziune dată la Round Grove, Illinois, la 9 decembrie 1856. ).  Am văzut că  Dumnezeu i-a avertizat pe cei care s-au mutat din est în vest. El le-a arătat care le este datoria, că scopul lor nu este să se îmbogătească, ci să facă bine semenilor, să-si trăiască credinta si să le spună celor din jur că această lume nu este casa lor.  Avertizarea a fost suficientă, dacă i s-a acordat atentie; însă multi nu au luat în seamă ce le arătase Dumnezeu. Ei s-au repezit înainte, până ce s-au îmbătat de spiritul lumii. "Priveste înapoi", a spus îngerul, "si cântăreste tot ce a arătat Dumnezeu cu privire la cei ce se mută din est în vest". Ati făcut voi astfel? Am văzut că ati procedat cu totul împotriva învătăturilor lui Dumnezeu, că ati cumpărat din plin si, în loc ca faptele voastre să spună celor din jur că sunteti în căutarea unei patrii mai bune, ei pot vedea si afirma din plin că tara si comoara voastră sunt aici. Faptele au negat credinta. Si aceasta nu este totul. Dragostea care ar trebui să existe între frati lasă de dorit. "Sunt eu păzitorul fratelui meu?"- această pozitie a fost evidentă; în inimile fratilor există un spirit egoist, lacom. În loc să aibă în vedere foloasele fratilor si să le pese de ei, s-a dat pe fată un spirit egoist, preocupat de afaceri, spirit pe care Dumnezeu îl dispretuieste. Cei cu pretentii atât de mari, care spun că fac parte din poporul deosebit al lui Dumnezeu, mărturisind că sunt plini de râvnă pentru fapte bune, ar trebui să fie nobili si generosi si să aibă întotdeauna o comportare care să fie în folosul fratilor lor, si nu în folosul lor propriu. Ei ar trebui să le ofere fratilor lor cele mai bune sanse. Generozitatea dă nastere la generozitate, egoismul dă nastere la egoism.  Am văzut că spiritul care a predominat vara trecută a fost acela de a strânge cât mai mult posibil în această lume. Poruncile lui Dumnezeu nu au fost tinute. Cu mintea noi slujim Legii lui Dumnezeu, însă mintile multora au slujit lumii. Si, în timp ce mintile lor au fost cu totul ocupate cu lucruri de pe pământ si pentru a-si sluji lor însisi, ei nu pot sluji Legii lui Dumnezeu. Sabatul nu a fost tinut. Multi si-au continuat lucrul din cele sase zile în cea de a saptea. Adesea s-a luat o oră, sau chiar mai mult, fie de la începutul, fie de la încheierea Sabatului.  Unii păzitori ai Sabatului care propovăduiseră lumii că ei asteaptă venirea lui Isus, si că ei cred că noi detinem ultima solie a harului, dau frâu liber simtămintelor lor naturale si fac schimburi, negot si sunt cunoscuti printre necredinciosi pentru istetimea lor în negustorie, pentru necinstea lor si pentru că întotdeauna, într-o tocmeală, ei obtin partea cea mai bună. Unii ca acestia ar fi bine să piardă putin si să exercite o influentă mai bună în lume si între frati si să arate că această lume nu este dumnezeul lor.  Am văzut că fratii trebuie să se intereseze unii de altii. În special aceia care se bucură de binecuvântarea sănătătii ar trebui să privească cu grijă si atentie la aceia care nu sunt sănătosi. Ar trebui să le fie de folos. Ei ar trebui să-si aducă aminte de lectia pe care le-a dat-o Isus în pilda samariteanului milos.  Domnul Isus a spus: "Iubiti-vă unii pe altii asa cum v-am iubit Eu". Cât de mult? Nu se poate spune cât de mult ne-a iubit El. A părăsit slava pe care o avea la Tatăl înainte de întemeierea lumii. "El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă  pacea, a căzut peste El si prin rănile Lui suntem tămăduiti." El a suportat cu răbdare batjocura si dispretul. Priviti agonia Lui în grădină, când S-a rugat să fie îndepărtat paharul de la El! Priviti la suferintele Lui de pe Calvar!  Toate acestea, pentru omul cel vinovat, pierdut. Si Isus spune: "Iubiti-vă unii pe altii cum v-am iubit Eu." Cât de mult? Suficient ca să vă dati viata pentru fratele vostru. Însă s-a ajuns oare până acolo, încât eul să fie satisfăcut si Cuvântul lui Dumnezeu neglijat?  Lumea este dumnezeul lor. Ei slujesc lumii, o iubesc, iar dragostea lui Dumnezeu s-a depărtat de la ei. Dacă iubiti lumea, dragostea Tatălui nu este în voi.  Cuvântul lui Dumnezeu a fost neglijat. Asupra acestor pericole este atrasă atentia poporului lui Dumnezeu prin avertizările care se dau. Însă ei au atâtea griji si preocupări, încât de-abia au timp să se roage. A fost mai degrabă o formă goală, fără putere. Domnul Isus S-a rugat si, o, cât de serioase erau rugăciunile Lui! Si El era Fiul iubit al lui Dumnezeu!   Dacă Domnul Isus a dat dovadă de atâta stăruintă, energie si S-a luptat pe viată si pe moarte în rugăciune, cu cât mai multă nevoie au cei care au fost chemati de El pentru a fi mostenitori ai mântuirii să fie dependenti de Dumnezeu pentru toată puterea lor, să se agate de El în luptă si să spună: "Nu te las să pleci până nu mă vei binecuvânta". Însă am văzut că inimile oamenilor au fost supraîmpovărate de grijile acestei vieti si că L-am neglijat pe Dumnezeu si Cuvântul Său.   Am văzut că este mai usor să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărătie. "Nu vă strângeti comori pe pământ, unde le mănâncă moliile si rugina si unde le sapă si le fură hotii; ci strângeti-vă comori în ceruri, unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hotii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră acolo va fi si inima voastră" (Mat.6,19-21).  Am văzut că, atunci când este prezentat adevărul, acest lucru trebuie făcut în puterea Duhului. Aduceti pe oameni în punctul în care să ia o decizie. Arătati-le importanta adevărului - aceasta poate însemna viată sau moarte. Cu zel înfocat, scoateti sufletele din foc. Însă, vai, ce influentă distrugătoare au avut oamenii care pretind că-L asteaptă pe Domnul lor si în acelasi timp posedă pământuri întinse si ademenitoare! Fermele au predicat mai cu putere, da, mai cu putere decât cuvintele lor, că această lume este tara lor. Ziua hotărârilor este amânată. Pacea si linistea domnesc. O, ce influentă ucigătoare, distrugătoare!  Dumnezeu urăste această alipire de lume. "Despărtiti-vă de ei, despărtiti-vă de ei"- au fost cuvintele îngerului.  Mi-a fost arătat că toti ar trebui să aibă ca unică tintă slava lui Dumnezeu. Cei care au bogătii s-au scuzat prea mult pe seama sotiilor si a copiilor. Însă eu am văzut că nu ne putem juca cu Dumnezeu. Când vorbeste, El trebuie să fie ascultat. Dacă sotia sau copiii stau în cale si trag înapoi, ei ar trebui să spună asa cum i-a spus Isus lui Petru: "Înapoia mea, Satano". De ce mă ispititi voi să retin de la Dumnezeu ceea ce-i apartine Lui de drept si să-mi ruinez sufletul? Să aveti ca singură tintă slava lui Dumnezeu.  Am văzut că multi ar trebui să învete ce înseamnă să fii crestin: că nu este vorba doar de un nume, ci înseamnă să ai gândul care era în Hristos si să te supui vointei lui Dumnezeu în toate lucrurile. În special cei tineri, care nu stiu ce înseamnă lipsurile si greutătile si care au o vointă puternică, ce nu se apleacă în fata vointei lui Dumnezeu, au o mare lucrare de făcut. Ei merg pe o cale foarte netedă, tin cont doar de vointa lor si nu se pot stăpâni. Ei nu au voia lui Dumnezeu în fata lor. Ei nu cercetează cum ar putea să-I aducă mai multă slavă lui Dumnezeu, sau să contribuie la înaintarea cauzei Sale, sau să facă bine altora. Însă eul este la mijloc si sunt preocupati să-l satisfacă. O astfel de religie nu valorează nici cât un fir de pai. Cei care o au vor fi pusi în cumpănă si găsiti necorespunzători.  Crestinului adevărat îi place să astepte si să urmărească învătăturile lui Dumnezeu si călăuzirea Duhului Său. Însă, pentru multi, religia este doar o formă. Lipseste evlavia dătătoare de viată. Multi îndrăznesc să spună: Voi face asta sau aceea sau nu voi face asta; ei gândesc putin sau se tem că Îl supără pe Dumnezeu.  Am văzut că  cei descrisi în acest fel nu pot intra în ceruri asa cum sunt. Ei se pot amăgi pe ei însisi că sunt mântuiti, însă Dumnezeu nu Îsi găseste plăcere în ei. Rugăciunile lor sunt o ofensă la adresa Lui.  Domnul Hristos îi cheamă acum: "Fiti plini de râvnă si pocăiti-vă". El îi îndeamnă cu bunătate si credinciosie să cumpere aur, haine albe si alifie pentru ochi. Ei pot alege ori să fie plini de râvnă si să aibă parte din belsug de mântuire, ori să fie vărsati din gura Domnului, ca fiind dezgustători, si să fie îndepărtati de la El. Dumnezeu nu ne poate duce la nesfârsit. El este plin de milă si îndurare, însă se ajunge la momentul când Duhul Său este întristat pentru ultima oară. Glasul dulce al îndurării nu va mai fi auzit. Ultimele sunete pretioase se vor stinge încet si cei descrisi vor fi lăsati în voia propriilor lor căi, pentru a face faptele pe care le doresc.  Am văzut că cei care sustin că asteaptă venirea Domnului nu trebuie să fie închisi, zgârciti. Unii dintre cei care au fost chemati să rostească adevărul si să vegheze asupra sufletelor pentru care vor da socoteală au irosit mult timp pretios pentru a economisi atât de putin, când, de fapt, timpul lor valora mult mai mult decât ceea ce au câstigat. Acest lucru nu Îi place lui Dumnezeu. Este drept că trebuie practicată economia, însă multi au exagerat, ajungând până la mârsăvii, neavând altă tintă decât să adauge la bogătiile lor, pe care curând le vor mânca trupul precum focul, în afară de cazul că vor face ca ispravnicul credincios, care si-a pus bunurile la dispozitia Domnului.

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA