In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 29
SOLIE DE AVERTIZARE SI ÎNDEMN
Prima epistolă către biserica din Corint a fost scrisă de apostolul Pavel, în timpul ultimei părti a sederii sale la Efes. Pentru nimeni altul el nu a simtit un interes mai mare si nu a depus o străduintă mai neobosită ca pentru credinciosii din Corint. Timp de un an si jumătate lucrase printre ei, îndreptându-le atentia către un Mântuitor răstignit si înăltat la cer, ca singura cale de mântuire, si îndemnându-i să se bizuie pe puterea transformatoare a harului Său. Înainte de a-i primi în obstea bisericii pe cei care mărturiseau a fi crestini, el s-a îngrijit îndeaproape să le dea o îndrumare deosebită cu privire la privilegiile si datoriile unui crestin credincios; si, cu multă ardoare, s-a străduit să-i ajute să fie credinciosi legământului botezului.
Pavel avea un simt ascutit în legătură cu lupta pe care fiecare suflet trebuie să o ducă cu instrumentele răului care caută continuu să însele si să prindă în cursă; si el lucrase neobosit pentru a întări si statornici pe cei care erau tineri în credintă. El îi rugase stăruitor să se predea cu totul lui Dumnezeu, căci stia că atunci când sufletul nu se predă, păcatul nu este lepădat, poftele si pasiunile încă se luptă pentru suprematie si ispitele fac constiinta să fie confuză.
Predarea trebuie să fie deplină. Fiecare suflet slab, plin de îndoieli si luptător, care se predă cu totul lui Dumnezeu, este pus în legătură directă cu fiintele care îl fac în stare să biruie. Cerul este aproape de el si are sprijinul si ajutorul îngerilor îndurării în orice timp de cercare si nevoie.
Membrii bisericii din Corint erau înconjurati de idolatrie si plăceri senzuale din cele mai felurite si mai ispititoare. Cât timp apostolul a fost cu ei, aceste influente au avut doar o slabă putere asupra lor. Credinta hotărâtă a lui Pavel, rugăciunile lui fierbinti, cum si cuvintele lui stăruitoare de îndemn si, mai presus de orice, viata sa evlavioasă îi ajutase să renunte mai degrabă la eul lor pentru Hristos decât să se bucure de plăcerile păcatului.
Totusi, după plecarea lui Pavel, s-au ivit situatii neplăcute; neghina ce fusese semănată de vrăjmas s-a ivit printre grâu si, nu peste mult timp, a început să aducă roadele ei rele. Acesta a fost un timp de grea încercare pentru biserica din Corint. Apostolul nu mai era cu ei spre a le reînsufleti râvna si a-i ajuta în străduintele lor de a trăi în armonie cu Dumnezeu; si, putin câte putin, multi au ajuns nepăsători si indiferenti, îngăduind ca gusturile si înclinatiile lor firesti să-i stăpânească. Cel care atât de adesea îi îndemnase către idealurile înalte de curătie si integritate nu mai era cu ei; si nu putini dintre aceia, care atunci când se convertiseră au lepădat obiceiurile lor rele, acum s-au întors la păcatele josnice al păgânismului.
Pavel a scris pe scurt bisericii, îndemnându-i pe credinciosi să n-aibă "nici o legătură" cu membrii care aveau să stăruie în nelegiuire; însă multi dintre ei au denaturat gândurile lui Pavel, răstălmăcind vorbele sale, si si-au găsit o scuză pentru a nu lua în seamă învătătura sa.
Biserica i-a trimis lui Pavel o scrisoare, cerându-i sfat cu privire la diferite probleme, dar nespunându-i nimic despre păcatele dureroase care se aflau între ei. Totusi, Duhul Sfânt l-a făcut pe apostol să-si dea seama că adevărata stare a bisericii fusese ascunsă de el si că această scrisoare era o încercare de a scoate de la el declaratii pe temeiul cărora autorii scrisorii să poată clădi în asa fel, încât ele să slujească scopurilor lor.
La vremea aceea, au venit la Efes unii membri din familia lui Cloe, o familie crestină cu mare vază în Corint. Pavel i-a întrebat cu privire la starea lucrurilor si ei i-au spus că biserica era sfâsiată de dezbinări. Neîntelegerile care predominau cu ocazia vizitei lui Apolo crescuseră foarte mult. Învătători falsi îi îndemnau pe membri să dispretuiască învătăturile lui Pavel. Învătătura si rânduielile Evangheliei fuseseră denaturate. Mândria, idolatria si senzualismul erau în continuă crestere printre aceia care fuseseră cândva zelosi în vietuirea crestină.
Când acest tablou i-a fost înfătisat, Pavel a văzut că temerile lui cele mai rele s-au adeverit mai mult decât se asteptase el. Dar, din pricina aceasta, el nu s-a lăsat stăpânit de gândul că lucrarea lui fusese un esec. Cu "strângere de inimă" si "cu ochii scăldati în lacrimi", el a cerut sfat de la Dumnezeu. Bucuros ar fi vizitat de îndată Corintul, dacă aceasta ar fi fost calea cea mai înteleaptă pe care s-o urmeze. El stia însă că în starea de fată credinciosii nu aveau să profite de pe urma lucrării sale si de aceea el l-a trimis pe Tit, spre a pregăti calea pentru o vizită a sa ceva mai târziu. Apoi, lăsând la o parte orice simtământ personal fată de umblarea acelora a căror purtare dezvăluia o asa ciudată stricăciune si păstrându-si sufletul alături de Dumnezeu, apostolul a scris bisericii din Corint una din cele mai bogate, mai instructive si mai puternice dintre toate epistolele sale.
Cu o remarcabilă limpezime, el a început să răspundă diferitelor întrebări ce-i fuseseră puse de biserică si să stabilească principii generale, care, dacă ar fi fost ascultate, i-ar fi condus la un nivel spiritual mai înalt. Ei erau în primejdie si el nu putea suporta gândul de a scăpa prilejul ca, în acest moment critic, să ajungă la inimile lor. În mod credincios, el i-a avertizat despre primejdiile lor si i-a mustrat pentru păcatele lor. Din nou le-a îndreptat privirile spre Hristos si a căutat să aprindă iarăsi flacăra devotamentului lor de la început.
Iubirea cea mare a apostolului fată de biserica din Corint era descoperită în salutarea plină de o iubire duioasă adresată bisericii. El le-a amintit de experienta întoarcerii lor de la idolatrie la închinarea si slujirea adevăratului Dumnezeu. El le-a adus aminte de darurile Duhului Sfânt pe care ei le primiseră si le-a arătat privilegiul care-l aveau de a înainta mereu în viata crestină până ce vor fi ajuns la curătia si sfintenia lui Hristos. "În El ati fost îmbogătiti în toate privintele", scria Pavel, "cu orice vorbire si cu orice cunostintă. În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; asa că nu duceti lipsă de nici un fel de dar, în asteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos".
Pavel le-a vorbit lămurit despre neîntelegerile care se iviseră în biserica din Corint si i-a îndemnat stăruitor pe membri să înceteze să se mai certe. "Vă îndemn dar fratilor", scria el, "pentru numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveti toti acelasi fel de vorbire, să n-aveti dezbinări între voi, ci să fiti uniti în chip desăvârsit într-un gând si o simtire".
Apostolul s-a simtit liber să amintească cum si prin cine fusese informat despre dezbinările din biserică. "Căci, fratilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri".
Pavel era un apostol inspirat. Adevărurile pe care le vestea altora el le primise "prin descoperire"; totusi, Dumnezeu nu-i descoperea totdeauna, în mod direct, care era starea de fapt a poporului Său. De data aceasta, cei care erau interesati de bunul mers al bisericii din Corint si care văzuseră relele furisându-se în biserică au prezentat problema înaintea apostolului; si prin descoperirea dumnezeiască primită mai dinainte, el era pregătit să judece caracterul acestor întâmplări. Cu toate că Domnul nu i-a dat o nouă descoperire pentru acel timp deosebit, aceia care în adevăr umblau după lumină au primit această solie ca exprimând gândul lui Hristos. Domnul îi arătase greutătile si primejdiile care aveau să se ivească în biserici si, când aceste rele s-au dat pe fată, apostolul a recunoscut însemnătatea lor. El fusese asezat acolo pentru apărarea bisericii. El trebuia să vegheze asupra sufletelor ca unul care avea să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu; si oare nu era potrivit si drept ca el să ia aminte la rapoartele cu privire la neorânduiala si dezbinările dintre ei? Desigur; si mustrarea pe care el le-a trimis-o era cu sigurantă scrisă sub inspiratia Duhului lui Dumnezeu, ca oricare din celelalte epistole ale sale.
Apostolul n-a amintit nimic despre învătătorii mincinosi care căutau să distrugă rodul muncii lui. Din pricina întunericului si a dezbinărilor din biserică, el s-a abtinut cu multă întelepciune ca să nu-i irite făcând referiri de felul acesta, temându-se ca nu cumva unii să se abată cu totul de la adevăr. El le-a atras atentia asupra lucrării sale printre ei, ca fiind aceea a unui "mester-zidar întelept", ce pusese temelia pe care au clădit altii. Însă prin aceasta el nu voia să se înalte pe sine; căci el a spus: "Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu". El nu pretindea că în sine însusi ar fi o întelepciune, ci recunostea că numai puterea dumnezeiască singură îl făcuse în stare să prezinte adevărul într-un chip plăcut lui Dumnezeu. Unit cu Hristos, Cel mai mare dintre toti învătătorii, Pavel fusese făcut în stare să transmită si altora lectii ale întelepciunii divine, care împlineau nevoile tuturor claselor si care aveau să fie potrivite tuturor vremurilor, în toate locurile si în toate conditiile.
Printre cele mai serioase rele care se dezvoltaseră printre credinciosii corinteni, era si acela a întoarcerii la multe din înjositoarele obiceiuri ale păgânismului. Un fost convertit decăzuse atât de mult, încât umblarea lui destrăbălată era o încălcare chiar si a standardului scăzut de moralitate pe care-l tineau până si Neamurile. Apostolul a cerut stăruitor bisericii să îndepărteze dintre ei "pe răul acela". "Nu stiti", îi mustra el, "că putin aluat dospeste toată plămădeala? Măturati aluatul cel vechi, ca să fiti o plămădeală nouă, cum si sunteti, fără aluat".
Un alt mare rău care se ridicase în biserică era acela că fratii mergeau la judecăti înaintea legii unii contra altora. Se luaseră suficiente măsuri pentru aplanarea neîntelegerilor dintre credinciosi. Chiar Însusi Hristos dăduse instructiuni clare cu privire la modul cum să fie tratate asemenea probleme. "Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta", dăduse sfat Mântuitorul, "du-te si mustră-l între tine si el singur. Dacă te ascultă, ai câstigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi insi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; si, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân si ca un vames. Adevărat vă spun, că orice veti lega pe pământ, va fi legat în cer; si orice veti dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer" (Mat. 18,15-18).
Credinciosilor corinteni care pierduseră din vedere acest sfat lămurit, Pavel nu le-a scris în cuvinte de îndemnare si mustrare neclare. "Când vreunul din voi are vreo neîntelegere cu altul", a întrebat el, "îndrăzneste el să se judece cu el la cei nelegiuiti si nu la sfinti? Nu stiti că sfintii vor judeca lumea? Si dacă lumea va fi judecată de voi, sunteti voi nevrednici să judecati lucruri de foarte mică însemnătate? Nu stiti că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vietii acesteia? Deci, când aveti neîntelegeri pentru lucrurile vietii acesteia, voi puneti judecători pe aceia pe care biserica nu-i bagă în seamă? Spre rusinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om întelept, care să fie în stare să judece între frate si frate? Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, si încă înaintea necredinciosilor! Chiar faptul că aveti judecăti între voi este un cusur pe care-l aveti. Pentru ce nu suferiti mai bine să fiti nedreptătiti? Dar voi singuri sunteti aceia care nedreptătiti si păgubiti, si încă pe frati! Nu stiti că cei nedrepti nu vor mosteni Împărătia lui Dumnezeu?"
Satana caută continuu să introducă neîncredere, înstrăinare si răutate în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Deseori, vom fi ispititi să socotim că drepturile noastre au fost încălcate chiar si atunci când nu este nici un fapt care să dovedească un asemenea simtământ. Cei a căror iubire de sine este mai puternică decât iubirea lor fată de Hristos si lucrarea Sa vor pune pe primul loc interesele lor si vor folosi orice mijloc cu putintă pentru a le apăra si păstra. Chiar multi dintre aceia care se arată a fi crestini constiinciosi sunt împiedicati de mândrie si pretuire de sine de a se duce personal la aceia pe care îi socotesc în rătăcire spre a vorbi cu ei în spiritul lui Hristos si a se ruga împreună unul pentru celălalt. Când se socotesc vătămati de fratii lor, unii sunt gata să se ducă la tribunal în loc să urmeze regula Mântuitorului.
Crestinul nu trebuie să apeleze la tribunale, ca ele să aplaneze neîntelegerile care s-ar putea ivi printre membrii bisericii. Asemenea neîntelegeri trebuie aplanate între ei sau de biserică, potrivit învătăturii lui Hristos. Chiar dacă s-a săvârsit o nedreptate, urmasul cel blând si umil al lui Isus va răbda "mai bine paguba" decât să dezvăluie înaintea lumii păcatele fratilor săi din biserică.
Judecătile între frati sunt o ocară adusă cauzei adevărului. Crestinii care merg la judecată unul împotriva altuia expun biserica batjocurii vrăjmasilor si fac să triumfe puterile întunericului. Ei Îl rănesc din nou pe Hristos si-L expun rusinii publice. Desconsiderând autoritatea bisericii, ei dispretuiesc pe Dumnezeu, care a dat bisericii autoritatea ei.
În această Epistolă către Corinteni, Pavel a căutat să le arate puterea lui Hristos de a-i feri de cel rău. El stia că, dacă ei se vor supune conditiilor stabilite, vor fi tari în puterea Celui Atotputernic. Ca un mijloc de a-i ajuta să se smulgă din robia păcatului si să-si desăvârsească sfintenia în temerea de Domnul, Pavel le-a pus în fată cerintele Aceluia căruia îsi consacraseră viata atunci când s-au convertit. "Voi sunteti ai lui Hristos", declara el. "Nu sunteti ai vostri" Ati fost cumpărati cu un pret. Proslăviti dar pe Dumnezeu în trupul si în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu".
Apostolul a descris lămurit urmarea întoarcerii de la o viată de curătenie si sfintenie la obiceiurile corupte ale păgânismului. "Nu vă înselati", scria el; "nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii", nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defăimătorii, nici hrăpăretii nu vor mosteni Împărătia lui Dumnezeu". El i-a rugat fierbinte să-si stăpânească patimile si poftele josnice. "Nu stiti", întreba el, "că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieste în voi, si pe care L-ati primit de la Dumnezeu?"
În timp ce Pavel era înzestrat cu înalte daruri intelectuale, viata lui da pe fată puterea unei deosebite întelepciuni, care i-a dat agerimea mintii si simpatia inimii, si-l aducea într-o strânsă legătură cu altii, făcându-l în stare să dezvolte partea cea bună a fiintei lor si să-i inspire să se lupte pentru o viată mai înaltă. Inima lui era plină de o iubire arzătoare pentru credinciosii corinteni. El dorea să-i vadă dând pe fată o iubire lăuntrică care i-ar fi întărit împotriva ispitei. El stia că, la fiecare pas pe calea crestină ei aveau să întâlnească împotrivire din partea sinagogii Satanei si că zilnic aveau să fie angajati în lupte. Ei trebuia să se păzească de apropierea pe furis a vrăjmasului, dând la o parte obiceiurile vechi si înclinatiile firesti si veghind totdeauna în rugăciune. Pavel stia că biruintele crestine cele mai înalte pot fi ajunse numai prin multă rugăciune si continuă veghere, lucru pe care el căuta să-l întipărească în mintea lor. Dar el mai stia, de asemenea, că în Hristos Cel răstignit li se punea la îndemână o putere îndestulătoare spre a converti sufletul si putere dumnezeiască potrivită pentru a-i face în stare să tină piept oricărei ispitiri la rău. Având credinta lui Dumnezeu drept scut si Cuvântul Său drept armă de luptă, ei aveau să fie îndestulati cu o putere lăuntrică care avea să-i facă în stare să respingă atacurile vrăjmasului.
Credinciosii corinteni aveau nevoie de o mai profundă experientă în lucrurile lui Dumnezeu. Ei nu întelegeau ce înseamnă a privi slava Lui si a fi schimbat din caracter în caracter. Ei nu văzuseră decât primele raze ale începutului zorilor acestei slave. Dorinta lui Pavel fată de ei era ca acestia să poată fi umpluti cu toată plinătatea lui Dumnezeu, continuând să-L cunoască pe El, care Se iveste ca zorile diminetii, si să continue să învete de la El până ce vor fi ajuns la plinătatea măsurii unei desăvârsite credinte evanghelice.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
