In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 51
UN SUB-PĂSTOR CREDINCIOS
În cartea Faptele Apostolilor se aminteste doar putin despre ultima lucrare a apostolului Petru. În timpul anilor foarte ocupati de slujire, care au urmat revărsării Duhului Sfânt în Ziua Cincizecimii, el s-a găsit printre aceia care au depus eforturi neobosite pentru a ajunge la iudeii care veneau la Ierusalim să se închine cu ocazia sărbătorilor anuale.
Cum numărul credinciosilor din Ierusalim si din alte părti vizitate de solii crucii crestea, talentele pe care le avea Petru s-au dovedit de o nespusă valoare pentru prima biserică crestină. Influenta mărturiei sale cu privire la Isus din Nazaret se întindea în lung si în lat. Asupra lui fusese asezată o dublă răspundere. El a dat o mărturie hotărâtă înaintea necredinciosilor cu privire la Mesia, lucrând cu toată râvna pentru convertirea lor; si, în acelasi timp, a făcut o lucrare deosebită pentru credinciosi, întărindu-i în credinta lui Hristos.
Numai după ce a fost adus la renuntare de sine si la o deplină încredere în puterea divină, Petru a primit chemarea de a lucra ca un sub-păstor. Hristos îi spusese lui Petru, înainte de a-L fi tăgăduit: "După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăresti pe fratii tăi" (Luca 22,32). Cuvintele acestea erau semnificative pentru lucrarea întinsă si rodnică pe care urma să o aducă la îndeplinire în viitor acest apostol pentru aceia care aveau să vină la credintă. Experienta proprie a lui Petru cu păcatul, suferinta si pocăinta l-au pregătit pentru această lucrare. De-abia după ce si-a dat seama de slăbiciunea sa a putut el să înteleagă nevoia credinciosului de a depinde în totul de Hristos. În mijlocul furtunii ispitei, el a ajuns să înteleagă faptul că omul poate umbla în sigurantă numai dacă, neîncrezându-se în sine, se sprijină pe Mântuitorul.
La ultima întâlnire a lui Hristos cu ucenicii Săi la mare, Petru, încercat prin întrebarea de trei ori repetată: "Mă iubesti?" (Ioan 21,15-17), a fost reasezat la locul său printre cei doisprezece. Lui i-a fost încredintată lucrarea pe care avea s-o facă, să hrănească turma Domnului. Întors acum la Dumnezeu si primit, el avea nu numai să caute a salva pe cei din afara staulului, dar avea să fie un păstor al oilor.
Hristos i-a amintit lui Petru numai o singură conditie pentru a-I sluji - "Mă iubesti?" Aceasta este calificarea cea mai de seamă. Desi Petru ar fi putut să aibă oricare altă calitate, totusi, fără iubirea lui Hristos, el nu ar fi putut fi un păstor credincios peste turma lui Dumnezeu. Cunostinta, bunăvointa, elocventa, râvna - toate sunt trebuincioase în vederea unei bune lucrări; dar, fără iubirea lui Hristos în inimă, lucrarea predicatorului crestineste un esec.
Iubirea lui Hristos nu este un simtământ, ci este un principiu viu ce trebuie să fie manifestat ca o putere dăinuitoare în inimă. Dacă purtarea si caracterul păstorului sunt o exemplificare a adevărului pe care el îl sustine, Domnul va pune sigiliul aprobării Sale asupra lucrării. Păstorul si turma vor deveni una, uniti prin nădejdea lor comună în Hristos.
Felul în care Mântuitorul s-a purtat cu Petru a constituit o lectie atât pentru el, cât si pentru fratii săi. Desi Petru Îl tăgăduise pe Domnul său, iubirea pe care Domnul o avea pentru el nu s-a clătinat nicidecum. Si, când apostolul urma să înceapă lucrarea de slujire a Cuvântului pentru altii, el avea să-l întâmpine pe cel nelegiuit cu răbdare, simpatie si iubire iertătoare. Amintindu-si de propria sa slăbiciune si cădere, el avea să trateze oile si mieii turmei încredintate grijii sale cu aceeasi bunătate cu care Hristos Se purtase fată de el.
Fiintele omenesti, dedate ele însele răului, sunt pornite să trateze fără blândete pe cei ispititi si rătăciti. Ei nu pot citi inima; ei nu cunosc luptele si frământările celorlalti. Ei au nevoie să învete despre mustrarea care este iubire, despre lovitura care răneste spre vindecare, despre avertizarea care anuntă nădejde.
În tot timpul slujirii sale, Petru a vegheat cu credinciosie asupra turmei încredintate grijii lui si astfel s-a dovedit vrednic de însărcinarea si răspunderea dată lui de Mântuitorul. El a înăltat continuu pe Isus din Nazaret ca nădejdea lui Israel, Mântuitorul omenirii. El si-a adus propria sa viată în ascultare de Maestrul Lucrător. Prin toate mijloacele ce-i stăteau la îndemână, el a căutat să-i educe pe credinciosi în vederea unei lucrări active. Prin exemplul său plin de evlavie, cum si prin neobosita sa activitate, el a însufletit pe multi tineri promitători să se consacre în totul lucrării slujirii Evangheliei. Cu trecerea timpului, influenta apostolului ca educator si conducător a crescut; si, desi niciodată nu a pierdut simtul răspunderii de a lucra în mod deosebit pentru iudei, totusi el a dus mărturia sa în multe tări si a întărit credinta multora în Evanghelie.
În ultimii ani ai lucrării sale în slujba Evangheliei, Petru a fost inspirat să scrie credinciosilor "împrăstiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia". Epistolele sale erau mijloace pentru reînsufletirea curajului si întărirea credintei acelora care treceau prin încercări si necazuri si de reînnoire a faptelor bune de către aceia care din pricina feluritelor ispite erau în primejdie să-si piardă încrederea în Dumnezeu. Aceste epistole purtau cu ele simtământul de a fi fost scrise de unul care se împărtăsise din belsug de suferintele lui Hristos, cum si de mângâierea Sa; unul a cărui întreagă fiintă fusese transformată prin har si a cărui nădejde de viată vesnică era ceva sigur si de neclătinat.
Chiar de la începutul primei sale epistole, bătrânul slujitor al lui Dumnezeu a adus Domnului său un tribut de laudă si multumire. "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos", exclamă el, "care, după îndurarea sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morti, la o nădejde vie, si la o mostenire nestricăcioasă, si neîntinată, si care nu se poate vesteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteti păziti de puterea lui Dumnezeu, prin credintă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!"
În nădejdea aceasta, a unei sigure mosteniri pe pământul cel nou, s-au bucurat primii crestini, chiar în timp de încercări severe si de necazuri. "Voi vă bucurati mult", scrie Petru, "măcar că acum, dacă trebuie, sunteti întristati pentru putină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credintei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere si care totusi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava si cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, pe care voi Îl iubiti fără să-L fi văzut, credeti în El, fără să-L vedeti, si vă bucurati cu o bucurie negrăită si strălucită, pentru că veti dobândi, ca sfârsit al credintei voastre, mântuirea sufletelor voastre".
Cuvintele apostolului au fost scrise pentru învătătura credinciosilor din toate veacurile, si ele au o deosebită însemnătate pentru aceia care trăiesc în vremea când "sfârsitul tuturor lucrurilor este aproape". Îndemnurile si avertizările sale, cum si cuvintele lui pline de credintă si curaj sunt necesare fiecărui suflet care vrea să-si mentină credinta nezguduită "până la sfârsit" (Evr. 3,14).
Apostolul a căutat să-i învete pe credinciosi cât de important este să-ti tii mintea în frâu ca să nu rătăcească, ocupându-se de subiecte neîngăduite sau să-si irosească puterile cu teme usuratice. Cei care nu vor să ajungă pradă amăgirilor lui Satana trebuie să păzească bine intrările sufletului; ei trebuie să se ferească a citi, a vedea sau a auzi ceva care ar da nastere la gânduri necurate. Mintea nu trebuie lăsată să se oprească la întâmplare asupra oricărui subiect pe care vrăjmasul sufletelor l-ar sugera. Inima trebuie să fie în mod credincios străjuită căci, de nu, răutătile din afară vor trezi răutătile dinăuntru si sufletul va rătăci în întuneric. "Încingeti-vă coapsele mintii voastre", scria Petru, "fiti treji, si puneti-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos" Nu vă lăsati târâti în poftele pe care le aveati altădată când erati în nestiintă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiti si voi sfinti în toată purtarea voastră. Căci este scris: 'Fiti sfinti, căci eu sunt sfânt'".
"Purtati-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci stiti că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ati fost răscumpărati din felul desert de vietuire, pe care-l mosteniserăti de la părintii vostri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur si fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii si a fost arătat la sfârsitul veacurilor pentru voi, care, prin El, sunteti credinciosi lui Dumnezeu, care L-a înviat din morti, si I-a dat slavă, pentru ca, credinta si nădejdea voastră să fie în Dumnezeu".
Dacă argintul si aurul ar fi fost îndestulătoare pentru cumpărarea mântuirii oamenilor, cât de usor ar fi putut fi săvârsită aceasta de Acela care spune: "Al Meu este argintul, si al Meu este aurul" (Hagai 2,8). Dar numai prin sângele cel pretios al Fiului lui Dumnezeu păcătosul poate să fie răscumpărat. Planul mântuirii a fost bazat pe sacrificiu. Apostolul Pavel scria: "Cunoasteti harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogătiti" (2 Cor. 8,9). Hristos S-a dat pe Sine pentru a ne putea răscumpăra din orice nelegiuire. Si, ca o binecuvântată încoronare a mântuirii, "darul fără plată al lui Dumnezeu este viata vesnică în Isus Hristos, Domnul nostru" (Rom. 6,23).
"Deci, ca unii care prin ascultare de adevăr, v-ati curătit sufletele prin Duhul, ca să aveti o dragoste de frati neprefăcută", continuă Petru, "iubiti-vă cu căldură unii pe altii, din toată inima". Cuvântul lui Dumnezeu - adevărul - este canalul prin care Domnul Îsi manifestă Duhul si puterea Sa. Ascultarea de cuvânt produce rodul calitătii cerute - "dragostea de frati neprefăcută". Această iubire este născută în cer si conduce la simtăminte înalte si actiuni lipsite de egoism.
Când adevărul devine un principiu dăinuitor în viată, sufletul este născut "din nou nu dintr-o sământă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu si care rămâne în veac". Această nastere din nou este rezultatul primirii lui Hristos ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Când prin Duhul Sfânt adevărurile divine se întipăresc în inimă, atunci iau nastere noi conceptii, iar puterile până aici adormite sunt trezite ca să conlucreze cu Dumnezeu.
Asa a fost cu Petru si cu ceilalti ucenici. Hristos a fost pentru lume Descoperitorul adevărului. Prin El, sământa cea nestricăcioasă - Cuvântul lui Dumnezeu - a fost semănată în inimile oamenilor. Dar multe dintre cele mai pretioase învătături ale marelui Învătător au fost rostite fată de unii care atunci nu le-au înteles. Când, după înăltarea Sa, Duhul Sfânt le-a reamintit ucenicilor învătăturile Sale, sentimentele lor adormite s-au trezit. Întelesul acestor adevăruri a străfulgerat în mintea lor ca o nouă descoperire si adevărul, curat si nealterat, si-a făcut loc. Atunci ei au ajuns să se împărtăsească de experienta minunată a vietii Sale. Cuvântul a dat mărturie prin ei, oameni alesi de El, si ei au vestit adevărul cel puternic: "Cuvântul S-a făcut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevăr". "Si noi toti am primit din plinătatea Lui, si har după har" (Ioan 1,14.16).
Apostolul i-a îndemnat pe credinciosi să cerceteze Scripturile, ca printr-o cuvenită întelegere a lor să-si poată face lucrarea sigură pentru vesnicie. Petru a înteles că, în experienta fiecărui suflet care, în cele din urmă, va fi biruitor, vor fi momente de nedumerire si încercare; dar el mai stia că o întelegere a Scripturilor îl va face în stare pe cel ispitit să-si amintească de făgăduintele care îi vor mângâia inima si îi vor întări credinta în Cel Atotputernic.
"Orice făptură este ca iarba", declară el, "si toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă si floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Si acesta este Cuvântul, care v-a fost propovăduit prin Evanghelie. Lepădati dar orice răutate, orice viclesug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă si de clevetire; si, ca niste prunci născuti de curând, să doriti laptele duhovnicesc si curat, pentru ca prin el să cresteti spre mântuire, dacă ati gustat în adevăr că bun este Domnul."
Multi dintre credinciosii cărora Petru le-a adresat epistolele sale trăiau în mijlocul păgânilor si multe depindeau de credinciosia lor fată de înalta chemare a slujirii lor. Apostolul le-a înfătisat privilegiile ce le aveau ca urmasi ai lui Isus Hristos. "Voi însă sunteti o semintie aleasă", scria el, "o preotie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Si l-a câstigat ca să fie al Lui, ca să vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; pe voi care odinioară nu erati un popor, dar acum sunteti poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăti îndurare, dar acum ati căpătat îndurare."
"Prea iubitilor, vă sfătuiesc ca pe niste străini si călători să vă feriti de poftele firii pământesti care se războiesc cu sufletul. Să aveti o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe niste făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării".
Apostolul prezintă în chip lămurit atitudinea pe care credinciosii trebuie să o aibă fată de autoritătile civile: "Fiti supusi oricărei stăpâniri omenesti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât si dregătorilor, ca unii care sunt trimisi de el să pedepsească pe făcătorii de rele si să laude pe cei ce fac bine. Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupati gura oamenilor nestiutori si prosti. Purtati-vă ca niste oameni slobozi, fără să faceti din slobozenia aceasta o haină a răutătii, ci ca niste robi ai lui Dumnezeu. Cinstiti pe toti oamenii, iubiti pe frati; temeti-vă de Dumnezeu; dati cinste împăratului".
Cei care erau robi erau sfătuiti să rămână supusi stăpânilor lor "cu toată frica nu numai celor ce sunt buni si blânzi, ci si celor ce sunt greu de multumit. Căci este un lucru plăcut", explică apostolul, "dacă cineva, pentru cugetul lui fată de Dumnezeu, suferă întristare, si suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiti cu răbdare să fiti pălmuiti, când ati făcut rău? Dar, dacă suferiti cu răbdare când ati făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Si la aceasta ati fost chemati; fiindcă si Hristos a suferit pentru voi, si v-a lăsat o pildă, ca să călcati pe urmele Lui. 'El n-a făcut păcat, si în gura Lui nu s-a găsit viclesug'. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; si când era chinuit, nu ameninta, ci Se supunea dreptului judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fată de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ati fost vindecati. Căci erati ca niste oi rătăcite. Dar acum v-ati întors la Păstorul si Episcopul sufletelor voastre".
Apostolul le îndemna pe femeile credincioase să fie neprihănite în vorbirea lor si modeste în îmbrăcămintea si purtarea lor. "Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară", sfătuia el, "care stă în împletirea părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curătia nepieritoare a unui duh blând si linistit, care este de mare pret înaintea lui Dumnezeu".
Învătătura se aplică credinciosilor din toate veacurile. "După roadele lor îi veti cunoaste" (Mat. 7,20). Podoaba unui duh blând si linistit este nespus de pretioasă. În viata adevăratului crestin, împodobirea exterioară este totdeauna în armonie cu pacea si sfintenia lăuntrică. "Dacă voieste cineva să vină după Mine", spunea Hristos, "să se lepede de sine, să-si ia crucea, si să Mă urmeze" (Mat. 16,24). Lepădarea si sacrificiul de sine vor caracteriza viata crestinului. Dovada că gustul este convertit se va vedea în îmbrăcămintea tuturor acelora care merg pe calea rânduită pentru cei răscumpărati ai Domnului.
Este numai drept a iubi frumosul si a-l dori; dar Dumnezeu doreste ca noi să iubim si să căutăm mai întâi frumusetea cea mai desăvârsită, aceea care este nepieritoare. Nici o împodobire exterioară nu poate fi comparată ca valoare sau farmec cu "un duh blând si linistit" si inul "subtire, alb si curat" (Apoc. 19,14) pe care-l vor purta toti sfintii de pe pământ. Această îmbrăcăminte îi va face frumosi si iubiti aici, si apoi va alcătui semnul lor de admitere în palatul Împăratului. Făgăduinta Sa este: "Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcati în alb, fiindcă sunt vrednici" (Apoc. 3,4).
Privind înainte cu viziune profetică spre vremurile primejdioase în care avea să intre biserica lui Hristos, apostolul îi îndemna stăruitor pe credinciosi să rămână statornici în fata încercărilor si a suferintei. "Prea iubitilor", scria el, "nu vă mirati de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce".
Cercarea este o parte din educatia primită în scoala lui Hristos spre a curăti pe copiii lui Dumnezeu de zgura a ceea ce este pământesc. Experientele ce-i pun la încercare vin asupra lor din cauză că Dumnezeu conduce pe copiii Săi. Încercările si piedicile sunt metodele de disciplinare alese de El si conditiile succesului puse de El. Cel care citeste inimile oamenilor cunoaste slăbiciunile lor mai bine decât le pot cunoaste ei însisi. El vede că unii au însusiri care, dacă ar fi bine îndrumate, ar putea fi folosite spre înaintarea lucrării Sale. În providenta Sa, El aduce aceste suflete în diferite situatii si împrejurări deosebite, pentru ca ei să poată descoperi defectele care stau ascunse cunoasterii lor. El le dă ocazie să învingă aceste defecte si să-i facă potriviti pentru slujire. Deseori, El îngăduie să ardă focul întristării, pentru ca ei să fie curătiti.
Grija lui Dumnezeu pentru mostenirea Lui este neîncetată. El nu îngăduie să vină asupra copiilor Săi nici o altă întristare decât aceea care este absolut trebuincioasă pentru binele lor prezent si vesnic. El va curăti biserica Sa, asa cum Hristos a curătit templul în timpul slujirii Sale pe pământ. Tot ce aduce El asupra poporului Său în ce priveste încercarea si durerea vin pentru ca ei să poată dobândi o mai profundă pietate si o mai mare putere de a duce mai departe triumful crucii.
Fusese un timp în experienta lui Petru când el n-a vrut să vadă crucea în lucrarea lui Hristos. Când Mântuitorul a făcut cunoscut ucenicilor suferintele si moartea ce stăteau amenintătoare înaintea Sa, Petru a exclamat: "Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu si se întâmple asa ceva!" (Mat.16,22). Autocompătimirea care l-a tras înapoi de la părtăsia cu Hristos în suferintă a fost ceea ce l-a mânat pe Petru să rostească dojana. Pentru ucenic, a fost o învătătură amară si una pe care el a învătat-o, dar încet, si anume că umblarea, calea lui Hristos pe pământ duce prin agonie si umilintă. Dar el avea să învete lectia ei numai în dogoarea cuptorului de foc. Acum, când trupul său care odată fusese plin de râvnă se încovoiase sub povara anilor si a muncii, el a putut să scrie: "Prea iubitilor, nu vă mirati de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucurati-vă, întrucât aveti parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurati si să vă veseliti si la arătarea slavei Lui".
Adresându-se prezbiterilor bisericii în legătură cu răspunderile lor de sub-păstori ai turmei lui Hristos, apostolul scria: "Păstoriti turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru câstig mârsav, ci cu lepădare de sine. Nu ca si cum ati stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărteală, ci făcându-vă pilde turmei. Si când Se va arăta Păstorul cel mare, veti căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei".
Cei care ocupă pozitia de sub-păstori trebuie să dea pe fată o atentă grijă de turma Domnului. Nu ar trebui să fie o supraveghere dictatorială, ci una care tinde să încurajeze, să întărească si să înalte. Slujirea Evangheliei înseamnă mult mai mult decât tinerea de predici; înseamnă o lucrare stăruitoare si personală. Biserica de pe pământ este alcătuită din bărbati si femei cu greseli, care au nevoie de efort plin de răbdare si osteneală spre a fi formati si disciplinati să lucreze, fiind acceptati în viata aceasta, iar în viata viitoare să fie încununati cu slavă si nemurire. Este nevoie de slujitori, păstori credinciosi - care nu vor lingusi pe popor, nici nu-l vor trata cu asprime, ci care îl vor hrăni cu pâinea vietii - bărbati care în viata lor să simtă zilnic puterea convertitoare a Duhului Sfânt si care să nutrească în inimă o iubire puternică si neegoistă fată de aceia pentru care lucrează.
Se cere din partea sub-păstorului să lucreze cu tact atunci când este chemat să dea piept cu înstrăinarea, amărăciunea, invidia si gelozia în biserică, si va trebui să lucreze în spiritul lui Hristos pentru a pune lucrurile în rânduială. Cu credinciosie, avertizările trebuie date, păcatele mustrate, relele îndreptate si aceasta nu numai prin lucrarea slujitorului de la amvon, ci si prin lucrarea personală. Inima încăpătânată poate că se împotriveste soliei, iar slujitorul lui Dumnezeu ar putea fi judecat gresit si criticat. Atunci, el să-si amintească de faptul că "întelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pasnică, blândă, usor de înduplecat, plină de îndurare si de roduri bune, fără părtinire, nefătarnică. Si roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace" (Iacov 3,17.18).
Lucrarea slujitorului Evangheliei este aceea de a pune "în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse de veacuri în Dumnezeu" (Ef. 3,9). Dacă cineva care intră în această lucrare alege partea cu cel mai putin sacrificiu de sine, multumindu-se numai cu predicarea si lăsând pentru altul lucrarea de slujire personală, lucrarea lui nu va fi primită de Dumnezeu. Suflete pentru care a murit Hristos pier din lipsa unei lucrări personale bine îndrumate, iar acela care, intrând în lucrarea de slujire, nu este gata să facă lucrarea personală cerută de întregirea turmei si-a gresit cariera.
Spiritul adevăratului păstor este acela al uitării de sine. El se pierde din vedere pe sine, pentru a putea săvârsi lucrările lui Dumnezeu. Prin predicarea Cuvântului si prin lucrare personală în casele oamenilor, el le cunoaste nevoile, durerile si cercările; si conlucrând cu marele Purtător de poveri, el împărtăseste întristările lor, îi mângâie în durerile lor, potoleste foamea sufletului si le câstigă inimile pentru Dumnezeu. În această lucrare, slujitorul este însotit de îngerii cerului si el însusi este învătat si luminat de adevărul care întelepteste spre mântuire.
În legătură cu învătăturile sale adresate celor cu pozitii de încredere în biserică, apostolul a subliniat câteva principii generale care trebuie să fie urmate de toti aceia care sunt legati laolaltă în comuniunea bisericii. Membrii cei mai tineri ai turmei erau îndemnati stăruitor să urmeze pilda bătrânilor lor în ce priveste practicarea umilintei, asemenea lui Hristos. "Tot asa si voi, tinerilor, fiti supusi celor bătrâni. Si toti în legăturile voastre, să fiti împodobiti cu smerenie. Căci 'Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriti le dă har'. Smeriti-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalte. Si aruncati asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însusi îngrijeste de voi. Fiti treji si vegheati! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale, ca un leu care răcneste si caută pe cine să înghită. Împotriviti-vă lui tari în credintă".
Petru a scris credinciosilor într-o vreme de o deosebită încercare a bisericii. Multi chiar se si împărtăsiseră de suferintele lui Hristos si în curând biserica avea să îndure o perioadă de îngrozitoare prigoană. Într-o perioadă scurtă de câtiva ani, multi dintre aceia care stătuseră ca învătători si conducători în biserică aveau să-si dea viata pentru Evanghelie. În curând, lupi cruzi aveau să pătrundă în biserică, necrutând turma. Dar nici unul din aceste lucruri nu trebuia să-i descurajeze pe aceia a căror nădejde era concentrată în Hristos. Prin cuvinte încurajatoare si de însufletire, Petru a îndreptat mintile credinciosilor de la încercările prezente si de la viitoarele scene de suferintă "la o mostenire nestricăcioasă si neîntinată, si care nu se poate vesteji". "Dumnezeul oricărui har", se ruga el cu toată căldura sufletului, "care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa vesnică, după ce veti suferi putină vreme, vă va desăvârsi, vă va întări, vă va da putere si vă va face neclintiti. A Lui să fie slava si puterea în vecii vecilor. Amin!"
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
