| « Back = Inapoi |
Intercer |
AZS-Romania
|
UNIUNEA ROMANA |
S E C T I U N E A X - Disciplina si administrarea ei
CAPITOLUL PATRUZECI SI OPT
REACTIA COPILULUI
La provocare. - Copiii sunt sfătuiti să asculte în Domnul de părintii lor dar si părintilor li se porunceste: ,,Nu întărâtati la mânie pe copiii vostri ca să nu fie descurajati". (MS. 38, 1895) Deseori facem mai mult pentru a provoca decât pentru a câstiga. Am văzut cum o mamă a smuls din mâna copilului ei ceva ce-i oferea acestuia o plăcere deosebită. Copilul n-a stiut motivul pentru care a fost tratat astfel si, după cum e normal, s-a simtit abuzat. Apoi a urmat o ceartă între părinte si copil si o pedeapsă tăioasă a încheiat scena, atât cât priveste aparenta exterioară; dar bătălia a lăsat asupra acelei minti gingase o impresie ce nu poate fi stearsă usor. Această mamă a actionat neîntelept. N-a judecat de la cauză la efect. Fapta ei aspră si nechibzuită a agitat cele mai rele patimi în inima copilului, iar într-o ocazie asemănătoare aceste pasiuni vor fi trezite si întărite. (CT. p. 117)
La găsire de greseli. - Nu aveti nici un drept să aduceti un nor întunecos peste fericirea copiilor vostri prin cicălire sau critică severă pentru greseli mărunte. Răul săvârsit ar trebui făcut să apară chiar asa de păcătos cum este în realitate si ar trebui adoptată o măsură fermă si hotărâtă pentru a preveni repetarea lui; totusi copiii să nu fie lăsati într-o stare a mintii lipsită de sperantă, ci cu o doză de curaj, ca să poată face îmbunătătiri si să câstige încrederea si aprobarea voastră. Copiii poate că doresc să facă bine, poate si-au pus tinta în inima lor să fie ascultători, dar au nevoie de încurajare. (ST. 1884 10 aprilie, 1884)
La disciplină prea aspră. - O, cum este dezonorat Dumnezeu într-un cămin în care nu există o întelegere adevărată a ceea ce constituie disciplina familiei, iar copiii devin confuzi în a întelege disciplina si guvernarea. Este adevărat că disciplina prea aspră, prea multă critică, legi si reguli inutile duc la lipsă de respect fată de autoritate si, în cele din urmă, la neglijarea acelor orânduiri pe care Domnul Hristos le voia îndeplinite. (R&H. 13 martie, 1894) Când părintii dau pe fată un spirit aspru, sever si despotic, în copii este trezit un spirit de încăpătânare si îndărătnicie. Astfel ei esuează în exercitarea influentei linistitoare pe care ar putea s-o aibă asupra copiilor lor.
Părinti, nu puteti vedea că vorbele aspre produc rezistentă? Ce ati face voi dacă ati fi tratati cu atâta nechibzuintă cum îi tratati voi pe micutii vostri? Aveti datoria să studiati de la cauză la efect. Când v-ati certat sever copiii, când i-ati bătut cu lovituri mânioase pe cei prea mici să se apere, v-ati întrebat ce efect ar putea avea asemenea tratament asupra voastră? V-ati gândit cât de sensibili sunteti voi la cuvinte de dezaprobare si repros? Cât de repede vă simtiti răniti când credeti că cineva nu vă recunoaste capacitătile? Voi nu sunteti decât niste copii mari. Gânditi-vă atunci cum trebuie să se simtă copiii vostri când le spuneti cuvinte aspre si tăioase pedepsindu-i sever pentru greseli ce nu sunt în ochii lui Dumnezeu nici pe jumătate atât de supărătoare cum este tratamentul vostru fată de ei. (MS. 42, 1903) Multi părinti ce mărturisesc a fi crestini nu sunt convertiti. Hristos nu locuieste în inimile lor prin credintă! Asprimea si imprudenta lor, temperamentul lor nestăpânit îi dezgustă pe copii si-i fac să se opună tuturor învătăturilor lor religioase. (L. 18b, 1891)
La dezaprobare continuă. - În eforturile noastre de a corecta răul, să ne păzim de tendinta de a găsi greseli sau de a dezaproba. Dezaprobarea continuă zăpăceste dar nu îmbunătăteste. O atmosferă de critică lipsită de compătimire ucide efortul de a lucra cu multe minti si adesea cu cele mai sensibile minti. Florile nu se desfac la suflarea unui vânt distrugător. Un copil criticat frecvent pentru o anumită greseală, ajunge să privească acea greseală ca fiind o particularitate a lui împotriva căreia este zadarnic să mai lupte. În felul acesta sunt create descurajarea si deznădejdea, deseori ascunse sub o aparentă de indiferentă sau bravadă. (Ed. p. 291)
La poruncă si dojană severă. - Unii părinti stârnesc multe furtuni prin lipsa lor de autocontrol. În loc să le ceară cu bunătate copiilor să facă un lucru, ei le ordonă pe un ton dojenitor si în acelasi timp pe buzele lor este o critică sau un repros pe care copiii nu-l meritau. Părinti, urmând această cale fată de copiii vostri, le veti distruge voiosia si entuziasmul. Ei fac ce le porunciti, nu din dragoste, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Inima lor nu este acolo. Este o corvoadă în loc să fie o plăcere si aceasta îi face deseori să uite a urma toate indicatiile voastre, ceea ce vă măreste iritarea si înrăutăteste situatia copiilor. Când găsirea greselilor este repetată si purtarea lor rea le este prezentată în culori vii, descurajarea vine peste ei, iar ei nu sunt atenti chiar dacă le-ar place să fie. Un spirit de nepăsare îi cuprinde, iar ei caută departe de cămin, departe de părintii lor acea plăcere si bucurie pe care nu le-au găsit acasă. Îsi iau compania străzii si curând sunt la fel de corupti ca si cei mai răi. (1T. p. 384, 385)
La modul arbitrar de a actiona. - Vointa părintilor trebuie să se afle sub disciplina Domnului Hristos. Modelati si stăpâniti de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ei pot să stabilească o guvernare necontestată asupra copiilor. Dar dacă părintii sunt severi si pretentiosi în disciplina lor, fac o lucrare iremediabilă. Prin felul lor arbitrar de a actiona stârnesc un spirit de nedreptate. (MS. 7, 1899)
La nedreptate. - Copiii sunt sensibili la cea mai mică nedreptate, iar unii se descurajează si nu tin seama nici de vocea mânioasă ce strigă si comandă, nici de amenintările cu pedeapsa. Prea adesea, printr-o disciplină gresită din partea părintilor, se pun bazele revoltei în inimile copiilor, pe câtă vreme, dacă s-ar fi urmat o cale corectă, copiii si-ar fi format caractere bune si armonioase. O mamă care nu are control perfect asupra ei însăsi, nu este potrivită pentru conducerea copiilor. (3T. p. 532, 533) La o lovitură sau un ghiont. - Credeti că atunci când mama îl smuceste pe copil sau îi dă o lovitură îl face în stare să vadă frumusetea caracterului crestin? Nicidecum! Acest lucru tinde doar să dea nastere la sentimente rele în inimă, iar copilul nu este de loc corectat. (MS. 45, 1911)
La cuvinte aspre si lipsite de simpatie. - Hristos este gata să-i învete pe tată si pe mamă cum să fie adevărati educatori. Aceia care învată în scoala Lui . . . nu vor vorbi niciodată pe un ton aspru si lipsit de simpatie, deoarece cuvintele spuse astfel zgârie urechile, slăbesc nervii, cauzează suferintă psihică si creează o stare a mintii ce face imposibilă înfrânarea temperamentului copilului căruia i s-au spus astfel de cuvinte. De multe ori acesta este motivul pentru care copiii vorbesc atât de nerespectuos cu părintii. (L. 47a, 1902)
La ridiculizare si batjocură. - Ei {părintii} nu sunt autorizati să irite, să certe cu asprime si să ridiculizeze. Ei n-ar trebui să-i ironizeze niciodată pe copiii lor pentru trăsăturile de caracter pervertite pe care ei însisi li le-au transmis. Acest fel de disciplină nu va vindeca niciodată răul. Părinti, folositi învătăturile Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i avertiza si a-i mustra pe copiii vostri încăpătânati. Arătati-le un ,,asa zice Domnul" pentru cerintele voastre. O mustrare ce vine asemenea Cuvântului lui Dumnezeu este mult mai eficace decât una pe tonuri mânioase si aspre de pe buzele părintilor. (FE. p. 67, 68)
La nerăbdare. - Nerăbdarea părintilor stârneste nerăbdare în copii. Patima manifestată de părinti creează patimă în copii si agită relele naturii lor. . . . De fiecare dată când îsi pierd controlul de sine, când vorbesc si actionează lipsiti de răbdare, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. (1T. p. 398)
La ceartă aspră alternând cu convingere prin lingusire. - Am văzut adesea copii care, când li se refuza ceea ce voiau, se trânteau pe dusumea supărati, dând din picioare si tipând, în timp ce mama nechibzuită când îi lingusea ca să-i convingă, când îi certa sever în speranta de a-i readuce în fire. Acest tratament nu face decât să sporească patima copilului. Data viitoare el foloseste această metodă cu si mai mare încăpătânare, încrezător că va câstiga ca si în ziua precedentă. În felul acesta nuiaua este crutată, iar copilul pierdut. Mama n-ar trebui să-i permită copilului, în nici-o instantă, să câstige vreun avantaj asupra ei. Si pentru a mentine această autoritate, nu este necesar să recurgă la măsuri aspre; o mână fermă si statornică si o bunătate ce-l convinge pe copil de iubirea ta, vor atinge scopul. (PHJ. aprilie, 1890)
La lipsă de fermitate si hotărâre. - Nehotărârea si lipsa de fermitate pot aduce mult rău. Am cunoscut părinti care-i spuneau copilului că nu poate avea un anumit lucru, iar apoi se înduplecau crezând că poate sunt prea stricti si-i dădeau exact lucrul refuzat la început. În felul acesta sunt pricinuite răni pentru toată viata. Este o lege importantă a mintii ce n-ar trebui trecută cu vederea - că atunci când un obiect dorit este refuzat cu atâta fermitate încât să nu rămână nici o sperantă, mintea va înceta curând să mai tânjească după el si va fi ocupată în urmărirea altui obiectiv. Dar, atâta timp cât există vreo sperantă de a obtine obiectivul dorit, va fi depus efort pentru a-l obtine. . . .
Când este necesar ca părintii să dea o poruncă directă, pedeapsa pentru neascultare ar trebui să fie la fel de invariabilă ca si legile naturii. Copiii care sunt sub această regulă fermă si decisivă stiu că, atunci când un lucru este interzis sau refuzat, nu poate fi obtinut prin sâcâială sau siretlic. De aici ei învată repede să se supună si sunt mult mai fericiti făcând astfel. Copiii părintilor nehotărâti si prea indulgenti au o sperantă constantă că, prin lingusire, plâns sau supărare, pot căpăta obiectul dorit sau că se pot aventura să nu asculte fără a suferi pedeapsa. În felul acesta ei sunt tinuti într-o stare de sperantă, dorintă si incertitudine care îi face nelinistiti, irascibili si nesupusi. Dumnezeu îi consideră pe astfel de părinti vinovati de distrugerea fericirii copiilor lor. Această conducere gresită este cauza lipsei de căintă si de religiozitate a mii de persoane. Ea s-a dovedit a fi ruina multora care au mărturisit numele de crestin. (ST. 9 februarie, 1882)
La restrictii nenecesare. - Când părintii îmbătrânesc si au de crescut copii tineri, tatăl probabil simte că acesti copii trebuie să urmeze poteca accidentată si aspră pe care el însusi merge. Este dificil pentru el să realizeze nevoia copiilor lui de a avea viata făcută fericită si plăcută de către părintii lor. Multi părinti refuză copiilor o îngăduintă în ceea ce este lipsit de pericol si inocent si le este asa de frică să nu-i încurajeze în cultivarea dorintelor pentru plăceri nelegiuite încât nu le permit copiilor lor nici bucuriile pe care acestia ar trebui să le aibă. De frica rezultatelor rele, ei refuză a îngădui niste plăceri simple ce i-ar fi păzit chiar de răul pe care caută să-l evite; în felul acesta copiii cred că nu are rost să astepte vreo favoare si de aceea nici nu cer. Ei pleacă pe furis la plăceri ce gândesc că vor fi interzise. Încrederea dintre părinti si copii este astfel distrusă. (ST. 27 august, 1912)
La refuzul privilegiilor rezonabile. - Dacă tatii si mamele n-au avut o copilărie fericită, de ce ar trebui, din cauza marii lor pierderi în această privintă, să umbrească vietile copiilor? Tatăl poate crede că aceasta este singura cale bună pentru a fi urmată. Să-si amintească însă de faptul că nu toate mintile sunt la fel constituite si, cu cât este mai mare efortul de a împiedica, cu atât va fi mai greu de stăpânit dorinta de a obtine ceea ce este refuzat, iar rezultatul va fi neascultarea fată de autoritatea părintească. Tatăl va fi mâhnit de ceea ce el consideră a fi calea nesupusă a fiului său, iar inima sa va simti durere în timpul răzvrătirii lui. Dar n-ar fi bine pentru el să ia în consideratie faptul că prima cauză a neascultării fiului său a fost propria-i lipsă de bunăvointă de a-l lăsa să facă ceea ce nu era păcat? Părintele crede că i s-au dat suficiente motive fiului său pentru a se abtine de la plăcerea lui, din moment ce el i-a refuzat-o. Dar părintii ar trebui să-si amintească de faptul că si copiii sunt fiinte inteligente si ar trebui să procedeze cu ei în acelasi fel în care doresc ei însisi să fie tratati. (ST. 27 august, 1912)
La severitate. - Părintii care exercită un spirit de dominatie si autoritate, transmis de către părintii lor, si care-i face să fie pretentiosi în disciplină si educatie, nu-si vor instrui corect copii. Prin severitatea ce o manifestă fată de greselile lor, ei stârnesc cele mai rele patimi ale inimii omenesti si-i lasă pe copii cu un sentiment de nedreptate si incorectitudine. Ei găsesc în copii exact firea pe care ei însisi le-au împărtăsit-o. Asemenea părinti îsi conduc copiii departe de Dumnezeu vorbindu-le despre subiecte religioase, deoarece religia crestină este făcută neatractivă si chiar respingătoare de către această reprezentare gresită a adevărului. Copiii vor spune: ,,Ei, bine! Dacă asta e religie, nu vreau nimic din ea." Astfel în inimă este creată vrăjmăsie împotriva religiei. Iar din cauza unei impuneri arbitrare a autoritătii, copiii sunt condusi să dispretuiască legea si guvernarea cerului. Părintii au definit destinul vesnic al copiilor lor prin modul lor gresit de conducere. (R&H. 13 martie, 1894)
La maniera linistită si amabilă. - Dacă părintii doresc să aibă copii plăcuti, n-ar trebui să le vorbească niciodată într-un mod certăret. Adeseori mama îsi îngăduie să devină iritabilă si nervoasă. De multe ori îl smuceste pe copil si-i vorbeste aspru. Dacă un copil este tratat într-o manieră prietenoasă si linistită, aceasta va face mult pentru a conserva în el un temperament plăcut. (R&H. 17 mai, 1898)
La dragoste fierbinte si stăruitoare. - Tatăl, ca preot al familiei, ar trebui să se poarte cu blândete si răbdare cu copiii lui. El ar trebui să fie atent ca să nu trezească în ei o dispozitie combativă. Să nu permită ca păcatul să treacă necorectat si totusi există o cale de a corecta fără a stârni patimile cele mai rele din inima omenească. Să le vorbească cu iubire copiilor, spunându-le cât de întristat este Mântuitorul din cauza umblării lor; să îngenuncheze apoi cu ei înaintea tronului harului si să-i prezinte lui Hristos, rugându-L să aibă milă de ei si să-i conducă să se pocăiască si să ceară iertare. Aproape întotdeauna, o astfel de disciplină va zdrobi inima cea mai îndărătnică.
Dumnezeu doreste ca noi să lucrăm simplu cu copiii nostri. Noi suntem predispusi să uităm că acesti copii nu au avut avantajul anilor lungi de instruire pe care l-au avut oamenii mai în vârstă. Dacă cei mici nu actionează conform cu ideile noastre, credem uneori că merită o dojană. Dar aceasta nu va îndrepta situatia. Duceti-i la Mântuitorul si spuneti-I Lui totul; apoi credeti că binecuvântările Lui vor veni asupra lor. (MS. 1903)
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
