In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 46
ÎN LIBERTATE
În timp ce lucrarea lui Pavel în Roma era binecuvântată prin convertirea multor suflete si întărirea si încurajarea credinciosilor, se adunau nori care amenintau nu numai propria sa sigurantă, ci, de asemenea, si prosperitatea bisericii. La sosirea sa la Roma, el fusese dat în grijă căpitanului gărzii imperiale, un bărbat drept si integru, prin a cărui bunăvointă el fusese oarecum lăsat liber să continue lucrarea Evangheliei. Dar, înainte de încheierea celor doi ani de întemnitare, bărbatul acesta a fost schimbat cu un slujbas din partea căruia apostolul nu se putea astepta la nici o bunăvointă deosebită.
Iudeii erau acum mai activi decât oricând mai înainte în eforturile lor împotriva lui Pavel si au găsit un ajutor abil în femeia desfrânată pe care Nero si-o luase ca a doua sotie a sa si care, fiind convertită la iudaism, si-a pus toată influenta ei în sustinerea planurilor ucigase împotriva apărătorului crestinismului.
Pavel se putea astepta prea putin la dreptate din partea Cezarului la care apelase. Nero era mai decăzut din punct de vedere moral, mai josnic în caracter si, în acelasi timp, în stare să săvârsească cruzimi mai fioroase decât oricare alt cârmuitor ce fusese înaintea lui. Frânele cârmuirii nu ar fi putut fi încredintate unui stăpânitor mai despotic. Primul an al domniei sale fusese marcat de otrăvirea tânărului său frate vitreg, mostenitorul de drept al tronului. De la o profunzime a viciului si crimei la alta, Nero decăzuse într-atât, încât a ajuns să-si ucidă mama si apoi sotia. Nu era cruzime pe care el să nu o fi săvârsit, nici faptă mârsavă la care să nu se fi înjosit. În orice minte cinstită, el trezea numai dezgust si dispret.
Amănuntele nelegiuirii ce se săvârsea la curtea sa sunt prea degradante si prea cutremurătoare pentru a fi descrise. Neînfrânata sa răutate producea dezgust si scârbă chiar în multi dintre aceia care erau siliti să ia parte la crimele lui. Ei se temeau continuu de grozăviile pe care le-ar mai fi putut născoci în continuare. Dar chiar si crime ca acelea făptuite de Nero nu clătinau supunerea cetătenilor lui. El era recunoscut ca stăpânitorul absolut al întregii lumi civilizate. Mai mult decât atât, lui i se dădea si cinste, ca divinitate, si i se aducea închinare ca unui dumnezeu.
Din punct de vedere al judecătii omenesti, osândirea lui Pavel înaintea unui astfel de judecător era sigură. Dar apostolul îsi dădea seama că, atâta vreme cât era credincios lui Dumnezeu, nu avea de ce să se teamă. Acela care în trecut fusese ocrotitorul său putea să-l apere si pe mai departe de răutatea iudeilor, cum si de puterea Cezarului.
Si Dumnezeu l-a ocrotit pe servul Său. Când Pavel a fost cercetat, învinuirile aduse împotriva lui nu au fost probate si, contrar tuturor asteptărilor, si în ce priveste dreptatea ce era cu totul deosebită de caracterul său, Nero l-a declarat pe întemnitat ca nevinovat. Lanturile lui Pavel au fost îndepărtate si el a devenit din nou un om liber.
Dacă judecarea lui ar fi fost întârziată mai mult sau dacă din vreo pricină ar mai fi fost retinut în Roma în cursul anului următor, fără îndoială că el ar fi pierit în timpul prigoanei care a avut loc. În timpul întemnitării lui Pavel, convertitii la crestinism se înmultiseră atât de mult, încât ajunseseră să atragă atentia si să trezească dusmănia autoritătilor. Mânia împăratului a fost stârnită mai ales prin convertirea membrilor propriei sale case si, în curând, el a găsit un pretext să facă din crestini obiectul cruzimii sale nemiloase.
În vremea aceea, în Roma, a izbucnit un incendiu grozav, datorită căruia aproape o jumătate din cetate a ars. Se zvonea că Nero în persoană aprinsese flăcările, dar, pentru a îndepărta bănuiala, el a făcut din aceasta un motiv de mare generozitate, ajutând pe cei rămasi fără casă si ajunsi în lipsă. Totusi, el era învinuit de crimă. Poporul era întărâtat si furios si, pentru a se dezvinovăti si pentru a scăpa cetatea de o clasă de oameni de care se temea si pe care o ura, Nero a îndreptat învinuirea asupra crestinilor. Siretenia sa a prins si mii de urmasi ai lui Hristos - bărbati, femei si copii - au fost dati mortii în mod crud.
Pavel a fost crutat de această prigoană teribilă pentru că, la scurt timp după liberarea sa, el a părăsit Roma. El a folosit acest ultim timp de libertate în mod întelept, lucrând în biserici. El a căutat să statornicească o dăinuitoare unire între bisericile din Grecia si cele din Răsărit si să întărească judecata credinciosilor fată de învătăturile mincinoase care se strecurau între ei spre a le nărui credinta.
Încercările si îngrijorările pe care le avusese de suportat Pavel îi jefuiseră puterile sale fizice. Slăbiciunile vârstei îl ajunseră. Îsi dădea seama că acum el făcea ultima sa lucrare; si, pe măsură ce timpul lucrării lui se scurta mai mult, efortul său era mai intens. Părea că râvna lui nu avea margini. Hotărât în planuri, prompt în actiune, tare în credintă, el a călătorit din biserică în biserică, în multe tări, si, prin toate mijloacele ce-i stăteau în putere, a căutat să întărească mâinile credinciosilor, pentru ca ei să facă o lucrare credincioasă în ce priveste câstigarea de suflete la Isus si pentru ca, în vremurile de încercare în care păseau, să poată rămâne statornici Evangheliei, dând o mărturie credincioasă pentru Hristos.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
