« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

INDRUMAREA COPILULUI

ELLEN G. WHITE 

S E C T I U N E A   I X   - Elemente fundamentale ale zidirii caracterului 

CAPITOLUL TREIZECI SI NOUA

VOINTA, UN FACTOR ÎN SUCCES

            Fiecare copil trebuie sã înteleagã puterea vointei. - Vointa este puterea conducãtoare în natura omului, aducând toate celelalte facultãti sub stãpânirea ei. Vointa nu este gustul sau înclinatia, ci puterea hotãrâtoare ce lucreazã în copiii oamenilor ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu. (5T. p. 513)             Fiecare copil trebuie sã înteleagã adevãrata fortã a vointei. El ar trebui condus sã vadã ce mare este responsabilitatea implicatã în acest dar. Vointa este . . . puterea de decizie sau de alegere. (Ed. p. 289)

            Succesul vine atunci când vointa este supusã lui Dumnezeu. - Fiecare fiintã umanã înzestratã cu ratiune are putere sã aleagã binele. În fiecare experientã a vietii, Cuvântul lui Dumnezeu adresat nouã este: ,,Alegeti astãzi cui vreti sã slujiti." Iosua 24, 15. Fiecare îsi poate aseza vointa de partea vointei lui Dumnezeu, poate alege sã-L asculte, iar prin aceasta, unindu-se cu fortele divine, poate sta acolo unde nimic nu-l poate forta sã facã rãu. În fiecare tânãr si în fiecare copil existã puterea de a forma, cu ajutorul lui Dumnezeu, un caracter integru, si de a trãi o viatã utilã.      Pãrintele sau învãtãtorul care dã astfel de învãtãturi încât îl educã pe copil sã fie stãpân pe sine, va fi cel mai folositor si întotdeauna plin de succes. Pentru observatorul superficial, lucrarea lui poate pãrea a nu fi cea mai avantajoasã, poate sã nu fie apreciatã asa de mult ca a unuia care tine mintea si vointa copilului sub autoritate absolutã, dar anii ce vor veni vor arãta rezultatul metodei  mai bune de educatie. (Ibid)

            Nu slãbiti, ci orientati vointa copilului. - Pãstrati toatã tãria vointei, deoarece fiinta umanã are nevoie de ea în întregime, dar dati-i orientarea potrivitã. Tratati-o cu întelepciune si blândete ca pe o comoarã sacrã. N-o sfãrâmati în bucãti, ci, prin învãtãturã si exemplu corect, modelati-o si finisati-o cu întelepciune pânã ce copilul ajunge la vârsta responsabilitãtii. (CT. p. 116)     Copiii trebuie învãtati de timpuriu sã-si supunã vointa si înclinatia lor vointei si autoritãtii pãrintilor. Când pãrintii le predau copiilor lor aceste lectii, ei îi educã sã se supunã lui Dumnezeu, ascultând de cerintele Sale, si îi pregãtesc sã fie membri ai familiei lui Hristos. (MS. 119, 1899)

            A fi îndrumat, nu zdrobit. - Studiul pãrintilor si învãtãtorilor ar trebui sã fie cãutarea modului de a orienta dezvoltarea copilului, fãrã a o stânjeni prin control exagerat. Prea multã conducere este la fel de rea ca si prea putinã. Efortul de a ,,frânge vointa" unui copil este o gresealã teribilã. Mintile sunt constituite în mod diferit; în timp ce forta poate asigura supunere exterioarã, în multe cazuri rezultatul este o rãzvrãtire si mai hotãrâtã a inimii copilului. Chiar dacã pãrintele sau învãtãtorul ar avea succes în câstigarea controlului pe care-l urmãreste, rezultatul poate fi dãunãtor pentru copil. . . .              Deoarece supunerea este mult mai dificilã pentru unii elevi decât pentru altii, învãtãtorul trebuie sã facã ascultarea de cerintele lui cât mai usoarã cu putintã. Vointa sã fie îndrumatã si modelatã, nu ignoratã sau strivitã. (Ed. 288, 289)

            Îndrumã; nu mâna niciodatã. - Permiteti-le copiilor de sub îngrijirea voastrã sã aibã o individualitate, asa cum aveti si voi. Încercati întotdeauna sã-i ghidati, dar niciodatã sã nu-i fortati. (5T. p. 653)

            Exersarea vointei dezvoltã si întãreste mintea. - Un copil poate fi instruit în asa fel încât sã nu aibã . . . propria lui vointã. Pânã si individualitatea lui poate fi contopitã în cel care îi supravegheazã educatia; vointa lui este, din toate punctele de vedere, sub conducerea vointei învãtãtorului. Copiii educati astfel vor fi totdeauna deficitari în energie moralã si în responsabilitate individualã. Ei nu au fost învãtati sã actioneze dupã judecatã si principiu; vointa lor a fost stãpânitã de altul, iar mintea nu le-a fost provocatã ca sã se poatã dezvolta si întãri prin exercitiu. Ei nu au fost orientati si disciplinati cu respect fatã de constitutiile lor specifice si fatã de capacitãtile mintii, ca sã-si foloseascã puterile cele mai mari atunci când este nevoie. (CT. p. 47)

            Când existã o ciocnire a vointelor. - Când copilul are o vointã încãpãtânatã, mama, dacã-si întelege rãspunderea, va realiza cã aceastã vointã îndãrãtnicã este o parte a mostenirii pe care ea i-a dat-o. Ea nu va privi la vointa lui ca la ceva ce trebuie frânt. Sunt ocazii când hotãrârea mamei întâlneste hotãrârea copilului si când vointa fermã, maturã a mamei întâlneste vointa fãrã judecatã a copilului; într-un asemenea caz, ori mama conduce din cauza avantajului vârstei si experientei, ori vointa ei este condusã de vointa tânãrã si nedisciplinatã a copilului. Este nevoie de multã întelepciune, cãci, prin conducere neînteleaptã, prin constrângere asprã, copilul poate fi distrus atât pentru viata aceasta, cât si pentru viata viitoare. Totul poate fi pierdut printr-o lipsã de întelepciune.              Ar fi de dorit ca o astfel de crizã sã aparã cât mai rar, cãci atât mama cât si copilul vor avea o luptã grea. Se cere mare  atentie  pentru  a  evita  o  astfel  de  problemã.  Odatã  ce s-a intrat, însã, într-o asemenea situatie, copilul trebuie condus sã se supunã întelepciunii superioare a pãrintelui. Mama sã-si tinã cuvintele sub stãpânire perfectã. Sã nu fie porunci spuse cu voce tare. Nu trebuie fãcut nimic ce ar dezvolta un spirit sfidãtor în copil. Mama sã studieze cum poate lucra cu el în asa fel încât sã fie atras la Isus. Ea trebuie sã se roage în credintã ca Satana sã nu fie biruitor asupra vointei copilului. Îngeri ceresti urmãresc scena.           Mama trebuie sã realizeze cã Dumnezeu este ajutorul ei, cã dragostea este succesul si puterea ei. Dacã este o crestinã înteleaptã, nu va încerca sã-l forteze pe copil sã se supunã. Ea se va ruga; si pe mãsurã ce se roagã va fi constientã de o reînnoire a vietii spirituale în ea însãsi. Va vedea în acelasi timp cã puterea ce lucreazã în ea, lucreazã si în copil. Copilul, în loc de a fi constrâns, este îndrumat si devine mai ascultãtor, iar bãtãlia este câstigatã. Orice gând binevoitor, orice faptã rãbdãtoare si orice cuvânt de restrictie înteleaptã sunt ca niste mere de aur în cosulete de argint. Mama a câstigat o biruintã mai pretioasã decât ar putea limba sã exprime. Ea a reînnoit lumina si a mãrit experienta. ,,Adevãrata Luminã, ce lumineazã pe orice om venind în lume", a supus vointa ei. Este pace dupã furtunã, ca strãlucirea soarelui dupã ploaie. (L. 55, 1902)

            Pãrintii ar trebui sã-si pãstreze sentimentele tineretii. - Prea putini îsi dau seama de importanta conservãrii, cât de mult posibil, a sentimentelor lor din tinerete si de a nu deveni aspri si lipsiti de milã în felul lor de a fi. Lui Dumnezeu I-ar place ca pãrintii sã îmbine simplitatea fermecãtoare a unui copil cu tãria, întelepciunea si maturitatea de bãrbat sau femeie. Unii nu au avut niciodatã o copilãrie adevãratã. Ei nu s-au bucurat niciodatã de libertatea, simplitatea si prospetimea vietii ce înmugureste. Ei au fost certati si umiliti, respinsi si bãtuti pânã ce inocenta si sinceritatea copilului s-au transformat în fricã, invidie, gelozie si înselãciune. Rareori unii ca acestia au caracteristicile ce vor face fericitã copilãria celor dragi ai lor. (Good health, martie, 1880)

            O mare gresealã. - O mare gresealã este fãcutã atunci când frânghiile controlului sunt asezate în mâinile copilului si i se permite sã fie stãpân în cãmin. Aceasta dã o orientare necorespunzãtoare acelui lucru minunat, numit puterea vointei. Aceasta, însã, s-a întâmplat  si va continua sã se întâmple din cauzã cã tatii si mamele sunt orbi în discernãmântul si estimarea lor. (MS. 126, 1897) 

            O mamã care a cedat copilului ei plângãtor. - Copilul  tãu . . . are nevoie ca mâna întelepciunii sã-l îndrume corect. I s-a îngãduit sã plângã pentru ceea ce voia, pânã ce si-a fãcut un obicei din asta. I s-a permis sã plângã dupã tatãl lui. Altii au povestit mereu în auzul sãu cum plânge el dupã tata pânã când si-a format obiceiul sã facã astfel. Dacã as avea copilul tãu, în trei sãptãmâni ar fi transformat. L-as lãsa sã înteleagã cã ceea ce spun eu este lege si, cu blândete si hotãrâre, mi-as fi îndeplinit scopurile. Nu mi-as supune vointa mea vointei copilului. Tu ai o lucrare de fãcut aici si ai pierdut mult fiindcã nu te-ai apucat de ea mai înainte. (L. 5, 1884)

            Viata nefericitã a unui copil rãsfãtat.  -  Orice  copil care nu este disciplinat cu atentie si cu rugãciune va fi nefericit în timpul lui de probã si va forma trãsãturi de caracter atât de neplãcute încât Domnul nu va putea sã-l alãture familiei Lui din ceruri. Pentru un copil rãsfãtat întreaga viatã devine o povarã greu de suportat. În încercãri, în dezamãgiri, în ispite, el îsi va urma vointa nedisciplinatã si gresit orientatã. (MS. 126, 1897)   Copiii cãrora li se permite sã aibã propria cale nu sunt fericiti. Inima nesupusã nu are în ea însãsi elementele odihnei si satisfactiei. Mintea si inima trebuie disciplinate si aduse sub restrictia cuvenitã, pentru ca astfel caracterul sã se armonizeze cu legile întelepte ce guverneazã fiinta noastrã. Nelinistea si nemultumirea sunt roadele indulgentei si egoismului. (4T. p. 202)

            Substratul multor încercãri. - Experientele triste ce s-au dovedit  asa  de  primejdioase  pentru  prosperitatea  unei  biserici si care i-au fãcut pe multi necredinciosi sã se poticneascã si sã se depãrteze cu suspiciune si nemultumire se ridicã de obicei dintr-un spirit nesupus si rebel, produsul indulgentei pãrintesti în copilãrie. Câte vieti sunt spulberate, câte crime sunt comise sub influenta unei patimi ce se aprinde repede si care ar fi putut fi împiedicatã în copilãrie, când mintea era sensibilã, usor de influentat spre ceea ce este bine si era supusã unei vointe iubitoare de mamã. Educarea ineficientã a copiilor stã la temelia unui mare volum de decãdere moralã. (Ibid.)        

ELLEN  G.  WHITE