In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 47
ULTIMA ARESTARE
Lucrarea lui Pavel în mijlocul bisericilor, după ce fusese achitat în Roma, nu putea scăpa neobservată de vrăjmasii săi. De la începutul prigoanei pornite de Nero, crestinii ajunseseră pretutindeni o sectă proscrisă. După un timp, iudeii necredinciosi au născocit ideea de a pune în sarcina lui Pavel crima de a fi îndemnat la aprinderea Romei. Nici unul dintre ei nu gândea câtusi de putin că el ar fi vinovat; dar ei stiau că o asemenea vină, sustinută chiar cu cea mai slabă înfătisare de temeinicie, avea să-i pecetluiască soarta. Prin strădaniile lor, Pavel a fost din nou arestat si dus în mare grabă spre ultima sa întemnitare.
În cea de-a doua călătorie a sa la Roma, Pavel a fost însotit de mai multi dintre primii săi tovarăsi; altii doreau cu ardoare să-i împărtăsească soarta, dar el a refuzat să le îngăduie să-si primejduiască viata. Perspectiva ce-i sta în fată era mult mai putin favorabilă decât în timpul primei sale întemnitări. Prigoana din timpul lui Nero împutinase foarte mult numărul crestinilor din Roma. Mii au fost martirizati pentru credinta lor, multi părăsind cetatea, iar aceia care au rămas erau deprimati si intimidati.
La sosirea sa în Roma, Pavel a fost întemnitat într-o închisoare întunecoasă, unde avea să rămână până la sfârsitul vietii. Învinuit de a fi pus la cale una dintre cele mai josnice si mai grozave crime împotriva cetătii si a natiunii, el era tinta urii universale.
Putinii prieteni care împărtăsiseră poverile apostolului au început acum să-l părăsească, unii prin dezertare, iar altii cu însărcinările către diferite biserici. Figel si Ermogen au fost primii care au plecat. Apoi Dima, care, îngrozit de îngrosarea norilor de greutăti si primejdii, l-a dat uitării pe prigonitul apostol. Crescene a fost trimis de Pavel la bisericile din Galatia, Tit în Dalmatia, Tihic la Efes. Scriindu-i lui Timotei despre această experientă, Pavel spune: "Numai Luca este cu mine" (2 Tim. 4, 11). Niciodată nu avusese apostolul mai multă nevoie de slujirea fratilor săi ca acum, slăbit cum era de vârstă, osteneală si infirmităti si limitat la umedele si întunecoasele bolti ale unei temnite romane. Serviciile lui Luca, ucenicul iubit si prietenul credincios, au fost o mare mângâiere pentru Pavel si aceasta i-a dat posibilitatea de a fi în legătură cu fratii săi si cu lumea din afară.
În acest timp de încercare, inima lui Pavel a fost înviorată prin desele vizite ale lui Onisifor. Acest efesean cu o inimă caldă a făcut tot ce a putut spre a usura poverile întemnitării apostolului. Iubitul său învătător era în lanturi din pricina adevărului, în timp ce el umbla liber; el nu si-a crutat nici o osteneală spre a face soarta lui Pavel mai usoară. În ultima epistolă pe care o mai scrie apostolul, el vorbeste în felul următor despre acest credincios ucenic: "Domnul să-Si verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat si nu i-a fost rusine de lantul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă si m-a găsit. Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul 'în ziua aceea'" (2 Tim. 1,16-18).
Dorinta după iubire si simpatie este sădită în inimă chiar de Dumnezeu. Hristos, în ceasul agoniei Sale în Ghetsemani, a tânjit mult după simpatia ucenicilor Săi. Si Pavel, desi se părea că nu dă importantă greutătilor si suferintei, suspina după simpatie si prieteni. Vizita lui Onisifor si mărturia despre credinciosia sa, într-un timp de singurătate si părăsire, au adus bucurie si însufletire aceluia care-si petrecuse viata în slujirea altora.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
