| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
MARTURIA 2
La Conferinta din Battle Creek, din 27 mai 1856, mi-au fost arătate în viziune unele lucruri care privesc biserica în general. Slava si măretia lui Dumnezeu au trecut prin fata mea. Îngerul a spus: "El este grozav în măretie, desi nu vă dati seama de acest lucru; mânia Lui este teribilă, desi Îl supărati în fiecare zi". "Luptati-vă să intrati pe poarta cea strâmtă, căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare si multi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viată si putini sunt cei ce o află" (Matei 7,13.14). Aceste căi sunt distincte, separate, merg în directii opuse. Una conduce spre viată vesnică, iar cealaltă spre moarte vesnică. Am văzut deosebirea dintre aceste căi, si, de asemenea, deosebirea dintre cei ce merg pe ele. Căile sunt opuse; una este largă si netedă, cealaltă este îngustă si aspră. Deci, cei care merg pe ele au caractere opuse, în ce priveste viata, îmbrăcămintea si conversatiile lor. Cei care călătoresc pe calea cea îngustă vorbesc despre bucuria si fericirea pe care le vor avea la sfârsitul călătoriei. Chipurile lor sunt adesea triste si totusi deseori strălucesc de o bucurie sfântă, sacră. Ei nu se îmbracă precum cei de pe calea cea largă, nici nu vorbesc ca ei si nici nu fac faptele lor. Lor le-a fost dat un model. Omul durerii, obisnuit cu suferinta, le-a deschis calea si El Însusi a mers pe ea. Urmasii Lui văd urmele pasilor Lui si sunt mângâiati, alinati. El a mers pe această cale în sigurantă; si ei pot merge la fel, călcând pe urmele pasilor Lui. Pe calea cea largă, toti sunt preocupati de propriile lor persoane, de îmbrăcă-minte, de plăcerile ce se ivesc. Ei îsi îngăduie libertate în râsete, veselie si nu se gândesc la sfârsitul călătoriei lor, la distrugerea sigură de la capătul cărării. Cu fiecare zi ce trece, ei se apropie de nimicirea lor; cu toate acestea, ei merg înainte în mod nesăbuit, repede, tot mai repede. Oh, cât de înspăimântător mi s-a părut acest lucru! Am văzut că multi dintre cei ce călătoreau pe această cale largă aveau aceste cuvinte scrise asupra lor: "Mort fată de lume. Sfârsitul tuturor lucrurilor este aproape. De aceea, fiti si voi gata."Ei păreau la fel de îngâmfati ca cei din jurul lor, cu exceptia unei umbre de tristete pe care am observat-o pe chipurile lor. Discutiile lor erau la fel ca ale celor veseli si nesăbuiti din jur; însă, din când în când, ei arătau cu satisfactie spre cele scrise pe vesmintele lor, spunând si altora să aibă si ei aceleasi lucruri scrise pe ale lor. Se aflau pe calea cea largă, desi sustineau că se numără printre cei ce merg pe calea cea îngustă. Cei din jurul lor spuneau: "Nu este nici o deosebire între noi. Suntem la fel în modul în care ne îmbrăcăm, vorbim si actionăm". Apoi am fost îndreptată înapoi, spre anii 1843 si 1844. Atunci exista un spirit de consacrare care nu mai există acum. Ce s-a întâmplat cu cel care sustine că este poporul deosebit al lui Dumnezeu? Am văzut că acesta se conformează lumii si nu doreste să sufere de dragul adevărului. Am văzut o mare lipsă de supunere fată de vointa lui Dumnezeu. Am fost îndreptată spre copiii lui Israel, după ce au plecat din Egipt. Dumnezeu, în îndurarea Lui, i-a scos afară din Egipt, astfel ca ei să I se poată închina fără opreliste sau retinere. Pe cale, El a înfăptuit minuni pentru ei, i-a pus la probă si i-a încercat, aducându-i în situatii de strânsoare. După ce a lucrat atât de minunat în favoarea lor si i-a izbăvit de atâtea ori, ei murmurau când erau pusi la probă sau erau încercati de El. Cuvintele lor erau acestea: "Mai bine ne-ar fi lăsat Dumnezeu să murim de