In lucrarea de vestirea Evangheliei lui Isus Hristos
Capitolul 28
ZILE DE OSTENEALĂ SI ÎNCERCĂRI
Timp de mai bine de trei ani, Efesul a fost centrul activitătii lui Pavel. Aici s-a ridicat o biserică înfloritoare si din această cetate Evanghelia s-a răspândit în toată provincia Asiei, atât printre iudei, cât si printre Neamuri.
De câtăva vreme, însă, apostolul se gândea la o altă călătorie misionară. "Pavel si-a pus în gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia si Ahaia. 'După ce voi merge acolo', îsi zicea el, 'trebuie să văd Roma'". Potrivit cu acest plan, "el a trimis în Macedonia pe doi dintre cei care lucrau împreună cu el, pe Timotei si pe Erast"; dar, simtind că lucrarea din Efes mai cerea încă prezenta sa, el s-a hotărât să mai rămână până după sărbătoarea Cincizecimii. Dar nu peste mult timp, s-a întâmplat un lucru care a grăbit plecarea sa.
O dată pe an, în Efes, aveau loc ceremonii deosebite, în cinstea zeitei Diana. Acestea atrăgeau multimi de oameni din toate părtile provinciei. În timpul acesta, aveau loc festivităti însotite de cea mai mare pompă si strălucire.
Aceste zile de sărbătoare erau un timp de încercare pentru cei care veniseră de curând la credintă. Grupa de credinciosi care se aduna în scoala lui Tiran făcea o notă discordantă în ansamblul sărbătoresc, iar batjocura, reprosul si insulta se îngrămădeau fără număr asupra lor. Lucrarea lui Pavel dăduse cultului păgân o puternică lovitură, care a avut ca urmare o scădere simtitoare a numărului celor care luau parte la această festivitate natională, cum si a entuziasmului închinătorilor. Influenta învătăturilor sale s-a extins cu mult peste numărul celor care de fapt veniseră la credintă. Multi dintre cei care nu primiseră pe fată învătăturile cele noi au devenit asa de luminati, încât si-au pierdut orice încredere în zeii lor păgâni.
Mai exista si o altă pricină de nemultumire. La Efes, se dezvoltase o mare si bănoasă afacere prin fabricarea si vânzarea de mici temple si chipuri lucrate după modelul templului si chipul Dianei. Cei interesati în această industrie si-au văzut câstigurile scăzând si s-au unit cu totii ca să arunce asupra lucrării lui Pavel vina acestei schimbări neplăcute.
Dimitrie, un fabricant de chipuri din argint, adunând pe toti lucrătorii din această meserie, le-a zis: "Oamenilor, stiti că bogătia noastră atârnă de meseria aceasta; si vedeti si auziti că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat si a abătut mult norod si zice că zeii făcuti de mâini nu sunt dumnezei. Primejdia care vine din acest fapt nu este numai aceea că meseria noastră cade în dispret; dar si că templul marii zeite Diana este socotit ca o nimica, si chiar măretia aceleia care este cinstită în toată Asia si în toată lumea este nimicită. Cuvintele acestea au stârnit patimile oamenilor. Ei s-au "umplut de mânie si au început să strige: 'Mare este Diana Efesenilor!'"
Vestea despre această cuvântare s-a răspândit cu iuteală. "Toată cetatea s-a tulburat". Pavel a fost căutat, însă apostolul nu era de găsit. Fratii lui, luând cunostintă despre primejdie, îl zoriseră să plece de acolo. Îngeri ai lui Dumnezeu fuseseră trimisi spre a-l păzi pe apostol; vremea ca el să moară ca martir încă nu sosise.
Neizbutind să-l găsească pe acela care era pricina mâniei lor, multimea a luat "cu ei pe macedonenii Gaiu si Aristarh, tovarăsii de călătorie ai lui Pavel"; si cu ei "au năvălit cu totii într-un gând în teatru".
Locul unde era tinut ascuns Pavel nu era prea departe si el a aflat curând despre primejdia în care se găseau fratii lui iubiti. Uitând propria sa sigurantă, el a vrut să se ducă imediat la teatru spre a vorbi celor răzvrătiti. "Dar nu l-au lăsat ucenicii". Gaiu si Aristarh nu erau prada pe care o căutau oamenii; ei nu aveau să se teamă că vor suferi cine stie ce mare vătămare. Dar, dacă ar fi fost văzută fata palidă si îngrijorată a apostolului, aceasta ar fi trezit de îndată patimile cele mai murdare ale gloatei si nu ar mai fi existat niciodată posibilitatea omenească de a-i salva viata.
Pavel însă era încă plin de râvnă să apere adevărul înaintea multimii; dar, în cele din urmă, el a fost descurajat să mai facă acest pas printr-un mesaj de avertizare venit de la teatru. "Unii din mai marii Asiei, care-i erau prieteni, au trimis la el ca să-l roage să nu se ducă la teatru".
Zarva în teatru era în continuă crestere. "Unii strigau una, altii alta, căci adunarea era în învălmăseală, si cei mai multi nici nu stiau pentru ce se adunaseră". Faptul că Pavel si unii dintre tovarăsii lui erau de origine ebraică i-a făcut pe iudei dornici să arate lămurit că ei nu simpatizau cu el si nici cu lucrarea lui. De aceea, ei au împins înainte pe unul dintre ai lor, pentru a prezenta această problemă înaintea oamenilor. Vorbitorul care a fost ales era Alexandru, unul dintre mesteri, un căldărar, despre care mai târziu Pavel amintea ca despre unul care îi "făcuse mult rău" (2 Tim. 4,14). Alexandru era un bărbat cu însusiri nespus de mari si el a depus toate eforturile ca să îndrepte mânia oamenilor numai împotriva lui Pavel si a tovarăsilor lui. Dar gloata, văzând că Alexandru era iudeu, l-a împins la o parte; si "au strigat toti într-un glas, timp de aproape două ceasuri: 'Mare este Diana Efesenilor!'"
În cele din urmă, fiind cu totul istoviti, ei au încetat si a fost un moment de liniste. Atunci, logofătul cetătii a atras atentia multimii si, în virtutea slujbei sale, a câstigat ascultarea lor. El i-a întâmpinat pe oameni chiar pe terenul lor si le-a arătat că nu era nici un motiv ca să îndreptătească această zarvă. El a apelat la judecata lor. "Bărbati Efeseni", a spus el, "cine este acela care nu stie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marii Diane si a chipului ei căzut din cer? Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliti, si să nu faceti nimic cu pornire nechibzuită. Căci ati adus aici pe oamenii acestia, care nu sunt vinovati nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeitei noastre. Deci, dacă în adevăr Dimitrie si mesterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată si sunt dregători; să se pârască unii pe altii. Dar dacă umblati după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită. Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiti de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem nici un temei ca să putem îndreptăti zarva aceasta.' După aceste cuvinte, a dat drumul adunării".
În vorbirea sa, Dimitrie spusese: "Meseria noastră cade în dispret". Aceste cuvinte dezvăluie adevărata pricină a zarvei din Efes si, de asemenea, cauza multora dintre prigonirile care urmăriseră pe apostoli în lucrarea lor. Dimitrie si mesterii lui au văzut că, prin propovăduirea si răspândirea Evangheliei, negotul cu chipurile făcute era primejduit. Era în joc venitul preotilor si mestesugarilor păgâni; si, din pricina aceasta, ei au ridicat împotriva lui Pavel cea mai nemiloasă împotrivire.
Hotărârea logofătului si a altor slujbasi cu vază din cetate a prezentat pe Pavel înaintea oamenilor ca pe unul care nu era vinovat de nici o faptă nelegală. Aceasta era o altă biruintă a crestinismului asupra rătăcirii si superstitiei. Dumnezeu ridicase pe un mare magistrat spre a apăra pe apostolul Său si pentru a tine în frâu acea gloată gălăgioasă. Inima lui Pavel era plină de multumire la adresa lui Dumnezeu pentru că viata lui fusese ocrotită si crestinismul nu fusese făcut de rusine prin zarva din Efes.
"Când a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici si, după ce le-a dat sfaturi, si-a luat ziua bună de la ei, si a plecat în Macedonia". În această călătorie, el era însotit de doi credinciosi frati Efeseni: Tihic si Trofim.
Lucrarea lui Pavel în Efes se încheiase. Slujirea lui acolo fusese un timp de neîncetată lucrare, de multe încercări si frământări sufletesti. El învătase pe oameni în public si din casă în casă, învătându-i si avertizându-i cu multe lacrimi. Mereu si mereu, iudeii se ridicaseră împotriva lui si n-au pierdut nici o ocazie ca să întărâte sentimentele omenesti împotriva lui.
În timp ce se lupta cu împotrivirea, împingea înainte cu un zel neobosit lucrarea Evangheliei si ocrotea interesele unei biserici încă tinere în credintă, Pavel avea pe suflet o grea povară pentru toate bisericile.
Vestea despre vreo apostazie în una din bisericile întemeiate de el îi pricinuia o adâncă mâhnire. El se temea ca nu cumva strădaniile lui pentru ei să nu se dovedească a fi fost în zadar. Multe nopti nedormite le petrecea în rugăciune si cugetare serioasă, atunci când afla despre metodele folosite pentru nimicirea lucrării sale. Când avea ocazie si când situatia cerea acest lucru, el scria bisericilor, făcându-le mustrări si dându-le sfaturi, îndemnuri si încurajări. În aceste epistole, apostolul nu stăruia asupra propriilor sale încercări, totusi găsim în ele dezvăluiri ocazionale cu privire la lucrarea si suferintele lui pentru Hristos. Bătăi si întemnitări, frig, foame si sete, primejdii pe uscat si pe mare, în cetăti si în pustie, din partea alor săi, din partea păgânilor si din partea fratilor mincinosi - toate acestea le-a îndurat din pricina Evangheliei. El fusese făcut "de rusine", "ocărât", socotit "ca lepădarea tuturor", "în grea cumpănă", "prigoniti", "încoltiti din toate părtile", "în fiecare zi în primejdie", dat "la moarte din pricina lui Isus". În mijlocul continuei furtuni de împotrivire, a strigătelor vrăjmasilor si trădării prietenilor, cutezătorul apostol ajunsese aproape la descurajare. Dar, privind înapoi la Golgota, el se avânta cu un nou zel, ca să răspândească cunostinta despre Cel răstignit. El călca pe cărarea însângerată pe care călcase Hristos înaintea lui. El nu căuta să fie crutat de luptă până în ziua când avea să-si pună jos armura, la piciorul Răscumpărătorului său.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
