In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 48
PAVEL ÎNAINTEA LUI NERO
Când Pavel a fost chemat să se înfătiseze înaintea împăratului Nero pentru a fi judecat, se întrezărea în mod sigur apropierea mortii sale. Seriozitatea naturii crimei de care era învinuit, cum si dusmănia ce domnea fată de crestini dădeau putin temei pentru a nădăjdui într-o sentintă favorabilă.
La greci si romani era obiceiul ca unui învinuit să i se acorde favoarea de a folosi un avocat care să pledeze cauza sa înaintea tribunalului. Prin puterea argumentării, printr-o elocventă plină de căldură, ori prin cereri stăruitoare, rugăminti si lacrimi, un asemenea apărător obtinea deseori o hotărâre în favoarea întemnitatului sau, dacă nu izbutea aceasta, câstiga cel putin îndulcirea pedepsei. Dar când Pavel a fost chemat înaintea lui Nero, nimeni nu a riscat să fie sfătuitorul sau avocatul lui; nici un prieten nu s-a găsit cel putin pentru a însemna învinuirile ce i-au fost aduse sau argumentele prezentate în apărarea sa. Dintre crestinii din Roma nu s-a găsit nici unul care să păsească înainte si să stea alături de el în acest ceas al încercării.
Singurul raport vrednic de încredere despre ocazia aceea este cel prezentat chiar de Pavel în a doua sa Epistolă către Timotei. "La întâiul meu răspuns de apărare", scria apostolul, "nimeni n-a fost cu mine, toti m-au părăsit. Să nu li se tină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine si m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine, si s-o audă toate neamurile. Si am fost izbăvit din gura leului" (2 Tim. 4,16.17).
Pavel înaintea lui Nero - ce contrast izbitor! Mândrul împărat, înaintea căruia bărbatul lui Dumnezeu avea să răspundă pentru credinta sa, atinsese atât culmea puterii, a autoritătii si a bogătiei sale pământesti, cât si adâncurile cele mai afunde ale crimei si nelegiuirii. În putere si mărire era neegalat. Nu era nimeni care să pună la îndoială autoritatea sa, nimeni care să se împotrivească vointei sale. Împăratii îsi depuneau coroanele la picioarele sale. Ostiri puternice mărsăluiau la porunca sa si steagurile corăbiilor sale vesteau biruinte. Statuia lui era asezată în sălile de judecată, iar decretele senatorilor si hotărârile judecătorilor nu erau decât ecoul vointei sale. Milioane se plecau în ascultare în fata împuternicitilor săi. Numele lui Nero făcea ca lumea să tremure. A atrage disgratia sa însemna pierderea averii, a libertătii, a vietii; iar încruntarea fruntii sale era mai de temut decât o ciumă.
Fără bani, fără prieteni, fără apărător, bătrânul întemnitat a stat înaintea lui Nero - figura împăratului purtând mărturia rusinoasă a patimilor ce clocoteau înăuntru; fata acuzatului vorbea despre o inimă împăcată cu Dumnezeu. Experienta vietii lui Pavel fusese una de sărăcie, renuntare de sine si suferintă. Cu toată continua prezentare inexactă, defăimare si maltratare a lui, prin care vrăjmasii săi s-au străduit să-l intimideze, neînfricat, el a tinut sus stindardul crucii. Asemenea Domnului său, el fusese un rătăcitor fără cămin si, la fel ca si El, trăise spre binecuvântarea omenirii. Cum ar fi putut Nero, un tiran capricios, ros de patimi si destrăbălat, să înteleagă sau să aprecieze caracterul si motivele ce-l mânau pe acest fiu al lui Dumnezeu?
Sala cea vastă era plină până la refuz de o multime nerăbdătoare si nelinistită, care se agita si se înghesuia tot mai în fată, pentru a vedea si auzi tot ce avea să aibă loc. De rang înalt sau de jos, bogat si sărac, învătat si nestiutor, mândru si umil, toti erau la fel de lipsiti de o adevărată cunoastere a căii vietii si mântuirii.
Iudeii au adus împotriva lui Pavel vechile lor învinuiri de răzvrătire si erezie, si atât iudeii, cât si romanii îl învinuiau de a fi pus la cale aprinderea cetătii. În timp ce aceste învinuiri erau aruncate asupra lui, Pavel a păstrat o liniste continuă. Poporul si judecătorii priveau la el cu surprindere. Ei luaseră parte la multe judecăti si văzuseră multi criminali; dar niciodată n-au văzut un om având o privire atât de linistită, sfântă ca întemnitatul dinaintea lor. Ochii cei ageri ai judecătorilor, obisnuiti a citi pe fetele întemnitatilor, au cercetat în zadar fata lui Pavel spre a găsi unele dovezi ale vinovătiei lui. Când i s-a îngăduit să vorbească în apărarea sa, toti au ascultat cu un interes plin de nerăbdare.
Din nou, Pavel a avut ocazie să ridice steagul crucii înaintea unei multimi doritoare să afle ce avea el de spus. Privind asupra multimii dinaintea lui - iudei, greci, romani, împreună cu străini din multe tări - sufletul lui a fost răscolit de o arzătoare dorintă de mântuire a lor. Nu a mai tinut seamă de situatia în care se afla, de primejdiile ce-l înconjurau, de soarta grozavă ce părea să fie atât de aproape. El L-a văzut numai pe Isus, Mijlocitorul, pledând înaintea lui Dumnezeu în favoarea oamenilor păcătosi. Cu o elocventă si o putere mai mult decât omenească, Pavel a prezentat adevărurile Evangheliei. El a arătat ascultătorilor săi sacrificiul făcut pentru omenirea căzută. El a declarat că un pret infinit a fost plătit pentru răscumpărarea omului si că au fost luate măsuri ca el să fie părtas la tronul lui Dumnezeu. Prin soli îngeresti, pământul este legat de cer si toate faptele oamenilor, fie bune, fie rele, sunt descoperite ochiului Dreptătii Nemărginite.
În felul acesta a pledat apărătorul adevărului. Credincios între necredinciosi, loial între neloiali, el stătea ca reprezentantul lui Dumnezeu si glasul său era asemenea unui glas din cer. Nu exista nici teamă, nici întristare si nici descurajare, nici în cuvânt, nici în privire. Tare în constienta nevinovătiei, îmbrăcat în armura adevărului, el se bucura de faptul că este fiul lui Dumnezeu. Cuvintele lui erau asemenea unui strigăt de biruintă mai presus de vuietul luptei. Cauza, declară el, căreia si-a consacrat viata era singura care nu va suferi niciodată înfrângere. Desi el poate să piară, Evanghelia nu va pieri. Dumnezeu trăieste si adevărul Său va triumfa.
Multi dintre cei care în ziua aceea au privit la el au văzut că "fata lui li s-a arătat ca o fată de înger" (Fapte 6,15).
Niciodată până acum oamenii aceia n-au ascultat cuvinte ca acestea. Ele au lovit o coardă care vibra chiar si în inimile cele mai învârtosate. Adevărul, clar si convingător, a răsturnat rătăcirea. Lumina a strălucit în mintea multora care, după aceea, au urmat cu bucurie razele ei. Adevărurile rostite în ziua aceea erau sortite să zguduie neamuri si să trăiască în decursul tuturor veacurilor, influentând inimile oamenilor atunci când buzele care le rostiseră aveau să fie aduse la tăcere într-un mormânt de martir.
Niciodată mai înainte Nero nu auzise adevărul asa cum l-a auzit de data aceasta. Niciodată mai înainte nu-i fusese dezvăluită vina grozav de mare a vietii sale. Lumina cerului a străbătut cămările sufletului său mânjite de păcat si el s-a cutremurat plin de groază la gândul unui tribunal înaintea căruia el, stăpânitorul lumii, avea să fie acuzat, iar faptele sale aveau să-si primească pe drept răsplata meritată. El s-a temut de apostolul lui Dumnezeu si nu a îndrăznit să rostească vreo osândire asupra lui Pavel, împotriva căruia nu fusese sustinută nici o învinuire. Un simtământ de teamă plină de respect a retinut, pentru o vreme, spiritul său setos de sânge.
Pentru o clipă, cerul s-a deschis în fata vinovatului si Nero cel împietrit se părea că doreste pace si curătie. În clipa aceea, invitatia harului era adresată si lui. Dar numai pentru o clipă a fost primit gândul iertării. După aceea, a dat ordin ca Pavel să fie dus înapoi la închisoarea lui; si, atunci când usa s-a închis în urma solului lui Dumnezeu, usa pocăintei s-a închis pentru totdeauna în fata împăratului Romei. Nici o rază de lumină din cer nu mai avea să pătrundă iarăsi întunericul ce-l învăluia. În curând, el avea să sufere judecătile răsplătitoare ale lui Dumnezeu.
Nu mult timp după aceea, Nero s-a îmbarcat pentru rusinoasa sa expeditie în Grecia, unde s-a înjosit pe sine si a înjosit si imperiul său printr-o frivolitate josnică si degradantă. Întorcându-se la Roma cu mare pompă, el s-a înconjurat de curtenii săi si s-au pornit pe desfrâuri revoltătoare. În timpul acestei orgii, s-a auzi un vuiet de răscoală pe străzi. Un sol care a fost trimis să afle motivul acestei zarve s-a întors cu înspăimântătoarea veste că Galba, în fruntea unei ostiri, mărsăluia în grabă spre Roma, că răscoala a izbucnit deja în cetate si că străzile erau pline cu o multime înfuriată, care, amenintând cu moartea pe împărat si pe sprijinitorii lui, se apropia în grabă de palat.
În această vreme de pericol, Nero nu a avut, asemenea credinciosului Pavel, un Dumnezeu puternic si îndurător pe care să se sprijine. Temându-se de suferinta si posibila chinuire pe care poate ar fi fost silit să o îndure din partea multimii, ticălosul tiran s-a gândit să-si pună capăt vietii sale cu propria sa mână, dar, în momentul hotărâtor, curajul l-a părăsit. Cu totul descurajat, el a fugit pe ascuns din cetate si a căutat adăpost la o resedintă de tară, la o depărtare de câtiva kilometri; dar fără folos. Locul ascunzisului său a fost descoperit în curând si, pe când călăretii urmăritori se apropiau, el a chemat un sclav în ajutorul său si si-a pricinuit o rană mortală. În felul acesta a pierit tiranul Nero, la vârsta tânără de numai treizeci si doi de ani.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
