C Ă T R E C I T I T O R
Este privilegiul părintilor de a-si lua copiii cu ei la portile cetătii lui Dumnezeu, spunând: ,,Am încercat să-mi învăt copiii să-L iubească pe Domnul, să facă voia Lui si să-L onoreze." Unora ca acestia portile le sunt larg deschise, iar părintii si copiii vor intra. Dar nu toti pot să intre. Unii sunt lăsati afară cu copiii lor ale căror caractere nu au fost transformate prin supunere fată de vointa lui Dumnezeu. O mână este ridicată si sunt rostite cuvintele: ,,Voi ati neglijat datoriile căminului. Nu v-ati îndeplinit lucrarea ce ar fi făcut sufletul corespunzător pentru un cămin în cer. Nu puteti intra." Portile le vor fi închise copiilor pentru că nu au învătat să facă voia lui Dumnezeu, iar părintilor pentru că si-au neglijat responsabilitătile. (MS. 31, 1909) Lumina a strălucit din Cuvântul lui Dumnezeu si din mărturiile Spiritului Său ca nimeni să nu gresească cu privire la datoria lui. Dumnezeu le cere părintilor să-si crească copiii ca să-L cunoască pe El si să-I respecte cerintele. Ei trebuie să-si educe micutii ca membri mai tineri ai familiei Domnului, ca să aibă caractere frumoase si temperamente plăcute si ca să poată fi corespunzători să strălucească în curtile ceresti. Neglijându-si datoria si îngăduindu-le copiilor să trăiască în rău, părintii le-au închis portile cetătii lui Dumnezeu. Aceste lucruri trebuie prezentate cu insistentă părintilor. Ei trebuie să se ridice si să se apuce de lucrarea lor ce a fost neglijată mult timp. (5 T.p.325,326)
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA