« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

1

INDRUMAREA COPILULUI

ELLEN G. WHITE 

 S E C T I U N E A  II  - Metode si manuale

CAPITOLUL   CINCI

BIBLIA CA MANUAL

 

            Primul manual al copilului. - Biblia ar trebui să fie primul  manual al copilului. Din această carte, părintii trebuie să dea instructiuni întelepte. Cuvântul lui Dumnezeu să fie făcut regula vietii. Frumoasele sale lectii îi învată pe copii că Dumnezeu este tatăl lor si le oferă cunostinte despre caracterul Lui. Prin insuflarea principiilor Bibliei, ei să învete să facă dreptate si judecată. (CT. p. 108, 109)

            O carte a făgăduintelor, binecuvântărilor  si  mustrărilor. - Mama trebuie să-si păstreze mintea împrospătată si aprovizionată cu făgăduintele si binecuvântările din Cuvântul lui Dumnezeu si, de asemenea, să aibă în minte lucrurile interzise, pentru ca, atunci când copiii ei gresesc, să le poată prezenta, ca o mustrare, cuvintele lui Dumnezeu si să le arate că ei întristează Duhul lui Dumnezeu. Învătati-i că aprobarea si zâmbetele Domnului Isus sunt de mai mare valoare decât lauda sau flatarea celui mai bogat, celui mai puternic sau a celui mai învătat de pe pământ. Conduceti-i la Domnul Isus zi de zi, cu iubire, cu blândete si stăruintă. Nu trebuie să permiteti ca ceva să intervină între voi si această lucrare măreată. (R&H. 14 aprilie, 1885)

            Studiul ei zideste caracterul. - Lectiile Bibliei au o influentă morală si religioasă asupra caracterului, pe măsură ce sunt puse în practică. Timotei a învătat si a practicat aceste lectii. Marele apostol îl lua deoparte si-l întreba adesea cu privire la istoria Scripturii. El îi arăta necesitatea de a se feri de orice cale rea si-i spunea că binecuvântările vor veni cu sigurantă asupra tuturor celor ce sunt credinciosi si sinceri, dându-le o bărbătie nobilă si plină de credintă. O maturitate nobilă din toate punctele de vedere nu vine din întâmplare. Ea este rezultatul procesului de modelare a caracterului în primii ani ai tineretii si a practicării legii lui Dumnezeu în cămin. Dumnezeu va binecuvânta  eforturile  credincioase  ale  tuturor  acelora care-si învată copiii asa cum a cerut El. (L. 33, 1897)

            Ea prezintă iubirea  lui  Dumnezeu ca o temă plăcută. - Copiii din fiecare familie să fie adusi la mustrarea si învătătura Domnului. Înclinatiile rele trebuie să fie stăpânite, iar temperamentele vicioase, supuse. Copiii să fie învătati că ei sunt proprietatea Domnului, cumpărati cu sângele Său pretios si că nu pot trăi o viată de plăcere si vanitate, făcând ce vor, urmărind propriile idei si totusi să fie numărati printre copiii lui  Dumnezeu.  Să fie instruiti cu bunătate si răbdare. . . . Părintii să-i învete iubirea lui Dumnezeu în asa fel încât să fie un subiect plăcut în cercul familiei, iar biserica să ia asupra ei responsabilitatea hrănirii mieilor, ca si a oilor din turmă. (R&H. 25 octombrie, 1892)

            Povestirile ei aduc asigurare copilului timid. - Doar sentimentul prezentei lui Dumnezeu poate alunga teama  care,  pentru  copilul  timid,  ar  face  viata  o  povară. El să-si întipărească în minte făgăduinta: ,,Îngerul Domnului tăbărăste în jurul celor ce se tem de El si-i scapă din primejdie." Psalm 34,7. Să citească minunata povestire a lui Elisei în cetatea de munte, când, între el si ostile de dusmani înarmati, o puternică ceată de îngeri ceresti încercuia muntele. Să citească cum Petru, în închisoare si condamnat la moarte, a fost vizitat de îngerul lui Dumnezeu; cum îngerul a trecut de gărzile înarmate, de usile masive si de poarta de fier cu lacăte si gratii conducându-l pe slujitorul lui Dumnezeu afară, în sigurantă. Să citească despre acea scenă pe mare, când Pavel, prizonierul, în drumul său spre judecată si executie, a spus aceste cuvinte de curaj si sperantă soldatilor si marinarilor slăbiti de muncă, de veghere si de foame si purtati de furtună încoace si încolo: ,,Fiti cu voie bună, pentru că niciunul din voi nu va pieri. . . . Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu si căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi noapte si mi-a zis: Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; si iată că Dumnezeu ti-a dăruit pe toti cei ce merg cu corabia împreună cu tine." Cu încredere în această făgăduintă, Pavel i-a asigurat pe însotitorii săi: ,,Nu vi se va pierde nici un păr din cap." Asa s-a întâmplat. Pentru că în acea corabie era un om prin care Dumnezeu a putut lucra, întreaga încărcătură de soldati si marinari păgâni a fost crutată. ,,Au ajuns toti teferi la uscat." Fapte 27, 22 - 24; 34; 44.              Aceste lucruri n-au fost scrise doar ca să le putem citi si să ne uimim, ci ca aceeasi credintă care a lucrat în servul lui Dumnezeu din vechime să poată lucra si în noi. În acelasi fel în care a lucrat în trecut, El va lucra si acum acolo unde sunt inimi încrezătoare pentru a fi canale ale puterii Lui. (Ed. p. 255, 256)      Fiti tari în credintă si învătati-i pe copiii vostri că noi suntem cu totul dependenti de Dumnezeu. Cititi-le povestirea celor patru tineri evrei si impresionati-le mintea cu o întelegere a influentei bune ce a fost exercitată în timpul lui Daniel datorită unei strânse adeziuni la principii. (MS. 33, 1909)

            Faceti lectiile Bibliei simple. - Părintii să-i învete pe copiii lor lectii din Biblie, făcându-le asa de simple încât să poată fi întelese cu usurintă. (L. 189, 1903)     Învătati-i pe copiii vostri că poruncile lui Dumnezeu trebuie să devină regula vietii lor. Împrejurările pot să-i despartă de părintii si de familiile lor, dar lectiile de instruire date în copilărie si tinerete vor fi pentru ei o binecuvântare pe tot parcursul vietii. (MS. 57, 1987) 

 

ELLEN  G.  WHITE

 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

 

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA