In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 55
SCHIMBAT PRIN HAR
În viata ucenicului Ioan este exemplificată adevărata sfintire. În timpul anilor de strânsă legătură cu Hristos, el a fost adesea avertizat si atentionat de Mântuitorul si a primit aceste mustrări. În timp ce caracterul Celui Divin se manifesta înaintea lui Ioan si-a văzut propriile lui lipsuri si a fost umilit prin această descoperire. Zi de zi, în contrast cu firea lui violentă, el a privit blândetea si îngăduinta lui Isus si a auzit lectiile Sale de umilintă si răbdare. Zi de zi, inima lui a fost atrasă către Hristos până ce el, din iubire pentru Învătătorul său, s-a pierdut pe sine din vedere. Puterea si blândetea, măretia si smerenia, tăria si răbdarea pe care le-a văzut în viata zilnică a Fiului lui Dumnezeu au umplut sufletul său de admiratie. El si-a predat firea sa răzbunătoare si ambitioasă puterii modelatoare a lui Hristos si iubirea divină a lucrat în el transformarea caracterului.
Într-un izbitor contrast cu sfintirea lucrată în viata lui Ioan este experienta lui Iuda, care era împreună-ucenic cu el. Asemenea confratelui său, Iuda se numea si el ucenic al lui Hristos, însă el nu avea decât o formă de evlavie. El nu era insensibil fată de frumusetea caracterului lui Hristos; si, deseori, când asculta cuvintele Mântuitorului, sentimentul vinovătiei îl stăpânea, dar el nu voia să-si umilească inima sau să-si mărturisească păcatele. Împotrivindu-se influentei divine, el L-a dezonorat pe Învătătorul pe care mărturisea că-L iubeste. Ioan a dus o luptă cruntă împotriva defectelor sale; însă Iuda si-a călcat în picioare constiinta si s-a supus ispitei, legându-se si mai tare de obiceiurile sale rele. Trăirea adevărurilor pe care Hristos le-a propovăduit era în contrast cu dorintele si scopurile sale si el nu a putut să ajungă acolo, încât să renunte la ideile sale pentru a primi întelepciune din cer. În loc să umble în lumină, el a ales să umble în întuneric. Dorintele rele, lăcomia, pornirile răzbunătoare, gândurile negre si murdare au fost cultivate până ce Satana a dobândit o deplină stăpânire asupra sa.
Ioan si Iuda îi reprezintă pe aceia care mărturisesc că sunt urmasi ai lui Hristos. Acesti doi ucenici au avut aceleasi ocazii să studieze si să urmeze Modelul divin. Amândoi au fost în strânsă legătură cu Isus si au avut privilegiul să asculte învătătura Sa. Fiecare avea serioase defecte de caracter; si fiecare a avut acces la harul divin care transformă caracterul. Dar, în timp ce unul învăta în umilintă de la Isus, celălalt s-a dovedit că nu era un împlinitor al Cuvântului, ci numai un auzitor al lui. Unul murea zilnic fată de eu si, biruind păcatul, era sfintit prin adevăr; celălalt, împotrivindu-se puterii transformatore a harului si îngăduindu-si dorinte egoiste, a ajuns rob al lui Satana.
O astfel de transformare a caracterului, asa cum este văzută în viata lui Ioan, este totdeauna rezultatul comuniunii cu Hristos. În caracterul cuiva pot fi defecte vădite; totusi, atunci când el devine un adevărat ucenic al lui Hristos, puterea harului divin îl transformă si-l sfinteste. Privind ca într-o oglindă slava Domnului, el este schimbat din slavă în slavă, până ce ajunge asemenea Celui pe care Îl adoră.
Ioan a fost un învătător al sfinteniei si, în epistolele sale către biserică, el a stabilit reguli ce nu gresesc pentru purtarea crestinilor. "Oricine are nădejdea aceasta în El", scria el, "se curăteste, după cum El este curat". "Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască si el cum a trăit Isus" (1 Ioan 3,3; 2,6). El a învătat că crestinul trebuie să aibă inima si viata curate. El n-ar trebui să fie niciodată multumit cu o mărturisire de credintă goală. După cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa, tot asa si omul căzut, prin credinta în Hristos, trebuie să fie sfânt în sfera lui.
"Voia lui Dumnezeu", scria apostolul Pavel, "este sfintirea voastră" (1 Tes.4,3). Sfintirea bisericii este tinta urmărită de Dumnezeu în toată purtarea Sa fată de poporul Său. El i-a ales din vesnicie, pentru ca să fie sfinti. El a dat pe Fiul Său să moară pentru ei, pentru ca ei să poată fi sfintiti prin ascultare de adevăr, dezgoliti de cea mai mică urmă de egoism. Din partea lor, El cere atât o lucrare personală, cât si o predare personală. Dumnezeu poate fi onorat de către aceia care mărturisesc a crede în El numai dacă ei sunt asemenea chipului Său si sunt călăuziti de Spiritul Său. Atunci, ca martori pentru Mântuitorul, ei pot face cunoscut ceea ce a făcut harul divin pentru ei.
Adevărata sfintire vine prin punerea în practică a principiului iubirii. "Dumnezeu este iubire; si cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu, si Dumnezeu rămâne în el" (1 Ioan 4,16). Viata aceluia în a cărui inimă dăinuieste Hristos va da pe fată o evlavie practică. Caracterul va fi curătit, înăltat, înnobilat si glorificat. Învătătura curată se va contopi împreună cu lucrările neprihănirii, preceptele ceresti se vor întretese cu practicile sfinte.
Cei care vor să dobândească binecuvântarea sfintirii trebuie să învete mai întâi ce înseamnă sacrificiul de sine. Crucea lui Hristos este stâlpul central de care atârnă "o greutate vesnică de slavă". "Dacă voieste cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să Mă urmeze" (2 Cor. 4,17; Matei 16,24). Mireasma iubirii noastre fată de semenii nostri este aceea care dezvăluie iubirea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire este factorul care aduce odihnă sufletului. Prin muncă umilă, plină de râvnă si credinciosie este dezvoltată buna stare a lui Israel. Dumnezeu îl sustine si întăreste pe acela care este binevoitor să urmeze calea lui Hristos.
Sfintirea nu este lucrarea unei clipe, a unei ore, a unei zile, ci a unei vieti întregi. Ea nu este dobândită printr-o fericită străfulgerare a sentimentelor, ci este rezultatul unei continue morti fată de păcat si al unei neîntrerupte trăiri pentru Hristos. Relele nu pot fi îndreptate si nici schimbări nu pot fi săvârsite în caracter prin sfortări slabe, făcute din când în când. Noi vom birui numai printr-un efort îndelung si stăruitor, cum si printr-o disciplină aspră si o luptă dârză. În nici o zi nu stim cât de crâncenă va fi lupta a doua zi. Atâta timp cât domneste Satana, avem de supus eul si de învins păcate obisnuite; atâta timp cât va dăinui viata, nu va fi loc de oprire si nici punct pe care, atingându-l, să spunem: Am atins desăvârsirea. Sfintirea este rezultatul ascultării unei vieti întregi.
Nici unul dintre apostoli sau profeti nu a pretins vreodată a fi fără păcat. Bărbati care au trăit cel mai aproape de Dumnezeu, bărbati care mai degrabă ar fi fost dispusi să-si sacrifice viata decât să săvârsească cu bună stiintă o faptă rea, bărbati pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină si putere divină au mărturisit păcătosenia firii lor. Ei nu si-au pus încrederea în bratul de carne, nu au pretins că au o neprihănire a lor, ci s-au încrezut în totul în neprihănirea lui Hristos.
Tot asa va fi cu toti aceia care privesc la Hristos. Cu cât ne vom apropia mai mult de Isus si cu cât vom vedea mai clar curătia caracterului Său, cu atât mai clar vom vedea imensa păcătosenie a păcatului si cu atât mai putin vom fi dispusi să ne înăltăm pe noi însine. Va fi o continuă alergare a sufletului după Dumnezeu, o continuă, serioasă si zdrobitoare de inimă mărturisire a păcatului si o smerire a inimii înaintea Lui. Cu fiecare pas făcut în experienta noastră crestină, pocăinta noastră va fi mai profundă. Vom recunoaste că satisfactia, împlinirea noastră este numai în Hristos si ne vom însusi mărturisirea apostolului: "Stiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieste în mine, adică în firea mea pământească". "Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită fată de mine, si eu fată de lume!" (Rom. 7,18; Gal. 6,14).
Fie ca îngerii raportori să scrie istoria sfântă a luptelor si conflictelor poporului lui Dumnezeu; fie ca ei să scrie rugăciunile si lacrimile lor; dar Dumnezeu să nu fie dezonorat prin rostirea de pe buze omenesti a cuvintelor: "Sunt fără păcat; sunt sfânt". Buzele sfintite nu vor rosti niciodată asemenea cuvinte semete.
Apostolul Pavel fusese răpit până la al treilea cer si văzuse si auzise lucruri care nu puteau fi rostite, si totusi declaratia sa modestă era: "Nu că am si câstigat premiul, sau că am si ajuns desăvârsit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc" (Filip. 3,12). Fie ca îngerii cerului să scrie biruintele lui Pavel luptând lupta cea bună a credintei. Să se bucure cerul de mergerea sa statornică către cer si de faptul că, având înaintea ochilor premiul, el socotea toate celelalte ca o zgură. Îngerii se bucurau să spună izbânzile lui, însă Pavel nu se mândrea cu realizările lui. Atitudinea lui Pavel era atitudinea pe care fiecare urmas al lui Hristos trebuie să o ia în timp ce îsi croieste drum înainte în lupta pentru coroana vesnică.
Aceia care se simt înclinati să facă mare caz de sfintenie să privească în oglinda Legii lui Dumnezeu. Văzând cerintele ei mult cuprinzătoare si întelegând lucrarea ei de judecare a gândurilor si simtămintelor inimii, ei nu se vor făli cu starea lor de nepăcătosenie. "Dacă zicem că n-avem păcat", spune Ioan, fără a se separa de fratii săi, "ne înselăm singuri, si adevărul nu este în noi". "Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, si Cuvântul Lui nu este în noi". "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios si drept, ca să ne ierte păcatele si să ne curătească de orice nelegiuire" (1 Ioan 1,8.10.9).
Există oameni care pretind a fi sfinti, care declară că sunt cu totul ai Domnului, care pretind a avea dreptul la făgăduintele lui Dumnezeu, în timp ce nu vor să asculte de poruncile Sale. Acesti călcători ai Legii pretind tot ce este făgăduit copiilor lui Dumnezeu, dar aceasta este o îndrăzneală din partea lor, căci Ioan ne spune că adevărata iubire fată de Dumnezeu se va descoperi prin ascultarea de toate poruncile Sale. Nu este îndeajuns a crede teoria adevărului, a face declaratie de credintă în Hristos, a crede că Isus nu este un înselător si că religia nu este un basm mestesugit alcătuit. "Cine zice: 'Îl cunosc', si nu păzeste poruncile Lui", scria Ioan, "este un mincinos, si adevărul nu este în el. Dar cine păzeste Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârsită; prin aceasta stim că suntem în El". "Cine păzeste poruncile Lui rămâne în El, si El în el" (1Ioan 2,4.5; 3,24).
Ioan nu a învătat că mântuirea putea fi dobândită prin ascultare; ci că ascultarea este rodul credintei si al iubirii. "Stiti că El S-a arătat ca să ia păcatele; si în El nu este păcat. Oricine rămâne în El, nu păcătuieste; oricine păcătuieste, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut" (1 Ioan 3,5.6). Dacă rămânem în Hristos, dacă iubirea lui Dumnezeu sălăsluieste în inimă, simtămintele, gândurile si actiunile noastre vor fi în armonie cu vointa lui Dumnezeu. Inima sfintită este în armonie cu preceptele Legii lui Dumnezeu.
Sunt multi aceia care, desi se luptă să asculte de poruncile lui Dumnezeu, totusi au putină pace si bucurie. Această lipsă în experienta lor este rezultatul unei lipse în trăirea credintei. Ei umblă ca si cum ar fi într-un pământ sărat, într-o pustie pârjolită de soare. Ei cer putin, în timp ce ar putea cere mult; căci nu există nici o limită pentru făgăduintele lui Dumnezeu. Unii ca acestia nu reprezintă în mod corect sfintirea ce vine prin ascultarea de adevăr. Dumnezeu ar dori ca toti fiii si fiicele Sale să fie fericiti, în pace si ascultători. Prin exercitarea credintei, credinciosul ajunge în posesia acestor binecuvântări. Prin credintă poate fi împlinită orice lipsă a caracterului, poate fi curătită orice mânjitură, poate fi corectată orice greseală si poate fi dezvoltată orice însusire aleasă.
Rugăciunea este mijlocul rânduit de cer pentru a avea izbândă în lupta cu păcatul si pentru dezvoltarea caracterului crestin. Influenta divină, care vine ca răspuns la rugăciunea credintei, va împlini în sufletul celui care se roagă tot ce a cerut el. Noi putem cere: iertarea păcatului, Duhul Sfânt, o fire asemenea lui Hristos, întelepciune si tărie pentru a face lucrarea Sa si orice dar pe care El l-a promis, si făgăduinta este: "Veti primi".
Pe munte, împreună cu Dumnezeu, Moise a privit modelul acelei minunate constructii care urma să fie locul în care avea să se manifeste slava Sa. Pe munte, cu Dumnezeu - în locul tainic al comuniunii - noi trebuie să contemplăm gloriosul Său ideal pentru omenire. În toate veacurile, prin mijlocul legăturii cu cerul, Dumnezeu a adus la îndeplinire planul Său pentru copiii Săi, descoperind în mod treptat mintii lor învătăturile harului. Felul Său de a împărtăsi adevărul este ilustrat în cuvintele: "El Se iveste ca zorile diminetii" (Osea 6,3). Cel care se asează acolo unde Dumnezeu îl poate lumina înaintează, ca de la întunericul partial al zorilor până la deplina strălucire a miezului zilei.
Adevărata sfintire înseamnă iubire desăvârsită, ascultare desăvârsită, o desăvârsită conformare fată de vointa lui Dumnezeu. Noi trebuie să fim sfintiti pentru Dumnezeu prin ascultare de adevăr. Constiinta noastră trebuie curătită de faptele moarte spre a servi viului Dumnezeu. Si totusi, noi nu suntem încă desăvârsiti, dar este privilegiul nostru să ne desprindem de legăturile egoismului si ale păcatului si să înaintăm spre desăvârsire. Posibilităti mari, realizări înalte si sfinte sunt la îndemâna tuturor.
Motivul pentru care multi din acest veac nu fac progrese mai mari în viata spirituală este acela că ei înteleg că voia lui Dumnezeu nu este altceva decât aceea ce vor ei să facă. În timp ce îsi urmează propriile lor dorinte, ei se mângâie cu gândul că se conformează vointei lui Dumnezeu. Ei nu duc nici o luptă cu eul lor. Sunt altii care pentru o vreme au succes în lupta împotriva dorintei lor egoiste după plăcere si viată usoară. Ei sunt sinceri si zelosi, dar obosesc din pricina efortului îndelungat, a mortii zilnice si a hărtuielilor neîntrerupte. Indolenta pare că se invită, iar moartea fată de eu ajunge ceva respingător; si ei îsi închid ochii lor adormiti si cad sub puterea ispitei în loc de a-i tine piept.
Îndrumările arătate în Cuvântul lui Dumnezeu nu lasă nici un loc pentru compromis cu răul. Fiul lui Dumnezeu S-a descoperit pentru ca El să-i poată atrage pe toti oamenii la Sine. El nu a venit pentru a legăna lumea ca să adoarmă, ci spre a arăta calea cea strâmtă pe care toti trebuie să meargă, ca să ajungă în cele din urmă la portile cetătii lui Dumnezeu. Copiii Săi trebuie să urmeze calea rânduită de El; cu pretul sacrificării unei vieti lesnicioase sau îngăduirii de sine, cu pretul oricărei trude si suferinte, ei trebuie să mentină o continuă luptă cu eul.
Cea mai mare laudă pe care oamenii o pot aduce lui Dumnezeu este aceea de a deveni canale consacrate prin care El să poată lucra. Timpul se scurge repede în vesnicie. Să nu retinem de la a-I da lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. Să nu-I refuzăm ceea ce, desi nu ne creează merite, nu poate fi retinut fără să ne aducă ruina. El cere o inimă întreagă; dă-I-o; este a Lui, atât prin creatiune, cât si prin răscumpărare. El cere mintea ta; dă-I-o; este a Lui. El cere banii tăi; dă-I-i; sunt ai Lui. "Voi nu sunteti ai vostri; căci ati fost cumpărati cu un pret" (1 Cor. 6,19.20). Dumnezeu cere închinarea din partea unui suflet sfintit, care s-a pregătit prin exercitarea credintei ce lucrează prin iubire, spre a-I sluji. El prezintă înaintea noastră idealul cel mai înalt, chiar desăvârsirea. El ne cere să fim totul si în mod desăvârsit pentru El în această lume, după cum El este totul pentru noi înaintea lui Dumnezeu.
"Voia lui Dumnezeu" cu privire la voi "este sfintirea voastră" (1 Tes. 4,3). Este si vointa voastră la fel? Păcatele voastre pot fi ca un munte înaintea voastră; dar, dacă vă umiliti inima si vă mărturisiti păcatele, încrezându-vă în meritele unui Mântuitor răstignit si înviat, el vă va ierta si vă va curăti de orice nelegiuire. Dumnezeu cere din partea voastră o totală conformare fată de Legea Sa. Legea aceasta este ecoul glasului Său care vă spune: "Mai sfânt, tot mai sfânt". Doriti plinătatea harului lui Hristos! Inimile voastre să fie umplute cu o arzătoare dorintă după neprihănirea Sa, a cărei lucrare, spune Cuvântul lui Dumnezeu, este pace si al cărei rod este seninătatea si încrederea pentru vecie.
Când sufletul vostru suspină după Dumnezeu, veti găsi mai mult si tot mai mult din bogătiile nepătrunse ale harului Său. Contemplând aceste bogătii, veti ajunge să le stăpâniti si veti descoperi meritele jertfei Mântuitorului, ocrotirea neprihănirii Sale, plinătatea întelepciunii Sale si puterea Sa de a vă înfătisa înaintea Tatălui "fără prihană, fără vină" (2 Petru 3,14).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
