In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 35
MÂNTUIREA PENTRU IUDEI
După multe si inevitabile întârzieri, Pavel a ajuns, în cele din urmă, la Corint, scena unei atât de agitate lucrări în trecut, iar de o vreme obiectul unei atentii deosebite. El a constatat că multi dintre primii credinciosi îl priveau încă cu multă dragoste, ca pe unul care le adusese cel dintâi lumina Evangheliei. Când i-a salutat pe acesti ucenici si a văzut dovezile credinciosiei si zelului lor, el s-a bucurat de faptul că lucrarea lui în Corint nu fusese în zadar.
Credinciosii corinteni, asa porniti cândva să piardă din vedere înalta lor chemare în Hristos, dezvoltaseră un puternic caracter crestin. Cuvintele si faptele lor dădeau pe fată puterea transformatoare a harului lui Dumnezeu si ei erau acum o puternică fortă spre bine în acel centru al păgânismului si superstitiei. În compania însotitorilor săi iubiti si a acestor credinciosi convertiti, spiritul obosit si tulburat al apostolului a găsit odihnă.
În timpul sederii sale la Corint, Pavel a găsit timp să cugete la viitor, în vederea unor noi si întinse câmpuri de lucrare. Gândurile lui erau în mod deosebit ocupate cu proiectata sa călătorie la Roma. Să vadă credinta crestină puternic întemeiată în marele centru al lumii cunoscute pe atunci, aceasta era una din sperantele cele mai scumpe lui, cum si unul din planurile la care tinea foarte mult. În Roma, se înfiintase deja o biserică si apostolul dorea să câstige conlucrarea credinciosilor de acolo în vederea lucrării ce urma să fie împlinite în Italia, precum si în alte tări. Pentru a pregăti calea în vederea lucrării sale printre acesti frati, dintre care multi îi erau până acum străini, el le-a trimis o epistolă, anuntându-i despre planul său de a vizita Roma, cum si despre nădejdea lui de a înfige stindardul crucii în Spania.
În Epistola sa către Romani, Pavel a prezentat marile principii ale Evangheliei. El a expus pozitia sa cu privire la întrebările care frământau bisericile iudaice, cum si cele dintre Neamuri, si a arătat că nădejdile si făgăduintele, care cândva apartinuseră în mod deosebit iudeilor, acum erau oferite si Neamurilor.
Cu o mare claritate si putere, apostolul a prezentat doctrina îndreptătirii prin credinta în Hristos. El spera ca si alte biserici să poată fi ajutate prin învătăturile trimise crestinilor din Roma; dar cât de putin putea el prevedea influenta nespus de întinsă a cuvintelor sale! În decursul tuturor veacurilor, marele adevăr al îndreptătirii prin credintă a stat ca o puternică tortă aprinsă, spre a-i călăuzi pe păcătosii pocăiti pe calea vietii. Aceasta a fost lumina care a risipit întunericul ce învăluise mintea lui Luther si i-a dezvăluit puterea sângelui lui Hristos de a curăti de păcat. Aceeasi lumină a călăuzit mii de suflete împovărate de păcat către adevăratul Izvor de iertare si pace. Fiecare crestin are motiv să-I multumească lui Dumnezeu pentru epistola către biserica din Roma.
În această epistolă, Pavel si-a exprimat liber povara pe care o simtea pentru iudei. Chiar de când se convertise - el a dorit să-i ajute pe iudei să dobândească o mai clară întelegere a soliei Evangheliei. "Dorinta inimii mele si rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliti", declara el, "este să fie mântuiti".
Ceea ce simtea apostolul în această privintă nu era o dorintă obisnuită. În rugăciune, el cerea mereu lui Dumnezeu să lucreze pentru israelitii care nu L-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca Mesia Cel făgăduit. "Spun adevărul în Hristos", îi asigura el pe credinciosii din Roma, "nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare si am o durere necurmată în inimă. Căci aproape că doresc să fiu eu însumi anatema, despărtit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti. Ei sunt israeliti, au înfierea, slava, legămintele, darea legii, slujba dumnezeiască, făgăduintele, patriarhii, si din ei a iesit, după trup Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci".
Iudeii erau poporul ales al lui Dumnezeu, prin care El intentiona să binecuvânteze întreaga omenire. Din mijlocul lor, Dumnezeu ridicase multi prooroci. Acestia au profetizat despre venirea Mântuitorului care avea să fie lepădat si ucis de aceia care ar fi trebuit să fie primii care să-L recunoască ca fiind Cel făgăduit.
Profetul Isaia, privind în veacurile ce aveau să vină si văzând cum erau lepădati profeti după profeti si, în cele din urmă, chiar Fiul lui Dumnezeu, a fost inspirat să scrie cu privire la primirea Răscumpărătorului de către cei care niciodată mai înainte nu fuseseră socotiti printre copiii lui Israel. Referindu-se la această profetie, Pavel spune: "Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: 'Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine'. Pe când despre Israel zice: 'Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit si împotrivitor'".
Cu toate că Israel a lepădat pe Fiul Său, Dumnezeu nu i-a lepădat. Ascultati cum continuă Pavel sustinerea sa: "Întreb dar: 'A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?' Nicidecum! Căci si eu sunt israelit, din sământa lui Avraam, din semintia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu stiti ce zice Scriptura, în locul unde vorbeste despre Ilie? Cum se plânge lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: 'Doamne, pe proorocii Tăi i-a omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, si caută să-mi ia viata?' Dar ce-i răspunde Dumnezeu? 'Mi-am păstrat sapte mii de bărbati, care nu si-au plecat genunchiul înaintea lui Baal". Tot asa si în vremea de fată, este o rămăsită datorită unei alegeri, prin har!
Israel s-a poticnit si a căzut, dar aceasta nu i-a împiedicat ca să se ridice din nou. Răspunzând la întrebarea: "S-au poticnit ei să cadă?" apostolul răspunde: "Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putintă mântuirea Neamurilor, ca să-l facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost bogătie pentru lume si paguba lor a fost o bogătie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? V-o spun vouă, Neamurilor: 'Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea si caut, dacă este cu putintă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu, si să mântuiesc pe unii din ei. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viata din morti?'"
Era planul lui Dumnezeu ca harul Său să fie descoperit printre Neamuri la fel ca si printre israeliti. Lucrul acesta fusese arătat lămurit în profetiile Vechiului Testament. În sustinerea sa, apostolul foloseste unele din aceste profetii. "Nu este olarul stăpân pe lutul lui", întreabă el, "ca din aceeasi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuintare de cinste si un alt vas pentru o întrebuintare de ocară? Si ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Si arate mânia si să-Si descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niste vase ale mâniei, făcute pentru pieire; si să-Si arate bogătia slavei Lui fată de niste vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci si dintre Neamuri, după cum zice în Osea: 'Voi numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu, si prea iubită pe cea care nu era prea iubită'. Si acolo unde li se zicea: 'Voi nu sunteti poporul Meu', vor fi numiti fii ai Dumnezeului celui Viu'" (Osea 1,10).
Cu toată căderea lui Israel ca natiune, printre ei a rămas totusi o rămăsită evlavioasă, care trebuia să fie mântuită. La venirea Mântuitorului, erau bărbati si femei credinciosi care primiseră cu bucurie solia lui Ioan Botezătorul si fuseseră astfel condusi să cerceteze din nou profetiile cu privire la Mesia. Când a fost întemeiată prima biserică crestină, ea a fost alcătuită din acesti iudei credinciosi care au recunoscut pe Isus din Nazaret ca pe Acela a cărui asteptare ei o doriseră. La această rămăsită se referă Pavel când scrie: "Dacă cele dintâi roade sunt sfinte, si plămădeala este sfântă; si dacă rădăcina este sfântă, si ramurile sunt sfinte".
Pavel asemăna rămăsita lui Israel cu un măslin de soi, din care unele ramuri au fost tăiate. El compară Neamurile cu ramurile unui măslin sălbatic, altoite în trunchiul părintesc. "Dacă unele ramuri au fost tăiate", scrie el credinciosilor dintre Neamuri, "si dacă tu erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, si ai fost făcut părtas rădăcinii si grăsimii măslinului, nu te făli fată de ramuri. Dacă te fălesti, să stii că nu tu tii rădăcina, ci rădăcina te tine pe tine. Dar vei zice: 'Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.' Adevărat: au fost tăiate din pricina necredintei lor, si tu stai în picioare prin credintă. Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Uită-te dar la bunătatea si asprimea lui Dumnezeu: asprime fată de cei ce au căzut, si bunătate fată de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminterea, vei fi tăiat si tu".
Prin necredintă si lepădarea planului cerului fată de ei, Israel ca natiune îsi pierduse legătura cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu putea să prindă din nou de adevăratul trunchi al lui Israel ramurile care fuseseră despărtite de trunchiul părintesc - rămăsita care rămăsese credincioasă Dumnezeului părintilor lor. "Si chiar ei", spune apostolul despre aceste ramuri rupte, "dacă nu stăruiesc în necredintă, vor fi altoiti; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăsi". "Dacă tu", scrie el Neamurilor, "care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiti ei, care sunt ramuri firesti, în măslinul lor? Fratilor, pentru ca să nu vă socotiti singuri întelepti, nu vreau să nu stiti taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va tine până va intra numărul deplin al Neamurilor."
"Si atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: 'Izbăvitorul va veni din Sion, si va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi sterge păcatele'. În ce priveste Evanghelia, ei sunt vrăjmasi, si aceasta spre binele vostru; dar, în ce priveste alegerea, sunt iubiti din pricina părintilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile si de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-ati ascultat de Dumnezeu, si după cum prin neascultarea lor ati căpătat îndurare acum, tot asa, ei acum n-au ascultat, pentru ca prin îndurarea arătată vouă, să capete si ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toti oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toti."
"O, adâncul bogătiei, întelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecătile Lui, si cât de neîntelese sunt căile Lui. Si în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?" "Din El, prin El, si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!"
Astfel, Pavel arată că Dumnezeu este în totul în stare să transforme inimile atât ale iudeilor, cât si ale Neamurilor, si să acorde fiecărui credincios în Hristos binecuvântările făgăduite lui Israel. El repetă cuvintele lui Isaia cu privire la poporul lui Dumnezeu: "Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăsita va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin si repede pe pământ cuvântul Lui. Si, cum zisese Isaia mai înainte: 'Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Sabaot o sământă, am fi ajuns ca Sodoma, si ne-am fi asemănat cu Gomora'."
La data când Ierusalimul a fost distrus si templul a ajuns astfel în ruină, multe mii de iudei au fost vânduti ca sclavi în tările păgâne. Asemenea unor naufragiati pe un tărm pustiu, ei au fost risipiti printre Neamuri. Timp de o mie opt sute de ani, iudeii au rătăcit în lume, din tară în tară si nicăieri nu li s-a oferit privilegiul de a-si recâstiga vechiul lor prestigiu ca natiune. Defăimati, urâti, prigoniti, din veac în veac, mostenirea lor a fost o mostenire de suferintă.
Cu toată osânda teribilă rostită asupra iudeilor ca natiune, atunci când ei au lepădat pe Isus din Nazaret, în tot cursul veacurilor au trăit multi iudei nobili si temători de Dumnezeu, bărbati si femei, care au suferit în tăcere. Dumnezeu a mângâiat inimile lor în întristare si a privit cu milă situatia lor îngrozitoare. El a auzit rugăciunile pline de frământare sufletească ale acelora care Îl căutaseră din toată inima lor pentru a dobândi o dreaptă întelegere a cuvântului Său. Unii au învătat să vadă în umilul Nazarinean, pe care părintii lor L-au lepădat si L-au răstignit, pe adevăratul Mesia al lui Israel. Când mintea lor a ajuns să prindă însemnătatea profetiilor atât de bine cunoscute, dar asa de multă vreme întunecate de traditie si de o gresită interpretare, inimile lor au fost umplute de recunostintă fată de Dumnezeu pentru darul negrăit revărsat de El asupra fiecărei fiinte omenesti care a ales să primească pe Hristos ca Mântuitor personal.
La această categorie se referea Isaia în profetia sa: "O rămăsită va fi mântuită". Din zilele lui Pavel si până în timpul de fată, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a adresat chemarea atât iudeilor, cât si Neamurilor. "Înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fata omului", spunea Pavel. Apostolul se socotea "dator si Grecilor si Barbarilor", la fel ca si iudeilor; dar el niciodată nu a pierdut din vedere avantaje certe de care dispuneau iudeii fată de altii, "mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredintate cuvintele lui Dumnezeu". "Evanghelia", afirma el, "este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului", deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu prin credintă si care duce la credintă, după cum este scris: "Cel neprihănit va trăi prin credintă". De această Evanghelie a lui Hristos, la fel de roditoare atât pentru iudei, cât si pentru Neamuri, apostolul Pavel declară, în Epistola către Romani, că nu se rusina.
Când Evanghelia aceasta va fi prezentată în plinătatea ei iudeilor, multi Îl vor primi pe Hristos ca Mesia. Printre predicatorii crestini putini sunt aceia care se simt chemati să lucreze printre iudei; dar acelora care deseori au fost trecuti cu vederea, cum si tuturor celorlalti, solia îndurării si a nădejdii în Hristos trebuie să le fie dusă.
Cu ocazia ultimei vestiri a Evangheliei, când o lucrare deosebită trebuie să fie făcută fată de clasele de oameni neglijate până acum, Dumnezeu asteaptă ca solii Săi să aibă un interes deosebit fată de poporul Iudeu pe care-l găseste în toate părtile lumii. Cum Scripturile Vechiului Testament sunt întretesute cu cele ale Noului Testament în explicarea planului vesnic al lui Iehova, aceasta va fi pentru multi iudei ca zorile unei noi creatiuni, ca o înviere a sufletului. Când ei Îl văd pe Hristosul dispensatiunii Evangheliei zugrăvit pe paginile Scripturii Vechiului Testament, si înteleg cât de lămurit explică Noul Testament pe cel Vechi, puterile priceperii lor până aici adormite sunt trezite si ei recunosc pe Hristos ca Mântuitor al lumii. Multi Îl vor primi prin credintă pe Hristos ca pe Răscumpărătorul lor. Cu ei se vor împlini cuvintele: "Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu" (Ioan 1,12).
Printre iudei, sunt unii care, asemenea lui Saul din Tars, sunt tari în Scripturi, si acestia vor vesti cu o putere minunată neschimbabilitatea Legii lui Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel va face să se înfăptuiască aceasta în zilele noastre. Bratul Său nu s-a scurtat ca să nu poată mântui. Când slujitorii Săi vor lucra în credintă pentru aceia care au fost atât de mult timp neglijati si dispretuiti, mântuirea Lui se va descoperi.
"Asa vorbeste Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: 'Acum Iacov nu va mai rosi de rusine, si nu i se va mai îngălbeni fata acum. Căci când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinti Numele; vor sfinti pe Sfântul lui Iacov, si se vor teme de Dumnezeul lui Israel. Cei rătăciti cu duhul vor căpăta pricepere, si cei ce cârteau vor lua învătătură" (Isaia 29, 22-24).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
