In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 50
OSÂNDIT LA MOARTE
În timpul ultimei judecări a lui Pavel înaintea lui Nero, împăratul fusese atât de puternic impresionat de puterea cuvintelor apostolului, încât a amânat luarea unei hotărâri în cazul lui, fără să-l achite sau fără să-l osândească pe acuzatul slujitor al lui Dumnezeu. Dar, nu după mult timp, răutatea împăratului împotriva lui Pavel a revenit. Mâniat peste măsură, fiindcă nu era în stare să împiedice extinderea religiei crestine nici chiar în casa imperială, el a hotărât ca, atunci când va găsi un pretext mai temeinic, apostolul să fie osândit la moarte. Nu mult timp după aceea, Nero a pronuntat sentinta care l-a condamnat pe Pavel la moarte. Dar, fiindcă un cetătean roman nu putea să fie supus torturii, el a fost osândit să fie decapitat.
Pavel a fost luat pe ascuns si dus la locul executiei. Numai la putine persoane li s-a îngăduit să fie de fată; căci prigonitorii lui, alarmati de întinderea influentei lui, se temeau ca nu cumva scena mortii sale să-i câstige pe altii la crestinism. Dar, până si ostasii împietriti, care l-au însotit, au ascultat cuvintele sale cu uimire si l-au văzut plin de voie bună si chiar bucuros în fata mortii. Pentru aceia care au luat parte la moartea lui de martir, spiritul său de iertare fată de executorii săi si încrederea sa nesovăielnică în Hristos până la sfârsit s-au dovedit pentru ei ca o mireasmă de viată spre viată. Multi L-au primit pe Mântuitorul predicat de Pavel si nu peste mult timp, plini de curaj, ei au sigilat credinta lor cu propriul lor sânge.
Până în ultimul ceas, viata lui Pavel a mărturisit despre adevărul cuvintelor sale către corinteni: "Dumnezeu care a zis: 'Să lumineze lumina din întuneric' ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunostintei slavei lui Dumnezeu pe fata lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în niste vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu si nu de la noi. Suntem încoltiti în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiti; prigoniti, dar nu părăsiti; trântiti jos, dar nu omorâti. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca si viata lui Isus să se arate în trupul nostru" (2 Cor. 4, 6-10). Destoinicia sa nu era în sine, ci în prezenta si lucrarea Duhului Divin care-i umplea sufletul si aducea fiecare gând în supunere fată de vointa lui Hristos. Profetul declară: "Celui cu inima tare, Tu-i chezăsuiesti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine" (Is. 26,3). Pacea ce îsi avea izvorul în cer, exprimată pe fata lui Pavel, a câstigat multe suflete la Evanghelie.
Pavel purta cu el atmosfera cerului. Toti aceia care erau conlucrători cu el simteau unirea sa cu Hristos. Faptul că propria sa viată era o pildă despre adevărul pe care-l vestea dădea putere convingătoare predicării sale. În aceasta stă puterea adevărului. Influenta nestudiată si naturală a unei vieti sfinte este predica cea mai convingătoare ce poate fi rostită în favoarea crestinismului. Discutiile, chiar când se aduc argumente de necontestat, pot duce la împotrivire; dar un exemplu evlavios are o putere căreia este cu neputintă să-i rezisti.
În marea sa grijă fată de aceia pe care avea să-i părăsească, ca să ducă singuri lupta cu prejudecata, ura si prigoana, apostolul nu a mai tinut seama de propriile sale suferinte ce se apropiau. Pe putinii crestini care l-au însotit la locul de executie, el a căutat să-i întărească si să-i încurajeze prin repetarea făgăduintelor date pentru cei prigoniti din pricina neprihănirii. El i-a asigurat că nu avea să rămână neîmplinit nimic din tot ce spusese Domnul cu privire la credinciosii Săi copii încercati. Pentru o scurtă vreme, ei poate aveau să fie întristati din pricina multelor ispite; sau poate că aveau să fie lipsiti de un confort pământesc; însă ei puteau să-si îmbărbăteze inimile cu asigurarea credinciosiei lui Dumnezeu, spunând: "Stiu în cine am crezut. Si sunt încredintat că El are putere să păzească ce I-am încredintat până în ziua aceea" (2 Tim. 1,12). În curând se va termina noaptea cercării si a suferintei si apoi se va ivi fericita dimineată a păcii si a zilei depline.
Apostolul privea spre marea vesnicie, nu cu nesigurantă sau cu teamă, ci cu o nădejde plină de bucurie si cu o asteptare plină de dor. Stând la locul martiriului său, el nu a văzut nici sabia călăului, si nici pământul ce în curând avea să primească sângele său; el a privit prin linistitul cer albastru al acelei zile de vară până la tronul Celui Vesnic.
Acest bărbat al credintei a privit scara viziunii lui Iacov, reprezentându-L pe Hristos, care a legat pământul cu cerul si pe omul mărginit cu Dumnezeu Cel nemărginit. Credinta lui era întărită atunci când îsi amintea cum patriarhii si profetii s-au sprijinit pe Acela care era sustinătorul si mângâierea sa si pentru care el îsi dădea viata. Din partea acestor bărbati sfinti, care în decursul secolelor au dat mărturie despre credinta lor, el primea asigurarea că Dumnezeu este credincios. Pe acei apostoli, care, pentru a predica Evanghelia lui Hristos, au pornit să întâmpine bigotismul si superstitia păgână, prigoana si ocara, care n-au socotit viata lor ca fiind scumpă spre a putea tine sus lumina crucii în mijlocul păienjenisului întunecos al necredintei - pe acestia îi auzea el mărturisindu-L pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. De pe scaunul de tortură, de pe rug, din închisoare, din vizuinile si pesterile pământului, el auzea strigătele de triumf ale martirilor. El auzea mărturia sufletelor statornice, care, desi părăsite, lovite si chinuite, totusi transmiteau solia neînfricată si solemnă despre credintă, spunând: "Stiu în cine am crezut". Acestia, dându-si viata pentru credintă, declară înaintea lumii că Acela în care s-au încrezut este în stare să-i mântuiască pe deplin.
Răscumpărat prin sacrificiul lui Hristos, spălat de păcat prin sângele Său si îmbrăcat în neprihănirea Sa, Pavel are în sine mărturia faptului că sufletul lui este pretios înaintea Mântuitorului. Viata sa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu si el este convins că Acela care a învins moartea este în stare să păzească ceea ce I s-a încredintat. Mintea lui se prinde cu putere de făgăduinta Mântuitorului: "Eu îl voi învia în ziua de apoi" (Ioan 6,40). Gândurile si nădejdile lui sunt concentrate asupra celei de a doua veniri a Domnului său. Si atunci când sabia călăului coboară si umbrele mortii se adună asupra martirului, ultimul său gând care îi străfulgeră mintea, gând care va fi si cel dintâi în marea dimineată a redesteptării, a fost de a-L întâmpina pe Dătătorul Vietii, care îi va ura bun venit în bucuria celor binecuvântati.
Multe secole au trecut de când bătrânul Pavel si-a vărsat sângele ca martor pentru Cuvântul lui Dumnezeu si mărturia lui Isus Hristos. Nici o mână credincioasă nu a însemnat pentru generatiile viitoare ultimele scene din viata acestui bărbat sfânt; însă Inspiratia a păstrat pentru noi mărturia ultimelor sale clipe din viată. Asemenea sunetului de trâmbită, glasul său a răsunat de atunci prin toate veacurile, stimulând prin curajul lui pe mii de martori ai lui Hristos si trezind în mii de inimi coplesite de întristare ecoul bucuriei lui triumfătoare. "Eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură si clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinta. De acum mă asteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în 'ziua aceea' Domnul, Judecătorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui" (2 Tim. 4,6-8).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
