« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

INDRUMAREA COPILULUI

ELLEN G. WHITE 

S E C T I U N E A   X     -  Disciplina si administrarea ei 

CAPITOLUL PATRUZECI SI TREI

DISCIPLINA ÎN CÃMIN

            Familii ordonate si bine disciplinate. - Este datoria celor ce pretind cã sunt crestini sã prezinte lumii familii ordonate si disciplinate, familii care vor arãta puterea adevãratului crestinism. (R&H. 13 aprilie, 1897)

          Nu este un lucru usor sã educi si instruiesti copiii în mod întelept. Pe mãsurã ce pãrintii încearcã sã tinã judecata si frica de Domnul înaintea lor, vor apare dificultãti. Copiii vor da pe fatã încãpãtânarea lipitã de inima lor, dragostea de nebunie si independentã si ura fatã de restrictie si disciplinã. Ei practicã înselãciunea si rostesc neadevãruri. Prea multi pãrinti, în loc de a-si pedepsi copiii pentru aceste greseli, îsi închid ochii ca sã nu vadã în profunzime sau sã discearnã adevãrata însemnãtate a acestor lucruri. De aceea copii îsi continuã obiceiurile amãgitoare, formându-si caractere pe care Dumnezeu nu le poate aproba.  Standardul înãltat în Cuvântul lui Dumnezeu este lãsat la o parte de cãtre unii pãrinti cãrora nu le place sã foloseascã, dupã cum se exprima cineva, cãmasa de fortã în educarea copiilor lor. Multi pãrinti au neplãcere fatã de principiile Cuvântului lui Dumnezeu pentru cã acestea aseazã prea multã rãspundere asupra lor. Dar, privind dincolo de ele, asa cum toti pãrintii au datoria s-o facã, ele aratã cã metodele lui Dumnezeu sunt cele mai bune si cã singura cale a sigurantei si fericirii se aflã în ascultare de voia Lui. (R&H. 30 martie, 1897)

            Restrictia copiilor nu este o treabã usoarã. - Cu starea actualã  de  lucruri  în  societate  nu este o treabã usoarã pentru pãrinti sã-si limiteze copiii si sã-i instruiascã potrivit cu regula biblicã a binelui. Când îi educã în armonie cu învãtãturile Cuvântului lui Dumnezeu si, ca Avraam din vechime, poruncesc casei lor dupã ei, copiii îi cred pe pãrinti prea grijulii si exagerat de pretentiosi. (ST. 17 aprilie, 1884)   Idei false privind restrictia. - Dacã vreti binecuvântarea lui Dumnezeu, pãrinti, faceti cum a fãcut Avraam. Reprimati rãul si încurajati binele. Uneori poate fi necesar sã porunciti în loc sã consultati înclinatia si plãcerea copiilor.

            A permite unui copil sã-si urmeze impulsurile naturale înseamnã a-i îngãdui sã se degradeze si sã devinã expert în rãu. Pãrintii  întelepti nu le vor spune copiilor lor: ,,Urmati-vã propria alegere; mergeti unde vreti si faceti ce vreti", ci: ,,Ascultati de învãtãtura Domnului." Trebuie fãcute si aplicate reguli si legi întelepte pentru ca frumusetea vietii de cãmin sã nu poatã fi deterioratã. (CT. p. 112)

            De ce a pierit familia lui Acan. - V-ati gândit de ce toti cei ce erau în legãturã cu Acan au fost, de asemenea  pedepsiti de Dumnezeu? Din cauzã cã nu au fost instruiti si educati potrivit cu indicatiile date lor în marele standard al legii lui Dumnezeu. Pãrintii lui Acan si-au educat fiul astfel încât acesta nu se simtea obligat sã asculte Cuvântul Domnului. Principiile imprimate în viata lui l-au condus sã lucreze cu copiii sãi astfel încât si ei au fost corupti. Mintea actioneazã si reactioneazã asupra mintii, iar pedeapsa ce a inclus si rudele lui Acan cu el descoperã faptul cã toti erau implicati în pãcat. (MS. 67, 1894)

            Afectiunea pãrinteascã oarbã este cel mai mare obstacol în educatie. - Pãcatul neglijentei pãrintesti este aproape universal. Prea adesea existã dragoste oarbã pentru cei legati de noi prin legãturi naturale. Aceastã afectiune este dusã departe; nu este echilibratã nici de întelepciune, nici de frica de Dumnezeu. Dragostea pãrinteascã oarbã este cel mai mare obstacol în calea educatiei adecvate a copiilor. Ea împiedicã disciplina si educatia cerute de Domnul. Uneori, din cauza acestei afectiuni, pãrintii par lipsiti de judecatã. Este ca mila subredã a celui rãu - cruzimea deghizatã în vesmântul asa-numitei iubiri. Este un curent primejdios ce duce copiii la pierzare. (R&H. 6 aprilie, 1897)          Pãrintii se aflã într-un pericol permanent de a-si îngãdui afectiunile naturale în locul ascultãrii de legea lui Dumnezeu. Multi pãrinti, pentru a plãcea copiilor lor, le per-mit ceea ce Dumnezeu interzice. (R&H. 29 ianuarie, 1901)

            Pãrintii  sunt  responsabili  pentru  ceea  ce  ar fi putut fi copiii. - Dacã tatãl si mama, ca învãtãtori în cãmin, îngãduie copiilor sã ia frâul conducerii în mâinile lor si sã devinã nesupusi, sunt fãcuti rãspunzãtori pentru ceea ce ar fi putut fi copiii lor dacã ei nu le permiteau aceasta. (R&H. 15 septembrie, 1904)   Cei ce-si urmeazã înclinatiile proprii în afectiune oarbã pentru copiii lor, îngãduindu-le satisfacerea dorintelor egoiste si nu poartã autoritatea lui Dumnezeu pentru a mustra pãcatul si a corecta rãul, fac sã se vadã cã ei onoreazã pe copiii lor cei rãi mai mult decât Îl onoreazã pe Dumnezeu. Ei cautã mai mult sã-si protejeze reputatia decât sã-L slãveascã pe Dumnezeu si sunt mai doritori sã fie plãcuti copiilor lor decât Domnului.

              Aceia care au prea putin curaj sã condamne rãul sau care, prin indolentã si lipsã de interes nu depun efort stãruitor sã purifice familia sau biserica lui Dumnezeu, sunt fãcuti rãspunzãtori de rãul ce ar putea rezulta din neglijarea datoriei lor. Noi suntem la fel de responsabili pentru relele ce le-am fi putut corecta în altii, prin exercitarea autoritãtii pãrintesti sau pastorale, ca si când faptele ar fi ale noastre proprii. (PP. p. 578)

            Nu este loc pentru pãrtinire. - Este foarte natural pentru pãrinti sã fie pãrtinitori cu copiii lor. În special dacã acesti pãrinti simt cã ei însisi posedã calitãti superioare, îsi vor privi copiii ca fiind superiori altora. Asadar, multe lucruri ce ar fi dezaprobate cu severitate în altii, sunt neglijate în copiii lor ca fiind acte de istetime si inteligentã. În timp ce a-ceastã subiectivitate este naturalã, este nedreaptã si necrestineascã. Un mare rãu este fãcut copiilor când permitem greselilor lor sã rãmânã necorectate. (ST. 24 noiembrie, 1881)

            Nu faceti compromis cu rãul. -  Trebuie fãcut clar faptul cã guvernarea lui Dumnezeu nu cunoaste compromis cu rãul. Neascultarea nu trebuie toleratã nici acasã, nici la scoalã. Nici un pãrinte sau profesor care are pe inimã bunãstarea celor ce se aflã sub îngrijirea lui nu va face compromis cu încãpãtânarea ce sfideazã autoritatea sau recurge la eschivare pentru a scãpa de ascultare. Nu dragostea, ci sentimentalismul nu se poartã corect cu pãcatul si încearcã sã asigure ascultarea prin rugãminte sau mituire, iar în final acceptã un substituent în locul lucrului cerut. (Ed. p. 290)

            În nenumãrate familii existã astãzi prea multã îngãduintã de sine si neascultare trecute cu vederea pentru a nu fi corectate sau este manifestat un spirit apãsãtor, de stãpân, ce creeazã cele mai mari rele în natura copiilor. Pãrintii îi corecteazã uneori într-un mod atât de nechibzuit încât viata le este fãcutã nefericitã, iar ei pierd tot respectul pentru tatã, mamã, frati si surori. (L. 75, 1898)

