S E C T I U N E A X V - Îmbrăcăminte potrivită
CAPITOLUL SAIZECI SI SASE
PREDÂND PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE ÎMBRĂCĂMINTII
O parte necesară a educatiei. - Nici o educatie nu poate fi completă dacă nu cuprinde principiile corecte cu privire la îmbrăcăminte. Fără astfel de învătături, lucrarea de educare este deseori întârziată si pervertită. Iubirea de îmbrăcăminte si închinarea la modă se numără printre cei mai mari rivali ai învătătorului si cele mai eficiente obstacole. (Ed. p. 246)
Nici un stil precis nu a fost dat. - Nu mi-a fost dat nici un stil precis ca regulă exactă să-i călăuzească pe toti în ceea ce priveste îmbrăcămintea. (L. 19, 1897)
Îngrijit, atractiv, curat. - Tinerii ar trebui să fie încurajati să-si formeze obiceiuri corecte în îmbrăcăminte ca să arate îngrijit si atractiv. Ei trebuie învătati să-si păstreze hainele curate si întretinute în mod îngrijit. Toate obiceiurile lor ar trebui să fie de asa natură încât să-i facă un ajutor si o mângâiere pentru altii. (6 T. p. 170) Îmbrăcămintea să fie adecvată si să vină bine. Chiar si un material ieftin de stambă ar trebui păstrat curat si îngrijit. (Id. vol. 4, p. 642)
Ordine si gust corect. - {Crestinii} trebuie să evite excesul si etalarea în îmbrăcăminte. Hainele lor să fie îngrijite, nebătătoare la ochi, modeste si aranjate pe persoană ordonat si cu gust. (MYP. p. 349) Gustul corect nu trebuie dispretuit sau condamnat. Credinta noastră, dacă este trăită, ne va conduce să fim atât de simpli în îmbrăcăminte si atât de zelosi în fapte bune, încât vom fi însemnati ca deosebiti. Dar atunci când ne pierdem gustul pentru ordine si îngrijire în îmbrăcăminte, noi am părăsit de fapt adevărul, deoarece el nu degradează niciodată, ci înaltă. (Id. p. 353) Surorile mele, îmbrăcămintea voastră vorbeste fie în favoarea lui Hristos si a adevărului sacru, fie în favoarea lumii. Care din ele este favorizată? (R&H, 17 noiembrie, 1904)
Bun gust în culori si imprimeuri. - În ceea ce priveste culorile ar trebui manifestat bun gust. În măsura în care este convenabil, uniformitatea în această privintă este de dorit. Oricum, se poate tine seama si de ten. Ar trebui căutate culori modeste. Atunci când este folosit material cu imprimeuri, să se evite imprimeurile mari si tipătoare, arătând vanitate si mândrie desartă în aceia care le aleg. De asemenea un gust extravagant de a purta culori diferite este rău. (Health Reformer. Citat în Healthful Living, p. 120)
Luati în consideratie rezistenta si slujirea. - Hainele noastre, modeste si simple, trebuie să fie de calitate bună, să aibă culori frumoase si să fie potrivite pentru slujire. Să fie alese mai degrabă pentru durabilitate decât pentru etalare. Să asigure căldură si protectie adecvată. Femeia înteleaptă descrisă în Proverbe ,,nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu haine duble." {Proverbele 31, 21 - traducerea engleză - n.t.} (MH. p. 288)
A cumpăra material bun înseamnă economie. - Este bine să se cumpere material bun si să fie lucrat cu atentie. Aceasta este economie. Ornamentele bogate nu sunt necesare si a le folosi înseamnă a cheltui pentru multumirea de sine bani ce ar trebui să fie investiti în cauza lui Dumnezeu. (CS. p. 301)
Amintiti-vă de nevoile viei Domnului. - Ar trebui să ne îmbrăcăm îngrijit si cu gust, dar, surorile mele, atunci când cumpărati si faceti haine pentru voi si pentru copiii vostri, gânditi-vă la lucrul ce încă asteaptă să fie făcut în via Domnului. (Ibid.) Cei lumesti cheltuiesc mult pentru îmbrăcăminte dar nouă Domnul ne-a dat însărcinarea de a iesi din lume si de a fi separati. Îmbrăcămintea bătătoare la ochi si scumpă nu este frumoasă pentru aceia care mărturisesc a crede că trăim în ultimele zile. . . . Practicati economia în cheltuielile voastre pentru îmbrăcăminte. Amintiti-vă că ceea ce purtati exercită o influentă permanentă asupra acelora cu care veniti în contact. Nu irositi pentru voi mijloacele de care este mare nevoie în altă parte. Nu cheltuiti banii lui Dumnezeu pentru a satisface gustul pentru haine scumpe. (MS. 24, 1904)
Simplitatea în îmbrăcăminte recomandă religia celui care o poartă. - Simplitatea îmbrăcămintii unei femei cu bun simt o va face să arate bine. (R&H. 17 noiembrie, 1904) Îmbrăcati-vă asa cum ar trebui să se îmbrace crestinii: simplu, modest si cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care mărturisesc că sunt evlavioase. (R&H. 16 decembrie, 1881) Pentru a tine pasul cu moda absurdă, multi îsi pierd gustul pentru simplitatea naturală si sunt fermecati de ceea ce este artificial. Ei sacrifică timp si bani, vigoarea intelectului si adevărata înăltare sufletească si se consacră cu întreaga fiintă pretentiilor unei vieti la modă. (Health Reformer, aprilie, 1872) Dragi tineri, dispozitia de a vă îmbrăca la modă, purtând dantele, aur si lucruri artificiale pentru etalare, nu va recomanda altora religia voastră sau adevărul pe care-l mărturisiti. Oamenii cu discernământ vor vedea încercările voastre de a vă înfrumuseta exteriorul, ceea ce este dovada unei minti slabe si a unei inimi mândre. (3 T. p. 376)
Nu ar trebui să existe etalare nepotrivită. - Eu as aminti tinerilor care-si împodobesc propria persoană si poartă pene la pălărie că, din cauza păcatelor lor, Mântuitorul nostru a purtat pe cap o rusinoasă coroană de spini. Când consacrati timp pretios împodobitului vesmintelor, amintiti-vă că Împăratul slavei a purtat o haină simplă, fără cusături. Voi, care vă istoviti decorându-vă propriile persoane, amintiti-vă că Isus a fost deseori epuizat de trudă permanentă, de lepădarea si jertfire de Sine pentru a binecuvânta pe cei suferinzi si nevoiasi. . . . Pentru noi si-a vărsat El rugăciunile către Tatăl Său, cu strigăte tari si cu lacrimi. Pentru a ne salva pe noi tocmai de această dragoste de vanitate si plăcere ce o îngăduim acum, au fost vărsate acele lacrimi si fata Mântuitorului a fost marcată de întristare si suferintă mai mult decât a oricăruia din fiii oamenilor. (Id. p. 179, 380)
Ornamente inutile. - Nu folositi ornamentele nefolositoare si puneti deoparte pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu banii economisiti în felul acesta. Învătati lectia lepădării de sine si predati-o copiilor vostri. (CS. p. 301)
Un punct clarificat. - Am fost întrebată de multe ori dacă este gresit să porti gulere simple de pânză.* Răspunsul meu a fost întotdeauna: nu. Unii au luat însemnătatea extremă a ceea ce am scris eu despre gulere si au afirmat că este gresit să porti vreun guler, indiferent cum ar fi el. Mi s-au arătat gulerele scump împodobite, panglicile si dantelele scumpe si inutile pe care unii păzitori ai sabatului le-au purtat si încă le mai păstrează de dragul etalării si al modei. Mentionând gulere nu am dorit să se înteleagă că nici un fel de guler nu trebuie purtat sau, mentionând panglici, că n-ar trebui să fie purtată nici un fel de panglică. (1 T. p. 135, 136)
Ornamentatii extravagante sau extreme. - Pastorii nostri si sotiile lor ar trebui să fie un exemplu în simplitatea îmbrăcămintii. Ei ar trebui să se îmbrace îngrijit, confortabil, purtând material bun, dar evitând orice ornamente extravagante, chiar dacă nu sunt scumpe, deoarece aceste lucruri vorbesc în defavoarea noastră. Noi ar _________________ *Notă: Vezi Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 135, 136 (Ed. engl.) trebui să educăm tineretul pentru îmbrăcămintea simplă, modestă si îngrijită. Ornamentele de prisos să fie lăsate deoparte, chiar dacă ar costa foarte putin. (TM. p. 180)
Nu pentru etalare. - Adevărata elegantă nu găseste satisfactie în împodobirea trupului pentru etalare. (CTBH. p. 93) Biblia învată modestia în îmbrăcăminte: ,,Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios." Aceasta interzice etalarea în îmbrăcăminte, culorile tipătoare si ornamentatiile bogate. Orice lucru destinat să atragă atentia către acela care-l poartă sau să stârnească admiratie este exclus din categoria îmbrăcămintii modeste, pe care o porunceste Cuvântul lui Dumnezeu. (CT. p. 302) Lepădarea de sine în îmbrăcăminte este o parte a datoriei noastre crestine. A te îmbrăca simplu si a te abtine de la etalarea bijuteriilor si ornamentelor de orice fel, este în armonie cu tinerea credintei noastre. Suntem noi din numărul celor care văd nechibzuinta celor lumesti în îngăduirea îmbrăcămintii extravagante si în iubirea de distractii? (3 T. p. 366)
Ornamente nepieritoare contra aurului si mărgăritarelor. - Există un ornament ce nu va pieri niciodată, ce va promova fericirea tuturor celor din jurul nostru în această viată si va străluci cu o strălucire de nesters în viitorul nemuritor. Este podoaba unui duh blând si smerit. Dumnezeu ne-a invitat să purtăm cea mai bogată podoabă a sufletului. . . . În loc de a căuta podoabe de aur pentru exterior, ar trebui depus un efort stăruitor pentru a asigura acea întelepciune ce are valoare mai mare decât aurul fin. (Id. vol. 4, p. 643, 644) O, ce putină valoare au aurul si perlele sau hainele scumpe în comparatie cu farmecul lui Hristos! Frumusetea naturală constă în simetrie sau proportia armonioasă a părtilor, una în raport cu cealaltă, dar frumusetea spirituală constă în armonia sau asemănarea sufletelor noastre cu Domnul Isus. Acela care posedă astfel de suflet va fi mai pretios decât aurul curat, decât aurul de Ofir. Harul lui Hristos este cu adevărat o podoabă fără pret. El îl înaltă si îl înnobilează pe posesorul său si reflectă razele slavei asupra altora, atrăgându-i la Sursa de lumină si binecuvântare. (R&H. 6 decembrie, 1881)
Caracterul atrăgător al frumusetii adevărate. - Există o tendintă naturală de a fi mai degrabă sentimental decât practic. Având în vedere acest fapt, este important ca părintii, în educarea copiilor lor, să le orienteze si să le antreneze mintea să iubească adevărul, datoria si lepădarea de sine, să posede o independentă nobilă si să aleagă să fie corecti chiar dacă majoritatea aleg să fie gresiti. . . . Dacă îsi păstrează o constitutie sănătoasă si un temperament amabil, ei vor avea o frumusete adevărată pe care-o pot purta cu o gratie divină. Nu vor avea nevoie de podoabe artificiale care sunt întotdeauna dovada absentei podoabei lăuntrice a adevăratei valori morale. Un caracter frumos este de pret înaintea lui Dumnezeu. O astfel de frumusete va atrage dar nu va conduce gresit. Un astfel de farmec este ca si culorile durabile: ele nu se sterg niciodată. (ST. 9 decembrie, 1875) Adevărata religie a lui Isus cere de la urmasii Săi simplitatea frumusetii si elegantei naturale si curătia înaltă mai degrabă decât artificialul si falsul. (3 T. p. 375)
Învătati-i pe copii să recunoască îmbrăcă-mintea făcută cu judecată. - Să fim credinciosi datoriilor vietii de cămin. Copiii vostri să înteleagă că ascultarea trebuie să domnească aici. Învătati-i să facă deosebire între ceea ce este rational si ce este nechibzuit în domeniul îmbrăcămintii si asigurati-le haine îngrijite si simple. Ca un popor ce se pregăteste pentru revenirea în curând a Domnului Hristos, noi trebuie să dăm lumii un exemplu de îmbrăcăminte modestă în contrast cu moda dominantă a zilei. Discutati aceste lucruri si plănuiti cu întelepciune ce să faceti, apoi aduceti-vă planurile la îndeplinire în familiile voastre. Hotărâti-vă să fiti condusi de principiile înalte, nu de capriciile si de dorintele copiilor vostri. (MS. 45, 1911) Dacă inimile noastre sunt unite cu inima lui Hristos, . . . nu vom îmbrăca nimic ce să atragă atentia sau să creeze controversă. (TM. p. 131)
Procurati haine care să vină bine si să fie potrivite cu vârsta si ocupatia. - Sora mea, leagă-ti copiii de inima ta prin dragoste. Dă-le grija si atentia cuvenită în toate lucrurile. Îmbracă-i cu haine care să le vină bine ca să nu fie înjositi din cauza felului în care arată căci acest lucru este dăunător pentru respectul lor de sine. . . . Este întotdeauna bine să fii îngrijit si îmbrăcat corespunzător, într-un fel care să se potrivească cu vârsta si cu ocupatia. (4 T. p. 142 )
Corpul să nu fie stânjenit de îmbrăcăminte. - Hainele trebuie să se potrivească bine, fără să împiedice circulatia sângelui sau respiratia normală, liberă si completă. Picioarele trebuie să fie protejate în mod corespunzător de frig si umezeală. Astfel îmbrăcati, putem face exercitiu în aer liber chiar pe rouă, dimineata si seara sau după căderea unei ploi sau zăpezi, fără teama de a răci. (CTBH. p. 89, 90)
Hainele copiilor mici. - Dacă îmbrăcămintea copiilor ar îmbina căldura, protectia si confortul, ar fi îndepărtată una din cauzele majore ale iritatiei si nelinistii. Cei mici vor avea o sănătate mai bună, iar mama nu va găsi îngrijirea copilului ca fiind o povară atât de grea pentru puterile si timpul ei. Curelele si corsajele strâmte împiedică actiunea inimii si a plămânilor si ar trebui evitate. Nici o parte a corpului n-ar trebui incomodată de îmbrăcăminte ce strânge vreun organ sau îi limitează libertatea de miscare. Îmbrăcămintea copiilor ar trebui să fie destul de largă pentru a permite cea mai liberă si mai completă respiratie si să fie aranjată astfel încât greutatea să fie sustinută de umeri. (MH. p. 328)
Extremitătile să fie îmbrăcate adecvat. - O atentie specială trebuie acordată extremitătilor ca să fie bine îmbrăcate, la fel ca pieptul si regiunea din jurul inimii, unde este cea mai mare cantitate de căldură. Părintii care îsi îmbracă copiii cu bratele si picioarele goale sau aproape goale, sacrifică modei sănătatea si viata acestora. Dacă aceste părti nu sunt la fel de calde ca si corpul, circulatia nu este echilibrată. Atunci când extremitătile, care sunt departe de organele vitale, nu sunt îmbrăcate cum trebuie, sângele este condus spre creier cauzând durere de cap sau sângerare a nasului sau există o senzatie de abundentă în jurul pieptului ce produce tuse sau palpitatie a inimii din cauza cantitătii prea mari de sânge din regiunea respectivă; stomacul poate, de asemenea, avea prea mult sânge cauzând indigestie. Pentru a urma moda, mamele îsi îmbrăcă copiii cu mâinile si picioarele aproape goale, iar acestea se răcesc si sângele se retrage din cursul său normal către organele interne, întrerupând circulatia si producând boală. Extremitătile n-au fost făcute de Creatorul nostru să îndure expunere, asa cum a fost făcută fata. Dumnezeu a prevăzut, . . . de asemenea, pentru brate si picioare, nervi si vene mari ce contin o cantitate mare de curent al vietii pentru ca aceste extremităti să fie în mod uniform, la fel de calde ca si corpul. Ele ar trebui îmbrăcate în asa fel încât să împingă sângele spre extremităti. Satana a inventat moda ce lasă bratele expuse să se răcească si astfel curentul de viată să se retragă din cursul său natural. Părintii se închină la altarul modei si îsi îmbracă copiii astfel încât nervii si venele se contractă si nu răspund scopului pentru care le-a destinat Dumnezeu. Ca rezultat, picioarele si mâinile vor fi de obicei reci. Acei părinti care urmează moda în locul ratiunii, vor da socoteală lui Dumnezeu pentru că în felul acesta îi jefuiesc pe copiii lor de sănătate. Însăsi viata este jertfită în mod frecvent zeului modei. (II T. p. 531, 532)
O distinctie între îmbrăcămintea bărbatilor si a femeilor. - Există o tendintă crescândă ca femeile să-si facă hainele, să se îmbrace si să arate cât mai asemănător posibil cu celălalt sex, dar Dumnezeu denuntă aceasta ca fiind o urâciune. ,,Vreau, de asemenea, ca femeile să se îmbrace în chip cuviincios, cu rusine si sfială." I Timotei 2, 9. . . . Dumnezeu a plănuit să existe o distinctie clară între îmbrăcămintea bărbatilor si aceea a femeilor si a considerat această problemă destul de importantă pentru a da îndrumări explicite cu privire la ea, deoarece acelasi fel de îmbrăcăminte, purtat de ambele sexe, ar produce confuzie si o mare crestere a nelegiuirii. (Id. vol. 1, p. 457 - 460)
Îmbrăcămintea pentru biserică. - Nimeni să nu dezonoreze sanctuarul lui Dumnezeu prin îmbrăcăminte bătătoare la ochi. (Id. vol. 5, p. 457 - 460) Toti trebuie să fie învătati să aibă haine îngrijite, curate si ordonate dar să nu-si îngăduie acea împodobire exterioară ce este cu totul nepotrivită pentru sanctuar. N-ar trebui să existe nici o etalare a vesmintelor căci aceasta încurajează lipsa de respect. Atentia oamenilor este adeseori atrasă către un articol fin de îmbrăcăminte si astfel vin gânduri ce n-ar trebui să aibă loc în inima închinătorilor. Dumnezeu ar trebui să fie subiectul gândirii si al închinării si orice atrage mintea de la serviciul solemn si sacru este o ofensă pentru El. A face paradă de funde si panglici, de volănase si pene si de podoabe de aur si de argint este un fel de idolatrie, cu totul nepotrivită pentru slujirea sfântă a lui Dumnezeu. (Ibid.) Unii adoptă ideea că, pentru a aduce la îndeplinire acea separare de lume cerută de Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie neglijenti cu felul în care arată. Există o categorie de surori care cred că împlinesc principiile neconformării cu lumea purtând în sabat o bonetă de soare obisnuită si aceeasi rochie pe care o poartă în cursul săptămânii, când apar în adunarea sfintilor ca să se închine lui Dumnezeu. Unii bărbati care mărturisesc a fi crestini, văd problema îmbrăcămintii în aceeasi lumină. Aceste persoane se adună cu poporul lui Dumnezeu în sabat, cu hainele prăfuite si murdare si chiar cu rupturi largi în îmbrăcămintea plasată pe ei în mod neglijent. Dacă oamenii din această categorie ar fi avut un angajament să se întâlnească cu un prieten onorat de lume, de care doreau să fie favorizati, s-ar fi străduit să apară în prezenta lui cu cele mai bune haine ce puteau fi obtinute, deoarece acest prieten s-ar fi simtit insultat dacă ei ar fi venit în prezenta lui cu părul nepieptănat si cu îmbrăcămintea murdară si în dezordine. Totusi acestia cred că nu contează în ce haine apar sau care este conditia persoanei lor când se întâlnesc în sabat să se închine marelui Dumnezeu. (R&H. 30 ianuarie, 1900)
