« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

INDRUMAREA COPILULUI

ELLEN G. WHITE 

S E C T I U N E A   X I I  - Dezvoltarea puterilor intelectuale

CAPITOLUL CINCIZECI SI CINCI

UNITATE ÎN DISCIPLINÃ

             Profesorul  are nevoie de tact în conducere. - Printre tineri se va afla o mare varietate de caractere si educatii. Unii au trãit într-un mediu de strictete arbitrarã si asprime ce a dezvoltat în ei un spirit de încãpãtânare si sfidare. Altii au fost copii rãsfãtati în familiile lor, cãrora li s-a permis de cãtre pãrinti exagerat de indulgenti sã-si urmeze propriile înclinatii. Fiecare defect a fost scuzat pânã când caracterul lor s-a deformat. Pentru a avea succes în lucrarea cu aceste minti diferite, profesorul trebuie sã exercite mare tact si delicatete în administrare, precum si hotãrâre în conducere.     Deseori va fi manifestatã neplãcere si chiar dispret pentru bunele reguli. Unii îsi vor folosi toatã ingeniozitatea pentru a evita pedeapsa în timp ce altii vor etala o indiferentã nepãsãtoare fatã de consecintele fãrãdelegii. Toate acestea vor cere rãbdare mai multã si efort mai mare din partea acelora cãrora le-a fost încredintatã educarea lor. (5T. p. 88, 89)

            Regulile sã fie putine si bine gândite. - La scoalã, ca de altfel si acasã, ar trebui sã existe disciplinã înteleaptã. Învãtãtorul trebuie sã facã reguli pentru îndrumarea comportãrii elevilor lui. Aceste reguli sã fie putine si bine gândite, iar odatã fãcute, ar trebui impuse. Fiecare principiu implicat în ele ar trebui adus în fata elevului ca sã fie convins de justetea lor. ( CT. p. 153)

            Profesorul trebuie sã impunã ascultare. - Problema disciplinei ar trebui înteleasã atât la scoalã cât si acasã. Ar trebui sã sperãm cã în clasã nu se va ivi niciodatã ocazia de a folosi nuiaua. Dar dacã într-o scoalã sunt din aceia care rezistã cu încãpãtânare la toate sfaturile si rugãmintile stãruitoare, la toate rugãciunile si povara sufletului în folosul lor, atunci este necesar sã-i facem sã înteleagã cã ei trebuie sã asculte.              Unii profesori nu cred cã este cel mai bine sã impunã ascultare. Ei cred cã datoria lor este doar de a educa. Adevãrat, ei trebuie sã educe. Dar ce înseamnã educatia dacã, profesorul nu simte cã are dreptul sã  exercite autoritate atunci când copiii nu tin seama de principiile prezentate înaintea lor? (R&H. 15 septembrie, 1904)

            El are nevoie de cooperarea pãrintilor. - Învãtãtorul n-ar trebui sã fie lãsat sã poarte singur povara lucrãrii lui. El are nevoie de simpatia, bunãtatea, cooperarea fiecãrui membru al comunitãtii. Pãrintii trebuie sã-l  încurajeze, arãtând  cã-i  apreciazã  eforturile.  Niciodatã  ei n-ar trebui sã spunã sau sã facã ceva ce ar încuraja nesupunerea în copiii lor.             Dar stiu cã multi pãrinti nu conlucreazã cu profesorul. Ei nu dezvoltã acasã influenta bunã exercitatã la scoalã. În loc de a duce la bun sfârsit în cãmin buna influentã din scoalã, ei le permit copiilor sã facã ce le place, sã umble încoace si încolo fãrã restrictie. Iar dacã profesorul, cerând ascultare, îsi exercitã autoritatea, acestia le aduc pãrintilor lor o relatare exageratã si denaturatã a felului în care au fost tratati. Se poate ca profesorul sã fi fãcut doar ceea ce este datoria lui dureroasã de îndeplinit; dar pãrintii sunt înduiosati de copiii lor chiar dacã sunt gresiti. Si adesea acei pãrinti care guverneazã cu mânie sunt cei mai iritabili atunci când copiii lor sunt tinuti în frâu sau disciplinati la scoalã. (CT. p. 153, 154)            Când pãrintii justificã plângerile copiilor împotriva autoritãtii si disciplinei scolii, nu vãd cã ei mãresc puterea demoralizatoare ce se rãspândeste cu asa înspãimântãtoare proportii. Orice influentã ce-i înconjoarã pe tineri trebuie sã fie de partea cea bunã, deoarece coruptia tineretului este în crestere. (5T. p. 112)

            Ei sã-l sprijineascã pe învãtãtorul credincios. - Pãrintii care n-au simtit niciodatã grija ce ar trebui s-o simtã pentru sufletele copiilor lor si care nu le-au dat niciodatã învãtãturã si restrictie potrivitã, sunt aceia care manifestã cea mai amarã opozitie atunci când copiii le sunt stãpâniti, mustrati sau corectati la scoalã. Unii din acesti copii sunt o rusine pentru bisericã si o ocarã pentru numele de adventisti. (Id. p. 51)          Ei {pãrintii} sã-si învete copiii sã fie credinciosi lui Dumnezeu si principiilor si astfel credinciosi fatã de ei însisi si fatã de toti aceia cu care vin în contact. . . .

            Pãrintii care dau aceastã învãtãturã poate cã nu sunt aceia care-l criticã pe profesor. Ei simt cã atât interesul copiilor lor cât si dreptatea fatã de scoalã cer ca, pe cât posibil, sã-l sustinã si sã-l onoreze pe acela care ia parte la responsabilitatea lor. (Ed. p. 283)

            Nu-l criticati niciodatã pe învãtãtor în fata copiilor. - Pãrinti, atunci când învãtãtorul de la scoala comunitãtii încearcã sã-i instruiascã si sã-i disciplineze pe copiii vostri ca sã poatã câstiga viata vesnicã, nu criticati actiunile lui în fata lor, chiar dacã-l considerati prea sever. Dacã doriti ca ei sã-si predea inimile Mântuitorului, conlucrati cu eforturile învãtãtorului pentru salvarea lor. Este cu mult mai bine pentru copii ca, în loc sã audã criticã, sã audã din gura mamei lor cuvinte de laudã privind lucrarea profesorului. Astfel de cuvinte fac impresii durabile si-i influenteazã pe copii sã-l respecte pe profesor. (CT. p. 154, 155)     Dacã este necesarã vreo criticã sau sugestie privind lucrarea învãtãtorului, ea ar trebui sã-i fie adresatã în particular. Dacã acest lucru se dovedeste ineficient, problema sã fie adusã la cunostinta acelora care rãspund de conducerea scolii. N-ar trebui sã fie spus sau fãcut nimic ce va slãbi respectul copiilor fatã de acela de care depinde bunãstarea lor într-o mãsurã asa de mare. (Id. p. 161, 162) Dacã pãrintii s-ar aseza pe ei însisi în locul profesorilor si ar vedea cât de dificil este sã disciplinezi si sã conduci o scoalã de sute de elevi în diferite clase si cu minti diferite, ar putea atunci, gândindu-se mai bine, sã vadã altfel lucrurile. (4T. p. 429)

            Neascultarea începe adesea în cãmin. - Permitându-le copiilor sã facã ce le place, pãrintii se pot crede afectuosi dar de fapt ei practicã cea mai mare cruzime. Copiii sunt în stare sã judece, iar inima le este rãnitã de bunãtatea nechibzuitã, oricât de adecvatã ar fi ea în ochii pãrintilor. Pe mãsurã ce copiii cresc mai mari, creste si nesupunerea lor. Profesorii pot încerca sã-i corecteze, dar prea adesea pãrintii sunt de partea copiilor, iar rãul continuã sã creascã, îmbrãcat, dacã e posibil, cu o manta a înselãciunii si mai întunecatã decât înainte. Alti copii sunt atrasi pe un drum gresit de calea rea a acestora si totusi pãrintii nu pot sã vadã rãul. Ei ascultã ceea ce le spun copiii înainte de a asculta cuvintele profesorilor care deplâng rãul. (R&H. 20 ianuarie, 1901)

            Munca profesorului dublatã de pãrintii care nu colaboreazã. - Neglijenta pãrintilor în a-i educa pe copii dubleazã dificultatea muncii profesorului. Copiii poartã semnul neascultãrii si a lipsei de amabilitate, trãsãturi date pe fatã de pãrintii lor. Neglijati acasã, ei privesc disciplina scolii ca apãsãtoare si severã. Astfel de copii, dacã nu sunt pãziti cu atentie, îi vor influenta pe altii prin caracterele lor nedisciplinate si deformate. . . . Binele pe care copiii ar putea sã-l primeascã în scoalã pentru a contracara educatia lor defectuasã din familie, este subminat de simpatia ce le-o aratã pãrintii în faptele lor rele.              Vor continua pãrintii care cred Cuvântul lui Dumnezeu, felul lor strâmb de conducere si vor întãri în copii înclinatiile lor rele? Tatii si mamele profesând adevãrul pentru acest timp ar putea mai bine sã-si vinã în fire si sã nu mai fie pãrtasi în acest rãu, sã nu mai împlineascã planurile lui Satana acceptând mãrturiile mincinoase ale copiilor lor neconvertiti. Este destul pentru profesori cã au de luptat cu influenta copiilor, fãrã a mai avea de luptat si cu influenta pãrintilor. (R&H. 9 octombrie, 1900)

ELLEN  G.  WHITE