In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 39
PROCESUL DE LA CEZAREA
La cinci zile după sosirea lui Pavel la Cezarea, învinuitorii lui au venit din Ierusalim, însotiti de Tertul, un orator pe care l-au angajat ca avocat al lor. Cazului i s-a acordat un statut de urgentă. Pavel a fost adus înaintea celor adunati "si Tertul a început să-l pârască". Socotind că lingusirea ar avea mai multă influentă asupra guvernatorului roman decât simpla expunere a adevărului si dreptătii, vicleanul orator si-a început vorbirea prin a lăuda pe Felix: "Prea alesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; si neamul acesta a căpătat îmbunătătiri sănătoase prin îngrijirile tale. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată multumirea, în toată vremea si în tot locul."
Prin aceasta, Tertul dezvăluia falsitatea sa în toată goliciunea ei; căci caracterul lui Felix era josnic si de dispretuit. Despre el se spunea că "în ce priveste practicarea oricărui desfrâu si a cruzimii, el dădea pe fată puterea unui rege si caracterul unui sclav" (Tacit, "Istoria", cap. 5, pag. 9). Cei care l-au auzit pe Tertul si-au dat seama că aceste cuvinte lingusitoare ale sale nu erau adevărate, dar dorinta lor de a dobândi osândirea lui Pavel era mai puternică decât dragostea lor pentru adevăr.
În vorbirea sa, Tertul l-a învinuit pe Pavel de crime care, dacă ar fi fost dovedite, ar fi dus la osândirea lui pentru înaltă trădare fată de cârmuire. "Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă", declară vorbitorul, "că pune la cale răzvrătiri printre toti Iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei Nazarinenilor si a cercat să spurce chiar si templul". După aceea, Tertul a spus că Lisias, comandantul garnizoanei din Ierusalim, smulsese cu forta pe Pavel dintre iudei atunci când ei voiau să-l judece după legea lor eclesiastică si astfel îi silise să aducă problema înaintea lui Felix. Aceste afirmatii erau făcute cu planul de a face pe procurator să-l predea pe Pavel tribunalului iudaic. Toate învinuirile erau sustinute cu strigăte puternice de către iudeii ce erau de fată si care nu făceau nici o sfortare să-si ascundă ura fată de întemnitat.
Felix avea destul spirit de pătrundere pentru a citi starea si caracterul învinuitorilor lui Pavel. El stia din ce pricină îl linguseau ei si a văzut, de asemenea, că ei nu au probat îndeajuns învinuirile lor fată de Pavel. Întorcându-se către învinuit, Felix i-a făcut semn să vorbească în apărarea sa. Pavel nu a risipit cuvinte măgulitoare, ci, în mod simplu, a arătat că se poate apăra cu multă încredere înaintea lui Felix, deoarece acesta era de lungă vreme procurator si, prin urmare, avea o bună cunostintă a legilor si obiceiurilor iudeilor. Referindu-se la învinuirile aduse împotriva lui, el a arătat foarte limpede că nici una dintre ele nu era adevărată. El declară că nu pricinuise tulburare în nici o parte a Ierusalimului si nici nu spurcase sanctuarul. "Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală de norod. Asa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum".
Mărturisind că el se închină Dumnezeului părintilor săi, "după calea pe care ei o numesc partidă", Pavel afirmă că totdeauna crezuse "tot ce este scris în Lege si în Prooroci" si că, potrivit cu învătătura lămurită a Scripturilor, el sustine credinta în învierea mortilor. Si mai declară că tinta călăuzitoare a vietii sale era să aibă "totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor".
Într-un chip curat si sincer, el a înfătisat obiectul vizitei sale la Ierusalim, cum si împrejurările arestării si judecării lui: "După mai multi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu si să aduc daruri la Templu. Tocmai atunci niste Iudei din Asia m-au găsit curătit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă. Ei însisi ar trebui să se înfătiseze înaintea ta si să pârască, dacă au ceva împotriva mea. Sau să spună: acestia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea Soborului, afară numai doar de strigătul acesta, pe care l-am scos în mijlocul lor: 'Pentru învierea din morti sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră'".
Apostolul a vorbit cu căldură si vădită sinceritate, iar cuvintele lui aveau putere de convingere. Claudius Lisias, în scrisoarea lui către Felix, dăduse o mărturie asemănătoare cu privire la purtarea lui Pavel. Mai mult chiar, însusi Felix avea o mai bună cunoastere a religiei iudaice decât îsi închipuiau multi. Prezentarea lămurită a faptelor în acest caz l-a făcut pe Felix în stare să înteleagă si mai limpede motivele de care erau stăpâniti iudeii în încercarea lor de a învinui pe apostol de o purtare răzvrătită si de trădare. Guvernatorul nu voia să le dea satisfactie printr-o osândire nedreaptă a unui cetătean roman si nici nu voia să li-l dea în mână spre a fi omorât, fără o cuvenită si dreaptă judecată. Totusi, Felix nu cunostea nici un motiv mai mare decât interesul personal si era stăpânit de plăcerea de a fi lăudat, cum si de dorinta de a promova, de a ajunge mai sus. Teama de a nu-i supăra pe iudei l-a retinut de la a face deplină dreptate unui om pe care-l stia că este nevinovat. De aceea, el a hotărât să suspende judecata până ce va avea să fie de fată Lisias, zicând: "Am să cercetez pricina voastră când va veni căpitanul Lisias".
Apostolul a rămas întemnitat, însă Felix a poruncit sutasului în a cărui pază fusese dat Pavel "să-l lase putin mai slobod si să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el".
Nu multă vreme după aceea, Felix si sotia lui, Drusila, au trimis să-l aducă pe Pavel, pentru ca, într-o convorbire particulară, să afle de la el "despre credinta în Hristos Isus". Ei erau doritori, ba chiar râvnitori să audă aceste noi adevăruri - adevăruri pe care poate că ei nu le auziseră nicioadată mai înainte si care, dacă ar fi fost lepădate, aveau să fie o categorică mărturie împotriva lor în ziua lui Dumnezeu.
Pavel a socotit aceasta ca o ocazie dată de Dumnezeu si a folosit-o în mod credincios. El stia că stă înaintea unuia care avea putere să-l dea la moarte sau să-l lase în libertate; cu toate acestea, nu s-a adresat lui Felix si Drusilei prin cuvinte de laudă sau lingusire. El stia că cuvintele sale aveau să fie pentru ei un miros spre viată sau spre moarte si, uitând orice interes personal, a căutat să-i trezească până acolo, încât să-si dea seama de primejdia lor.
Apostolul a înteles faptul că Evanghelia cere din partea acelora care aud cuvintele sale ca într-o zi ei să stea fie printre cei curati si sfinti din jurul marelui tron alb, fie împreună cu aceia cărora Hristos le va zice: "Depărtati-vă de la Mine, voi toti care lucrati fărădelege" (Mat. 7,23). Pavel stia că va trebui să întâlnească înaintea tribunalului ceresc pe fiecare dintre ascultătorii săi si că acolo trebuia să dea socoteală nu numai pentru tot ce spusese sau făcuse el, ci si pentru motivul si spiritul cuvintelor sau faptelor sale.
Purtarea lui Felix fusese atât de violentă si de crudă, încât putini înaintea lui îndrăzniseră vreodată chiar numai să facă aluzie la faptul că purtarea si caracterul lui nu erau fără defecte. Însă lui Pavel nu-i era teamă de oameni. În mod deschis, el si-a mărturisit credinta în Hristos, cum si motivele acestei credinte, în felul acesta ajungând să vorbească în mod deosebit despre virtutile absolut trebuincioase caracterului crestin, dar de care distinsa pereche din fata sa era asa de izbitor lipsită.
El a prezentat înaintea lui Felix si a Drusilei caracterul lui Dumnezeu, neprihănirea Sa, adevărul si dreptatea Sa, cum si natura Legii Sale. El a arătat în mod clar că omul are datoria să trăiască o viată demnă si cumpătată, tinându-si pasiunile sub controlul ratiunii, în armonie cu Legea lui Dumnezeu, păstrând puterile corporale si mintale în conditii de sănătate. El a declarat că, în mod sigur, va veni o zi de judecată, când toti vor fi răsplătiti potrivit faptelor făcute în trup si când se va face în mod lămurit cunoscut că bogătia, pozitia socială sau titlurile sunt fără de putere de a câstiga pentru om favoarea lui Dumnezeu sau să-l scape de urmările păcatului. El a arătat că viata aceasta este timpul dat omului pentru pregătirea pentru viata viitoare. Dacă el va neglija privilegiile si ocaziile prezente, va avea de suferit o pierdere vesnică; nu i se va mai oferi un alt timp de probă.
Pavel a stăruit în mod deosebit asupra mult cuprinzătoarelor cerinte ale Legii lui Dumnezeu. El a arătat că ea se întinde până la cele mai adânci taine ale naturii morale a omului si a aruncat un potop de lumină asupra a ceea ce fusese ascuns de vederea si cunoasterea oamenilor. Ceea ce mâinile pot face sau limba poate rosti - ceea ce dă pe fată viata exterioară - descoperă în mod nedesăvârsit caracterul moral al omului. Legea cercetează gândurile, motivele si intentiile. Patimile întunecoase care zac ascunse de ochiul omului, gelozia, ura, plăcerile desfrânate si ambitia, faptele rele, plămădite în tainitele întunecoase ale sufletului, dar neaduse niciodată la îndeplinire din lipsa ocaziei - toate acestea sunt osândite de Legea lui Dumnezeu.
Pavel s-a străduit să îndrepte mintea ascultătorilor săi către unica si marea jertfă pentru păcat. El a arătat sacrificiile care erau umbra bunurilor lucruri viitoare ce aveau să vină si apoi L-a înfătisat pe Hristos ca antitipul tuturor acestor ceremonii - tinte spre care arătau ele ca singurul izvor de viată si nădejde pentru omul căzut. Sfintii bărbati din vechime erau mântuiti prin credinta în sângele lui Hristos. Văzând agoniile victimelor aduse ca jertfe, ei priveau dincolo de prăpastia veacurilor, spre Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice păcatul lumii.
Dumnezeu pretinde, pe drept, iubire si ascultare din partea tuturor creaturilor Sale. Prin Legea Sa, El le-a dat o desăvârsită măsură a dreptătii. Însă multi Îl uită pe Făcătorul lor si aleg să-si urmeze propriile lor căi împotriva voii Sale. Ei răspund cu vrăjmăsie iubirii care este înaltă cât cerul si întinsă cât universul. Dumnezeu nu poate face rabat de la cerintele Legii Sale pentru a ajunge la măsura oamenilor nelegiuiti; dar nici omul nu poate, prin propria sa putere, să împlinească cerintele Legii. Numai prin credinta în Hristos păcătosul poate să fie curătit de vinovătie si adus în stare să asculte de Legea Creatorului său.
Astfel, întemnitatul a înfătisat cu stăruintă cerintele Legii divine atât fată de iudei, cât si fată de Neamuri, prezentându-L pe Isus, Nazarineanul dispretuit, ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
Printesa iudaică a înteles foarte bine caracterul sfânt al acelei Legi pe care o călca în picioare cu o asa nerusinare; însă prejudecata ei fată de Omul de la Golgota i-a împietrit inima fată de cuvântul vietii. Felix nu auzise niciodată mai înainte despre adevăr; si, când Duhul lui Dumnezeu a făcut să pătrundă convingerea în sufletul său, în el s-a produs o adâncă frământare. Constiinta, acum trezită, făcea să i se audă glasul, si Felix si-a dat seama că cuvintele lui Pavel erau adevărate. Mintea l-a dus înapoi, la trecutul lui vinovat. Cu o înfricosată claritate i-au apărut în fată tainele vietii sale de mai înainte, pline de nelegiuire si vărsare de sânge, cum si raportul întunecos al ultimilor săi ani. El s-a văzut pe sine destrăbălat, crud si hrăpăret. Niciodată adevărul nu a ajuns într-un asa chip la inima sa. Niciodată mai înainte sufletul său nu fusese cuprins de o asa groază. Gândul că toate tainele vietii sale de crime erau dezvăluite înaintea ochiului lui Dumnezeu si că urma să fie judecat potrivit faptelor sale l-a făcut să se cutremure de spaimă.
Dar, în loc să îngăduie convingerilor sale să-l ducă la pocăintă, el a căutat să risipească aceste cugete neplăcute. Convorbirea cu Pavel a fost curmată brusc. "De astă dată, du-te, a zis el; când voi mai avea prilej, te voi chema".
Cât de mare este deosebirea dintre atitudinea lui Felix si cea a temnicerului din Filipi! Servii Domnului au fost adusi legati în lanturi înaintea temnicerului, asa cum fusese adus si Pavel la Felix. Dovada pe care au dat-o, cum că ei erau sprijiniti de o putere divină, bucuria lor în timp de suferintă si înjosire, neînfricarea lor atunci când pământul s-a clătinat din pricina cutremurului de pământ, cum si spiritul lor de iertare crestină au adus convingere în inima temnicerului, care, tremurând, si-a mărturisit păcatele si a găsit iertare. Si Felix a tremurat, însă nu s-a pocăit. Temnicerul a primit cu bucurie Duhul lui Dumnezeu în inima si în casa sa; Felix a poruncit Solului divin să se depărteze. Unul a ales să devină copil al lui Dumnezeu si mostenitor al cerului; celălalt si-a aruncat sortul împreună cu cei ce săvârsesc nelegiuirea.
Timp de doi ani nu s-a luat nici o altă măsură fată de Pavel, totusi el a rămas mai departe întemnitat. Felix l-a vizitat în repetate rânduri si asculta cu atentie cuvintele sale. Însă adevăratul motiv pentru aparenta sa prietenie era dorinta după câstig si el a lăsat să se înteleagă că, prin plătirea unei mari sume de bani, Pavel putea să-si dobândească libertatea. Însă apostolul avea o fire prea nobilă pentru a se libera prin mituire. El nu era vinovat de nici o crimă si nu avea să se înjosească, săvârsind un rău spre a dobândi libertatea. Mai mult chiar, el era prea sărac pentru a putea plăti o asemenea răscumpărare, chiar dacă ar fi fost gata să facă aceasta, si nici nu voia ca, pentru sine, să apeleze la bunăvointa si generozitatea convertitilor săi. De asemenea, el si-a dat seama că era în mâinile lui Dumnezeu si nu voia să se amestece în planurile divine fată de sine.
În cele din urmă, Felix a fost chemat la Roma spre a da socoteală de faptele josnice pe care le săvârsise fată de iudei. Înainte de a părăsi Cezarea ca răspuns la porunca primită, el s-a gândit "să facă pe placul iudeilor", lăsându-l pe Pavel în temnită. Felix însă n-a avut succes în încercarea sa de a recâstiga încrederea iudeilor. El a fost destituit din slujbă în mod rusinos si Porcius Festus a fost numit ca urmas al lui, având resedinta la Cezarea.
O rază de lumină din cer a strălucit asupra lui Felix atunci când Pavel a discutat cu el cu privire la neprihănire, cumpătare si judecata viitoare. Aceasta fusese ocazia trimisă din cer spre a-si recunoaste si părăsi păcatele. Dar el a spus solului lui Dumnezeu: "De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema". El dispretuise ultima ofertă a harului ce i se făcuse. Niciodată el nu avea să mai primească o altă chemare din partea lui Dumnezeu.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
