In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 58
BISERICA BIRUITOARE
Au trecut mai mult de optsprezece secole de când apostolii se odihnesc de lucrările lor; dar istoria strădaniilor si sacrificiilor pentru Numele lui Hristos se află încă si acum printre comorile cele mai de pret ale bisericii. Această istorie, scrisă sub călăuzirea Duhului Sfânt, a fost păstrată pentru ca prin ea urmasii lui Hristos din fiecare veac să fie îndemnati la un mai mare zel si stăruintă pentru cauza Mântuitorului.
Însărcinarea dată de Hristos ucenicilor a fost împlinită. Când acesti soli ai crucii au pornit să vestească Evanghelia, a fost o asa descoperire a slavei lui Dumnezeu cum niciodată până atunci n-a mai fost întâlnită de omul muritor. Prin conlucrare cu Duhul Sfânt, apostolii au făcut o lucrare ce a zguduit lumea. Într-o singură generatie, Evanghelia a fost dusă la fiecare neam.
Rezultatele ce au însotit lucrarea apostolilor alesi ai lui Hristos au fost glorioase. La începutul lucrării lor, unii dintre ei erau oameni neînvătati, dar consacrarea lor fată de lucrarea Maestrului lor era fără rezerve si, sub îndrumarea Sa, ei au dobândit o pregătire pentru marea lucrare încredintată lor. Harul si adevărul domneau în inimile lor, inspirându-le pornirile inimii si controlându-le actiunile. Viata lor era ascunsă cu Hristos în Dumnezeu si eul era pierdut din vedere, cufundat în adâncurile iubirii nemărginite.
Ucenicii erau bărbati care stiau cum să vorbească si să se roage cu sinceritate, bărbati care puteau să se prindă de puterea Tăriei lui Israel. Cât de aproape au stat ei alături de Dumnezeu si cât de strâns au legat onoarea lor de tronul Său! Iehova era Dumnezeul lor. Onoarea Lui era onoarea lor. Adevărul Lui era adevărul lor. Orice atac îndreptat împotriva Evangheliei era ca o tăietură adâncă în sufletul lor si cu toate puterile fiintei lor ei s-au luptat pentru cauza lui Hristos. Ei au putut tine sus Cuvântul vietii, pentru că au primit ungerea cerească. Ei au nădăjduit mult si de aceea au si încercat mult. Hristos li Se descoperise si la El priveau ei pentru călăuzire. Întelegerea adevărului de către ei si puterea lor de a rezista împotrivirii erau în măsura în care se conformau voii lui Dumnezeu. Isus Hristos, întelepciunea si puterea lui Dumnezeu, alcătuia tema oricărei vorbiri. Numele Său - singurul Nume dat sub cer, prin care oamenii pot fi mântuiti - era înăltat de ei. Când vesteau desăvârsirea lui Hristos, a Mântuitorului înăltat, cuvintele lor miscau inimile si bărbati si femei erau câstigati la Evanghelie. Multi care au ocărât Numele Mântuitorului si au dispretuit puterea Lui se declarau acum ucenici ai Celui Răstignit.
Nu în propria lor putere îsi îndeplineau apostolii misiunea, ci în puterea viului Dumnezeu. Lucrarea lor nu era usoară. Lucrarea de pionierat a bisericii crestine era însotită de greutăti si necazuri amare. În lucrarea lor, ucenicii au întâlnit mereu lipsuri, defăimări si prigoană; însă ei nu si-au socotit viata ca fiindu-le scumpă si s-au bucurat că au fost chemati să sufere pentru Hristos. Nehotărârea, sovăiala, slăbiciune în urmărirea unei tinte nu si-au găsit loc în strădaniile lor. Ei erau dispusi să cheltuiască si să se cheltuiască. Constienta răspunderii ce stătea asupra lor le curăta si îmbogătea experienta; si harul cerului se descoperea în biruintele pe care le dobândeau pentru Hristos. Prin tăria atotputernică, Dumnezeu lucra prin ei spre a face ca Evanghelia să triumfe.
Pe temelia pusă chiar de Hristos, apostolii au clădit biserica lui Dumnezeu. În Scripturi, figura ridicării unui templu este în mod frecvent folosită spre a ilustra zidirea bisericii. Zaharia se referă la Hristos, ca fiind Odrasla care avea să clădească templul Domnului. El vorbeste despre Neamuri, ca ajutând la această lucrare: "Cei ce sunt departe vor veni si vor lucra la Templul Domnului"; si Isaia declară: "Străinii îti vor zidi zidurile" (Zaharia 6,12.15; Isaia 60,10).
Scriind despre clădirea acestui templu, Petru spune: "Apropiati-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă si scumpă înaintea lui Dumnezeu. Si voi, ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca să fiti o casă duhovnicească, o profetie sfântă, si să aduceti jertfe duhovnicesti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos" (1 Petru 2,4.5).
Apostolii au lucrat în cariera lumii iudeilor si Neamurilor, scotând pietre pentru a le pune la temelie. În epistola sa către credinciosii din Efes, Pavel spunea: "Asadar, voi nu mai sunteti nici străini, nici oaspeti ai casei, ci sunteti toti împreună cetăteni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind ziditi pe temelia apostolilor si proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creste ca să fie un templu sfânt în Domnul. Si prin El si voi sunteti împreună, ca să fiti un locas al lui Dumnezeu, prin Duhul" (Efeseni 2,19-22).
Si corintenilor el le scria: "După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un mester-zidar întelept, am pus temelia, si un altul clădeste deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeste deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă si care este Isus Hristos. Iar dacă clădeste cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe fată: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia" (1 Cor. 3,10-13).
Apostolii au clădit pe o temelie sigură, chiar pe Stânca Veacurilor. La această temelie, ei au adus pietrele scoase din cariera lumii. Cei ce au zidit nu au lucrat fără să întâmpine greutăti. Lucrarea lor a fost nespus de grea din cauza împotrivirii vrăjmasilor lui Hristos. Ei aveau de luptat împotriva bigotismului, a prejudecătii si a urii celor care zideau pe o temelie falsă. Multi dintre cei care au lucrat ca ziditori ai bisericii pot fi asemuiti ziditorilor zidurilor în vremea lui Neemia, despre care este scris: "Cei ce zideau zidul si cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta tineau arma" (Neemia 4,17).
Împărati si cârmuitori, preoti si conducători au căutat să nimicească templul lui Dumnezeu. Dar, în ciuda întemnitării, torturii si mortii, bărbati credinciosi au dus mai departe lucrarea, iar constructia a crescut frumoasă si simetrică. Uneori, lucrătorii erau aproape orbiti de negura superstitiei care îi înconjura. Alteori, erau aproape coplesiti de furia împotrivitorilor lor. Dar, cu o credintă nesovăielnică si un curaj de nezdruncinat, ei au înaintat cu lucrarea.
Unul după altul, ziditorii cei mai de frunte au căzut de mâna vrăjmasului. Stefan a fost împroscat cu pietre; Iacov - ucis cu sabia; Pavel - decapitat; Petru - răstignit; Ioan - exilat. Cu toate acestea, biserica a crescut. Noi lucrători au luat locul celor căzuti si piatră după piatră a fost adăugată la clădire. În felul acesta, încet, încet, s-a ridicat templul bisericii lui Dumnezeu.
După întemeierea bisericii crestine, au urmat secole de crudă prigoană, dar niciodată nu au lipsit bărbati care să socotească lucrarea de zidire a templului lui Dumnezeu mai scumpă decât viata. Despre acestia este scris: "Altii au suferit batjocuri, bătăi, lanturi si închisoare; au fost ucisi cu pietre, tăiati în două cu ferăstrăul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit îmbrăcati cu cojoace si în piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti - ei de care lumea nu era vrednică - au rătăcit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crăpăturile pământului" (Evrei 11,36-38).
Vrăjmasul neprihănirii nu a lăsat nimic nefăcut în strădania lui de a curma lucrarea încredintată ziditorilor Domnului. Dar Dumnezeu "nu S-a lăsat fără mărturie" (Fapte 14,17). S-au ridicat lucrători care au apărat cu iscusintă credinta dată sfintilor odată pentru totdeauna. Istoria păstrează raportul despre tăria si eroismul acestor bărbati. Asemenea apostolilor, multi dintre ei au căzut la posturile lor, însă clădirea templului a mers înainte. Lucrătorii erau ucisi, dar lucrarea înainta. Valdenzii, John Wycliff, Hus si Jeronim, Martin Luther si Zwingli, Cranmer, Latimer si Knox, Hughenotii, John si Charles Wesley si o ostire de multi altii au adus la temelie un material care va dăinui în vesnicie. Si, în anii de mai târziu, aceia care în chip atât de nobil s-au străduit să promoveze răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, cum si aceia care, prin slujirea lor în tările păgâne, au pregătit calea pentru vestirea ultimei mari solii au ajutat, de asemenea, la ridicarea constructiei.
În decursul veacurilor care au trecut, din zilele apostolilor, zidirea templului lui Dumnezeu nu a încetat niciodată. Putem privi înapoi prin secole si putem vedea pietrele vii din care este alcătuit, strălucind asemenea unor faruri luminoase prin întunericul rătăcirii si superstitiei. În toată vesnicia, aceste giuvaere pretioase vor lumina cu o strălucire crescândă, mărturisind despre puterea adevărului lui Dumnezeu. Lumina strălucitoare a acestor pietre slefuite dă pe fată puternicul contrast dintre lumină si întuneric, dintre aurul adevărului si zgura rătăcirii.
Pavel si ceilalti apostoli, cum si toti dreptii care au trăit de atunci încoace si-au adus la îndeplinire partea lor la zidirea templului. Dar constructia nu este încă terminată. Noi, cei care trăim în acest veac, avem o lucrare de făcut, o parte de îndeplinit. Noi trebuie să aducem la temelie un material care să reziste la proba focului - aur, argint si pietre pretioase, ""care fac podoaba caselor împărătesti" (Ps. 144,12). Celor care clădesc în felul acesta pentru Dumnezeu, Pavel le adresează cuvinte de încurajare si avertizare: "Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îsi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc" (1 Cor. 3,14.15). Crestinul care prezintă Cuvântul vietii cu credinciosie, conducând pe bărbati si pe femei pe calea sfinteniei si a păcii, aduce la temelie material care va dăinui, iar în Împărătia lui Dumnezeu el va fi onorat ca un ziditor întelept.
Despre apostoli este scris: "Ei au plecat si au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, si întărea Cuvântul prin semnele care-i însoteau" (Marcu 16,20). Asa după cum Hristos i-a trimis pe ucenicii Săi, tot la fel si astăzi El îi trimite pe membrii bisericii Sale. Aceeasi putere pe care au avut-o apostolii o au si ei. Dacă ei vor face din Dumnezeu tăria lor, El va lucra cu ei, si lucrarea lor nu va fi în zadar. Fie ca ei să-si dea seama că Domnul Si-a pus semnătura asupra lucrării în care sunt prinsi. Dumnezeu i-a zis lui Ieremia: "Nu zice: 'Sunt un copil', căci te vei duce la toti aceia la care te voi trimite, si vei spune tot ce-ti voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap". Apoi Domnul Si-a întins mâna si a atins gura servului Său, zicând: "Iată, pun cuvintele Mele în gura ta" (Ier. 1,7-9). Si El ne cere să mergem si să spunem cuvintele pe care ni le-a dat, simtind pe buzele noastre atingerea Sa sfântă.
Hristos a dat bisericii o însărcinare sfântă. Fiecare membru trebuie să fie un canal prin care Dumnezeu poate împărtăsi lumii comorile harului Său, bogătiile nepătrunse ale lui Hristos. Mântuitorul doreste asa de mult ca slujitorii Săi să prezinte lumii Spiritul si caracterul Său. Nu există nimic de care lumea să aibă atâta nevoie ca de manifestarea prin oameni a iubirii Mântuitorului. Întreg cerul asteaptă bărbati si femei prin care Dumnezeu să poată descoperi puterea crestinismului.
Biserica este instrumentul lui Dumnezeu pentru vestirea adevărului, împuternicită de El să facă o lucrare deosebită; si, dacă ea este loială fată de El, ascultătoare de toate poruncile Sale, atunci înăuntrul ei va dăinui măretia harului divin. Dacă ea va fi credincioasă îndatoririlor ei, dacă va cinsti pe Domnul Dumnezeul lui Israel, atunci nu există putere care să-i stea împotrivă.
Râvna pentru Dumnezeu si pentru cauza Sa i-a făcut pe ucenici să dea cu o mare putere mărturie pentru Evanghelie. Oare nu ar trebui ca o asemenea râvnă să ardă si în inimile noastre cu hotărârea de a spune istoria iubirii răscumpărătoare a lui Hristos si El răstignit? Este privilegiul fiecărui crestin nu numai să nădăjduiască, dar să si grăbească venirea Mântuitorului.
Dacă biserica va îmbrăca haina neprihănirii lui Hristos, îndepărtându-se de la orice supunere fată de lume, atunci înaintea ei stau zorile unei zile strălucite si glorioase. Făgăduinta lui Dumnezeu făcută ei va sta nezdruncinată pentru vesnicie. Ea o va face de o măretie vesnică, o bucurie a multor generatii. Adevărul, lăsând în urmă pe cei care îl dispretuiesc si îl leapădă, va triumfa. Desi uneori pare întârziat, progresul ei nu a fost împiedicat. Când solia lui Dumnezeu întâmpină împotrivire, El îi dă noi puteri, pentru ca ea să poată exercita o si mai mare influentă. Înzestrat cu o putere divină, ea îsi va croi drum printre cele mai puternice bariere si va birui orice obstacol.
Ce L-a sustinut pe Fiul omului în timpul vietii Sale de trudă si sacrificiu? El a văzut rezultatele muncii sufletului Său si a fost multumit. Privind în vesnicie, El a văzut fericirea acelora care prin umilinta Sa au primit iertare si viată vesnică. Urechea Sa a prins strigătul de bucurie al celor răscumpărati. El i-a auzit pe cei mântuiti cântând cântarea lui Moise si a Mielului.
Noi putem avea o viziune asupra viitorului, asupra fericirii ceresti. În Biblie, sunt descoperite viziunile gloriei viitoare, scene zugrăvite de mâna lui Dumnezeu, si acestea sunt scumpe bisericii Sale. Prin credintă, noi putem sta pe pragul cetătii vesnice si auzi plăcuta urare de bun venit, adresată acelora care, în viata aceasta, au conlucrat cu Hristos, socotind ca o cinste să sufere pentru Numele Său. Atunci când sunt rostite cuvintele: "Veniti binecuvântatii Tatălui Meu", ei îsi aruncă la picioarele Răscumpărătorului coroanele lor, exclamând: "Vrednic este Mielul care a fost junghiat, să primească puterea, bogătia, întelepciunea, tăria, cinstea, slava si lauda" A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului să fie lauda, cinstea, slava si stăpânirea în vecii vecilor" (Matei 25,34; Apoc. 5,12.13).
Acolo, cei mântuiti vor saluta pe cei care i-au condus la Mântuitorul si toti se vor uni în a lăuda pe Acela care a murit pentru ca fiintele omenesti să poată avea viata care se măsoară cu viata lui Dumnezeu. Lupta se va sfârsi. Necaz si lupte nu vor mai fi. Cântece de biruintă vor umple întreg cerul atunci când răscumpăratii intonează fericiti melodia: "Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat, dar care trăieste iarăsi ca un triumfător biruitor."
"M-am uitat, si iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice semintie, din orice norod si de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului, îmbrăcati în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; si strigau cu glas tare si ziceau: 'Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care sade pe scaunul de domnie si a Mielului'" (Apoc. 7,9.10).
"Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spălat hainele si le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu si-I slujesc zi si noapte în Templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie Îsi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî soarele, nici vreo altă arsită. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrimă din ochii lor". "Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici tipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut" (Apocalips 7,14-17; 21,4).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