Îmbrăcămintea să nu fie făcută un subiect de controversă. - Nu este nevoie să facem problema îmbrăcămintii punctul principal al religiei noastre. Există un subiect mai bogat despre care să vorbim. Vorbiti despre Hristos, iar atunci când inima este convertită, tot ce nu este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu va cădea. (Ev. p. 272) Nu îmbrăcămintea este ceea ce-ti dă valoare înaintea lui Dumnezeu. Podoaba lăuntrică, roada Duhului, vorbirea amabilă, respectul plin de atentie pentru altii, iată ce apreciază Dumnezeu. (CS. p. 301)
Nimeni să nu fie constiintă pentru altul, ci dati un exemplu vrednic de urmat. - Nu încurajati o clasă care-si centrează religia în îmbrăcăminte. Fiecare să studieze învătăturile clare ale Scripturilor cu privire la simplitatea si modestia îmbrăcămintii si, prin ascultare credincioasă de acele învătături, să se străduiască să dea un exemplu demn de urmat lumii si celor noi în credintă. Dumnezeu nu vrea ca cineva să fie constiintă pentru altul. Vorbiti despre dragostea si umilinta lui Isus, dar nu încurajati fratii si surorile să se angajeze în a-si găsi greseli unii altora cu privire la îmbrăcăminte si la felul în care arată. Unii îsi găsesc plăcerea în această lucrare, iar când mintea le este orientată în această directie, încep se să simtă că sunt aceia care dreg biserica. Ei se asează pe scaunul de judecată si imediat ce văd pe unul din fratii sau surorile lor, caută ceva de criticat. Acesta este unul din cele mai eficiente mijloace de a deveni îngust la minte si de a scădea spiritual. Dumnezeu ar vrea ca ei să coboare de pe scaunul de judecată deoarece El niciodată nu i-a asezat acolo. (HS. p. 122, 123)
Inima să fie corectă. - Dacă suntem crestini, Îl vom urma pe Hristos, chiar dacă drumul pe care trebuie să mergem trece peste înclinatiile noastre naturale. N-are rost să-ti spui că nu trebuie să porti asta sau aceea, căci dacă dragostea de aceste lucruri desarte este în inima ta, te minti dându-ti la o parte podoabele si va fi doar ca atunci când tai frunzisul de pe un copac. Înclinatiile inimii firesti se vor impune din nou. Tu trebuie să ai o constiintă proprie. (R&H. 10 mai, 1892)
Unde si-au pierdut puterea multe denominatiuni. - Gândirea omenească a încercat întotdeauna să evite sau să dea la o parte învătăturile simple si directe ale Cuvântului lui Dumnezeu. În fiecare secol, o majoritate a pretinsilor urmasi ai lui Hristos au desconsiderat acele învătături care poruncesc lepădare de sine si umilintă, care cer modestie si simplitate în conversatie, în purtare si în îmbrăcăminte. Rezultatul a fost întotdeauna acelasi: Depărtarea de învătăturile Evangheliei duce întotdeauna la adoptarea modei, obiceiurilor si principiilor lumii. Formalismul mort ia locul evlaviei vii. Prezenta si puterea lui Dumnezeu s-au retras din cercurile iubitorilor de lume, dar se află cu categoria închinătorilor umili, care sunt binevoitori să asculte de învătăturile Cuvântului Sacru. Această cale a fost urmată timp de generatii la rând. Diferite denominatiuni s-au ridicat una după alta si, cedându-si simplitatea, si-au pierdut, în mare măsură, puterea de la început. (MYP. p. 354)
Standardul este Cuvântul lui Dumnezeu. - Toate regulile cu privire la îmbrăcăminte ar trebui păzite cu strictete, urmând îndeaproape regula Bibliei. Moda a fost zeita ce a condus lumea si adesea s-a strecurat si în biserică. Biserica trebuie să facă din Cuvântul lui Dumnezeu standardul ei, iar părintii trebuie să chibzuiască în mod inteligent asupra acestui subiect. Când îsi văd copiii înclinati să urmeze moda lumii, ei trebuie, ca si Avraam, să poruncească casei lor după ei. În loc de a-i uni cu lumea, să-i aducă în legătură cu Dumnezeu. (5 T. p. 499)
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA