S E C T I U N E A I X - Elemente fundamentale ale zidirii caracterului
CAPITOLUL TREIZECI SI SAPTE
PUTEREA OBICEIULUI
Cum sunt întemeiate obiceiurile. - Numai o faptă, bună sau rea, nu formează caracterul; gândurile si simtămintele îngăduite însă, pregătesc calea pentru fapte de acelasi fel. (YI. 15 decembrie, 1886) Prin repetarea unei fapte sunt statornicite obiceiurile si este consolidat caracterul. (ST. 6 august, 1912)
Timpul de a forma obiceiuri bune. - Caracterul este format într-o mare măsură, în primii ani. Obiceiurile întemeiate atunci au mai mare influentă decât orice dotare naturală în a face oameni, fie uriasi, fie pitici din punct de vedere intelectual, deoarece cel mai bun talent, prin obiceiuri rele, poate fi deformat si slăbit. Cu cât mai devreme cineva contractează obiceiuri dăunătoare, cu atât mai puternic va fi tinut în sclavia lor si cu atât mai sigur ele îi vor coborî standardul spiritualitătii. Pe de altă parte, dacă obiceiuri corecte si pure sunt formate în tinerete, vor marca de obicei calea posesorului prin viată. În cele mai multe cazuri s-a descoperit că aceia care în viata de mai târziu venerează pe Dumnezeu si onorează dreptatea, au învătat această lectie înainte de a fi timpul ca lumea să-si imprime chipul ei de păcat asupra sufletului. Adultii sunt în general tot atât de insensibili la impresii noi cât este stânca cea tare, tinerii însă, sunt sensibili. (CTBH. p. 45)
Obiceiurile pot fi modificate, dar rareori schimbate. - Ceea ce aude si vede un copil trasează asupra mintii delicate linii adânci, pe care nici o împrejurare din viata de mai târziu nu le poate sterge complet. Acum ia formă intelectul, iar sentimentele primesc orientare si tărie. Fapte repetate într-o directie anumită devin obiceiuri. Acestea pot fi modificate prin instruire severă mai târziu, în decursul vietii, dar rareori sunt schimbate. (Good health, ianuarie, 1880) Odată formate, obiceiurile devin din ce în ce mai ferm imprimate asupra caracterului. Inteligenta primeste formă în mod continuu de la ocazii si avantaje folosite rău sau bine. Zi de zi formăm caractere ce-i vor plasa pe elevi ca soldati bine disciplinati sub steagul Printului Emanuel sau ca rebeli sub steagul printului întunericului. În care din ele vor fi? (MS. 69, 1897)
Este necesar efort stăruitor. - Ceea ce ne aventurăm să facem o dată suntem în stare să facem mai usor a doua oară. Obiceiurile de seriozitate, de stăpânire de sine, de economie, de hărnicie de conversatie sănătoasă si sensibilă, de răbdare si de politete adevărată nu sunt acumulate fără supraveghere atentă si minutioasă asupra propriei persoane. Este mult mai usor să devii corupt si vicios decât să biruiesti defectele tinând eul în stăpânire si nutrind adevăratele calităti. Se cere efort stăruitor dacă vrem să fie desăvârsite vreodată calitătile crestine în viata noastră. (4 T. p. 452)
Copiii corupti primejduiesc pe altii. - Părintii temători de Dumnezeu vor chibzui si vor plănui cu privire la felul în care să-si educe copiii în obiceiuri corecte. Mai degrabă vor alege ei tovarăsii copiilor lor decât să-i lase să si-i aleagă singuri. (R&H. 24 iunie, 1890) Dacă, în prima parte a copilăriei lor, nu sunt educati cu stăruintă si răbdare în mod corect, copiii îsi vor forma obiceiuri rele. Aceste obiceiuri se vor dezvolta mai târziu în viata lor si-i vor corupe pe altii. Aceia a căror minte a primit un impuls slab, care au fost sărăciti prin influente gresite în cămin si prin practici înselătoare, duc cu ei prin viată obiceiuri rele. Dacă ei se decid pentru o profesiune de credintă, aceste obiceiuri vor fi descoperite în viata lor religioasă. (R&H. 30 martie, 1897)
Regele Saul, un exemplu trist. - Istoria primului împărat al lui Israel prezintă un trist exemplu al puterii obiceiurilor rele timpurii. În tineretea lui Saul nu s-a temut si nu l-a iubit pe Dumnezeu; acel spirit impetuos, needucat din timp să se supună, era întotdeauna gata să se revolte împotriva autoritătii divine. Cei care în tineretea lor nutresc un respect sfânt pentru voia lui Dumnezeu si care îsi îndeplinesc cu credinciosie datoriile în lucrul lor vor fi pregătiti pentru o slujire mai înaltă pentru viata de mai târziu. Dar oamenii nu pot perverti ani de zile puterile date lor de Dumnezeu pentru ca apoi, când vor să le schimbe, să găsească aceste puteri proaspete si libere pentru o directie cu totul opusă. (PP. p. 622) Se poate ca un copil să primească învătătură religioasă sănătoasă dar, dacă părintii, învătătorii sau tutorii permit caracterului său să fie directionat de un obicei rău, acel obicei, nebiruit, va deveni o putere dominantă si copilul este pierdut. (5T. p. 53)
Actiunile mici sunt importante. - Fiecare orientare a actiunii are o importantă si un caracter dublu: virtuos sau vicios, bun sau rău, potrivit cu motivul ce determină actiunea. O faptă rea, prin repetare frecventă, lasă o urmă permanentă asupra mintii făptuitorului si, de asemenea, asupra mintii celor care sunt în legătură cu el, în orice fel de relatie spirituală sau fizică. Părintii sau învătătorii care nu dau importantă micilor incorectitudini, stabilesc acele obiceiuri în tineri. (R&H. 17 mai, 1898) Părintii trebuie să se ocupe cu credinciosie de sufletele încredintate lor. Să nu-si încurajeze copiii la mândrie, extravagantă sau dragoste de etalare. Ei n-ar trebui să-i învete sau să le permită să învete mici pozne ce par a fi istetime la vârsta lor, dar pe care va trebui să le uite sau va fi necesar să fie corectati când sunt mai mari. (1T. p. 396) Greselile si poznele mici pot părea amuzante si poate că sunt permise si încurajate când copilul este mic, dar, pe măsură ce creste, ele devin dezgustătoare si ofensatoare. (L. 1, 1877)
Obiceiurile rele sunt formate mai usor decât cele bune. -Toată învătătura ce poate fi însusită nu va distruge niciodată rezultatele rele ale unei educatii slabe în copilărie. O neglijentă des repetată devine obicei. O faptă rea pregăteste calea pentru alta. Obiceiurile rele sunt mai usor formate decât cele bune si sunt părăsite mai greu. (R&H. 5 decembrie, 1899) Copiii mici, lăsati în voia lor, învată răul mult mai repede decât binele. Obiceiurile rele se potrivesc cel mai bine cu inima naturală a omului, iar lucrurile văzute si auzite în pruncie si copilărie sunt adânc imprimate în minte. (PHJ. septembrie, 1897)
Obiceiurile timpurii decid viitoarea biruintă sau înfrângere. - Fiecare vom fi, pentru acum si pentru vesnicie, ceea ce obiceiurile noastre ne fac să fim. Vietile acelora care îsi formează obiceiuri corecte si sunt credinciosi în îndeplinirea fiecărei obligatii vor fi ca lumini strălucitoare, revărsând raze luminoase asupra cărării altora; dar dacă obiceiuri de necredinciosie sunt permise, dacă obiceiuri de slăbiciune, indolentă si neglijentă sunt îngăduite a se întări, un nor mai întunecat decât miezul noptii se va lăsa asupra posesorului în viata aceasta si-l vor exclude pentru totdeauna de la viata viitoare. (4T. p. 452) În copilărie si tinerete caracterul este cel mai sensibil. Este momentul prielnic pentru a dobândi puterea stăpânirii de sine. De la vatra focului si de la masa familiei sunt exercitate influente ale căror rezultate durează cât vesnicia. Mai mult decât orice înzestrare naturală, obiceiurile întemeiate în primii ani hotărăsc dacă un om va fi biruitor sau înfrânt în lupta vietii. (DA. p. 101)
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA