In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 33
LUCRÂND ÎN CONDITII DIFICILE
Desi Pavel era foarte atent să prezinte convertitilor săi învătăturile lămurite ale Scripturii cu privire la cuvenita sprijinire a lucrării lui Dumnezeu si pretindea pentru sine, ca slujitor al Evangheliei, dreptul de a nu avea (1 Cor. 6,1) vreo ocupatie pământească spre a obtine mijloace de sustinere, în diferite rânduri în timpul lucrării sale în marile centre ale civilizatiei, el a practicat o meserie pentru a câstiga cele necesare întretinerii sale.
Printre iudei, munca fizică nu era socotită ca ceva ciudat sau înjositor. Prin Moise, iudeii fuseseră îndrumati să-i învete pe copiii lor o meserie; si era privit ca un păcat să îngădui tineretului să crească fără a cunoaste munca fizică. Chiar dacă un copil urma să fie educat pentru a ocupa o slujbă sfântă, se socotea de mare trebuintă ca acesta să aibă cunostinte practice. Fiecare tânăr, indiferent dacă părintii lui erau bogati sau săraci, era învătat o meserie. Părintii care neglijau să dea copiilor lor o asemenea educatie erau priviti ca depărtându-se de îndrumarea Domnului. Potrivit acestui obicei, Pavel fusese învătat de mic meseria facerii de corturi.
Înainte de a fi ucenic al lui Hristos, Pavel ocupase o pozitie înaltă si nu fusese dependent de munca bratelor pentru a câstiga cele necesare pentru întretinerea sa. Dar, mai târziu, după ce îsi cheltuise toate mijloacele sale în sprijinirea înaintării lucrării lui Hristos, în diferite rânduri el a recurs la meseria sa spre a câstiga cele necesare vietii. În mod deosebit, acesta era cazul atunci când lucra în locuri unde motivele sale ar fi putut fi gresit întelese.
La Tesalonic, Pavel a lucrat pentru prima dată cu mâinile sale pentru a se sustine, în timp ce predica Cuvântul. Scriind bisericii, credinciosilor de acolo, el le reaminteste că ar fi putut să le fie o sarcină, dar adăugă: "Vă aduceti aminte, fratilor, de osteneala si munca noastră. Cum lucram zi si noapte, ca să nu fim sarcină nici unuia din voi, si vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu" (1 Tes. 2,6.9). Si iarăsi, în cea de-a doua sa epistolă către ei, Pavel declară că nici el si nici conlucrătorii lui, cât timp fuseseră printre ei, nu au mâncat "de pomană pâinea nimănui". "Zi si noapte am lucrat", scrie el, "ca să nu fim povara nimănui dintre voi. Nu că n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi însine o pildă vrednică de urmat" (2Tes. 3,8.9).
La Tesalonic, Pavel îi întâlnise pe aceia care nu voiau să lucreze cu mâinile lor. Despre unii ca acestia, el a scris mai târziu: "Auzim că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se tin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii acestia si-i sfătuim, în Domnul nostru Isus Hristos, să-si mănânce pâinea lucrând în liniste". În timpul lucrării sale în Tesalonic, Pavel fusese foarte atent ca să dea unora ca acestora un bun exemplu. "Căci, când eram la voi", scrie el, "vă spuneam lămurit: 'Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce'" (vers. 11.12.13).
În orice epocă, Satana a căutat să slăbească sfortările servilor lui Dumnezeu, prin introducerea în biserică a unui spirit de fanatism. Asa a fost în zilele lui Pavel si tot la fel a fost si în ultimele secole, în timpul Reformatiunii. Wycliffe, Luther si multi altii, care au binecuvântat omenirea prin influenta si credinta lor, au întâmpinat siretenia prin care vrăjmasul căuta să ducă la fanatism acele minti prea zeloase, neechilibrate si nesfintite. Suflete rău îndrumate au învătat că atingerea adevăratei sfintenii duce mintea mai presus de orice gândire pământească si cere oamenilor să se oprească cu totul de la vreo muncă. Altii, formându-si întelesuri extreme din anumite texte biblice, învătau că este păcat să muncesti - crestinii ar trebui să nu se gândească la o viată pământească fericită a lor sau a familiilor lor, ci să-si consacre toată viata numai lucrurilor spirituale. Învătătura si pilda apostolului Pavel sunt o aspră mustrare adusă unor asemenea vederi extremiste.
În timpul activitătii sale în Tesalonic, Pavel nu a depins în totul numai de câstigul de pe urma muncii sale. Mai târziu, referindu-se la experientele sale din această cetate, el a scris credinciosilor filipeni drept recunostintă pentru darurile pe care le primise de la ei, cât timp fusese acolo, zicând: "Mi-ati trimis în Tesalonic, odată, si chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele" (Filip. 4,16). Cu toate că primise acest ajutor, el avea mare grijă să dea tesalonicenilor o pildă de hărnicie, asa ca nimeni să nu-l poată învinui pe nedrept de lăcomie si pentru ca cei care aveau vederi fanatice cu privire la munca manuală să primească o mustrare aspră si practică.
Când a vizitat pentru prima dată Corintul, Pavel s-a aflat în mijlocul unor oameni care erau bănuitori cu privire la motivele ce-i mânau pe străini. Grecii de pe coastă erau negustori iscusiti. Vreme îndelungată, ei se perfectionaseră atât de mult în privinta îndeletnicirilor negustoresti, încât ajunseseră să considere câstigul drept evlavie si că a câstiga bani, prin mijloace cinstite sau murdare, era un lucru de laudă. Pavel cunostea apucăturile lor si nu voia să le dea nici un motiv de a spune că el predică Evanghelia pentru a se îmbogăti. Pe drept cuvânt, ar fi putut pretinde sprijin de la ascultătorii săi corinteni; dar el era gata să renunte la acest drept ca nu cumva posibilitatea sa de a se face de folos, cum si succesul său ca slujitor al Evangheliei, să sufere, prin bănuială nedreaptă, că el ar predica Evanghelia din dorintă de câstig. El voia să înlăture orice pricină de gresită interpretare, pentru ca puterea soliei sale să nu fie pierdută.
Curând, după sosirea sa la Corint, Pavel "a găsit pe un iudeu numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa Priscila". Acestia aveau "acelasi mestesug" ca si el. Izgoniti în urma decretului lui Claudius, care poruncea ca toti iudeii să părăsească Roma, Acuila si Priscila veniseră la Corint, unde îsi deschiseseră un atelier de corturi. Pavel s-a interesat de ei si, aflând că se temeau de Dumnezeu si căutau să stea departe de influentele molipsitoare de care erau înconjurati, "a rămas la ei si lucrau" Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat, si îndupleca pe iudei si pe greci" (Fapte 18, 2-4).
Mai târziu, Sila si Timotei s-au alăturat lui Pavel, la Corint. Acesti frati au adus cu ei sume de bani din partea bisericilor din Macedonia, pentru sprijinirea lucrării.
În a doua sa epistolă către credinciosii din Corint, scrisă după ce întemeiase acolo o puternică biserică, Pavel a recapitulat felul său de vietuire printre ei. "Am făcut un păcat", întreba el, "când m-am smerit pe mine însumi, ca să fiti înăltati voi, si v-am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am despoiat alte biserici, primind de la ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Si când eram la voi, si m-am găsit în nevoi, n-am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fratii, când veniseră din Macedonia. În toate m-am ferit si mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva. Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în tinuturile Ahaiei!" (2 Cor. 11,7-10).
Pavel a spus de ce urmase această cale în Corint - anume ca să nu dea nici un prilej de ocară "celor ce caută un prilej" (2Cor. 11,12). În timpul cât lucrase la facerea de corturi, a lucrat, de asemenea, în mod constiincios si la vestirea Evangheliei. Cu privire la lucrarea sa, el însusi spunea: "Semnele unui apostol le-ati avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri si minuni care au fost făcute între voi". Si el adaugă: "În ce ati fost voi pusi mai pe jos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertati-mi nedreptatea aceasta! Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi; si tot nu vă voi fi o sarcină; căci eu nu caut bunurile voastre, ci pe voi însivă" Si eu voi cheltui prea bucuros din ale mele, si mă voi cheltui în totul si pe mine însumi pentru sufletele voastre" (2 Cor. 12,12-15).
În timpul lungii perioade cât a lucrat în Efes, unde timp de trei ani de zile a continuat un efort evanghelistic activ în toată regiunea aceea, Pavel a practicat iarăsi meseria lui. În Efes, ca si în Corint, apostolul s-a bucurat de prezenta lui Acuila si Priscila, care l-au însotit la reîntoarcerea în Asia, la sfârsitul celei de a doua călătorii misionare a sa.
Erau unii care obiectau pentru faptul că Pavel lucra cu mâinile, spunând că lucrul acesta nu era ceva potrivit cu lucrarea unui slujitor al Evangheliei. De ce trebuia ca Pavel, un slujitor al Evangheliei de rangul cel mai înalt, să lege în felul acesta munca manuală de predicarea Cuvântului? Oare nu era muncitorul vrednic de plata sa? De ce să-si cheltuiască timpul în facerea de corturi, timp ce după toate aparentele putea să fie folosit mult mai bine?
Însă Pavel nu socotea ca pierdut timpul folosit astfel. În timp ce lucra cu Acuila, el păstra o continuă legătură cu marele Învătător, nepierzând nici o ocazie de a mărturisi despre Mântuitorul si de a ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutor. Mintea lui căuta continuu să dobândească mai multă cunostintă spirituală. El a dat conlucrătorilor săi învătătură cu privire la lucrurile spirituale si, de asemenea, a dat o pildă de hărnicie si desăvârsire. El era un lucrător îndemânatic si priceput, sârguincios la muncă, plin de râvnă cu duhul, slujind Domnului" (Rom. 12,11). Lucrând în meseria sa, apostolul a putut veni în legătură cu o clasă de oameni la care altfel nu ar fi putut ajunge. El a arătat tovarăsilor săi că priceperea în meseriile obisnuite este un dar de la Dumnezeu, care dă atât darul, cât si priceperea de a-l folosi cum trebuie. El i-a învătat că Dumnezeu trebuie onorat chiar si în lucrul zilnic. Mâinile sale obosite de muncă nu slăbeau cu nimic forta apelurilor sale miscătoare ca un slujitor crestin.
Uneori, Pavel lucra zi si noapte, nu numai pentru propriile sale nevoi, ci si pentru a putea veni în ajutor tovarăsilor săi de muncă. Câstigul său l-a împărtit cu Luca, dar l-a ajutat si pe Timotei. Câteodată, a suferit si de foame pentru a putea împlini lipsurile altora. Viata sa era o viată lipsită de egoism. La Milet, către sfârsitul slujirii sale, cu ocazia vorbirii lui de rămas bun adresate prezbiterilor din Efes, a putut să ridice înaintea lor mâinile lui trudite de muncă si să spună: "N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri stiti că mâinile acestea au lucrat pentru trebuintele mele si ale celor ce erau cu mine. În toate privintele v-am dat o pildă si v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutati pe cei slabi si să vă aduceti aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însusi a zis: 'Este mai ferice să dai decât să primesti'" (Fapte 20,33-35). Dacă slujitorii Evangheliei simt că au de îndurat greutăti si lipsuri în lucrarea lui Hristos, atunci, în imaginatie, să facă o vizită în atelierul unde a lucrat Pavel. Fie ca ei să cugete că, în timp ce acest bărbat ales al lui Dumnezeu făcea corturi, el lucra pentru pâinea pe care pe drept si-o merita prin munca sa de apostol.
Munca este o binecuvântare, nu un blestem. Un spirit de trândăvie ucide evlavia si întristează Duhul lui Dumnezeu. Un lac stătător este primejdios, însă o apă curată si curgătoare răspândeste sănătate si fericire peste tară. Pavel stia că cei care neglijează munca fizică în curând îsi pierd puterea. El dorea să-i învete pe tinerii slujitori ai Evangheliei că, lucrând cu mâinile lor, punând în miscare muschii si tendoanele lor, vor deveni tari, în stare să îndure greutătile si lipsurile care îi asteptau în câmpul Evangheliei. Si el si-a dat seama că învătăturile sale aveau să fie lipsite de viată si putere dacă el nu ar fi păstrat toate părtile corpului său într-o cuvenită miscare.
Cel trândav este lipsit de experienta nepretuită câstigată de un credincios împlinitor al datoriilor obisnuite ale vietii. Nu putini, ci mii de oameni trăiesc numai ca să consume binefacerile pe care Dumnezeu în mila Sa le revarsă asupra lor. Ei uită să aducă Domnului jertfe de multumire pentru bogătiile pe care El le-a încredintat lor. Ei uită că prin folosirea înteleaptă a talentelor împrumutate lor, trebuie să fie atât producători, cât si consumatori. Dacă ar întelege lucrarea pe care Domnul doreste ca ei să o facă în calitate de ajutoare ale Sale, atunci nu s-ar teme de răspundere.
Eficienta tinerilor care simt că sunt chemati de Dumnezeu să predice depinde mult de felul în care îsi încep lucrarea. Aceia care sunt alesi de Dumnezeu pentru lucrarea slujirii vor da dovadă de înalta lor chemare si, prin toate mijloacele cu putintă, vor căuta să se dezvolte spre a ajunge lucrători destoinici. Ei se vor strădui să câstige o experientă care îi va face destoinici a plănui, a organiza si a aduce la îndeplinire. Apreciind sfintenia chemării lor, printr-o autodisciplinare, ei vor deveni mai mult si tot mai mult asemenea Învătătorului lor, dând pe fată bunătatea, iubirea si adevărul Său. Si când ei vor da pe fată sârguintă în dezvoltarea talentelor încredintate lor, biserica îi va ajuta cu toată inima.
Nu toti aceia care simt că au fost chemati să predice ar trebui să fie îndemnati ca atât ei, cât si familiile lor să cadă deodată asupra bisericii ca o sarcină spre a fi continuu sustinuti băneste. Este primejdia ca unii, cu o experientă mărginită, să fie păgubiti prin cuvinte măgulitoare, iar prin încurajări neîntelepte să se astepte la o deplină sprijinire, chiar dacă din partea lor nu se vede vreun efort serios. Mijloacele destinate extinderii lucrării lui Dumnezeu nu ar trebui cheltuite de oameni care doresc să predice numai ca să primească o leafă si astfel să-si multumească o dorintă egoistă după o viată usoară.
Tinerii care doresc să-si folosească darurile lor în lucrarea de slujire a Evangheliei vor găsi o învătătură folositoare în exemplul lui Pavel la Tesalonic, Corint, Efes si în alte locuri. Cu toate că era un orator elocvent si ales de Dumnezeu să îndeplinească o lucrare deosebită, el nu s-a considerat niciodată mai presus de muncă si nu a obosit niciodată în a se sacrifica pentru lucrarea pe care o iubea. "Până în clipa aceasta suferisem de foame si de sete", scria el corintenilor, "suntem goi, chinuiti, umblăm din loc în loc, ne ostenim si lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâti, binecuvântăm; când suntem prigoniti, răbdăm" (1 Cor. 4, 11. 12).
Desi era unul dintre cei mai mari învătători omenesti, Pavel a îndeplinit cu bucurie atât cele mai umile, cât si cele mai înalte datorii. Când în timpul lucrării lui pentru Domnul împrejurările păreau să ceară aceasta, el lucra cu toată inima la meseria sa. Totusi, în orice moment, era gata să renunte la lucrul său pământesc, pentru a face fată împotrivirii vrăjmasilor Evangheliei sau pentru a folosi o ocazie deosebită de a câstiga suflete la Isus. Zelul si sârguinta lui sunt o aspră mustrare la adresa trândăviei si a dorintei după o viată fără griji.
Pavel rămâne un exemplu împotriva ideii care pe atunci câstiga teren în biserică, si anume că Evanghelia putea fi vestită cu succes numai de aceia care erau în totul eliberati de nevoia de a mai munci fizic. El a ilustrat în chip practic ce poate fi realizat de către membrii laici consacrati, în multe locuri unde oamenii nu au cunostintă de adevărurile Evangheliei. Exemplul lui i-a însufletit pe multi oameni umili ce munceau cu bratele, cu dorinta de a face ceea ce puteau pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, în vreme ce, în acelasi timp, îsi câstigau cele necesare vietii prin muncă zilnică. Din partea lui Acuila si Priscila nu se cerea să-si consacre tot timpul lor slujirii Evangheliei; si totusi, acesti umili lucrători au fost folositi de Dumnezeu ca să-i arate mult mai desăvârsit lui Apolo calea adevărului. Domnul foloseste diferite unelte pentru îndeplinirea planului Său; si, în timp ce unii cu talente deosebite sunt alesi pentru a-si consacra toate puterile lor lucrării de învătare si predicare a Evangheliei, multi altii, asupra cărora niciodată nu au fost puse mâini omenesti pentru întărirea lor prin binecuvântare, sunt chemati să îndeplinească o importantă parte de lucru în salvarea sufletelor.
Este un larg câmp deschis înaintea lucrătorilor Evangheliei, care se sustin singuri. Multi pot câstiga experiente pretioase în lucrarea Evangheliei, în timp ce o parte din timp si-o folosesc într-o muncă obisnuită; si, în felul acesta, se pot dezvolta lucrători puternici pentru lucrări importante pentru acele câmpuri ce sunt în nevoie.
Slujitorul lui Dumnezeu, plin de sacrificiu de sine, care lucrează neobosit în cuvânt si învătătură, poartă pe inima sa o grea povară. El nu-si măsoară lucrul său cu ora. Plata sa nu influentează munca sa si nici nu este abătut de la datoria sa din pricina unor stări de lucruri neprielnice. El a primit însărcinarea din partea cerului si de la cer asteaptă el răsplătirea atunci când lucrarea încredintată lui este terminată.
Este planul lui Dumnezeu acela ca astfel de lucrători să fie scutiti de griji nenecesare, pentru ca ei să aibă o deplină posibilitate de a asculta de îndemnul stăruitor al lui Pavel dat lui Timotei: "Pune-ti pe inimă aceste lucruri, îndeletniceste-te în totul cu ele" (1 Tim. 4,15). Desi ei trebuie să aibă o activitate îndestulătoare pentru a păstra mintea si corpul în vigoare, totusi nu este în planul lui Dumnezeu ca să fie siliti să-si cheltuiască o mare parte din timpul lor în ocupatii pământesti.
Acesti lucrători credinciosi, desi doritori să cheltuiască si să fie cheltuiti pentru Evanghelie, totusi nu sunt feriti de ispită. Când ajung în încurcături si sunt împovărati de grijile lipsei din partea bisericii de a le da cuvenitul sprijin financiar, multi sunt crunt asaltati de ispititor. Când văd că munca lor este atât de slab pretuită, ei se descurajează. În adevăr, ei privesc înainte spre timpul judecătii spre a-si primi răsplata cuvenită si lucrul acesta îi sustine; dar, până atunci, familiile lor trebuie să aibă hrană si îmbrăcăminte. Dacă ar sti că sunt eliberati de însărcinarea lor divină, ar fi dispusi să lucreze cu mâinile lor. Însă ei îsi dau seama că timpul lor apartine lui Dumnezeu cu toată miopia acelora care ar trebui să le pună la îndemână mijloace îndestulătoare. Ei se ridică mai presus de ispita de a porni pe căi prin care în curând ar ajunge să nu mai ducă lipsă de nimic; si continuă să lucreze pentru înaintarea lucrării ce le este mai scumpă chiar decât viata. Pentru a face aceasta, se poate ca, totusi, ei să fie nevoiti a urma exemplul lui Pavel si pentru o vreme să se ocupe de o muncă fizică, manuală, în timp ce duc mai departe si lucrarea lor de slujire a Evangheliei. Ei fac aceasta nu pentru folosul lor, ci în folosul lucrării lui Dumnezeu pe pământ.
Sunt timpuri când slujitorului lui Dumnezeu i se pare cu neputintă să facă lucrarea ce se cere să fie făcută si aceasta din cauza lipsei de mijloace pentru a împlini o lucrare puternică si serioasă. Multi se tem că, prin mijloacele ce le sunt puse la îndemână, nu pot face tot ce simt că este de datoria lor să facă. Dar, dacă înaintează în credintă, izbăvirea de la Dumnezeu se va descoperi si prosperitatea va însoti sfortările lor. Cel care a poruncit urmasilor Săi să meargă în toată lumea va sprijini pe fiecare lucrător care, ascultând de porunca Sa, caută să vestească solia Sa.
În zidirea lucrării Sale, Domnul nu face totdeauna ca totul să fie neted înaintea slujitorilor Săi. El pune la încercare încrederea poporului Său, aducând împrejurări care îi silesc să înainteze în credintă. Deseori, el îi duce în locuri de strâmtoare si încercare si le porunceste să înainteze atunci când piciorul lor simte că atinge apele Iordanului. În asemenea împrejurări, când rugăciunile servilor Săi se ridică la El în credintă arzătoare, Dumnezeu deschide calea înaintea lor si-i scoate la loc larg.
Când solii lui Dumnezeu recunosc răspunderea lor fată de acele portiuni din via Domnului ce sunt în nevoie si spiritul Maestrului lucrează neobosit pentru convertirea sufletelor, îngerii lui Dumnezeu vor pregăti calea înaintea lor, iar mijloacele trebuincioase pentru ducerea mai departe a soliei vor fi puse la dispozitie. Aceia care sunt luminati vor da cu inimă largă pentru sprijinirea lucrării ce a fost săvârsită în favoarea lor. Ei vor răspunde în mod darnic la fiecare chemare de ajutor si Duhul lui Dumnezeu le va misca inimile, îndemnându-i să sustină lucrarea Domnului nu numai în câmpurile apropiate lor, ci si în locurile depărtate. În felul acesta, fortele care lucrează în alte locuri vor primi putere si lucrarea Domnului va înainta în felul hotărât de El.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA