In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 49
ULTIMA EPISTOLĂ A LUI PAVEL
Din sala de judecată a cezarului, Pavel s-a întors în celula sa, întelegând că a câstigat pentru sine numai un scurt răgaz. El stia că vrăjmasii lui nu aveau să-si găsească odihnă până ce nu vor duce la capăt osândirea lui. Dar el mai stia, de asemenea, că pentru o vreme adevărul triumfase. Faptul că a vestit pe Mântuitorul cel răstignit si înviat înaintea unei mari multimi care îl ascultase era în sine o biruintă. În ziua aceea, începuse o lucrare ce avea să crească si să se întărească si pe care Nero si toti ceilalti vrăjmasi ai lui Hristos în zadar aveau să caute să o împiedice sau să o nimicească.
Stând zi de zi în celula sa întunecoasă, stiind că la un cuvânt sau la un semn al lui Nero viata lui putea să fie sacrificată, Pavel s-a gândit la Timotei si s-a hotărât să trimită după el. Lui Timotei i se dăduse în grijă biserica din Efes si de aceea el a fost lăsat acolo atunci când Pavel a făcut ultima sa călătorie la Roma. Pavel si Timotei erau legati între ei printr-o dragoste neobisnuit de profundă si puternică. De când se convertise, Timotei împărtise munca si suferintele lui Pavel si prietenia dintre cei doi devenise mai tare, mai profundă si mai sfintită, până când Timotei a fost fată de bătrânul si istovitul apostol tot ceea ce poate fi un fiu pentru un părinte iubit si onorat. Nu este de mirare că, în singurătatea izolării sale, Pavel a dorit să-l vadă.
În împrejurările cele mai favorabile, trebuia să treacă mai multe luni mai înainte ca Timotei să poată ajunge din Asia Mică la Roma. Pavel stia că viata nu-i mai era sigură si s-a temut că Timotei ar putea ajunge prea târziu ca să-l mai vadă. El avea sfaturi si îndrumări importante pentru tânărul bărbat căruia i se încredintase o răspundere asa de mare; si, în timp ce stăruia ca el să vină neîntârziat, a dictat mărturia sa de muribund, pe care poate nu ar mai fi avut ocazia să o rostească. Cu sufletul plin de o grijă iubitoare fată de fiul său în Evanghelie si fată de biserica ce-i fusese dată în grijă, Pavel a căutat să întipărească în Timotei importanta credinciosiei fată de slujba sa sfântă ce o primise.
Pavel si-a început epistola sa cu salutarea: "Către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare si pace de la Dumnezeu Tatăl, si de la Hristos Isus, Domnul nostru! Multumesc lui Dumnezeu căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din mosi strămosi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi si noapte".
După aceea, apostolul i-a arătat lui Timotei, în mod stăruitor, nevoia statorniciei în credintă: "Îti aduc aminte", scria el, "să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste si de chibzuintă. Să nu-ti fie rusine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemnitatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu". Pavel stăruia pe lângă Timotei să-si amintească de faptul că el fusese chemat cu "o chemare sfântă" spre a vesti puterea Aceluia care "a adus la lumină viata si neputrezirea, prin Evanghelie", căreia, declară el, "propovăduitorul si apostolul ei am fost pus eu si învătător al Neamurilor. Si din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e rusine, căci stiu în cine am crezut. Si sunt încredintat că El are putere să păzească ce I-am încredintat până în ziua aceea".
În timpul îndelungii sale slujiri, Pavel nu se clătinase niciodată în devotamentul fată de Mântuitorul său. Oriunde era - înaintea amenintătorilor farisei sau a autoritătilor romane; înaintea multimii tulburate la Listra sau a păcătosilor convinsi din închisoarea macedoneană; discutând cu echipajul cuprins de panică de pe vasul naufragiat sau stând singur înaintea lui Nero spre a pleda pentru viata sa - el niciodată nu se rusinase de cauza pe care o apăra. Singura mare tintă a vietii sale crestine fusese aceea de a sluji Aceluia al cărui nume îl umpluse odată pe el de dispret; si de la această tintă nici o împotrivire si nici o prigoană n-a fost în stare să-l abată. Credinta sa, întărită prin efort si curătită prin sacrificiu, l-a sustinut si l-a întărit.
"Tu dar, copilul meu", continuă Pavel, "întăreste-te în harul care este în Hristos Isus. Si ce-ai auzit de la mine, în fata multor martori, încredintează la oameni de încredere, care să fie în stare să învete si pe altii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostas al lui Hristos".
Adevăratul slujitor al lui Dumnezeu nu se va teme de greutăti sau de răspundere. De la Izvorul care niciodată nu va dezamăgi pe cel care, în mod sincer, caută putere divină, el trage puterea care îl face în stare să întâmpine si să învingă ispita si să-si împlinească datoriile pe care le asează Dumnezeu asupra sa. Natura harului pe care el îl primeste îi lărgeste capacitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu si pe Fiul Său. Sufletul său arde de dorinta cea mare de a aduce Domnului o slujire bine primită. Si, înaintând pe cărarea crestină, el se întăreste "în harul care este în Hristos Isus". Harul acesta îl face să fie un martor credincios al lucrurilor pe care el le-a auzit. El nu dispretuieste si nici nu neglijează cunoasterea primită de el de la Dumnezeu, dar încredintează această cunostintă la oameni credinciosi care, la rândul lor, învată pe altii.
În această ultimă epistolă către Timotei, Pavel ridică înaintea tânărului lucrător un ideal înalt, arătându-i datoria ce-i revine ca slujitor al lui Hristos. "Caută să te înfătisezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat", scria apostolul, "ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rusine, si care împarte drept Cuvântul adevărului". "Fugi de poftele tineretii si urmăreste neprihănirea, credinta, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereste-te de întrebările nebune si nefolositoare, căci stii că dau nastere la certuri. Si robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toti, în stare să-i învete pe toti, plin de îngăduintă răbdătoare, să îndrepte cu blândete pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinta, ca să ajungă la cunostinta adevărului".
Apostolul l-a avertizat pe Timotei împotriva învătătorilor falsi care aveau să caute să-si facă loc în biserică. "Să stiti", declară el, "că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudărosi, trufasi, hulitori, neascultători de părinti, nemultumitori, fără evlavie" având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii acestia".
"Oamenii răi si înselători vor merge din rău în mai rău", continuă el, "vor amăgi pe altii si se vor amăgi si pe ei însisi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învătat si de care esti deplin încredintat, căci stii de la cine le-ai învătat: din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot să-ti dea întelepciunea care duce la mântuire". "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu si de folos ca să învete, să mustre, să dea întelepciune, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare bună". Dumnezeu S-a îngrijit de o abundentă de mijloace pentru o luptă biruitoare împotriva răului care este în lume. Biblia este arsenalul unde ne putem echipa pentru luptă. Coapsele noastre trebuie încinse cu adevărul. Platosa noastră trebuie să fie neprihănirea. Scutul credintei trebuie să-l avem în mână, iar coiful mântuirii pe fruntea noastră; si cu sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, noi trebuie să ne croim drum printre piedicile si încurcăturile păcatului.
Pavel stia că înaintea bisericii stătea un timp de mare primejdie. El stia că aceia în grija cărora fuseseră lăsate bisericile aveau de săvârsit o lucrare credincioasă si plină de râvnă; si el i-a scris lui Timotei: "Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu si înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii si mortii, si pentru arătarea si Împărătia Sa: propovăduieste Cuvântul, stăruieste asupra lui la timp si ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândetea si învătătura".
Această solemnă însărcinare dată unui lucrător atât de zelos si credincios cum era Timotei este o puternică mărturie despre importanta si răspunderea lucrării slujitorului Evangheliei. Chemându-l pe Timotei înaintea barei de judecată a lui Dumnezeu, Pavel îi cere stăruitor să predice Cuvântul, nu vorbele si obiceiurile oamenilor; să fie gata a mărturisi pe Dumnezeu ori de câte ori se iveste ocazia - înaintea unei mari multimi sau în cercuri intime, pe cale sau la gura sobei, la prieteni sau la dusmani, în sigurantă sau expus greutătii si primejdiei, ocării si păgubirii.
Temându-se ca nu cumva firea blândă si supusă a lui Timotei să-l facă să evite o parte importantă a lucrării sale, Pavel l-a îndemnat să fie credincios în a mustra păcatul si chiar să certe cu asprime pe cei vinovati de răutăti josnice. Totusi, el trebuia să facă această lucrare "cu toată blândetea si învătătura". El trebuia să dea pe fată răbdarea si iubirea lui Hristos, lămurind si întărindu-si mustrările sale prin adevărurile Cuvântului.
A urî si a mustra păcatul si în acelasi timp a arăta milă si blândete fată de păcătos este un lucru greu de realizat. Cu cât vom fi mai stăruitori în străduintele noastre de a atinge sfintirea inimii si a vietii, cu atât mai sensibilă va fi pentru noi cunoasterea păcatului si cu atât mai hotărâtă dezaprobarea noastră fată de orice abatere de la dreptate. Noi trebuie să ne ferim a dovedi o asprime nepotrivită fată de un făptuitor de rele; dar, în acelasi timp, trebuie să avem grijă să nu pierdem din vedere păcătosenia nespus de mare a păcatului. Este nevoie să se dea pe fată răbdare si iubire, asemenea cu răbdarea si iubirea lui Hristos fată de păcătos, însă este, de asemenea, primejdios să arătăm o asa mare îngăduintă fată de greseala sa, încât acesta să ajungă să socotească că nu merită mustrarea si să o respingă ca neîntemeiată si nedreaptă.
Slujitorii Evangheliei fac uneori o mare greseală, îngăduind ca îndurarea fată de cel rătăcit să degenereze în îngăduirea păcatelor si chiar să ia parte la ele. În felul acesta, ei sunt condusi să scuze si să ascundă ceea ce Dumnezeu osândeste; si, după o vreme, ei ajung asa de orbiti, încât laudă chiar pe aceia pe care Dumnezeu le porunceste să-i mustre. Cel care si-a tocit simturile sale spirituale, printr-o îngăduintă păcătoasă fată de aceia pe care Dumnezeu îi osândeste, peste putin timp va săvârsi un păcat mai mare, fiind aspru si necrutător fată de aceia pe care Dumnezeu îi aprobă.
Datorită mândriei omenesti, dispretuirii influentei Duhului Sfânt, dezgustului fată de adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, multi care mărturisesc a fi crestini si se socotesc în măsură să-i învete pe altii vor ajunge să se îndepărteze de la cerintele lui Dumnezeu. Pavel îi spunea lui Timotei: "Va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învătătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, si îsi vor da învătători după poftele lor. Îsi vor întoarce urechea de la adevăr, si se vor îndrepta spre istorisiri închipuite".
Apostolul nu se referă aici la aceia care pe fată arată că nu sunt religiosi, ci la aceia care mărturisesc că sunt crestini, dar care fac din înclinatia firii călăuza lor si ajung astfel robiti eului. Unii ca acestia sunt dispusi să asculte numai acele învătături care nu le mustră păcatele si nu le osândesc umblarea lor iubitoare de plăceri. Ei sunt jigniti de cuvintele cele lămurite ale credinciosilor slujitori ai lui Hristos si îsi aleg învătători care îi laudă si îi lingusesc. Si printre cei care se numesc slujitori ai Evangheliei sunt unii care predică părerile oamenilor, în loc să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Necredinciosi însărcinării lor, ei abat pasii celor care asteptă de la ei călăuzire spirituală.
În preceptele Sfintei Sale Legi, Dumnezeu a dat o desăvârsită regulă de viată; El a declarat că, până la sfârsitul timpului, Legea aceasta, neschimbată în nici o iotă sau frântură a literei, avea să-si mentină cerintele fată de fiintele omenesti. Hristos a venit să o preamărească si să o facă demnă de cinste. El a arătat că ea este întemeiată pe temelia cea întinsă a iubirii fată de Dumnezeu si a iubirii fată de om, si că ascultarea de preceptele ei cuprinde întreaga datorie a omului. În propria sa viată, El a dat un exemplu de ascultare fată de Legea lui Dumnezeu. În Predica de pe Munte, El a arătat cum cerintele ei se extind dincolo de faptele exterioare care se văd si cuprind cugetele si izvodirile inimii.
Legea, dacă este ascultată, duce pe oameni acolo, încât să o rupă "cu păgânătatea si cu poftele lumesti" si să trăiască "în veacul de acum cu cumpătare, dreptate si evlavie" (Tit 2,12). Însă vrăjmasul oricărei neprihăniri si-a făcut lumea roabă lui si i-a făcut pe bărbati si pe femei să nu asculte de Lege. Asa cum a prevăzut Pavel, multi s-au abătut de la adevărurile limpezi si cercetătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu si si-au ales învătători care să le prezinte istorisirile închipuite, dorite de ei. Multi, atât dintre slujitorii Evangheliei, cât si dintre membri, calcă în picioare poruncile lui Dumnezeu. În felul acesta, Creatorul lumii este batjocorit si Satana râde triumfător din pricina izbândirii înselăciunilor sale.
O dată cu cresterea dispretului fată de Legea lui Dumnezeu, există si un dezgust crescând fată de religie, o crestere a mândriei, a iubirii de plăceri, a neascultării de părinti si a îngăduirii de sine; si mintile celor ce gândesc, de pretutindeni, se întreabă nelinistite: Ce se poate face pentru a îndrepta aceste rele îngrozitoare? Răspunsul se găseste în îndemnul dat de Pavel lui Timotei: "Propovăduieste Cuvântul". În Biblie se găsesc numai principii sigure de actiune. Ea este o transcriere a vointei lui Dumnezeu, o expresie a întelepciunii divine. Ea deschide întelegerii omului marile probleme ale vietii; si pentru toti aceia care iau aminte la preceptele ei, ea se va dovedi o călăuză sigură, ferindu-i ca să nu-si irosească viata în strădanii rău îndrumate.
Dumnezeu a făcut cunoscut vointa Sa si este o nebunie din partea omului să pună sub semnul întrebării, să se îndoiască de cele ce au iesit de pe buzele Sale. După ce întelepciunea Nemărginită a vorbit, omul nu trebuie să mai pună întrebări îndoielnice si nu există nici posibilitatea îndoielnică ca el să mai îndrepte ceva. Tot ce se cere din partea lui este o sinceră si călduroasă consimtire fată de vointa exprimată a lui Dumnezeu. Ascultarea este cea mai înaltă poruncă atât a ratiunii, cât si a constiintei.
Pavel si-a continuat îndemnul: "Tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferintele, fă lucrul unui evanghelist si împlineste-ti bine slujba". Pavel era aproape să-si sfârsească umblarea si el a dorit ca Timotei să-i ia locul, păzind bisericile de povestirile mestesugit alcătuite si de rătăcirile prin care dusmanii, în diferite feluri, aveau să se străduiască să-i abată de la simplitatea Evangheliei. El îl îndemna să se ferească de orice preocupări si legături trecătoare, care l-ar împiedica să se consacre cu totul lucrării sale pentru Dumnezeu; să sufere cu voie bună împotrivirea, ocara si prigoana la care va fi expus din pricina credinciosiei sale; să-si dovedească pe deplin slujba sa de evanghelist prin folosirea oricărui mijloc ce-i stătea la îndemână, spre a face bine acelora pentru care a murit Hristos.
Viata lui Pavel a fost o exemplificare a adevărurilor pe care el le învăta; si în aceasta stătea puterea lui. Inima lui era plină cu un simtământ adânc si dăinuitor cu privire la răspunderea sa si el a lucrat în strânsă comuniune cu Acela care este Izvorul dreptătii, milei si adevărului. El s-a agătat de crucea lui Hristos ca fiind singura garantie a succesului. Iubirea Mântuitorului era motivul nemuritor care l-a sustinut în luptele sale cu sine, în bătăliile sale împotriva răului, ca si în slujirea lui Hristos si el s-a avântat înainte împotriva unei lumi neprietenoase si a împotrivirii vrăjmasilor săi.
În aceste zile primejdioase, biserica are nevoie de o armată de lucrători care, asemenea lui Pavel, s-au autoeducat pentru a fi de folos, care au o profundă experientă în lucrurile lui Dumnezeu si care sunt plini de sinceritate si zel. Este nevoie de oameni sfintiti si gata de sacrificiu de sine; oameni care nu vor ocoli încercările si responsabilitatea; oameni care sunt curajosi si devotati; oameni în a căror inimă Hristos este "nădejdea slavei" si care, cu buzele atinse de focul sfânt vor "predica Cuvântul". Lucrarea lui Dumnezeu duce lipsă de astfel de lucrători si greseli fatale, asemenea unei otrăvi de moarte, mânjeste morala si întunecă sperantele unei mari părti a neamului omenesc.
Si în timp ce credinciosi stegari ai principiilor, istoviti, îsi dau viata pentru cauza adevărului, cine se va ridica să le ia locul? Vor primi tinerii însărcinarea cea sfântă din mâna părintilor lor? Sunt ei pregătiti să ocupe locurile rămase goale prin moartea celor credinciosi? Va fi luată în seamă porunca apostolului si va fi auzită chemarea la datorie, în mijlocul atâtărilor la egoism si ambitie ce-i amăgesc pe tineri?
Pavel îsi încheie epistola cu solii personale către diferite persoane si repetă cererea urgentă ca Timotei să vină la el curând, dacă este cu putintă înaintea iernii. El vorbeste de singurătatea sa din cauza părăsirii lui de către unii dintre prietenii săi si absenta necesară a altora; si, ca nu cumva Timotei să ezite, temându-se ca nu cumva biserica din Efes să aibă nevoie de el, Pavel îi aminteste că l-a trimis pe Tihic să-i tină locul.
După ce vorbeste despre scena judecării sale înaintea lui Nero, părăsirea din partea fratilor săi si despre harul sustinător al unui Dumnezeu păstrător al legământului, Pavel îsi încheie epistola încredintându-l pe iubitul său Timotei ocrotirii Arhipăstorului, care, va purta mai departe de grijă turmei Sale, chiar dacă sub-păstorii ar putea fi doborâti.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
