« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

INDRUMAREA COPILULUI

ELLEN G. WHITE 

S E C T I U N E A   X     -  Disciplina si administrarea ei 

CAPITOLUL PATRUZECI SI NOUA

ATITUDINEA RUDELOR

            Rudele indulgente sunt o problemã. - Fiti atenti cum lãsati conducerea copiilor vostri pe seama altora. Nimeni nu vã poate elibera de responsabilitatea încredintatã vouã de Dumnezeu. Multi copii au fost complet ruinati prin interventia rudelor sau a prietenilor în guvernarea cãminului. Mamele n-ar trebui sã le permitã niciodatã surorilor sau mamelor lor sã stânjeneascã înteleapta conducere a copiilor lor. Mama se poate sã fi primit cea mai bunã educatie de la mama ei, totusi, în nouã cazuri din zece, ca bunicã, ea va rãsfãta copiii fiicei ei prin indulgentã si laude nesãbuite. Tot efortul rãbdãtor al mamei poate fi distrus prin acest fel de tratament. Este proverbial cã bunicii, de regulã, nu sunt potriviti sã-si creascã nepotii. Bãrbatii si femeile ar trebui sã acorde pãrintilor lor tot respectul si stima dar în problema conducerii propriilor copii, ei n-ar trebui sã îngãduie nici o interferentã, ci sã tinã frâul cârmuirii în mâinile lor. (PHJ. ianuarie, 1890)

            Când râd la lipsa de respect si la patimã. - Oriunde merg, sunt îndureratã de neglijarea disciplinei si a restrictiei adecvate în cãmin. Copiilor mici li se îngãduie sã rãspundã înapoi, sã manifeste lipsã de respect si impertinentã, folosind un limbaj ce n-ar trebui sã-i fie permis nici unui copil sã-l adreseze vreodatã celor mai mari. Pãrintii care permit folosirea limbajului indecent sunt mai vinovati decât copiii lor. Impertinenta n-ar trebui toleratã unui copil nici mãcar o singurã datã. Dar tati si mame, unchi, mãtusi si bunici râd la manifestarea patimii în creatura micã de numai un an. Neascultarea sa copilãreascã si modul imperfect în care-si exprimã lipsa de respect sunt privite ca istetime. În felul acesta, obiceiurile rele sunt întãrite, iar copilul creste pentru a fi obiectul neplãcerii tuturor celor din jur. (ST. 9 februarie, 1882)        Când descurajeazã corectia adecvatã.  -  Eu tremur în special pentru mame când le vãd asa de oarbe si simtind atât de putin responsabilitãtile ce-i revin unei mame. Ele îl vãd pe Satana lucrând în copilul încãpãtânat în vârstã de numai câteva luni. Plin de patimã rãzbunãtoare, el pare sã aibã stãpânire deplinã. Dar s-ar putea sã fie în casã, o bunicã, o mãtusã sau vreo altã rudã sau prieten care va cãuta sã-l facã pe pãrinte sã creadã cã ar fi o cruzime sã corecteze acel copil; când, de fapt, tocmai contrariul este adevãrat; si este cea mai mare cruzime a-i permite lui Satana sã-l stãpâneascã pe copilul gingas si lipsit de ajutor. Satana trebuie mustrat. Strânsoarea cu care îl tine pe copil trebuie sfãrâmatã. Dacã este necesarã corectie, fiti credinciosi si sinceri. Dragostea fatã de Dumnezeu, adevãrata milã fatã de copil, va duce la îndeplinirea datoriei cu credinciosie. (R&H. 14 aprilie, 1885)

            Complicatiile  unui  grup  de  familii.  -  Nu este lucrul cel mai bun pentru copiii a douã sau trei familii care sunt înrudite prin cãsãtorie, sã locuiascã la distante mici unele de altele. Influenta nu este bunã asupra pãrtilor. Lucrul ce-l priveste pe unul, îi priveste pe toti. Încurcãturile si necazurile pe care fiecare familie trebuie sã le experimenteze într-o mãsurã mai mare sau mai micã si care, pe cât posibil, ar trebui restrânse în limitele cercului familiei, sunt extinse la rudele familiei si duse la adunãrile religioase. Existã lucruri ce n-ar trebui sã fie cunoscute de a treia persoanã, oricât de prietenoasã si îndeaproape înruditã ar fi. Indivizii si familiile ar trebui sã si le poarte. Dar relatia strânsã si constantã a câtorva familii are tendinta de a rupe demnitatea ce ar trebui sã fie mentinutã în fiecare cãmin. În îndeplinirea delicatei datorii de mustrare si povãtuire existã pericolul de a rãni simtãmintele dacã nu este fãcutã cu cea mai mare blândete si bãgare de seamã. Cele mai bune exemple de caracter sunt predispuse la erori si greseli si ar trebui exersatã mare grijã ca nu cumva sã facem mare caz de lucruri mãrunte.               Astfel de relatie în familie si în bisericã . . . este foarte plãcutã simtãmintelor naturale dar, luând în consideratie toate aspectele, ea nu este cea mai bunã pentru dezvoltarea caracterelor crestine simetrice. . . . Toate pãrtile ar fi mult mai fericite sã stea separate si sã se viziteze ocazional, iar influenta unuia asupra celuilalt ar fi de zece ori mai mare. Deoarece aceste familii sunt unite prin cãsãtorie si se implicã una în societatea celeilalte, fiecare este atent la greselile si erorile celorlalti si simte cã are datoria de a-i corecta; si pentru cã aceste rude sunt cu adevãrat scumpe una  alteia,  ele  sunt  întristate  datoritã  lucrurilor  mici  ce nu le-ar observa la aceia care nu sunt atât de aproape înruditi. Chinuri cumplite ale mintii sunt îndurate deoarece apare simtãmântul cã ei n-au fost tratati nepãrtinitor si cu tot respectul meritat. Uneori apar mici gelozii si din tântar se face armãsar. Aceste mici neîntelegeri si contradictii produc o mai mare suferintã mintii decât încercãrile ce vin din alte surse. (3T. p. 55, 56)

ELLEN  G.  WHITE