            Pãrintii nu reusesc sã înteleagã corect principiile. - Este dureros sã vezi lipsa de pricepere a pãrintilor în exersarea autoritãtii date lor de Dumnezeu. Bãrbati care în orice altceva sunt consecventi si inteligenti esueazã în ceea ce priveste întelegerea principiilor ce ar trebui sã fie aplicate în instruirea micutilor lor. Ei nu reusesc sã le dea învãtãturi corecte exact la timpul potrivit, când este cea mai mare nevoie de instructiuni drepte, un exemplu bun si o hotãrâre neclintitã pentru a conduce pe drumul bun mintile neexperimentate si ignorante în ceea ce priveste influentele înselãtoare si primejdioase cãrora trebuie sã le facã fatã oriunde. (MS. 119, 1899)   Cea mai mare suferintã a venit asupra familiei omenesti pentru cã pãrintii s-au depãrtat de planul divin ca sã-si urmeze imaginatia lor si ideile proprii dezvoltate în mod nedesãvârsit. Multi pãrinti îsi urmeazã impulsul. Ei uitã faptul cã binele prezent si viitor al copiilor lor cere disciplinã inteligentã. (MS. 49, 1901)

            Dumnezeu nu acceptã nici o scuzã pentru conducere gresitã. - Prea adesea revolta este statornicitã în inimile copiilor prin disciplina gresitã din partea pãrintilor, când, dacã s-ar fi urmat altã cale, copiii si-ar fi format caractere bune si armonioase. (3T. p. 532, 533) Câtã vreme pãrintii au puterea de a-i disciplina, educa si instrui pe copiii lor, sã-si exercite aceastã putere pentru Dumnezeu. El cere de la ei ascultare purã, fãrã gresealã si neabãtutã. Nu va accepta nimic altceva. El nu va scuza conducerea gresitã a copiilor. (R&H. 13 aprilie, 1897)

            Biruiti spiritul natural al încãpãtânãrii.  -  Unii copii sunt în mod natural mai încãpãtânati decât altii si nu se vor supune disciplinei. În consecintã, ei se fac neplãcuti si dezagreabili. Dacã mama nu are întelepciunea sã lucreze cu aceastã fazã a caracterului, va urma cea mai nefericitã stare de lucruri, deoarece astfel de copii îsi vor avea propria cale spre distrugerea lor. Dar cât de teribil este ca un copil sã nutreascã un spirit al încãpãtânãrii nu numai în copilãrie, ci si în anii de mai târziu si din cauza lipsei de întelegere din copilãrie ei nutresc, la maturitate, amãrãciune si rãutate împotriva mamei care n-a reusit sã-si punã copiii sub restrictie. (MS. 18, 1891)

            Nu spune niciodatã copilului: ,,Nu pot face nimic cu tine". - Niciodatã sã nu te audã copilul spunând: ,,Nu pot face nimic cu tine". Atâta vreme cât putem avea acces la tronul lui Dumnezeu, noi ca pãrinti ar trebui sã fim rusinati sã rostim asemenea cuvinte. Strigã la Domnul Isus si El te va ajuta sã-ti aduci micutii la El. (R&H. 16 iulie, 1895)

            Guvernarea familiei sã fie studiatã sârguincios. - Am auzit mame spunând cã nu pot sã guverneze, cum pot altele, cã acesta este un talent deosebit pe care ele nu-l posedã. Acelea care îsi dau seama de deficienta lor în aceastã privintã ar trebui sã facã din subiectul conducerii familiei studiul lor cel mai sârguincios. Si totusi, cele mai valoroase sugestii ale altora nu trebuie adoptate fãrã chibzuialã si discernãmânt. Acestea s-ar putea sã nu fie adaptate în mod egal circumstantelor fiecãrei mame sau unei anumite dispozitii si unui anumit temperament al fiecãrui copil din familie. Mama sã studieze cu atentie experienta altora, sã noteze diferenta dintre metodele lor si ale ei si, cu grijã, sã le încerce pe acelea ce pot fi de o realã valoare. Dacã un mod de disciplinã nu aduce rezultatele dorite, sã fie încercat alt plan, iar efectele sã fie urmãrite cu atentie.

            Mai presus decât toate celelalte, mamele trebuie sã se obisnuiascã cu gândirea si cercetarea. Dacã vor persevera pe aceastã cale, ele vor observa cã dobândesc capacitatea în care se credeau deficitare si cã învatã sã formeze în mod corect caracterele copiilor lor. Rezultatele muncii si gândirii dedicate acestei lucrãri vor fi vãzute în ascultarea, simplitatea, modestia si puritatea copiilor si vor rãsplãti cu îmbelsugare tot efortul depus. (ST. 11 martie, 1886)

            Pãrintii sã fie uniti în disciplinã. - Mama ar trebui sã aibã întotdeauna cooperarea tatãlui în eforturile ei de a pune temelia unui bun caracter crestin în copiii sãi. Un tatã care-si iubeste copiii n-ar trebui sã închidã ochii la greselile lor pe motivul cã nu este plãcut sã administreze corectia. (1T. p. 546, 547 )     În mintea copilului trebuie sã fie statornicite principii corecte. Dacã pãrintii sunt uniti în aceastã lucrare de disciplinã, copilul va întelege ce se cere de la el. Dar dacã tatãl, prin cuvinte sau privire aratã cã nu aprobã disciplina mamei, dacã simte cã ea este prea strictã si crede cã el trebuie sã compenseze asprimea cu rãsfãt si indulgentã, copilul va fi ruinat. Înselãciunea va fi practicatã de pãrintii îngãduitori, iar copilul va învãta curând cã poate face ce-i place. Pãrintii care comit acest pãcat împotriva copiilor, sunt rãspunzãtori de pierderea sufletelor lor. (MS. 58, 1899)

            Influenta combinatã a afectiunii si autoritãtii. - Lãsati ca lumina harului ceresc sã strãluceascã în caracterul vostru, pentru a putea fi raze de soare în cãmin. Sã fie pace, cuvinte plãcute si fete voioase. Aceasta nu este acea dragoste oarbã, acea delicatete ce încurajeazã pãcatul prin indulgentã neînteleaptã si care este cea mai mare cruzime, nu este acea iubire falsã ce permite copiilor sã conducã si-i face pe pãrinti sclavii capriciilor lor. N-ar trebui sã existe pãrtinire pãrinteascã, nici opresiune; influenta combinatã a iubirii si autoritãtii va aseza tiparul bun asupra familiei. (R&H. 15 septembrie, 1891)

            Reprezentati caracterul lui Dumnezeu în disciplinã. -  Fiti buni, hotãrâti în îndeplinirea învãtãturilor Bibliei, dar liberi de orice patimã. Tineti minte cã atunci când deveniti aspri si iritabili în fata micutilor vostri îi învãtati sã fie la fel. Dumnezeu vã cere sã-i educati pe copii folosind în disciplina voastrã toatã tactica unui învãtãtor întelept, stãpânit de Dumnezeu. Dacã puterea transformatoare a lui Dumnezeu este exercitatã în cãminul vostru, voi însivã veti avea mereu de învãtat. Veti reprezenta caracterul Domnului Hristos, iar eforturile voastre în aceastã directie vor plãcea lui Dumnezeu. Nu neglijati niciodatã lucrarea ce trebuie fãcutã pentru membrii mai mici ai familiei Domnului. Pãrinti, voi sunteti lumina cãminului vostru. Lãsati atunci lumina voastrã sã lumineze în cuvinte plãcute si în tonuri mângâietoare ale vocii. Îndepãrtati din ele tot veninul prin rugãciune la Dumnezeu pentru stãpânire de sine, iar îngerii vor fi în cãminul vostru pentru cã ei vor remarca lumina voastrã. Disciplina ce o dati copiilor în familia voastrã condusã în mod corect va merge în torente puternice si limpezi mai departe, spre lume. (MS. 142, 1898)

            Nici o deviere de la principiile drepte. - În vechime se acorda atentie autoritãtii pãrintesti. Copiii erau atunci supusi pãrintilor lor cu fricã si respect pentru ei, dar în aceste ultime zile ordinea este inversatã. Unii pãrinti sunt supusi copiilor lor. Se tem sã se opunã vointei copiilor si prin urmare cedeazã. Dar atâta timp cât copiii se aflã sub acoperisul pãrintilor lor, depinzând de ei, ar trebui sã le fie supusi. Pãrintii trebuie sã lucreze cu hotãrâre, cerând ca pãrerile lor despre ceea ce este corect sã fie urmate întocmai. (1T. p. 216, 217)

            Dacã neascultarea voitã persistã, luati mãsuri extreme. - Unii pãrinti indulgenti si orbi în dragostea lor se tem sã exercite acea autoritate sãnãtoasã asupra fiilor lor neascultãtori, ca nu cumva acestia sã fugã de-acasã. Ar fi mai bine pentru unii sã facã asa decât sã rãmânã acasã, sã trãiascã pe seama bunurilor asigurate de pãrinti si în acelasi timp sã calce în picioare toatã autoritatea, atât umanã, cât si divinã. Pentru asemenea copii cea mai folositoare experientã ar fi sã aibã din plin acea independentã ce o cred foarte de dorit, ca sã învete cã este nevoie de strãduintã ca sã trãiesti. Pãrintii sã-i spunã bãiatului care amenintã cã fuge de-acasã: ,,Fiul meu, dacã tu esti hotãrât sã pãrãsesti cãminul mai degrabã decât sã fii de acord cu regulile drepte si bune, noi n-o sã te împiedicãm. Dacã tu crezi cã o sã gãsesti lumea mai prietenoasã decât pãrintii care te-au crescut din pruncie, trebuie sã înveti din greseala ta. Când doresti sã vii acasã la tatãl tãu, sã fii supus autoritãtii lui, esti binevenit. Obligatiile sunt reciproce. Atâta timp cât ai mâncare, îmbrãcãminte si îngrijire pãrinteascã, te afli, în schimb, sub obligatia de a asculta de regulile cãminului si de disciplina sãnãtoasã. Casa mea nu poate fi poluatã cu miros greu de tutun, cu lucruri profane sau cu betie. Eu doresc ca îngerii lui Dumnezeu sã vinã în cãminul meu. Dacã esti deplin hotãrât sã-l slujesti pe Satana, te vei simti la fel de bine departe, cu aceia a cãror companie o iubesti, ca si când ai fi acasã. "             O astfel de purtare ar corecta calea descendentã a mii de suflete. Dar prea adesea copiii stiu cã, chiar dacã fac ce pot mai rãu, totusi o mamã neînteleaptã va pleda pentru ei si le va ascunde greseala. Multi fii rãzvrãtiti jubileazã din cauzã cã pãrintii nu au curajul sã-i împiedice. . . . Ei nu impun ascultare. Astfel de pãrinti îsi încurajeazã copiii în usurãtate si dezonoreazã pe Dumnezeu prin indulgenta lor nesãbuitã. Acesti tineri rebeli si corupti sunt aceia care formeazã elementele cele mai greu de stãpânit din scoli si colegii. (R&H. 13 iunie, 1882)

            Nu obositi în facerea binelui. - Lucrarea pãrintilor este continuã. N-ar trebui desfãsuratã în mod viguros într-o zi si neglijatã în ziua urmãtoare. Multi sunt gata sã înceapã lucrarea dar nu sunt doritori sã persevereze în ea. Ei vor sã facã ceva mãret, vreun sacrificiu mare dar se dau înapoi de la grija si efortul neîntrerupt în lucrurile mici ale vietii de fiecare zi, de la disciplinarea si instruirea frecventã a tendintelor nesupuse, de la lucrarea de a da învãtãturã, mustrare si încurajare, putin câte putin, dupã cum este nevoie. Ei doresc sã-i vadã pe copii corectându-si greselile si formându-si caracterele de-odatã, ajungând în vârful muntelui dintr-un salt si nu prin pasi succesivi. Iar pentru cã sperantele lor nu sunt realizate imediat, se descurajeazã. Astfel de persoane sã prindã curaj gândindu-se la cuvintele apostolului: ,,Sã nu obosim în facerea binelui: cãci la vremea potrivitã vom secera dacã nu vom cãdea de obosealã." (ST. 24 noiembrie , 1881)      Copiii pãzitori ai sabatului pot deveni nerãbdãtori la limitãri si cred cã pãrintii lor sunt prea stricti; pot apãrea chiar sentimente grele si gânduri de nemultumire si nefericire pot fi nutrite de ei împotriva acelora care lucreazã pentru binele lor prezent si viitor. Dar dacã vor mai trece câtiva ani, ei îsi vor binecuvânta pãrintii pentru acea grijã strictã si veghere credincioasã asupra lor la vârsta când erau lipsiti de experientã. (1T. p. 400)

            Citeste avertismentele din Cuvântul lui Dumnezeu. - Când copiii gresesc, pãrintii ar trebui sã-si facã timp sã le citeascã cu delicatete din Cuvântul lui Dumnezeu avertismente ce se aplicã în special în cazul lor. Când sunt încercati, ispititi sau descurajati amintiti-le cuvinte pretioase de mângâiere si, cu blândete, conduceti-i sã-si punã încrederea în Domnul Isus. Astfel, mintea tânãrã poate fi îndrumatã spre ceea ce este curat si nobil. Pe mãsurã ce marile probleme ale vietii si felul în care Dumnezeu lucreazã cu oamenii sunt dezvãluite întelegerii si în timp ce lectiile adevãrului divin sunt imprimate asupra inimii, puterile mintii sunt exersate, iar judecata este angajatã. În felul acesta pãrintii pot sã modeleze zilnic caracterele copiilor lor, ca ei sã poatã fi calificati pentru viata viitoare. (R&H. 13 iunie, 1882)

ELLEN  G.  WHITE