1

FAPTELE APOSTOLILOR

In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos

ELLEN G. WHITE

       Capitolul 45

SCRISORI DIN ROMA

        De la începutul experientei sale crestine, apostolului Pavel i s-au dat ocazii deosebite de a învãta voia lui Dumnezeu cu privire la urmasii lui Isus. El "a fost rãpit pânã în al treilea cer", "în rai, si a auzit cuvinte care nu se pot spune si pe care nu-i este îngãduit unui om sã le rosteascã". El însusi recunoaste cã a primit "din partea Domnului" "multe vedenii si descoperiri". Întelegerea din partea sa a principiilor adevãrului Evangheliei era la fel ca a "acestor apostoli asa de minunati" (2 Cor. 12,2.4.1.11). El avea o întelegere clarã despre "Lãrgimea, lungimea, adâncimea si înãltimea" dragostei "lui Hristos, care întrece orice cunostintã" (Ef. 3,18.19).

Pavel nu a putut spune tot ce a vãzut în vedenie; cãci printre ascultãtorii sãi erau unii care ar fi dat un înteles gresit cuvintelor lui. Dar ceea ce îi fusese descoperit l-a fãcut în stare sã lucreze ca un conducãtor si un întelept învãtãtor si, de asemenea, a dat formã soliilor pe care el, în anii de mai târziu, le-a trimis bisericilor. Impresia pe care el a primit-o când a fost în viziune l-a urmãrit totdeauna, fãcându-l în stare sã dea o corectã reprezentare a caracterului crestin. Atât prin grai, cât si prin scris, el a purtat o solie care de atunci a adus ajutor si a întãrit biserica lui Dumnezeu. Credinciosilor de azi, aceastã solie le vorbeste în mod clar despre primejdiile ce vor ameninta biserica, cum si despre învãtãturile false cãrora vor avea sã le facã fatã.

Dorinta apostolului pentru aceia cãrora el le adresa epistolele sale de sfãtuire si îndemnare era aceea ca ei sã nu mai fie "copii, plutind încoace si încolo, purtati de orice vânt de învãtãturã" ci ca ei sã ajungã cu totii "la unirea credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înãltimea staturii plinãtãtii lui Hristos". El ruga cãlduros pe aceia care erau urmasi ai lui Isus si care trãiau între pãgâni, "sã nu mai trãiti cum trãiesc pãgânii în desertãciunea gândurilor lor, având mintea întunecatã, fiind strãini de viata lui Dumnezeu" în urma împietririi inimii lor", ci "cu bãgare de seamã, nu ca niste neîntelepti, ci ca niste întelepti, rãscumpãrati vremea" (Ef. 4,14.13.17.18; 5,15.16). El i-a încurajat pe credinciosi sã priveascã înainte spre momentul când Hristos, care a iubit "Biserica Sa si S-a dat pe Sine pentru ea", va înfãtisa "înaintea Lui aceastã Bisericã, slãvitã, fãrã patã, fãrã zbârciturã sau altceva de felul acesta" - o bisericã "sfântã si fãrã prihanã" (Ef. 5,25.27).

Soliile acestea, scrise nu cu o putere de om, ci de Dumnezeu, cuprind lectii care ar trebui sã fie studiate de toti, si care se vor dovedi de folos sã fie deseori repetate. În ele este arãtatã evlavia practicã, sunt prezentate principiile care trebuie sã fie urmate de fiecare si în care este în mod clar arãtatã calea care duce la viata vesnicã.

În epistola "cãtre sfintii si fratii credinciosi în Hristos, care sunt în Colose", scrisã pe când era întemnitat la Roma, Pavel aminteste despre bucuria sa pentru statornicia lor în credintã, vesti ce-i fuseserã aduse de Epafras, care, dupã cum scrie apostolul, "ne-a vorbit despre dragostea voastrã în Duhul. De aceea si noi", continuã el, "din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetãm sã ne rugãm pentru voi, si sã cerem sã vã umpleti de cunostinta voii Lui, în orice fel de întelepciune si pricepere duhovniceascã; pentru ca astfel sã vã purtati într-un chip vrednic de Domnul, ca sã-I fiti plãcuti în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, si crescând în cunostinta lui Dumnezeu: întãriti cu toatã puterea, potrivit cu tãria slavei Lui, pentru orice rãbdare si îndelungã rãbdare, cu bucurie".

În felul acesta, Pavel a pus în cuvinte dorinta sa fatã de credinciosii Coloseni. Cât de înalt este idealul pe care aceste cuvinte îl înfãtiseazã înaintea urmasului lui Hristos! Ele aratã minunatele posibilitãti ale vietii crestine si face clar cã nu este nici o limitã a binecuvântãrilor pe care copiii lui Dumnezeu le pot primi. Crescând continuu în cunoasterea lui Dumnezeu, ei pot înainta din putere în putere, din înãltime în înãltime, în experienta crestinã, pânã când, prin "tãria slavei Lui", ei sunt învredniciti sã aibã "parte de mostenirea sfintilor în luminã".

Apostolul a proslãvit pe Hristos înaintea fratilor sãi, ca fiind Acela prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile si prin care El a lucrat si rãscumpãrarea lor. El a declarat cã mâna care sustine lumile în spatiu si tine în deplinã rânduialã si activitate neîntreruptã toate lucrurile din întreg Universul lui Dumnezeu este mâna care a fost pironitã pe cruce pentru ei. "Prin El", scria Pavel, "au fost fãcute toate lucrurile care sunt în ceruri si pe pãmânt, cele vãzute si cele nevãzute: fie scaune de domni, fie dregãtorii, fie domnii, fie stãpâniri. Toate au fost fãcute prin El si pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, si toate se tin prin El". "Si pe voi, care odinioarã erati strãini si vrãjmasi prin gândurile si faptele voastre rele, El v-a îmbrãcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sã vã facã sã vã înfãtisati înaintea Lui sfinti, fãrã prihanã si fãrã vinã".

Fiul lui Dumnezeu S-a plecat în umilintã spre a ridica pe cel cãzut. Pentru aceasta, El a pãrãsit lumile necãzute din înãltime, pe cele nouãzeci si nouã care Îl iubeau, si a venit pe acest pãmânt spre a fi "strãpuns pentru pãcatele noastre" si zdrobit pentru fãrãdelegile noastre" (Is. 53,5). În toate privintele, El a fost fãcut asemenea fratilor Sãi. El a devenit trup, asa cum suntem noi. El stia ce înseamnã sã fii flãmând, însetat si obosit. El era întãrit prin hranã si reînviorat prin somn. El era strãin si cãlãtor pe pãmânt - în lume, dar nu din lume; ispitit si încercat, asa cum sunt ispititi si cercati bãrbatii si femeile de azi, trãind totusi o viatã fãrã de pãcat. Blând, milos, plin de împreunã simtire fatã de altii, totdeauna atent fatã de altii, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu. "Cuvântul S-a fãcut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevãr" (Ioan 1,4).

Înconjurat de practicile si de influentele pãgânismului, credinciosii coloseni erau în primejdia de a fi abãtuti de la simplitatea Evangheliei, si Pavel, avertizându-i împotriva acestui lucru, le îndreaptã atentia cãtre Hristos, ca singura Cãlãuzã sigurã. "Vreau", scria el, "în adevãr sã stiti cât de mare luptã duc pentru voi, pentru cei din Laodicea si pentru toti cei ce nu mi-au vãzut fata în trup; pentru ca sã li se îmbãrbãteze inimile, sã fie uniti în dragoste, si sã capete toate bogãtiile plinãtãtii de pricepere, ca sã cunoascã taina lui Dumnezeu Tatãl, adicã pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale stiintei.

Spun lucrul acesta pentru ca nimeni sã nu vã însele prin vorbiri amãgitoare" Astfel dar, dupã cum ati primit pe Hristos Isus, Domnul, asa sã si umblati în El, fiind înrãdãcinati si ziditi în El, întãriti prin credintã, dupã învãtãturile care v-au fost date, si sporind în ea cu multumiri cãtre Dumnezeu. Luati seama ca nimeni sã nu vã fure cu filozofia si cu o amãgire desartã, dupã datina oamenilor, dupã învãtãturile începãtoare ale lumii, si nu dupã Hristos. Cãci în El locuieste trupeste toatã plinãtatea Dumnezeirii. Voi aveti totul deplin în El, care este Capul oricãrei domnii si stãpâniri".

Hristos profetizase cã se vor ridica multi amãgitori, prin a cãror influentã fãrãdelegea se va înmulti si "dragostea celor mai multi se va rãci" (Mat. 24,12). El îi avertizase pe ucenici cã biserica va fi într-o mai mare primejdie din cauza acestui rãu decât din pricina prigoanei din partea vrãjmasilor lor. În repetate rânduri, el i-a avertizat pe credinciosi împotriva acestor învãtãtori falsi. Fatã de aceastã primejdie, mai presus decât oricare alta, ei trebuia sã se pãzeascã; cãci prin primirea învãtãtorilor falsi, ei aveau sã deschidã usa la rãtãciri prin care vrãjmasul avea sã întunece simtul spiritual si sã clatine încrederea celor noi veniti la credinta Evangheliei. Hristos era mãsura prin care ei trebuia sã probeze învãtãturile ce li se aduceau. Ei trebuia sã respingã tot ceea ce nu era în armonie cu învãtãturile sale. Hristos rãstignit pentru pãcat, Hristos înviat din morti, Hristos înãltat în slavã - aceasta era stiinta mântuirii pe care aveau sã o învete si sã o predice ei.

Avertizãrile Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la primejdiile care înconjurau biserica crestinã sunt si pentru noi astãzi. Ca si în zilele apostolilor, oamenii încercã azi ca, prin traditie si filozofie, sã nimiceascã credinta în Scripturi, iar prin simtãmintele plãcute ale "înaltei critici", evolutiei, spiritismului, teosofiei si panteismului, vrãjmasul neprihãnirii cautã sã îndrume suflete spre cãrãri oprite. Pentru multi, Biblia este o candelã fãrã untdelemn, pentru cã ei si-au îndrumat mintile spre cãile credintei speculative, care aduce ca roade o gresitã întelegere si confuzie. Lucrarea "înaltei critici", disecând, presupunând si reclãdind, nimiceste credinta în Biblie, ca o descoperire divinã. Ea jefuieste Cuvântul lui Dumnezeu de puterea de a-i cãlãuzi, înãlta si inspira pe oameni. Prin spiritism, multimi de oameni sunt învãtati sã creadã cã dorinta este legea cea mai înaltã, cã desfrâul este libertate si omul este rãspunzãtor numai fatã de sine însusi.

Urmasul lui Hristos va fi confruntat cu "vorbiri amãgitoare" împotriva cãrora apostolul îi avertiza pe credinciosii coloseni. El va întâmpina interpretãrile spiritiste ale Scripturii, dar nu trebuie sã le primeascã. Glasul lor trebuie sã se audã vestind cu claritate adevãrurile vesnice ale Scripturilor. Tinându-si ochii atintiti la Hristos, el trebuie sã pãseascã mereu înainte pe calea arãtatã, neluând în seamã nici o idee care nu este în armonie cu învãtãtura Domnului Isus. Adevãrul lui Dumnezeu ar trebui sã alcãtuiascã subiectul cugetãrii si meditãrii sale. El trebuie sã priveascã Biblia ca fiind glasul lui Dumnezeu ce-i vorbeste direct. În felul acesta, va gãsi întelepciunea care este divinã.

Cunoasterea lui Dumnezeu, asa cum este ea descoperitã în Hristos, este cunoasterea pe care trebuie sã o aibã toti aceia care sunt mântuiti. Aceasta este cunoasterea care lucreazã transformarea caracterului. Primitã în inimã, ea va aduce înnoirea sufletului dupã chipul lui Hristos. Aceasta este cunoasterea la care Dumnezeu îi cheamã pe copiii Sãi pentru a o primi, afarã de care toate celelalte nu sunt decât desertãciune si nimicnicie.

În fiecare generatie si în fiecare tarã, adevãrata temelie pentru clãdirea caracterului a fost aceeasi - principiile cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu. Singura cale sigurã si temeinicã este aceea de a face ceea ce spune Dumnezeu. "Orânduirile Domnului sunt drepte" si "cel ce se poartã asa, nu se clatinã niciodatã" (Ps. 19,8; 15,5). Cu acest Cuvânt al lui Dumnezeu au întâmpinat apostolii teoriile mincinoase ale zilelor lor, spunând: "Nimeni nu poate pune o altã temelie decât cea care a fost pusã" (1 Cor. 3,11).

La vremea convertirii si botezului lor, credinciosii coloseni au fãgãduit sã dea la o parte credintele si obiceiurile care pânã aci fãcuserã parte din viata lor si sã fie credinciosi supunerii lor fatã de Hristos. În epistola sa, Pavel le reaminteste despre aceasta si stãruieste cãlduros de ei sã nu dea uitãrii faptul cã, pentru a-si tine fãgãduinta datã, ei trebuia sã depunã eforturi continue împotriva lucrurilor rele care aveau sã caute sã punã stãpânire pe ei. "Dacã deci ati înviat împreunã cu Hristos, sã umblati dupã lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Gânditi-vã la lucrurile de sus, nu la cele de pe pãmânt. Cãci voi ati murit, si viata voastrã este ascunsã cu Hristos în Dumnezeu".

"Cãci, dacã este cineva în Hristos, este o fãpturã nouã. Cele vechi s-au dus: iatã cã toate lucrurile s-au fãcut noi" (2 Cor. 5,17). Prin puterea lui Hristos, bãrbati si femei au sfãrâmat lanturile obiceiurilor pãcãtoase. Ei au renuntat la egoism. Cel profan a ajuns evlavios, betivul, cumpãtat, cel desfrânat, curat. Sufletele care au purtat asemãnarea cu Satana au fost schimbate dupã chipul lui Dumnezeu. Aceastã schimbare este în ea însãsi minunea minunilor. O schimbare sãvârsitã prin Cuvânt este una din cele mai profunde taine ale Cuvântului. Noi nu o putem întelege; nu putem decât sã credem, asa dupã cum spun Scripturile, cã ea este "Hristos în voi, nãdejdea slavei".

Când Spiritul lui Dumnezeu stãpâneste mintea si inima, sufletul convertit izbucneste într-o cântare nouã; cãci el îsi dã seama cã în viata sa fãgãduinta lui Dumnezeu a fost împlinitã, cã fãrãdelegea sa a fost iertatã si cã pãcatul sãu a fost acoperit. El trãise pocãinta fatã de Dumnezeu pentru cãlcarea Legii divine si credinta fatã de Hristos, care a murit pentru îndreptãtirea omului. "Fiindcã suntem socotiti îndreptãtiti, prin credintã, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos" (Rom. 5,1).

Dar, desi a ajuns la aceastã experientã, nu înseamnã cã de aici încolo crestinii trebuie sã-si încruciseze mâinile, multumiti cu ceea ce a fost sãvârsit fatã de ei. Cel care s-a hotãrât sã intre în împãrãtia spiritualã îsi va da seama cã toate puterile si patimile unei naturi nerenãscute, sustinute de puterile împãrãtiei întunericului, stau împotriva lui. Zilnic, el trebuie sã-si reînnoiascã consacrarea, zilnic sã ducã bãtãlia cu rãul. Obiceiurile cele vechi, înclinatiile mostenite cãtre rãu, se vor lupta sã stãpâneascã, si fatã de acestea el trebuie mereu sã se pãzeascã, luptându-se prin puterea lui Hristos pentru a dobândi biruinta.

"De aceea, omorâti mãdularele voastre care sunt pe pãmânt", scrisese Pavel colosenilor, pentru cã "din numãrul lor erati si voi odinioarã, când trãiati în aceste pãcate. Dar acum lãsati-vã de toate aceste lucruri: de mânie, de vrãjmãsie, de rãutate, de clevetire, de vorbele rusinoase, care v-ar putea iesi din gurã" Astfel dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, îmbrãcati-vã cu o inimã plinã de îndurare, cu bunãtate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelungã rãbdare. Îngãduiti-vã unii pe altii, si, dacã unul are pricinã sã se plângã de altul, iertati-vã unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-vã si voi. Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrãcati-vã cu dragostea, care este legãtura desãvârsirii. Pacea lui Hristos, la care ati fost chemati, ca sã alcãtuiti un singur trup, sã stãpâneascã în inimile voastre, si fiti recunoscãtori".

Epistola cãtre Coloseni este plinã de cele mai valoroase lectii pentru toti aceia care sunt angajati în slujirea lui Hristos, lectii care aratã unicitatea tintei si înãltimea scopului care va fi vãzut în viata aceluia care, în mod drept, reprezintã pe Mântuitorul. Renuntând la tot ce l-ar împiedica de a înainta pe calea propãsirii sau care ar abate picioarele altora de pe calea cea strâmtã, credinciosul va dovedi în viata sa zilnicã îndurare, bunãtate, blândete, îngãduintã si iubirea lui Hristos.

Puterea unei vieti mai înalte, mai curate si mai nobile este lucrul de care avem cea mai mare nevoie. Lumea stãpâneste prea mult cugetarea noastrã, în timp ce Împãrãtia cerurilor prea putin.

În strãdaniile sale de a atinge, pentru sine, idealul lui Dumnezeu, crestinul nu are nimic de care sã dispere. Desãvârsirea moralã si spiritualã, prin harul si puterea lui Hristos, este fãgãduitã tuturor. Isus este izvorul puterii, fântâna vietii. El ne duce la Cuvântul Sãu si din pomul vietii ne pune înainte frunze pentru tãmãduirea sufletelor bolnave de pãcat. El ne conduce la tronul lui Dumnezeu si ne pune în gurã o rugãciune prin care suntem adusi într-o mai strânsã legãturã cu Sine. Spre binele nostru, El pune la lucru mjloacele atotputernice ale cerului. La fiecare pas, noi luãm contact cu puterea Sa vie.

Dumnezeu nu pune nici o limitã înaintãrii acelora care doresc sã fie "umpluti de cunostinta voii Lui, în orice fel de întelepciune si pricepere duhovniceascã". Prin rugãciune, prin veghere, prin crestere în cunostintã si pricepere, ei vor fi "întãriti, cu toatã puterea, potrivit cu tãria Lui". Astfel, ei sunt pregãtiti sã lucreze pentru altii. Este planul lui Dumnezeu acela ca fiinte omenesti curãtite si sfintite sã alcãtuiascã mânia Sa ajutãtoare. Pentru acest mare privilegiu se cuvine sã multumim Aceluia care ne-a învrednicit sã avem "parte de mostenirea sfintilor în luminã. El ne-a izbãvit de sub puterea întunericului si ne-a strãmutat în împãrãtia Fiului dragostei Lui".

Epistola lui Pavel cãtre Filipeni, la fel ca si aceea cãtre Coloseni, a fost scrisã pe când el era întemnitat la Roma. Biserica din Filipi trimisese daruri lui Pavel prin Epafrodit, pe care Pavel îl numeste "fratele si tovarãsul meu de lucru si de luptã, trimisul si slujitorul vostru pentru nevoile mele". Pe când se gãsea în Roma, Epafrodit s-a îmbolnãvit "aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milã de el", scria Pavel, "si nu numai de el, ci si de mine, ca sã n-am întristare peste întristare". Auzind despre îmbolnãvirea lui Epafrodit, credinciosii din Filipi s-au nelinistit din pricina lui, si Pavel s-a hotãrât sã îl trimitã înapoi. El "dorea fierbinte ca sã vã vadã pe toti; si era foarte mâhnit, pentru cã aflaserãti cã a fost bolnav" L-am trimis dar cu atât mai în grabã, ca sã-l vedeti si sã vã bucurati iarãsi, si sã fiu si eu mai putin mâhnit. Primiti-l deci în Domnul, cu toatã bucuria; si pretuiti pe astfel de oameni. Cãci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte si si-a pus viata în joc, ca sã împlineascã ce lipsea slujbei voastre pentru mine".

Prin Epafrodit, Pavel a trimis credinciosilor filipeni o epistolã, în care le multumea pentru darurile trimise lui. Dintre toate bisericile, aceea din Filipi fusese cea mai darnicã în aprovizionarea lui Pavel cu ceea ce-i lipsea. "Stiti voi însivã, Filipenilor", spunea apostolul în epistola sa, "cã la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o Bisericã n-a avut legãturã cu mine în ce priveste 'darea' si 'primirea' afarã de voi. Cãci mi-ati trimis în Tesalonic, o datã, si chiar de douã ori, ceva pentru nevoile mele. Nu cã umblu dupã daruri. Dimpotrivã, umblu dupã câstigul care prisoseste în folosul vostru. Am de toate si sunt în belsug. Sunt bogat, de când am primit prin Epafrodit ce mi-ati trimis" un miros de bunã mireasmã, o jertfã bine primitã si plãcutã lui Dumnezeu".

"Har vouã si pace de la Dumnezeu, Tatãl nostru, si de la Domnul Isus Hristos! Multumesc Dumnezeului meu pentru toatã aducerea aminte pe care o pãstrez despre voi. În toate rugãciunile mele mã rog pentru voi toti, cu bucurie pentru partea, pe care o luati la Evanghelie, din cea dintâi zi pânã acum. Sunt încredintat cã Acela care a început în voi aceastã bunã lucrare, o va isprãvi pânã în ziua lui Isus Hristos. Este drept sã gândesc astfel despre voi toti, fiindcã vã port în inima mea, întrucât, atât în lanturile mele, cât si în apãrarea si întãrirea Evangheliei, voi sunteti toti pãrtasi aceluiasi har. Cãci martor îmi este Dumnezeu cã vã iubesc pe toti" Si mã rog ca dragostea voastrã sã creascã tot mai mult în cunostintã si orice pricepere, ca sã deosebiti lucrurile alese, pentru ca sã fiti curati si sã nu vã poticniti pânã în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihãnirii, prin Isus Hristos, spre slava si lauda lui Dumnezeu".

Harul lui Dumnezeu l-a sustinut pe Pavel în timpul întemnitãrii sale, fãcându-l în stare sã se bucure în necaz. Plin de încredere si asigurare, el a scris fratilor filipeni cã întemnitarea sa a avut ca rezultat înaintarea Evangheliei. "Vreau sã stiti, fratilor", declara el, "cã împrejurãrile în care mã gãsesc, mai de grabã au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevãr, în toatã curtea împãrãteascã, si pretutindeni aiurea, toti stiu cã sunt pus în lanturi din pricina lui Isus Hristos. Si cei mai multi din frati, îmbãrbãtati de lanturile mele, au si mai multã îndrãznealã sã vesteascã fãrã teamã Cuvântul lui Dumnezeu".

Aceastã experientã a lui Pavel este o lectie pentru noi, cãci ea descoperã calea lui Dumnezeu de a lucra. Domnul poate scoate o biruintã din ceea ce nouã ni s-ar pãrea cã este un obstacol si o înfrângere. Noi suntem în primejdie de a-L uita pe Dumnezeu, de a privi la lucrurile care se vãd în loc sã ne atintim ochiul credintei la lucrurile care nu se vãd. Când vine nenorocirea sau restristea, suntem gata sã-L învinuim pe Dumnezeu de neglijentã sau cruzime. Dacã El socoteste de folos sã întrerupã activitatea noastrã folositoare în unele domenii, murmurãm fãrã sã stãm sã cugetãm cã poate în felul acesta Dumnezeu lucreazã spre binele nostru. Trebuie sã învãtãm cã pedeapsa face parte din marele Sãu plan si cã sub toiagul întristãrii crestinul poate face uneori mult mai mult pentru Domnul decât atunci când este angajat în slujirea activã.

Fiind pentru ei o pildã de vietuire crestinã, Pavel îndreaptã atentia filipenilor spre Hristos, care, "mãcar cã avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sã fie deopotrivã cu Dumnezeu, ci S-a dezbrãcat pe Sine Însusi si a luat chip de rob, fãcându-Se asemenea oamenilor. La înfãtisare a fost gãsit ca un om, S-a smerit si S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte, si încã moarte de cruce".

"Astfel dar, prea iubitilor", continuã el, "dupã cum totdeauna ati fost ascultãtori, duceti pânã la capãt mântuirea voastrã, cu fricã si cutremur, nu numai când sunt eu de fatã, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Cãci Dumnezeu este Acela care lucreazã în voi, si vã dã, dupã plãcerea Lui, si vointa si înfãptuirea. Faceti toate lucrurile fãrã cârtiri si fãrã sovãieli, ca sã fiti fãrã prihanã si curati, copii ai lui Dumnezeu, fãrã vinã, în mijlocul unei neam ticãlos si stricat, în care strãluciti ca niste lumini în lume, tinând sus Cuvântul vietii; asa ca, în ziua lui Hristos, sã mã pot lãuda cã n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar".

Aceste cuvinte au rãmas scrise pentru a fi de ajutor oricãrui suflet care se luptã. Pavel tine mai sus mãsura desãvârsirii si ne aratã cum poate fi atinsã. "Duceti pânã la capãt mântuirea voastrã", spune el, "cãci Dumnezeu este Acela care lucreazã în voi".

Lucrarea de dobândire a mântuirii este o lucrare de conlucrare. Trebuie sã existe conlucrare între Dumnezeu si pãcãtosul pocãit. Aceasta este necesar pentru formarea unor principii drepte în caracter. Omul trebuie sã depunã sfortãri serioase pentru a învinge ceea ce-l împiedicã a atinge desãvârsirea. Dar, pentru a ajunge la biruintã, el este în totul dependent de Dumnezeu. Strãdania omului singur nu este îndestulãtoare. Fãrã ajutorul puterii divine, ea nu slujeste la nimic. Dumnezeu lucreazã, dar trebuie sã lucreze si omul. Împotrivirea fatã de ispitã trebuie sã vinã de la om, care trebuie sã-si tragã puterea lui de la Dumnezeu. Pe de o parte, este o infinitã întelepciune, milã si putere; pe de alta, slãbiciune, pãcãtosenie, totalã neputintã.

Dumnezeu doreste ca noi sã avem stãpânire asupra noastrã. Însã El nu ne poate ajuta fãrã consimtãmântul si conlucrarea noastrã. Duhul Sfânt lucreazã prin puterile si însusirile date omului. Prin noi însine nu suntem în stare sã ducem gândurile, dorintele si înclinatiile noastre în armonie cu vointa lui Dumnezeu; dar, dacã suntem dispusi sã fim fãcuti binevoitori, Mântuitorul va împlini aceasta pentru noi, rãsturnând "izvodirile mintii si orice înãltime, care se ridicã împotriva cunostintei lui Dumnezeu" si orice gând El îl face "rob ascultãrii de Hristos" (2 Cor. 10,5).

Cel care vrea sã clãdeascã un caracter tare si simetric, care doreste sã fie un crestin bine echilibrat trebuie sã-I dea totul lui Hristos si sã facã totul pentru El, cãci Mântuitorul nu va primi o slujire împãrtitã. Zilnic trebuie sã învete ce înseamnã predare de sine. El trebuie sã studieze Cuvântul lui Dumnezeu, întelegându-i întelesul si ascultând de preceptele lui. În felul acesta, el poate atinge standardul desãvârsirii crestine. Zi de zi, Dumnezeu lucreazã cu el, desãvârsindu-i caracterul care va trebui sã stea tare în timpul cercãrii finale. Si, zi de zi, credinciosul realizeazã înaintea oamenilor si a îngerilor un experiment sublim, arãtând ce poate face Evanghelia pentru fiintele omenesti cãzute.

"Eu nu cred cã l-am apucat încã", scrie Pavel; "dar fac un singur lucru; uitând ce este în urma mea, si aruncându-mã spre ce este înainte, alerg spre tintã, pentru premiul chemãrii ceresti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus".

Pavel a fãcut multe lucruri. De când si-a consacrat devotamentul, supunerea sa lui Hristos, viata sa a fost plinã de o slujire neobositã. Din cetate în cetate, din tarã în tarã, el a cãlãtorit, spunând istoria crucii, câstigând convertiti la Evanghelie si întemeind biserici. El se îngrijea necontenit de aceste biserici si le-a scris multe scrisori povãtuitoare. Uneori, lucra în meseria sa pentru a câstiga pâinea cea de toate zilele. Dar, în toatã viata sa plinã de o neîncetatã activitate, Pavel nu a pierdut niciodatã din vedere unica mare tintã - sã stãruie în alergare cãtre premiul marii sale chemãri. O singurã tintã pãstra el continuu înaintea sa - sã fie credincios Celui care la portile Damascului i S-a descoperit. De la aceastã tintã, nimic nu a avut puterea sã-l abatã. Sã proslãveascã crucea de pe Golgota - acesta era motivul în totul captivant care îi inspira cuvintele si faptele sale.

Tinta cea mare care l-a constrâns pe Pavel sã stãruie în alergarea sa, în ciuda greutãtilor si dificultãtilor, ar trebui sã-l determine pe fiecare lucrãtor sã se consacre pe deplin slujirii lui Dumnezeu. Atractiile lumii vor fi înfãtisate în asa fel, încât sã-i abatã atentia de la Mântuitorul, dar el trebuie sã stãruie înainte spre tintã, arãtând lumii, îngerilor si oamenilor cã nãdejdea de a vedea fata lui Dumnezeu este demnã de orice efort si sacrificiu pe care le-ar cere împlinirea acestei sperante.

Desi era întemnitat, Pavel nu era totusi descurajat. Dimpotrivã, un sunet de triumf se aude rãsunând printre epistolele scrise de el din Roma cãtre biserici. "Bucurati-vã totdeauna în Domnul!" scria el filipenilor. "Iarãsi zic: Bucurati-vã!" nu vã îngrijorati de nimic; ci, în orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugãciuni si cereri, cu multumiri. Si pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vã va pãzi inimile si gândurile în Hristos Isus. Încolo, fratii mei, tot ce este adevãrat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptã bunã, si orice laudã, aceea sã vã însufleteascã".

"Dumnezeul meu sã îngrijeascã de toate trebuintele voastre, dupã bogãtia Sa, în slavã, în Isus Hristos" Harul Domnului Isus Hristos sã fie cu voi cu toti".

SUS

« Back =  Inapoi

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA