« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

INDRUMAREA COPILULUI

ELLEN G. WHITE 

S E C T I U N E A VII   - Dezvoltând calitãti crestine

CAPITOLUL DOUAZECI SI SAPTE

VOIOSIE SI MULTUMIRE

            Lãsati  ca o influentã dulce sã umple cãminul. - Mai presus de orice, pãrintii sã-si înconjoare copiii cu o atmosferã de voiosie, curtoazie si dragoste. Un cãmin în care dragostea locuieste si este exprimatã prin priviri, cuvinte si fapte, este un loc unde îngerii sunt încântati sã-si manifeste prezenta.

             Pãrinti, lãsati ca raza iubirii, voiosiei si multumirii fericite sã intre în inimile voastre si influenta sa dulce si înveselitoare sã vã umple cãminul. Manifestati un spirit bun si rãbdãtor si încurajati acelasi spirit si în copiii vostri, cultivând tot farmecul ce va lumina viata de cãmin. Atmosfera creatã astfel va fi pentru copii ceea ce aerul si lumina soarelui sunt pentru lumea vegetalã, promovând sãnãtate si vigoare mintii si trupului. (MH. p. 386, 387)

            Înfãtisarea sã fie voioasã.  -  Nu existã nimic posomorât în religia lui Isus. În timp ce toatã usurãtatea, neseriozitatea si gluma, despre care apostolul spune cã sunt nepotrivite, trebuie ocolite cu grijã, existã o dulce pace si odihnã în Isus, ce va fi exprimatã în înfãtisare. Crestinii nu vor fi tristi, abãtuti sau deznãdãjduiti. Ei vor fi rationali, însã vor arãta lumii o voiosie pe care numai harul o poate da. (R&H. 15 aprilie, 1884)

            Copiii sunt atrasi de o purtare veselã si radioasã. Arãtati-le bunãtate si curtoazie, iar ei vor manifesta acelasi spirit fatã de voi si unul fatã de altul. (Ed. p. 240)

            Educati sufletele spre voiosie, spre multumire si spre exprimarea recunostintei fatã de Dumnezeu pentru marea dragoste cu care ne-a iubit. . . . Voiosia crestinã este chiar frumusetea sfinteniei. (YI. 11 iulie, 1895)

            Spuneti cuvinte plãcute si voioase. - Cuvintele plãcute si voioase nu costã mai mult decât cuvintele neplãcute si mânioase. Nu vã place sã vi se spunã cuvinte aspre? Amintiti-vã cã atunci când spuneti astfel de cuvinte, altii simt întepãtura lor ascutitã. . . . Pãrinti, aduceti evlavia practicã în cãmin. Îngerii nu sunt atrasi spre un cãmin în care domneste discordia. Educati-i pe copii sã spunã cuvinte ce vor aduce voiosie si bucurie. (R&H. 31 decembrie, 1901)

            Încurajati o dispozitie fericitã. - Dacã existã cineva care ar trebui sã fie tot timpul recunoscãtor, acela este crestinul. Dacã este cineva care se bucurã de fericire chiar în viata aceasta, acela este urmasul credincios al lui Isus Hristos. Este de datoria copiilor lui Dumnezeu sã fie voiosi. Ei ar trebui sã încurajeze o dispozitie fericitã. Dumnezeu nu poate fi slãvit de copiii Sãi care trãiesc continuu sub un nor si care aruncã o umbrã pe oriunde merg. Crestinul ar trebui sã arunce raze de soare în loc de umbrã. . . . El va avea o înfãtisare voioasã. (R&H. 28 aprilie, 1859)

            Copiii urãsc întunecimea norilor si a tristetii. Inimile lor rãspund la luminã, la voiosie, la dragoste. (CSW. p. 98)

            Zâmbiti, pãrinti, zâmbiti!  -  Unii pãrinti, precum si unii învãtãtori, par sã uite cã ei însisi au fost cândva copii. Ei sunt plini de demnitate, reci si lipsiti de întelegere. . . . Fetele lor poartã de obicei o expresie solemnã, mustrãtoare. Bucuria copilãreascã sau caracterul nãbãdãios, activitatea continuã a vietii tinere nu gãseste scuzã în ochii lor. Greselile neînsemnate din comportamentul altora sunt tratate ca pãcate grave. O asemenea disciplinã nu este asemenea cu cea a lui Hristos. Copiii astfel instruiti se tem de pãrintii sau de profesorii lor, dar nu-i iubesc. Ei nu le mãrturisesc experientele lor copilãresti. Unele din cele mai valoroase calitãti ale mintii si inimii sunt înghetate de moarte, ca si o plantã gingasã în fata vijeliei iernii.

            Zâmbiti, pãrinti! zâmbiti învãtãtori! Dacã inima vã este tristã, nu lãsati ca fata sã arate aceasta. Lãsati ca voiosia dintr-o inimã iubitoare si plinã de recunostintã sã lumineze înfãtisarea. Dezdoiti-vã de sub demnitatea voastrã de fier, adaptati-vã la nevoile copiilor si faceti-i sã vã iubeascã. Trebuie sã le câstigati afectiunea dacã vreti sã imprimati adevãrul religios în inimile lor. (R&H. 21 martie, 1882)

            O rugãciune adecvatã. - Faceti-vã lucrul plãcut prin cântãri de laudã. Dacã vreti sã aveti un raport curat în cãrtile cerului, niciodatã sã nu vã supãrati sau sã vorbiti cu mânie. Rugãciunea  voastrã  zilnicã  sã  fie:  ,,Doamne, învatã-mã sã fac tot ce pot mai bine. Învatã-mã sã fac o lucrare mai bunã. Dã-mi energie si voiosie." . . . Aduceti-L pe Hristos în tot ce faceti. Atunci vietile vã vor fi umplute cu bucurie si recunostintã. . . . Sã facem tot ce putem mai bine, înaintând cu atentie în serviciul Domnului, cu inimile pline de bucuria Lui. (AUR. 15 noiembrie, 1903)

            Învãtati-i pe copii sã fie recunoscãtori. - ,,Te vei bucura de orice lucru bun pe care ti l-a dat Domnul Dumnezeul tãu." Recunostinta si lauda ar trebui exprimate  fatã de Dumnezeu pentru binecuvântãrile vremelnice si pentru orice fel de mângâieri pe care le-a revãrsat asupra noastrã. Dumnezeu ar vrea ca fiecare familie pe care o pregãteste sã ocupe locurile vesnice de sus sã-I dea slavã pentru bogatele comori ale harului Sãu. Dacã în viata de cãmin copiii ar fi educati si antrenati sã fie recunoscãtori Dãtãtorului pentru toate lucrurile bune, am vedea un element al harului ceresc manifestat în familiile noastre. Voiosia ar fi vãzutã în viata de cãmin, iar tineretul venind din astfel de familii ar aduce cu ei, în scoalã si în bisericã, un spirit de respect si veneratie. În sanctuarul unde Dumnezeu se întâlneste cu poporul Sãu ar fi o bunã frecventã si o adoratie pentru toate serviciile de închinare, iar lauda recunoscãtoare si multumirea ar fi oferite pentru toate darurile providentei Sale.

              Dacã Cuvântul lui Dumnezeu ar fi îndeplinit acum tot la fel de strict cum era poruncit vechiului Israel, tatii si mamele ar da copiilor lor un exemplu de cea mai înaltã valoare. . . . Fiecare binecuvântare vremelnicã ar fi primitã cu recunostintã si fiecare binecuvântare spiritualã ar deveni pretuitã de douã ori mai mult pentru cã discernãmântul fiecãrui membru al casei a fost sfintit de Cuvântul adevãrului. Domnul Isus este foarte aproape de aceia care apreciazã în acest fel darurile Sale îndurãtoare, îndreptând toate lucrurile lor bune înapoi la Dumnezeul binevoitor, iubitor si grijuliu, recunoscându-L ca marele Izvor a toatã mângâierea si consolarea, Sursa inepuizabilã de har. (MS. 67, 1907)          

ELLEN  G.  WHITE