In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 52
STATORNIC PÂNĂ LA MOARTE
În a doua epistolă adresată de Petru celor care dobândiseră "o credintă de acelasi pret" cu a sa, apostolul prezintă planul lui Dumnezeu pentru dezvoltarea caracterului crestin. El scrie:
"Harul si pacea să vă fie înmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele să vă faceti părtasi firii dumnezeiesti, după ce ati fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte."
"De aceea, dati-vă si voi toate silintele ca să uniti cu credinta voastră fapta; cu fapta, cunostinta; cu cunostinta, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni. Căci, dacă aveti din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiti nici lenesi, nici neroditori în ce priveste deplina cunostintă a Domnului nostru Isus Hristos".
Aceste cuvinte sunt pline de învătătură si descoperă ideea fundamentală a biruintei. Apostolul înfătisează credinciosilor scara progresului crestin, fiecare treaptă reprezentând înaintarea în cunoasterea lui Dumnezeu si în urcarea căreia nu este nici un loc de oprire. Credinta, fapta, cunostinta, înfrânarea, evlavia, dragostea de frati si iubirea de oameni sunt treptele scării. Suntem mântuiti urcând treaptă după treaptă, suind pas cu pas, până la măsura idealului lui Hristos pentru noi. În felul acesta, El S-a făcut pentru noi întelepciune, neprihănire, sfintire si răscumpărare.
Dumnezeu a chemat pe poporul Său la slavă si virtute si acestea se vor manifesta în viata tuturor acelora care sunt cu adevărat în legătură cu El. Devenind părtasi ai darului ceresc, ei trebuie să meargă spre desăvârsire, fiind "păziti de puterea lui Dumnezeu, prin credintă" (1 Petru 1,5). Este spre slava lui Dumnezeu ca să acorde meritele, virtutile Sale copiilor Săi. El doreste să-i vadă pe bărbati si pe femei atingând standardul cel mai înalt si, atunci când prin credintă ei se prind de puterea lui Hristos, când solicită făgăduintele Sale sigure si le consideră ca fiind ale lor, când cu o stăruintă irezistibilă ei caută puterea Duhului Sfânt, ei vor ajunge desăvârsiti în El.
După ce a primit credinta Evangheliei, următoarea lucrare a credinciosului este să adauge la caracterul său virtutea si aceasta curătă inima si pregăteste mintea pentru primirea cunoasterii lui Dumnezeu. Cunostinta aceasta este temelia oricărei adevărate educatii si a oricărei adevărate slujiri. Ea este singura pavăză adevărată împotriva ispitei; si ea este singura care poate face pe cineva asemenea lui Dumnezeu în caracter. Prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Fiului Său Isus Hristos este dat credinciosului "tot ce priveste viata si evlavia". Nici un dar nu este oprit de la acela care în mod sincer doreste să dobândească neprihănirea lui Dumnezeu".
"Viata vesnică", spune Hristos, "este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17,3). Si profetul Ieremia declara: "Înteleptul să nu se laude cu întelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogătia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere si că Mă cunoaste, să stie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată si dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul" (Ier. 9,23.24). Cu greu mintea omenească poate să înteleagă lătimea, lungimea si adâncimea realizărilor spirituale ale aceluia care dobândeste această cunoastere.
Nimeni nu ar trebui să dea gres în a atinge, în sfera lui, desăvârsirea caracterului crestin. Prin jertfa lui Hristos, s-a făcut posibil pentru credincios să primească toate lucrurile care apartin vietii si evlaviei. Dumnezeu ne cheamă să atingem măsura desăvârsirii si asează înaintea noastră exemplul caracterului lui Hristos. În natura Sa umană, desăvârsită printr-o viată de continuă împotrivire fată de rău, Mântuitorul a arătat că, prin conlucrarea cu Divinitatea, fiintele omenesti pot chiar în această viată să ajungă desăvârsirea caracterului. Aceasta este asigurarea lui Dumnezeu dată nouă, ca noi să putem dobândi biruinta deplină.
Înaintea credinciosului este pusă posibilitatea minunată de a fi asemenea lui Hristos, ascultător de toate principiile Legii. Dar, prin sine însusi, omul este incapabil să atingă această stare. Cuvântul lui Dumnezeu declară că sfintenia pe care ar trebui să o aibă credinciosul mai înainte de a putea fi mântuit este rezultatul lucrării harului divin atunci când el se supune îndrumării si influentelor înfrânătoare ale Duhului adevărului. Ascultarea omului poate fi făcută desăvârsită numai prin tămâia neprihănirii lui Hristos, care umple cu mireasmă fiecare act al ascultării. Partea crestinului este aceea de a stărui în învingerea oricărui defect. El trebuie să se roage continuu Mântuitorului să vindece sufletul său bolnav de păcat. El nu are întelepciunea sau puterea de a învinge; acestea apartin Domnului si El le revarsă asupra acelora care în umilintă si pocăintă caută ajutorul Lui.
Lucrarea transformării de la păcat la sfintenie este continuă. Zi de zi, Dumnezeu lucrează în vederea sfintirii omului, iar omul trebuie să conlucreze cu El, depunând eforturi stăruitoare în dezvoltarea obiceiurilor bune. El trebuie să adauge har după har; si, în timp ce el lucrează astfel după planul adunării, Dumnezeu lucrează pentru El după planul înmultirii. Mântuitorul nostru este totdeauna gata să audă si să răspundă rugăciunii inimii zdrobite, si harul si pacea sunt înmultite credinciosilor. Bucuros, El le acordă binecuvântările de care au nevoie în lupta lor împotriva răutătilor care îi asaltează.
Sunt unii care încearcă să urce scara progresului crestin; dar, în timp ce înaintează, încep să-si pună încrederea în puterea omului si, în curând, pierd din vedere pe Isus, Începătorul si Desăvârsitorul credintei lor. Rezultatul este esecul - pierderea a tot ce a fost câstigat. În adevăr, tristă este starea acelora care, obosind pe cale, îngăduie vrăjmasului sufletelor să-i jefuiască de însusirile crestine ale harului care s-au dezvoltat în inima si viata lor. "Dar cine nu are aceste lucruri", declară apostolul, "este orb, umblă cu ochii închisi, si a uitat că a fost curătit de vechile lui păcate".
Apostolul Petru avusese o lungă experientă în lucrurile lui Dumnezeu. Credinta sa în puterea lui Dumnezeu de a mântui se întărise cu trecerea anilor, până când dovedise fără pic de îndoială că nici o înfrângere nu este cu putintă pentru acela care, înaintând prin credintă, suie treaptă după treaptă, totdeauna în sus si înainte, până la treapta cea mai de sus a scării ce ajunge până la portile cerului.
Timp de multi ani, Petru stăruise pe lângă credinciosi în legătură cu nevoia unei cresteri continue în har si în cunoasterea adevărului; si acum, stiind că în curând avea să fie chemat să sufere martiriul pentru credinta sa, el atrage încă o dată atentia la pretioasele privilegii care pot fi la îndemâna fiecărui credincios. Deplin asigurat de credinta sa, bătrânul apostol i-a îndemnat pe fratii săi la statornicie în ceea ce priveste tinta vietii crestine. "Căutati cu atât mai mult", stăruia el, "să vă întăriti chemarea si alegerea voastră; căci, dacă faceti lucrul acesta nu veti aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belsug intrare în Împărătia vesnică a Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos". Pretioasă asigurare! Glorioasă este nădejdea ce stă în fata credinciosului în timp ce înaintează prin credintă către înăltimile desăvârsirii crestine!
"Voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea", continuă apostolul, "măcar că le stiti, si sunteti tari în adevărul pe care-l aveti. Dar socotesc că este drept, cât voi fi în cortul acesta, să vă tin treji, aducându-vă aminte; căci stiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos. Îmi voi da osteneala dar, ca si după moartea mea, să vă puteti aduce totdeauna aminte de aceste lucruri".
Apostolul era foarte calificat să vorbească despre planurile lui Dumnezeu cu privire la neamul omenesc; căci, în timpul slujirii pământesti a lui Hristos, el văzuse si auzise multe cu privire la Împărătia lui Dumnezeu. "În adevăr", reamintea el credinciosilor, "v-am făcut cunoscut puterea si venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe niste basme mestesugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi însine cu ochii nostri mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste si slavă atunci când, din slavă minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas, care zicea: 'Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea'. Si noi însine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt".
Oricât de convingătoare era această dovadă a certitudinii nădejdii crestinului, totusi era o alta si mai convingătoare în mărturia profetiei, prin care credinta tuturor poate fi întărită si în mod sigur ancorată. "Si avem cuvântul prorociei", declara Petru, "făcut si mai tare; la care bine faceti că luati aminte, ca la o lumină care străluceste într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă si va răsări luceafărul de dimineată în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să stiti că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieste singură. Că nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt".
În timp ce înălta "cuvântul prorociei făcut si mai tare", ca o călăuză sigură în vremuri de primejdie, apostolul avertiza în mod solemn împotriva tortei falsei profetii, care urma să fie înăltată de învătătorii mincinosi, care pe furis aveau să strecoare "erezii mincinoase" până acolo, încât să tăgăduiască chiar pe Domnul. Pe acesti învătători mincinosi, ridicati în biserică si socotiti credinciosi de către multi dintre fratii lor în credintă, apostolul îi asemuie cu "niste fântâni fără apă, niste nori, alungati de furtună: lor le este păstrată negura întunericului". "Starea lor de pe urmă", declară el, "se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată".
Privind înainte prin veacuri către încheierea vremii, Petru a fost inspirat să descrie stările care vor exista în lume chiar înainte de a doua venire a Domnului Hristos. "Să stiti că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri", scria el, "care vor trăi după poftele lor, si vor zice: 'Unde este făgăduinta venirii Lui? Căci de când au adormit părintii nostri, toate rămân asa cum erau de la începutul zidirii!'". Dar, "când vor zice: 'Pace si liniste!', atunci o prăpădenie neasteptată va veni peste ei" (1 Tes. 5,3). Însă nu toti vor fi prinsi în lanturile amăgirilor vrăjmasului. Când sfârsitul tuturor lucrurilor pământesti se va apropia, se vor ridica persoane credincioase în stare să discearnă semnele timpului. În timp ce un mare număr de pretinsi credinciosi îsi vor tăgădui credinta prin faptele lor, va fi o rămăsită care va răbda până la sfârsit.
Petru a păstrat vie în inima sa nădejdea revenirii lui Hristos si el a asigurat biserica de sigura împlinire a făgăduintei: "După ce Mă voi duce si vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce si vă voi lua cu Mine" (Ioan 14,3). Pentru cei încercati si credinciosi, venirea ar putea să pară că întârzie, dar apostolul îi asigură: "Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduintei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, ci doreste ca nici unul să nu piară, ci toti să vină la pocăintă. Ziua Domnului însă va veni ca un hot. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare căldură si pământul, cu tot ce este pe el, va arde."
"Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiti voi, printr-o purtare sfântă si evlavioasă, asteptând si grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinta Lui, asteptăm ceruri noi si un pământ nou, în care va locui neprihănirea."
"De aceea, prea iubitilor, fiindcă asteptati aceste lucruri, siliti-vă să fiti găsiti înaintea Lui fără prihană, fără vină, si în pace. Să credeti că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris si prea iubitul nostru frate Pavel, după întelepciunea dată lui" Voi deci, prea iubitilor, stiind mai dinainte aceste lucruri, păziti-vă ca nu cumva să vă lăsati târâti de rătăcirile acestor nelegiuiti, si să vă pierdeti tăria".
În providenta Sa, Dumnezeu i-a îngăduit lui Petru să-si încheie lucrarea sa în Roma, unde întemnitarea sa a fost poruncită de împăratul Nero, cam în timpul ultimei arestări a lui Pavel. Astfel, cei doi apostoli veterani, care multi ani fuseseră foarte departe unul de altul în lucrările lor, aveau să dea ultima lor mărturie pentru Hristos în metropola lumii, si pe pământul ei să-si verse sângele ca o sământă a unui vast seceris de sfinti si martiri.
După reprimirea sa, care a urmat tăgăduirii lui Hristos, în mod nesovăitor, Petru, plin de curaj, a dat piept cu primejdia si a manifestat un deosebit curaj în predicarea unui Mântuitor răstignit, înviat si înăltat. Stând în celula sa, el si-a amintit de cuvintele pe care Hristos i le spusese: "Adevărat, adevărat, îti spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai si te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îti vei întinde mâinile si altul te va încinge, si te va duce unde nuvei voi" (Ioan 21,18). În felul acesta, Isus i-a făcut cunoscut ucenicului chiar modul în care avea să moară, prezicându-i chiar si întinderea mâinilor sale pe cruce.
Petru, ca evreu si străin, a fost osândit, biciuit si răstignit. Cu perspectiva acestei morti groaznice înaintea sa, apostolul si-a amintit de păcatul său mare prin tăgăduirea lui Isus în ceasul încercării Sale. Atât de nedispus cândva să recunoască crucea, acum a socotit ca o bucurie să-si dea viata pentru Evanghelie, considerând numai că, pentru el, care tăgăduise pe Domnul, era o onoare prea mare să moară în acelasi fel ca Învătătorul Său. Petru se căise sincer de păcatul acela si fusese iertat de Hristos, după cum se vede din marea însărcinarea dată lui de a hrăni oile si mieluseii turmei. Dar el nu-si putea ierta niciodată gestul său. Nici chiar gândul la agonia groaznică a ultimelor clipe ale vietii nu putea micsora amărăciunea acestei întristări si pocăinte a sa. Ca ultimă favoare, el i-a rugat pe cei care-l executau să-l pironească pe cruce cu capul în jos. Cererea i-a fost îndeplinită si în felul acesta a murit marele apostol Petru.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