mâna Domnului în tara Egiptului". Ei pofteau după ceapa si prazul de acolo. Am văzut că multi dintre cei care pretind a crede adevărul pentru acest timp de pe urmă socotesc un lucru ciudat că israelitii murmurau în timpul călătoriei lor; si că, după toate faptele minunate făcute de Dumnezeu pentru ei, au putut fi atât de nerecunoscători, încât să uite ce a făcut El pentru ei. Îngerul a spus: "Voi ati făcut mai rău decât ei". Am văzut că Dumnezeu le-a dat slujitorilor Săi adevărul atât de clar, atât de lămurit, încât acestuia nu i se poate rezista. Oriunde merg, ei vor birui cu sigurantă. Vrăjmasii lor nu pot ocoli adevărul convingător. Lumina a fost revărsată atât de clar, încât slujitorii lui Dumnezeu se pot ridica oriunde si pot lăsa ca adevărul, clar si coerent, să aducă biruintă. Această mare binecuvântare nu a fost pretuită si nici măcar luată în seamă. Dacă apar necazuri, unii încep să privească înapoi si consideră că trec printr-o perioadă grea. Unii din cei care sustin că sunt slujitorii lui Dumnezeu nu stiu ce efect curătitor au încercările. Uneori, îsi produc ei însisi încercări, îsi închipuie anumite necazuri si sunt asa de usor descurajati, răniti, se simt atât de repede atinsi în mândria lor, încât se jignesc pe ei însisi, îi jignesc pe altii si fac rău cauzei lui Dumnezeu. Satana amplifică necazurile lor si le pune în minte astfel de gânduri care le-ar distruge influenta si utilitatea, dacă le-ar da frâu liber. Unii s-au simtit ispititi să iasă din lucrare si să lucreze cu mâinile lor. Am văzut că, dacă Dumnezeu Si-ar retrage mâna de la ei si ar fi lăsati pradă bolii si mortii, atunci acestia ar sti ce înseamnă necazul. A murmura împotriva lui Dumnezeu este un lucru îngrozitor. Ei nu au întipărit în minte că drumul pe care merg este aspru, că este nevoie de tăgăduire de sine, de răstignirea eului si că nu trebuie să se astepte ca totul să meargă atât de bine ca si când ar fi pe calea cea largă. Am văzut că unii slujitori ai lui Dumnezeu, chiar dintre pastori, se descurajează foarte usor, eul lor se simte repede rănit si îsi închipuie că sunt descurajati si jigniti, când, de fapt, lucrurile nu stau astfel. Ei socotesc că au o soartă grea. Unii ca acestia nu îsi dau seama ce ar simti dacă mâna protectoare a lui Dumnezeu ar fi retrasă de la ei si ar trece prin chin sufletesc. Atunci ar descoperi că soarta lor este de zece ori mai grea ca înainte, când erau angajati în lucrarea lui Dumnezeu, suferind necazuri si lipsuri, dar, cu toate acestea, având în toate acestea aprobarea lui Dumnezeu. Unii dintre cei care lucrează pentru cauza lui Dumnezeu nu stiu când trec prin perioade lejere. Ei au avut atât de putine lipsuri si stiu atât de putin ce înseamnă o nevoie, sau să facă o lucrare grea, sau să ducă o povară sufletească, încât, atunci când trec printr-o perioadă usoară, când sunt favorizati de Dumnezeu si aproape liberi de orice chin sufletesc, ei nu îsi dau seama de acest lucru si socotesc că au necazuri mari. Am văzut că, dacă unii ca acestia nu vor dovedi un spirit de sacrificiu de sine, dacă nu vor fi gata să lucreze cu optimism, fără a se cruta pe ei însisi, Dumnezeu Se va dispensa de ei. El nu-i va recunoaste ca fiind slujitorii Săi care se sacrifică pe ei însisi, însă îi va înălta pe cei care vor lucra, nu în mod lenes, ci serios, si acestia îsi vor da seama când trec printr-o perioadă usoară. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să simtă povara sufletelor si să plângă între tindă si altar, strigând: "Crută-ti poporul, o, Doamne". Unii slujitori ai lui Dumnezeu îsi consacră vietile în slujba cauzei Lui, până ce structura lor cedează si sunt aproape epuizati de efort psihic, grijă neîntreruptă, trudă si lipsuri. Altii nu si-au luat poveri si nici nu-si iau poveri asupra lor. Cu toate acestea, tocmai unii ca acestia socotesc că trec prin greu, fiindcă ei nu au trecut niciodată prin greutăti. Ei nu au trecut prin botezul suferintei si nu vor trece niciodată prin acesta, atâta timp cât se dovedesc atât de slabi si lipsiti de tărie si îsi găsesc plăcere în tihna lor. Din ceea ce mi-a arătat Dumnezeu, este nevoie ca printre pastori să se întâmple o nenorocire, astfel ca cei lenesi, care tărăgănează si îsi poartă de grijă doar lor însisi să fie îndepărtati si să rămână doar un grup curat, cu oameni credinciosi, care se sacrifică pe sine, care nu au în vedere doar tihna lor, ci care vor păstori cu credinciosie atât prin cuvânt, cât si prin învătătură, care vor dori să sufere si să îndure toate lucrurile de dragul lui Hristos si pentru a-i salva pe aceia pentru care El a murit. Fie ca acesti slujitori să simtă nenorocirea asupra lor dacă nu predică Evanghelia, si aceasta le va fi suficient; însă nu toti simt acest lucru.
Mi-a fost arătată asemănarea cu lumea a unora dintre cei ce pretind a fi păzitori ai Sabatului. O, am văzut că aceasta este o dezonoare pentru ei si pentru cauza lui Dumnezeu. Ei îsi dezmint menirea. Ei cred că nu sunt ca lumea, însă sunt atât de apropiati de cei din lume în ce priveste îmbrăcămintea, vorbirea si faptele lor, încât nu se poate face nici o distinctie. I-am văzut împodobindu-si bietele trupuri muritoare, care în orice moment pot fi a-tinse de degetul lui Dumnezeu si întinse pe patul de suferintă. Oh, si atunci, când se apropie de ultima clipă, un chin de moarte îi torturează si marea întrebare care se pune este: "Sunt eu pregătit să mor? Pregătit să apar în fata judecătii lui Dumnezeu si să trec cu bine de aceasta?" Întreabă-i atunci pe acestia ce simt în legătură cu împodobirea trupurilor lor si dacă ei simt ce înseamnă să fii pregătit să apari înaintea lui Dumnezeu, si ei îti vor spune că, dacă ar putea aduce înapoi trecutul pentru a mai trăi, si-ar îndrepta vietile, ar evita nebuniile lumii, vanitatea si mândria ei, si-ar acoperi trupurile cu vesminte modeste si ar fi un exemplu pentru cei din jurul lor. Ei ar trăi pentru slava lui Dumnezeu. De ce este atât de greu de dus o viată umilă, de tăgăduire de sine? Deoarece pretinsii crestini nu sunt morti fată de lume. Este usor de trăit după ce am murit. Însă multi tânjesc după prajii si ceapa din Egipt. Ei sunt înclinati să se îmbrace si să actioneze la fel ca lumea, pe cât este posibil, si cu toate acestea să meargă în cer. Unii ca acestia urcă pe o altă cale. Ei nu intră pe poarta cea strâmtă si nici nu merg pe calea cea îngustă. Mi-a fost arătat grupul celor prezenti la Conferintă. Îngerul a spus: "Unii vor fi hrană pentru viermi(Sora Clarissa M. Bonfoey, care a adormit în Isus la doar trei zile după darea acestei viziuni, a fost prezentă, sănătoasă fiind, si a fost profund impresionată că ea va fi una din cei care aveau să meargă în mormânt, mărturisindu-si convingerile si altora. ), unii vor fi atinsi de ultimele sapte plăgi, iar altii vor trăi si vor rămâne pe pământ pentru a fi luati la venirea lui Isus". Solemne au fost cuvintele acestea! L-am întrebat pe înger de ce erau atât de putini cei interesati de bunăstarea lor vesnică, atât de putini pregătiti pentru ultima clipă. El a spus: "Pământul îi atrage, comorile lui li se par valoroase". Ei găsesc suficiente lucruri cu care să-si încarce mintea si nu au timp să se pregătească pentru ceruri. Satana este întotdeauna gata să-i arunce în greutăti tot mai mari; de îndată ce o neliniste sau un necaz este îndepărtat din minte, el le stârneste o dorintă nesfântă, mai mult pentru lucrurile de pe pământ; si astfel, timpul lor trece si, când este prea târziu, ei îsi dau seama că nu au câstigat nimic substantial. Ei s-au agătat de năluci si au pierdut viata vesnică. Unii ca acestia nu vor avea nici o scuză. Multi se îmbracă precum lumea pentru a avea influentă. Însă, prin aceasta, ei fac o greseală tristă si fatală. Dacă ei ar avea o influentă adevărată, mântuitoare, atunci să trăiască potrivit cu mărturisirea lor de credintă, să-si arate credinta prin faptele lor neprihănite si să arate că este o mare deosebire între crestin si lume.
Am văzut că vorbirea, îmbrăcămintea si faptele trebuie să fie în favoarea lui Dumnezeu. Atunci, o influentă sfântă va fi revărsată asupra tuturor si toti vor avea cunostintă de ceea ce sunt ei si de faptul că au fost cu Isus. Necredinciosii vor vedea că adevărul pe care îl mărturisim are o influentă sfântă si că credinta în venirea lui Hristos afectează caracterul omului. Dacă cineva doreste ca influenta sa să fie în favoarea adevărului, atunci să trăiască acest adevăr si în felul acesta să imite umilul Model. Am văzut că Dumnezeu urăste mândria si că toti cei mândri si cei care săvârsesc nelegiuirea vor fi ca miristea, iar ziua care vine îi va arde. Am văzut că solia îngerului al treilea trebuie să lucreze precum drojdia asupra multor inimi care sustin că o cred, pentru a îndepărta din ei mândria, egoismul, lăcomia si iubirea de lume. Isus vine; va găsi El un popor care se aseamănă lumii? Îl va recunoaste El pe acesta ca fiind poporul Său pe care Si l-a curătit pentru Sine Însusi? Oh, nu. Nimeni în afară de cei curati si sfinti nu vor fi recunoscuti ca fiind ai Săi. Aceia care au fost curătiti si albiti prin suferintă, care s-au păstrat separat de lume, nepătati de aceasta, acestia vor fi ai Săi. Când am văzut lucrul îngrozitor că poporul lui Dumnezeu era asemenea lumii, fără nici o deosebire, cu exceptia numelui, între cei ce pretindeau a fi ucenici ai blândului si smeritului Isus si cei necredinciosi, sufletul meu a simtit un chin profund. Am văzut că Isus a fost rănit si expus unei rusini deschise. Îngerul a spus că a văzut cu mâhnire că pretinsul popor al lui Dumnezeu iubeste lumea, se face părtas la spiritul ei si urmează moda ei: "Despărtiti-vă, despărtiti-vă! pentru ca partea voastră să nu fie afară din cetate, împreună cu fătarnicii si cu necredinciosii. Menirea ta îti va cauza un mare chin, dar pedeapsa ta va fi mai mare pentru că ai cunoscut voia Lui, dar nu ai făcut-o". Cei care pretind a crede în solia celui de-al treilea înger aduc adesea ofensă cauzei lui Dumnezeu prin usurătate, glume si neseriozitate. Am văzut că acest rău era prezent pretutindeni în rândurile noastre. Ar trebui să existe umilintă înaintea Domnului; Israelul lui Dumnezeu ar trebui să-si sfâsie inima, nu hainele. Simplitatea copilărească este rar întâlnită; se tine cont mai mult de aprobarea omului decât de a face pe plac lui Dumnezeu. Îngerul a spus: "Puneti-vă inima în rânduială, ca să nu vă cheme la judecată, si firul fragil al vietii să fie tăiat si să ajungeti în mormânt nepregătiti pentru judecată. Or, dacă nu vă pregătiti patul în mormânt, cu exceptia cazului că vă veti împăca în curând cu Dumnezeu si vă veti smulge din lume, inimile voastre se vor împietri si vă veti sprijini pe un reazem fals, o asa-zisă pregătire, si vă veti descoperi greseala prea târziu ca să vă asigurati o nădejde bine ancorată". Am văzut că unii dintre pretinsii păzitori ai Sabatului petrec ore întregi, ceea ce este mai rău decât dacă ar fi azvârlite, studiind moda pentru a-si împodobi bietul trup muritor. În timp ce vă preocupati să arătati ca lumea, cât de frumos se poate, amintiti-vă că acelasi trup ar putea fi în câteva zile hrană pentru viermi. Si în timp ce vă împodobiti după gustul vostru, pentru a fi pe plac ochiului, sunteti pe moarte din punct de vedere spiritual. Dumnezeu urăste mândria voastră desartă, nelegiuită, si El vă socoteste niste morminte văruite, pline de întinăciuni si necurătii pe dinăuntru. Mamele dau un exemplu de mândrie copiilor lor si, făcând astfel, ele seamănă o sământă care va răsări si va aduce roadă. Secerisul va fi îmbelsugat si sigur. Ce vor semăna aceea vor secera. Recolta nu va da gres. Am văzut, părintilor, că este mai usor pentru voi să le dati copiilor vostri o lectie de mândrie decât una de umilintă. Satana si îngerii lui sunt chiar lângă voi, pentru a urmări ce faceti, ce spuneti, pentru a-i încuraja să se îmbrace si, în mândria lor, să se amestece cu cei care nu sunt sfinti. Oh, părinti, voi plantati în propriile voastre inimi un spin pe care adesea îl veti simti cu multă durere. Când veti dori să anulati lectia pe care ati dat-o copiilor vostri, va fi foarte greu. Va fi imposibil să faceti acest lucru. Le puteti refuza lucruri care le satisfac mândria, dar, cu toate acestea, ele există încă în inima lor si tânjesc a fi satisfăcute; si nimic nu poate ucide această mândrie în afară de Duhul lui Dumnezeu, care este puternic si poate actiona repede. Când Acesta îsi va găsi drumul spre inimă, va lucra precum drojdia si va smulge mândria din rădăcină. Am văzut că tineri si bătrâni neglijează Biblia. Ei nu studiază această carte si nu fac din ea regula vietii lor, asa cum ar trebui. În special cei tineri sunt vinovati de această neglijentă. Multi dintre ei sunt gata si găsesc timp din belsug să citească aproape orice altă carte. Însă cuvântul care îndreaptă spre viată, spre viata vesnică, nu este studiat zilnic si cercetat. Această carte pretioasă, importantă, care îi va judeca la sfârsit, de-abia dacă este studiată.
Sunt citite povestiri închipuite, în timp ce Biblia nu este luată în seamă. Vine o zi, o zi de negură si întuneric mare, când toti vor dori să fie alimentati cu adevărurile simple, lămurite, ale Cuvântului lui Dumnezeu, ca să poată avea, în umilintă si totusi cu hotărâre, un motiv pentru speranta lor. Cu acest fundament al sperantei lor, am văzut că trebuie să-si fortifice sufletele pentru marele conflict. Fără acest lucru, ei sunt necorespunzători si nu pot fi hotărâti si neclintiti. Părintii ar face mai bine să ardă povestile si romanele care le intră în casă. Ar face un bine copiilor. Încurajati citirea acestor cărti de povesti si va fi ca si cum i-ati încătusa. Acestea tulbură si otrăvesc mintea. Părintilor, am văzut că, dacă nu vă veti trezi având în vedere binele vesnic al copiilor vostri, ei vor fi cu sigurantă pierduti prin neglijenta voastră. Iar posibilitatea ca părintii necredinciosi să fie mântuiti ei însisi este foarte mică. Părintii trebuie să aibă o putere exemplară. Ei trebuie să exercite o influentă sfântă în familiile lor. Îmbrăcămintea lor trebuie să fie modestă, diferită de cea a lumii din jurul lor. Dacă au în vedere binele vesnic al copiilor lor, ei trebuie să mustre mândria la copii, s-o respingă cu tărie si să nu o încurajeze nici prin cuvânt, nici prin faptă. Oh, ce mândrie mi-a fost arătată la cei care pretind a fi poporul lui Dumnezeu! Aceasta a crescut an de an, încât acum este imposibil să-i deosebesti pe păzitorii Sabatului de lumea din jurul lor. Am văzut că această mândrie trebuie smulsă din familiile noastre. S-a cheltuit foarte mult pentru panglici si dantele, pentru gulere (Am fost întrebată adesea dacă este gresit să se poarte gulere simple din pânză. Răspunsul meu a fost întotdeauna "nu". Unii au luat însemnătatea extremă a ceea ce am scris eu despre gulere si au sustinut că este gresit să porti gulere de orice fel. Mi-au fost arătate gulere scumpe, cu panglici si dantele inutile, pe care unii păzitori ai Sabatului le purtau si încă le poartă, pentru a le etala si de dragul modei. Mentionând gulerele, eu nu am vrut să se înteleagă că nu trebuie să se poarte nimic din ceea ce este guler si nici, mentionând panglicile, nu am vrut să spun că nu trebuie purtate deloc panglici. E.G.W., notă la editia a 2-a. ) si alte articole nenecesare de împodobire a trupului, în timp ce Isus, Regele slavei, care Si-a dat viata pentru a ne răscumpăra, a purtat o cunună de spini. Acesta a fost modul în care a fost împodobit capul Învătătorului nostru. El a fost "un om al durerii si obisnuit cu suferinta". "El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El si prin rănile Lui suntem tămăduiti." Cu toate acestea, chiar cei care sustin că sunt spălati prin sângele lui Isus, ce a curs pentru ei, îsi îmbracă si îsi împodobesc bietele trupuri muritoare si îndrăznesc să pretindă că sunt urmasi ai Modelului sfânt, umil, care S-a tăgăduit pe Sine. O, dacă toti ar putea vedea acest lucru, asa cum îl vede Dumnezeu si asa cum mi-a fost arătat si mie! Mi s-a părut prea greu de suportat acel chin sufletesc pe care l-am simtit privind această stare de lucruri. Îngerul a spus: "Poporul lui Dumnezeu este deosebit; pe acestia El îi curătă pentru Sine". Am văzut că înfătisarea exterioară este un indiciu al inimii. Când în exterior atârnă panglici, gulere si lucruri inutile, aceasta arată în mod lămurit că în inimă se află iubirea pentru toate aceste lucruri; dacă aceste persoane nu se curătă de întinarea lor, ele nu vor putea vedea niciodată pe Dumnezeu, deoarece numai cei cu inima curată Îl vor vedea. Am văzut că securea trebuie înfiptă la rădăcina pomului. O astfel de mândrie nu trebuie îngăduită în biserică. Aceste lucruri Îl despart pe Dumnezeu de poporul Său, îndepărtează chivotul de la ei. Israel a adormit, cu mândria, moda, asemănarea cu lumea chiar în mijlocul lor. Ei înaintau în fiecare lună în mândrie, în lăcomie, egoism si iubire de lume. Dacă inimile lor ar fi atinse de adevăr, aceasta va duce la moarte fată de lume si atunci vor lăsa deoparte panglicile, dantelele si gulerele; si dacă sunt morti fată de lume, atunci râsul, batjocura si ocara necredinciosilor nu-i va afecta. Ei vor simti o dorintă aprinsă de a fi despărtiti de lume, ca si Învătătorul lor. Ei nu vor mai imita mândria lumii, modele si obiceiurile ei. Obiectivul cel nobil va fi totdeauna înaintea lor, si anume să dea slavă lui Dumnezeu si să dobândească mostenirea vesnică. Această perspectivă va înăbusi tot ce este lăturalnic, de natură pământească. Dumnezeu va avea un popor aparte, deosebit de lume. Si de îndată ce cineva are dorinta de a imita modele lumii si nu îsi stăpâneste imediat aceste dorinte, la fel de repede Dumnezeu va înceta de a-i recunoaste ca fiind copiii Săi. Ei sunt copiii lumii si ai întunericului. Ei poftesc după ceapa si prazul Egiptului, ceea ce înseamnă că ei doresc să fie cât de mult posibil asemenea lumii; făcând astfel, cei ce mărturisesc că s-au îmbrăcat cu Hristos de fapt s-au dezbrăcat de El si dovedesc că sunt străini fată de harul Său si străini de blândul si smeritul Domn Isus. Însă dacă L-au cunoscut pe Isus, ei vor fi onorati de El.
Am văzut sotiile pastorilor. Unele dintre ele nu le sunt de ajutor sotilor lor, desi sustin solia îngerului al treilea. Ele sunt preocupate mai mult de propriile lor dorinte si plăceri decât de voia lui Dumnezeu sau de cum să sprijine bratele sotilor lor prin rugăciuni credincioase si o purtare atentă. Am văzut că unele dintre ele apucă pe o cale atât de îndărătnică si egoistă, încât Satana face din ele uneltele sale si lucrează prin ele pentru a distruge influenta si utilitatea sotilor lor. Ele îsi iau libertatea să se plângă si să murmure dacă ajung la strâmtorare. Ele au uitat de suferintele primilor crestini pentru cauza adevărului si socotesc că au dreptul să aibă propriile lor dorinte si propria lor cale si să-si urmeze propria lor vointă. Ele uită suferinta lui Isus, Învătătorul lor. Ele L-au uitat pe Omul durerilor, Cel care era obisnuit cu suferinta - care nu avea unde să-Si plece capul. Ele nu se sinchisesc să-si aducă aminte de acea frunte sfântă, străpunsă de coroana de spini. Ele Îl uită pe Acela care Si-a dus crucea la Calvar, lesinând sub povara ei. Nu doar povara crucii de lemn era asupra Lui, ci povara cea grea a păcatelor lumii. Ele uită de piroane bătute fără milă în mâinile si picioarele Sale si uită strigătele sfâsietoare, de moarte: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" După toate aceste suferinte îndurate pentru ele, acestea refuză cu încăpătânare să sufere de dragul lui Hristos. Am văzut că aceste persoane se înseală singure. Ele nu au nici o contributie la lucrare; au adevărul, dar nu sunt de partea adevărului. Dacă adevărul, adevărul cel important si solemn, ar pune stăpânire pe ele, eul ar muri; atunci vorbirea lor nu ar mai fi de felul: "Eu voi merge acolo, eu voi rămâne aici"; ci întrebarea lor sinceră va fi: "Unde doreste Dumnezeu să fiu eu? Unde I-as putea aduce mai multă slavă si unde ar putea eforturile noastre unite să facă cel mai mult bine?" Vointa lor va fi cufundată în voia lui Dumnezeu. Încăpătânarea si lipsa de consacrare ale unora dintre sotiile pastorilor vor sta în calea păcătosilor; sângele unor suflete va fi pe vesmintele lor. Unii pastori au adus o puternică mărturie în ce priveste datoria si relele din biserică; însă acest lucru nu au avut efectul dorit, pentru că tocmai sotiile lor aveau nevoie de acea mărturie, iar asupra acestora s-a întors ocara cu multă greutate. Ei au lăsat ca sotiile lor să-i prejudicieze si să-i tragă în jos, tulburându-le mintea, astfel ca influenta si utilitatea lor să fie pierdute; ei sunt deznădăjduiti si descurajati si nu îsi dau seama de adevărata sursă a necazului lor. Aceasta este chiar din cămin. Aceste surori sunt strâns legate de lucrarea lui Dumnezeu, dacă El i-a chemat pe sotii lor să predice adevărul prezent. Acesti slujitori, dacă au fost cu adevărat chemati de Dumnezeu, vor simti importanta adevărului. Ei stau între cei vii si între cei morti si trebuie să vegheze asupra sufletelor pentru că trebuie să dea socoteală. Solemnă este chemarea lor si sotiile lor pot fi ori o mare binecuvântare pentru ei, ori un mare blestem. Ele îi pot încuraja când sunt deznădăjduiti, îi pot mângâia când sunt dărâmati si îndemna să privească în sus si să se încreadă pe deplin în Dumnezeu, atunci când credinta li se clatină. Sau pot lua calea opusă, privind asupra părtii întunecoase, socotind că trec prin greutăti, neavând credintă în Dumnezeu si vorbind despre necazurile si necredinta lor sotilor lor, îngăduindu-si un spirit de murmurare, de plângere, si astfel să le fie acestora o povară grea, chiar un blestem. Am văzut că sotiile de pastori trebuie să-si ajute sotii în lucrul lor si să fie exigente si atente în privinta influentei pe care o exercită, pentru că sunt privite si se asteaptă mai mult de la ele decât de la ceilalti. Îmbrăcămintea lor trebuie să fie un exemplu. Vietile lor, vorbirea lor trebuie să fie un exemplu, fiind o mireasmă de viată spre viată, nu spre moarte. Am văzut că ele trebuie să ia o pozitie umilă, blândă, totusi demnă, nezăbovind în conversatiile lor asupra unor lucruri care nu îndreaptă mintea lor către ceruri. Marea întrebare ar trebui să fie: "Cum as putea să-mi mântuiesc propriul meu suflet si totodată să fiu si mijlocul de a-i salva pe altii?" Am văzut că în această lucrare Dumnezeu nu acceptă să se lucreze doar cu jumătate de inimă. El doreste ca toată inima, tot interesul să fie implicate. Influenta lor vorbeste hotărât si negresit, ori în favoarea adevărului, ori împotriva acestuia. Ele ori adună cu Isus, ori risipesc în altă parte. O sotie nesfintită este cel mai mare blestem pe care-l poate avea un pastor. Acesti slujitori ai lui Dumnezeu, care au fost si sunt încă în această situatie nefericită prin faptul că au în cămin o astfel de influentă ucigătoare, ar trebui să înalte de două ori mai multe rugăciuni si să vegheze, să ia o pozitie fermă, hotărâtă, si să nu lase ca această negură să-i doboare. Ei trebuie să se lipească mai mult de Dumnezeu, să fie hotărâti si neclintiti, să-si conducă bine familia si să trăiască astfel, încât să poată avea aprobarea lui Dumnezeu si să se bucure de paza îngerilor. Însă, dacă ei cedează dorintelor sotiilor lor neconsacrate, neplăcerea lui Dumnezeu va fi atrasă asupra acelei case. Chivotul lui Dumnezeu nu-si poate avea locul în casă, deoarece ei îsi îngăduie si se complac în păcatele lor. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos. Este un lucru îngrozitor să te joci cu El. În vechime, Acan a poftit o placă de aur si o mantie babiloniană si le-a ascuns, si astfel tot Israelul a suferit, fugind din fata vrăjmasilor. Iar când Iosua a întrebat care este cauza, Domnul a spus: "Scoală-te, sfinteste poporul. Sfintiti-vă pentru ziua de mâine. Căci asa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: 'În mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea să tii piept vrăjmasilor tăi, până nu veti scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru'" (Iosua 7,13). Acan a păcătuit si Dumnezeu l-a nimicit pe el si toată casa lui, cu tot ce avea, si astfel a îndepărtat blestemul aflat asupra lui Israel. Am văzut că Israelul lui Dumnezeu trebuie să se ridice si să-si reînnoiască puterea în El, reînnoind si tinând legământul lor cu Dumnezeu. Lăcomia, egoismul, iubirea de bani si iubirea de lume, toate acestea se găsesc în rândurile păzitorilor Sabatului. Aceste păcate distrug spiritul de sacrificiu din poporul lui Dumnezeu. Cei care au această lăcomie în inimă nu sunt constienti de ea. Aceasta pune stăpânire pe ei pe nesimtite, si dacă nu este scoasă din rădăcină, nimicirea lor este sigură, asa cum a fost cea a lui Acan. Multi au luat jertfa de pe altarul lui Dumnezeu. Ei iubesc lumea, câstigul ei si măretia ei, iar dacă nu se petrece o schimbare totală în ei, vor pieri o dată cu lumea. Dumnezeu le-a împrumutat mijloace; acestea nu le apartin, ci Dumnezeu i-a făcut pe ei ispravnici peste acestea. Si din această cauză, ei le socotesc ale lor si îsi fac din ele comori. Însă, oh, cât de repede, când mâna lui Dumnezeu, care i-a făcut să prospere, este îndepărtată de la ei, totul le este luat, într-un moment! Trebuie să se facă sacrificiu pentru Dumnezeu, eul să fie tăgăduit de dragul adevărului. Oh, cât de slab si de fragil este omul! Cât de prăpădit este bratul lui! Am văzut că în curând trufia omului va fi doborâtă la pământ si mândria lui umilită. Regi si nobili, bogati si săraci, toti laolaltă se vor pleca si plăgile ucigătoare ale lui Dumnezeu vor cădea peste ei.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
