« Back =  Inapoi Intercer AZS-Romania UNIUNEA ROMANA

 

Hristos Lumina Lumii

ELLEN G. WHITE

Cap.18 - EL TREBUIE SĂ  CREASCĂ

           Pentru o vreme, influenţa lui Ioan Botezătorul asupra naţiunii a fost mai mare decât a conducătorilor, preoţilor şi prinţilor. Dacă ar fi declarat că el este Mesia şi ar fi pornit o răscoală împotriva Romei, preoţii şi poporul s-ar fi adunat în mare număr sub stindardul lui. Satana pregătise pentru Ioan Botezătorul felurite onoruri care fac apel la ambiţia cuceritorilor. Cu toată dovada puterii pe care o avea, el a refuzat necontenit oferta aceasta strălucită. Atenţia care fusese aţintită asupra lui o îndreptase către un Altul.

        A văzut apoi cum valul popularităţii s-a îndreptat de la El către Mântuitorul. În fiecare zi mulţimea din jurul lui scădea. Când Isus a venit de la Ierusalim în părţile Iordanului, lumea s-a adunat să-L asculte. Numărul ucenicilor săi creştea zilnic. Mulţi veneau pentru botez şi deoarece Isus nu boteza, El a împuternicit pe ucenici să administreze această rânduială. În felul acesta a pus sigiliul Său asupra lucrării înaintaşului. Dar ucenicii lui Ioan priveau cu gelozie popularitatea crescândă a lui Isus. Ei erau porniţi să critice lucrarea lui şi nu peste multă vreme au găsit ocazia. Între ei şi iudei a început o discuţie cu privire la botez, dacă are vreo putere de a curăţii sufletul de păcat. Ei susţineau că botezul lui Isus se deosebea cu totul de a lui Ioan. În curând au început să se certe cu ucenici lui Hristos în privinţa formulării cuvintelor ce trebuiau să fie rostite la botez şi în cele din urmă şi cu privire la dreptul lui Isus să boteze.  Ucenicii lui Ioan au venit plini de supărare, zicând: "Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, despre care ai mărturisit, iată că botează şi toţi oamenii se duc la El". Prin cuvintele acestea, Satana ispitea pe Ioan. Deşi misiunea lui Ioan aproape se încheiase, tot    i-ar fi fost cu putinţă să pună piedici lucrării lui Hristos. Dacă ar fi început să se laude, dacă s-ar fi supărat sau dacă ar fi exprimat descurajare pentru faptul că a fost lăsat în umbră, ar fi semănat seminţele dezbinării, ar fi încurajat invidia şi gelozia şi ar fi împiedicat în mod serios înaintarea Evangheliei.

        Din fire Ioan avea defectele şi slăbiciunile obişnuite la oameni, dar atingerea iubirii dumnezeieşti îl transformase. El locuise într-o atmosferă necontaminată de egoism şi de ambiţie şi mult deasupra miasmelor geloziei. El n-a dat pe faţă nici o simpatie pentru nemulţumirea ucenicilor săi, ci le-a arătat cât de clar înţelegea legăturile sale cu Mesia şi cu câtă voie bună primise pe Acela pentru care pregătise calea.  El a zis: "Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori, că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui". Ioan s-a prezentat ca un prieten care lucra ca sol între cei doi logodnici, pregătind calea pentru căsătorie. Când mirele şi-a primit mireasa, misiunea prietenului a încetat. El   s-a bucurat de fericirea acelora pentru unirea cărora a stăruit. Aşa şi Ioan fusese chemat să îndrepte pe oameni la Isus şi el avusese bucuria de a fi martor la succesele lucrării Mântuitorului. El a zis: "Această bucurie care este a mea, este deplină. Trebuie ca el să crească, iar eu să mă micşorez. " Fiindcă privise în credinţa lui Mântuitorul, Ioan se ridicase până la înălţimea ridicării de sine. El nu căuta să tragă pe oameni la sine, ci să înalţe sufletele lor mereu mai sus; el nu fusese decât un glas, un strigăt în pustie. Acum cu bucurie el a acoperit tăcerea şi rămânerea în umbră, ca ochii tuturor să poată fi îndreptaţi către lumina vieţii.

        Aceia care sunt sinceri în lucrarea lor ca soli pentru Dumnezeu nu vor căuta onoarea personală. Iubirea de sine va fi copleşită ca iubirea pentru Hristos. Rivalitatea nu va mânji scumpa lucrare a Evangheliei. Vor recunoaşte că şi ei trebuie să proclame ca şi Ioan Botezătorul: "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii". Ioan 1,29. Ei vor înălţa pe Isus şi împreună cu El întreg neamul omenesc va fi înălţat. "Aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite. Is. 57,15.

Sufletul profetului, golit de eu, era plin de lumina Dumnezeirii. În mărturia depusă pentru slava Mântuitorului, cuvintele lui erau ca o continuare pe care Hristos le rostea la întâlnirea cu Nicodim. Ioan a zis: "Cel ce vine din cer, este mai presus de toţi. Cel ce este pe pământ este pământesc şi vorbeşte de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi...căci Acela care l-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură". Isus pute să zică: "Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea, de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu undelemn de bucurie, mai presus de cât tovarăşii Tăi. Evr. 1,9. Tatăl "nu-I dă Duhul cu măsură".

        La fel se întâmplă şi cu urmaşii lui Hristos. Noi putem primi lumina cerească numai dacă suntem gata să fim goliţi de eul nostru. Nu putem înţelege caracterul lui Dumnezeu, nici nu putem primi pe Hristos în credinţă, decât atunci când suntem dispuşi să aducem orice gând ca rob al ascultării de Hristos. Tuturor acelora care procedează astfel li se dă Duhul Sfânt fără măsură. În Hristos "locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El". Col 2,9.10.

        Ucenicii lui Ioan spuneau că toţi oamenii veneau la Hristos; dar având o mai clară viziune Ioan a zis: "Nimeni nu primeşte mărturia Lui". Aşa de puţini erau dispuşi să-L accepte ca Mântuitor din păcat. Dar "cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul" Ioan 3,33. "Cine crede în Fiu are viaţă veşnică". Nu este nevoie de dezbateri ca să ştim dacă botezul lui Hristos sau a lui Ioan curăţeşte de păcate. Numai harul lui Hristos dă viaţă sufletului. Lipsit de Hristos botezul, ca orice altă slujbă este o formă fără valoare. "Cine nu crede in Fiu nu va vedea viaţa".  Succesul lucrării lui Hristos, pe care Ioan îl primise cu atâta bucurie, a fost vestit şi cârmuitorului din Ierusalim. Preoţii şi rabinii fuseseră geloşi datorită influenţei lui Ioan, când au văzut pe oameni că părăsesc sinagogile şi se duc în pustie; dar aici era cineva care avea putere şi mai mare în  a atrage mulţimile. Aceşti conducători în Israel nu erau dispuşi să zică împreună cu Ioan: "Trebuie ca el să crească, iar eu să mă micşorez". Ei s-au ridicat cu o nouă hotărâre de a pune capăt a acestei lucrări care îi îndepărta pe oameni din jurul lor.

         Isus ştia că ei nu vor cruţa nici un mijloc pentru a crea neînţelegeri între ucenicii săi şi ai lui Ioan. El ştia că furtuna care se apropia urma să smulgă pe unul dintre cei mai mari profeţi din câţi au fost daţi lumii. Din dorinţa de a evita orice ocazie de neînţelegeri sau de ceartă, El  a oprit în linişte lucrarea Sa şi S-a retras în Galilea. Şi noi, rămânând credincioşi faţă de adevăr, trebuie să evităm orice lucru care duce la dezbinare şi înţelegere greşită. Căci ori de câte ori se iveşte aşa ceva, urmarea nu este decât pierderea de suflete. Oriunde se ivesc împrejurări care ameninţă să ducă la dezbinare, trebuie să urmăm pilda lui Isus şi a lui Ioan Botezătorul .  Ioan fusese chemat să fie în frunte ca reformator. Din cauza aceasta ucenici erau în primejdie să-şi îndrepte atenţia asupra lui, crezând că succesul lucrării ar depinde de lucrarea lui şi pierzând din vedere faptul că el era numai o unealtă prin care lucrase Dumnezeu. Dar lucrarea lui Ioan nu era îndestulătoare pentru a pune temelia bisericii creştine. După încheierea misiunii lui trebuia să se facă altă lucrare, pe care mărturisirea lui nu o putea îndeplini. Ucenicii lui nu înţeleseseră lucrul acesta. Când au văzut pe Hristos venind ca să preia lucrarea, s-au umplut de gelozie şi nemulţumire.

        Şi astăzi există această primejdie. Dumnezeu cheamă un om pentru a face o anumită lucrare; şi când a dus-o până acolo unde a putut, Domnul aduce pe alţii s-o poarte mai departe. Dar ca şi ucenicii lui Ioan, mulţi gândesc că succesul lucrării depinde de primul lucrător. Atenţia este legată de om în loc de Dumnezeu, începe gelozia şi lucrarea lui Dumnezeu este compromisă. Cel care este onorat în felul acesta necuvenit ispitit să cultive încredere în sine. El nu-şi dă seama că depinde de Dumnezeu. Oamenii sunt învăţaţi să se încreadă în om pentru călăuzire; în felul acesta cad în rătăcire şi ajung departe de Dumnezeu.

        Lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie să poarte chipul şi asemănarea omenească. Din timp în timp Dumnezeu va scoate la iveală oameni prin care se pot realiza mai bine planurile Lui. Fericiţi sunt aceia care sunt atunci gata să spună împreună cu Ioan Botezătorul: "Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez ".

  

« Back =  Inapoi

 

Ploiesti      Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA