In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 41
"VREI SĂ MĂ ÎNDUPLECI"
Pavel ceruse să fie trimis înaintea Cezarului si Festus nu putea face altceva decât să-l trimită la Roma. Dar a trecut câtăva vreme până să poată fi găsită o corabie potrivită; si, cum si alti întemnitati trebuia să fie trimisi împreună cu Pavel, cercetarea cazurilor lor a mai dat loc la întârziere. Aceasta i-a oferit lui Pavel ocazia să înfătiseze motivele credintei sale înaintea bărbatilor de seamă din Cezarea, cum si înaintea împăratului Agripa al II-lea, ultimul dintre Irozi.
"După câteva zile, împăratul Agripa si Berenice au sosit la Cezarea, ca să ureze de bine lui Festus. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel si a zis: 'Felix a lăsat în temnită pe un om, împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preotii cei mai de seamă si bătrânii iudeilor, si i-au cerut osândirea'". El a schitat împrejurările care l-au determinat pe întemnitat să ceară să fie trimis înaintea Cezarului, vorbind despre recenta cercetare a lui Pavel înaintea sa si spunând că iudeii nu au adus împotriva lui Pavel nici o învinuire asa cum îsi închipuise el, ci "numai niste neîntelegeri cu privire la religia lor si la un oarecare Isus, care a murit, si despre care Pavel spunea că este viu".
Când Festus i-a vorbit despre cele întâmplate cu Pavel, Agripa a devenit interesat si a zis: "As vrea să aud si eu pe omul acela". Potrivit vointei sale, s-a stabilit ca a doua zi să aibă loc o întâlnire. "A doua zi, deci, Agripa si Berenice au venit cu multă fală si au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii si cu oamenii cei mai de frunte ai cetătii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo".
În cinstea oaspetilor săi, Festus a căutat să facă din această ocazie o ceremonie impunătoare. Mantiile cele bogate ale procuratorului si ale oaspetilor lui, săbiile ostasilor, precum si armurile lucitoare ale comandantilor lor dădeau strălucire scenei.
Si iată-l pe Pavel, încă încătusat, stând înaintea celor adunati. Ce contrast se înfătisa aici! Agripa si Berenice detineau putere si rang si, din pricina aceasta, erau în gratiile lumii. Însă ei erau lipsiti de trăsăturile de caracter pretuite de Dumnezeu. Ei erau călcători ai Legii Sale, stricati în inimă si viată. Felul lor de purtare era o scârbă înaintea cerului.
Bătrânul întemnitat, legat cu lanturi de ostasul ce-l păzea, nu avea în înfătisarea sa nimic care să facă lumea a-i da cinste. Totusi, de acest om, în aparentă fără prieteni, fără bogătie sau rang si întemnitat pentru credinta sa în Fiul lui Dumnezeu, se interesa întreg cerul. Dacă s-ar fi dezvăluit slava unuia din solii strălucitori, fala si mândria împărătească ar fi pălit; împăratii si curtenii ar fi fost trântiti la pământ, după cum fusese straja romană la mormântul Domnului Hristos.
Însusi Festus l-a prezentat pe Pavel înaintea adunării prin aceste cuvinte: "Împărate Agripa, si voi toti care sunteti de fată cu noi; uitati-vă la omul acesta, despre care toată multimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim si aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască. Fiindcă am înteles că n-a făcut nimic vrednic de moarte si fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărât să-l trimit. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, si mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie. Căci mi se pare fără rost să trimit pe un întemnitat, fără să arăt de ce este pârât".
Apoi, împăratul Agripa i-a dat voie lui Pavel să vorbească în apărarea sa. Apostolul nu s-a intimidat în fata pompei strălucitoare sau a rangului înalt al ascultătorilor săi; căci el stia de cât de mică însemnătate sunt bogătia si pozitia lumească. Fala si puterea pământească nu puteau nici măcar pentru o clipă să-i slăbească curajul sau să-i răpească stăpânirea de sine.
"Mă socotesc fericit, împărate Agripa", a declarat el, "că mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care sunt pârât de Iudei; căci tu cunosti foarte bine toate obiceiurile si neîntelegerile lor. De aceea te rog să mă asculti cu îngăduintă".
Pavel a relatat istoria convertirii sale, de la încăpătânata necredintă la credinta în Isus din Nazaret ca Mântuitor al lumii. El a descris vedenia cerească ce, la început, îl umpluse de o groază de negrăit, dar care, mai târziu, s-a dovedit a fi un izvor de cea mai mare mângâiere - o descoperire a slavei dumnezeiesti, în mijlocul căreia stătea pe tron Acela pe care el Îl dispretuise si-L urâse si ai cărui urmasi el căutase chiar să-i nimicească. Din ceasul acela, Pavel fusese un om nou, un sincer si zelos credincios în Isus, ajuns aici prin harul transformator.
În mod clar si cu putere, Pavel a schitat înaintea lui Agripa evenimentele principale în legătură cu viata lui Hristos pe pământ. El a mărturisit că Mesia Cel profetizat a venit deja în persoana lui Isus din Nazaret. El a arătat cum Scripturile Vechiului Testament declaraseră că Mesia trebuia să vină ca un om între oameni; si cum în viata lui Isus se împliniseră toate amănuntele arătate de Moise si profeti. Pentru a mântui o lume pierdută, divinul Fiu al lui Dumnezeu a suferit crucea, dispretuind rusinea, si S-a înăltat la cer biruitor asupra mortii si mormântului.
De ce, întreba Pavel, pare de necrezut ca Hristos să fi fost înviat din morti? Cândva, crezuse si el asa; dar cum ar putea să nu creadă ceea ce el însusi văzuse si auzise? La poarta Damascului, el însusi L-a privit pe Hristos Cel răstignit si înviat, Acelasi care umblase pe străzile Ierusalimului, care a murit la Golgota, a rupt legăturile mortii si S-a înăltat la cer. La fel ca si Chifa, Iacov, Ioan si alti ucenici, si el L-a văzut si a vorbit cu El. Glasul îi poruncise să vestească Evanghelia unui Mântuitor înviat, si cum ar fi putut el să nu asculte? În Damasc, în Ierusalim, prin toată Iudea, cum si în regiunile îndepărtate, el dăduse mărturie despre Isus Cel răstignit, arătând tuturor claselor de oameni "să se pocăiască si să se întoarcă la Dumnezeu, si să facă fapte vrednice de pocăinta lor".
"Iată", a declarat apostolul, "de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu, si au căutat să mă omoare. Dar, multumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viată până în ziua aceasta; si am mărturisit înaintea celor mici si celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii si Moise că are să se întâmple; si anume că Hristosul trebuie să pătimească, si că, după ce va fi cel dintâi din învierea mortilor, va vesti lumină norodului si Neamurilor".
Toti cei adunati au ascultat ca fermecati istorisirea lui Pavel despre experientele lui minunate. Apostolul se ocupa de subiectele lui preferate. Nimeni din cei care îl ascultau nu se putea îndoi de sinceritatea sa. Dar, în plină desfăsurare a vorbirii sale convingătoare, a fost întrerupt de Festus, care a strigat: "Pavele, esti nebun! Învătătura ta cea multă te face să dai în nebunie".
Apostolul a răspuns: "Nu sunt nebun, prea alesule Festus; dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate si chibzuite. Împăratul stie aceste lucruri si deoarece îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredintat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colt!" Apoi, întorcându-se către Agripa, i s-a adresat direct: "Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?" Stiu că crezi".
Adânc miscat, pentru un moment Agripa a pierdut din vedere pe cei din jurul său, cum si demnitatea pozitiei sale. Constient numai de adevărurile pe care le auzise, văzând numai pe umilul întemnitat stând înaintea lui ca trimis împuternicit al lui Dumnezeu, el a răspuns involuntar: "Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac crestin!"
Cu multă seriozitate, apostolul a răspuns: "Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toti cei ce mă ascultă astăzi, să fiti asa cum sunt eu", adăugând, în timp ce-si ridica mâinile ferecate în lanturi, "afară de lanturile acestea".
Festus, Agripa si Berenice pe bună dreptate ar fi putut purta lanturile care îl legau pe apostol. Toti erau vinovati de crime grave. Acestor vinovati li se oferise în ziua aceea mântuirea prin numele lui Hristos. Unul, cel putin, fusese aproape convins să primească harul si iertarea oferită. Însă Agripa respinsese îndurarea oferită, nevoind să primească crucea unui Răscumpărător răstignit.
Curiozitatea împăratului fusese satisfăcută si, ridicându-se de pe scaun, a dat să se înteleagă că întrevederea luase sfârsit. Pe când cei ce luaseră parte se împrăstiau, ei vorbeau între ei zicând: "Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare".
Desi Agripa era iudeu, el nu împărtăsea zelul bigot si prejudecata oarbă a Fariseilor. El a zis lui Festus: "Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar". Însă cazul fusese deferit acestui cel mai înalt tribunal si acum el nu mai era sub jurisdictia nici a lui Festus, nici a lui Agripa.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
